LA O ARTISTĂ
I
Credeam ieri ca steaua-ti e-un suflet de înger
Ce tremura-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o lunca de laur
Cu-al cântului dar, 252u2014c
Iar tu, interpreta-a cerestilor plângeri,
Credeam ca esti chipul ce palida stela
Arunca pe-o frunte de unda rebela,
Pe valul amar.
Dar astazi poetul cu inima-n ceruri,
Rapit d-a ta voce în rai de misteruri,
s-aduce aminte ca-n cerul deschis
Vazut-a un geniu cântând Reveria,
Pe-o arpa de aur, c-un Ave Maria
si-n tine revede sublimul sau vis.
II
Cum lebada viata ei toata viseaza un cântec divin,
Nu cântecul undei murinde pe luciul marei senin,
Cum galbena lunca viseaza o iarna întreaga de-un cânt,
Nu cântecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol în vânt,
Ci lebada cântecul mortii, al mortii cu chipul ei drag,
Iar lunca viseaza de doina voinicului celui pribeag
Astfel România, uitata-n Carpatul cel ars si batrân,
Visat-a de glasul tau dulce, de cântu-ti de dorure plin.
Cum lebada stie ca glasul ce iese din luciul adânc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plâng,
Astfel România, ea stie ca glasul tau dulce divin
Italia, sora ei, numai putut-a sa-1 aibe în sân.
Ea dara acum te saluta, ea-n visul ei te-a presupus
Tu vii ca un cântec de sora la sora ce-n lume s-a dus.
|
