EON Moldova

management

2. 2. Momente memorabile privind privatizarea Electrica –DFEE Moldova si transformarea sa în EON Moldova

CONEL a fost scietatea comercialã pe actiuni al cãrei actionar unic era statul român. Compania, a fost nfiintatã ca urmare a restructurãrii fostei Regii Autonome de Electricitate-Renel, n temeiul hotãrârii de Guvern 365 la 02. 07. 1998. SC Electrica S. A. -Filiala Moldova transformatã prin privatizare n EON Moldova reprezintã ultima verigã a unui lant de transformãri succesive, acoperind o istorie de peste patru decenii.

Reorganizarea SEN prin transformarea RENEL în societate comerciala si prin despartirea activitatilor de baza: producere, transport, distributie energie electrica a dus la înfiintarea societatilor comerciale distincte: SC Transelectrica SA, SC Nuclearelectrica SA, SC Hidroelectrica SA, SC ELECTRICA SA.

În zona NE s-a infiintat initial FDFEE MOLDOVA SA cu sediul la BACĂU si îsi desfãsoarã activitatea de distributie n baza licentei emisã de ANRE cuprinzând urmatoarele Sucursale de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice : Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui.

Activitatea de distributie constã n exploatarea, intretinerea si dezvoltarea retelei de distributie n scopul transmiterii energiei electrice de la producãtori, operatori de transport sau alti distribuitori la consumatorul final, conform contractelor ncheiate, n conditii corespunzãtoare de sigurantã si calitate.

E. ON ENERGIE a achizitionat pachetul majoritar de actiuni de 51% si ELECTRICA SA a pãstrat 49%,¹ iar FDFEE ELECTRICA MOLDOVA SA,

Revista Piata Financiarã nr.2 / februarie 2006

începând cu data de 04. 10. 2005 se numeste E. ON MOLDOVA .

Electrica a vândut în 2005 patru dintre filialele sale de furnizare si distributie a energiei electrice, respectiv Electrica Dobrogea si Banat, preluate de firma italianã Enel, Electrica Moldova - achizitionatã de grupul german E. ON, si Electrica Oltenia, cãtre compania cehã CEZ.

Ministerul Economiei si Comertului a numit , n urma unei licitatii deschise n calitate de consultanti financiari, un consortiu condus de Banc of America Securities Limited. Activitatea consultantului a fost structuratã n douã faze principale , respectiv:

Faza I - Pregãtirea privatizãrii – a cuprins activitãtile de analizã juridicã si a cad 12212j910m rului de reglementare, analizã diagnostic si ntocmirea Strategiei de privatizare;

Faza II - Implementarea strategiei aprobate, care se referã la pregãtirea tranzactiei si asigurarea asistentei pe parcursul procesului de privatizare.

În cadrul primei faze, Consultantul a realizat o analizã sinteticã a cadrului juridic si de reglementare n care SC FDFEE Electrica Moldova SA , si desfãsoarã activitatea , n vederea identificãrii lipsurilor, inconsistentelor si obstacolelor posibile n privatizare. De asemenea, Consultantul a realizat analiza diagnostic a societãtii din punct de vedere tehnic, comercial, financiar, juridic si a efectuat si o evaluare preliminarã a Electrica Moldova.

Ulterior, pe baza datelor culese, a fost ntocmitã Strategia de privatizare a societãtii, prin care a fost stabilit procentul de actiuni ce trebuie vândut, precum si procesul si criteriile utilizate n precalificarea investitorilor potentiali.

În cadrul celei de-a doua faze, societatea a fost pregãtitã pentru privatizare si a fost oferit suportul si asistenta necesarã vânzãtorului n ncheierea tranzactiei de privatizare. Anuntul de privatizare a fost publicat n presa românã si internationalã de specialitate ( inclusiv n Financial Times, editia Internationalã, n data de 28 apr. 2004). Anuntul solicita scrisori de exprimare a interesului din partea investitorilor strategici ce trebuiau sã ndeplineascã urmãtoarele criterii:

- experientã tehnicã si operationalã corespunzãtoare – numãrul de clienti si cantitatea de energie vândutã sã fie cel putin egale cu cele ale Electrica Moldova;

putere si resurse financiare adecvate – valoarea totalã a activelor si a capitalurilor proprii sã le depãseascã de trei ori pe cele ale Electrica Moldova, sã furnizeze informatii care sã ateste un profil de credit puternic;

experientã satisfãcãtoare si implicare n tranzactii similare;

În data de 27 aug. 2004 CEZ, E. ON si Union Fenosa au depus Documentele de Pozitie pentru FDFEE Electrica Moldova, acestia fiind practic singurii investitori rãmasi n competitie. În toamna anului 2004 a demarat procesul de analizã diagnostic al investitorului (faza a doua a accesului echipelor sale n Camerele de Date ale filialei), precum si etapele de discutii pe grupuri de lucru.

În urma analizei ofertelor, Comisia de negociere a declarat câstigãtoare a procesului de privatizare oferta depusã de E. ON pentru Filiala Electrica Moldova.

Sub rezerva ndeplinirii tuturor conditiilor pentru pre-finalizare si finalizare, EON a dobândit cu efect de la data finalizãrii, un numãr de actiuni reprezentand 51% din capitalul social al FDFEE Electrica Moldova. Acest lucru s-a realizat prin cumpãrarea unui numãr de actiuni reprezentând aproximativ 24, 62% din capitalul social al FDFEE Electrica Moldova de la SC ELECTRICA SA si subscrierea unui numãr suplimentar de actiuni n cadrul unei majorãri a capitalului social al DFEE Electrica Moldova. Valoarea tranzactiei corespunzãtoare achizitiei de cãtre E. ON a pachetului de 51% din actiunile Electrica Moldova este de 100 milioane Euro.

În anexe am prezentat modul în care se va realiza transferul între branduri în procesul de reorganizare si de transformare a Electrica Moldova în EON Moldova.

2.3. Prezentarea EON MOLDOVA

Ce înseamna E.ON”

“E.ON” este forma în limba engleza a termenului grecesc “aion”. Acesta apare deasemeni în una din cele mai cunoscute citate din romanul Faust II de Goethe.

