Administrarea intreprinderilor mijlocii

Introducere

La nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, performanțele, eficiența desfașurarii activitaților și nu în ultimul rând calitatea prestației, depind, într-o masura hotarâtoare, de maniera în care acestea sunt administrate. De aceea, administrarea IMM-urilor are rolul de a identifica cele mai favorabile oportunitați de pe piața și de a le fructifica într-un mod coerent și eficace.

Prin urmare, prezenta lucrare își propune sa scoata în evidența acele trasaturi ale administrarii care inspira oamenii sa conduca cât mai profesionist și mai durabil orice întreprindere, fie ea mica, mijlocie sau mare.

Motivația alegerii temei își are originea în ideea menționata anterior. Am cosiderat importanta tratarea explicita și realista a subiectului, punând accent pe elementele valoroase ale ariei acestuia.

Capitolul introductiv al lucrarii cristalizeaza aspectele fundamentale ale administrarii întreprinderilor mici și mijlocii. În prima sa jumatate, el include conturarea contextulului, politic, economic și legal, în care aceste firme își desfașoara activitatea și caracteristicile IMM-urilor în raport cu cele ale marilor companii. În cea de-a doua jumatate a acestei parți, se amintesc întâi etapele evoluției științei managementului, rezumând principiile lor esențiale, pentru ca apoi sa fie evidențiate particularitațile administrarii întreprinderilor mici și mijlocii.

Partea a doua a lucrarii abordeaza fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii, plecând de la concept, definiții și conținut, parcurgând tipologia, rolul și în final obiectivele oricarei examinari din domeniul economic.

Ultimul capitol conține un studiu de caz realizat pe baza bilanțului și a contului de profit și pierdere elaborat de S.C. Aim Maxim Cargo S.R.L. Studiul cuprinde analiza economico financiara a firmei și, în final, traseaza câteva direcții pentru îmbunatațirea performanțelor ei.

Lecturarea acestei lucrari este o modalitate facila de a percepe aspectele fundamentale ale administrarii întreprinderilor mici și mijlocii.

Capitolul 1

Aspecte fundamentale ale administrarii întreprinderilor mijlocii

Motto:

"Nu poate exista o națiune puternica

fara o comunitate puternica de

întreprinderi mici și mijlocii."

John Bulock

Întreprinderile mici si mijlocii - context, definiție, clasificare

Întreprinderile mici si mijlocii au jucat dintotdeauna un rol deosebit de important în viata economica si sociala a oricarei tari, aflându-se la baza dezvoltarii economiei. Dinamismul, flexibilitatea, adaptabilitatea, mobilitatea și potentialul lor inovator sunt considerate esentiale pentru dezvoltarea armonioasa a economiei oricarui stat, putând asigura coeziunea structurii economice, cresterea economica sanatoasa si desigur crearea de noi locuri de munca .

Pentru Uniunea Europeana, întreprinderile reprezinta un factor important de crestere economica. Astfel, pentru a construi o economie puternica, forul european si-a propus sa întareasca spiritul antreprenorial în Europa si sa creeze conditiile necesare pentru dezvoltarea practicilor inovative care duc la înfiintarea si dezvoltarea întreprinderilor.

Politica Uniunii Europene referitoare la întreprinderi se adreseaza întregului mediu de afaceri si are ca scop încurajarea si facilitarea înfiintarii de noi întreprinderi, stabilirea unui mediu de afaceri dinamic în care fiecare întreprindere sa aiba acces efectiv la pietele de produse si servicii din Europa si din afara ei. Atingerea acestor obiective este vitala pentru asigurarea sustenabilitatii economice necesare sprijinirii progresului social si protectiei mediului.

Transformarile economice si sociale care au avut loc în ultimii 18 ani în România au determinat dezvoltarea destul de mare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii. În prezent, acestea reprezinta peste 99% din numarul total al firmelor din România, ponderea lor în realizarea produsului intern brut apropiindu-se de 60% în ultimii ani.

Secolul XXI este considerat de multi specialisti ca un unul în care sectorul afacerilor de dimensiuni reduse va domina economia mondiala. Fara dezvoltarea acestui sector se considera ca evolutia economica la nivelul oricarei tari, dar si la nivelul globului, nu va putea fi considerata multumitoare.

Pentru a reusi acest lucru, în aproape toate tarile lumii, se încearca realizarea unui cadru legislativ care sa favorizeze dezvoltarea cât mai puternica a acestui sector. Totusi, este foarte importanta, mai ales în acest caz, definirea exacta a ceea ce însemna o întreprindere mica sau mijlocie.

Criteriile principale luate în calcul, atat la nivelul Uniunii Europene, cat și la cel al economiei românești, pentru încadrare 24424u2023y a unei întreprinderi în categoia IMM-urilor sunt: personalul angajat si cifra de afaceri. Datele utilizate pentru calculul numarului mediu anual de salariati, a cifrei de afaceri anuale nete si a activelor totale sunt cele raportate în situatiile financiare aferente exercitiului financiar anterior, aprobate de adunarea generala a actionarilor sau asociatilor.

Astfel, în România, conform Ordonanței nr. 27 din 26 ianuarie 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiintarii si dezvoltarii întreprinderilor mici si mijlocii[2] (vezi anexa nr. 1), companiile care au mai puțin de 250 de angajați și nu realizeaza o cifra de afaceri anuala neta care depașeste echivalentul în lei a 50 milioane de Euro, sau detin active totale care nu depașesc echivalentul în lei a 43 milioane Euro, sunt considerate întreprinderi mici sau mijlocii. Acestea la rândul lor se clasifica în urmatoarele categorii: microîntreprinderi (au pâna la 9 salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pâna la 2 milioane de euro, echivalent în lei), întreprinderi mici (au între 10 si 49 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pâna la 10 milioane de euro, echivalent în lei) și întreprinderi mijlocii (au între 50 si 249 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pâna la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau detin active totale care nu depasesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro).

1.2 Caracteristicile întreprinderilor mici și mijlocii

Dimensiunea relativ redusa a întreprinderilor mici și mijlocii este caracteristica cea mai relevanta, care le diferențiaza net de celelalte întreprinderi din economie. Aceasta prima trasatura are urmatoarele implicații principale[5]:

determina un potențial productiv redus de bunuri și/sau servicii, limitând partea deținuta individual, pe piața, de catre aceste întreprinderi, la o pondere de regula nesemnificativa;

reduce foarte mult posibilitatea de a realiza economii de scara și de a beneficia de efectele pe care le antreneaza acestea asupra costurilor de producție și, implicit, asupra profitului;

face ca acest tip de întreprinderi sa acționeze pe piețe destul de atomizate, pe care exista mulți agenți economici, ce exercita o presiune concurențiala puternica;

ca efect cumulat al implicațiilor precedente, întreprinderile mici și mijlocii sunt obligate, foarte des, sa joace pe piețele mai sus menționate rolul de "price taker";

determina întreprinderile mici și mijlocii sa adopte, în cele mai multe cazuri, o strategie de dependența fața de una sau mai multe unitați mari, jucând rolul de sateliți sau subordonați;

Demografia extrem de dinamica, determinata de natalitatea și mortalitatea ridicata a firmelor mici și mijlocii în cursul unor perioade reprezentative, caracterizeaza deosebit de pregnant existența acestei categorii de întreprinderi. Aceasta caracteristica este, în parte, consecința celei precedente: dimensiunea IMM-urilor determina mobilitatea lor accentuata, care se reflecta într-o rata a natalitații, și una a mortalitații sensibil superioare celor medii pe economie. Dar este interesant faptul ca acestea, constituind sectorul cel mai dinamic al populației întreprinderilor, ofera, prin indicatorii care îi caracterizeaza evoluția, elemente relevante privind sensul și tendințele activitații economice din diferite sectoare. Cu ajutorul lor s-a observat faptul ca sectoarele a caror contribuție la creșterea economica este cea mai mare sunt acelea care se disting prin rate ridicate ale crearilor și disparițiilor de întreprinderi. Astfel, cu cât întreprinderile se reînnoiesc mai mult și cunosc perioade dificile de restructurari, sau chiar dispar, cu atât creșterea economica ce rezulta este mai puternica.

