LA O ARTISTĂ
I
Credeam ieri ca steaua-ti e-un suflet de īnger
Ce tremura-n ceruri, un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o lunca de laur
Cu-al cāntului dar, 252u2014c
Iar tu, interpreta-a cerestilor plāngeri,
Credeam ca esti chipul ce palida stela
Arunca pe-o frunte de unda rebela,
Pe valul amar.
Dar astazi poetul cu inima-n ceruri,
Rapit d-a ta voce īn rai de misteruri,
s-aduce aminte ca-n cerul deschis
Vazut-a un geniu cāntānd Reveria,
Pe-o arpa de aur, c-un Ave Maria
si-n tine revede sublimul sau vis.
II
Cum lebada viata ei toata viseaza un cāntec divin,
Nu cāntecul undei murinde pe luciul marei senin,
Cum galbena lunca viseaza o iarna īntreaga de-un cānt,
Nu cāntecul iernei cel aspru, nu arpa lui Eol īn vānt,
Ci lebada cāntecul mortii, al mortii cu chipul ei drag,
Iar lunca viseaza de doina voinicului celui pribeag
Astfel Romānia, uitata-n Carpatul cel ars si batrān,
Visat-a de glasul tau dulce, de cāntu-ti de dorure plin.
Cum lebada stie ca glasul ce iese din luciul adānc
Sunt inimi de lebede stinse ce-n valuri eterne se plāng,
Astfel Romānia, ea stie ca glasul tau dulce divin
Italia, sora ei, numai putut-a sa-1 aibe īn sān.
Ea dara acum te saluta, ea-n visul ei te-a presupus
Tu vii ca un cāntec de sora la sora ce-n lume s-a dus.
|