Prin Eon – în greceste se traduce secol, vesnicie; in limbajul filozofic al Greciei antice se intelegea “duratã”, perioade mari de ani, de obicei 1000 ani.

În Roma imperialã târzie apare o personificare a termenului si Eon începe sa fie venerat ca zeu.

Reprezentarea iconograficã îl prezintã ca pe un bãtrân voinic, cu cap de leu si cu gura rânjitã având în jurul trupului încolãcit un sarpe.

În Biblie durata temporarã a unui aion este relativizatã si ajunge sã fie sinonim cu expresia “veacul veacurilor”, cu vesnicia.

Pauza dupa litera “E”da numelui o tenta moderna, sugerând o asociere ca “Energy-on” sau “Electricity-on”. Concizia si specificitatea denumirii reflecta caracteristicile - cheie pe care toate brandurile de succes le au în comun: niveluri de impact si de recunoastere foarte mari si deasemeni pozitii pe piata clare.

Sigla E.ON de culoarea rosie, vibranta, “organica” dar totusi puternica , cât si foarte originala smulge imediat si cu precizie asocieri pe care realizatorii acestuia le-au anticipat. Având în vedere faptul ca privatizarea poate aduce si o schimbare a brandului putem spune cã “Obiectivul campaniilor de rebranding este de a informa toti consumatorii, publicul larg si partenerii despre noul nume al companiei. Daca E.ON nu este înca un nume cunoscut în tara, aceasta situatie nu va dura. Pentru campania de rebranding au fost constituite patru echipe specializate. Activitatea de relatii publice si comunicare este o munca de echipa care nu se poate dezvolta în afara unei colaborari creative a tuturor celor care fac parte efectiv din program sau au interventii punctuale legate de probleme specifice. Echipa Task Force 1, creata cu acest scop ne transmite ca: odata ce au avut loc actiuni în cadrul unei afaceri, acestea vorbesc, încep sa comunice imediat cu publicul.

CAP. I INTEGRARE EUROPEANÃ

1. 1. Provocarea marketingului in Europa

John A. Quelch, Robert D. Bazzel si Eric R. Salama, The Marketing Challenge of 1992 – considerã cã, desi marketingul în sine a fost esential pentru succesul competitiv al Europei dupã anul 1992, studiile elaborate pentru Comisia Europeanã ignorã în mare mãsurã sau , dimpotrivã, iau drept bune procesele de marketing, prin care se pot câstiga majoritatea beneficiilor. Ei afirmã cã elaborarea noilor produse pentru europiatã, rationalizarea sistemelor de distributie si dezvoltarea unor noi programe de publicitate si promovare, necesitã o atentie sporitã.

Nevoia unei initiative care sã utilizeze potentialul latent al CEE –Comunitatea Economicã Europeanã, ca grup economic capabil sã concureze efectiv cu SUA si Japonia, este imediat vizibilã din analiza performantelor CE, de la întemeierea ei în 1957 pânã la publicarea Cartei Albe în 1985.

De-a lungul acestei perioade, Europa a pierdut constant teren fatã de ceilalti membri ai triadei. Cu toate acestea, deosebit de îngrijorãtor era faptul cã , in urma recesiunii declansate de criza petrolului din 1979, Europa si-a revenit mult mai greu decât SUA si Japonia, în ciuda reducerii cursului de schimb cu 35%. Mai grav, Europa a pierdut teren si în sfera industriilor viitorului, bazate pe noile tehnologii, în vreme ce înregistra succese în sfera unor industrii în declin ca pielãria si încãltãmintea, lemnul si mobila, textilele si confectiile. Prin urmare performantele Europei erau optime în sferele în care cercetarea –dezvoltarea erau relativ lipsite de importantã si în care economiile la scarã puteau fi deseori realizate la nivelul pietei nationale, de exemplu: alimente, bãuturi, tutun, textile, confectii, si materiale de constructii.

Recunoasterea amenintãrii la adresa competitivitãtii Europei nu era nouã, si fusese subiectul unor permanente comentarii si critici, încã din anii `60. Ceea ce era diferit la începutul anilor `80 era identificarea barierelor netarifare puse în calea comertului si fragmentarea pietelor europene, ca principal factor ce contribuia la o performantã competitivã lipsitã de strãlucire. Analizele ce ilustrau dezavantajele generate de standardele nationale contradictorii si de irosirea cercetãrii si dezvoltãrii prin duplicãri inutile, au fost sprijinite de cerintele industriei pentru standarde europene, mai largi, si pentru eliminarea discriminãrilor între guvernele nationale din cadrul comunitãtii. Evident, comunitatea nu reusea sã înfãptuiascã viziunea arhitectilor sãi, asa cum fusese ea prezentatã initial în Tratatul de la Roma din 1958, care cerea:

- înlãturarea barierelor vamale si a oricãror altor mãsuri de reglementare care ar impiedica fluxul liber de importuri si exporturi;

- stabilirea unei politici comerciale si a unor tarife vamale comune fatã de tãrile nemembre;

- politicã concurentialã comunã, pentru a împiedica conflictele între membri;

politici de transport comune si libera deplasare a oamenilor , serviciilor si capitalului între statele membre;

- coordonarea politicilor si procedurilor economice ale statelor membre, pentru a realiza echilibrul competitiei internationale.

Esecul de a realiza aceastã Europã unitã a fost chiar mai dezamãgitor, când ne gândim la avantajele esentiale pe care s-ar putea baza o coalitie efectivã.

Asa cum aratã James Dudley (1992 Strategies for the Single Market – Strategiile anului 1992 pentru o piatã unicã – Kogan Page, 1990):

Jumãtate din comertul mondial se desfãsoarã în Comunitatea Europeanã. PIB-ul combinat al tuturor membrilor acesteia reprezintã cel de-al doilea bloc economic al lumii, dupã America de Nord. CE avea o populatie de aprox. 323 milioane de oameni, ceea ce o face cea de-a doua piatã, ca populatie, dupã India.

Ea detinea 228 dintre primele 1000 de companii ale lumii, dupã Japonia, cu 310 si SUA cu 345. Europa avea 115 companii ale cãror profituri depãseau 200 milioane lire, în comparatie cu Japonia, cu 258 si SUA, cu 205. Chiar si asa CE avea un deficit de tehnologie de 10. 6 miliarde de lire fatã de concurentii sãi, Japonia si America de Nord.