Fara a constitui o caracteristica definitorie a IMM-urilor, așa cum este cazul primelor doua trasaturi, specializarea este mai frecventa la aceasta categorie de întreprinderi decât la cele mari și reprezinta un avantaj important al acestora, mai ales combinat cu altele cum ar fi mobilitatea sau adaptabilitatea rapida la cerere.

Potențialul productiv relativ redus al firmelor mici și mijlocii, precum și specializarea acestora, determina o pondere redusa pe piața care acționeaza. Chiar daca numarul lor, care poate fi apreciabil pe o piața specifica, ajunge sa dețina o parte semnificativa din aceasta, fiecare întreprindere luata izolat are o poziție modesta. Segmentul limitat pe care îl acopera pe o piața specifica o întreprindere mica îndeosebi, sau una mijlocie, prezinta evidente dezavantaje (de exemplu dificultați în menținerea pe piața), și avantaje care pot fi amplificate semnificativ printr-o strategie și prin politici judicios concepute și consecvent aplicate (cum ar fi cunoașterea nemijlocita a cererilor formulate de clienți).

O alta caracteristica a IMM-urilor privește dificultațile pe care le întâmpina acestea la intrarea și ieșirea de/pe o piața. Barierele la intrare/ieșire pe/de pe o piața sunt practic aceleași pentru toate întreprinderile, indiferent de dimensiunea lor, dar eforturile pe care trebuie sa le faca aceste unitați economice, raportate la marimea lor, sunt incomparabil mai ample decât cele ale marilor agenți economici.

Întreprinderile mici și mijlocii sunt, de asemenea, caracterizate de și un potențial inovațional ridicat, aceasta în ciuda disponibilitaților banești reduse alocate departamentului de cercetare și dezvoltare. Forța creativa a acestora este apreciabila, o asemenea realitate având mai multe premise: necesitatea de a "forța" intrarea în unele industrii, respectiv pe puținele piețe specifice; contactul nemijlocit cu clienții; presiunea pe care o exercita pe piața marile întreprinderi prin produsele și serviciile pe care le ofera și care sunt reînoite sau modernizate continuu, pe baza unui efort de cercetare - dezvoltare susținut; poziția de subcontractant al multor IMM-uri.

Întreprinderile mici și mijlocii sunt capabile sa-și modifice rapid produsele sau serviciile oferite, în funcție de condițiile schimbatoare ale pieței și sa se adapteze operativ la cererea afirmata în domeniul lor de afaceri. Acest aspect este cu atât mai pregnant în cazul acelora care, adesea, constituie surse noi de produse, servicii sau tehnologii a caror realizare, fie nu este rentabila pentru marile companii, fie nu le intereseaza.

Salariații IMM-urilor desfașoara concomitent mai multe activitați, ceea ce conduce la largirea simțitoare a gamei atribuțiilor lor și la distanțarea de modelul specializarii înguste, propriu marilor întreprinderi.

Nu în ultimul rând, firmele mici și mijlocii se gasesc într-o legatura strânsa și continua cu clienții, furnizorii și investitorii, ceea ce le permite sa-și individualizeze, în anumite cazuri, oferta de produse și/sau servicii, devenind, astfel, un factor puternic de atragere a clienților.

1.3 Teorii și abordari în știința managementului

Conducerea activitatii a progresat de-a lungul timpului o data cu dezvoltarea fortelor de productie, iar teoria conducerii (administrarii) a fost influentata de dezvoltarea stiintelor asa-zise premergatoare, din care fac parte stiintele economice, psihologia, sociologia etc .

Evoluția întreprinderilor mici și mijlocii depinde în mare masura de capacitatea conducatorilor ei de a înțelege și de a pune în aplicare principiile, metodele și tehnicile moderne de management. Pentru ca firmele pe care le conduc sa obțina avantaje competitive pe termen lung, este imperios necesar ca aceștia sa cunoasca în profunzime modelele, teoriile și procedeele oferite în decursul timpului de știința administrarii.

Principalele teorii și abordari care au marcat evoluția științei administrarii sunt: curentul clasic, curentul comportamental, curentul cantitativ și curentul modern.

Curentul clasic are doua dimensiuni fundamentale: managementul științific și managementul administrativ general. Managementul științific se ocupa de modalitațile de îmbunatațire a productivitații, în timp ce teoria managementului administrativ privește întreprinderile ca entitați și are în vedere eficientizarea acestora.

Pricipalele contribuții ale curentului clasic în administrare sunt aplicarea științei în practica managementului, punerea bazelor pentru evoluțiile ulterioare din management, identificarea funcțiilor manageriale de baza, și anume planificarea, organizarea, comanda, coordonarea și controlul, clasificarea procedeelor, funcțiilor și abilitaților relevante în management, care sunt și astazi recunoscute drept concepte esențiale, enunțarea și aplicarea principiilor particulare ale managementului formal și focalizarea atenției asupra managementului, ca subiect al cercetarii științifice.

Limitele acestui curent constau în presupunerea ca fiecare angajat este o persoana de tip economic, care va lucra mai mult pentru a avea mai mulți bani; în aplicarea legitaților lui în organizațiile simple și relativ stabile (în timp ce majoritatea celor de astazi sunt complexe și agresive); în neluarea în considerare a raporturilor dintre întreprindere și mediul sau; precum și în tratarea angajaților ca pe niște intrumente de atingere a scopurilor organizației.

Curentul comportamental în management constituie o abordare a administrarii centrata pe psihologia umana, pe motivație și pe conducere, care se deosebesc de simpla eficiența mecanica. Acest curent studiaza comportamentul angajatului în cadrul întreprinderii și include relațiile umane și behaviorismul modern.

Contribuțiile majore ale managementului comportamental rezida în întelegerea conceptelor de motivare, de dinamica a grupului și a proceselor interpersonale ce au loc în interiorul organizației, precum și în aprecierea angajaților ca fiind resurse de valoare.

Principalele limite ale acestui curent managerial se refera: la dificultațile care se manifesta în planul anticiparii comportamentului uman, datorita complexitații sale; la implementare de catre manageri a unor modele comportamentale complexe; dar și la aplicarea dificila rezultatelor din cercetare în domeniul practic al managementului.

Curentul cantitativ în management este centrat pe adaptarea modelelor și proceselor matematice la situații concrete din activitatea manageriala și include trei direcții de cercetare: știința managementului, managementul operațiilor și sistemele de informare a conducerii. Știința managementului are în vedere dezvoltarea modelelor matematice ce urmeaza a fi utilizate în procesul de fundamentare a deciziilor organizaționale, managementul operațiilor se axeaza îndeosebi pe aplicarea științei managementului în cadrul întreprinderilor, în timp ce sistemele de informare a conducerii reprezinta intrumente complexe de comunicare destinate sa furnizeze informații managerilor.

