CONCEPŢII sl TENDINŢE PRIVITOARE LA MANAGEMENT

Cvasinecunoscut în anul 1900 conceptul de mana­gement a înregistrat o evolutie rapida în cursul secolului al XX-lea. În prezent managementul este una din foarte putinele institutii necontestate de nimeni în lume. Cu o larga recunoastere internationala. În secolul al XX-lea, urmare a revolutiei informationale generalizate are loc sintetizarea si comunic 19519n1319t area pe scara larga a experientei manageriale. În perspectiva, în management se vor pro­duce mutatii profunde care vor schimba în mod semnifi­cativ restrictiile, sistemul de control, structura, puterea si retorica sa, urmând sa se verifice în practica modul în care potentialul managementului se va transpune în realizari consistente.

1.1. NOŢIUNI DE BAZĂ

1.1.1. Etimologia si semnificatiile conceptului de management

1. Etimologia conceptului de management

Folosit initial în tarile anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o rapida dezvoltare pe toate meridianele globului. Pentru a putea sa precizam în mai bune conditii sensul conceptului de management consi­deram necesara o scurta incursiune etimologica[1].

La început, vom face o prezentare sintetica, pe care o vom de­talia în scopul unei întelegeri cât mai complete. Managementul deriva de la latinescul, "manus" (mâna) si ca expresie literara "manevrare", "pilotare". Cel chemat sa organizeze aceasta manevrare sau pilotare este mana­gerul. El este cel care participa nemijlocit la organizarea si efectuarea actiunii manageriale. Asa cum subliniaza Al. Graur[2], de la latinescul "manus" s-a format în limba italiana "mannegio" (prelucrarea cu mâna), de unde prin interme­diul cuvântului francez "manége" a trecut în limba româna cu semnificatia de "Ioc unde sunt dresati caii". Din fran­ceza, cuvântul a fost împrumutat de limba engleza sub forma verbului "to manage" care înseamna a administra, a conduce. Englezii a derivat apoi "manager" si "manage­ment", ceea ce ar însemna "conducator" si "conducere". Rezulta deci ca verbul englez "to mange" are aceeasi radacina ca si termenul românesc "manej" si cel italian "maneggio" si anume termenul latin "manus'', adica mâna. De retinut însa ca termenul italian "maneggiare", mai are o radacina si anume verbul "maneggiare" si care se traduce prin a mânui. Pe masura ce limba italiana a evoluat verbul maneggiare a capatat doua nuante, doua sensuri, din care unul concret de a mânui un cal si alt sens abstract, calitativ de a mânui cu dexteritate.

În limba engleza termenul "manage" si "management a fost receptat în secolul al XIV-lea de Ia termenul francez "ménage". Aceasta influenta se

explica prin faptul ca în Anglia, de la cucerirea normanda (la Hastings, în octom­brie 1066, armata normanda condusa de ducele Willielm II, a obtinut o victorie hotarâtoare asupra anglo-saxonilor, cuceritorul normand devenind rege al Angliei, sub numele de William I) si pâna în secolul al XIV- lea limba oficiala a fost limba franceza. Termenul francez "ménage" si verbul englez "to manage" asemanate fonetic se dubleaza si cu o asemanare semantica. În ambele situatii terminologice se avea în vedere folosirea cu dibacie a unor fenomene din afara. În cazul verbului francez "ménager" referirea se facea la lucrurile din gospodarie. Pentru verbul englez "to manager" atasarea precumpa­nitoare se facea la cai. Raportarea sensului acestui verb englez la limba româna este data de verbul a struni.

Retinem deci ca în limba engleza verbul "to manage", cu substantivul derivat "management" a avut initial sensul de a mânui, de a struni caii, în manej. De asemenea, a mai avut si un sens mai abstract si anume de a gândi si aseza corect relatiile cu diverse lucruri sau fiinte în scopul de a obtine rezultatele dorite. În legatura cu influenta pe care a exercitat-o verbul francez "ménager" asupra verbului englez "to manage" se extinde si în limba engleza semnifi­catia de a cruta ceva sau pe cineva, de a nu extenua puterile cuiva, iar pe aceasta cale de a-i da posibilitatea sa obtina un randament sporit.

Cu timpul, verbul "to manage" a trecut din sfera sportiva a strunirii cailor în domeniul artei operative si a stiintei militare. Aici a primit o noua semnificatie si anume aceea de a pregati cantitativ si calitativ unitatea militara spre a obtine victoria în batalie. Din acest punct de vedere termenul englez se aseamana ca sens cu termenul american de logistica.

Termenul management nu îsi afla împlinirea vocatiei în domeniul economicului nici în secolul al XVIII-lea. Este stiut ca în acest secol s-a produs revolutia industriala, proces de înlocuire radicala a productiei manuale manu­fac­­turiere cu productia de fabrica, bazata pe folosirea în masa a masinilor. A avut Ioc pentru prima data în Anglia, în ultimele decenii ale secolului al XVIIII - lea si începutul secolului al XIX-Iea, ulterior în Franta, S.U.A., Germania, Japonia etc. În lucrarea sa "Bogatia natiunilor", aparuta în anul 1776, Adam Smith a teoretizat revolutia industriala. Catre acea data termenul management repre­zinta capaci­tatea de organizare rationala si de coor­do­nare competenta a activitatii grupurilor umane orientate spre atingerea unul scop. Dar, nu numai atât, notiunea de mana­gement implica în acelasi timp si necesitatea de a testa însusirile si aptitudinile fiecaruia si de a-l aseza pe fiecare la locul cel mi potrivit însusirilor si pregatirii sale.

În asemenea context apare ca îndreptatita întreba­rea: de ce termenul de management nu s-a aplicat în secolul al XVIII-lea si nici în secolul urmator în domeniul precumpanitor al activitatilor industriale sau al celor complex economice desfasurate în Marea Britanie si ulterior în Statele Unite, Germania, Japonia? Pentru a putea raspunde la aceasta întrebare esentiala este nece­sar sa analizam si sa punem în ecuatie termenul management cu elementul sau esential - factorul uman, caruia sa i se poata aplica conceptul de management. Desigur ca si în secolul XVIII si XIX activitatea economica reprezenta un proces de prospectare, productie si desfacere. În acest proces factorul uman reprezenta elementul esential în numeroasele sale ipostaze de salariat, de antreprenor, de furnizor sau de client. Sa le analizam pe rând. Nu punea probleme mâna de lucru. Ea era destul de abundenta, ca urmare a procesului de

migrare a taranimii la orasele în curs de activa industriali­zare, Acest proces de migrare a fost accelerat, pe de alta parte, de fenomenul de apreciere privata a bunurilor rurale comune potrivit traditiilor medievale. În acelasi timp, nu ridicau probleme nici materiile prime, resursele imperiului colonial britanic fiind uriase. si, în sfârsit, piata engleza si insulele protectioniste asigurau clientela pentru bunurile si serviciile oferite de economia britanica. Aceasta conjunc­tura a durat aproape doua secole. Ea explica motivul pentru care termenul de management a întârziat sa intre în rândul conceptelor fundamentale ale vietii economice.

Desi nu a capatat utilizare în domeniul economicului, termenul management a fost totusi folosit în acest timp în sfera politicului si în domeniul ziaristicii. În domeniul activitatii partidelor politice managementul era folosit, pe de o parte, pentru a se constata conformitatea numirii unui om politic în postul cel mai potrivit pregatirii sale, iar, pe de alta parte, personalul politic britanic era menajat si strunit potrivit principiilor manageriale. În al doilea domeniu, în activitatea periodicelor, notiunea de management s-a împa­mântenit în decursul secolului al XIX-lea.

Înca din secolul al XVIII-lea termenul de management s-a impus si în domeniul administratiei publice, ca accent pe chestiunile de politie, probleme navale si militare. Una din arme, cea a cavaleriei, punea la dispozitie modelul mane­jului, adica al managementului cailor. Dar legatura psihologica "man-management" cu sensul si semnificatia celor doua concepte astfel corelate este data de omo­fonia între "manus", respectiv mâna în limba latina si "man", adica barbat în limba engleza.

Folosit astazi în toate activitatile economic, termenuI management s-a impus în sfera acestor domenii în ultimii

60 de ani si acesta datorita raspândirii imediate si atotcuprin­zatoare a lucrarii lui James Burnham ,,The Managerial Revolution", publicata prima oara la Now York în anul 1941.

Ţinând seama de realitatile vietii sociale si economice ale epocii sale, cât si de analizele facute de J.B. Say (1767 - 1832) si Alfred Marshall (1824 - 1924) J. Burnham a impus în mod categoric si definitiv notiunea de manager, ca vector al inovatiei si progresului, cea de management, iar adjectivul managerial l-a cuprins în titlul lucrarii, cu semnificatia de analiza interdisciplinara a pozitiei si a rolului managerului în societatea contemporana. Burnham vedea în manageri un grup de indivizi, o categorie sociala capabila sa organizeze o întreprindere în spirit novator si expansionist. El a atras atentia asupra rolului esential, dinamic, al adevaratului manager si a pus în evidenta primatul managerial. Ideea noua si de mare valoare si actualitate pusa în circulatie de Burnham este aceea ca orice societate, indiferent de regimul ei ideologic, juridic sau poli­tic are nevoie de manageri daca vrea ca economia ei sa prospere în ritm novator si creator.

1.1.1.2. Definitii ale conceptului de management

Conceptul de management are semnificatii multiple si se foloseste mult în teorie si practica. Esentialul în analiza si tratarea acestui concept îI constituie deter­minarea continutului, a elementelor si directiilor care-i stabilesc trasaturile. Dat fiind caracterul complex al mana­ge­mentului, au aparut numeroase si variate definitii ale acestui concept.

În concordanta cu spiritul practicist american, prin

management se întelege înainte de toate o stare de spirit, un mod de a privi si de a aborda problemele, o modalitate concreta de a dirija într-o viziune dinamica, îndreptata catre un scop bine conturat, respectiv spre eficienta maxima în orice activitate. În conceptia americana, mana­gementul înglobeaza functiile de conducere ale tuturor cadrelor din întreprindere, începând de Ia director pâna Ia seful de echipa.

E. Petersen si E. Plowman, arata ca "în sensul larg al cuvântului, din punct de vedere social managementul este o tehnica sau o metoda dezvoltata datorita tendintei proprii omului de a crea grupe". În acest sens, spun ei manage­mentul poate fi definit ca totalitatea metodelor cu ajutorul carora se determina, se clarifica si se realizeaza scopurile si sarcinile unui anumit colectiv" .

Sustinând un punct de vedere deosebit, P. Drucker vorbea despre management numai în întreprinderile care produc marfuri sau presteaza servicii economice si sublinia ca "....experienta managementului nu poate fi transferata si aplicata în organizarea si conducerea altor institutii".

William Newman defineste managementul ca "importan­ta tehnica sociala, ca directionare, conducere si control al eforturilor unei grupe de indivizi în vederea realizarii unui anumit scop comun. Este evident ca un bun conducator este acela care face ca grupa sa-si atinga scopurile sale în conditiile unui minim de cheltuieli, de resurse, de eforturi".

