CONCEPTUL DE INTREPRINDERE MICA SI MIJLOCIE

CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE MICĂ sI MIJLOCIE

1.1 Definitii ale întreprinderii mici si mijlocii

Definirea adecvata a întreprinderii mici si mijlocii este necesar a fi realizata pentru ca numai în acest mod se poate întelege rolul pe care acest sector îl are în economie si se pot stabili politici realiste de încurajare si sprijinire a lui. Din punct de vedere conceptual, întreprinderea mica si mijlocie poate fi definita ca orice alt tip de întreprindere.

Specialistii sunt de acord ca nu exista o singura definitie în sens statistic, universal acceptat 818b15i 9;, referitor la întreprinderea mica si mijlocie.

Cercetarea statisticilor diferitelor tari si ramuri economice releva ca definitiile în sens statistic ale întreprinderilor mici si mijlocii variaza foarte mult de la o ramura la alta si de la o tara la alta. În cadrul unor ramuri economice dimensiunea întreprinderii este considerata decisiva pentru desfasurarea unei activitati eficiente, cum ar fi: industria autovehiculelor, chimica, extractiva, metalurgica.

În alte ramuri însa, întreprinderile de dimensiuni mici si mijlocii sunt mai des întâlnite: confectii, industrie alimentara, încaltaminte, electronica, s.a.

În literatura de specialitate s-a considerat ca marimea productiei reprezinta o masura reala care ar trebui sa fie folosita pentru a studia dimensiunea întreprinderii. Aceasta metoda nu se poate aplica însa si altor tipuri de activitati fapt care a condus la folosirea altor indicatori cum ar fi: numarul de angajati, cifra de afaceri, capitalul (definit în cele mai variate moduri), precum si combinatii ale acestor indicatori. Acestia reprezinta principalii indicatori folositi pentru cuantificarea dimensiunii întreprinderilor în majoritatea tarilor lumii. În plus, în literatura economica si mai putin în practica statistica apar si alti indicatori: capacitatea de productie, valoarea adaugata, consumul de capital circulant, valoarea productiei, cota de piata, etc.

Dificultatea în uniformizarea definitiilor consta si în faptul ca pentru unele tari nu exista informatii statistice referitoare la întreprinderile mici si mijlocii, în timp ce pentru altele, de exemplu economiile în tranzitie, aceste date statistice sunt foarte sarace. În cadrul anumitor statistic se neaga existenta unei grupe intermediare între întreprinderile mici si cele mari, reprezentata de cele mijlocii, definind doar doua grupe de întreprinderi - mici si mari.

Într-un studiu referitor la întreprinderea mica si mijlocie Neck identifica mai mult de 50 de definitii în sens statistic diferite în 75 de tari. În legatura cu aceeasi tema, Auciello determina criteriile care stau la baza definirii întreprinderilor mici si mijlocii într-o analiza comparativa: tari în curs de dezvoltare - tari dezvoltate (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Definirea IMM - urilor

Sursa: Petru Sandu, "Management pentru întreprinzatori", Ed. Economica, Bucuresti, 1997, p. 13

Analizând datele din acest tabel putem observa ca pentru tarile dezvoltate predomina criteriul numarului de angajati (9 tari) urmat de cel combinat între numarul de angajati si capital (3 tari). În ceea ce priveste tarile în curs de dezvoltare, principalul criteriu este cel combinat între numarul de angajati si capital (16 tari) urmat de capital (10 tari) si numarul de angajati (6 tari).

În cadrul criteriilor simple, pentru întregul esantion (54 tari), predomina numarul de angajati (15 tari) urmat de capital (11 tari). Pentru criteriile combinate pentru întregul esantion predomina numarul de angajati si capitalul (19 tari) urmate de numar de angajati, cifra de afaceri si capital (4 tari) si numarul de angajati si cifra de afaceri (3 tari).

În practica statistica se observa tendinta de crestere a rolului indicatorilor combinati din dorinta de a se realiza o definire mai riguroasa a dimensiunii întreprinderii, cercetarea economica putând astfel sa duca la rezultate mai realiste.

În literatura de specialitate s-a încercat realizarea unei clasificari a criteriilor de definire.

Tabelul 1.2

Criterii cantitative si calitative de definire a întreprinderilor mici si mijlocii

Sursa: Petru Sandu, "Management pentru întreprinzatori", Ed. Economica, Bucuresti, 1997, p. 14

Alte abordari ale definirii IMM - urilor pot fi sistematizate în maniera prezentata în tabelul 1.3.

