III. 48 (relatiile dintre doua personaje ale unui
text narativ, apartinând lui Camil Petrescu : Patul lui Procust)
Camil Petrescu (1894-1957) a fost un scriitor cu mari valente spirituale,
manifestate în mai multe domenii ale creatiei literare: poezie, proza,
dramaturgie, eseistica.
Înscris în modernismul lovinescian al epocii, Camil Petrescu s-a orientat, atât
în romane, cât si în teatru, spre o tematica înalta si
grava: iubirea, razboiul, moartea, absolutul, destinul. Personajul
camilpetrescian este un intelectual de elita, un om care "a vazut idei",
un cautator al absolutului.
"Patul lui Procust" (1933) este cel mai bun roman al lui Camil Petrescu si
una dintre cele mai originale creatii din proza româneasca
moderna.
Titlul romanului trimite la o experienta filozofica:
constien¬tizarea neînduratoarei cenzuri prin intermediul unui proces
de lucida comunicare. În plan estetic, ideea se traduce printr-o
reprezentare subiectiva a realitatii, caci, dupa cum
se afirma în notele auctoriale ale romanului, un scriitor este un om care
exprima în scris cu sinceritate ceea ce a sim&# 333v2112d 355;it, ceea ce a gândit,
ceea ce i s-a întâmplat, însa autorul propune mai multe proiectii ale
dramei individuale, deschizând perspectiva unei comunicari partiale
între personaje.
Camil Petrescu si-a conceput naratiunea ca pe o evadare din matricea
atât de bine cunoscuta a romanului traditional. Schimbarea rolurilor,
precum si a raporturilor narator-personaj tin de o schema
conform careia cunoasterea presupune o confruntare între sferele
constiin¬tei pure.
Personajele sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind
vazute din mai multe perspective ca într-un sistem de oglinzi paralele.
Desi relativizate de jocul perspectivelor, personajele se constituie
antitetic, împletindu-si destinele. Aceasta tehnica
narativa pe care o aplica scriitorul modifica partial
conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit prin exterior,
ci unul care se auto-constituie prin marturisire sau care este "reflectat''
în constiinta celorlalti.
Scriitorul îsi numeste romanul "dosar de existente" (în subsolul
primei pagini), acest "calificativ" fiind materializat prin lipsa unui personaj
principal. Fiecare personaj îsi face aparitia în centrul
atentiei pentru a lasa mai apoi loc la un altul, apoi la altul.
Doamna T, George Demetriu Ladima, Fred Vasilescu si Emilia Rachitaru
sunt cei patru protagonisti ai romanului.
Principalele modalitati de analiza psihologica utilizate de
Camil Petrescu constituie tehnici specifice romanului modern psihologic, pe
care le îmbina, cu maiestrie si talent: monologul interior,
dialogul, introspectia constiintei si a sufletului,
retrospectia, autoanaliza si auto-introspectia, care scot în
evidenta zbuciumul interior al personajelor, cauzat de aspiratia spre
absolut.
Ladima este tipul intelectualului, poet talentat si gazetar intransigent,
care cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale
personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social,
hipersensibil, însetat de adevar si demnitate. El traieste
în lumea ideilor pure, având iluzia unei iubiri ideale si aspirând
catre demnitatea umana absoluta în profesia de ziarist, ca
esente existentiale.
Ladima apare reflectat în constiinta personajelor care intra în
contact cu acesta. Pentru Emilia, Ladima este un barbat naiv, "cam aiurea"
, posomorât si lipsit de sarm. Pentru Fred este un om serios, de
reala distinctie, un intelectual de o calitate aparte. Mai mult de
atât, Fred vede în Ladima un frate de suferinta, singurul om de pe lume
caruia i-ar putea încredinta taina nefericitei sale iubiri:
"N-as putea sa spun ce bucurie m-a cuprins la vederea omului acesta,
care înca de la Movila îmi daduse o impresie de loialitate si
bravura...Îl simteam ca pe un frate bun...".
Dintr-o scrisoare, adresata "Emy scumpa" reiese mândria lui Ladima
pentru "logodnica" lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni
prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu,
invitându-i pe toti într-o seara la masa. Pentru ca Emilia
nu se putea ridica la nivelul cultural al celor prezenti se
plictiseste si hotaraste sa plece.
Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate
Emiliei, este pe parcurs ce avanseaza cu lectura din ce în ce mai mare,
deoarece el nu poate sa înteleaga cum "un om atât de serios, un
profesor ca înfatisare, poate sa iubeasca o femeie
vulgara ca Emilia, pe care orice barbat putea s-o aiba contra
unei sume de bani". Tânarul se întreaba, uluit, cum un intelectual
rasat ca Ladima nu s-a gândit "nicio clipa ca faptul acesta,
daca s-ar afla, l-ar compromite...". Fred Vasilescu încearca sa
gaseasca explicatii logice acestei pasiuni degradante si
presupune ca Ladima "se amagea cu oarecare luciditate",
parându-i-se incredibila sinceritatea îndragostitului, care este
cu totul în dezacord cu însusirile deosebite ale intelectualului, ba, mai
mult, considera absurda ideea ca Ladima sa creada în
aceasta dragoste.
Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism al
punctelor de vedere diferite (relativismul). Fred considera sinuciderea ca
urmare a vietii mizerabile, vulgare, din vârtejul careia Ladima nu
are puterea sa se smulga; procurorul care ancheteaza cazul crede
ca ziaristul facuse un gest pasional din cauza doamnei T., deoarece
scrisoarea sinucigasului îi era adresata acesteia; Cibanoiu
opineaza ca prietenul sau îsi pierduse credinta în
Dumnezeu, neputându-se ridica deasupra mizeriei cotidiene; Emilia sustine
ca a recurs la acest gest "din mizerie", pentru ca "nu mai mânca poate
nici o data pe zi". Una dintre cele doua "taine" ale romanului prinde
astfel contur.
Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumânararu, industriasul
multimilionar asociat în diferite afaceri cu politicianul liberal Nae
Gheorghidiu (personaje conturate în romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de razboi") si definit de Pompiliu Constantinescu ca fiind "un
fel de intersectie a tuturor celorlalte personaje".
Portretul fizic este conturat în mod direct abia în epilogul al II-lea din
finalul romanului, cu prilejul mortii impresionante a pilotului, când nu
mai ramasese nimic din "tânarul blond, cu obrazul limpede, cu
trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie
greceasca, doar cu fruntea putin cam boltita deasupra ochilor
verzi adânci", al carui "corp vânjos" avusese "miscari
mladioase de haiduc tânar, afemeiat si gânditor".
Portretul moral se fundamenteaza, indirect, pe îmbinarea subtila
dintre esenta si aparenta, dintre profunzimea
spirituala si o mediocritate afisata, fiul milionarului
parând sa nu aiba alte preocupari decât sportul, moda
si femeile, dar în fondul sau, un tânar sensibil, inteligent
si serios. Încadrându-se perfect în tipul personajului camilpetrescian
si modern, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic,
hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este
îndragostit de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa
paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din
cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil
Petrescu.
Dragostea pentru doamna T. ramâne o enigma, iar moartea lui în
accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu
grija, ca si în cazul lui Ladima. Ambele destine, al lui Ladima
si al lui Fred, sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta
imaginea rasturnata a celeilalte: Ladima trebuie sa-si diminueze
capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii
Emiliei, Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara
a doamnei T., temându-se ca n-ar putea da atât de multa dragoste câta
i se cere. Legatura celor doua destine este întâmplatoare, prin
scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, întelegând
dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care, comunicase printr-un
flux spiritual, dincolo de ratiune: "Era singurul pe lume caruia
i-as fi încredintat taina, pe care n-o stiu nici
parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care
ma face sa fug de-o femeie iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva
cat sufar m-ar fi usurat poate ca filtrarea sângelui". Ceea ce îl
frapeaza foarte mult pe Fred acum, când citeste rândurile scrise de
Ladima pentru Emilia, este noua ipostaza în care i se arata acesta;
drama amicului sau, pe care nu o banuia atunci când se întâlneau, capata
dimensiunile ei reale.
Personalitatea lui Fred Vasilescu se mentine enigmatica,
sfârsitul sau pendulând între accident de avion si sinucidere.
El moare, a doua zi dupa predarea caietelor în care confesiunile lui sunt
o permanenta auto-introspectie, ca si când scrisul l-ar fi
ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza
lucida a "cancerului" vietii lui, iubirea. Încercând sa
înteleaga viziunea lui Ladima asupra Emilie, Fred ajunge sa
analizeze în paralel si iubirea lui cu doamna T. Taina iubirii lui
reintra, prin moartea eroului, în circuitul marilor taine ale Universului:
"Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universala fara niciun
moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un
afluent urmeaza legea fluviului", fraza care încheie romanul, ca o
concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia estetica a lui
Camil Petrescu.
Modernismul romanului e definit de subtilitatea si profunzimea
analitica a constiintelor, de dramele interioare suferite din
iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu cel
obiectiv, de faptul ca personajele sunt în acelasi timp si
naratori.
(Iulia Papa, 12L; coord. prof. Luminita Paraipan)