Potrivit opiniei lui A. Mackensie, managementul este

procesul în care managerul opereaza cu trei elemente fundamentale - idei, lucruri si oameni realizând obiectivul prin altii" , iar dupa Jean Gerbier ,,managementul înseam­na organizare, arta de a conduce, de a administra" .

Karl Heyel defineste managementul ca o "disciplina distincta si determinanta, care conduce la rezolvarea unor obiective prestabilite utilizând în modul cel mai eficient potentialul uman si material"[8] iar Joseph Massié considera ca managementul este "procesul care comporta un numar oarecare de atributii fundamentale prin care un grup cooperativ orienteaza activitatile catre scopuri comune" .

În conceptia lui J. Tezenas "managementul - termen englezesc care are semnificatia generala: arta de a conduce, de a administra, functie de conducere cu urma­toarea acceptiune: stiinta si arta de a folosi mijloacele materiale si de a conduce oamenii ale caror functii sunt diferite si specializate, dar care coopereaza în cadrul aceleiasi întreprinderii pentru a atinge un obiectiv comun"[10]. Pe de alta parte Octave Gelinier considera ca "manage­mentul desemneaza, deopotriva conducere si organizare si presupune un efort constient, metodic si stiintific, pentru a studia si realiza conditiile optime de functionare"[11]. Cu referiri notionale mai ample ne apare definitia data de H Johannsen si A. B. Robertson, si

potrivit careia "mana­gementul este arta sau stiinta de a directiona, dirija si administra munca altora pentru a atinge obiectivele stabilite, procesul de luare a deciziilor si de conducere (Leadership): pentru economist, un factor de productie care priveste organizarea si coordonarea celorlalti factori (pamânt, munca, capital) pentru obtinerea maximului de eficienta, procesul social care implica responsabilitatea pentru planificarea si reglementarea eficienta si economica a operatiunilor (activitatilor) unei întreprinderi în îndepli­nirea unui scop sau a unei sarcini date. Include judecarea, aprecierea si hotarârea (decizia) în stabilirea planurilor si utilizarea datelor pentru controlul performantelor si realizarea planurilor, precum si ghidarea, integrarea, motivarea si supravegherea personalului în realizarea activitatii sale"[12].

KIein Jaques, în lucrarea sa "Qu'est le manage­ment?" defineste managementul ca ansamblul dis­ci­plinelor, metodelor, tehnicilor care înglobeaza sarcinile conducerii, gestiunea, administrarea, organizarea între­prin­derii. Ne vom referi în continuare si la câteva sublinieri ale autorului. Pentru americanul vechii scoli, manage­mentul este arta de a face pe altii sa lucreze, definitie, în legatura cu care se fac doua remarci; a) este plina de bun simt, în sensul ca managementul se remarca prin faptul ca se limiteaza Ia toate functiile pentru ca sa faca sa lucreze întregul personal într-o anumita directie; b) este destul de completa, în sensul ca se subliniaza ca managementul este arta de a întreprinde, arta care se exerseaza esential asupra oamenilor întreprinderii (salariatii) sau din afara întreprinderii (clientii, furnizorii, actionarii etc.) si ca este vorba de o arta si nu de o tehnica. si mai departe se

arata ca pentru americanul modern definitia managementului este mai complexa. Ea poate fi rezumata în sensul ca managementul este organizarea schimbarii, orientata spre crearea de bogatii în scopul satisfacerii mai perfectionate a nevoilor omului. Aceasta definitie este interesanta pentru ca: a) vrea sa integreze în vocatia de management vocatia întregii societati industriale liberale; b) urmareste sa puna în evidenta ca economia liberala îsi propune ca finalitate o perpetua depasire a omu­lui, liberalizarea contrariilor mate­riale, amplificarea perpetua a posibilitatilor omului si societatii umane asupra mediului sau înconjurator si asupra naturii, capacitatea omului prin aceasta posibi­Iitate, puterea sa stapâneasca propriul sau destin si de a-si orienta propriul sau viitor.

Un alt punct de vedere în definirea conceptului de management îl are David H. Hemphil, care sustine ca managementul este un compus al elementelor putere, autoritate si influenta[13]. Potrivit acestui autor, autoritatea poate fi definita ca putere acceptata, iar influenta ca putere reala, în functiune. În legatura cu delimitarea notiunilor de putere si management, trebuie sa retinem ca notiunea de management este cu mult mai larga decât puterea. si mai trebuie retinut ca puterea reprezinta dominarea vointei autoritare, ceea ce presupune subordonarea celorlalte vointe uneia singure. Managementul însa este în principiu posibil fara do­mi­narea vointei autori­tare, care reprezinta un caz particular si nu poate fi universalizat. Putem retine din cele expuse anterior ca în timp ce puterea consti­tuie impu­nerea vointei straine, managementul nu presupune nea­parat o deo­sebire între vointa managerului si celui condus,

aceste vointe putând coincide, respectiv sa apara ca o vointa unica.

O definitie clara si sintetica a managementului ne ofera M. Dumitrescu, aratând ca acesta reprezinta "stiinta prin care se asigura conducerea tuturor proceselor si unitatilor economice si din celelalte sectoare de activitate, în toate functiunile acestora, având în prim plan omul, participarea motivata a acestuia si care presupune rezol­varea problemelor sub raport previzional, organiza­toric, de conducere, de luare a deciziilor si de control cu concre­tizarea acestora în cresterea eficientei economice"[14]

Numeroase si semnificative însemnari privitoare Ia management apartin profesorului Constantin Pintilie, din care am retinut: "Managementul este un mijloc cu ajutorul caruia schimbarile social-economice, tehnologice si politice, toate schimbarile umane pot fi concepute rational si difuzate în ansamblul corpului social. Activitatea în domeniul managementului este considerata acum ca unul din factorii de baza ai cresterii economice, având aceeasi importanta cât si tehnica avansata; mai mult, se considera ca o tehnica, oricât ar fi de perfectionata, nu-si dezvaluie întregul randament decât în conditiile unei organizari si conduceri corespunzatoare nivelului sau .

Cele de mai sus l-au determinat pe L. Brech sa considere ca sensul conceputului de management nu este întotdeauna clar si nici întotdeauna universal acceptat. Ceea ce i se pare clar si acceptat este o anumita forma de comanda personala într-o situatie în care aspectele tehnologice, comerciale si umane sunt

întretesute pentru a oferi o evolutie plina de succes a întreprinderii. În continuare autorul la care ne referim abordeaza baza activitatii manageriale care, în opinia sa, se sprijina pe principiul ca orice activitate economica este dirijata spre un scop dublu: (1) de alimentare cu bunuri si servicii de care au nevoie consumatorii; (2) de acordare a mijloacelor prin care acestia sa poata achizitiona bunurile si serviciile oferite. În termeni largi managementul urmareste daca munca e facuta si daca e facuta eficient[16].

O mare parte din definitiile pe care le-am prezentat anterior ne permit sa concluzionam ca adesea conceptul de management se foloseste în acceptiuni vagi. Am putut constata ca o parte din specia­listi înteleg prin management personalul managerial. Ar fi de dorit ca aceasta utilizare sa fie pusa în legatura cu caracterizarea procesului mana­gerial, deoarece numai într-o asemenea interpretare putem vorbi de un management de buna sau de proasta calitate. Cu alte cuvinte, se pot face referiri la calitatea managementului numai în situatia în care avem în vedere procesul managerial si rezultatele care îl însotesc si în nici un caz atunci când ne referim la persoanele care sunt implicate în acest proces.

O mare parte din definitii fac referiri la manageri, pe care îi descriu ca pe persoane care conduc oameni si actioneaza în asa fel încât obiectivele sa fie realizate. si aceasta este pusa în legatura cu faptul ca managementul înseamna punerea în actiune si coordonarea functiilor si a persoanelor care le îndeplinesc, astfel încât sa se realizeze un anumit scop. În acelasi timp, se retine si ideea ca actiunile întreprinderii sunt consecinte ale stimulilor provenind din mediul înconjurator, la care unitatile econo­mice reactioneaza, pe baza unui proces activ care nu este altceva decât procesul de decizie. În legatura cu aceasta problema T. Paterson arata ca reactia întreprin­derii la stimuli comporta îndeplinirea a patru functii: (1) luarea deciziei sau exercitarea procesului de decizie; (2) co­ordonarea actiunilor (3) coordonarea diferitelor servicii ale întreprinderii în procesele de decizie si actiune; (4) re­alizarea comunicatiilor necesare în functiile precedente. Pornind de la aceste patru functii se poate face studiul managementului unei întreprinderi deoarece comanda si coordonarea tuturor acestor functii constituie manage­mentul, dupa opinia autorului citat.

La definirea managementului trebuie avute în vedere si aspectele esentiale ale întreprinderii. Aceste aspecte au fost studiate si rezumate de catre D. Carlson[18], dupa cum urmeaza: (1) prevederea rezultatelor dorite, interpretarea cererii si studierea pietei, prevederea tendintelor impor­tante si identificarea problemelor majore; 2) fixarea obiecti­velor, politicilor, criteriilor si normelor de randament; elaborarea planurilor, programelor, bilanturilor si definirea mijloacelor de control corespunzatoare; (3) precizarea rezultatelor asteptate de la colaboratori; conceperea si mentinerea unor organizari corespunzatoare; (4) identi­ficarea cailor pentru perfectionare; evaluarea rezultatelor; luarea deciziilor; adoptarea masurilor corective; (5) ajuto­rarea subordonatilor pentru a progresa; întelegerea nevoilor si aspiratiilor personalului; inspirarea încrederii; stimularea muncii participative; mentinerea respectului, disciplinei si a eticii.

Prin definitie, managementul are si anumite funda­mente teoretice. Esenta lor este redata de A. Marteau prin referire la urmatoarele imperative: (1) a obtine rezultate prin altii asimilându-se însa responsa­bilita­tea pentru aceste rezultate; (2) a fi orientat spre mediul încon­jurator; (3) a lua decizii direct legate de finalitatea întreprinderii; (4) a acorda încredere salariatului în procesul muncii prin încredintarea de responsabilitati, recu­noas­terea dreptului de a gresi si primirea favorabila a initiativelor sale; (5) a descentraliza sistemul organizatoric si a judeca salariatii dupa rezultatele obtinute în munca; (6) a asigura mobilitatea structurilor si a oamenilor. Autorul Ia care ne-am referit pune în legatura aceste fundamente teoretice cu metodologia de actiune si ajunge a concluzia ca din acest punct de vedere managementul modern vizeaza: cunoasterea faptelor si prevederea evolutiei lor; conceperea unei strategii competitive si o judicioasa alegere a obiectivelor; organizarea mijloacelor si conce­perea unor structuri evolutive; un control corectiv eficace.

