AMBALAREA, MARCAREA sI ETICHETAREA MĂRFURILOR
1.Ambalarea
Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr: emballage) cu sensul de a strânge în balot.
Definitiile date conceptului de ambalare sunt, ca si în cazul calitatii, numeroase.
1.1. Ambalaje
In România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului 39/1995, dupa cum urmeaza: " un sistem fizico - chimic cu functii complexe, destinat sa asigure protectia temporara a produselor din punct de vedere fizic, chimic si biologic în scopul mentinerii calitatii si integritatii acestuia în deul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii - pâna la consumator sau pâna la expirarea termenului de garantie"
Conform literaturii de specialitate [101, 102] clasificarea ambalajelor se face dupa mai multe criterii, din care prezentam câteva în continuare:
v dupa materialele constituente ambalaje hârtie si carton, sticla, metal, materiale plastice, ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn si împletituri, materiale textile, materiale complexe, în componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);
v dupa sistemul de confectionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile;
v dupa tip - plicuri, sacose, tavi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;
v dupa destinatie - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;
v dupa specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;
v dupa gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple;
v dupa durata de utilizare si tipul circulatiei ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile), ambalaje nerecuperabile.
Pe întregul circuit strabatut de produs - de la producator, distribuitor, retea comerciala, pâna la consumator - importanta ambalajului este evidentiata de functiile acestuia:
conservarea si protectia proprietatilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici:
facilitarea operatiilor de manipulare, depozitare si transport a produselor;
promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive fata de produs, informarea sau chiar schimbarea mentalitatii consumatorului.
Se observa faptul ca trebuie studiat, în strânsa corelatie, produsul si ambalajul ca un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distincta care de multe ori este determinant în adoptarea deciziei de achizitionare a produsului.Examinarea sistemului produs-om, produs-echipament si produs-ambient este deosebit de utila, mai ales, în cazul produselor noi. Analiza functiilor produsului (functii obiective, subiective si auxiliare) este utila în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigura conservarea calitatii initiale a produsului în toate etapele circuitului tehnic
Functia de conservare si de protectie a marfurilor consta în protejarea de influenta mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisa în standarde, protectia la actiunea luminii, a factorilor mecanici si chimici. Protectia împotriva factorilor biologici consta în mentinerea calitatii igienice si microbiologice. ........
Functia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la normele de transport si la conditiile de încarcare-descarcare, optimizarea raportului volum/greutate. Activitatile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizata dimensionarea corespunzatoare a produselor si ambalajelor, sa se asigure ambalajul optim de pastrare, manipulare si transport pe întreg circuitul tehnico-economic. Dimensionarea ambalajelor trebuie subordonata folosirii judicioase a spatiilor de depozitare si a capacitatii mijloacelor de transport. In alegerea ambalajului optim trebuie sa se urmareasca faptul ca prin reunirea ambalajelor sa se formeze o stiva compacta, stabila prin care sa se ocupe cât mai rational volumul. Cerinta a fost impusa de extinderea paletizarii si containerizarii care presupun dimensionarea rationala a produselor si ambalajelor. Asigurarea conditiilor de pastrare a produselor urmareste, de asemenea, mentinerea integritatii calitative a produselor în functie de conditiile de mediu. Pentru cresterea productivitatii muncii si reducerea costurilor este important de realizat rationalizarea operatiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de încarcare-descarcare si a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare presupune luarea în considerare a cerintelor de ordin constructiv (care trebuie sa asigure protectia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie sa corespunda prescriptiilor internationale si conditiilor de transport si manipulare), privind fixarea sau ancorarea produselor în mijlocul de transport si cerinte privind returnarea ambalajelor (se prefera ambalaje se se pot micsora prin pliere).
Functia de promovare a vânzarilor este data de modul în care se prezinta produsul folosind în acest scop eticheta, marca de fabrica sau de comert, alaturi de elementele estetice precum si volumul si precizia informatiilor prin care comunica cu clientii. Textul, culoarea, imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului si cu materialul de ambalare.
1.2. Metode de ambalare
Exista numeroase tehnici si metode de ambalare si aceasta se realizeaza tinând cont de anumite cerinte de calitate:
masa, volum propriu reduse;
fara toxicitate;
fara miros, gust;
rezistenta mecanica ridicata;
impermeabilitate fata de gaze, praf, grasimi;
compatibilitate fata de produsul ambalat.