Ca în orice altã situatie competitivã, schimbãrile ce urmau reprezintau atât amenintãri cât si oportunitãti, ducând atât la câstiguri cât si la pierderi ale firmelor competitive, în functie de rãspunsul acestora în fata unui mediu aflat in schimbare.

În general, se considerã cã a crea o piatã unificatã ar fi beneficã pentru firme, industrii si natiunile membre. Acestea fiind spuse, este limpede cã multe dintre respectivele convingeri sunt bazate pe ideea cã aceste firme, industrii si natiuni vor fi mai degrabã câstigãtoare, decât posibile învinse.

Obiectivul afirmat pentru 1992 era de a asigura miscarea liberã a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si a oamenilor , între cele 12 state membre ale Comunitãtii Europene. În acel moment Piata unicã a devenit o zonã fãrã bariere interne. Pentru a se realiza acest lucru a fost necesar sã se elimine barierele fizice , tehnice si fiscale. Aceasta nu a însemnat cã s-a format o piatã europeanã unicã, uriasã si uniformã, de 320 milioane de oameni. Au existat încã douãsprezece piete nationale diferite, iar în cadrul fiecãreia au fost sub-piete, în timp ce majoritatea companiilor mici si mijlocii au putut sã efectueze schimburi comerciale intre ele.

Limbile, culturile, stilurile de viatã, operatiunile industriale, comerciale si de vânzare cu amãnuntul au rãmas specifice de la tarã la tarã si de la regiune la regiune. Au existat în continuare bãnci nationale separate, monede individuale, sisteme de educatie si legislative diferite, si alte deosebiri fundamentale.

Asta nu înseamnã cã în 1992 pietele internationale necomunitare, America de Nord, Orientul Mijlociu si bazinul Pacificului de Rãsãrit au fost ignorate. Realizarea unei unice piete europene a fost menitã nu numai sã ofere oportunitãti interne, ci si sã ofere o bazã mai puternicã companiilor comunitare, de care acestea aveau nevoie pentru a concura mai eficient pe marile piete mondiale. Astfel, desi deplasarea peste frontiere în cadrul Comunitãtii trebuia sã fie liberã începând cu 1991, facilitând astfel exporturile si reducându-le costurile,

pentru a exploata oportunitãtile si a contracara amenintãrile, firmele au apelat la aceleasi concepte si disciplinã pe care marketingul international le-a folosit întotdeauna , însã o datã cu complexitatea suplimentarã a Europei anului 1992, ele au fost nevoite sã devinã extrem de competitive.

Fiecare companie a trebuit sã examineze situatia individualã si sã determine ce fel de oportunitãti existã pentru produsul sau serviciul sãu precum si modul în care acestea au putut fi exploatate. Companiile au fost nevoite sã ia în considerare amenintãrile cu care s-au confruntat, venite din partea concurentilor cu oferte mai atractive.

Evaluându-si cu sinceritate aspectele pozitive si cele negative firmele erau constiente cã într-un mediu aflat în continuã schimbare punctele tari pot deveni puncte slabe si viceversa. Urmãreau permanent cum sã armonizeze structura costurilor, preturile, calitatea produselor, ambalajele, tehnologia, distributia si potentialul marketingului pe piata europeanã si pe cele concurente. Identificau si analizau segmentele de piatã si oportunitãtile reale de care se putea profita, dacã aceste segmente de piatã necesitau produse si servicii noi sau pe cele deja existente, dacã existau facilitãti de dezvoltare sau acestea trebuiau create.

1. 2. Profilul UE, Simboluri, Institutii, Asistentã financiarã UE

Profilul organizatiei

Uniunea Europeanã este o comunitate de natiuni si popoare europene, din 2007 în numãr de 27, reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale si sociale comune.

Repere istorice

La baza aparitiei Comunitãtilor Europene stã declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta un plan pus la punct împreunã cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Frantei de dupã rãzboi.

“Declaratia Schuman” a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de cãtre 6 tãri (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franta, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese înregistrate de CECO a determinat ministrii de externe ai celor 6 tãri fondatoare sã încerce continuarea procesului în domeniul economic, astfel ca în anul 1956 au fost semnate Tratatul Comunitãtii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatul Comunitãtii Economice Europene (CEE), care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

În cei aproape 50 ani de existentã au fost patru valuri de aderare:

1973 Danemarca, Irlanda si Marea Britanie

1981 Grecia

1986 Spania si Portugalia

1995 Austria, Finlanda si Suedia

Dupã aceste extinderi succesive, denumirea tot mai des folositã pentru aceastã structurã a fost cea de Comunitatea Europeanã, subliniind astfel unicitatea centrelor de decizie care existã de fapt încã din anul 1967, când s-au unificat Comisiile si Consiliile de Ministri ale celor trei comunitãti (Parlamentul European si Curtea de Justitie au fost comune încã de la înfiintarea CEEA si CEE).   Dupã intrarea în vigoare a Tratatului de la Mastricht, la 1 noiembrie 1993, Comunitatea Europeanã a fost denumitã Uniunea Europeanã (UE). În mod concret, Comunitatea Europeanã continuã sã existe ca parte esentialã a Uniunii Europene, fiind de altfel complet integratã deoarece domeniile Politicã Externã si de Securitate Comunã (PESC) si Justitie si Afaceri Interne (JAI) au încã la bazã cooperarea interguvernamentalã, cu toate cã Tratatul de la Amsterdam transferã o serie de competente si în aceste domenii de la nivel national la nivel comunitar. În acelasi context, din noiembrie 1993 Consiliul CE devine Consiliul UE, fiind desemnat astfel în special în continutul actelor adoptate în domeniile PESC si JAI. În ceea ce priveste Comisia CE, aceasta a devenit Comisia Europeanã.

Sub presedentia lui Valéry Giscard D"Estaing, Conventia pentru Viitorul Europei a propus, dupa luni de dezbateri si negocieri, un Proiect de Constitutie pentru Europa. Acest text a fost tradus în limbile oficiale ale statelor membre si a fost semnat oficial de sefii de State si de Guverne pe 29 octombrie 2004 la Roma. Procesul de ratificare în statele membre s-a fãcut dupa regulile lor constitutionale (aprobarea parlamentara si/sau referendum).