Din punctul nostru de vedere, managementul este ansamblul activitatilor, disciplinelor, metodelor, tehnicilor care înglobeaza sarcinile conducerii, gestiunii, administrarii si organizarii societatii comerciale (regiei autonome) si vizeaza ca prin adoptarea deciziilor optime în proiectarea si reglarea proceselor microeconomice sa antreneze între­gul colectiv de salariati pentru a întreprinde si a lucra mai profitabil, pentru a organiza schimbari capabile sa asigure unitatii un viitor trainic si eficace pe plan economic si social. Consideram ca o asemenea definitie a manage­mentului este de preferat întrucât unifica princi­palele elemente definitorii care în

expunerile anterioare au fost exprimate separat si fragmentat. În acelasi timp, apreciem ca definitia noastra prezinta într-un context actional func­tiile managementului si operatiile ce decurg din ele, cu orientarea lor spre realizarea scopului fixat de catre consiliul de administratie, comitetul director sau de catre managerul director general al societatii comerciale. Prin definitia de mai sus, manage­mentul este tratat ca instru­mentul ce poate conduce societatea comerciala la o expansiune profitabila în masura în care figureaza normal într-un loc bun în ierarhia scopurilor urmarite si a obiecti­velor asigurate. Orientarea societatii comerciale sau a regi­ei autonome spre viitor, progresul managementului se bazeaza pe exigen­tele generale ale stiintelor aplicate, pe continuitatea în dezvoltarea cunos­tintelor, observarea riguroasa a organizarii si desfa­surarii procesului mana­gerial si în sfârsit, pe cerce­tarea sistematica atât a succe­selor cât si a esecurilor.

1.1.2. Rolul managementului în lumea moderna

Managementul a biruit în decursul a doua generatii si a ajuns devina astazi una din foarte putinele institutii necontestate de nimeni de pe glob. Virtual necunoscuta în 1990 aceasta îndelet­nicire a cunoscut o evolutie rapida. Managementul nu trebuie privit însa ca un panaceu uni­ver­­sal.

În deceniul ce urmeaza, managementul are de înfrun­tat un test extrem de sever, determinat de marile mutatii profilate în aproape toate domeniile si sectoarele: demo­gra­fic, social, educativ, politic.

Problemele de management constituie un imperativ

acut, de natura sa determine esecul sau succesul aplicarii unui mecanism economic. Asemenea activitati, rezolvarea unor atare probleme solicita intens intelectual pe orice manager. Oamenii au devenit constienti de faptul ca mana­ge­mentul poate constitui un obiect de studiu, reprezinta o disciplina care poate fi învatata, dezvoltata si ameliorata, cercetata si predata.

Înca cu mult timp în urma, specialisti de mare prestigiu au sesizat si au scos în evidenta rolul esential al oamenilor aflati in situatia de a decide pentru succesul dezvoltarii social-economice a dife­ritelor unitati organiza­tionale. Evident, aceste abordari se faceau în functie de limitele corespunzatoare cunostintelor, inteligentei, expe­rien­tei, intuitiei si bunului simt al oamenilor acelor timpuri.

Nu încape îndoiala ca preocuparea pentru manage­men­tul stiintific este un produs al logicii de maximizare a profitului.

Managementul este o preocupare atât de impor­tanta încât este îndreptatit la statutul stiintific si teoretic.

Managementul ca teorie si practica constituie de fapt o cale stiintifica de rezolvare a problemelor puse con­du­cerii în conditiile complexitatii interdependentelor si schim­barilor care caracterizeaza lumea moderna dina­mica.

Managementul asigura descoperirea adevaratelor probleme si formularea lor corecta, înlaturarea falselor probleme, stabilirea scopurilor, a obiectivelor si prioritatilor, precum si abordarea sistematica, rationala, în vederea obtinerii de rezultate reale.

Aceste rezultate depind în mod stringent de activitatea specialistilor - teoreticieni, tehnologi, practicieni - în domeniul managementului chemati sa identifice pro­ble­me­le, sa defineasca obiecti­vele, sa selecteze mijloa­cele, sa puna ordine în evidenta resurselor sa masoare, sa controleze si sa salarizeze randamentul salariatilor.

Pentru a-si putea rezolva problemele lor, managerii trebuie astfel formati si evaluati încât sa dobândeasca un sens limpede al misiunii lor. Exista astazi o tendinta si o nevoie pentru o abordare mai generala a managementului, o escaladare a termenului scurt de catre managerii generalisti, universalisti, considerati specialisti ai siste­melor mari, care situeaza din nou omul în centrul managementului si influenteaza în acest sens gândirea managerului, care întelege bine limbajul de specialitate si influenteaza astfel practica de management.

Astazi în întreaga lume managementul, desi este recunoscut în mod unanim ca indisipensabil, a devenit însa deosebit de contro­versat.

Se considera ca viitorii zece ani vor constitui perioade de mutatii în management în care se vor schimba: restrictiile, sistemul de control, structura, puterea si retorica sa, urmând sa se verifice cât din potentialul si din promisiunile sale (cercetarea operationala, teoria statistica, teoria deciziei, teoria sistemelor, cibernetica, prelucrarea automata a datelor, teoria informatiei, econometria, teoria responsabilitatii s. a.) vor fi în stare sa se transforme în realizari consistente.

Pe primul nivel, cel operational, managerul, în conditiile rolului din ce în ce mai important pe care-l vor juca cunostintele, va trebui sa devina din ce în ce mai mult o "resursa", un "sfatuitor", un "formator" al colaboratorilor în subordine. Schimbarile în gradul de instruire a fortei de munca, ca si noua structura vor pretinde acestui nivel de conducere sa învete multe lucruri noi, pentru a face fata sarcinilor sale de mâine.

În ceea ce priveste conducerea de nivel mediu,

conducerea tactica, asa-zisii "manageri functionali", vor trebui sa învete cum sa influenteze oamenii asupra carora nu pot avea control direct în asa fel sa creeze, sa mentina si sa faca sa functioneze sistemele.

Dar provocarea cea mai mare si cele mai importante schimbari vizeaza desigur conducerea de vârf, respectiv functiunile, legaturile si responsabilitatile sale. Pentru a lua decizii strategice de natura a determina în timp directia de dezvoltare a societatilor economice, managerii vor trebui sa tina seama de: a) viitoarea dinamica si structura a popu­latiei; b) evolutia economiei mondiale; c) schimba­rile în mediul înconjurator; d) evolutia conceptelor si procese­lor politice; e) politica sociala.

Într-o societate devenita pluralista, managerii din toate organizatie vor trebui sa învete sa gândeasca politic. Înca de la Machiavelli, politica este cunoscuta drept "arta posibilului" iar nu "arta dezirabilului". si tot în limbajul politicienilor satisfacator înseamna un compromis accep­tabil. Acest compromis trebuie sa-l realizeze mana­gerul în armonizarea dintre resurse si obiective exprimate sub forma de rezultate.

Managerii de vârf ai societatii comerciale vor trebui sa fie capabili sa se integreze în procesul de luare a deciziilor, cumpanind mereu cel mai potrivit echilibru, interesele producatorului si ale beneficiarului, dovedin­du-se astfel cu adevarat constructivi.

În bugetul de timp al unor astfel de manageri ai viitorului se va produce de asemenea o profunda schim­bare, si anume, între 1/2 si 4/5 din timpul lor ei vor trebui sa-l consacre legaturilor cu exteriorul: cu banca, cu autori­tatile centrale si cele locale, cu clientii si furnizorii societatii comerciale .

Un alt aspect al conducerii de vârf este acela ca ea

nu va mai putea fi exercitata de o singura persoana, ci va fi necesara o conducere participativa. Aceasta noua realitate impune cu necesitate întâlniri frecvente între mem­brii echipei manageriale, pentru a realiza cu adevarat o comunicare totala în cadrul echipei.

Apelul din ce în ce mai insistent la informatie, aceasta forta motrice a spiritului uman si totodata materie prima a deciziei, reclama si în management talente noi, cunostinte noi, atitudini noi si mentalitati noi.

Pentru a putea raspunde acestor cerinte managerul, omul de afaceri, inginerul, economistul, studentul trebuie sa-si însuseasca în profunzime managementul, sa cunoas­ca modul cum a evoluat si sa stapâneasca metodele sale analitice. Numai în felul acesta managerul poate sa obtina rezultate însemnate si sa-si aduca contributia la dezvol­tarea societatii comerciale pe care o conduce.

1.1.3. Universalitatea managementului

E. Petersen si E. Plowman deosebesc sase tipuri de management corespunzator anumitor grupuri sociale. De aici si tendinta de uni­versalizare a notiunii de management începând cu guvernul, trecând prin managementul busi­ness si terminând cu managementul proprietatii de stat.

În abordarea universalitatii managementului trebuie avute în vedere cele doua laturi ale acestuia: a) latura tehnico - organizatorica; b) latura social-economica.

Latura tehnico - organizatorica a managementului decur­ge din caracterul oricarui proces de munca si care reprezinta managementul tehnicii si al tehnologiei de fabricatie. Latura tehnico-organizatorica a
managementului caracterizeaza legaturile dintre verigile structurale de productie. Acestea la rândul lor, sunt conditionate de nivelul dezvoltarii tehnicii, de gradul de specializare a muncii, de ni­velul de utilizare a capacitatilor de productie si asa mai departe.

Latura social - economica a managementului se refera la esenta economica a managementului productiei, la pârghiile economice folosite, la formele si metodele managementului, la aspectele concrete ale stimulentelor materiale si morale, gradul de autonomie, initiativa si raspunderea personala si colectiva.

Între cele doua laturi ale managementului exista o legatura indisolubila. Aceasta si constituie baza relatiilor manageriale. Plecând de aici, E. Heiman si W. Lewis[20] pun în evidenta existenta unei stiinte universale a manage­mentului. În acelasi sens pledeaza si afirmatia facuta de P. Drucker la Congresul al XV-lea pe probleme ale manage­mentului care a avut loc la Tokio: "Exista mijloace si metode manageriale, exista conceptii si principii ale managementului. Poate sa existe, de asemenea, o "disci­plina" universala a managementului. Fara îndoiala exista o functie specifica generala, pe care noi o numim "management si care serveste unul si acelasi scop în orice societate dezvoltata .

Adept al tezei universaliste, profesorul american Dalton E.Mc.F. considera managementul drept o insti­tutie sociala, plecând de la câmpul larg al activitatii de afaceri. Dupa parerea sa, managementul reprezinta un pro­ces universal existent în orice viata or­ganizata. Principiile sale fundamentale sunt pretutindeni valabile, putând fi întâlnite nu numai în activitatea de afaceri, dar chiar si în alte forme de organizare neeconomice. Importanta managemen­tului se explica, dupa Dalton, prin cerintele vietii de ridicare a eficientei folosirii resurselor materiale si umane.

În capitolul privitor la "Universalitatea managemen­tului" Ro­land Caude[22] subliniaza ca orice colectivitate ce are anumite scopuri de atins, are nevoie de o anumita structura, deci de organizare, de un echilibru economic dinamic, deci de gestiune, de conducatori competenti, deci de management. si, în continuare, vrând sa puna si mai clar în evidenta universalitatea managementului, arata ca, indiferent de natura juridica a colectivitatilor, societati anonime, firme nationalizate, cabinete de liber profesio­nisti, servicii publice, organizatii internationale, biserici sau comunitati religioase nu pot sa înlocuiasca cu nimic aplicatiile generale ale managementului.

1.1.4. Managementul între arta si stiinta

În lucrarea de sinteza intitulata "Management, Tasks, Responsabilites, Practices", publicata Ia New York în 1973, Drucker constata institutionalizarea, în ultimii 50 de ani, a societatilor mana­geriale complexe si competitive.

