Are ca obiectiv estimarea performantelor tehnice anterioare ale societatii comerciale si identificarea solutiilor de ordin tehnic care sa asigure viabilitatea si dezvoltarea societatii.
Nu exista o structura fixa a acestui diagnostic care sa fie valabila tuturor intreprinderilor. Aceasta se adapteaza in functie de particularitatile fiecarei intreprinderi in parte. In continuare este prezentata o structura a diagnosticului operational in cazul unei intreprinderi productive. Titlurile si continutul sunt orientative urmand a fi 515g62f prezentate de catre evaluator acele aspecte care sunt relevante fiecarei activitati.
In cadrul analizei operationale vor trebui relevate acele aspecte care vor permite in final stabilirea unor concluzii privind atuurile activitatii (puntele tari), deficientele acesteia (punctele slabe).
Va contine tipul de organizare, elementele componente ale structurii organizatorice si descrierea modului de asigurare ale acestor functiuni.
Activitatea productiva va fi analizata prin prezentarea modului in care aceasta se deruleaza (sectii, ateliere etc.) cu specificul acestora, programul de lucru, mod de organizare, programarea productiei cu principalele etape ale acesteia (contractare, plan anual sau trimestrial, loturi de fabricatie, programe operative, asigurarea SDV -isticii etc.), durata ciclului de fabricatie etc.
Produsele/serviciile agentului economic - vor fi prezentate principalele grupe de produse/servicii ale agentului economic cu caracteristicile lor fizice si tehnice si cu ponderea pe care o detin din totalul produselor. Valorile prezentate vor trebui insotite de un comentariu privind reprezentativitatea lor.
Tehnologiile. Nivelul tehnologic - se vor trece in revista principalele tehnologii utilizate si gradul de uzura fizica si morala a acestora diferentiat pe structurile de productie. La prezentarea tehnologiilor vor trebui prezentate utilajele conducatoare, componenta liniei, fluxurile tehnologice, eventualele probleme care apar in exploatare, necesar de tehnologii noi.
In acest capitol va fi prezentata evolutia productiei fizice in ultimii 3-5 ani, daca este posibil, defalcata pe principalele grupe de produse. Prezentarea este recomandat sa se faca atat cantitativ cat si valoric. Comentariile si analiza asupra rezultatelor vor trebui corelate cu tipul valorilor prezentate (cantitati sau unitati monetare). Cand prezentarea se face in moneda curenta (corespunzatoare fiecarui an) evolutia va trebui analizata dupa ajustarile impuse de efectele inflatiei.
Se va mai prezenta si evolutia gradului de utilizare a capacitatii de productie pe grupe de produse. La analiza acestuia se vor avea in vedere eventualele modificari ale valorii nominale a capacitatii calculate pe baza modificarilor unora din variabilele care o definesc (numar de schimburi, durata unui schimb, capacitatea utilajelor conducatoare etc.)
Capitolul va contine aspecte legate de personalul care asigura aceasta activitate, organizarea acestuia, numarul, principalele tipuri de activitati desfasurate, organizarea programelor de reparatii, dotari etc.
Se vor prezenta aspectele legate de controlul calitatii trecand in revista compartimentul care efectueaza acest lucru, atributiile lui, pozitionarea acestuia in organigrama, stadiul de dezvoltare a activitatii de Asigurarea Calitatii (AQ), existenta manualului de asigurare a calitatii, numarul de personal angajat in aceasta activitate, specializarea acestuia, programe speciale de pregatire. Se vor detalia tipurile de controale, analize de laborator efectuate, certificatele de calitate emise.
In cadrul diagnosticului va trebui prezentata organizarea acestei activitati, rezultatele obtinute, personalul care deserveste activitatea, gradul de informatizare al acesteia, programe de perspectiva.
In cazul in care intreprinderea a realizat produse noi in ultimii ani, este interesant de prezentat care sunt acestea si ce pondere au ajuns sa detina din volumul total al productiei, ca indicator de reusita a activitatii de cercetare-dezvoltare.
Modul in care se desfasoara aprovizionarea, relatia cu furnizorii, alternativele de aprovizionare existente sunt o conditie a unei bune desfasurari a activitatii. Iesirile depind de intrari.
Acest capitol analizeaza modul in care este organizata activitatea de aprovizionare, identificand factorii de decizie in acest proces, modul in care se iau deciziile, factorii care sunt luati in considerare in alegerea furnizorilor, politica de contractare, natura si volumul aprovizionarilor.
Se vor prezenta principalii furnizori, produsele achizitionate de la acestia (materii prime, materiale, etc.), ponderea in activitatea de aprovizionare, conditiile contractuale. Importanta este identificarea cazurilor in care aprovizionarea prezinta probleme datorita fie existentei unui unic furnizor, fie datorita unor conditii de plata dificile, etc. Pentru achizitiile din import se va prezenta modul in care se deruleaza contractul extern (prin intermediari sau direct, ce comisioane se platesc, in ce conditii de plata si transport se fac livrarile).
Din analiza activitatii de aprovizionare pot rezulta numeroase puncte slabe sau avantaje competitive ale societatii. Relatia cu furnizorii este importanta si trebuie cultivata pe termen lung. Extensia analizei acestei activitati va depinde de tipul societatii analizate, pentru unele furnizorii avand un impact mai restrans asupra activitatii (ex: unele firme prestatoare de servicii, la care resursele umane pot fi mult mai importante decat cele materiale).
Avand in vedere implicarea tot mai semnificativa a tehnicii de calcul in majoritatea compartimentelor functionale ale intreprinderilor se analizeaza gradul de informatizare, activitatile principale derulate cu asistenta calculatorului, perspective, programe utilizate etc.
Aceasta structura va trebui adaptata pentru intreprinderile a caror obiect principal de activitate este comert sau servicii. In cazul acestora apar deosebiri in ceea ce priveste gama de produse, tehnologiile nu exista sau sunt mai putin importante, se poate insa accentua organizarea, fluxul operational, logistica.
|