Procesul de extindere

În prezent Uniunea Europeanã numãrã 27 membri , la 01.01.2007 au fost acceptate ca membre România si Bulgaria. Ca si tãri candidate mai sunt: Croatia si Turcia.

Uniunea Europeanã se bazeazã pe o Comunitate ce evolueazã cãtre Uniunea Economicã si Monetarã, precum si pe cooperarea între statele membre în domeniul politicii interne si externe.

Uniunea Europeanã are misiunea de a organiza, într-o manierã coerentã si solidarã, relatiile între statele membre prin:

- promovarea progresului economic si social (realizarea Pietei Unice începând din 1993, lansarea monedei unice europene din 1999);

afirmarea identitãtii europene pe scena internationalã (ajutoare umanitare europene tãrilor terte, politicã externã si de securitate comunã, interventii pentru gestionarea crizelor internationale, pozitia comunã a statelor membre în cadrul organizatiilor internationale);

- instaurarea unei cetãtenii europene (care completeazã cetãtenia nationalã fãrã a o înlocui, si care conferã cetãteanului european anumite drepturi politice si civile);

- crearea unui spatiu al libertãtii, securitãtii si justitiei (strâns legat de functionarea Pietei Unice si de libera circulatie a persoanelor);

- mentinerea si dezvoltarea acquis-ului comunitar (ansamblul textelor juridice adoptate de cãtre institutiile europene, inclusiv tratatele fondatoare).

Simbolurile UE

Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat initial de catre Consiliul Europei, în 1955, si a devenit drapelul oficial al Comunitatii Europene în mai, 1986. Numarul stelelor nu are legatura cu numarul statelor membre; ele formeaza un cerc si sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, simbolizând plenitudinea si perfectiunea.

Imnul european adoptat în iunie 1985 de catre Consiliul european de la Milano, este „Oda bucuriei”, preludiul celei de-a patra parti a Simfoniei a IX-a de Beethoven.

Moneda unica europeana – Euro – a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 si a început sa fie distribuita, în bancnote si monede începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspirata din litera greceasca epsilon si de prima litera a cuvântului Europa, iar cele doua linii paralele simbolizeaza stabilitatea.  

Institutii

Parlamentul European este singura institutie a Uniunii Europene aleasa prin vot universal direct de catre cetateni, o datã la cinci ani.

Parlamentul exercitã trei puteri fundamentale: puterea legislativa, puterea bugetara si puterea de control politic asupra institutiilor europene.

Parlamentul participã la procesul de adoptare al legislatiei UE si controleazã activitatea Comisiei Europene. Sediul oficial al Parlamentului European este la Strasbourg unde eurodeputatii se întãlnesc o sãptãmânã pe lunã în sesiuni plenare.

Sesiunile de scurtã duratã se desfãsoarã la Bruxelles unde se aflã  birourile permanente ale Comisiilor si deputatilor.

Secretariatul Parlamentului îsi are sediul la Luxemburg.

Membrii parlamentului european sunt grupati în functie de partidele politice cãrora le apartin si nu în functie de nationalitate. Dupa alegerile din iunie 2004, Parlamentul European are 732 de deputati. Conform Tratatului de la Nisa,  pânã în anul 2009 România va avea 35 de deputati. Presedintele PE pentru o perioadã de doi ani si jumãtate (pânã in 2007) este Josep Borrell Fontelles (Spania).

Consiliul Uniunii Europene este principala instantã de decizie a UE si asigura reprezentarea intereselor nationale, a statelor membre si a guvernelor lor la nivel comunitar fiind compus din ministrii guvernelor statelor membre, responsabili de un anumit domeniu. Toate lucrarile Consiliului sunt pregatite sau coordonate de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER), compus din reprezentantii permanenti ai statelor membre la Bruxelles. Lucrarile acestui Comitet sunt pregatite de circa 150 de grupuri de lucru compuse din delegati ai statelor membre.

Reglementãrile adoptate sunt obligatorii pentru toate statele membre si devin parte a legislatiilor nationale.

Consiliul Uniunii Europene are sediul la Bruxelles.

Comisia Europeana este institutia cea mai "revolutionara" din sistemul comunitar, fiind motorul integrationist al Uniunii.

Comisia Europeana, apreciatã drept " gardianul respectarii tratatelor", este organul executiv al Uniunii Europene. În conformitate cu protocolul asupra largirii Uniunii Europene din Tratatul de la Nisa, Comisia încorporeaza un comisar din fiecare stat membru numiti pentru un mandat de 5 ani (potrivit Tratatului Constitutional, acest sistem va fi reconsiderat pâna în 2014). În prezent Comisia are 25 de comisari .

 Fiecare comisar este responsabil de un anumit portofoliu sau un anumit domeniu politic la fel ca ministrul unui guvern.

Comisia Europeanã este condusã de un presedinte, în prezent aceastã functie fiind ocupatã de Jose Manuel Barroso ( Portugalia).  

Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor fundamentale ale UE, de a propune legislatia comunitarã si de a asigura aprobarea ei. Fondurile si programele UE (inclusiv cele destinate tãrilor din afara UE) intrã în administrarea Comisiei Europene.

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles.

În alcatuirea noii Comisii Europene, presedintele comisiei, José Manuel Baroso a combinat extinderea UE si responsabilitatea pentru Balcanii de vest într-un singur portofoliu al comisarului finlandez Olli Rehn. Acest pas crucial evidentiaza recunoasterea existentei unei continuitati a diverselor eforturi actuale ale Uniunii Europene în regiune si procesul de extindere al UE. În plus, acest lucru ar trebui sa usureze dezvoltarea unor politici mai coerente si credibile percepute ca politici care conduc gradual la aderarea la UE.

Uniunea Europeana are o mare nevoie de o strategie pentru extindere. Totusi, pâna în acest moment, dezbaterea s-a axat în mare masura pe posibila aderare în viitor a Turciei. Pare logic acum sa înceapa o discutie în care aderarea Turciei si a Balcanilor de Vest sa fie tratata ca un singur proces, prin care 100 de milioane de oameni ar putea deveni în final cetateni UE. În plus, va fi posibil ca acest proces sa fie finalizat în urmatorii zece ani, astfel încât cetatenii tuturor acestor state sa poata participa la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2014.