Managementul, prin definitie responsabil si productiv, este o activitate, o munca intelectuala si fizica, necesitând o competenta deosebita, o serie de instrumente de lucru specifice si recursul la anumite tehnici caracteristice. Dar, în primul rând, crede Drucker, managementul este o vocatie organica, dinamica si vitala pentru orice societate.

Managementul se contureaza, sub ochii nostri, ca o disciplina stiintifica în devenire, axata pe un ansamblu de cunostinte sistematizate necontenit în functie de expe­rienta - pozitiva si, mai ales, negativa - a managerilor.

Orice ignoranta organizata necesita o noua serie de cunostinte pe baza unor experiente deficitare. Acesta a fost, considera Drucker, climatul sovaielnic în care s-a dezvoltat stiinta manageriala între anii 1890-1940, "epoca eroica" a managementului.

A urmat cel de-al doilea razboi mondial, dupa care s-a impus cu stringenta "perioada fasta a managementului" între anii 1943 si 1970. Ceea ce a ajutat foarte mult evolutia sistemului managerial a fost posibilitatea tot mai vasta de a se beneficia de pe urmele experientelor, pozi­tive sau negative, facute de nenumarate întreprinderi industriale sau chiar de catre tari.

Managerii s-au axat pe trei probleme majore: a) obtinerea rentabilitatii pentru întreprinderea condusa de ei b) organizarea adecvata a muncii si a lucratorilor; c) luarea deciziilor de productie.

Ceea ce ramâne precumpanitor în activitatea mana­ge­riala, crede Drucker, este faptul ca inteligenta ma­na­gerilor are de a face cu oameni, mai mult decât cu forte materiale sau cu fapte conjuncturale. Ceea ce este esential, prin urmare, este personalitatea managerului, capa­­ci­tatea acestuia de a se purta cu oamenii, cu salariatii si cu clientii întreprinderii respective.

Eficienta managerului este corelata cu posibilitatea lui de a asigura întreprinderii randamentul necesar.

Managerul este un om care îsi asuma raspunderea orientarii obiectivelor si resurselor unei societati comerciale în vederea obtinerii celor mai bune rezultate cu putinta.

Managerul organizeaza munca salariatilor sai în vederea unei cât mai adecvate productivitati, tinând seama de nevoile si de nazuintele salariatilor, ca si de functia sociala a societatii comerciale pe care o conduce si care îi justifica existenta numai în limitele acestei functii sociale.

În asemenea conditii se poate considera ca mana­gementul s-a ridicat la statutul de stiinta? Drucker este destul de reticent în aceasta privinta. Pentru el manage­mentul este, incontestabil, o dis­ciplina specifica întrucât cerceteaza o serie de probleme specifice lui si funda­mentale. Dar, data fiind mai cu seama importanta specifica a managerului, coeficientul lui personal, manage­mentul prezinta mai cu seama aspectele unei arte decât acelea ale unei stiinte. Întocmai ca în medicina, în avocatura, în inginerie etc., personalitatea individului si capacitatea Iui specifica de a folosi datele acumulate în cadrul disciplinei respective devin în sfera manageriala, precumpanitoare. Managementul nu este numai un ansam­blu de cunostinte verificate. Este, mai cu seama, o realizare. Îndeplinirea cu succes a sarcinilor manageriale implica nu numai o serie de cunostinte indispensabile, dar si un simt specific al raspunderii, facând din management o adevarata disciplina, o functie obiectiva, determinata, menita sa îndeplineasca anumite sarcini într-un mediu specific de cultura si de civilizatie.

Considerat ca o institutie si un vector al progresului în diferite domenii, managementul este investit cu functie sociala având sarcina orientarii generale spre progres si prosperitate a societatii, în cadrul careia activeaza si îsi îndeplineste vocatia sociala si economica.

Experienta acumulata de practica managementului a îngaduit o evolutie elastica a teoriei stiintifice manageriale, teorie profilata de Drucker pe sapte premise fundamentale: 1) conceptia dupa care cheia productivitatii în orice domeniu este munca omului, fizica si intelectuala; (2) necesitatea descentralizarii ca principiu de baza al oricarei organizatii economice; (3) preocuparea constanta a mana­gerului de a repartiza în mod corespunzator, pe fiecare din salariatii în subordine Ia locul de productie potrivit, prin justa întelegere a problemelor evidentiate de relatiile umane; (4) intuirea din vreme de catre manager - în baza unei educatii temeinice tehnico - stiintifice - a nevoilor viitoa­re ale întreprinderii: (5) o gestiune financiara analitica a întreprinderii, pe baza unei informatii coerente si corect puse în ecuatie, prilejuind luarea de hotarâri manageriale corecte si corespunzatoare; (6) o examinare prealabila a elementelor de marketing; (7) fixarea atentiei managerului asupra necesitatii planificarii pe termen lung.

Drucker insista tot mai mult si mai categoric asupra antinomiei dintre organizarea manageriala si organizarea birocratica. În speta, în vreme ce managerul exista numai pentru a îndeplini o functie economica si sociala si face calcule psihologice si tehnice susceptibile sa dea randa­ment, birocratul se erijeaza într-o finalitate specifica si considera societatea si institutia din care face parte ca simple mijloace de ascensiune individuala, personala. Aceeasi optica egoista o are orice birocrat fata de subordonat sau public, fiind incapabil sa aiba cu toti acestia legaturi de comprehensiune umana relatii umane sa le înteleaga nevoile si nazuintele si, mai ales, sa le dramuiasca timpul.

Drucker atrage atentia ca orice manager, mai ales daca reali­zeaza mari randamente în productie, este ispitit sa degenereze într-un birocrat, ajuns ca atare incapabil sa-si mai înteleaga salariatii si sa le insufle pasiunea pentru munca bine facuta.

Fiind cel mai important vector social al progresului, managerul trebuie sa-si justifice în continuare aceasta functie, acest rol social, prin crearea si extinderea unei clientele constante pentru desfacerea produselor sau servi­ciilor difuzate de organizatia condusa de el.

Managerul trebuie sa înteleaga psihologia umana a clientelei, întrucât, scrie Drucker, clientela este funda­mentul oricarei întreprinderi. Fara clientela întreprinderea nu poate exista. Clientela creeaza, prin manifestarea nevoilor si aspiratiilor ei pe piata, functia socio-economica asumata de orice întreprindere. Pentru a satisface nevoile si dorintele consumatorilor, managerul trebuie sa se con­cen­treze mai cu seama asupra a doua elemente care fac parte din Output, adica din sfera comerciala a întreprin­derii: a) asupra clientelei, experimentând datele conturate de noua stiinta a clientelei - marketingul; b) asupra inovati­ei, în faza produselor puse la dispozitia clientilor ei de întreprinderea respectiva.

Numai marketingul si inovatia produc rezultate poziti­ve, asigura rentabilitate, productivitate si profit. Toti ceilalti factori din cadrul societatii comerciale intra la capitolul costuri. Un adevarat manager pune accentul, prin urmare, pe clientela, pe marketing si pe inovatie. Orice accent pus pe alte elemente din sfera unei organizatii îl descalifica pe manager la rangul de birocrat.

Noua disciplina comerciala a marketingului constituie pentru Drucker o completare esentiala a functiei mana­geriale care accentueaza rolul de businessman al mana­ge­rului. stiinta recenta a mar­ketingului scoate si mai temeinic în relief una din sarcinile primordiale ale mana­gerului, aceea de a crea un consumator pentru produsele sau serviciile societatii comerciale respective. Pentru aceasta sarcina managerul trebuie, în primul rând, sa cerceteze cerintele pietei si sa le satisfaca pe cât posibil. În al

doilea rând, el trebuie sa se straduiasca sa inoveze, influentând în acest chip cerintele con­sumatorilor si chiar creându-si consumatori.

Orice societate comerciala, mai ales de tipul managerial, necesita la nivelul de conducere, existenta unei constiinte. Numai în felul acesta se poate asigura o gestiune în sens sinergetic a resurselor umane aferente, numai în felul acesta se poate optimiza randamentul salariatilor într-o organizatie, prin repartizarea fiecarui om în postul în care calitatile sale specifice pot deveni cât mai productive cu putinta spre cel mai mare folos al societatii comerciale si al sau personal. Folosirea inteligenta si cores­pun­zatoare a salariatilor este deci ultimul cuvânt al artei manageriale.

Aceasta formula are, pentru Drucker, o valoare constanta si universala. Problemele fundamentale ale stiintei conducerii sufera modificari neesentiale în timp. Profilul muncii se poate modifica în functie de evolutia tehnicilor si a institutiilor, dar coordonatele umane sunt constante. Ca urmare, managerii trebuie sa se concen­treze mai cu seama asupra a trei mari elemente de activitate manageriala: a) stabilirea cât mai justa si întelegerea obiectivelor de îndeplinit, dat fiind ca daca pierzi din vedere telul urmarit, te expui sa muncesti îndoit pentru acelasi rezultat; b) capacitatea de con­centrare concomitenta asupra mai multor obiective sau probleme, constiinta clara a ierarhiei lor cât mai exacte. Angajarea pe un numar disproportionat de planuri duce la esec; c) eficienta managerului de a-si impune, organic, autoritatea, dovedind tuturor salariatilor a caror activitate are sarcina s-o coordoneze, ca are suficient discernamânt si suficienta intuitie pentru a valorifica în cel mai înalt grad la locul de productie nimerit, capacitatea specifica a

fiecarui salariat al societatii comerciale .

De asemenea, managerii trebuie sa nu piarda din vedere profilul exact al întreprinderii, obiectivele în ierarhia lor elastica, di­rectia de dezvoltare, substanta umana a activitatii societatii comerciale .

În privinta raportului dintre stiinta si arta în management si-au expus punctul de vedere numerosi oameni de stiinta[23]. Opiniile sunt destul de controversate. Disputa provine nu numai din confuzia asupra termenilor, cum sustine E. Brech , ci si dintr-un conflict de opinii. Încercând o clasificare si respectiv o grupare a ideilor referitoare Ia raportul dintre stiinta si arta în management, Vasile V. Popescu[25] Ie grupeaza în trei categorii: a) cei ce manifesta rezerve chiar în privinta utilizarii cuvântului "arta" a managementului, întrucât prin aceasta s-ar refuza recunoasterea bazelor stiintifice ale managementului si s-ar face concesii empirismului si spontaneitatii în acti­vitatea manageriala; b) o alta grupa de specialisti care sustin ca managementul are atât o dimensiune stiintifica, cît si una care tine de domeniul artei. Potrivit opiniei acestor autori esenta managementului, care tine de stiinta, se refera Ia principiile si metodele manageriale elaborate, iar domeniul ce se refera la arta are în vedere, în principal, individualitatea managerilor, intuitia, experienta, pricepe­rea, curajul si modul de activitate al acestora; c) pentru a treia categorie de autori procesul managerial apare ca

fiind si stiinta si arta, cu precizarea ca în perspectiva, pe masura rationalizarii si sistematizarii informatiilor exacte despre management, menite sa acopere, prin generali­zare, un câmp larg de fapte, stiinta va ocupa, încetul cu încetul locul artei.