Tabelul 1.3

Principalele tipuri de abordari ale definirii IMM - urilor

Sursa: Ovidiu Nicolescu, "Managementul întreprinderilor mici si mijlocii", Ed. Economica, Bucuresti, 2001, pag. 75

Din ratiuni pragmatice - în principal usurinta utilizarii - în ultimii ani s-a conturat ca tendinta predominanta apelarea la abordari generalizatoare si unidimensionale.

Exemple de definire a întreprinderilor mici si mijlocii

Uniunea Europeana

La nivelul statisticilor Uniunii Europene se evidentiaza trei categorii de întreprinderi mici si mijlocii: microîntreprinderea cu 1 - 9 angajati; întreprinderea mica cu 10 - 99 angajati si întreprinderea mijlocie cu 100 - 499 angajati (Entreprise in Europa, Eurostat, DG 23).

În alte statistici apare ca limita a întreprinderilor mici 199 angajati, întreprinderea mijlocie având 200 - 499 angajati (European Comission, 1990).

Franta

Întreprinderile mici si mijlocii sunt denumite în mod obisnuit în Franta "petite moyenne enterprise" (PME). Totusi acest termen exclude acele întreprinderi cu cel putin 10 angajati, reprezentând peste 90% din toate întreprinderile, ocupând 1/6 din forta de munca. Aceste întreprinderi foarte mici predomina în sectorul artizanal, comertul cu amanuntul, hoteluri, restaurante, reparatii autoturisme, etc.

Cel mai des utilizat criteriu de diferentiere este numarul de angajati, în functie de care apar urmatoarele tipuri de întreprinderi: microîntreprinderea cu 1 - 9 angajati; întreprinderea mica cu 10 - 49 angajati si întreprinderea mijlocie cu 50 - 499 angajati.

Marea Britanie

În Bolton Report se considera ca definirea întreprinderii nu se poate face în mod adecvat folosind numai criteriile cantitative principale - numarul de angajati, capitalul sau cifra de afaceri.

În 1985, Legea Companiilor a adoptat trei criterii separate pentru a definii întreprinderea mica si mijlocie.

Pentru a putea fi definita ca întreprindere mica si mijlocie, cel putin doua dintre criteriile de mai jos trebuie sa se regaseasca într-o întreprindere:

Întreprinderea mica:

Cifra de afaceri nu depaseste 1,4 milioane lire sterline;

Numarul de angajati nu depaseste, în medie, 50 de angajati pe saptamâna;

Capitalul nu depaseste 0,7 milioane lire sterline.

Întreprinderea mijlocie:

Cifra de afaceri nu depaseste 5,75 milioane lire sterline

Numarul de angajati nu depaseste, în medie, 250 de angajati pe saptamâna

Capitalul nu depaseste 2,8 milioane lire sterline

Danemarca

O caracteristica a industriei daneze este faptul ca întotdeauna ea a fost dominata de întreprinderi mici, definite ca angajând sub 50 de salariati. Întreprinderea mijlocie este definita ca având între 50 si 200 de angajati. În unele statistici oficiale sunt ignorate întreprinderile care au sub 20 de angajati, iar în altele, cele sub 6 lucratori, considerându-se ca exista o utilitate limitata a acestora.

În sectorul industrial, circa 90% din totalul întreprinderilor este reprezentat de întreprinderile mici si mijlocii, care ocupa circa 40% din totalul fortei de munca.

Elvetia

În aceasta tara întreprinderile mici si mijlocii reprezinta peste 99% din numarul total de întreprinderi si 77% din forta de munca angajata. Definirea sectorului de IMM - uri se face astfel: întreprinderea mica are între 1 si 49 angajati, întreprinderea mijlocie între 50 si 199 angajati. Întreprinzatorul ocupa o deosebita pozitie sociala, el bucurându-se de o imagine mai buna decât managerii din întreprinderile mari.

Germania

În economia germana întreprinderea mica si mijlocie ocupa o pozitie privilegiata, cca. 80% din locurile de munca din sectoarele neagricole fiind oferite de întreprinderi cu mai putin de 500 de angajati.

Definirea întreprinderii mici si mijlocii este deosebit de complexa deoarece întreprinderile mici si mijlocii sunt folosite ca un sinonim pentru clasa mijlocie (Mittelstand) si este caracteristica sociala a unei parti importante a societatii germane

Definirea sectorului mic si mijlociu necesita o structura definita total, adica firme de o anumita marime în relatii cu alte firme, în acelasi mediu economic.

