ĪNGETATE RĪURI
Ma strīng din ce īn ce mai tare
cu pietre si cu trunchiuri de copaci,
cu dealuri negre, privitoare
din mari ciorchini de ochi stīnd pe araci.
Si-mi las, mai jos, sa-mi fie
bolta īnclinata, 151f51b
si pīna la genunchi pamīntul,
ca pe o crizma nemiscata
ma pomenesc mereu tragīndu-l
si peste inima-mi pun coaste reci
de rīuri īnghetate, si invit
lupii sa treaca peste ele-ntregi,
netematori c-au sa se-nece-n mit.
|