În mod convingator si argumentat, Mircea Malita[26] sustine ca managementul este o arta veche, asa cum majoritatea îndeletnicirilor omenesti au fost la început arte. Este si cazul medicinii care în Evul Mediu a fost o arta. O data cu trecerea timpului, artele medievale s-au trans­format în stiinte, iar intuitiei, vocatiei, experientei, talentului li s-au substituit treptat reguli si tehnici bine elaborate.

Apare deci ca managementul este o arta veche, exersata de îndepartate în timp comunitati umane. Unii autori[27] prezinta izvoare timpurii de gândire manageriala sistematica. Se începe cu anul 5000 î.e.n. cu civilizatia sumeriana antica, respectiv cu o contributie majora care consta în folosirea documentelor scrise pentru facilitarea operatiilor guvernamentale si comerciale. Se fac apoi referiri la egipteni, care au organizat eforturile a 100000 de persoane pentru construirea piramidelor. Prezinta interes si preocuparile în domeniu ale babilonienilor, în concret, Codul lui Hammurapi, prin care se stabileau standarde pentru salarii, obligatiile partilor contractante si penalizari. În continuare, romanii, între anii 300 î.e.n. si 300 e.n. conduceau imperiul folosind comunicatii eficiente si un control centralizat. Exemple concrete de stabilire a cadrului legal pentru comert întâlnim în jurul anilor 1300 -1310 la venetieni, iar Machiavelli, Nicolo (1469 -1527) om politic, scriitor si istoric renascentist

italian, a dezvoltat în opera sa fundamentala "Principele" liniile directoare pentru folosirea puterii personale. O contributie însemnata aduce Adam Smith (1723-1790), economist si filozof englez, promotor al Iiberalisimului, fondator al economiei politice ca stiinta. care folosea diviziunea muncii drept cheie pentru între­prinderea privata. Exemplificarile ar putea fi continuate si cu numerosii conducatori din secolul al XIX-lea, care foloseau diverse tehnici de management în formarea unor mari întreprinderi productive, dar despre ei vom vorbi în capitolul privitor la clasicii managementului.

În perioadele la care ne-am referit anterior, manage­mentul ne apare ca îndeletnicire, ca îndemânare, ca pricepere, diferite în fapt, în raport cu experienta, vocatia, talentul sau intuitia celui antrenat în acest domeniu. Luata în acest sens arta precede stiinta în management. Cu timpul, regulile ei au crescut, au devenit transmisibile, iar în ultimele decenii îsi formuleaza pretentia si dreptul la titlul de stiinta. Este necesar sa se retina ca piatra unghiulara a abordarii stiintifice manageriale îi apartine lui Frederick W. Taylor, care în anul 1911 a publicat "Principiile manage­men­tului stiintific", lucrare la care ne vom referi într-un capitol urmator. Vom sublinia aici doar faptul ca monumentala lucrare formuleaza obiectul managementului si cele patru principii fundamentale ale managementului stiintific. Pe masura acumularii si altor cunostinte autenti­ce, metode si legi specifice, autoritatea stiintei în manage­ment creste continuu. Se dezvolta teoria si mijloa­cele tehnice manageriale. Necesitatea teoriei în manage­ment este subliniata de faptul ca realismul si eficienta manage­rilor depinde si de stadiul cunostintelor referitoare Ia aspec­tele sale fundamentale, de stadiul sistemului sau teoretic. Viziu­nea teoretica asupra manage­mentului ofera managerilor posibilitatea de a aborda implicatiile si rezultatele actiunilor întreprinse, oferindu-le concepte noi, moduri de abordare stiintifica, precum si noi tehnici care sa ajute Ia rezolvarea problematicii cu care se confrunta.

Referindu-se la motivele cele mai importante pentru dezvoltarea unei teorii complet integrate a managemen­tului,. Philip W. Shay[28] le rezuma la sase, si anume: a) în domeniul managementului teoria reprezinta un cadru conceptual de referinta si prezinta o importanta cruciala pentru activitatea practica care foloseste aspecte din numeroase si diverse stiinte, precum si renumarate instrumente si tehnici; b) teoria este necesara pentru orientarea cercetari manageriale, prin evidentierea lacunelor existente în acest domeniu, precum si prin oferirea de ipoteze pentru dirijarea eforturilor si esalonarea lor judicioasa; c) absenta unei astfel de discipline ar face imposibila predarea sau învatarea managementului, iar managerii nu ar putea sa-l utilizeze ca îndreptar al activitatii manageriale; d) numai cu ajutorul unei teorii adecvate a managementului poate fi înteleasa întreprin­derea moderna si activitatea ei; e) cu ajutorul teoriei manageriale se poate asigura integrarea eficienta a activi­ta­tii specialistului în eforturile comune ale întreprinderii; f) cu ajutorul teoriei managementului se formeaza manageri capabili sa conduca întreprinderile si celelalte institutii, se asigura progresul în libertate si demnitate umana si se previne împingerea spre centralism excesiv, inevitabila când se concentreaza deciziile de conducere si de executie în mâinile câtorva ,,planificatori" Ia nivel înalt.

Semnificatia deosebita a teoriei manageriale si a

enunturilor ordonate în sistemul sau teoretic consta în posibilitatea pe care o ofera de a sugera caile de a obtine rezultatele dorite în activitatea manageriala practica. Cu alte cuvinte, problemele teoretice ale managementului pot contribui la cresterea eficientei actiunilor practice conce­pute si transpuse în fapte de catre manageri. În acest proces, teoria stiintifica îndeplineste numeroase functii. Aceste functii au fost sistematizate de catre Cornel Popa[29] în felul urmator: a) sintetizeaza si rezuma într-un limbaj propriu un vast material de informatie: b) capa­citatea de mijlocire a comunicarii cunostintelor umane, precum si de organizare si de sistematizare a acestora; c) posibilitatea de a oferi explicatii pentru o serie extinsa de evenimente sau fenomene si de a prevedea caile si modalitatile concrete de desfasurare a fenomenelor; d) asi­gu­rarea interventiei active si a controlului desfasurarii evenimente­lor, în cazul rostru al celor manageriale.

În drumul spre cucerirea unui statut stiintific, manage­mentul îsi defineste un numar de concepte generale, cu care opereaza. Mircea Malita[30] ne ofera urmatoarea schita a conceptelor de baza în management: (1) sisteme; (2) obiective; (3) resurse; (4) procese; (3) op­timizare: (6) autonomia; (7) adaptabilitatea; (8) organizarea (9) planul; (10) incluziunea; (11) informatia; (12) modelul; (13) verifi­carea; (14) decizia; (15) controlul.

Specialistii americani, printre care Kenneth Boulding, G. Symonds, Merill FIud si altii fac deosebire între stiinta manageriala si managementul stiintei. Acest

punct de vedere este împartasit si de Institutul american pentru stiintele conducerii. În conceptia enuntata de acest institut, managementul stiintific reprezinta practica conducerii, desi acesta se tinde sa fie pus pe baze stiintifice. stiinta managementului este în principal stiinta. Ea este data de activitatea desfasurata de oamenii de stiinta în domeniul managementului. În conceptia lui Symonds "stiinta mana­ge­mentului este o parte a cunostintelor acumulate si recunoscute, care sunt sistematizate si formulate în con­for­mitate cu descoperirea adevarurilor generale sau actiu­nea legitatilor generale. Faptele între care a existat o legatura pot reprezenta interes pentru progresul artei conducerii, dar nu au importanta pentru stiinta condu­cerii"

Preocupat de aceeasi problema, C. Pintilie ne ofera o delimitare mai clara si mai precisa între managementul stiintific si stiinta managementului, solicitând ca "...trebuie sa se faca distinctie între stiinta conducerii si conducerea stiintifica. Ca stiinta, conducerea foloseste investigarea stiintifica în cautarea optimului economic. stiinta conducerii înseamna activitatea de studiu, sistematizare si generali­zare a experientei practice, cautarea de idei noi ce duc pâna la urma Ia formularea de legi, principii, recomandari, privind cele mai bune cai de conducere a productiei care sa permita obtinerea - cu minim de efort - a unui maximum de rezultate utile. Conducerea stiintifica înseamna aplica­rea principilor si a regulilor formulate de stiinta conducerii în anumite conditii concrete, tinând seama de aspectele specifice si cerintele obiectivelor de realizat[32].

Putem conchide, deci, ca managementul ca stiinta pre­su­pune stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru cu caracter general a caror folosire sa asigure utilizarea eficienta a potentialului uman, material si financiar al societatii comerciale. Tratat ca arta, manage­mentul presupune adaptarea si trans­punerea acestor principii, metode si tehnici de lucru la conditiile concrete ale societatii comerciale si perfectionarea lor continua în raport cu cerintele practicii manageriale. În management, o arta autentica si eficienta se bazeaza întotdeauna pe cunostinte stiintifice. Izvorâte din teoria stiintifica, acestea influenteaza direct actiunile manageriale si elementele lor constitutive (agentul, scopul, conditiile obiectul, mijlocul, regula, rezultatul). si de aici necesitatea ca managerul sa posede cunostinte stiintifice din domeniul mana­gementului, singurele care îi pot asigura eficienta în procesul managerial pe care îl initiaza si îl desfasoara.

1.1.5. Abordarea sistemica a managementului

În stadiul actual de dezvoltare a societatii comerciale managementul utilizeaza un mare numar de metode si procedee cu caracter stiintific. Diversitatea lor este gene­rata de doi factori majori: a) spiritul inventiv al omului; b) necesitatea cautarii unor solutii cât mai aproape de certitudine si eficienta, care sa asigure adoptarea unor decizii manageriale cât mai utile. În acelasi timp, managementul, privit ca un ansamblu coerent de subsis­teme care se întrepatrund si se interconditioneaza îsi justifica utilitatea în sistemele management-mediu prin modul în care rezultatele sale raspund comenzii econo­mico-sociale, atât sub aspect cantitativ, cât si calitativ. Asa se explica faptul ca în prezent în literatura de specialitate întâlnim din ce în ce mai frecvent lucrari si articole stiintifice referitoare la abordarea sistemica a stiintei mana­ge­mentului. Se utilizeaza destul de des termeni ca: "sisteme de management" "management siste­mic", "cerce­tare manageriala sistemica", iar K. Boulding[33] sustine chiar ca teoria generala a sistemelor reprezinta scheletul stiintei. Aprecierea respectiva are în vedere faptul ca scopul teoriei generale a sistemelor consta în elaborarea bazelor sau structurilor pe care se va aseza continutul diferitelor disci­pline si obiecte de cercetare, în miscarea lor spre construirea si ordonarea treptata a corpului de cunostinte. Asa cum sustine si întemeietorul ei, L. Bertalanffy , teoria generala a sistemelor a fost larg dezbatuta si aplicata în mai multe domenii ale stiintei. În prezent, notiunea de sistem nu se mai limiteaza numai la sfera teoretica, ea cuprinzând un loc deosebit de important în nu­meroase domenii ale stiintei aplicate. si în management s-au înce­ta­tenit ca termeni de lucru cercetarile de sistem, analiza de sistem si alte categorii asemanatoare.

