ÎNGETATE RÎURI
Ma strîng din ce în ce mai tare
cu pietre si cu trunchiuri de copaci,
cu dealuri negre, privitoare
din mari ciorchini de ochi stînd pe araci.
Si-mi las, mai jos, sa-mi fie
bolta înclinata, 151f51b
si pîna la genunchi pamîntul,
ca pe o crizma nemiscata
ma pomenesc mereu tragîndu-l
si peste inima-mi pun coaste reci
de rîuri înghetate, si invit
lupii sa treaca peste ele-ntregi,
netematori c-au sa se-nece-n mit.
|
