ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
NAPOLEON
Cerul bolnav d-astrele lui ranit fu,
Semne numai mari ale vremei gloriei,
Leagan tu avut-ai stâncile marii-n
si în jurul vietii tale-ncepute
Negru-oceanul misca lumile de valuri,
Aratând duios puterile, geniul
Singuratatii.
Dai oceanul, ce singur de o mie de evi e,
El a fost proorocul cailor tale,
Numai cu dânsul în viata saman avut-ai,
O, imperator !
Trist, adânc, gânditor, dar trist prin tine,
Fara pasare de a lumii lacrimi ori doruri,
Indiferenta stai, nemiscata si mare,
Frunte de marmot.
N-ai admirat nimica în scurta ta viata,
Nu piramidele vechi în jurul carora
Te-au vazut renviat din noaptea veciei
Jupiter Ammon.
Nu, de-a Nordului mari pustii de zapada,
Unde purtat de vânt prin ruine de gheata
Tu auzisi strigarea nebuna de secoIi
Mândrului Odin!
Peste pamânt ai miscat a popoarelor valuri,
Mândru, batrînul titan în încunjur de soare
Poarta razboaiele tale ca pete pe manta-i
si-a ta cenusa.
Nu te-a mirat nimica... Doara ca zeii
Singur tu te-ai mirat de tine, o Cezar,
Pâna când trezit din mirarea adânca
Te-ai vazut singur.
si din nou privit-ai atunci în oglinda-ti,
În oceanul batrân ce îsi misca-a lui apa,
Furia lui îndrazneata, puternica, mare indiferenta.
Ai murit tu ? Lumea si astazi n-o crede
Înfasurat în mant-ai coborât piedestalul
s-amestecat în popor l-au miscat cu putere
Ochii-ti imobili.
Apoi satul de icoana-ti de tine singur,
Te-ai reurcat pe scari de marmura alba,
Ai resuit piedestal-ul si iarasi imobil
Stai printre secoli.
|