Depasind dificultatile generate de existenta unei game largi de nuante în interpretarea notiunii de teoria generala a sistemelor, specialistii în materie V. Sadovscki si E. Iudin[35] desprind un anumit sens comun al ei si anume: a) sistemul reprezinta un ansamblu unitar de elemente care se afla într-o legatura reciproca; b) el

formeaza o unitate specifica împreuna cu mediul; c) de regula, orice sistem cercetat reprezinta un element al unui alt sistem de ordin superior; d) la rândul lor, elementele oricarui sistem sunt de obicei, sisteme de ordin inferior.

Societatea comerciala reprezinta sisteme dinamice extrem de complexe, carora în mod necesar Ie sunt proprii procesele manageriale. Din punct de vedere structural, functional, societatea comerciala reprezinta o ierarhie de sisteme cu un grad diferit de complexitate si societati comerciale. Fiecare din sistemele care formeaza societatea comerciala reprezinta obiectul manage­men­tului. Domeniul mana­ge­men­tului societatii comerciale implica conceptul de sis­tem, întrucât caracterul universal al teoriei sistemelor ne da o noua perspectiva de abordare a unitatilor economice. Este vorba, în primul rând, de luarea în considerare a caracteristicilor societatii comerciale în raport cu trasatu­rile perioadei de tranzitie la economia de piata. Analiza sistemului de management, utilizat din ce în ce mai mult de catre manageri, ingineri, economisti, juristi, psihologi, sociologi, e în masura sa surprinda atât relatiile existente între management si societati comerciale, locul manage­mentului în cadrul societatii comerciale cât si structura lui interna, specifica, componentele sale si modul lor specific de interactiune. Pe aceasta baza pot fi stabilite liniile directoare, întregul ansamblu de probleme ale strategiei manageriale, care sa-i asigure managementului eficacitate sporita. În al doilea rând, considerarea societa­tii comerciale ca un tip de sistem deschis, receptiv la nu­me­roa­sele si dinamicele transformari interioare si exteri­oare necesita luarea în con­siderare a tuturor întrepa­trunderilor functionale si a modificarilor care intervin în caracterul muncii manageriale, în ridicarea calificarii salariatilor, în asigurarea nivelului de competenta pentru solutionarea obiectivelor unitatii.

Dintre numeroasele probleme pe care le comporta aplicarea teoriei sistemelor la managementul societatii comerciale prezinta interes principiul concordantei dintre subiectul si obiectul managementului. Cu cât este mai mare gradul de co­respondenta dintre subiect si obiect, cu atât manage­mentul este mai eficient. Aplicate în domeniul managementului, problemele relatiei obiect-subiect al managementului au o deosebita semnificatie. Daca ne gândim Ia procesul managerial al societatii comerciale, managerii constituie subiectul managementului în raport cu salariatii, care reprezinta obiectul managementului, pentru ca ei sunt materialul uman asupra caruia actionea­za managerii.

O alta componenta esentiala a aplicarii teoriei sis­te­melor la managementul societatii comerciale este exis­ten­ta legaturilor inverse adica a acelui sistem deosebit de complex de dependente cauzale care se caracterizeaza prin aceea ca rezultatul actiunii precedente influenteaza asupra desfasurarii ulterioare a procesului. Potrivit acestei teorii se considera ca în procesul general al manage­mentului, numai atunci când subiectul va primi informatia despre rezultatul obtinut printr-o actiune a obiectului si va tine seama de ea, activitatea manageriala poate fi înfap­tuita cu succes. Legaturile inverse apar ca mijloc esential al functionarii eficiente a managementului societatii co­mer­­­ciale, deoarece cu aju­torul lor managerii se afla în cunos­tinta de cauza fata de rezultatul actiunilor.

1.1.6. Managementul ca disciplina de învatamânt

Introducerea în planul de învatamânt a manage­mentului societatii comerciale este o necesitate stringen­ta si obligatorie, determinata de sarcinile deosebite ce stau în fata managerilor, economistilor, inginerilor, juristilor, psihologilor, sociologilor si altor specialisti de a participa cât mai activ si competent la opera de tranzitie la econo­mia de piata a acestor unitati.

În societatea comerciala se ridica în actuala etapa probleme noi, cum sunt cresterea eficientei activitatilor si sporirea profitului, modernizarea structurilor organizatorice, reteh­no­lo­gizarea proceselor de productie, folosirea optima a resurselor tehnico-materiale si umane si, în special, fundamentarea actiunilor manageriale.

Complexitatea fenomenelor si proceselor tranzitiei la economia de piata, progresele stiintei si tehnicii pe plan mondial, determina profunde schimbari si mutatii în desfa­surarea activitatii organizatiilor, ceea ce impune pentru rezolvarea acestei problematici atât de complexe metode si mijloace tehnice manageriale. Ca urmare, învatamântul de management trebuie dezvoltat în cadrul unui sistem care sa corespunda în diferitele sale trepte si faze tuturor cerintelor ce se pun în prezent si viitor în fata societatilor comerciale.

Implementarea metodelor manageriale a devenit o conditie pentru asezarea pe baze eficiente a întregii activitati a organizatiilor, iar stiinta managementului re-prezinta în acest cadru un factor calitativ si o resursa de crestere a profitului si de satisfacere a nevoilor salariatilor. Atingerea aces­tor obiective de semnificatie esentiala depinde în mare masura de competenta managerilor, a ajutoarelor imediate, a celorlalti spe­cialisti, a tuturor sala­riatilor, de receptivitatea acestora fata de metodele si tehnicile manageriale, fata de management în general. Pentru aceasta este nevoie ca învatamântul de manage­ment sa fie general, adica sa reprezinte o componenta prezenta în toate formele si Ia toate treptele de învata­mânt. Învatamântul de management trebuie astfel orientat, ca fiecare absolvent sa stapâneasca minimum de cunos­tinte manageriale pe care le va solicita activitatea sa viitoare. În concordanta cu acest principiu apare necesi­tatea ca înva­tamântul de management sa fie progresiv în sensul largirii si ridicarii nivelului de cunostinte pe masura înaintarii pe trepte de învatamânt, sa fie continuu si spe­cializat si sa se desfasoare în strânsa legatura cu practica manageriala.

1.1.7. Managementul ca profesiune

Constituirea managementului ca o disciplina cu statut stiintific aparate, cu domeniu propriu, cu metode, cu legi, principii si reguli deosebite, presupune si existenta unor specialisti, a unor profesionisti în domeniul manage­men­tului. Tratarea concreta si categorica a acestei pro­bleme întâmpina unele dificultati generate de faptul ca notiunea de profesiune are numeroase întelesuri. Aceasta l-a deter­minat pe H. Albers[36] sa sustina ca în sens mai larg profe­siunea defineste orice ocupatie prin care cineva îsi câstiga existenta, iar în sens mai restrâns, cu referire la o anumita profesiune, majoritatea definitilor nu au reusit sa împace aceste doua extreme. În ceea ce priveste profesia de manager, diversitatea de puncte de vedere este pusa pe seama diversitatii formatiilor profesionale ale autorilor .

Definind profesiunea ca o vocatie în vederea careia s-au acumulat cunostinte, exista aptitudini si atitudini folo­site pentru a sfatui si îndruma pe ceilalti, Emil Mihuleac[38] trage concluzia ca activitatea de management raspunde perfect acestei definiti în sensul ca este o profesiune, pentru ca necesita o pregatire si consta în obtinerea de rezultate prin eforturile unui colectiv si prin perfectionarea profesionala a membrilor acestuia. Preocupat de aceeasi tema, J. Keith Louden porneste de la ideea ca mana­gementul reprezinta un proces ordonat, care se supune unei metode stiintifice de a rezolva problemele, utilizând principii si practici deja confirmate. stiinta managementului este alcatuita din reguli, procedee, si metode, iar în ultima vreme si tehnici si mijloace moderne care indica dru­mul de urmat de catre manager. De aici si concluzia la care ajunge autorul citat ca managementul are multe dintre caracteristicile unei profesii. Oricine se angajeaza în ea, este un profesionist. Succesul sau depinde de numerosi factori, dintre care esentiali apar capa­citatea, timpul si efortul depus pentru a învata cum sa devina mai specia­lizat în metodele de solutionare a problemelor manage­riale. Rezulta deci ca managementul este profesiu­nea care solicita, alaturi de experienta si o instruire temeinic si precis orientata. Se au în vedere cunostintele care sa dea posibilitate managerilor sa foloseasca cele mai moderne metode manageriale pentru adoptarea unor decizii eficiente.

Abordarea managementului ca profesiune a devenit un subiect de meditatie pentru numerosi oameni de stiinta[40]. În viziunea ma­joritatii acestora, denumirea "mana­ger de profesie" se atribuie, de regula, acelor persoane care si-au croit drum spre posturile pe care le detin pe baza calitatilor personale si a unor merite deosebite în exercitarea activitatilor manageriale.

Profesiunea de manager este o ocupatie relativ noua. Mana­gerul este un creator de conditii pentru utilizarea eficienta a re­surselor umane, materiale si financiare, ceea ce implica, alaturi de cunostinte numeroase si diversificate, o serie întreaga de calitati si aptitudini. Aceasta l-a determinat pe I. D. Stancescu[41] sa defi­neasca pe manager ca fiind specialistul modern ce corespunde noilor cerinte, exercita o profesiune cu un grad crescut de cunostinte si practici a caror însusire cere un lung si complex proces de formare si o perfectionare continua. Managerul trebuie sa posede cunostinte tehnice si economice, juridice si psiho­so­ciologice, pe care sa le îm­pleteasca cu actiunea. El trebuie sa abordeze latura practica sprijinindu-se pe o temeinica gândire teoretica, deoarece managementul a devenit stiintific în toate aspectele sale. În acelasi timp, managerul trebuie sa posede si capacitatea de a lucra cu salariatii, stiut fiind ca managementul se asigura prin antrenarea celor în subordine la îndeplinirea obiectivelor societatii comerciale sau a regiei autonome. Managerul tre­buie sa posede, de asemenea, cunostinte de baza în management, sa dovedeasca simt organizatoric, sa fie re­ceptiv fata de creativitate, sa fie exigent si ferm.

1.1.8. Managementul si raportul sau cu alte stiinte

Managementul ne apare ca o disciplina complexa, prin exce­lenta multifunctionala, care priveste cunoasterea si dirijarea societatii comerciale sau a regiei autonome ca întreg. Managementul are o serie de ramificatii, în functie de cele mai importante parti struc­turale ale societatii comerciale. Managementul realizeaza adevarata mediere, cea care creeaza o forma teoretica proprie, care postuleaza un cadru metodologic adecvat solutiilor op­time pentru rezolvarea situatiilor concrete din fiecare unitate economica. Elementele managementului se coreleaza si se interconditioneaza cu imperativele si caracteristicile proprii societatii comerciale.

Managementul integreaza un complex de teze teoretice si teh­nici din multe alte stiinte. Statisticile sunt probabil prima stiinta care a fost utilizata în management. Ca termen, statistica provine din cuvântul latin "status" care înseamna stare, situatie. În Italia a aparut cuvântul "statista", în epoca renasterii, pentru a indica un om versat în politica, cunoscator al diferitelor state. Prin cuvân­tul "statistica" învatatii germani denumeau totalitatea cunostin­telor despre trasaturile caracteristice unui stat sau descri­erea statului sub cele mai variate aspecte. În acest sens, cuvintele statistic si statistica au fost folosite de catre oamenii de stiinta germani în secolul al XVIII-lea, primul care l-a oficializat a fost Gottfried Achenwall.

