NAPOLEON Mihai Eminescu

NAPOLEON

Cerul bolnav d-astrele lui ranit fu,

Semne numai mari ale vremei gloriei,

Leagan tu avut-ai stāncile marii-n

Corsica grava.

si īn jurul vietii tale-ncepute

Negru-oceanul misca lumile de valuri,

Aratānd duios puterile, geniul

Singuratatii.

Dai oceanul, ce singur de o mie de evi e,

El a fost proorocul cailor tale,

Numai cu dānsul īn viata saman avut-ai,

O, imperator !

Trist, adānc, gānditor, dar trist prin tine,

Fara pasare de a lumii lacrimi ori doruri,

Indiferenta stai, nemiscata si mare,

Frunte de marmot.

N-ai admirat nimica īn scurta ta viata,

Nu piramidele vechi īn jurul carora

Te-au vazut renviat din noaptea veciei

Jupiter Ammon.

Nu, de-a Nordului mari pustii de zapada,

Unde purtat de vānt prin ruine de gheata

Tu auzisi strigarea nebuna de secoIi

Māndrului Odin!

Peste pamānt ai miscat a popoarelor valuri,

Māndru, batrīnul titan īn īncunjur de soare

Poarta razboaiele tale ca pete pe manta-i

si-a ta cenusa.

Nu te-a mirat nimica... Doara ca zeii

Singur tu te-ai mirat de tine, o Cezar,

Pāna cānd trezit din mirarea adānca

Te-ai vazut singur.

si din nou privit-ai atunci īn oglinda-ti,

Īn oceanul batrān ce īsi misca-a lui apa,

Furia lui īndrazneata, puternica, mare indiferenta.

Ai murit tu ? Lumea si astazi n-o crede

Īnfasurat īn mant-ai coborāt piedestalul

s-amestecat īn popor l-au miscat cu putere

Ochii-ti imobili.

Apoi satul de icoana-ti  de tine singur,

Te-ai reurcat pe scari de marmura alba,

Ai resuit piedestal-ul si iarasi imobil

Stai printre secoli.