Din punct de vedere statistic, întreprinderea e definita în functie de numarul de angajati si cifra de afaceri. Institutul de Cercetari pentru Întreprinderea Mica (Institut fur Mittelstand for Schung) caracterizeaza IMM - urile astfel:

Întreprinderea mica: 1 - 49 angajati si o cifra de afaceri de pâna la un milion de marci

Întreprinderea mijlocie: 50 - 499 angajati si o cifra de afaceri de pâna la 100 milioane de marci

În alte statistici întreprinderile mici au sub 200 de angajati.

SUA

În Statele Unite, valorile fundamentale ale întreprinderii mici si mijlocii - initiativa, responsabilitate, asumarea riscului, spiritul de echipa - sunt, în aceeasi masura, valorile culturale dominante ale societatii americane.

Agentia federala înfiintata în 1953 în scopul protejarii si asistentei pentru întreprinderea mica - SBA (Small Bussiness Administration) - o defineste pe aceasta ca o întreprindere independent condusa si care nu are o pozitie dominanta în câmpul ei de activitate.

În ceea ce priveste clasificarea întreprinderilor în functie de numarul de angajati, SBA defineste întreprinderile americane astfel: întreprinderea mica - familiala 1 - 4 angajati; întreprinderea mica - mica 5 - 19 angajati; întreprinderea mica - mijlocie 20 - 99 angajati; întreprinderea mica - mare 100 - 499 angajati; întreprinderea mare - mica 500 - 999 angajati; întreprinderea mare - mijlocie 1000 - 4999 angajati; întreprinderea mare - peste 5000 angajati.

SBA este considerata ca reprezentând interesele întreprinzatorilor americani, dar definitiile sale nu sunt în totalitate adoptate de stat sau de alte organe federale, acestea din urma adoptând propriile lor definitii. De exemplu, statul Florida defineste întreprinderea mica ca orice întreprindere care apartine sau este condusa individual, care are maximum 25 de angajati si 0,5 milioane dolari cifra de afaceri.

Australia

Comitetul guvernamental care a studiat situatia întreprinderilor mici si mijlocii în Australia, în 1971, a identificat managementul ca principala caracteristica care diferentiaza sectoarele mic si mijlociu de cel mare.

Se considera ca întreprinderea mica este o unitate independenta si nu o filiala a unei întreprinderi mari, care angajeaza în cazul industriei sub 100 de persoane, incluzând si proprietarul, iar în cazul comertului cu amanuntul si ridicata, constructii si servicii sub 20 de persoane. De regula, sunt excluse din statistica firmele sub 4 persoane.

În Singapore, întreprinderea mica este definita ca fiind întreprinderea care angajeaza sub 50 de persoane. Aceeasi definitie este întâlnita în majoritatea tarilor africane. În Filipine întreprinderea mica angajeaza între 5 si 99 de persoane.

România

Daca ne referim la definitia moderna a sectorului românesc de întreprinderi mici si mijlocii trebuie sa subliniem faptul ca multa vreme nu a existat, ca si în alte tari foste comuniste, o delimitare clara a sectorului mic si mijlociu în cadrul datelor statistice ale României si nici din perspectiva unor probleme de asistenta care trebuiau sa fie riguros definite.

Legea nr. 133 din 20 iulie 1999 privind stimularea întreprinzatorilor privati pentru înfiintarea si dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii, pune capat eterogenitatii de opinii în rândul specialistilor, constituindu-se într-un cadru foarte necesar si mult asteptat al desfasurarii sectorului privat de întreprinderi mici si mijlocii în România.

Conform acestei legi (art. 4, alin. 1, 2, 3 si 4), întreprinderile mici si mijlocii care îsi desfasoara activitatea în sfera productiei de bunuri materiale si servicii, se definesc, în functie de numarul mediu scriptic anual de persoane, dupa cum urmeaza:

a)      pâna la 9 salariati - microîntreprinderi

b)      între 10 si 49 salariati - întreprinderi mici

c)      între 50 si 249 salariati - întreprinderi mijlocii

Nu se încadreaza în prevederile prezentei legi societatile bancare, societatile de asigurare si reasigurare, societatile de administrare a fondurilor financiare de investitii, societatile de valori mobiliare si societatile cu activitate exclusiva de comert exterior.

Nu beneficiaza de prevederile prezentei legi societatile comerciale care au ca actionar sau asociat persoanele care îndeplinesc cumulativ urmatoarele doua conditii:

a)        au peste 250 angajati

b)        detin peste 25% din capitalul social

Din cele prezentate mai sus se observa ca legiuitorul român a preferat folosirea criteriului combinat - numar de angajati si cifra de afaceri - criteriu care este folosit cu preponderenta în tarile în curs de dezvoltare.

