Fereastra plina de stele
e toamna, ma uit pe fereastra, camera mea este întunecata.
asta conteaza mai putin, dar afara e un cer albastru închis si plin de stele
singurele lumini de pe pamînt au mai ramas cele cîteva camere înca
luminate ale intercontinentalului pavilionul din vîrful foisorului de foc iar jos, pe stefan cel mare, sirurile de becuri cu neon abia înflorite roz-violet pe la ora sapte si luminile de pozitie ale masinilor.
sînt foarte singur si ma aflu într-o perioada a vietii neplacuta si dificila. sînt un om dificil, deloc usor de înteles sau iubit
iar daca e vorba de dragoste, nu stiu sa fi iubit ceva eficient si constant în afara de stele, de cînd eram mic citeam tot felul de carti de biologie, chimie, mecanica,
îmi placeau radiotelescoapele
si speculatiile cu sute de miliarde de miliarde de ani-lumina vedeam serialele stiintifice la televizor si faptul ca ontogenia repeta filogenia mi se parea mai genial decît "dublul"
lui dostoievski. abia acum înteleg ca toate astea aveau legatura directa cu obsesia mea :
stelele, obsesie destul de banala, cu aspect romantic, dar la mine are alte
manifestari si sentimentul e unic. am fost un ins teoretic, lipsit de intuitia vietii, care n-a stiut niciodata
ce sa faca cu corpul sau.
noptile ma duceam doar în pijama la fereastra ca sa ma uit la stele.
acum sînt singur si încoltit de viata, prins pîna peste cap
în afacerile si compromisurile astea.
m-am surprins chiar spunînd unei prietene la telefon ca viata nu mai
merita sa fie traita, exercit cea mai dispretuita meserie din lume, adica îmi storc inima si
creierii scriind desi stiu ca nu are sens, ca soarele îsi va înceta activitatea, ca dupa ur
moment de expansiune
substanta universala se va concentra din nou în punctul zero. nu cred în nici un fel de instanta supra sau subumana sau egala cu omul. mistica mi se pare o mizerie, atractia erotica dintre
barbat si femeie mi se pare o mistica.
de aceea cred ca singurele lucruri stabile sînt stelele, numai în ele este recomandabil sa crezi, este fructuos sa crezi. în stelele galbene scînteind atît de linistitoare, atît de tandre, atît de galese
peste sate si peste paduri
peste rîuri, lacuri de acumulare, metropole, peste oceane si aici, în micul nostru univers bucurestean lucind peste licee, gara de nord, institutul de arhitectura si surîzînd aglomeratiei demente de pe lipscani, acum întîmplator este toamna, de la fereastra blocului meu captez si eu auriul mesaj.
|
