ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Obiective:
explicarea diferentei dintre economisti si contabili în privinta masurarii costurilor;
explicarea legaturii dintre functia de productie si costuri;
explicarea notiunilor de cost fix, variabil si total;
explicarea costurilor referitoare la unitatea de produs;
explicarea relatiei dintre cost mediu si cost marginal;
explicarea diferentei dintre costurile pe termen scurt si cele pe termen lung;
explicarea notiunilor de economii s 545f58f i dezeconomii de scara
Pentru a studia comportamentul unei întreprinderi, sa luam exemplul patiseriei "La bunica", a carei patroana este Maria. Pentru a produce, ea cumpara faina, zahar, oua si alte ingrediente necesare. De asemenea, ea cumpara tavi, mixere etc. si angajeaza personal salariat pentru a folosi utilajele si ustensilele. În final, ea produce prajituri pe care le vinde consumatorilor.
Sa începem cu obiectivul firmei. Putem presupune ca Maria si-a înfiintat firma dintr-un elan altruist, dorind sa satisfaca nevoile celorlalti indivizi, dar este mai probabil ca ea s-a lansat în aceasta aventura industriala cu scopul de a câstiga bani.
Ce este profitul unei firme? Suma pe care firma o încaseaza pentru vânzarile sale constituie cifra de afaceri a întreprinderii, iar suma pe care o consacra aprovizionarii cu factori de productie constituie costurile întreprinderii. Ceea ce Maria nu a cheltuit din cifra de afaceri pentru aprovizionare reprezinta profitul ei (surplusul producatorului), deci:
Profit = cifra de afaceri - costuri
Obiectivul Mariei este sa obtina cel mai mare profit posibil. Pentru aceasta, ea trebuie sa fie capabila sa determine cât mai exact cifra de afaceri si costurile. Cifra de afaceri nu ridica nicio problema, fiind produsul dintre cantitatea vânduta si pretul unitar de vânzare. Daca fabrica 1000 prajituri si le vinde cu 20 u.m./bucata, realizeaza o cifra de afaceri de 20.000 u.m. Dar determinarea costurilor este mult mai subtila.
Costul unui bun este dat de ceea ce suntem dispusi sa sacrificam pentru a-l achizitiona, adica este un cost de oportunitate. Când vorbim despre costurile de productie ale unei întreprinderi, avem în vedere toate costurile de oportunitate implicate de fabricarea bunurilor si serviciilor. Unele dintre aceste costuri de oportunitate sunt foarte evidente, dar altele nu. Daca Maria consacra 1000 u.m. pentru a cumpara zahar, cele 1000 u.m. constituie un cost de oportunitate, deoarece ea nu mai poate utiliza acesti bani pentru altceva. La fel este cazul salariilor platite angajatilor. Însa, unele costuri de oportunitate nu sunt explicite, ci implicite. Sa presupunem ca Maria este informatician si ar putea câstiga 100 u.m./ora ca programator. Fiecare ora consacrata fabricarii prajiturilor o "costa" 100 u.m., care fac parte din costurile sale de productie.
Aceasta analiza pune în evidenta diferentele conceptuale ce apar între economisti si contabili. Economistii sunt interesati de masurarea tuturor costurilor de oportunitate, pe când contabilii masoara doar fluxurile financiare care intra sau ies din întreprindere, adica numai costurile explicite.
Când Maria renunta sa-si câstige existenta ca programator, contabilul nu va tine seama de acest cost de oportunitate ca de un cost de productie, deoarece nu intra si nu iese nici un ban din firma. Dimpotriva, economistul tine seama de acest cost de oportunitate deoarece acesta joaca si un rol în decizia Mariei de a deveni patroana. Daca, de exemplu, salariul de programator ar fi fost de 1000 u.m., probabil Maria ar fi considerat prea costisitoare decizia de a porni o afacere proprie.