Pe masura cresterii nivelului de dezvoltare economica a unei tari se va dezvolta si mediul pentru cresterea întreprinderilor mici si mijlocii.

Unii autori sunt de parere ca în analiza sectorului mic si mijlociu trebuie sa se tina seama de existenta în fiecare economie, într-o masura mai mare sau mai mica , a unor activitati care nu sunt înregistrate oficial, adica economia secundara, ascunsa sau paralela. Se considera ca aceasta economie neformala în fostele tari comuniste a pavat drumul catre afirmarea întreprinderilor mici si mijlocii si spre afaceri bazate pe principiile pietei libere.

1.2 Avantaje si critici aduse întreprinderilor mici si mijlocii

Într-o prezentare sintetica, principalele avantaje ale IMM - urilor se înscriu în urmatoarele coordonate[1]:

a)      Primul element care ar trebui analizat se refera la relatia care exista între sectorul mic si mijlociu si starea de echilibru economic la nivel macro si microeconomic.

În ceea ce priveste economiile în tranzitie rolul de echilibru apare din necesitatea de a restructura economia si de a oferi competitie. În opinia unor specialisti, întreprinzatorul este un participant activ în realizarea echilibrului macroeconomic (ca echilibru între necesitati si resurse) prin echilibrele la nivel microeconomic pe care le realizeaza. Diversificarea formelor de proprietate, cu accent deosebit pe proprietatea privata si descentralizarea activitatii economice creeaza premisele unei alocari mai eficiente a resurselor disponibile. Se considera ca întreprinzatorul, prin activitatile economice pe care le realizeaza, muta piata catre o stare de echilibru careia îi corespunde un anumit pret de echilibru la care are loc tranzactia. El va descoperii, analizând piata, o oportunitate, adica piata unui bun sau serviciu care nu e în echilibru si o va fructifica, actionând în directia readucerii echilibrului pe piata.

Apoi, suma echilibrelor la nivel macroeconomic se realizeaza prin realizarea sau tinderea spre echilibru economic general la nivel microeconomic.

În acest context trebuie recunoscut rolul întreprinderilor mici si mijlocii ca factor de actiune spre stari de echilibru. Întreprinzatorii realizeaza o alocare mai buna a resurselor obtinând profit iar actiunea lor are rol de regulator al dezechilibrelor prin permanenta tendinta de a se implica acolo unde nu este echilibru.

b)      Se considera ca întreprinderea mica si mijlocie reprezinta unul din remediile importante împotriva somajului, atenuând fluctuatiile de pe piata muncii.

Ea contribuie la utilizarea fortei de munca neangajata sau eliberata din activitatii devenite neeficiente, la stabilizarea fortei de munca în mediul rural, atrag în câmpul muncii femeile si pensionarii.

c)      Un puternic sector mic si mijlociu are efecte pozitive asupra stabilitatii politice si sociale contribuind la o mai favorabila distributie a puterii în societate. În economiile în tranzitie aparitia si dezvoltarea acestui sector contribuie la formarea bazelor sociale ale reformei

d)      Chiar daca la o analiza superficiala ar parea neimportant, întreprinderile mici si mijlocii constituie o sursa de concurenta, un element de concurenta pentru oligopolurile si monopolurile existente, reducând capacitatea acestora de a controla si de a creste preturile.

e)      Întreprinderile mici si mijlocii se constituie ca o parte importanta a infrastructurii de care depinde economia actionând ca furnizori specializati de piese, subansamble si servicii pentru întreprinderile mari, prin activitatea de subcontractare.

f)       Sectorul mic si mijlociu contribuie la diversificarea ofertei de marfuri oferind produse pentru piete limitate sau specifice care nu sunt eficiente pentru întreprinderile mari sau pentru care nu este satisfacuta cererea numai prin intermediul întreprinderilor mari - în cazul tarilor în curs de dezvoltare.

g)      Întreprinderile mici si mijlocii joaca un rol important în combinarea factorilor de productie care nu ar fi folositi într-un proces de productie în alte conditii (produse secundare ale marilor întreprinderi, resurse locale) precum si încurajarea investitiilor din economiile populatiei, familiei, prietenilor, rudelor sau din alte fonduri care în final ar fi fost neproductive.

h)      O alta caracteristica foarte importanta a întreprinderilor mici si mijlocii o constituie marea sa flexibilitate si rezistenta în perioadele de criza si recesiune.

