ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
Esecul întreprinderilor mici si mijlocii
12.1 Problematica esecului
Caracteristicile întreprinderilor mici si mijlocii existente, exprimate, în primul rând, prin marea lor vulnerabilitate, conduc la posibilitatea aparitiei esecului în activitatea lor, exprimat prin rata de esec a acestora, calculat ca raport între numarul întreprinderilor care si-au încetat activitatea si numarul celor care functioneaza. Nu orice contractie, restrângere, repliere a activitatii întreprinderilor mici si mijlocii trebuie privita ca un esec. Aceasta poate reprezenta de fapt consolidarea unei strategii defensive pentru obtinerea de succese viitoare sau de realizare a conditiilor de aplicare a unor strategii ofensive.
Rata de esec scade odata cu cresterea perioadei de timp avute în vedere deoarece întreprinderile noi prezinta cea mai mare vulnerabilitate. Studiile realizate în tarile cu economie de piata au demonstrat ca rata de esec este în mod universal înalta, în jurul valorii de 50% pentru primii cinci ani de existenta. În general, aceasta e mai scazuta în timpul perioadei de prosperitate si mai înalta în timpul recesiunii economice si al crizelor.
Esecurile întreprinderilor mici si mijlocii prezinta multiple consecinte pe diverse planuri (financiar, social, familial, psihologic). Un element important se refera la pierderea disponibilitatilor banesti ale întreprinzatorului, care uneori pot reprezenta economiile realizate într-o perioada lunga de timp. La acestea se pot adauga pierderile creditorilor, risipindu-se astfel importante resurse de capital, deficitare în orice economie de tranzitie.
Alte efecte ale esecului asupra întreprinzatorului se refera la pierderea renumelui acestuia, eventuale dificultati în stabilirea unor viitoare legaturi de afaceri sau pe planul carierei într-o organizatie mare. Efectele psihologice ale esecului actioneaza în principal asupra clasei a patra de nevoi din piramida lui Maslow, asistându-se la reducerea stimei de sine, la posibilitatea aparitiei unei crize de personalitate, esecul afacerii fiind sinonim cu esecul personal al întreprinzatorului.
Presupunând ca oportunitatea pentru înfiintarea întreprinderii a existat, esecul acesteia înseamna reducerea ofertei de bunuri si servicii pentru care exista cerere. De asemenea, se asista la reducerea locurilor de munca ceea ce înseamna somaj pentru întreprinzatori si angajati. Se înregistreaza o diminuare a impozitelor percepute, deci o scadere a veniturilor statului.
12.2 Cauzele esecului în afaceri
Romanelli (1989) considera ca doi factori influenteaza sansele de supravietuire a noilor firme. Mai întâi, masura în care exista într-un anumit mediu resurse disponibile va afecta cantitatile si tipurile de resurse pe care noile întreprinderi le pot dobândi. În al doilea rând, strategiile întreprinderii vor influenta la rândul lor tipurile si cantitatile de resurse care vor fi, în cele din urma dobândite. În acest proces, întreprinzatorul cauta sa-si asigure în mod continuu necesarul de resurse critice.
Unii autori (de exemplu, Laitinen, 1992), grupeaza cauzele esecului noilor întreprinzatori în doua grupe:
a) nefinanciare- incompetenta si lipsa de experienta manageriala;
b) financiare- subcapitalizarea si supraîmprumuturile.
Noile întreprinderi sunt, de cele mai multe ori, subcapitalizate în fazele initiale ale afacerii. Ele au nevoie de o buna lichiditate sub forma unor venituri suficiente pentru a-si putea satisface obligatiile financiare. O întreprindere cu profitabilitate scazuta poate fi fortata sa împrumute tot mai multi bani pentru a supravietui. Astfel, ea va folosi multe credite pe termen scurt pentru a-si finanta activitatea. Acest proces financiar, sub forma unui cerc vicios, poate conduce la falimentul întreprinderii.