Managementul cantitativ include aplicații statistice, modele de optimizare și de informare, precum și simulari pe calculator. Astfel managerii pot recurge la metoda programarii liniare pentru îmbunatațirea deciziilor de alocare a resurselor, iar utilizarea analizei critice reprezinta o sursa a creșterii eficienței proiectelor de planificare. Abordarea cantitativa a managementului se reflecta pozitiv în fundamentarea și adoptarea deciziilor, mai ales atunci când se refera la funcțiile de planificare și control .

Dintre contribuțiile majore ale managementului cantitativ, amintim dezvoltarea de tehnici cantitative complexe pentru fundamentarea și adoptarea deciziilor, utilizarea modelelor matematice în vederea înțelegerii profunde a proceselor și situațiilor ce privesc organizațiile, implementarea procedurilor de palnificare organizatorica și de control, precum și recunoașterea calculatoarelor în activitatea decizionala.

Managementul cantitativ prezinta și anumite limite, cum ar fi imposibilitatea explicarii în totalitate a comportamentului uman în cadrul oraganizației, riscul de a sacrifica abilitați manageriale în scopul obținerii unor modele matematice complexe și lansarea unor ipoteze mai puțin fondate în construierea acestora .

Curentul modern, aflat în plina desfașurare, constituie o sinteza a celor mai productive teorii și concepte elaborate anterior, la care se adauga noile viziuni specifice economiei contemporane. Managementul modern integreaza, într-un sitem sinergic, abordarea procesuala, abordarea sistemica, metoda întâmplarii (contingenței), managementul strategic, abordarea managementului în stil japonez și metoda excelenței.

Abordarea procesuala considera ca managementul este un proces de realizare prin care indivizii opereaza în grupuri organizate. Managerii efectueaza planificari, organizeaza, conduc și controleaza, iar procesul managerial este în mod esențial o activitate decizionala și informaționala, ce poate fi reprezentata sub forma unui circuit sau unei bucle.

Conform abordarii sistemice exista doua tipuri principale de sisteme: închise și deschise. Sistemele închise se axeaza pe sarcinile rutiniere, interacțiunea dintre subdiviziunile organizatorice este verticala și urmarește îndeaproape lanțul de comanda.   Modelul pune accent pe conformarea la politicile stabilite, pe interiorizarea prestigiului, pe o structura organizaționala formala și eficiența în condiții stabile. Modelul deschis are în vedere sarcinile nerutiniere, membrii firmei participa în mod activ la soluționarea problemelor cu care aceasta se confrunta, iar structura ierarhica este flexibila și informala. Între conducere și angajați au loc interacțiuni atât pe verticala, cât și pe orizontala și prestigiul este exteriorizat. Sistemele deschise acționeaza în condiții instabile și țin cont de cererea și oferta din mediul ambiant.

scoala sistemelor pleaca de la aprecierea întreprinderii drept un sistem complex, format dintr-o serie de subsisteme partiale, reprezentate, printre altele, de functiile acesteia, de structurile formale si neformale, de indivizii etc.; în ceea ce priveste administrarea, scoala acorda o atentie egala atributelor acesteia (planificare, organizare, antrenare-influentare si evaluare-control) într-un sistem echilibrat si analizeaza cu precadere legaturile reciproce ce se dezvolta între subsisteme prin intermediul comunicatiilor .

Teoria contingenței este o metoda de abordare a problemelor organizaționale care ia în considerare toți factorii implicați într-o anumita situație. Cercetatorii au descoperit ca eficiența tehnicilor este relativa, în sensul ca depinde de coordonatele specifice ale unei situații. Organizațiile și subsistemele lor sunt unice, fapt care necesita abordari manageriale proprii fiecareia dintre acestea. În acest tip de management se subliniaza importanța evaluarii și analizei mediului organizațional. Evaluarea și analiza au ca scop determinarea caracteristicilor de lucru, a tehnologiilor, a personalului și a structurilor organizatorice care trebuie adaptate circumstanțelor concrete. Exista trei seturi principale de ipoteze interconectate. Primul set presupune existența unui acord între firma și mediul extraorganizațional, al doilea set propune un model corespunzator de relații pentru toate organizațiile, în timp ce al treilea set are în vedere cel mai eficient plan de contingența. Metoda promoveaza eficiența organizaționala, stabilind concret acțiunile ce urmeaza a fi înteprinse de firma în vederea atingerii obiectivelor previzionate.

Managementul strategic este centrat pe fundamentarea deciziilor și are în vedere performanța pe termen lung a organizației. Politica de afaceri vizeaza folosirea eficienta a resurselor interne și formuleaza linii directoare generale care sa ajute firma în atingerea obiectivelor sale. Coordonatele fundamentale ale unei strategii sunt: stabilirea (provizorie) a obiectivelor, previzionarea mediului extern, aprecierea situației firmei, formulearea variantelor strategice, evaluarea variantelor stabilirea celei mai potrivite strategii (incluzând revizuirea obiectivelor) și elaborarea planurilor necesare implementarii strategiei alese .

Metoda managementului în stil japonez sau a managemntului calitații totale utilizeaza statistici pentru a analiza variabilitatea proceselor de producție și pentru a îmbunatați continuu calitatea producției. Teoria susține ca productivitatea va crește pe masura ce variabilitatea scade.

Fundamentul metodei excelenței îl constituie îmbunatațirea managementului în scopul obținerii și menținerii excelenței într-o corporație. Astfel pentru a fi eficiente firmele trebuie sa caute în permanența sa-și perfecționeze activitatea.

În concluzie, teoria contemporana a managementului este o combinație a mai multor viziuni și modalitați de abordare. Cunoașterea aprofundata a conceptelor fundamentale din știința managementului constituie o premisa a conducerii eficiente a întreprinderilor mici și mijlocii într-un mediu econmico-social aflat în permanența schimbare.

Astazi este unanim recunoscut faptul ca managementul reprezinta o combinație de știința și arta. Managerii trebuie sa aiba o viziune integrata asupra organizației și, prin cunoștiințele și abilitațile manageriale pe care le dețin, sa coordoneze activitatea întreprinderii mici și mijlocii în vederea obținerii avantajului competitiv pe termen lung.

1.4 Particularitați ale administrarii întreprinderilor mici și mijlocii

Situația de proprietar-administrator a conducatorilor unei parți apreciabile din numarul IMM-urilor constituie, poate, cea mai semnificativa particularitate administrativa a acestei categorii de întreprinderi. Aceasta realitate este facilitata de dimensiunea lor redusa, de specializarea accentuata, dar și de gama restransa de activitați desfașurate. Acestea, la rândul lor, constituie principalele justificari ale complexitații și diversitații relativ limitate ale problemelor ce apar în acest sector, fapt ce permite administratorului-proprietar sa-și asume responsabilitațile de conducere.

Funcția de previziune a conducerii firmelor mici și mijlocii prezinta, de asemenea particularitați care, în unele directii, o diferențiaza sensibil de cea a marilor întreprinderi.

Strategiile adoptate de IMM-uri, în condițiile restricțiilor pe care le genereaza dimensiunea și potențialul lor economico-productiv relativ limitat, sunt cu predilecție: de diversificare, de stabilitate și de lichidare, aceasta din urma adoptându-se numai în cazurile când întreaga întreprindere este vânduta sau dizolvata.

Acest tip de firme, aflate într-un proces de expansiune accelerata, aplica strategii de creștere în funcție de puterea lor economico-productiva. Astfel, acestea sunt fie de concentrare, fie de integrare pe verticala fie de diversificare, amintita deja.