Ambalajele sunt specifice fiecarui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveste modul de utilizare, manevrare si transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice si prin simboluri ce se refera la protectia mediului înconjurator. Consumatorul este în acest fel, în masura sa stie ca se afla în prezenta unor produse toxice, radioactive sau corozive, ca produsul este fragil, ca acesta nu trebuie amplasat lânga surse de caldura sau expus radiatiilor ultraviolete deoarece exista pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de caracteristicile produselor ce urmeaza a fi ambalate, de functiile ambalajului, de proprietatile materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi:
colectiva si portionata;
tip aerosol;
în folii contractibile (tip blister si alveolara);
aseptica;
în vid;
în atmosfera modificata (controlata).
Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confectionat ambalajul trebuie facuta în asa fel încât interactiunea cu produsul sa fie minima si sa nu duca la degradarea lui. In cadrul Uniunii Europene se utilizeaza pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticla (30%), materiale plastice (13%), materiale metalice (12%) [103]. Pentru realizarea ambalajelor care sa permita ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie si carton si pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "bariera" dar acestea prezinta inconvenientul unei reciclari dificile.
1.3.Relatia ambalaj - mediu înconjurator
Marcajele existente pentru protectia consumatorilor dar si a mediului indica faptul ca ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie sa fie o problema pentru mediul înconjurator si pentru consumator. La nivelul UE se prevede:
promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;
limitarea volumului si masei ambalajelor;
eliminarea discriminarilor dintre ambalajele noi si ambalaje reciclabile.
Impactul serios asupra mediului si necesitatea diminuarii poluarii a condus la utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:
lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungita;
"earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;
"extremely easy to recicle" - usurinta în reciclare
Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius.
Fig 20 - Simboluri pentru protectia mediului înconjurator si a consumatorului
Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru cunoasterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizarii cu usurinta a reciclarii acestuia.
Codificarea consta într-o sageata închisa ce prezinta în centru un numar si abrevierea pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de înalta densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasa densitate, 5 PP - polipropilena, 6PS - polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).
Fig. 21 - Codificarea specifica materialelor plastice
In alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra mediului înconjurator ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai putin poluante si reducerea ponderii celor nerecuperabile.
Ambalarea marfurilor trebuie tratata cu seriozitate atât de catre expeditor cât si de catre caraus pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu atentie starea ambalajului deorece este posibil ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea ambalajului da informatii privind conditiile de transport. Daca conditiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.
2. Marcarea si etichetarea
2.1.Marca produsului
Prima lege româneasca referitoare la marci a fost adoptata în 1879. La acea data România avea o economie cu un pronuntat caracter agrar, iar scopul legii era, mai ales, de protejare a comerciantilor. Legea din 1879 cuprindea, însa, si o dispozitie de aparare a consumatorilor prin sanctionarea înselaciunii savârsite în dauna acestora, în cazul folosirii unei marci contrafacute sau imitate.
In prezent, marca are multiple roluri: diferentiaza produsul de cel al concurentului, adauga valoare produsului satisfacând si nevoile psihologice ale consumatorilor, determina încrederea acestora cu privire la nivelul calitativ al produsului.
Marca face parte din categoria de "marfuri noi" si exprima prin numele de marca un stimul auditiv si prin emblema (logo, sigla) un stimul vizual. Inca din antichitate [104] s-au folosit un numar mare de semne, asa numitele sigillum pentru identificarea produselor alimentare sau nealimentare (chiar daca dupa parerea lui Paul Roubier semnele aplicate nu aveau ca scop sa garanteze reputatia unui producator fata de public ci sa afirme proprietatea unui obiect corporal produs de catre un artizan ..). Alti autori printre care si Remo Franceschelli sustin ideea existentei marcilor, cu aceeasi functie ca si în prezent. In evul mediu se foloseau doua categorii de marci signum collegi (marca corporativa) si signum privati (marca individuala). Nu lipseau nici falsurile, dar nici masurile de preîntâmpinare. Astfel, în anul 81 î.e.n. în timpul dictaturii lui Cornelius Sulla s-a instituit o reglementare de baza în materie de fals.
Camera Internationala de Comert defineste marca ca pe un semn folosit sau pe care cineva doreste sa-l foloseasca pe un produs, cu un produs sau în legatura cu un produs, în scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei intreprinderi de cele ale altei intreprinderi. In Legea 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile geografice "marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinând altei persoane" si sunt prezentate semne posibile care pot constitui marci.
