Agentul economic in contextul relatiilor cu componentele macromediului
Intrucat in structura mediului la care se raporteaza firma, piata detine locul si rolul principal, relatiile ce se desfasoara intre intreprindere si agenti ai mediului sau de marketing sunt, prin natura si continutul lor, relatii de piata. Relatiile pe care le are firma in dubla sa calitate de cumparator si vanzator (ofertant) - sunt relatii directe de piata. In cadrul aceluiasi mediu, firma se afla in relatii de concurenta cu firme ce au profil similar, cu care isi disputa aceleasi surse de 121h75b aprovizionare si piete de desfacere.
Relatiile directe de piata ale firmei vizeaza toate cele trei componente ale pietei globale: piata marfurilor (produse si servicii), piata capitalurilor si piata fortei de munca.
Fizionomia si dimensiunile relatiilor directe ale firmei cu piata sunt influentate de o gama foarte larga de factori, dintre care mai importanti sunt:
Cadrul economico-social,
care poate stimula ori limita anumite relatii de piata ale intreprinderii,
poate crea o conjunctura favorabila sau nefavorabila pentru aceasta, sau o
poate obliga sa se supuna anumitor reglementari.
Specificul pietei, care determina tipul si formele instrumentelor utilizate de
intreprindere in raporturile pe care le are cu agentii de piata.
Caracteristicile intreprinderii (vechime, amplasament, profil, dimensiuni etc)
care se reflecta in numarul si particularitatile agentilor economici cu care
firma intra in relatii, in aria teritoriala si distributia in timp a actelor de
piata.
Fiind de o mare diversitate, relatiile directe ale intreprinderii cu piata se pot grupa dupa mai multe criterii:
a) Dupa obiectul relatiilor, fata de care deosebim: relatii de vanzare-cumparare si relatii de transmitere (receptie) de mesaje si informatii
Relatiile de vanzare-cumparare pot face obiectul livrarilor sau achizitionarilor de marfuri, prestarilor de servicii, inchirierilor, intermedierilor, imprumuturilor etc. Ele pot fi precontractuale, contractuale si postcontractuale.
b) Dupa profilul lor, fata de care deosebim: relatii cu furnizorii si prestatorii de servicii (relatii de cumparare), cu clientii (relatii de vanzare) si cu institutii si organisme de stat.
c) Dupa frecventa lor, fata de care deosebim: relatii permanente, relatii periodice si relatii ocazionale. Aceste caractere ale relatiilor sunt generate de particularitatile pe care le prezinta cererea si oferta, de profilul si obiectivele intreprinderii in cadrul pietei.
d) Dupa gradul de concentrare al lor, fata de care deosebim: relatii concentrate (dimensional, spatial sau temporal) si relatii dispersate (dimensional, spatial sau temporal). Concentrarea dimensionala se refera la marimea partizilor de marfuri ce fac obiectul vanzarii-cumpararii. Concentrarea spatiala se refera la marimea ariei de desfasurare a tranzactiilor firmei, iar cea temporala la timpul (luna, trimestru, semestru, an etc) in care acestea au loc etc.
Relatiile de concurenta
Pe piata, firmele concurente isi disputa, pe de o parte, furnizorii de marfuri, prestatorii de servicii, creditele, forta de munca s.a., si, pe de alta parte, clientii, fiecare din ele cautand sa-si asigure inputurile necesare si plasarea produselor proprii in conditii cat mai avantajoase. Ca urmare, relatiile de concurenta pot fi definite ca ansmblul raporturilor de piata in care intra firmele in lupta pentru asigurarea inputurilor necesare obtinerii productiei si a pietelor de desfacere.
Concurenta cunoaste grade diferite de intensitate in functie de doi factori:
raportul dintre cererea si oferta existente pe piata raportul de forte in care se plaseaza firmele pe piata
Desi este sesizabila uneori si in planul aprovizionarii firmelor cu resursele necesare, concurenta propriu-zisa se desfasoara insa intre intreprinderi, in calitatea lor de ofertant.
Gama mijloacelor si instrumentelor utilizate in lupta de concurenta este extrem de larga, mergand de la cele legale pana la cele ilegale. In general ele se delimiteaza in jurul celor patru piloni(4P) pe care se sprijina marketingul: produs, pret, plasare (in sens de distributie) si promovare. Diferentierile intre concurenti in ce priveste produsul pot viza calitatea si prezentarea (ambalajul), marcile, service-ul, comunicatiile cu privire la produs, imaginea etc. Ele insa isi vor pune amprenta asupra preturilor, dupa cum preturile pot actiona in mod independent prin nivelul lor - ca instrument al competitivitatii.