Pe plan inovațional, strategiile cele mai frecvente adoptate de IMM sunt: de dependența, defensiva sau imitativa.

În ceea ce privește formele de materializare a funcției de previziune a conducerii - prognoza, planificarea și programarea - acestea sunt în cadrul IMM, mult mai puțin formalizate decât în marile întreprinderi. Majoritatea covârșitoare a IMM nu elaboreaza prognoze proprii, așa cum fac întreprinderile reputate, și se multumesc în cel mai bun caz sa ia în considerare tendințele prefigurate de studiile de prognoza întocmite pentru diverse domenii de activitate de instituțiile specializate sau de departamentele de profil ale marilor companii.

Structura organizatorica a IMM este, în majoritatea cazurilor, de tip organic, în sensul ca prezinta urmatoarele caracteristici : descrierea funcțiilor posturilor este generala, flexibila, lasând salariaților suficienta libertate de acțiune în condițiile situațiilor în continua schimbare cu care se confrunta; specializarea funcțiilor este redusa, accentul punându-se pe diversificarea activitații fiecarui salariat și pe stimularea spiritului sau de inițiativa; compartimentarea se face - pe obiective, pe produse, pe piețe, pe clienți, pe furnizori etc.; gradul de descentralizare a activitaților variaza în funcție de dimensiunea întreprinderii - este practic nula în întreprinderile mici și crește pe masura sporirii dimensiunii; configurația structurala este aplatizata, cu linii ierarhice scurte și cu numarul de subordonați direcți ai fiecarui cadru de conducere relativ ridicat. Documentele care definesc structura organizaționala - regulamentul de organizare și funcționare, fișele posturilor, organigrama - sunt absente în întreprinderile foarte mici, se întocmesc sporadic în cele mici și sunt prezente în majoritatea celor mijlocii.

Sistemul informațional al firmelor mici și mijlocii, corespunzator structurii lor organizatorice, este simplu, fara proceduri și circuite riguros formalizate, larg deschis spre mediul de acțiune al întreprinderii; circulația informațiilor este precumpanitor orizontala. Existența mijloacelor de prelucrare automata a datelor, de regula calculatoare personale, dinamizeaza curgerea datelor și circulația acestora și a informațiilor, reducând simțitor intervalul de reacție decizionala a conducerii întreprinderii.

Întreprinderile mici și mijlocii au un cadru relațiilor exterioare, evident, mai restrâns decât cel al marilor companii, ce cuprinde un numar de agenți economici care crește proporțional cu dimensiunea lor. Relațiile de subcontractare ale unor IMM-uri cu marile corporații le face pe primele dependente de cele din urma. Relațiile sunt dinamice, schimbatoare, în funcție de fluctuațiile pieței și de mobilitatea de acțiune a întreprinderii.

Dimensiunile, reduse sau relativ reduse, ale acestor agenți economici îi obliga pe conducatori sa stabileasca relații interpersonale strânse cu fiecare din subordonații lor pentru a oferi baza indispensabila exercitarii funcției de antrenare. Personalizarea relațiilor interumane la scara întregii întreprinderi mici sau mijlocii, situație ce nu se regasește în marile întreprinderi decât la nivelurile conducerii operaționale, permite conducatorilor sa evalueze, în deplina cunoștiința de cauza, gradul de angajare al subordonaților în realizarea obiectivelor și sa-i rasplateasca, material și moral, în consecința.

Motivarea operativa, individualizata și adecvata a personalului IMM-urilor, mai pregnanta decât în marile companii unde este facuta, de regula, cu întârziere și la scara colectiva, ofera suportul moral al dobândirii satisfacției în munca și asigura integrarea lor mai accentuata în organizațiile în care lucreaza.

Colectivul restrâns al întreprinderilor mici și mijlocii permite realizarea contactelor nemijlocite între toți salariații acestora, ceea ce faciliteaza considerabil funcția de coordonare și, implicit, explica viteza de reacție la modificarea cererilor clienților sau mobilizarea extrem de rapida.

Atribuțiile de control ale conducatorilor din cadrul IMM-urilor sunt considerabil facilitate de dimensiunea unitaților respective și de volumul activitații pe care o desfașoara astfel: controlul se poate efectua direct, fara intermediari, riscul de deformare a realitaților supuse controlului fiind, practic, inexistente. Un asemenea efect este cu atât mai manifest cu cât întreprinderea este mai mica.

Capitolul 2

Fundamentele analizei economico-financiare

Motto:

"Daca putem ști unde suntem și ceva despre

cum am ajuns aici, am putea vedea catre ce

tindem [.] și daca rezultatele, care se afla

firesc în drumul nostru, nu sunt acceptabile,

sa facem schimbarea oportuna"

Abraham Lincoln

2.1 Analiza economico-financiara - concept, definiții, conținut

În spațiul socio-economic în care activeaza, întreprinderea trebuie sa-și probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurența, cea de adaptare, dar și cea economico-financiara. Toate acestea își gasesc reflectarea în eficiența activitaților care au la baza determinari cantitativ-calitative ale factorilor producției, randamente maxime ale utilizarii acestora etc.

Natura și importanța întreprinderii în economiile moderne au constituit obiectul de studiu a numeroaselor lucrari de specialitate. Aproape în toate acestea, accentul nu mai este pus pe seminificația sociologica a întreprinderii, ci pe interpretarea socio-economica, sistemica, vizând tehnici declarate operaționale.

Întreprinderea reprezinta o entitate socio-economica de sine-statatoare, cu o structura proprie, delimitata în timp și spațiu, astfel încât partenerii sai sunt considerați ca facând parte din interiorul sau . Pentru a fi viabile și a desfașura o activitate continua în mediul lor instituțional, întreprinderile intra în relații de intercondiționare cu factorii existenți în mediul lor ambiant, fiind susținute în demersul economic de clienți, furnizori, forța de munca, banci, instituții guvernamentale și bugetare etc., cu intenția ca sunt capabile sa desfașoare o activitate eficienta.

Problema gestionarii și administrarii întreprinderii, indiferent de obiectul de activitate și de scopul propus este complexa. Aprecierea diferențelor de performanța depinde de natura întreprinderii și de sistemul intrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului, ceea ce presupune în mod necesar existența analizei pentru cunoașterea starii economice și financiare a acestora, pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru fundamentarea deciziilor operative, tactice și strategice privind alocarea, dimensionarea și utilizarea eficienta a resurselor, precum și aplicarea deciziilor și urmarirea realizarilor acestora.

Analiza reprezinta o metoda de cercetare care consta în descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedând la identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care l-au generat și, respectiv, infuențat.

Analiza economico - financiara reprezinta un ansamblu de concepte, metode, tehnici, procedee și instrumente care asigura tratarea informațiilor interne și externe, în vederea formularii unor aprecieri pertinente referitoare la situația economico-financiara a unui agent economic, identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care au determinat-o, precum și a rezervelor interne de îmbunatațire a acesteia, din punctul de vedere al utilizarii eficiente a resurselor umane, materiale și financiare.