In afirmarea pe piata, marca trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte, ca de exemplu:
calitati fonetice;
memorare usoara;
sugerarea categoriei produsului;
posibilitati de internationalizare.
Efectul utilizarii marcilor trebuie sa se resimta în comportamentul cumparatorilor (formarea rutinei, satisfactia acestora).
Din punct de vedere al destinatiei lor marcile sunt de fabrica, de comert si de servicii. In literatura de specialitate sunt întâlnite si alte tipuri de marci: marca de certificare, marca de conformitate (cu standardele specifice), complexa (versiuni în diferite limbi), notorie (care se bucura de un mare renume), defensiva (prezinta modificari de detaliu fata de marca principala pentru a nu permite tertilor falsificarea), marca telle quelle (înregistrata în tara de origine, marca este protejata în toate tarile Uniunii - principiul de "epuizare comunitara"). Marca de calitate (atribuita prin certificatul de marca) se aplica pe produsele cu cele mai bune performante pe plan national sau international pentru o perioada de 2 - 3 ani si poate fi retrasa în cazul în care nu se respecta conditiile din contract. Multi angrosisti si detailisti si-au creat marci proprii pentru a-si mari volumul desfacerilor si fidelitatea clientilor. De multe ori acestea concureaza marcile producatorilor. Marca de fabrica constituie cel mai important element din patrimoniul unei firme si ramâne elementul esential în strategia firmei. In economia moderna, eficacitatea marcii, rolul ei în dezvoltarea întreprinderii si impunerea ei pe piata sunt în strânsa legatura cu functiile pe care acestea le îndeplinesc (de diferentiere a produselor, de concurenta, de garantie a calitatii, de organizare a pietei, de monopol, de reclama, sau de protectie a consumatorilor) [105].
2.2. Sistemul de marcare ecologica
Sistemul de marcare ecologica a produselor a aparut pentru prima data în Germania în 1978 si a fost denumit "Blue Angel". Evaluarea produselor pentru acest tip de marcare se face prin prisma îndeplinirii criteriilor de performanta ecologica. Sistemul german a fost preluat si de Marea Britanie, Franta dar si de Canada unde exista marca "Enviromental Choise" sau de Japonia cu Eco-Mark. Din 1990 s-a introdus în Germania sistemul de marcare pentru ambalaje "Der Grüne Punkt" (prezentat în fig. 11) ce indica faptul ca producatorul participa financiar la sistemul de colectare selectiv si de valorificare a deseurilor de ambalaje menajere.
In tari ca Germania si Belgia se utilizeaza obligatoriu pentru ambalaje ecoetichete ce se refera la obligatia persoanelor care raspund de ambalare de a participa la colectarea acestora dupa folosire conform Directivei UE.
Fig. 22 - Marci ecologice
La cererea CE si conform HG 349 / 23. 04. 2002 pentru promovarea marfurilor cu impact redus asupra mediului (masini de spalat vase, aparate frigorifice, textile, încaltaminte, detergenti pentru spalat vase) trebuie utilizate si în România etichetele ecologice. Din categoria marfurilor cu impact redus asupra mediului fac parte, de asemenea, lacurile si vopselele de interior. Produsele care determina un grad mare de poluare sunt supuse analizelor, începând de la proiectare si pâna la valorificare sau la reintegrarea în natura. In cadrul Uniunii stabilirea criteriilor ecologice este facuta de catre comitetele nationale de atribuire a marcii, forumul consultativ fiind la Bruxelles.
Marcarea ecologica este de trei tipuri:
tipul I - criteriile de evaluare sunt stabilite de catre o terta parte (un organism guvernamental sau neguvernamental) care realizeaza marcarea;
tipul II - marcarea se realizeaza în baza declaratiei pe propria raspundere a celor interesati (producatori, importatori, distribuitori etc);
tipul III - marcarea se face pe baza informatiilor cuantificabile despre produs.
Datele existente demonstreaza ca marca ecologica stimuleaza constiinta ecologica a consumatorului care la rândul sau influenteaza producatorul sa realizeze produse nepoluante.