Statistica se foloseste cu mai multe semnificatii. În cazul nos­tru, aici ne intereseaza statistica sub forma de disciplina stiintifica, denumita generic stiinta statistica, cu obiect si metode proprii de cercetare. Trasaturile esentiale ale statisticii, ca stiinta, sunt conturate de exis­tenta unor fenomene de masa, denumite colectivitati statistice, în oare actioneaza regularitati si legi statistice si de folosire a unor metode statistice, special adaptate la descrierea si analiza datelor cantitative privitoare la colectivitatile amin­tite anterior. Dezvol­tarea metodelor statisticii si influenta lor asupra managementului trebuie puse în legatura cu progresele teoriei probabilitatilor si ale statisticii mate­matice.

O extinsa aplicabilitate are în management teoria probabilita­tilor. Disciplina matematica, teoria probabilitatilor are ca obiect studiul evenimentelor aleatoare (provine de la cuvântul latin "alea" care înseamna zar, sorti) si al probabilitatii lor. Prin probabilitate se întelege gradul de posibilitate a producerii unui eveniment în conditii bine determinate. În teoria probabilitatilor, spre deosebire de întelesul uzual, prin eveniment (aleator) se întelege orice re­zultat al unei experiente care poate fi repetata în conditii neschim­bate. În management, teoria probabilitatilor repre­zinta un instru­ment de optimizare a deciziilor într-un univers incert. În loc de a simula posibilul si de a vedea consecintele, se evalueaza pentru fiecare factor aleatoriu legile care dirijeaza sansele sale de a lua o anumita valoare. Potrivit acestei teorii, probabilitatea unui eve­niment este un numar cuprins între O si 1. Evenimentului sigur sau total (evenimentul care se produce cu siguranta) i se atribuie pro­babilitate 1. Evenimentului imposibil sau nul (evenimentul care cu siguranta nu se produce) i se atribuie probabilitatea 0. Proba­bilitatea evenimentului este data de raportul dintre numarul re­zultatelor favorabile producerii evenimentului si numarul total al rezultatelor egal posibile. Teoria probabilitatilor se aplica în special la volumul stocurilor, la studierea oportunitatii investitiilor, la pro­portionarea echipamentelor de vânzare sau de întretinere etc.

Ramura a matematicilor aplicate, analiza economica are nume­roase aplicatii în management. Analiza econo-mica se deosebeste de microeconometrie, în sensul ca, în timp ce aceasta din urma vi­zeaza aplicarea economiei matematice la problemele globale ale societatii comerciale în general, analiza economica se ocupa de determinarea solutiilor optime pentru probleme precise de tipul: câte piese trebuie produse pentru a minimiza costul lor unitar?; ce volum al stocului? s.a.m.d. Analiza economica se bazeaza pe ela­borarea modelelor matematice care vizea­za luarea în considerare a legilor realitatii economice. Ea apeleaza la numeroase metode de utilizare a modelelor: analiza valorii totale, analiza sensibilitatii, analiza limitei etc.

Simularea reprezinta metoda stiintifica cea mai bogata si cea mai promitatoare a managementului. În esenta, metoda simularii consta în imitarea sau reproduce-rea cu ajutorul unor modele, a "comportarii" sistemice, de regula, a unor societati comerciale sau regii autonome precum si a unor sectoare de activitate, cu scopul apro­fundarii cunoasterii functionarii lor si, pe aceasta baza, al elabo­rarii de decizii. Simularea implica un ansamblu de metode, instru­mente si procese folosite pentru reproduce­rea si modelarea siste­melor manageriale abordate. În management, utilizarea metodei simularii parcurge urma­toare­le etape: 1) identificarea principalilor factori tehnici, economici, juridici, psihologici, sociologici implicati în dome­niul respectiv si conturarea relatiilor dintre acestia; 2) conturarea modelelor economice si matematice ce caracterizeaza pro­cesele supuse simularii; 3) elaborarea programelor pentru calculato­rul electronic; 4) simularea decizionala propriu-zisa prin adoptarea de decizii. Cea de-a patra etapa prezinta deosebit interes pentru manager, pe care îl intereseaza în principal eficacitatea deciziei, pe care o poate realiza numai printr-o analiza economica de calitate superioara.

Una din ramurile cele mai fecunde ale stiintei mana­gementului este programarea matematica. În procesul managerial se traduce prin sisteme de ecuatii exprimând relatii logice între diversi factori si contrariile problemelor. Domeniu al matematicii aplicate, pro­gramarea matematica cuprinde diferite metode si discipline mate­matice cum sunt: programarea liniara, programarea neliniara, progra­marea dinamica, programarea stochastica, programa­rea convexa, programarea patratica etc. Programarea mate­matica are ca obiect studierea problemelor de extrem (maxim sau minim) al functiilor-scop si elaborarea metode­lor de rezolvare a acestor probleme. De regula, cu ajutorul programarii matematice managerul rezolva probleme de tipul: distribuirea geografica cea mai economica a centrelor de pro­ductie, a depozitelor de stocare, a punctelor de vânzare, a progra­melor optimale de fabricatie si livrare, planificarea fabricatiei sau stocajul cel mai eficient.

Teoria grafurilor reprezinta un alt instrument pe care matematicile aplicate îl ofera managementului. Teoria grafu­rilor are ca obiect de studiu grafurile. În management, cu ajutorul teoriei gra­furilor se rezolva o serie de probleme de organizare manageriala, de planificare cum sunt: organizarea si conducerea executarii unui obiect de constructii-montaj, elaborarea unui plan optim de trans­port al produselor de la producator la utilizator, alocarea resur­selor, elaborarea organigramelor. Pe teoria grafurilor se sprijina metoda drumului critic si metoda P.E.R.T. Contine lanturi de decizii succesive, care se utilizeaza pentru cercetarea strategiei optimale. De asemenea, se poate utiliza pentru sesizarea aspectului dinamic si evolutiv al planului de actiune. În acelasi timp, indica orientarea de luat si pasul urmator de facut, în scopul de a atinge obiectivul ales. Pentru aceasta, la fiecare etapa se va alege vectorul de decizie optimal în acel moment. Se traduce în arborele de decizie, sau în alte grafuri.

Toate aceste domenii ale matematicii aplicate la mana­gement sunt incluse în notiunea de cercetare opera­tionala. Ansamblu de principii, metode si mijloace desti­nate elaborarii de modele mate­matice ale fenome­nelor si proceselor manageriale, cu scopul adop­tarii unor decizii ce vizeaza crearea si modificarea acestora în di­rectia dorita, cercetarea operationala are urmatoarele obiective: 1) fun­da­mentarea cantitativa a deciziilor; 2) compararea vari­antelor decizionale posibile de organizare a operatiilor; 3) evaluarea influ­entelor probabile ale diferitilor factori asupra rezultatelor.

O alta stiinta care se ofera la dispozitia manage­mentului este aceea a informatiei, a comunicarilor si a sistemelor. Societatea comerciala, nu este în mod unic o structura economica. Fiecare din ele repre­zinta o retea complexa de celule active interconectate, cooperând unele cu altele gratie schimburilor continue de informatii. Informatica si dezvoltarile auxiliare ale lo­gicii teoretice reprezinta în prezent cea mai importanta stiinta a mana­gementului. Informatica este stiinta prelucrarii, cu ajutorul masinilor de calcul automate, a informatiei considerate ca suport al cunoasterii si comunicarilor, în domeniul econo­mic, tehnic si so­cial. Informatica este o stiinta pluridis­ciplinara, întrucât apeleaza la cunostinte din domenii înrudite (teoria sistemelor, socio-economia, electronica s. a.). În acelasi timp, informatica este si o stiinta interdiscipli­na­ra, deoarece opereaza la granita dintre aceste discipli­ne, ceea ce a permis aparitia unor domenii de investigatie noi (teoria limbajelor, teoria mode­lelor, inteligenta artificiala etc.). Informatica utilizeaza între­gul aparat al matematicilor aplicate si în mod deo­sebit analiza matematica, ecuatiile, calculul probabilitatilor si sta­tistica matematica. De aseme­nea, informatica utilizeaza principiile logicii, concep­te­le teoriei sistemelor, principiile manageriale.

O strânsa legatura apare între management si praxiologie. Cu­noscuta ca stiinta actiunii eficiente, praxio-logia opereaza cu urma­toarele categorii: actiunea, obiectul actiunii, scopul, situatia, moti­vatia, executarea actiunii, organizarea, managementul. Principiile si metodele elabo-rate de praxiologie sunt utilizate în perfectionarea activitatii managerilor. Praxiologia se întrepatrunde cu sociologia si psihologia comportamentelor colective si individuale si prezinta, în termeni precisi si riguros fundamentati, meto­dologia optimizarii actiunii. Necesitatea formularii unei teorii generale despre actiunea umana a fost relevata în anul 1937 în mod independent de catre filozoful polonez Tadeuz Kotarbinski si sociologul american Talcott Parsons. Vizând actiunea practica eficienta, era normal ca mana­gementul sa caute o strânsa împletire cu praxiologia. Se urmareste ca prin aceasta sa se solutioneze marile probleme ale actiunii ma­nageriale, respectiv caracterul si obiectivele acestei actiuni, struc­tura, continutul si metodo­logia procesului managerial. Se vizeaza, de asemenea, elaborarea unui model al actiunii manageriale, în cadrul caruia agentii actiunii, mijloacele, motivatia, termenii situationali, termenii realizarii praxiologice (deciziile, comen­zile, execu­tia), momentul axiologic al actiunii mana­geriale sa se înscrie pe directiile eficientizarii activitatilor societatii comerciale.

O deosebita contributie la constituirea stiintei mana-gementului o au psihologia si sociologia. Psihologia, de pilda, contribuie la îm­bogatirea teoriei si practicii mana-gementului. Cu ajutorul anumitor dimensiuni si metode de analiza psihologia diferentiaza si clasifica tipurile de manageri, caracteristicile de comportament ale acestora în activitatile desfasurate. În ceea ce îi priveste pe mana­geri, acestia resimt din ce în ce mai mult nevoia de a tine seama în activitatea manageriala de deosebirile indivi­duale dintre cei pe care îi au în subordine, nu numai în ceea ce priveste cunostintele, experienta si capacitatile acestora, dar si în ce priveste trasaturile psihice[42]. Numai în felul acesta managerul poate contribui la cunoasterea factorului uman, la prevenirea aparitiei unor stari tensio­nale, conflicte sau dezacorduri în cadrul societatii sale comerciale, manifestari de natura sa influenteze negativ rezultatele activitatii manageriale. A aparut o ramura a psihologiei si anume psihologia manageriala, iar specialisti în materie abordeaza domenii importante ale acesteia: comportamentul managerial , motivatia actului managerial, proble­mele de imagologie (imaginea pe care si-o fac managerii si sala­riatii, unii despre altii), aspectele subiec­tive ale managementului .