Amprenta individualitații analizei economice, în ansamblul științelor economice, a fost accentuata de particularitațile analizei fenomenelor economice în raport cu fenomenele din natura. Pe lânga aprofundarea principiilor generale ale metodei analizei, cercetarile în domeniul analizei economice s-au polarizat catre studierea elementelor specifice. Este cunoscut ca, spre deosebire de legile naturii, care se manifesta în afara activitații oamenilor, fenomenele economice acționeaza prin intermediul voinței oamenilor. În științele exacte s-au obținut mari succese în domeniile în care exista un grad înalt de separare între fenomen și observaror. Or, în științele sociale, inclusiv cele economice, exista o asociere între fenomenul observat și observator (cercetator).

Complexitatea studierii relațiilor cauza - efect este implicata, în condițiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care deriva caracterul complex al analizei cauzale :

același efect poate fi produs de cauze diferite;

efecte diferite se pot combina, dând o rezultanta a complexului de acțiuni și forțe;

complexitatea și intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului, ci și calitatea lui;

în fenomenul analizat pot aparea însușiri pe care nu le avusese nici un element al fenomenului;

în realitatea obiectiva, însușirile esențiale se amesteca cu cele neesențiale, secundare sau întâmplatoare;

Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activitaților desfașurate de catre o întreprindere și varietatea situațiilor întâlnite privind conținutul, nivelul și caracteristicile performanțelor economico-financiare ale acesteia, reclama necesitatea utilizarii mai multor tipuri de analiza, care pot fi structurate dupa mai multe criterii.

Dupa momentul în care se efectueaza analiza și momentul desfașurarii fenomenului distingem: analiza previzionala și analiza postoperatorie.

Analiza previzionala constituie o etapa premergatoare în elaborarea strategiei activitații economico - financiare și presupune determinarea evoluției în perspectiva a unui fenomen economic pe baza cercetarii relațiilor de cauzalitate și a acțiunii lor în perspectiva. Ea este utilizata de catre centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare. În condițiile economiei de piața, angajarea unei investiții solicita în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se prefigureaza rezultatele viitoare ale realizarii acesteia.

Analiza postoperatorie reprezinta un element de "supraveghere și reglare" a modului de funcționare a unei întreprinderi și presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relațiilor cauzal-funcționale, ea dovedindu-și utilitatea în activitatea practica a întreprinderii prin aceea ca furnizeaza informații privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obținut în limitele ca fiind normale.

Între cele doua tipuri de analiza, exista o serie de particularitați generate de faptul ca analiza activitații se bazeaza pe variabile incerte, presupuse. De aici rezulta deosebiri de ordin metodologic datorate faptului ca cea postoperatorie studiaza o singura varianta a fenomenului, și anume cea de execuție, prevalând legaturile de tip determinist, în timp ce analiza previzionala studiaza mai multe variante și apar frecvent legaturi de tip probabilistic.

Din punctul de vedere al urmaririi însușirilor esențiale ale fenomenelor, deosebim: analiza calitativa și analiza cantitativa.

Analiza calitativa urmarește natura fenomenului, însușirile sale esențiale și factorii care o determina. În concordanța cu principiul descompunerii în trepte, în analiza se trece de la o esența mai puțin profunda catre alta mai profunda. Cu alte cuvinte are loc un proces de "purificare" , trecând de la factori calitativi mai puțin puri catre factori mai puri. Abordarea sistemica a fenomenelor, cercetarea lor cibernetica constituie cai de realizare a analizei calitative . Rodul analizei calitative îl constituie elaborarea de modele în care sunt prinse elementele esențiale ale fenomenului.

Analiza cantitativa presupune cercetarea fenomenului atât cu ajutorul determinari cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafața, volum, numar, durata etc., cât și cu cel al aplicațiilor matematice moderne. Totodata, este de subliniat ca succesul aplicarii metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor economice este condiționat de modelarea proceselor economice pe baza analizei calitative.

Câmpul de aplicare a metodelor cantitative este creat de analiza calitativa, ceea ce înseamna ca aceasta trebuie sa devanseze analiza cantitativa. Exista destule exemple din care rezulta ca soluțiile oferite de metodele matematice nu au putut fi aplicate în practica datorita unor vicii ale modelarii generate de insuficiențele analizei calitative.

Analiza economico-financiara se poate desfașura la nivel microeconomic, mezoeconomic sau macroeconomic.

Analiza microeconomica cerceteaza fenomenele la nivelul întreprinderii sau al compartimentelor funcționale din cadrul structurii sale organizatorice. Acest tip de analiza vizeza relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucrarilor și prestarilor de servicii potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligațiile asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii, cu performanțele economico-financiare realizate etc.

Analiza mezoeconomica studiaza fenomenele și procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidențierii poziției firmei pe piața, a capacitații concurențiale a acesteia etc.

Analiza macroeconomica presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naționale sau al celei mondiale (conjunctura interna și internaționala, legislație și reglementari, factori demografici, de cultura și credința, nivel de dezvoltare, probleme sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu marimi globale sau agregate ca, de exemplu, produs național brut, produs intern brut etc.

Dupa modul de urmarire în timp a fenomenelor, distingem o analiza statica și una dinamica. Prima menționata studiaza fenomenele la un moment dat, revelând relațiile elementele și factorii care determina o anumita poziție a fenomenului cercetat, iar cea de-a doua cerceteaza fenomenele în schimbare, relevând poziția lor într-un șir de momente.

Dupa criteriile de studiere a fenomenelor, analiza poate fi: economica, ecologico-economica, social economica și tehnico economica. Analiza economica opereaza cu categorii bazate pe valoarea economica, pe când analiza tehnico-economica îmbina criterii tehnice cu criterii economice. Însa combinarea criteriului economic se poate face și cu alte tipuri de fenomene extraeconomice, cum sunt cele sociale, psihologice, administrative, ecologice etc., rezultând analiza socio-economica, psiho-economica și altele .

În funcție de delimitarea obiectului analizat, se pot stabili urmatoarele tipuri: analiza pe ramuri (industrie, transporturi, construcții, agricultura etc.), pe unitați organizatorice (societați comerciale, filiale, trusturi, centrale etc.) și pe probleme (producția neta, productivitatea muncii, costuri, rentabilitate etc.).

Luând în considerare orizontul de timp pe care se cerceteaza fenomenul, se poate analiza pe termen scurt (pâna la un an) sau pe termen lung (peste un an).

Poziția analistului este un alt aspect important al tipologiei analizei economico- finaniciare. Astfel se poate efectua o analiza interna sau una externa.

Analiza interna are un caracter practic, facilitatea efectuarii acesteia rezultând din faptul ca analistul are o poziție privilegiata deoarece beneficiaza de o serie de informații despre întreprinderea analizata. Pe baza acestor informații el poate detecta starile de dezechilibru din diferite domenii ale activitații întreprinderii, precum și cauzele acetora, stabilind, totodata masurile care se impun în vederea remedierii.

Elaborarea acestor analize servește conducerii întreprinderii atât pentru cunoașterea starii de fapt, reflectate prin nivelul performanțelor economico-financiare și exercitarea pe aceasta baza a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât și pentru fundamentarea activitații viitoare.

Diferitele categorii de utilizatori folosesc informațiile financiare, precum și alte informații oferite de evidența contabila, statistica și operativa a întreprinderii în vederea diagnosticarii activitații acesteia, iar pe aceasta baza își pot fundamenta deciziile economice și financiare.

Analiza externa se efectueaza de parteneri externi care, în fundamentarea deciziilor lor, se bazeaza pe informațiile furnizate de analiza financiara. Exemplu clasic îl constituie procedura utilizata de banci penru studierea cererilor întreprinderii privind acordarea de credite, urmarind capacitatea aceteia de a-și achita datoriile.