Daca întreprinderea în etapele de început, poate actiona în directia cresterii profitabilitatii si generarii unui flux de numerar pozitiv, ea va reusi sa-si achite obligatiile financiare si sa-si finanteze o parte a cresterii din propriile venituri. Totusi modul în care se desfasoara aceste procese financiare sta sub directa influenta a managementului firmei, deci aceste cauze financiare ale esecului pot fi considerate în mare parte ca fiind datorate managementului necorespunzator.
Pentru o mai adecvata analiza a cauzelor esecului, propunem un model de cercetare bazat pe urmatorii patru factori :
caracteristicile întreprinzatorului;
cunostintele manageriale ale acestuia si ale echipei manageriale;
mediul extern;
resursele de care dispune întreprinderea.
Caracteristicile întreprinzatorului
Întreprinzatorul constituie elementul central în asigurarea succesului întreprinderii, fiind necesara existenta unor suficiente înclinatii personale spre activitatea de întreprinzator. Lipsa calitatilor necesare activitatii de întreprinzator poate conduce la esecul întreprinderii în oricare din fazele existentei sale.
În primele etape, esecul se datoreaza inexistentei abilitatilor necesare lansarii întreprinderii si aplicarii unui management generalist competent. În fazele ulterioare, când cerintele cresterii necesita schimbarea comportamentului întreprinzatorului, inadaptabilitatea acestuia si încercarea de a pastra acelasi statut de independenta poate, de asemenea, conduce la disparitia întreprinderii.
Abilitati manageriale
Este larg acceptat faptul ca întreprinderile mici si mijlocii esueaza ca un rezultat direct al managementului gresit. Punctul de plecare în cercetarea acestei probleme se refera la descoperirea surselor managementului necorespunzator, adica daca acesta se datoreaza lipsei de calitati manageriale, cunostinta si experienta sau lipsei de timp, resurse, perceperea gresita a oportunitatilor pietei. Pregatirea managerilor în domeniul întreprinderilor mici si mijlocul trebuie sa înceapa cu dobândirea cunostintelor referitoare la etapele dezvoltarii întreprinderii si, în functie de acestea, sa se determine diferitele cerinte manageriale.
În conditiile tranzitiei la o economie de piata exista o lista generala de calitati si cunostinte manageriale care se manifesta la nivelul oricarui tip de întreprindere. Nici unul din factorii care pot influenta pozitiv abilitatile întreprinzatorului (educatia, experienta, mediul antreprenorial) nu este pe deplin adecvat particularitatilor deosebite ale întreprinderilor mici si mijlocii.
În cadrul cunostintelor de afaceri, cele de marketing sunt în cel mai bun caz, la nivelul intuitiei, existând de multe ori o orientare în functie de produs, fara analiza pietelor, a tipului de client si a comportamentului acestuia. Pretul si promovarea, de multe ori, nu sunt folosite ca instrumente de marketing. Lansarea întreprinderii în conditiile inexistentei pietei, a lipsei de perspectiva sau a unei necorespunzatoare adaptari la cerintele acesteia constituie grave greseli manageriale.
Procesul de luare a deciziilor se desfasoara adesea pe o baza intuitiva, sub impulsul emotiei, în conditii de stres, lipsa de timp pentru planificare, fara folosirea metodelor moderne de management. Aceasta înseamna ca principiile managementului autentic nu sunt luate în considerare, corelatia timpul investit-rezultatul obtinut suferind influenta valorii managementului aplicat.
Mediul extern
De regula, cercetarile referitoare la esecul întreprinderilor mici si mijlocii plaseaza majoritatea cauzelor acestuia în sarcina întreprinzatorului, neacordându-se o suficienta atentie influentei mediului asupra întreprinderii, mai ales, în conditiile cresterii impactului acestuia ca urmare a accentuarii caracterului dificil al mediului în cadrul economiilor de tranzitie. Caracteristicile mediului extern influenteaza în mod direct existenta si dezvoltarea întreprinderii mici si mijlocii, fiind necesara cunoasterea evolutiei si a impactului lor pe o baza continua, ceea ce necesita existenta unui comportament strategic în cadrul acestora.