Flexibilitatea se apreciaza în primul rând în raport cu deciziile ce urmeaza a fi luate: se spune ca exista o anumita flexibilitate în utilizarea resurselor disponibile si în definirea scopurilor propuse atunci când sunt posibile mai multe solutii. Aceasta înseamna ca sistemul de decizie are mai multe variante decât sistemul de referinta. Plecând de la acestea pot fi definite mai multe tipuri de flexibilitate. Se poate vorbi de flexibilitatea potentiala si efectiva si de asemenea, de flexibilitatea operationala si cea strategica .

i)        O alta caracteristica a întreprinderilor mici si mijlocii o constituie contributia la dezvoltarea economiilor locale prin abilitatea lor de a raspunde la cererile locale si prin cunostintele lor detaliate referitor la pietele locale

j)        Întreprinderile mici si mijloci se constituie într-un nucleu de dezvoltare a viitoarelor mari întreprinderi. Întreprinderile foarte mari de azi au fost ieri întreprinderi mici.

k)      Întreprinderile mici si mijlocii se caracterizeaza si prin înclinatia lor spre inovare atât în ceea ce priveste tehnologiile cât si managementul. Acest aspect tehnic e reliefat cu atât mai mult cu cât ele au cheltuieli cu cercetarea mult mai reduse decât cele mari

l)        Se poate spune ca întreprinderile mici si mijlocii ofera angajatilor o înalta calitate a ocuparii în termeni de performanta si satisfactie în munca. Aici, mediul de munca este în general armonios, iar calitatea si satisfactiile activitatilor desfasurate sunt superioare celor desfasurate în întreprinderile mari.

m)    Nu este lipsita de importanta abilitatea deosebita a acestui tip de întreprindere de a pune în valoare resurse de management, aspect important mai ales pentru economiile de tranzitie unde aparitia si sustinerea spiritului de întreprinzator atrage crearea unei noi categorii sociale, de proprietari - manageri care contribuie la punerea bazelor sociale ale tranzitiei.

În planul IMM - urilor, specific începutului mileniului al III - lea, este conturarea unui nou tip - IMM - ul axat pe cunostinte[3]. Principalele sale caracteristici sunt:

preponderenta activelor intangibile;

încorporarea de activitati ce implica o puternica densitate a cunostintelor;

dezvoltarea intensiva a activitatilor de cercetare - dezvoltare, de produse si servicii inovative;

utilizarea unei forte de munca pronuntat specializata;

oferirea de produse si servicii susceptibile de a fi exportate;

folosirea de tehnologii de vârf;

durata scurta de viata a produselor si serviciilor.

Întreprinderilor mici si mijlocii li se aduc însa si unele critici legate de rolul acestora în economia contemporana .

O prima critica se refera la faptul ca ele sunt în imposibilitatea de a obtine economie de scala în productie si distributie, caracterizându-se printr-o lipsa acuta de resurse. Aceasta stare de lucruri se considera ca duce la aparitia unor elemente mai mari de risc în comparatie cu activitatea întreprinderilor mari.

Firmele mici si mijlocii au o durata de viata mai scurta, prezentând o rata de esec mai mare decât cele mari. Desi rata mortalitatii este mare (trei din cinci firme dispar înainte de a împlini doi ani de viata), ratele de natalitate de noi întreprinderi sunt mai mari decât ratele de esec, ceea ce contribuia la crearea uni sistem economic nou si dinamic.

Anumiti specialisti au identificat unii factori care au impact major asupra IMM - urilor, conditionându-le chiar supravietuirea. Acesti factori sunt :

optiunile strategice ale întreprinzatorului;

evolutia ramurii economice implicate;

vârsta firmei;

ritmul de crestere al firmei;

dimensiunea firmei;

existenta unor mari firme concurente.

O alta critica adusa acestui sector se refera la faptul ca întreprinderile mici si mijlocii nu creeaza atât de multe locuri de munca cum se afirma de obicei deoarece nu se ofera informatii legate de masura în care acestea sunt permanente sau pe termen lung.

Alti specialisti sunt de parere ca întreprinderile mici si mijlocii platesc salarii mai mici (cu circa 30%), ofera conditii mai grele de munca si concureaza pe piata prin reducerile de costuri care ar rezulta pe aceste cai. Acest lucru nu se întâmpla peste tot: daca în SUA sau Japonia aceste fenomene apar, în Germania, de exemplu, ele sunt practic inexistente, sectorul mic si mijlociu concurând cu succes pe mai multe piete internationale pe baza calitatii înalte a productiei, a fortei de munca calificata, a orientarii în functie de piata.