Costul capitalului investit într-o afacere este un cost implicit important. Sa presupunem ca Maria a consacrat 300.000 u.m., anterior economisiti, pentru înfiintarea afacerii proprii. Daca acesti bani ar fi ramas pe contul de economii si i-ar fi adus 5% dobânda pe an, Maria ar fi încasat 15.000 u.m. dobânda anual. Pentru a-si putea porni afacerea Maria a fost nevoita sa sacrifice acest venit, care deci constituie un cost de oportunitate pentru afacere. Economistii considera cele 15.000 u.m. ca un cost implicit al întreprinderii, în timp ce contabilul le ignora totalmente, deoarece nu a avut loc o iesire de resurse financiare din firma.
Sa schimbam putin datele
problemei si sa consideram ca Maria nu are în contul ei de
economii decât 100.000 u.m. si împrumuta 200.000 u.m. de la
banca, acceptând sa plateasca 5% dobânda/an.
Contabilul ei nu are în vedere decât costurile explicite, deci va înregistra
10.000 u.m. ca fiind un cost al întreprinderii, deoarece banii ies efectiv din
firma. Dar, pentru economist, costul de oportunitate al detinerii
afacerii este tot 15.000 u.m., fiind egal cu suma dintre dobânda
platita bancii (10.000 u.m. - cost explicit) si dobânda
sacrificata de Maria (50.000 u.m. - cost implicit).
si acum sa revenim la profit si pierdere. Deoarece economistii si contabilii masoara diferit costurile, situatia trebuie sa fie identica si în cazul profitului. Economistul masoara un profit economic egal cu diferenta dintre cifra de afaceri si ansamblul costurilor de oportunitate legate de productia de bunuri si servicii. Contabilul masoara un profit contabil egal cu diferenta dintre cifra de afaceri si costurile explicite. Deoarece contabilul ignora costurile implicite, profitul contabil este întotdeauna superior profitului economic. Pentru ca o activitate sa fie eficienta economic (nu numai contabil) trebuie ca cifra de afaceri sa acopere integral ansamblul costurilor de oportunitate (costuri economice) explicite si implicite si nu numai costurile explicite (costuri contabile).
Întreprinderea suporta costuri pentru achizitionarea de factori de productie. Sa examinam acum relatia ce exista între procesul de productie al întreprinderii si costurile sale, reluând exemplul patiseriei Mariei.
Pentru a simplifica analiza, vom presupune ca talia patiseriei este constanta si cantitatea de prajituri produsa este o functie directa a numarului de angajati.
Functia de productie a patiseriei este fie tabelul 7.1, fie graficul 7.2.
Tabel 7.1. Functia de productie a patiseriei
Nr. angajati (L) |
Productie (prajituri/h) (Q) |
MPL |
Costul dotarilor (u.m.) - FC |
Costuri salariale (u.m.) - VC |
Costul total (u.m.) - TC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din tabel rezulta ca productia creste odata cu cresterea numarului de salariati. Daca nimeni nu lucreaza, nu se produce nici o prajitura. Graficul se construieste pe baza primelor doua coloane ale tabelului si ne arata cum creste productia pe masura ce creste numarul salariatilor.
Dar mai stim ca oamenii rationali judeca la margine. În tabel (coloana MPL) se observa ce spor de productie aduce fiecare nou angajat. De asemenea, observam si manifestarea legii randamentelor descrescatoare. De ce? Primul angajat dispune de întregul spatiu si toate echipamentele disponibile. Când creste numarul angajatilor, utilajele trebuie partajate si fiecare angajat are un spatiu de manevra tot mai restrâns, deci contributia fiecarui lucrator nou la cresterea productiei este tot mai modesta. Acest fenomen se poate urmari si pe grafic, daca analizam descresterea pantei curbei Q = f(L), deoarece tocmai panta curbei productiei totale ne indica marimea MPL.
Ultimele
trei coloane ale tabelului indica costurile de productie suportate de
Maria. Costul dotarilor din patiserie este de 30 u.m., un cost fix,
indiferent de volumul productiei (exista si daca Q=0), iar
salariul orar al unui angajat este 10 u.m./ora.