Atunci cand pe piata unui produs sau serviciu exista un singur ofertant si o masa mare de cumparatori avem de-a face cu o situatie de monopol. In acest caz, clientii potentiali ai produsului nu-l pot cumpara decat de la acea firma; nu au unde sa caute nici un pret mai bun si nici o calitate mai buna a produsului respectiv, nefiind concurenta. Acest lucru permite firmei sa-si exercite puterea asupra consumatorilor printr-un pret ridicat. Singurele monopoluri care mai supravietuiesc in tarile dezvoltate sunt in serviciile publice, dar si aici sunt reglementari, mai ales in privinta preturilor, care le impiedica sa abuzeze de puterea lor.
In literatura se vorbeste de concurenta perfecta si imperfecta. Ca sa fie concurenta perfecta, piata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
atomicitate (existenta unei mase mari de ofertanti si cumparatori); fluiditate (adaptarea usoara a ofertei la cerere si invers); transparenta (informatii complete despre piata atat pentru cumparatori cat si pentru vanzatori); omogenitate a produselor.
In realitate, aceste conditii sunt indeplinite doar partial, ceea ce inseamna ca in cvasi totalitatea cazurilor concurenta este imperfecta.
Intre ofertanti se pot intalni urmatoarele forme de concurenta:
a) Concurenta pura. Este specifica pietei cerealelor, pietei minereurilor, pietei combustibililor s.a., unde diferentierile nesemnificative dintre produse si dintre conditiile de comercializare impun alinierea preturilor, avand la baza raportul dintre cerere si oferta.
b) Concurenta monopolista. Pentru a face fata cat mai bine concurentei, unele firme diferentiaza produsele lor fata de cele ale altor firme, creandu-le caracteristici ce le confera monopolizarea relativa a unui anumit segment de piata; aceasta explica denumirea oarecum contradictorie a acestei forme de concurenta.
c) Concurenta oligopolista. Se intalneste atunci cand pe o piata exista doar cativa competitori. Ea se datoreaza alierii acestor competitori in scopul blocarii intrarii pe piata respectiva a altor firme. In ramuri caracterizate prin mari investitii de capital (cum este industria chimica) sau in cele care cheltuiesc mari sume de bani pentru publicitate (cum sunt industria automobilelor si industria tigaretelor) intrarea oricarui potential concurent este foarte scumpa si grea. In concurenta oligopolista pretul este instrumentul de lupta cel mai utilizat. Daca una din firme reduce pretul, celelalte - daca nu vor sa-si piarda clientii - trebuie sa-l reduca si ele. Sunt situatii insa cand, daca o firma ridica preturile, celelalte nu o urmeaza, incercand sa profite de avantajul pretului scazut. In aceste conditii, firma care si-a ridicat preturile este obligata sa revina asupra deciziei, pentru a nu-si pierde clientii. Rezultatul unor astfel de jocuri de piata poate fi fie o spirala a preturilor in jos (firmele subminandu-si profitabilitatea), fie o spirala a preturilor in sus (firmele pierzandu-si in mod treptat clientela). Solutia evidenta este un acord al firmelor de a nu se angaja intr-un razboi al preturilor si de a utiliza ca arme ale concurentei calitatea serviciilor sau promovarea.
Adeseori, administratia de stat trebuie sa intervina pentru aplanarea conflictelor dintre ofertanti, fiind nevoie de negocieri si concilieri intre acestia. Implicarea statului in mecanismul concurential se face in calitatea sa de legiuitor, de aparator al legilor adoptate in acest domeniu si de agent economic.
Raportata la cadrul legal, concurenta poate fi loiala (cand firmele il respecta) sau neloiala (cand unele firme apeleaza la mijloace necinstite, prejudiciind in mod direct si cu stiinta concurentii). Cele mai intalnite practici neloiale sunt: denigrarea concurentilor, concurenta parazitara (confuzii de marci), concurenta ilicita (practicarea unor preturi mai joase ca urmare a incalcarii sau eludarii fiscalitatii), dumpingul, presiuni morale si politice asupra firmelor concurente, violarea secretelor de fabricatie, comerciale sau bancare etc.
|