O influenta majora exercita asupra managementului si socio­logia. Cu ajutorul ei managerul poate studia lega­tura complexa si actiunea reciproca dintre procesele manageriale si conditiile eco­nomico-sociale ale regiei autonome sau societatii comerciale. Tot pe aceasta cale managerul poate studia si adopta masuri necesare în domeniul comportarii grupurilor de lucru, în mod compe­tent se poate studia si climatul din organizatie, precum si componentele ce pot con­duce la cresterea eficientei procesului managerial.

Relatii strânse exista între management si logica. Ca stiinta a formelor, legilor si operatilor gândirii logice, ea este îndreptata nu numai spre corectitudinea formala, ci si catre gândirea corecta, ceea ce îi permite sa reprezinte o metoda de cautare de noi rezultate în trecerea de la cunoscut la necunoscut. Studierea si folosirea logicii în management prezinta o importanta deosebita. Avem în vedere, în primul rând, cunoasterea teoretica a proble-melor puse de stiinta logicii si, în al doilea rând, latura practica, respectiv a rezolvarii problemelor ce apar în proce­sul managerial si în care logica ne ajuta la perfectio­narea propriei noastre gândiri logice.

CONCEPTE CHEIE

v     Management;

v     stiinta managementului ;

v     managementul stiintific;

v     profesiunea de manager;

v     managementul ca arta;

v     managementul ca stiinta;

v     manager;

v     logistica;

v     gestiune;

v     administrare;

v     conducere.

1.3. REPREZENTĂRI GRAFICE,

SCHEME, RELAŢII DE CALCUL

1.3.1. Scheme ETIMOLOGIE SI SEMNIFICAŢII

Fig.

Fig. 1.1. Schema generala privind conceptul de management

Fig. 1.2. Raportul dintre stiinta manageriala si managementul stiintific

1.3.2. Relatii de calcul

Formula succesului managerial redata de Kreitner,R. (dupa Stancioiui. s.a., 1998) este urmatoarea:

S=AxMxO

în care:

S = succesul managerial

A = abilitatea manageriala

M= motivatia de a conduce

O= oportunitatea conducerii

Se observa ca succesul managerial devine nul daca cel putin unul din factori este zero. O îmbinare judicioasa a teoriei cu practica conduce la abilitate manageriala, factor decisiv în realizarea succesului managerial.

Ceilalti doi factori - motivatia si oportunitatea - nece­sita analiza resorturilor motivationale ale managerului si a conditiilor obiective si subiective care necesita condu­cerea.

1.4. ÎNTREBĂRI DE CONTROL sI APROFUNDARE

1. Pornind de la semnificatia etimologica a concep­tului de "management" reliefati principalele etape în evolu­tia termenului si explicati motivele pentru care acesta a fost utilizat relativ târziu în domeniul economic.

2. Din multitudinea definitiilor date managementului alegeti trei abordari care vi se par mai semnificative pentru o economie aflata în plin proces de înfaptuire a reformei economice. Motivati alegerea facuta.

3. Analizati interactiunea dintre economic si politic si modul cum aceasta interactiune influenteaza deciziile strategice la nivelul firmei.

4. Formulati aprecieri personale asupra raportului dintre stiinta si arta n management.

5. Ce ntelegeti prin "personalizarea muncii de condu­cere"?

6. Evidentiati interdependentele dintre stiinta mana­ge­mentului si managementul stiintific.

1.5. APLICAŢII (TESTE GRILĂ, PROBLEME,

STUDII DE CAZ)

1.5.1. Teste grila

1. Conceptele de "manager" si "management" au la origine termenul:

a) latinesc "manus"

b) englezesc "man"

c) frantuzesc "mančge"

d) a si c

e) originea este necunoscuta

2. Termenul "management" s-a aplicat mai nt i n domeniul:

a) economic

b) politic

c) ziaristicii

d) administratiei publice

e) industrial

3. Termenul "management" nu a fost aplicat n mod pre­cu­mpanitor n activitatile din secolul al XlX-lea pentru ca

a) termenul era necunoscut

b) forta de munca era abundenta

c) materiile prime si materialele nu aveau un caracter restrictiv

d) cererea pentru bunurile si serviciile oferite de eco­no­mie era asigurata

e) oferta depasea nivelul cererii.

4. Managementul reprezinta:

a) o stare de spirit

b) o disciplina distincta si determinata

c) un proces universal existent în orice viata orga­nizata

d) organizare, conducere, administrare

e) procesul de obtinere si combinare a resurselor umane, materiale si financiare

5. În viziune moderna managementul este tratat ca:

a) arta

b) stiinta

c) arta si stiinta

d) disciplina cu caracter didactic

e) "c" si "d"

6. Subiectul managementului agentului economic îl constituie:

a) managerii si salariatii

b) managerii sau salariatii

c) managerii

d) salariatii

e) agentul economic

7. Obiectul managementului agentului economic îl constituie:

a) managerii si salariatii

b) managerii sau salariatii

c) managerii

d) salariatii

e) agentul economic

8. Care din aprecierile de mai jos referitoare la mana­gementul stiintific sunt adevarate?

a) este sinonim cu conducerea pe baza de experienta si intuitie

b) consta în aplicarea în practica economico-sociala a principiilor, regulilor, metodelor, tehnicilor si procedurilor stiintei managementului

c) adapteaza instrumentarul stiintific la conditiile economico-sociale concrete

d) este un proces complex si dificil întrucât se caracterizeaza prin diversitate si eterogenitate

e) presupune stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru cu caracter particular

9. Managementul integreaza un complex de concepte si metode comune stiintelor:

a) statistica

b) matematica

c) drept

d) psihologie

e) sociologie

f) informatica

g) logica

h) analiza economica

i) finante

Raspunsul corect este:

1) a si b

2) a, b, c si d

3) a, b, c, d, f, g, h si i

4) d, f, g, h si i.

5) a, b, e, f, i

Raspunsuri:

1 - a; 2 - b, c, d; 3 - b, c, d; 4 - a ,b, c, d, e; 5 - c; 6 - c; 7 - d; 8 - b, c, d; 9 - 3.

Raspunsuri comentate la testele grila:

2 - b, c, d

Termenul de management a fost utilizat mai întâi în domeniul politicului, al ziaristicii si al administratiei publice si ulterior în domeniul economic. În domeniul politic terme­nul a fost folosit în secolele al XVIII-lea si al XlX-lea atât pentru a se constata conformitatea numirii unui om politic în postul cel mai potrivit pregatirii sale dar si în conducerea politicienilor pe baza principiilor manageriale.

În domeniul ziaristicii, periodicele din secolul al XlX-lea foloseau curent notiunea de management. În domeniul administratiei publice, mai ales în problemele navale, militare si cele privind politica termenul s-a utilizat înca din secolul al XVIII-lea. Desi în secolele al XVIII-lea si al XlX-lea în Marea Britanie, S.U.A., Germania, Italia si Japonia se desfasurau activitati industriale si economice complexe termenul de management nu a fost utilizat în mod corespunzator. Acest fapt a fost cauzat de conjunctura existenta astfel:

urmare a procesului de migrare accelerata a taranimii catre orasele aflate în crestere industriala forta de munca era abundenta si nu se ridicau probleme de asigurare a acesteia;

resursele imperiului colonial britanic erau uriase si problema asigurarii cu materii prime practic nu se punea;

vânzarea produselor era asigurata pe piata engleza si insulele protectioniste;

Aceasta conjunctura care a durat cca. 2 secole a întârziat patrun­derea termenului de management în domeniul economic, domeniu care l-a consacrat ulterior în adevarata sa semnificatie.

5- c

În perioada 1890-1940, "epoca eroica" a manage­mentului acesta s-a dezvoltat mai mult ca arta. În aceasta perioada stiinta manage­mentului s-a dezvoltat mai putin; managementul a existat ca îndeletnicire, ca îndemânare, ca pricepere, diferite în fapt, în raport cu experienta, vocatia, talentul sau intuitia celui pregatit în domeniu.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, între anii 1945-1970 a urmat "perioada fasta a managementului" (P. Druker) când stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru cu caracter general îi confera managementului, încet dar sigur, statutul de stiinta. Este drept ca o serie de specialisti sunt reticenti în a acorda managementului statutul de stiinta dar evolutia sa teoretica si practica în perioada ultimilor 30 de ani îi confera un statut dublu, de arta si stiinta. Aceasta este viziunea moderna asupra managementului.

1.5.2. Principalele caracteristici ale stiintei managementului

(autori T.Efraim, J.Meredith, dupa Stancioiu, I. s.a. 1998)

a. Concentrare pe adoptarea deciziei manageriale;

b. Adoptarea deciziei se face prin aplicarea metodelor stiintifice;

c. Situatia decizionala se examineaza dintr-o perspectiva larga, folosind abordarea sistemica;

d. Utilizeaza cunostinte si metode din diverse discipline;

e. Se bazeaza pe modele matematice formale;

f. Utilizeaza pe scara larga calculatoarele;

1.6. TEXTE DE ANALIZAT

1. "Exista mijloace si metode manageriale, exista conceptii si principii ale managementului. Poate sa existe, de asemenea o <disciplina> universala a managementului. Fara îndoiala exista o functie specifica generala, pe care noi o numim <management> si care serveste unul si acelasi scop în orice societate dezvoltata". (Drucker, P.F., Management's Role în the New World. CIOSXV Session 1, Plenary A Tokyo, 1969, p. 5).

2. "Aplicarea metodei stiintifice la analiza si solutionarea problemelor de decizie manageriala si cercetarile operationale reprezinta un termen folosit aproa­pe intersanjabil cu stiinta managementului". (Turban, Efraim, Jack R. Meredith - Fundamentals of Management Science, Fifth Edition, Homewood II, IRWIN, 1992).

3. "Deprinderile necesare pentru a face afaceri performante nu sunt la mare înaltime în economia stali­nista. Stalinismul se pricepe la înregistrarea datelor si în nici un caz la contabilizarea si analiza costurilor. Mana­gementul financiar de orice fel este total absent, similar sunt ignorate preturile, analiza pietei, marketingul, înnoirea produselor, serviciul, controlul calitatii". (Drucker, Peter F. - Managing for the Future, New York, Truman Talley Books, 1992).

4. "...ceea ce era numai un cult esoteric acum patruzeci de ani, când majoritatea directorilor, chiar din marile companii, nu realizau, de fapt, ca practicau mana­gementul, a devenit acum ceva banal":

"Managementul este noua tehnologie (mai degraba decât orice stiinta noua exacta sau inventie) care transforma economia americana într-o economie de tip antre­prenorial. Este de asemenea pe punctul de a transforma America într-o societate de tip antreprenorial". (Drucker Peter, F. "Inovatia si sistemul antreprenorial" Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993)

1.7. PROPUNERI DE TITLURI PENTRU REFERATE

1. Rolul managementului în înfaptuirea obiectivelor specifice procesului de reforma economica (Studiu de caz pe exemplul României).

2. Rolul determinant al factorului uman în manage­mentul activitatii economice actuale.

3. Evolutia conceptului de management în economia (societatea) româneasca postdecembrista.

4. Previziuni asupra evolutiei conceptului de mana­gement în secolul al XXI-lea.

5. Studiu privind integrarea inovatiei, a sistemului managerial si a economiei în contextul social.

1.8. BIBLIOGRAFIE