SARA PE DEAL Mihai Eminescu

SARA PE DEAL

Sara pe deal buciumul suna cu jale,

Turmele-l urc - stelele scapara-n cale;

Apele plâng clar izvorând în fântâne,

Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece asa sfânta si clara,

Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,

Stelele nasc umezi pe bolta senina,

Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica,

Stresine vechi, casele-n luna ridica.

Scârtie-n vânt cumpana de la fântâna,

Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna.

si osteniti oameni cu coasa-n spinare

Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare,

Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,

Sufletul meu arde-n iubie ca para.

Ah ! În curând satul în vale-amuteste,

Ah ! În curând pasu-mi spre tine grabeste,

Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga,

Ore întregi spune-ti-oi cât îmi esti draga !

Ne-om rezima capetele-unul de altul

si surâzând vom adormi sub înaltul,

Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogata

Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Pe vârful de munte, în codri-mbracat,

De nouri gramezi se aduna

si unul pe altul, maiestru urcat,

Ei par o cetate în luna.

si boltile-n muri

si stâlpii sunt suri,

Lumina prin arc de fereastra

E-albastra.

În halele-albastre - 'nstelatele bolti

­Te uiti prin coloane de nouri

si luna iesind dintr-a stâncilor colti

Le împle cu mii de tablouri.

Lumina-i de-argint

În nouri s-a frânt

si se-ncheaga prin naltele dome

Fantome.

În hainele albe de neguri de-argiint

si cretii de roze purpure,

si parul pe frunte cu stele e prins,

Ca îngerii albe si pure ­

Prin gene de nor,

Ca visuri strecor,

Ducând înstelata lor viata

Prin ceata.

Un suier în noapte, prin codri, un vânt,

Un freamat - si totul dispare.

si nori se-ncretesc risipiti, si s-avânt.

În luna stau stâncile rare ­

Iar junele-iubit

E-un brad putrezit

Pe trunchi de granit, pe ruine

Batrâne.