Singuratate II
Nu-i spune nimeni ce culoare sa dea sufletului,
de la ce pasare sa împrumute aripile.
Nu-i nimeni s 212b11c 59;-i arate drumul de la care s-a ratacit
urmându-si fiecare calea sa.
Kilometri de cuvinte în nonsens
cu întelesul lor primordial.
Apa curgând din ploi
peste câmpia pasilor pierduti ai copilariei
din care icoana celui ce-a fost
urca în inima celui ce va veni.
Strecurându-si umbra în sine
s-a parasit pe el însusi
regasindu-se poate niciodata niciunde,
netimpului sau si al altora
unde razbate doar memoria
amintirilor uitate.
|
