OLARII

OLARII

De veacuri ei îsi au aci lacasul, de la începutul

cel dintâi, grotesti si tâmpi, gusatii fara grai.

Olari ei sunt, sortiti sa-nmoaie si sa coaca lutul.

Ca niste zmei întârziati si blânzi

cu fete prelungite în cimpoaie,

arhaici insi, îsi poarta pe sub plai

un vis fragil prin zilele greoaie.

Se-nvârte roata, sfârâind, în orice casa.

De fata sunt, în inima, tiparele batrâne.

Trudescu-se ca-n somn olarii, si mocnesc lânga cuptoare.

Numai arar sunt cercetati

de vreo lumina si de zâne.

În vaile sublimelor recolte

nu este sat cu duhuri mai încete,

dar nici alt sat în care sa se arda

ulcioare mai frumoase si mai zvelte,

cu mijlocul de pacatoase sfinte fete.