ECO
Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc.
Pe-a cerului arcuri marete.
În umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele crete
Si stâncile rar
Ca stâlpii rasar,
Negriti si-ndoiti de furtuna
În luna.
Sclipire e-n aer, în codri - miros
Si umbra adânc vio 424o1413e rie;
Si luna-i e cerului scut argintos
Si stele pazesc în tarie
Si vaile sunt
În aburi de-argint.
Pierdute-ntr-al doinelor suier
Din fluier.
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,
Din ceata pustie si rece,
Un tânar, pe vânturi, cu capul în jos,
Cu clipa gândirei se-ntrece
Si calu-i turbat
Zbura necurmat,
Mânat ca de-a spaimelor zâna
Batrâna.
Pe umeri de munte, din stânci de bazalt
Castelul se nalta, se-ncrunta,
Si-a murilor muche si crestetu-i nalb
De nouri si ani se-ncarunta,
Dar astazi e viu
Si-n glas auriu
Rasuna din umbra lui mare
Cântare.
În mii de lumine ferestrele-i ard,
Prin cari se vad trecatoare,
Prin tactul cântarii pierdute de bard,
Îvindu-se umbre usoare;
Trec albe ca-n vînt
Dulci neguri de-argint,
Palatul plutea în magie
Aurie.
Ca cerbul uimit, ce prin crestet de stânci
E-urmat de sageat-arzatoare,
Din cai naruite, din gârle adânci,
Fugarul în tropot rasare
Cu nari arzând
Cu coama pe vînt;
O data-nca pinten l-împunge
Si-ajunge.
Iar tânarul sare usor de pe el
Si prundul sub pasu-i rasuna.
Frumos ca din basme si tras prin inel
Si nalt ca si bradul în luna,
C-un salt a suit
Al boltii granit.
Urcat într-un arc de fereasta
Adasta.
De pare-o perdea în fereasta
Si gratii de fier a lui mâna-a cuprins
Uitându-se-n sala cea vasta.
Pe stînci de bazalt
Sta calu-i înalt
Si coama-i i-o îmfla în luna
Furtuna.
Sala-i ca aerul scaldat în soare,
Muiat de-a florilor suflet racoare
În ea frumoasele fiinte albe
Par gânduri palide din visuri dalbe.
De-umarul junilor de razim, zboara,
De raze umede. ochii-s izvoare,
Ca-n vânt se leagana zveltele poze
Prin par ce flutura cununi de roze...
Si beti de muzica plutesc ca vântul,
Jocul e repede, încet e cântul
Si pe când sufletul sta de betie
Plutesc fiintele... o vijelie...
Pâna ce aria dispare, trece...
O raza timida în ziua rece.
Apoi perechile stând risipite
S-adun în grupele orânduite
Si din amestecul de vise dalbe,
Din trecatoarele fiinte albe,
Iese ca aria dintre suspine
Sau cum din zilele poetic june
A idealului iese minune.
Parui ca aurul fata-ncadreaza,
Cununa-n undele-i se furiseaza,
Se-ndoaie talia-i în alba haina
Parca-i o timida a noptii taina.
Pe-o lira gingasa si argintie
Mânuta-i coardele le-ncurca vie,
Prin blânde notele lirei de-amor
Glasul ei tremura dulce usor:
Prin bolta ferestei înguste
Ma uit într-al vailor rai,
Cum codrii în cale-i supune
Furtuna, copila de crai.
Prin paru-i de aur, coroana
Cu colturi în fulger si jar,
Ea apele-n cale-i aplana
Si-ndoaie batrânul stejar.
Prin poarta îngusta din murii
Gradinei, cetatii-mi din stânci,
Cobor în adâncul padurii
Unde-izvoarele murmur adânci.
Prin nourii rupti trece luna
Si-n sufletu-mi dor a patruns,
Si parul mi-l îmfla furtuna
Si-ochii-mi se-neaca de plâns.
Doresc doar ca în fundul marii
Sa ma ia cu sine-n sarai,
În nalte -albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.
Dorese ca sa intru cu luna
În dome de nouri, ce pier
Doresc cu popoare -de stele
Sa merg drumul mare din cer.
Ce caut eu nu va stiu spune,
Eu singura nu stiu ce vreu,
Atât e de tainic ascunsa
Dorinta în sufletul meu.
Mi-e ciuda pe frunza cuminte,
Pe vorbarete valuri de râu,
Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet.
Ce singura eu nu stiu.
Si flori si crenge si stele .
În ciuda mea taine îmi spun -
Ah ! cum le-as smulge pe toate
Sa fac din ele cununi.
În codru o creanga se-ndoaie,
O poarta prin
Un chip cu ochi magi se iveste
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.
Un murmur feeric desmiarda voios
A salei tacere senina.
Din bolta ferestrei arcata pompos
S-aude vibrând mandolina
Si-un eco usor
Petrece cu-amor;
Cu dulcea vibrare de strune,
Ce spune.
Si toata viata lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Aluneca-n cântecu-i moale
S-al coardelor grai,
Frumos ca din rai,
Amesteca-n vorbe de miere
Durere:
|