Ce
relatie exista între cantitatea produsa, numarul de
angajati si costul total de productie?
Relatia primordiala este cea care exista între cantitatea produsa (Q) si costul total (TC). Aceasta relatie este redata în fig. 7.3.
Remarcam cresterea pantei curbei TC odata cu cresterea productiei. Forma acestei curbe reflecta de fapt forma functiei de productie din fig. 7.2. Pentru a produce mai mult, Maria trebuie sa utilizeze mai multi salariati. Fiecare nou salariat primeste acelasi salariu orar de 10 u.m., desi productia suplimentara (MPL) la care conduce este tot mai mica. Aceasta înseamna ca aglomerarea bucatariei face ca fiecare noua prajitura sa fie tot mai costisitoare.
Conform celor de mai sus, curba costului total al firmei reflecta functia sa de productie. Pornind de la costul total, putem calcula alte diverse forme specifice de cost, care au un rol esential în deciziile privind preturile si productia. Pentru a analiza aceste costuri, sa luam exemplul vecinei Mariei, Ana, care are un stand de limonada.
Tabel 7.2. Costurile standului de limonada
Cantitate limonada (pahare/h) Q |
Cost total (u.m.) TC |
Cost fix (u.m.) FC |
Cost variabil (u.m.) VC |
Cost fix mediu (u.m.) AFC |
Cost variabil mediu(u.m.) AVC |
Cost total mediu (u.m.) AC |
Cost marginal (u.m.) MC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Curba
costului total se vede din fig. 7.4. Observam cresterea pantei curbei
TC odata cu cresterea productiei de limonada, ceea ce
reflecta caracterul descrescator al produsului marginal.
Costurile suportate de Ana sunt de doua tipuri. Unele costuri, numite costuri fixe (FC), sunt independente de cantitatea produsa. În cazul Anei sunt egale cu 3 u.m. si reprezinta costul chiriei aparatului. Acest cost ramâne constant, indiferent de cantitatea de limonada produsa. La fel, daca Ana va avea nevoie de un contabil, salariul acestuia va fi tot un cost fix.
O alta categorie de cost cu care se confrunta Ana o reprezinta costurile variabile (VC), care se modifica odata cu volumul productiei: costul zaharului si al lamâilor, precum si costul lucratorilor care fabrica limonada. Daca Ana nu produce nimic, costul variabil este nul, dar creste odata cu cresterea productiei.
Costul total al productiei (TC) este suma costurilor fixe si a costurilor variabile. Ana, ca proprietar al standului, trebuie sa decida care sa fie nivelul productiei sale. Aceasta decizie va depinde de masura în care evolueaza costurile odata cu cresterea productiei. Ea se poate întreba: cât costa fabricarea unui pahar de limonada sau cât costa cresterea productiei cu un pahar de limonada. La prima vedere cele doua întrebari par similare, dar ele nu sunt nici pe departe identice.
Pentru a raspunde la prima întrebare este suficient sa împarta costul total suportat de firma la cantitatea produsa. Daca, de exemplu, întreprinderea produce doua pahare de limonada, costul total este 3,8 u.m., iar costul unui pahar este 3,8 : 2 = 1,8 u.m. Acesta este costul total mediu (sau, pe scurt, costul mediu - AC). Deoarece costul total se obtine însumând costul fix si costul variabil, putem determina cât din aceste costuri revin în medie pe unitatea de produs. Astfel, obtinem costul fix mediu (AFC) si costul variabil mediu (AVC).
Dar costurile medii nu o ajuta pe Ana sa decida pâna la ce nivel este oportun sa mareasca productia. În acest scop, ea trebuie sa analizeze cum se modifica costul total daca productia creste cu o unitate, adica sa calculeze costul marginal. De exemplu, daca productia creste de la 2 la 3 pahare, costul total creste de la 3,8 la 4,5 u.m., adica cu 0,7 u.m.