Curtea de Justitie este Curtea Supremã a UE în domeniile în care se aplicã legislatia comunitarã. Curtea are drept misiune sa asigure respectarea atât a ordinii juridice comunitare în interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive ale Comunitatii Europene cât si a dispozitiilor luate de institutiile comunitare competente. Sediul Curtii de justitie este la Luxemburg.

Curtea de Conturi verificã legalitatea si regularitatea veniturilor si cheltuielilor Uniunii în vederea unei bune gestionãri a bugetului european.

Membrii Curtii de Conturi sunt alesi de cãtre Consiliu dupã consultarea cu Parlamentul, pe baza propunerilor statelor membre, pe un mandat de 6 ani. Alegerea presedintelui se face de cãtre membrii Curtii, pentru o perioadã de 3 ani. Sediul Curtii de Conturi este la Luxemburg.

 Asistenta financiarã UE

Asistenta financiara acordata României de Uniunea Europeana în perioada 1992-1999 s-a ridicat la suma de aproximativ 1, 2 miliarde euro. Pentru a atinge obiectivele propuse în strategia de pre-aderare si pentru a veni în întâmpinarea nevoilor tarilor candidate, Consiliul European de la Berlin a decis sa dubleze asistenta financiara începând cu anul 2000 si sa creeze alte instrumente specifice: instrumente structurale de pre-aderare. În perioada 2000-2003, România a primit aproximativ 660 milioane euro pe an, prin cele trei instrumente de pre-aderare: PHARE, ISPA si SAPARD.

PHARE - instrumentul principal de asistenta, concentrându-se asupra a doua mari prioritati: constructie institutionala (întarirea capacitatii administrative si institutionale) si sprijinirea investitiilor (finantarea de investitii pentru a aduce firmele si infrastructura la standarde europene). Rolul programului a continuat sa creasca, scopul sau devenind acela de a sprijini pregatirile pentru integrarea în UE, prin masuri concrete având drept obiectiv îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga. PHARE oferã asistenta structurala la nivel regional (constructie institutionala si investitii pentru coeziunea economica si sociala) si finanteaza masuri în domeniul cooperarii trans-frontaliere si al securitatii nucleare.

În cadrul finantarii PHARE, România beneficiaza de programe specifice, cum sunt cele în domeniul securitatii nucleare, si de programe/actiuni destinate mai multor beneficiari (informare si comunicare, protectia mediului si extindere, programe pentru finantarea unor proiecte mici, cooperare statistica, facilitati de finantare pentru municipalitati si pentru întreprinderi mici si mijlocii, SIGMA, TAIEX, anti-frauda si protejarea intereselor financiare ale comunitatii europene).

SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala)

Având drept obiectiv stabilirea unui cadru comunitar pentru sprijinirea dezvoltarii rurale durabile în tarile candidate, rezolvarea problemelor care afecteaza ajustarea pe termen lung a sectorului agricol si a zonelor rurale si sprijinirea implementarii acquis-ului comunitar în materie de politica agricola comuna si politici aferente.

1. 3. Integrarea în UE a sistemului energetic national

Acordul European reprezinta cadrul legal de desfasurare a relatiilor dintre România si Uniunea Europeana. Documentul a fost semnat la data de 1 februarie 1993 si ratificat prin Legea nr. 20/1993. Prin ratificarea Acordului European, România si-a exprimat interesul de a deveni membru UE si de a întreprinde masuri graduale în vederea atingerii acestui obiectiv.

Acordul European a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1995, România depunând cererea de aderare la UE la data de 22 iunie 1995.

Cerintele UE privind statele candidate la aderare se bazeaza pe concluziile Consiliului European de la Copenhaga (1993) care au stabilit conditii foarte clare, numite ulterior "Criteriile de la Copenhaga" pe care statele candidate trebuie sa le îndeplineasca pentru a deveni membre ale UE:

- stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului si protectia minoritatilor;

existenta unei economii de piata functionale si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din Uniunea Europeana;

- capacitatea de asumare a obligatiilor de stat membru, inclusiv cele privind aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare.

În ceea ce priveste energia electricã, Presedintele Comisiei Europene a decis cã a sosit momentul pentru spargerea monopolurilor pe care companiile furnizoare de energie le detin la nivel national, prin noi reglementãri legislative.

Speriat de dependenta crescutã a pietelor europene fatã de furnizorii rusi si algerieni, în materie de gaz natural, José Manuel Durao Barroso a decis cã a sosit momentul pentru schimbãri majore în regulile jocului cu resurse energetice la nivel european. "Gigantii nationali, furnizori de energie trebuie sa fie confruntati cu un grad crescut de competitie sau sã fie fragmentati pentru a trasforma sectorul", se aratã într-un articol al cotidianului "Financial Times". Într-un interviu acordat acestui ziar, Barroso a declarat: "În termeni de energie, vã pot spune cã sunt din ce în ce mai convins cã avem nevoie de o nouã legislatie pentru reglementãri". În termeni concreti, Barroso vrea sã evite monopolizarea pietelor interne ale statelor UE de cãtre companii nationale, cum sunt EDF în Franta, Electrabel în Belgia sau RWE în Germania. Acestea fixeazã practic preturile, detinând monopoluri de facto asupra stabilirii ofertei pretului la energie pe pietele tãrilor UE. În conditiile în care dependenta fatã de energia ruseascã este în continuã crestere, Barroso vrea sã realizeze o flexibilizare a pietelor de energie, companii din alte tãri putând sã introducã pe piete noi oferte avantajoase pentru clientii care înainte aveau o singurã alegere în materie de furnizori de energie.

Prin separarea si descentralizarea productiei, a furnizarii, transportului si distributiei, prin aparitia operatorilor de transport, de sistem, de distributie, de masura, de piata, s-a ajuns la o piata concurentiala, guvernata de trei concepte fundamentale:

TRANSPARENŢĂ, COMPETITIVITATE, FLEXIBILITATE.