Pentru cunoașterea în profunzime a evoluției fenomenelor și proceselor economice, în procesul de analiza este necesara îmbinarea tuturor tipurilor de analiza în vederea fundamentarii științifice a deciziilor de reglare și optimizare a performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.

Rolul analizei economico-financiare

Tendințele actuale din economia româneasca vizeaza realizarea programului complex de reforme menit sa conduca la restructurarea economiei în ansamblul sau, largirea cadrului concurențial, dinamizarea activitații pieței financiare, reducerea rolului statului în economie, toate acestea având ca scop creșterea flexibilitații și deschiderea catre relizarile altor țari.

A prevedea înseamna a scruta viitorul, respectiv a întocmi un program de acțiune care vizeaza atingerea obiectivelor propuse. Realizarea acestui program presupune însa a lua în considerare atât activitatea trecuta, cât și pe cea prezenta.

Daca ne referim la procesul de organizare, în sensul de a construi dublul organism material și social al întreprinderii, acesta presupune, pe de o parte asigurarea întreprinderii cu resursele necesare funcționarii sale, iar pe de alta parte, ansamblul de acțiuni prinvind utilizarea eficienta a acestora.

Funcționarea oricarui sistem nu poate fi conceputa fara coordonarea sau armonizarea tuturor elementelor sale (faptelor, eforturilor, actelor etc.) în scopul îndeplinirii în mod eficient a rolului pe care îl au.

Una dintre funcțiile conducerii al carei conținut se realizaeaza în mod implicit cu ajutorul analizei economico-financiare este control. Controlul reprezinta un atribut al conducerii, care consta în urmarirea sistematica a modului de realizare a programelor atât pe sectoare de activitate, cât și la nivel de întreprindere, stabilirea abaterilor și cauzelor acestora, respectarea obligațiilor asumate prin contractele încheiate, utilizarea eficienta a resurselor, confruntarea dintre situația faptica și cea scriptica etc.

Realizarea obiectului de activitate al întreprinderii se înfaptuiește prin desfașurarea unei multitudini de operațiuni care au loc sub impulsul continuu al factorilor endogeni și exogeni, care îmbraca diferite forme, fiecare dintre ele fiind expresia autonomiei funcționale a întreprinderii. Ca atare, fiecare funcție reprezinta un ansamblu de atribuții specializate și omogene.

Funcțiile întreprinderii (cercetare și dezvoltare, producție, comerciala, de personal, fianciar-contabila), indiferent de forma de proprietate a acesteia, îmbrațișeaza totalitatea aspectelor activitații economico-financiare ale acesteia, fiecare fiind atât o condiție, cât și o rezultanta a celorlalte.

Intercondiționarea tuturor aspectelor activitații economico-financiare este rezultatul manifestarii tuturor funcțiilor întreprinderii într-o strânsa interdependența. Manifestarea unei funcții implica și manifestarea celorlalte în sensuri și ritmuri bine determinate. Deși sunt corelate în mecanismul lor intim de manifestare, funcțiile întreprinderii prezinta totuși grade diferite de generalitate. Astfel, funcția financiar-contabila, prin capacitatea de reflectare a tuturor modificarilor ce au loc în mecanismul întreprinderii, precum și prin tipul de exprimare valorica a acțiunii sale, are o putere foarte mare de sintetizare. Aceasta funcție constituie "numitorul comun" pentru însumarea tuturor aspectelor activitații întreprinderii.

Luând în considerare faptul ca obiectivele activitații oricarei întreprinderi se circumscriu în funcțiile ei, iar asupra lor se exercita atributele conducerii, rezulta ca analiza se afla la confluența acestora, constituindu-se într-un instrument al realizarii tuturor atributelor sau chiar într-o funcție autonoma cuprinzatoare. Realizarea oricarei funcții a întreprinderii are loc prin exercitarea tuturor atributelor conducerii, iar fiecare dintre aceste atribute se realizeza prin intermediul unui anumit tip de analiza.

Prin urmare putem concluziona ca analiza economico-financiara are un loc bine definit în structurile funcționale conducerii, intra sub incidența perfecționarii și constituie un intrument al centrelor de decizie în amplul proces de sporire a eficienței oricarei activitați.

2.4 Obiectivele analizei economico-financiare

Analiza economica presupune cercetarea unui fenomen sau proces din punct de vedere economic, ceea ce implica corelativ evidențierea atât a eforturilor dimensionate prin consumul de resurse materiale, umane și financiare, cât și a efectelor, circumscrise rezultatelor ca valori sociale utile.

Deoarece activitatea socio-umana apare în dubla ipostaza, consumatoare de resurse și generatoare de efecte, aceasta face ca analiza economica sa depașeasca sfera activitații economice, vizând eficiența consumului de resurse în toate domeniile (inclusiv cele sociale, tehnice, administrative etc.).

Prin întregul ei conținut, analiza îmbina armonios teoria abstracta cu realitatea fenomenelor studiate și furnizeaza informații multiple asupra activitații economico-financiare la nivel micro- și macroeconomic.

Analiza economico-financiara studiaza rezultatele aferente activitații desfașurate, conturate sub forma indicatorilor economico-financiari, prin prisma corelației cauza-efect, un factor putând constitui suportul/cauza apariției, modificarii sau dezvoltarii unui fenomen, dupa cum tot așa, acesta se poate transforma într-un fenomen de investigat.

Prin medodele, procedeele și tehnicile pe care le utilizeaza, analiza servește la descompunerea unui fenomen sau proces economic în parțile sale componente, studiind comportamentul acestora independet sau în corelație cu alte componente. Ea ofera soluții de combinare și substituiere a factorilor ca au un rol relevant în mecanismul cibernetic de funcționare a firmei în scopul maximizarii performanțelor acesteia.

În același timp, analiza cerceteaza mișcarea și transformarea fenomenelor economico financiare care au loc în interiorul firmei din punct de vedere cantitativ și calitativ, static, și dinamic, evidențiind factorii endogeni și exogeni, corelația dintre aceștia, cauzele și consecințele modificarii lor, iar pe aceasta baza, permite diagnosticarea starii lor în scopul fundamentarii acțiunilor de reglare și funcționare stabila și eficienta a firmei în mediul competițional în care își desfașoara activitatea.

Relevarea specificului cercetarii fenomenelor economico-financiare la nivelul întreprinderii este de natura sa sublinieze primatul analizei calitative în raport cu studiul cantitativ.

Corelativul analizei îl reprezinta sinteza, care definește procesul prin care are loc reunirea într-un tot unitar a parților și elementelor disparate ale unui obiect sau fenomen cercetat. Daca analiza presupune descompunerea unui fenomen în elementele sale simple (inclusiv determinarea relațiilor structural-funcționale și a celor cauza-efect), sinteza consta în examinarea acestora în unitatea lor. Cunoașterea deplina a proceselor sau fenomenelor economico-financiare necesita îmbinarea într-o unitate a analizei și sintezei, ca mijloace ale cunoașterii.

Complexitatea activitaților desfașurate în cadrul fiecarei firme, caracterul dinamic și agresiv al mediului economic fac ca analiza sa tinda sa devina un sistem complex de tratare a informațiilor economice curente și de perspectiva care urmarește: ameliorarea managementului pe baza unui diagnostic general prestabilit, adoptarea unor decizii optime privind serviciul datoriei firmei, stabilirea unor decizii corespunzatoare privind activitatea bursiera a firmei și analiza comparativa în timp și spațiu a performanțelor firmei cu cele ale altor competitori.