Cum evolueaza costurile de mai sus odata cu cresterea productiei se poate urmari pe graficul 7.5.
Curbele costului mediu si costului marginal sunt indispensabile pentru analiza comportamentului întreprinderilor. Ce forma au aceste curbe si ce relatii exista între ele?
Costul marginal creste odata cu cantitatea produsa. Când Ana produce putin, nu utilizeaza decât o mica parte din dotarile existente, deci poate foarte usor sa-si sporeasca productia punând în functie înca o masina. Dimpotriva, daca productia se apropie de capacitatea tehnica a întreprinderii, toate dotarile functioneaza la capacitatea maxima si întreprinderea este plina de lucratori. Daca se doreste cresterea productiei, trebuie cumparate noi utilaje si angajati noi lucratori, ceea ce înseamna ca fabricarea unei unitati suplimentare de produs devine tot mai costisitoare.
Curba
costului mediu are forma literei U. De fapt, AC = AFC + AVC. AFC este
întotdeauna descrescator, deoarece costul fix se repartizeaza pe un
volum tot mai mare de produse. AVC creste odata cu cresterea Q,
datorita caracterului descrescator al produsului marginal. Pentru
nivele mici de productie - 1 sau 2 pahare/ora - costul mediu total
este ridicat, deoarece costul fix mediu este foarte mare, dar scade cu
cresterea productiei pâna la 5 pahare/ora. La acest nivel
de productie AC = 1,3 si este minim. Dupa Q = 6, AC începe
sa creasca, deoarece costul variabil creste repede, deci
cresterea AVC este mai mare decât scaderea AFC. Baza curbei în
forma de U indica deci cantitatea de productie care
minimizeaza costul mediu unitar. Acest nivel de productie este
denumit scara optima a productiei. În cazul Anei, scara
optima a productiei este între 5 si 6 pahare pe ora.
Daca ea produce mai mult, costul mediu va fi mai mare de 1,3 u.m.
Ce relatie exista între MC si AC? Daca analizam fig.7.5, observam câteva lucruri interesante. Când MC < AC, AC descreste, iar când MC > AC, AC creste. Aceasta nu este ceva întâmplator, ci ceva specific pentru orice întreprindere. De ce? Sa facem o analogie. AC este similar cu nota medie a unui student, iar MC este analog cu nota obtinuta la ultimul examen. Daca aceasta ultima nota este inferioara notei medii actuale, aceasta nota medie va scadea, dar daca ultima nota este superioara notei medii, aceasta din urma va creste. Principiile matematicii se aplica în aceeasi maniera si la note si la costuri.
Aceasta relatie între MC si AC are o consecinta foarte importanta. Curba costului marginal intersecteaza curba costului mediu AC exact la cantitatea optimala a productiei. De ce? Pentru nivelele de productie mai mici MC < AC si AC scade. Dupa intersectia celor doua, curba MC devine superioara curbei AC, care va începe sa creasca de acum încolo. Astfel, punctul de intersectie a celor doua curbe are loc tocmai la AC minim, ceea ce joaca un rol esential în analiza concurentei.
În exemplele studiate mai sus, întreprinderile aveau un produs marginal descrescator si deci un cost marginal crescator pentru orice nivel de productie. Dar, în general, descresterea MP intervine nu de la începutul productiei. În functie de procesele de productie, al doilea sau al treilea angajat poate avea produse marginale crescatoare, deoarece echipa de lucratori poate repartiza sarcinile si poate organiza mai eficient activitatea decât un singur lucrator. În asemenea cazuri, MP va creste putin înainte de a începe sa se manifeste legea randamentelor descrescatoare.
În pofida acestor diferente, curbele de cost prezinta trei caracteristici generale importante:
costul marginal devine în final crescator dincolo de un anumit nivel al productiei;
curba AC are forma literei U;
curba MC taie curba AC în punctul de minim al acesteia.
|