NAPOLEON
Cerul bolnav d-astrele lui ranit fu,
Semne numai mari ale vremei gloriei,
Leagan tu avut-ai stāncile marii-n
Si īn jurul vietii tale-ncepute
Negru-oceanul misca lumile 111g69b de valuri,
Aratānd duios puterile, geniul
Singuratatii.
Dai oceanul, ce singur de o mie de evi e,
El a fost proorocul cailor tale,
Numai cu dānsul īn viata saman avut-ai,
O, imperator !
Trist, adānc, gānditor, dar trist prin tine,
Fara pasare de a lumii lacrimi ori doruri,
Indiferenta stai, nemiscata si mare,
Frunte de marmot.
N-ai admirat nimica īn scurta ta viata,
Nu piramidele vechi īn jurul carora
Te-au vazut renviat din noaptea veciei
Jupiter Ammon.
Nu, de-a Nordului mari pustii de zapada,
Unde purtat de vānt prin ruine de gheata
Tu auzisi strigarea nebuna de secoIi
Māndrului Odin!
Peste pamānt ai miscat a popoarelor valuri,
Māndru, batrīnul titan īn īncunjur de soare
Poarta razboaiele tale ca pete pe manta-i
Si-a ta cenusa.
Nu te-a mirat nimica... Doara ca zeii
Singur tu te-ai mirat de tine, o Cezar,
Pāna cānd trezit din mirarea adānca
Te-ai vazut singur.
Si din nou privit-ai atunci īn oglinda-ti,
Īn oceanul batrān ce īsi misca-a lui apa,
Furia lui īndrazneata, puternica, mare indiferenta.
Ai murit tu ? Lumea si astazi n-o crede
Īnfasurat īn mant-ai coborāt piedestalul
S-amestecat īn popor l-au miscat cu putere
Ochii-ti imobili.
Apoi satul de icoana-ti de tine singur,
Te-ai reurcat pe scari de marmura alba,
Ai resuit piedestal-ul si iarasi imobil
Stai printre secoli.
|