În acest sens, scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esențiale ale parților componente ale fenomenului cercetat, interacțiunile dintre ele și de a oferi concluziile necesare sintezei, la nivelul procesului analizat.

Ca urmare analiza economico-fianciara precede și însoțește sinteza, condiționându-se reciproc, iar împreuna cu ea ofera concluzii deosebit de importante pentru deciziile care urmeaza sa fie adoptate la diferite niveluri ale activitații întreprinderii.

Capitolul 3

Analiza economico-financiara a S.C. Aim Maxim Cargo S.R.L.

Înființata în anul 2003, S.C. Aim Maxim Cargo S.R.L. este o companie privata de transporturi și expediții interne și internaționale, cu capital integral românesc, având sediul în București.

De-a lungul timpului firma și-a consolidat poziția pe piața trasporturilor și expedițiilor internaționale de marfuri dând dovada de seriozitate și profesionalism. Astfel, prin calitatea și diversitatea serviciilor oferite, a reușit sa atraga un numar important de colaboratori.

Misiunea întreprinderii consta în satisfacerea nevoilor de transport a oricarui client indiferent de dimensiunea sau importanța sa în cele mai bune condiții. Pentru a-și respecta promisiunile referitoare la calitatea serviciilor S.C. Aim Maxim Cargo S.R.L. și-a stabilit urmatoarele prioritați: punctualitate, eficiența, promtitudine.

Specializarea companiei este transportul în regim de grupaj, asigurând saptamânal pe ruta România - Spania - România, transportul oricarui tip de marfa, indiferent de cantitate sau volum. La cerere, firma poate executa și transport în regim complet, pe tot teritoriul Uniunii Europene.

Evidenta contabila este condusa în conformitate cu normele legale în vigoare, iar înregistrarile sunt efectuate pe baza documentelor justificative, fiind respectate principiile si metodele contabilitații.

Balanțele pentru verificarea înregistrarii corecte în contabilitate a operațiunilor patrimoniale sunt întocmite lunar.

Societatea asigura evidența și pastrarea tuturor registrelor obligatorii, cu respectarea modului de completare, pastrare și arhivare.

Datele prezentate în bilanțul contabil anual reflecta realitatea și exactitatea cu privire la situația patrimoniului și a contului de profit și pierderi.

Analiza financiar-patrimoniala a întreprinderii s-a efectuat pe baza bilanțului contabil (vezi Anexa nr. 2) și a contului de profit și pierdere (vezi Anexa nr. 3) din data de 31.12.2007.

Pentru început, se va elabora bilanțul financiar ordonând activele dupa gradul de lichiditate, iar pasivele dupa gradul lor de exigibilitate. Astfel, se vor elimina din activ cheltuielile înregistrate în avans, a caror valoare este de RON, în anul 2006 și respectiv RON în 2007, scazând, apoi, aceași valoare din capitalurile proprii în pasiv. Totodata, se vor scoate din pasiv veniturile înregistrate în avans, care în cazul firmei analizate sunt de 0 RON în ambii ani și se vor aduna tot în pasiv, la valoarea datoriilor pe termen scurt.

Bilanț financiar la data de 31.12.2007

Tabelul 3.1

- Lei -

R.A.I. = (Active imobilizate/Activ total) x 100

Tabelul 3.2

Analizând valorile ratei activelor imoblizate din tabelul 3.2 se poate observa, ca în anul 2007, societatea comerciala Aim Maxim Cargo și-a redus activele imobilizate la 58,21% din totalul activului, fața de 71,03% în 2006. Aceasta dinamica s-a datorat scaderii într-o mai mare masura a activelor imobilizate decât a celor totale, fața de anul precedent, primele diminuându-se cu 54,02%, iar ultimele cu 43,89%. Diminuarea este totși benefica pentru firma deoarece rata a coborât sub valoarea maxima acceptata de 60%

Este de remarcat ca, deși indicele de creștere al activelor imobilizate a scazut mult mai mult decât cel al cifrei de afaceri, firma a obținut un profit net superior anului precedent. Acesta situație poate fi consecința folosirii într-un mod mai eficient a activelor imobilizate

Rata activelor circulante

R.A.Circ. = (Active circulante/Activ total) x 100

Tabelul 3.3

de creștere a activului circulant cu indicele de creștere al cifrei de afaceri ( % < % ) reiese ca societatea se confrunta cu o ușoara scadere a vitezei de rotație a activelor circulante și implicit o deteriorare a eficacitații utilizarii acestora.

Rata imobilizarilor corporale

R.A.Corp. = (Imobilizari corporale/Active imoblizate) x 100

Tabelul 3.4

Valorile ratei imobilizarilor corporale, atât din anul 2007, cât și din cel precedent, indica faptul ca firma își pastreaza stabilitatea, în ciuda scaderii de 54,15% a imobilizarilor corporale și respectiv, de 54,02% a activelor imobilizate. Aceste scaderi semnificative, ale indicilor din tabelul 3.3, reflecta un grad mare de influența a activelor corporale în evoluția activelor imobilizate.

Cu toate acestea, în ambele situații anuale, rata înregistreaza valori optime, de peste 85%, ceea ce înseamna ca agentul economic își gestioneaza corespunzator echilibrul activelor imobilizate.

Rata creanțelor

R.C. = (Creanțe/Active circulante) x 100

Tabelul 3.5

R.D.B = (Disponibilitați banești/Active circulante) x 100

Tabelul 3.6

indicele de creștere al disponibilitaților banești care este mai redus decât cel al activelor circulante (53,23% < 80,95%) .

R.S.F. = (Capital Permanent/Total Pasiv) x 100

Tabelul 3.7

R.A.G. = (Capital propriu/Total pasiv) x 100

Tabelul 3.8

indicele de creștere al totalului pasivului este mai bun decât cel al capitalului propriu (56,11% > 2,21%).

Rata autonomiei financiare la termen

R.A.T. = (Capital propriu/Capital permanent) x 100

Tabelul 3.9

- 17,34%, în 2006, la - 0,97% în 2007 și un raport între capitalul propriu și cel permanent favorabil ultimului, situația râmâne alarmanta deoarece rata se afla cu mult sub valoarea minima acceptata.

R.Î.G. = (Datorii totale/Total Pasiv) x 100

Tabelul 3.10

Tabelul 3.11

Rata îndatorarii la termen înregistreaza o scadere notabila de la % pâna la % datorita contractarii înprumuturilor pe termen lung într-un ritm scazut decât cel al capitalului permanent ( % > ). Nivelul din anul 2007, deși s-a diminuat considerabil, este cu mult mai mare decât nivelul maximului acceptat de 50%, ceea ce arata un grad de îndatorare periculos de mare pentru întreprinderea analizata.

F.R. = Active circulante - Datorii pe termen scurt

Tabelul 3.12

Potrivit tabelului 3.12 scaderea fondului de rulment, pâna la o valoare negativa în 2007, este cauzata de un ritm de scadere mai mare a capitalului permanent decât al activelor imobilizate (39,40%< 45,98%).

Un alt aspect important care trebuie semnalat este ca resursele proprii s-au diminuat pe fondul îndatorarii pe termen lung, iar acest lucru va avea ca efect, pe viitor, marirea cheltuielilor cu dobânzile.