Resursele de care dispune întreprinderea
Restrictiile resurselor întreprinderii si masura în care aceasta poate dispune de resursele necesare fructificarii oportunitatilor pietei determina în mod direct succesul acesteia pe piata.
Majoritatea modelelor de previzionare a esecurilor se bazeaza pe variabile financiare, fara sa se preocupe de cauzele acestora. Aceste modele financiare se pot clasifica în doua categorii:
1. Modele univariabile care încearca sa prevada esecul, studiind nivelul si tendintele unui singur indicator financiar. Dintre acestea, unul din cele mai cunoscute este cel al lui Beaver (1966). El a folosit date ale unui grup de 79 companii industriale americane, comparând indicatorii unui grup de companii care au esuat cu cele care au rezistat pe piata. Indicatorul care s-a dovedit cel mai ilustrativ este raportul dintre fluxul de numerar si datoria totala.
Alti indicatori folositi:
active totale active totale active totale
2. Modele multivariabile care folosesc analiza discriminantului multiplu pentru a combina un numar de indicatori. Cel mai cunoscut model este cel al lui Altman (1968), care combina cinci indicatori în ponderi diferite pentru a realiza un profil mai complet al firmei si anume:
capital circulant venituri nedistribuite venituri brute
active totale active totale active totale
Autorul a folosit date ale unui grup de 33 de întreprinderi industriale americane. În timp ce pentru primul an ratele de eroare sunt mai mici decât în cazul primului model, ele devin tot mai mari în timp. Rezultatele aplicarii modelului sunt controversate.
Este dificil, daca nu imposibil, sa previzionam esecul doar prin analiza rezultatelor financiare deoarece, chiar în conditiile unei situatii financiare solide, drumul spre esec poate fi scurt sub actiunea unei multitudini de factori interni si externi.
12.3 Eficientizarea întreprinderilor mici si mijlocii
Eficientizarea întreprinderilor mici si mijlocii trebuie sa aiba un element central-identificarea elementelor manageriale si strategice care pot conduce la obtinerea de performante. În acest sens, urmatoarele aspecte sunt esentiale datorita specificului acestui tip de întreprindere[2]:
Abordarea temei referitoare la eficientizarea întreprinderilor mici si mijlocii necesita tratarea problematicii riscului. Notiunea de risc trebuie analizata în directa legatura cu rentabilitatea si flexibilitatea sectorului mic sau mijlociu. Riscul se traduce prin fluctuatia rezultatului obtinut de firma sub actiunea factorilor interni si externi. În întreprinderile mici si mijlocii, datorita flexibilitatii acestora, exista totusi conditii ca aceasta fluctuatie sa poata fi atenuata.
Un element important este determinarea dimensiunilor riscului. Un model simplu de analiza a acestor dimensiuni se poate realiza pe baza a trei elemente generale: variabilitatea, costul riscului si tratamentul riscului. Variabilitatea reprezinta dimensiunea pagubei si marimea consecintelor ce pot fi determinate de fenomenele producatoare de daune. Al doilea element, costul riscului, evalueaza dimensiunea pagubelor, probabile si posibile, pe care un agent economic le suporta financiar. Tratamentul riscului corespunde ansamblului de tehnici pe care un agent economic le ia în vederea diminuarii consecintelor si, implicit, a costului riscului.
Procesul de eficientizare a întreprinderilor mici si mijlocii poate fi realizat respectând urmatorii pasi în care sunt incluse unele elemente ale analizei diagnostic:
Economiile de tranzitie se confrunta cu lipsa competitiei în anumite domenii. În absenta unor presiuni competitive, motivatia pentru perfectionarea activitatii este redusa, profitul fiind obtinut oricum. În conditiile cresterii concurentei pe fondul privatizarii si al afirmarii noilor întreprinderi mici si mijlocii, respectarea principiilor eficientizarii lor necesita adoptarea unui management modern.
|