Desi exista conceptia ca productivitatea muncii în sectorul mic si mijlociu este mai mica si în consecinta, si salariile mai mici, un studiu realizat în Franta a demonstrat ca productivitatea muncii e superioara pe ansamblul întreprinderilor mici si mijlocii fata de marile întreprinderi, productivitatea fiind calculata ca valoare adaugata la un franc francez cheltuieli salariale.

1.3 Rezultatele microeconomice

În concordanta cu diviziunea muncii, rezultatele economice sunt urmarite si evidentiate, în primul rând, la nivelul fiecarui agent economic întreprinzator. Rezultatele obtinute la acest nivel sunt cunoscute sub denumirea de rezultate microeconomice.

Rezultatele microeconomice se masoara cu indicatori specifici diferitelor domenii de activitate. De pilda, pentru masurarea activitatii industriale se utilizeaza, în deosebi, urmatorii indicatori: cifra de afaceri, valoarea adaugata, venitul global si profitul (beneficiul) net.

Cifra de afaceri reflecta totalitatea încasarilor realizate de un agent economic pe baza actelor de comert, efectuate într-o anumita perioada de timp, exprimate prin preturile pietei. Acest indicator comensureaza performantele financiare brute, pe baza lui asigurându-se compararea marimii cheltuielilor efectuate de agentii economici cu cea a profitului realizat.

Valoarea adaugata reflecta suma de bani încasata din vânzarea bunurilor economice peste marimea cheltuielilor cu materiile prime, materiale si energie, care au fost utilizate pentru producerea bunurilor economice. Ca sold intermediar de gestiune, valoarea adaugata (VA) se determina cu relatia:

VA = (Marja comerciala + Productia exercitiului) - (cheltuieli cu materii prime si materiale + cheltuieli cu lucrari si servicii efectuate de terti)

Valoarea adaugata reprezinta sursa de acumulari banesti din care se face remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea economica a întreprinderii (figura 1.1).

	VALOARE ADĂUGATĂ

 

 

 

Venitul global al întreprinderii reflecta marimea profitului brut. Marimea acestuia se determina prin diminuarea cifrei de afaceri cu costul productiei.

Profitul (beneficiul) net evidentiaza acea parte a venitului global al întreprinderii ramas dupa scaderea din acesta a impozitelor si altor prelevari prevazute de lege.

1.4 Modele matematice de dimensionare a firmelor

Prin dimensionarea unei firme se întelege determinarea marimii ei. Marimea poate fi exprimata dupa caz, prin volumul de productie sau capacitatea de productie (când este vorba de întreprinderi prelucratoare), putere (când este vorba de întreprinderi din domeniul energetic) sau suprafata (în cazul exploatarilor agricole). În unele cazuri firmele din industria prelucratoare au marimea exprimata prin numarul de persoane angajate.

Dimensiunea firmelor este o caracteristica tehnico - economica si sociala importanta. De aceasta depind indicatorii economici de referinta cum ar fi: costurile de productie, profitul, cota de piata a firmei si contributia sa sociala - concretizate prin numarul de locuri de munca asigurate, prin salariile platite si prin contributia sa asupra gradului de instruire si civilizatie asupra populatiei din zona în care este amplasata.

Cel mai judicios mod de a opta pentru dimensiunea mica, mijlocie sau mare a întreprinderii pare a fi cel bazat pe calcule minutioase si tinând seama de realitatile specifice.

Pot fi folosite doua modele de determinare a marimii firmei:

a)      Analiza "punctului de echilibru" între cheltuieli si venituri sau a "pragului de rentabilitate"

b)      Modelul "minimizarii costurilor" produsului fabricat

Primul model, al analizei "punctului de echilibru", se aplica în general pentru firmele de importanta locala, iar modelul "minimizarii costului" îsi gaseste aplicare în cadrul firmelor de importanta nationala si/sau internationala la care intervin cheltuieli importante cu transportul marfurilor la consumatori sau utilizatori.

A. Determinarea marimii convenabile a firmei folosind analiza "punctului de echilibru" (Break - Even Analysis)

Analiza "punctului de echilibru" este un model care compara încasarile R cu costurile C, exprimate în functie de volumul activitatii X, potrivit reprezentarii grafice din figura 1.2.

Venituri,

Costuri

Costuri totale C