2.3. Eticheta produsului
Ca urmare a faptului ca eticheta înglobeaza materiale de prezentare si de publicitate, definirea etichetei se face într-un sens larg. Ea reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat sau este aderent pe ambalajul acestuia, care contine elemente de identificare a produsului când acesta este prezentat pentru vânzare. Etichetele nu trebuie sa descrie produsul în mod înselator si sa creeze o imagine falsa referitoare la caracteristicile produsului. Corespunzator functiilor pe care le îndeplinesc, etichetele se clasifica în:
etichete de identificare;
etichete de clasificare;
etichete de prezentare;
etichete de promovare.
Aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identificare se poate face direct pe produs sau pe ambalajul de vânzare.
Etichetele dau informatii utile atât pentru agentii economici cât si pentru consumatori. Tipurile de grafica utilizate pentru etichetarea marfurilor sunt grafica umoristica, grafica comerciala si grafica intelectuala.
Elementele mesajului obligatoriu care trebuie sa apara pe eticheta sunt:
denumirea produsului si numele producatorului, tara de origine;
grupa din care face parte produsul, eventual clasa de calitate;
principalele caracteristici de calitate si masa pe unitatea de ambalaj;
data fabricatiei;
lotul de fabricatie;
restrictii de consum, domeniul de utilizare;
documentul tehnico-normativ (standard sau alt act normativ)
mentiunea specifica pentru acele produse care au suferit un anume tratament de modificare a calitatii;
conditiile de pastrare, depozitare;
termen de valabilitate sau garantie.
Elementele mesajului promotional sunt:
marcile sub care se comercializeaza (marca de fabrica, marca de comert, emblema sau sigla fabricii, marca produsului, marca literala, figurala, combinata, marca umbrela;
eticheta ecologica;
codul cu bare, codul Calra, codul Data Matrix;
argumentuil de vânzare: text publicitar, scurt istoric al produsului sau al firmei, trofee, informatii privind certificarea sistemului calitatii, avantajele oferite de produs si ambalaj, promovarea unor conuri, jocuri în vederea obtinerii unor câstiguri etc.
Consumatorii au dreptul de a fi informati, în mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre agentii economici, astfel încât sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, în conformitate cu interesele lor, între produsele si serviciile oferite si sa fie în masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, în deplina securitate.
Informarea consumatorilor în legatura cu produsele oferite se realizeaza, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care se înscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnica, instructiunile de folosire etc. Produsele de folosinta îndelungata trebuie însotite de "declaratia de conformitate", "certificat de garantie" si, dupa caz, de "cartea tehnica" ori de "instructiuni de folosire", redactate în limba româna, care cuprind principalele caracteristici ale produsului, conditiile de instalare, exploatare, întretinere, data fabricatiei, termenul de garantie si eventualele riscuri ce pot aparea în urma nerespectarii instructiunilor. Informatiile referitoare la serviciile prestate trebuie sa cuprinda categoria calitativa a serviciului, timpul de realizare, termenul de garantie, tariful, riscurile previzibile si, dupa caz, declaratia de conformitate.
In prezent, ca urmare a gradului crescut de falsificare a produselor, exista o întreaga campanie de protejare care are ca scop recunoasterea de catre consumatori a marfurilor autentice. Aceasta se realizeaza prin utilizarea unor sisteme de protectie, care au ajuns la un nivel deosebit de perfectiune si anume, holograma, sistemul ISOTAG si ISOCODE sau eticheta inteligenta (de radiofrecventa) sau firele textile de siguranta.
Holograma vizibila în lumina naturala reprezinta un sistem de securitate deosebit, deoarece nu poate fi dezlipita fara distrugerea elementelor grafice. Oriunde în lume ar fi conceputa, holograma se realizeaza în Marea Britanie la firma "Applied Holographies Plc"
Sistemul ISOTAG se bazeaza pe identificarea moleculelor prin marcare cu isotopi (1992)
profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;
tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;
produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara (tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);
In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:
produse monocomponente acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC) - se utilizeaza abrevierile corespunzatoare;
amestecuri de polimeri sau aliaje acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat:
>ABS + PC <
compozitii sarjate sau armate polipropilena cu 30 % pulbere minerala;
> PP - MD30 <
poliamida 6,6 cu amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;
> PA 66 - (GF25 + MD15) <
produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:
> PVC, PUR, ABS <
Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati, bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of. nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor în functie de masa sau volum în recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde, ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.
Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor peliculogene în timpul transportului si depozitarii.
In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii, cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.
In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001 [106].
Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.
|
