ELEMENTE DE BAZĂ ALE MANAGEMENTULUI. STUDIUL MUNCII
1.1. Delimitarea sistemului managerial
Se considera ca regulile care trebuie sa domine o întreprindere se cer a fi de tip economic, de productie. Domeniul de actiune a unei întreprinderi însa este posibil sa fie delimit 11211s189l at în doua zone:
zona exterioara, care cuprinde regulile cu privire la folosirea si gospodarirea resurselor, oferta si cercetarea de produse, preturi si concurenta;
zona din interiorul întreprinderii, care trebuie sa localizeze datele provenite din exterior la conducerea economica a entitatii respective cu scopul asigurarii, respectiv mentinerii în stare de functionare si dirijarii operatiunilor si lucrarilor specifice.La început de secol XXI se apreciaza ca înca lipseste integrarea sistemica semnificativa a celor doua zone. Elementul de legatura între ele este tocmai managementul
Activitatea economica presupune angajarea unor potentiale, dintre care cel de resurse se distinge ca volum si ca importanta, de interes investitional si de reproductie. O viziune sistemica asupra existentei si desfasurarii unei activitati economice implica luarea în considerare a interactiunii complexe între potentialele componente.
Domeniul managerial se regaseste între urmatoarele limite :
necesitati (cerinte de resurse, produse, servicii);
interactiunea complexa a potentialelor din interiorul unei activitati economice concrete;
potentialul de natura fizica si tehnico-economica pentru resurse (descoperirea rezervelor, resurse umane, volumul si calitatea lor);
rezultate obtinute în faze diferite: cercetare, proiectare, studiul conditiilor industriale;
Sistemul managerial are rol esential ca operator asupra caruia se actioneaza pentru reglari într-o retea de tip feed-back în vederea obtinerii rezultatelor care sa satisfaca necesitatile initiale. Rezultatele care se obtin, ca urmare a cerintelor, trebuie controlate ca marime si calitate. Gradul de satisfacere a cerintelor în procesul de reproductie poate fi ierarhizat.Valorificarea rezultatelor activitatii productiv-economice si cercetare-dezvoltare este întodeauna motivata de unul din urmatoarele considerente:
stiintific, teoretic, de cunoastere; necesitati impuse de previziune;
necesitati asiguratorii pentru societate; necesitati concrete de reproductie economica;
cerinte ale noilor tehnologii ca urmare a progresului tehnic;
Rezultatele si cerintele (ofertele) genereaza un câmp de actiune care, sistemic,are atributele pietei, respectiv creeaza conditiile manifestarii procesului de marketing .
1.2. Proiectarea normelor de munca
1.2.1. Aspecte de baza în proiectarea normelor de munca
A stabili norma de munca pentru un executant înseamna a determina care este sarcina ce urmeaza sa o îndeplineasca în legatura cu efectuarea unei operatii sau lucrari (productive sau de natura functionala), în conditii tehnice si organizatorice precizate, lucrând în ritm normal, cu intensitate normala si având calificarea necesara.Normarea muncii este activitatea prin care se stabileste cantitatea de timp necesara executarii unei sarcini de munca. În mod conjugat, metoda si timpul de munca fac obiectul studiului muncii.Studiul metodelor de munca are ca scop reducerea continutului muncii. Studiul timpului în activitatea productiv-economica are ca scop înregistrarea timpului consumat spre a fundamenta procesele de munca. În domeniul productiv-economic exista urmatoarele categorii de consum de timp :
consum de timp de munca fundamental (executie ideala), care nu este niciodata cunoscut;
consum de timp neproductiv (datorita organizarii si managementului defectuos, prin întreruperi de energie, aprovizionare deficitara, lipsa dispozitiilor etc.)
Studiul de ansamblu al procesului de productie cuprinde:
analiza generala a desfasurarii procesului de productie; analiza detaliata a procesului;
analiza circulatiei executantului sau a obiectului muncii; analiza amplasarilor.