Noua piata de energie din România a înregistrat progrese importante, garantând, pe de o parte, consumatorilor libertatea de a-si alege furnizorul de energie electrica într-un mod transparent si nediscriminatoriu, iar, pe de alta parte, libertatea producatorilor si furnizorilor de a stabili tranzactii cu energie electrica în conformitate cu regulile pietei libere. Noul concept al pietei de energie asigura neutralitatea operatorilor, prin separarea activitatilor de operare de cele de natura pur comerciala pe care producatorii si furnizorii le dezvolta. Beneficiile unui grad de deschidere de 83, 5%  se vad deja în concentrarea scazuta pe partea de cumparare în piata spot si se vor vedea si mai mult anul viitor când vom ajunge la o deschidere totala.

Punerea în functiune la 1 iulie 2005 a platformei pietei de echilibrare în cadrul Transelectrica (printr-o investitie de circa 1, 8 milioane euro) a reprezentat o transformare fundamentala în mecanismele pietei de energie electrica din România, cu efecte imediate:

◙ A permis operatorului pietei de energie electrica OPCOM sa functioneze pentru prima data ca o bursa adevarata de energie electrica, stabilind cu o zi înainte cotatii orare pentru energia electrica tranzactionata.

◙ A permis tuturor participantilor la piata sa tranzactioneze în mod voluntar energia electrica pe bursa, atât la vânzare cât si la cumparare, si sa îsi echilibreze în acest fel pozitiile rezultate în urma contractelor bilaterale încheiate. A permis operatorului de transport si sistem sa conduca tehnic sistemul electroenergetic national, prin utilizarea unui mecanism de piata, cel al pietei de echilibrare.

◙ Lansata simultan, piata pentru ziua urmatoare, operata de OPCOM, a atins o cota medie anuala de 7% în primul an de la lansarea noului mecanism, peste media europeana. De altfel, OPCOM este una dintre cele mai performante burse de energie din regiune.

Prin Tratatul de aderare semnat de România la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, tratatele constitutive ale Uniunii devin parte integrantã a legislatiei României, iar principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern a devenit aplicabil si în tara noastrã. Din acest motiv, stadiul alinierii legislatiei interne la acquis-ul comunitar se impune ca o necesitate, orice discrepantã între normele unionale si legislatia româneascã putând sã creeze dezechilibre în piata internã. În esentã, sistemul energetic national a fost supus transformãrii prin trecerea de la modelul centralizat monopolist si integrat pe verticalã la un model competitiv si flexibil, functional în cele mai multe state ale Uniunii Europene.
Încã de la începutul negocierilor pentru aderare, statul român a urmãrit prevederile Directivei 96/92/EC privind piata internã de electricitate si a încercat sã transpunã treptat în legislatia româneascã prevederile acesteia.

Introducerea concurentei pe piatã

Restructurarea sistemului energetic a fost începutã în 2000 prin divizarea CONEL, separându-se la acel moment activitãtile de producere, de transport, de distributie-furnizare a energiei electrice. Restructurarea a continuat prin crearea celor opt filiale de distributie si furnizare a energiei electrice ale SC Electrica SA si scãderea gradului de concentrare a pietei de producere a energiei electrice prin desprinderea din Termoelectrica SA a unor producãtori independenti de energie electricã, printre care Complexurile Energetice Turceni, Rovinari si Craiova, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati.
Prin transpunerea Directivei nr. 96/92/EC, la nivelul producãtorilor si furnizorilor, piata devine treptat concurentialã, directiva recomandând totusi mentinerea controlului statului pentru activitãtile de transport si distributie. Producãtorii, furnizorii si consumatorii eligibili trebuie sã aibã acces la reteaua electricã în conditii nediscriminatorii, accesul putând fi refuzat doar în cazul în care operatorul de retea nu dispune de conditii care sã permitã asigurarea acestui serviciu public.

Directiva impune separarea activitãtii de furnizare de energie de cea de distributie. Bineînteles, aceastã separare a activitãtii de furnizare a energiei electrice a operatorilor actuali de distributie trebuie sã fie dublatã de un cadru normativ care sã asigure respectarea principiului liberului acces la retea deoarece este greu de imaginat ca o divizare a unei companii în douã societãti diferite, detinute însã de acelasi actionar, va crea automat premisa respectãrii regulilor de piatã liberã.

Urmãtoarea tintã - liberalizarea totalã

România a continuat procesul de aliniere la legislatia europeanã si dupã aparitia Directivei 2003/54/CE privind regulile comune pentru piata internã a energiei electrice, care a abrogat Directiva 96/92/CE. Aceasta prevede liberalizarea completã a pietei de electricitate pentru consumatorii industriali pânã în ianuarie 2007 si pentru toti consumatorii pânã în iulie 2007.
Liberalizarea pietei energiei electrice din România a continuat în conformitate cu noul acquis comunitar, astfel încât, începând cu 1 iulie 2005, gradul de deschidere cãtre concurentã a pietei de energie electricã a fost ridicat la 83, 5%, toti consumatorii industriali fiind declarati consumatori eligibili.

De la 1 iulie 2007, piata energiei electrice va fi liberalizatã 100%, toti consumatorii fiind astfel declarati consumatori eligibili¹.

Aceastã liberalizare totalã a pietei de energie electricã va trebui sustinutã prin adoptarea unei legislatii în domeniu care sã acopere lacunele din prezent sau, dupã caz, de modificarea legislatiei actuale pentru ca aceastã deschidere a pietei

