ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
<!DOCTYPE HTML PUBLIC "-//W3C//DTD HTML 3.2//EN">
Marius Moraru
RECUPERAREA NUMELUI
o sala de clasa
īntr-o cladire veche
tencuiala cazuta 24424g618y
si usile īnalte scārtāind
īntunecate unghere pe lānga
sobele de teracota
de unde lumea apare
mult mai mica
īn timp ce chipurile
mereu alte chipuri
pe care o māna pedanta
le schimba periodic
la tabloul de onoare
ele singure īn masura
sa ne apropie
chipurile ziceam
alunecānd īntre noi
cu taisul la vedere
si mai apoi estompate
amintirea lor īnca
rasfoindu-ne pe īndelete
vezi tu fiul meu
ai fi putut zice
dar timpul te-a devansat
fara nici un recurs
doar explicatiile
lamurind ce-a mai ramas
si din nou īntrebarea
despre ce este si
despre ce poate fi vorba
altfel spus pe malul marii
iarna orice zāmbet devine
dureros ca si atunci cānd
tocmai īntorcānd spatele
pe coridoare se stinge
ecoul pasilor tai
si poate nici un ochi
deprins cu īntunericul
nici unul strigānd
iata usa este a voastra
caci īn parcuri boltite
toamna īsi face de cap
cu-aduceri aminte dilatānd
tacerile noastre
de multe ori dimineata
am impresia ca ti-as putea vorbi
īntārzii asupra cuvintelor
ca-ntr-o zi de sarbatoare
ele se-nsiruie cadentat
adumbrind fruntea
si gesturile molcom ivite
se-ntāmpla chiar sa te privesc
sa-ti vad adica obrazul
abandonat īn palma stānga
ochii incerti si buzele
bāntuite īnca de amintiri
si parul īn devalmasie
rusinat parca de aburul
ce-ti īnfioara porii
si-abia atunci īnteleg de ce
asa cum mi-ai spus plecānd
īntrebarile devin de prisos
īn vremea din urma
teama de a nu deteriora
deriva generata de ea
chiar violenta refuzurilor
si zāmbetele suspendate
o oarecare metalizare a lor
imposibil de disimulat
vezi tu fiul meu
ai fi putut zice
eliminānd astfel angoasa
stiut fiind ca neologismele
nu construiesc īn poem
neputānd aduce lumina
īn lucruri asupra carora
dumnezeu nu s-a pronuntat
ramānānd la īndemāna
doar aparentele
salvate la caderea noptii
atunci cānd ochii scruteaza
gesturi pereche nefiind
ci doar cuvinte īntr-o doara
perfida abandonare
a instrumentelor de disectie
din cānd īn cānd o māna
fosnetul paginii īntoarse
si lenta prelingere de umbre
peste contururi chemāndu-te
incerte contururile
ca dintr-o alta durata
sunt gānduri īnca
īn aspra tacerea noastra
ai putea ridica privirea
si luāndu-ne de māna
traseul ar decurge natural
printre frunze si banci scorojite
īn aceleasi boltite parcuri
unde toamna se rarefiaza
pe lānga ziduri
cu porti īnalte scārtāind
si cu ferestrele īnchise
peste alte cuvinte
doar culorile evitānd
alunecarea īn cliseu
se mizeaza prea mult pe reveniri
odata spatele īntors
tandretea nu mai este decāt
panica de a spune eu
tocmai previzibilitatea
facānd īntelesul sa scape
mi-ai povestit o data
despre copilaria ta
cānd credeai ca pentru a zbura
e suficient sa īnchizi ochii
si sa-ti simti aripile deschise
īn fata portii tale anii
se numara din ce īn ce mai greu
sirul lor mereu īntrerupt
reluat tot mai mecanic
poarta īnchisa si ferestrele
aceleasi ferestre aparent
uneori īti īntrezaream chipul
era ca o promisiune
a unor cuvinte soptite
lungi ploile de toamna
coagulānd memoria
printre statui obosite
este atāt de tārziu
īncāt tacerea devine trup
si trupul intra īn conventie
si nimeni nu observa
ca trupul nu are nume
daca ar fi posibila
o īntoarcere acasa
īntālnirea cu limba
necunoscuta de-acum
a locurilor de joaca
de ce luciditatea
īndepartare cuvānt cu cuvānt
de obiectul sentimentului
adulmecare de īncaperi
parcurse īn fuga
alta vānatoare poate
sudoarea haituielii
naclaind gānduri
si gesturi si cuvinte
din spatele carora
lumea apare mult mai mica
de-ai putea vedea
cāta viata striveste
fiecare transcriere
insuficienta amintirea
ultimei īntālniri
daca s-ar putea scrie
cāte un poem pentru
fiecare singuratate
daca sintaxa ar fi
un mijloc profilactic
daca īn privirea ta
n-ar fi fost uneori
atātea locuri comune
daca iertarea macar
dar spatele mereu īntors
mereu cabrat
se-asteapta o pauza
schimbul inerent de replici
peste care privirile
gesturile nedeslusite
tocmai cānd astepti raspunsul
o fosgaiala de lucruri
altfel inerte
īti invadeaza memoria
īncerci silabisirea lor
mai mult din politete
ori pentru a-ti ascunde
acel tremur al māinilor
de parca rostirea n-ar fi
la fel de vulnerabila
si-atunci zaresti zāmbetul
cu care de dupa colt
te pāndeste copilaria
|
