Muntii De Ion Barbu
Posomorâta lor înlantuire
Nu e decât un spasm încremenit -
Suprema încordare de granit,
Ramasa dintr-o alta întocmire.
Demult, când dorul lor nebiruit
Îi logodi cu vasta stralucire,
Un brat semet au repezit spre fire?
Dar gheata înaltimii l-a-mpietrit.
si-n vremea ce c-un gest de renuntare
Atîtea stînci expira-n vijelie,
suvoiul apei neîncapatoare,
- serpuitoare forma vesnic vie -
Prin necuprinsa zarilor câmpie
Se-ndreapta catre mari odihnitoare?
|
