INIMA
O, inima! Marturisiri afunde and în ea.
Uimit eu mintea mi-o ascot
si-n întelesuri mari
zvâcnirea i-o destram.
O, inima:
nebuna, când se 20120e415u zbate-n joc salbatic,
atunci,
atunci îmi spune ca din lutul ei
a fost facut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce 1-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
si-si ascundeau în poala stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.
O, inima: când para ea si-o nabuseste
c-un giulgiu de liruste,
atunci îmi cânta
ca lutul ei a fost odata un potir de lotus,
în care a cazut o lacrima curata ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt si mare visator
care-a simtit îmbratisarea vesniciei
si straniul fior
al întelesului ce stapâneste deopotriva
apusul, rasaritul, cerul, marea.
O, inima: amurguri când se lasa grele peste ea,
aud cum tainic îmi sopteste
ca ea a lute-n care-odinioara pe Golgota
s-a scurs siroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muscau cu niste ochi de farisei.
O, inima: când pieptul ea mi-1 spurge
cu batai de plumb,
atunci imi striga îndrazneata
ca peste veacuri lungi si goale si pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
sa fac-o alta lume
si-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stapânul bun va plamadi atunci din lutul ei
pe noul Adam.
|
