Mircea
Cartarescu
Femeie, femeie, femeie...
- fragment -
...atâta
lumina era pusa în fondul de ten de pe umerii obrajilor tai
atâta spaima în adânciturile claviculelor tale 444h74e
atâta modernitate si nonsalanta în mersul tau
atât je m'en fichism, atât nenoroc...[...]
cine mai esti? unde mai exista nostalgia ta,
neajutorarea ta, egoismul tau?
usurata de tine viata mea s-a repezit în sus
si ma sufoc
si nu pot chiar nimic sa-nteleg
ah, femeie, femeie, femeie,
femeie, femeie, femeie, femeie...
acum nu pot decât sa astept telefoanele tale,
sa ascult muzica, sa ma-ntâlnesc cu prietenii,
sa mai citesc, sa mai merg la vreun film,
dar ma înfund într-o hinayana de nerespirat
si nu vreau sa te întorci
ci vreau sa nu fi plecat niciodata...
drago, atât de draguta erai când vroiai sa faci misto,
sau când îti trebuia dragoste
cine îsi descheia singura nasturii de la camasa-n carouri?
cine învata la pedagogie cu ochelarii pe nas
pâna când i se facea greata?
cine îmi dadea rime sa-i fac sonete?
...acum tu pentru mine tii de fiziologic
acum tu esti doar o torsiune de degete, o rupere de tendoane
acum tu esti doar un lac de sânge unde-a fost cineva casapit
pe zapada dumnezeiasca din bucuresti
acum tu esti doar o fosta colega de facultate
o fosta dulce colega de facultate, din facultate, din
tinerete...