cãtre concurentã sã fie realã. În acest sens, asteptãm cu nerãbdare modificarea

Legii energiei si a Legii pentru eficientã energeticã si sperãm cã vom avea reglementãri adecvate sistemului de piatã liberã si cã vor dispãrea reminiscentele normative de dinainte de restructurarea totalã a pietei de energie electricã.
Nu sunt greu de observat contradictiile dintre diverse prevederi ale Legii energiei, ale Codului Comercial al Pietei Angro de Energie Electricã si ale diverselor regulamente si norme emise de Autoritatea Nationalã de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE, contradictii care pot fi considerate minore din punct de vedere legislativ, dar cu un impact deosebit în desfãsurarea activitãtilor participantilor la piatã. Nominalizãm aici, ca exemplu, statutul operatorului de mãsurã ce trebuie stabilit în concordantã cu regulile unei piete libere care are ca obiectiv principal respectarea drepturilor tuturor participantilor la piatã.²
Desi gradul de deschidere a pietei energiei electrice în prezent este foarte ridicat, în practicã sunt contracte încheiate pe piata liberã de energie electricã ce acoperã un procent foarte mic din energia electricã consumatã la nivelul tãrii. Tributari ai unui sistem integrat, liberalizarea realã a pietei de energie depinde încã de realizarea unor investitii majore, astfel cã atragerea de capital privat în domeniul energetic nu mai apare doar ca o cerintã de îndeplinit de pe ordinea de zi a aderãrii, ci chiar ca o necesitate. În acest sens, ar trebui ca în urmãtoarea perioadã sã asistãm la demararea unor noi proiecte de anvergurã în domeniul reabilitãrilor si modernizãrilor si chiar constructiei de unitãti noi în aria producerii de energie electricã si la continuarea procesului de atragere de capital privat în celelalte arii ale sectorului, unde necesarul de investitii este un element hotãrâtor pentru respectarea liberului acces la retea.

De asemenea, un aspect deloc de ignorat este cel al reglementãrilor referitoare la sursele regenerabile de energie, privite în Uniunea Europeanã ca o alternativã la energia „murdarã“ produsã pe bazã de petrol, gaze naturale, cãrbuni si energia nuclearã. Directiva 2001/77/EC privind promovarea producerii de energie electricã din surse regenerabile de energie a fost transpusã în legislatia româneascã prin Hotãrârea de Guvern nr. 443/2003 modificatã de Hotãrârea de Guvern nr. 958/2005. Directiva lasã la latitudinea statelor membre si a statelor candidate alegerea unei scheme de promovare a energiei electrice din surse

regenerabile de energie (E-SRE). În unele state a fost adoptat sistemul prin care întreaga energie realizatã din surse regenerabile este achizitionatã de stat la un pret reglementat pe tipuri de tehnologii, care sã încurajeze producãtorii de energie din

surse regenerabile. În România a fost adoptat sistemul cotelor obligatorii.

dupa Revista Tribuna Economica, nr.1/2007

Brosura “Energie” Centrul de resurse juridice Bucuresti si Uniunea Europeanã

Acest sistem presupune stabilirea de cãtre ANRE a unei cote de energie produse din SRE ce trebuie sã fie achizitionatã în mod obligatoriu de furnizorii de energie electricã. Îndeplinirea obligatiilor se dovedeste prin numãrul de certificate verzi achizitionate în cursul unui an. Sistemul presupune penalitãti în cazul în care

obligatia nu a fost respectatã de furnizor. Certificatele se acordã producãtorilor de E-SRE în functie de cantitatea produsã si livratã în retea, pentru fiecare MWh primind câte un Certificat Verde. Producãtorul vinde pe piata energiei si primeste pretul pietei, diferenta pentru acoperirea costurilor de producere fiind recuperatã prin vânzarea certificatelor verzi pe piata certificatelor verzi.

Sursele regenerabile eligibile sã participe în sistemul de tranzactionare a Certificatelor Verzi sunt: vânt, soare, biomasã si energia hidroelectricã produsã în centrale cu o putere mai micã sau egalã cu 10 MW, puse în functiune sau modernizate începând cu anul 2004. Pentru energia produsã în hidrocentrale cu putere mai mare de 10 MW s-a considerat cã nu este necesarã aplicarea unor scheme suport, deoarece este deja competitivã.

Realitatea este cã tehnologiile de producere a energiei solare si eoliene nu cunosc o dezvoltare importantã în România. Explicatia este cã acestea necesitã investitii costisitoare, ce impun o amortizare pe termen lung sau un pret necompetitiv pe piata internã la energia electricã produsã prin acest tip de centrale. Piata energiei produsã din biomasã ar putea prezenta însã interes deoarece sursele de biomasã (reziduuri forestiere, agricole sau alte reziduuri biodegradabile) se gãsesc în cantitãti mari, existând în prezent câteva proiecte care se bazeazã pe aceastã sursã de energie. Însã, având în vedere cã din puzzle-ul legislativ privind piata certificatelor verzi în România lipsesc anumite piese fãrã de care nu putem spune cã avem o piatã realã, functionalã, investitorii care poate ar considera interesantã dezvoltarea unui astfel de proiect în România sunt retinuti de ideea de a astepta pânã la momentul la care legislatia va fi completatã, armonizatã si adoptatã astfel încât sã poatã fi aplicatã si în practicã.

Unul dintre motivele pentru care legislatia internã a energiei „curate“ si cea a certificatelor verzi are lacune la acest moment ar putea fi si dezinteresul statului român în dezvoltarea acestui sub-sector al energiei electrice, dezinteres justificat de faptul cã România beneficiazã de energie produsã în centrale hidroenergetice într-un procent suficient cât sã acopere cotele obligatorii pentru participantii la piatã, nereprezentând astfel o prioritate de organizare si reglementare. Pe de altã parte, tinta asumatã de România în negocierile de aderare la UE este de a avea o cotã obligatorie de energie electricã produsã din surse regenerabile de energie de 33% E-SRE din consumul national brut de energie, însã acest nivel al cotei va trebui sã fie atins abia în anul 2010.
Indiferent însã în cât timp se va realiza acest proces, este evident cã din ce în ce mai mult se contureazã necesitatea unor reguli clare si integrate în cadrul legislativ general.

Integrarea pietei de electricitate din România cu pietele din Europa

Una din cerintele fundamentale pentru integrarea pietei de electricitate din România cu piata unicã de electricitate din Europa o reprezintã armonizarea cadrului legislativ si de reglementare din România cu reglementãrile europene în materie.

Documentele normative de bazã referitoare la organizarea si functionarea pietei unice pentru energie si produse energetice în Europa sunt:

◙ Directiva UE 92/96 privind crearea pietei unice de Electricitate în Europa.

◙ Directiva UE 30/98 privind crearea si functionarea pietei gazelor naturale în statele UE.

