La Columna
Te frige macadamul pâna-n suflet
Între Palatul Întregirii si Columna,
Doar Sfântul Petru strajuie solemn
Soldatii lui Traian în cer sa nu de bu 929i85j zna.
Abia te mai zaresti printre ruine,
Lânga columna esti un pui de dac,
Ai vrea sa strigi ceva, pe cineva anume
Dar toti barbatii-aceia tac.
Te uiti cum tot alaiul de oaste suie-n cer
Precum odinioara Atlas urca Pamântul
Se chinuie de parc-acum pier
si-n piatra alba si-au sapat mormântul.
Pe Decebal nu-l pot vedea - strabunul
Acela dârz pe care îl iubim
si frige soarele tot împrejurul
Când sfântul Petru staruie sublim
Cu cheile si crucea-n mâna dreapta
De-a stânga strânge Cartea Sfânta
Sub talpa lui Columna e o treapta
Cu oastea care-n calcar se avânta.
Mi s-a parut ca-l vad pe strabunicul
Chemându-ma la el cu glas de piatra
Mustrându-ma ca mi-am lasat pamântul
Ca nelucrata tarina m-asteapta.
M-a biciuit cu sfichiul din privire
Ca mi-am lasat fara de tata pruncii,
Despre mine multe nu le-am dat de stire
Iar banii m-au desprins de semnul crucii.
Apoi parc-ar fi vrut sa ma mângâie
Cu lacrima - caci stie ce-i acasa -
Icoana lui încet, încet învie
În mine ca-ntr-o umbra racoroasa.
Frigea asfaltul copitele de cai
Armurile frigeau si ele
Se-ncaierau statuile pe splai
Se-ncaierau si gândurile mele.
|