Studiul activitatii la locul de munca, cuprinde:
analiza activitatii executantului individual; analiza activitatii executantului colectiv;
analiza activitatilor executant - utilaj.
Formele de exprimare a normelor de munca sunt:
norma de productie Np, folosita la activitati cu productie de masa, de serie mare: Np t N
norma de timp N1 legata de norma de productie prin: N1 p N
norma de timp Nt legata de norma de productie prin: Nt = p N
Aceasta exprima sarcina de munca prin timpul stabilit pentru efectuarea unei lucrari.
Totodata: Np=t m N
T (4) unde TM este durata schimbului de munca. Structura timpului de munca este data în principal de timpul productiv si timpul neproductiv .
Fig. 1 - Structura timpului de munca a executantului
a) înregistrarea directa
b) metode cu înregistrare indirecta a timpului (observarea instantanee, fotografierea cu înregistrare la intervale egale, precum si filmare, magnetoscopia, oscilografierea);
c) metode prin calculul timpilor (calculul pe baza parametrilor tehnologici si a functionarii utilajelor pentru operatii specifice, intervale de timp predeterminat, reguli deproductie etc.)
Timp de munca Productiv Neproductiv
Pregatire -încheiere
Operativ
Deservire la locul de munca de auxiliar tehnica organizatorica Întreruperi reglementate Munca neproductiva Întreruperi nereglementate
Norma de timp
Odihna si necesitati firesti Întreruperi conditionale dependente independentede de executant executant
Variabilele aleatoare (durate masurate) se constituie în esantion statistic, se grupeaza datele, identificându-se valorile caracteristice prin modul, mediana, amplitudine, medie aritmetica, abatere medie patratica, dispersie).
Fig. 2 - Schema timpului de folosire a utilajelor în santiere Normativele folosite la normarea muncii reprezinta marimi stabilite pe baza de studii, ce exprima necesarul de munca si care stau la baza calcularii normelor în procesul muncii; acestea pot fi: de timp de munca (1 om - ora/m liniar gaura forata), de regim tehnologic (65 ore - masina de încarcat/1m tunel); de frecventa (2 oameni -schimb/instalatie de extractie); de personal (1 maistru/15 muncitori).Fiecare firma are anumite norme de productie. Chiar atunci când ele par sa nu existe oficial, maistrii si supraveghetorii au anumite norme, pentru diferite activitati care intra sub controlul lor, bazate pe cunostintele lor asupra muncii si ale performantelor din trecut. Aceste norme sunt neoficiale. Ele pot fi simplu oficializate prin înscrierea si recunoasterea lor ca norme pentru performantele asteptate.
Normele bazate pe estimari subiective au slabiciuni. Normele de productie care trebuie stabilite în realitate necesita o cunoastere a distributiei performantelor de timp (sau ale productiei).
1.2.2. Aplicarea normelor de munca
Orice lucrator indiferent de pregatirea profesionala sau de functie, se regaseste în timpul activitatii într-una din componentele etapelor de munca :
I. etape de munca inferioare II. etape de munca si tehnologice mijlocii
III. etape de munca si tehnologice superioare
Fig. 3 - Ierarhizarea etapelor de munca
PROCES COMPLEX DE PRODUCŢIE, PROCES INTEGRAT DE PRODUCŢIE, PROCES SIMPLU Complexul de operatii ,Operatii, Miscarea Complexul de miscare, Mânuirea Complexulde mânuiri
Timp de nefunctionare, Timp de functionare UTILĂ, Timp de folosire a utilajelor, Timp functionare INUTILĂ
Mers în sarcina , Mers în gol, Întreruperi, reglementate, Întreruperi, nereglementate
1.3. Dimensiunea economica a valorizarii actiunii umane
Mecanismul decizional este cel mai important aport al organizarii si conducerii ce trebuie stapânit si, ca atare, actiunile de organizare si conducere se supun pentru derulare unor abordari metodologice. În cadrul comportamentului uman exista doua trepte:
A) comportamentul biologic, care cuprinde:
tropismele (reactii standardizate individual); instinctele (reactii integrale vizând specia);
B) comportamentul teleologic (actiuni de comportament social).
