ALTE DOCUMENTE
|
|||||||||
El însumi
mult timp pe culoarele mintii mele
a mai fluturat flacara de carbid a parului tau
usile grele au cunoscut rapaiala pumnilor tai mici pe lemnul sfîsiat cu
unghiile
dar nu îndeajuns sfîsiat... capturata # 21321v215v 1;i înnebunita de foame mi-ai ros reflexele si fobiile, mi-ai înghitit icnind instinctul de aparare mi-ai baut amintirile de ricin.
curînd n-am mai avut amintiri, în sala vasta a testei mele ai ramas singura, întinsa pe dale.
si carnea ta a devenit praf ; organele tale, mai usoare ca puful de papadie s-au desprins de pe oase ; fondul de ten si rujul tau mai persistau fosforescente în vid ca înainte de-a adormi.
a ramas doar scheletul tau urias, singur sub capacul meningei, emanînd
ceata coastele tale curbate ca o capcana de lupi.
mai trec pe acolo, mai pipai cu neîncredere fildesul galben al femurului
tau
mai îmi apas obrazul neras pe luciul dulce al oaselor bazinului mai fac sute de pasi de-a lungul vertebrelor tale. odata, sub coastele de catedrala ale toracelui tau metabolismul tau, ca un organist cu fata de sînge dadea concerte pentru nimic ; vedeam prin pielea ta corpul sau, cocosat la pupitru
mîinile sale ca paianjenii alergînd peste claviatura, si din tuburi de
mescalina
vedaam cum urca în ghirlande insulina, glucoza capriciile grasimilor, contrapunctul ureei... din fluierele sale de iod, din eprubetele sale de zahar iesea glissando-ul pieilor, basul zgîrciurilor sarabanda danturii si missele tragice ale genunchilor tai si sala se umplea de un zvîcnet gregorian...
at cu
trare
adie sfo-
acum organistul, marunt sub vastitatea coastelor tale,
înfasurat în foc si mercur, îsi frînge degetele lungi de metri întregi
îsi pîrîie spinarea anchilozata ; acum tevaria s-a crapat, a coclit
dar el, cu o suta de fete, cu o mie de mîini
tot mai alearga pe clapele cariate
stîrnind un uragan împietrit si tacut...
nînd
.ului
el însumi desface apoi elitre de staniol, despatureste enorme aripi de musca
si zboara sîngerînd si vuind din catedrala coastelor tale
spargînd în tandari vitraliul, vîslind înspre stele.
el însumi n-a reusit sa te tina o secunda mai mult în viata
el însumi n-a reusit sa contracareze vointa ta de-a muri.
caci tu ai adormit la concert.
el însumi vîsleste acum fara tinta prin aerul limpede al iernii bucurestene
peste copacii înzapeziti, peste blocurile învelite în ceata
peste circulatia de pe bulevarde, peste troleele scotînd flacari verzui
el însumi te zareste iesind dintr-o alimentara
din gura ta iesind cuvinte si aburi, mîinile tale gesticulînd
el însumi se înalta mai mult, si deodata, scînteietoare,
poate vedea cu zeci de ochi întreaga panorama a orasului nins
în mijlocul vastei cîmpii însorite.
|