Analiza fondului de rulment propriu

F.R.P = Capital propriu - Active imoblizate nete

Tabelul 3.13

Din nefericire pentru întreprindere fondul de rulment propriu nu a reușit sa paraseasca trendul negativ, iar motivul îl reprezinta creșterea într-un ritm mult mai mic a activelor imobilizate (2,21% < 45,98%). Aceasta situație se explica creșterea nivelului de imobilizate corporale prin apelare la credite pe termen lung si nu la resursele proprii.

Analiza necesarului de fond de rulment

N.F.R = Active curente - Pasive curente

Tabelul 3.13

Necesarul de fond de rulment se afla în scadere ,de la - 74.196 lei la - 237.300 lei datorita cresterii mai mari a pasivelor curente în dauna activelor curente (101,78% > 85,45%).

Analiza trezoreriei nete

T.N. = Fondul de rulment - Necesarul de fond de rulment

Tabelul 3.14

Trezoreria se afla într-o tendința descrescatoare datorita existenței creditelor pe termen scurt si reducerii pasivelor curente adica a datoriilor fata de furnizori .

Analiza lichiditații

Lichiditatea generala

L.G. = Active circulante/Pasive circulante

Tabelul 3.15

În perioada analizata lichiditatea generala se afla într-o scadere de la 1,08% la 0.85%, scaderea fiind atât de mare încât se ajunge sub nivelul minim acceptat. Aceasta tendința de scadere s-a înregistrat datorita faptului ca activele circulante au crescut într-un ritm mai mic decât datoriile pe termen scurt (0,80% < 1,01%). Faptul ca lichiditatea generala a ajuns la valori mai mici decât nivelul minim acceptat dovedește ca firma nu are o capacitate de plata a creditelor pe termen scurt.

Lichiditatea curenta

L.C. = (Active circulante - Stocuri)/Datorii pe termen scurt

Tabelul 3.16

Lichiditatea redusa înregistreaza și ea o tendinta de scadere în ambii ani. Aceasta înrautațire s-a datorat scaderii în mai mare masura a activelor circulante-stocuri în comparație cu datoriile pe termen scurt (53,23% < 53,23

Lichiditatea imediata

L.I. = Disponibilitați banești/Datorii pe termen scurt

Tabelul 3.17

Lichiditatea redusa înregistreaza și ea o tendinta de scadere în ambii ani. Aceasta înrautațire s-a datorat scaderii în mai mare masura a activelor circulante-stocuri în comparație cu datoriile pe termen scurt (53,23% < 53,23%). Lichiditatea imediata se afla in primul an sub valoarea minima acceptata, iar in al doilea an creste si ajunge valoarea minima acceptata. Deoarece în 2004 se afla sub valoarea minima acceptata rezulta ca întreprinderea nu are suficiente disponibilitati pentru a-si acoperi datoriile pe termen scurt, iar in 2005 ajunge la nivelul în care dispune de banii datorati creditorilor pe termen scurt.

Analiza solvabilitații întreprinderii

Solvabilitatea patrimoniala la termen

S.P.T = Activ total/Datorii totale

Tabelul 3.18

În perioada analizata se observa o usoara crestere a solvabilitatii patrimoniului (de la 0.88% la 0,99%), ambele valori situâdu-se sub valoarea minima acceptata ( de 1.66%). Aceasta dinamica indica faptul ca, în caz de faliment, îngrijorarea firmei de nu-si putea acoperi datoriile pe seama activelor, s-a mai redus.

Analiza rentabilitații

Rata rentabilitații comerciale

R.R.C. = (Rezultatul brut al exercițiului/Cifra de afaceri) x 100

Tabelul 3.19

În anul 2007 se observa o îmbunatațire promițatoare a ratei rentabilitații, deși valoarea sa este înca mult sub procentul recomandat de 15%. Acest rezultat pozitiv s-a datorat creșterii spectaculoase a rezultatului brut (2.945,29) fața de cel al cifrei de afaceri (81,79)

Pentru a crește rentabilitatea comerciala, în anul 2008 S.C. Aim Maxim Cargo S.R.L ar trebui sa-și optimize cheltuielile astfel încât sa obțina un rezultat brut al exercițiului din ce în ce mai mare dar și sa creasca volumul de activitate, într-un mod cat mai eficient și productiv.

Rata marjei nete

R.M.N. = (Rezultat net/Cifra de afaceri) x 100

Tabelul 3.20

Rata marjei nete înregistreaza o creștere notabila (de la 0,03% la 1,95%) ceea ce arata o ameliorare a eficienței valorificarii serviciilor societații. Situația a fost favorizata de creșterea cu un ritm mai mare a rezultatului net (4149,58%) în comparație cu cifra de afaceri (81,79%)

Indicatorii arata ca, în 2006, la 100 lei cifra de afaceri s-au obținut 0,03 lei profit net, iar în 2007 de 6500 de ori mai mult, adica 1,95 lei.

Se observa clar, ca marja neta a înregistrat o evoluție imensa, iar recomandarea este de a stimula acest progres prin îmbunatațirea continua a calitații serviciilor și practicarea tarifelor corespunzatoare prestarii lor.

Rata rentabilitații economice

R.R.E. = (Rezultatul brut al exercițiului/Capital permanent) x 100

Tabelul 3.21

Rata rentabilitații economice a consemnat un avans foarte mare în anul 2007, urcând de la 0,15% în anul 2006 pâna la 11,72%. Acest lucru s-a întâmplat deoarece s-a realizat grație creșterii în mai mare masura a rezultatului brut al exercitiului fața de capitalul permanent (2945,29%>39,40).

În anul 2006 profitabilitatea economica este foarte redusa deoarece rata rentabilitatii economice are un procentaj enorm (66.26%) cu 58.76% mai mare decât rata medie a dobânzii (7.5%). În urmatorul an rata rentabilitatii economice scade la valoarea de 4.88% ajunsese sub valoarea medie fapt doveditor pentru lipsa rentabilitatii economice.

Concluzii

În urma realizarii acestei lucrari am conștientizat, în primul rând, importanța sectorului IMM-urilor la toate nivelurile economiei, dar și necesitatea elaborarii unei analize economico-financiare la sfârșitul fiecarui exercițiu contabil.

Existenta IMM-urilor este necesara pentru functionarea cât mai armonioasa a economiei moderne, acestea fiind prezente aproape în toate sectoarele economice si adaptându-se mult mai usor schimbarilor survenite în conditiile economice si sociale. Ele îsi desfasoara activitatea în special la nivel national, însa sunt afectate de legislatia comunitara privind taxele si impozitele, concurenta, legislatia societatilor comerciale, politicile sociale si regionale precum si legislatia cu privire la formalitatile vamale.

Întreprinderile mici și mijlocii trebuie sa cunoasca în orice moment raportul dintre efectul obtinut, pe de o parte si efortul facut, pe de alta parte, sa-l aprecieze si sa-l prevada pentru viitor într-o viziune care sa-i asigure o pozitie confortabila în confruntarea concurentiala de pe piata.

Procesul de administrare este un ansamblu de intervenții prin care se prevede, organizeaza și coordoneaza activitatea întreprinderii, considerata ca fiind un sitem complex socio-economic, dinamic și deschis. În final se iau decizii și se controleaza activitatea companiei în vederea realizarii obiectivelor curente și de perspectiva, respectând criteriile de eficiența economica și utilitate sociala.

În vederea optimizarii performanțelor, analiza economico-financiara a S.C. Aim Maxim Cargo S.R.L. a fost una constructiva și generatoare de informații folositoare. Rezultatele au reflectat situația reala a întreprinderii și au creat premisele unor masuri necesare acesteia, în contextul situației actuale de pe piața trasporturilor.