Actiunea are patru componente de baza:
a) componenta fiziologica (ontologica); b) componenta cognitiv-informationala;
c) componenta normativ-axiologica; d) componenta psihic-activationala.
În marea majoritate a cazurilor, actele si actiunile, reprezinta o executie în grup sau o succesiune de acte ori actiuni. Astfel, sunt identificate actele compuse. Un act compus este o activitate.
Activitatile sau actele compuse se clasifica astfel:
a) acord de actiuni, când se manifesta suprapuneri temporale între acte;
b) sir de actiuni, când se manifesta doar succesiuni între acte;
c) nod de actiuni, care reprezinta un sir de acorduri.
Între plan si metoda exista o strânsa înlantuire. Metoda mai este denumita si "sistem de a proceda", reprezentând modalitatea constienta si sistematica a unei actiuni complexe.
Activitatea (actiunea) este îndreptata asupra unui sistem în care se intentioneaza producerea unei modificari. Sistemul asupra caruia se actioneaza reprezinta obiectul actiunii. Autorul unui eveniment este agentul (individual sau colectiv, organizational).Regulile sau normele actiunii umane sunt fixate în principii si legi care se impun prin autoritatea experientei acumulate în procesul actional în sine. Valorile sunt scopurile ultime ale oricarei actiuni. Mijlocul defineste entitatea (institutional - organizationala) cu ajutorul careia subiectul actiunii (agentul) transmite intentia sa (impuls, energie, orientare) asupra obiectului actiunii. Institutiile, organizatiile (firmele) sunt un tip de mijloace. Analiza actiunii se poate face numai prin considerarea actiunii în rol, iar rolul este o parte a institutiei si rezulta din componenta valorica în functie de care oamenii se organizeaza si actioneaza. Prin finalitate se întelege tendinta unui fenomen de a evolua spre o stare terminala din care nu mai este posibila o evolutie viitoare în cadrul aceleiasi paradigme. Prin scop se întelege o stare posibila sau cel putin imaginabila a unui sistem de actiune, spre care tinde un agent. Scopul presupune urmatoarele angajari din partea agentului:
a) angajarea practic-efectiva; b) angajarea psihic-efectiva;
c) angajarea cognitiv-informationala; d) angajarea sociologica si morala.
În actiunea umana este important conceptul de comportament rational. Ratiunea reprezinta motivatia, stimulul interior, justificativ al unui anumit component actional. Exista conceptul cinematic de rationalitate la care se adauga si conceptul de rationalitate bazat pe modelul procedurilor justificate (modelul aristotelic al
rationalitatii Riscul în actiune înseamna eventualitatea producerii nesatisfacatoare sau neproducerii rezultatului asteptat (masurat prin utilitate).Utilitatea este o masura comuna pentru mobilurile, motivatiile si preferintele omenesti. Legatura dintre utilitate si rationalitate se regaseste în principiul utilitatii maxime Responsabilitatea tine de aprecierea si evaluarea conduitei agentilor si este structurata la trei nivele:
a) nivel juridic; b) nivel politic; c) nivel moral.
Exista o responsabilitate normata si responsabilitate liber asumata.
Alegerea reprezinta selectarea unei optiuni dintre doua sau mai multe variante autentice (adica din cele necesare si posibile). Principalul efort in investigatia normativa vizeaza solutionarea problemelor alegerii.
Problema centrala a alegerii este justificarea ei. Aspectul cel mai important în justificare este motivatia. Identificarea motivatiei echivaleaza cu rationalitatea alegerii.
|