◙ Tratatul Cartei Europene a Energiei si protocoalele sale, care au fost semnate de România si ratificate de Parlament.

Memorandumul de la Atena privind crearea pietei regionale de electricitate în sud-estul Europei.

Integrarea pietei de electricitate din România cu pietele din Europa presupune ca o conditie obligatorie interconectarea Sistemului Energetic National (SEN) cu retelele din cadrul Uniunii pentru Coordonarea Transportatorilor de Energie Electricã (UCTE). În acest scop, infrastructura SEN trebuie modernizatã si testatã pentru a rãspunde cerintelor de ordin tehnic privind siguranta în functionare. Încã din 1992 a fost demarat un program de promovare a unor lucrãri de investitii în centralele electrice de producere si în retelele electrice de transport, conform unor studii de fezabilitate elaborate cu consultanti strãini în cadrul programelor de asistentã tehnicã finantate prin programul PHARE.

Ca urmare a acestor eforturi, în acest an au fost finalizate si trecute cu rezultate bune probele pentru verificarea capabilitãtii tehnice a SEN si a sistemului energetic al Bulgariei în vederea interconectãrii lor cu retelele UCTE. În prezent, sistemul energetic românesc functioneazã interconectat cu sistemele din Balcani (Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia, etc. ) respectând toate procedurile si regulile UCTE.

1.4. Integrarea EON în Uniunea Europeanã si Cooperare internationalã

Prin prisma semnarii Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana în aprilie 2005 si integrarii României în Uniunea Europeana la 01. 01. 2007, strategia Guvernului României în domeniul cooperarii internationale este focalizata si în anul 2007 pe principalele obiective legate de procesul de aderare care au impact asupra activitatii ce vizeazã furnizarea si distributia energiei electrice.
Actualul guvern se preocupã în continuare de prospectarea pietei externe

pentru atragerea de capital privat în sectorul distributie energiei electrice prin

identificarea si atragerea investitorilor potentiali, respectiv a unor parteneri

interesati în continuarea privatizãrii sectorului distributiei energiei electrice, în contextul angajamentelor asumate de România în negocierile cu Comisia Europeana.

Reprezentarea EON Moldova în cadrul organismelor si organizatiilor internationale de profil este datã de organizatiile la care aceasta este afiliatã:

CIRED - Congrès International des Réseaux Electriques de Distribution

CIRED - principala organizatie internationalã activã în domeniul distributiei energiei electrice .

EURELECTRIC – Uniunea Industriei de Electricitate.
CNR CME - Comitetul National Român al Consiliului Mondial al Energiei. IGRE – Consiliul International al Marilor Sisteme Electrice de Înaltã Tensiune.

ECEEE - Consiliul European pentru Eficientã Energeticã , etc.

calitativi si cantitativi conveniti.

E.ON Moldova oferã clientilor în cadrul activitãtii de furnizare a energiei electrice o gamã variatã de servicii specifice, la un înalt grad de profesionalism si promtitudine:

- furnizarea energiei electrice la toate categoriile de consumatori în conditiile stabilite prin contractul de furnizare;

- asigurarea iluminatului public si publicitar, iar pe baza de contract, înlocuirea consumabilelor aferente retelei de iluminat;

- asigurã activitatea de exploatare- pentru instalatiile de gestiune proprie cãt si pentru cele de la consumatori pe bazã de contract de service;

- asigurã remedierea operativã a defectelor din instalatii electrice din gestiunea proprie si a celor de la consumatori pe bazã de contract de service;

Rebranding

Privatizarea Electrica Moldova prin preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre E. ON Energie AG aduce dupa sine si schimbarea actualului brand (rebranding).

Proiectul de rebranding a fost construit tinând cont de prioritati, atât în ceea ce priveste partea de comunicare interna si externa, cât si partea de implementare, urmând ca toate actiunile sa se desfasoare în functie de data oficiala a schimbarii brandului. Acest moment a fost 1 octombrie 2005, de când E ON este actionarul majoritar la Electrica FDFEE Moldova. Aceastã schimbare a actionariatului atrage dupã sine schimbarea denumirii firmei în E. ON Moldova si a logo-ului

Se poate observa simplificarea radicalã a denumirii (culori, dimensiuni)

Este obligatorie utilizarea noului nume si noului logo în tot ceea ce înseamnã corespondentã, inscriptionãri.

Toate aceste elemente permit diferentierea fatã de ceilalti competitori pe piatã. Constructia brandului are un caracter obligatoriu pentru a asigura unitatea în patru directii: competenta, tonalitate, imagine si utilizare.

În anexe este prezentat în imagini modul de rebranding, schimbarea brandului conform noului actionar majoritar E. ON Energie.

Elementele noului brand sunt continute într-o colectie de manuale numite generic CD de la corporate design. Acestea sunt: logo-ul, fontul, culorile si arcul EON.

Cele patru elemente constituie cãrãmizile strict definite cu ajutorul cãrora sunt constituite elementele care asigurã vizibilitatea brandului .

Elementele de identitate asigurã diferentierea fatã de concurentã si asigurã o recunoastere rapidã a corporatiei.

energetic este o practica normala datorita existentei unor particularitati ale industriei energetice. Aceste particularitati, au fost considerate pentru multa vreme drept certitudini si au fost date de:

- monopolul natural constituit de activitatile de transport si distributie a energiei;

- rolul esential al energiei pentru comunitate;

- caracterul strategic al sectorului energetic

Liberalizarea pietei de energie electrica a impus necesitatea adoptarii unor acte legislative care sa reglementeze probleme precum:

a) formarea pietei prin aparitia mai multor entitati, ceea ce presupune:

- separarea activitatilor de producere, transport, distributie si furnizare;

- licentierea si autorizarea participantilor la piata;

- accesul tertilor la retea;

- introducerea elementelor de concurenta între participantii la piata;

b) reglementarea pietei:

- înfiintarea autoritatii de reglementare;

- înfiintarea unui operator independent de sistem;

- dreptul consumatorilor de a-si alege furnizorul (eligibilitatea consumatorilor);

- reglementari tehnice si comerciale;

- asigurarea transparentei în relatiile dintre participantii la piata;

Fig. 2.6. Evolutia gradului de deschidere a pietei de energie