ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Visul meu familiar
nu stiu, e melancolia secolului care moare ?
e toamna care ne bulverseaza pe toti, spalînd frunzele galbene si caramizile
rosii ale morii dîmbovita
si aducîndu-ne miros de subdezvoltare si tramvaie vechi ? e altceva ? nu stiu, dar vad
ca toata 151t191b lumea, pe trotuare, în fabrici si patiserii si pîna si-n statiile vîntoase de troleibuz, barbatii, pustimea si tipele maritate si codanele-n sarafan, cu cercei-lantisoare uita de marele organism social, de familii si prunci si chiar de propria lor carne, propriul lor sînge, nervii si venele lor si viseaza sub becuri electrice la fericire.
fericire la scoala, fericire la birou, fericire la masa, la cîmp si în pat si pîna si farmaciile sînt pline de insi de toate coloraturile cerînd la casa în loc de unguente si diazepam din distractie, fericire.
ca sa fiu sincer, ma tot gîndesc si eu la asa ceva.
mai ales cînd, dupa vreo trei ore de predare la 41
ma duc sa manînc la auto-mecanica, la etaj
în mirosul dulce al salopetelor si piftiilor si în sporovaiala despre bani si
bujii.
stau cu chiftelele si sticla de-zmeura-n fata. nu prea manînc, caci sînt preocupat sa visez, visul meu de fericire e un soi de azil sau de internat micut, ascuns într-o padure de foioase, o cladire cu pereti albi
si înauntru un dormitor calduros, cu vreo zece paturi
sau cel mult cincisprezece, mirosind a cearceafuri proaspete
cum sa spun, o infirmerie, dar fara injectii si medicatie,
un preventoriu fara hidrazida
sau chiar un ospiciu, fara lobotomii sau electrosocuri.
acolo sa fim o mîna de oameni în pijamale
cît mai fistichii, cu buline verzi si roz, cu elefanti, donalzi, girafe
si care se încheie cu sireturi, ca dosarele.
sa stam acolo tot timpul, chirciti sub paturi si trancanind,
sa sucim cubul unguresc, iar la ora mesei
sa fim serviti cu grepfruituri.
singuri, fara buletine si fara rude
fara nici o decizie de luat, sa dormitam, sa bîrfim, sa ne uitam pe geamuri
sa stam în amurg cu talpile pe calorifer citind romane si nuvele americane
de autori tineri
carti dezordonate din care nu-ti vine sa te trezesti, fara femei si aproape fara barbati sa îmbatrînim acolo, doar noi da noi
în duduitul caloriferelor, în zgomotul apei de la closet, în fîsîitul aster-
nuturilor
si ascultînd cum fulguie peste padure, ar mai fi si o masa la care sa scriu tot ce-mi trece prin cap, versuri si povestioare, sa mîzgalesc sa tin un
j urnal
cu un vecin lînga mine, care lipeste niste circuite cu letconul la lumina unei veioze cu arc.
cam asta-mi doresc, daca e vorba de fericire, si zi de zi la fel, izul de cositor si de coaja de grepfruit si baietii cu porecle bonome, grasu, sobolanu sau kempes agitîndu-se blînd în pijamalele lor tarcate,
(nuri
cane
citind si privind pe fereastra zapada.
si niciodata sa nu hotarasti nimic, sa nu depinda de tine
niciodata, viata nimanui.
o colivie tandra, alba si iubitoare
în care sa vietuiesti cu program de voie.
deocamdata însa termin chiftelutele si îmi beau zmeura
apoi ma-ntorc la ore, pe strada plina de caroserii si motoare,
de cauciucuri desapate. da, toti oamenii au
fericirea lor. am si eu fericirea mea :
un dormitor cald într-o padure înzapezita.
|