INSTITUŢIILE MEDIA - DIFUZOARE DE CULTURĂ
2.1. Tipologia institutiilor media
Institutiile mass-media pot fi clasificate dupa diferite criterii:
20120f52u Dupa scopul activitatii:
20120f52u comerciale: orientate catre obtinerea de profit
20120f52u 20120f52u autohtone
20120f52u 20120f52u integrate ( în grupuri economice mai mari )
20120f52u de serviciu public: non-profit - subventionate din surse precum: parti, structuri guvernamentale, organisme de tip filantropic, organizatii, societati civile, organizatii economice sau administrative.
II. Dupa gradul de implicare politica:
20120f52u neutre ( nu afiseaza explicit aderarea la o anumita doctrina sau grupare politica; sunt caracterizate prin echilibru si echidistanta );
20120f52u partizane ( promoveaza explicit anumite valori, partide sau persoane afisând o atitudine militanta si un ton propagandistic ).
Institutiile de presa sunt încadrate în doua mari tipologii în functie de suportul utilizat pentru transmiterea mesajului: presa scrisa si audiovizualul. Presa on-line este un al treilea tip de presa, mai putin traditional, care îsi face tot mai simtita prezenta în peisajul jurnalistic al zilelor noastre. Exista ziare si reviste publicate doar pe web
2.2 Mediul întreprinderii media
Mediul (întreprinderii) este constituit din ansamblul organizatiilor, activelor si factorilor a caror existenta ar putea influenta comportamentul si performantele întreprinderii[1].
Întreprinderea mass-media are multe trasaturi comune cu întreprinderile economice "clasice", dar, asa cum vom mai sublinia si pe parcursul lucrarii, se si individualizeaza prin caracteristici specifice.
Asupra mass-media sesizam actiunea unor factori de natura economica, politica, juridica, tehnologica si culturala.
Daca am schita o clasificare a organizatiilor care pot influenta media, acestea ar fi : de reglementare directa (precum CNA), de reglementare indirecta (Parlament), la comanda pârghiilor economice (Guvern), de breasla (SZR) si non-guvernamentale.(Bineînteles, nu am insistat asupra includerii organizatiilor mentionate în categorii mai largi.)
Teoriile asupra mediului întreprinderii identifica (si separa) micromediul si macromediul.
Micromediul este reprezentat de participantii la mediul cel mai apropiat al întreprinderii si care afecteaza posibilitatile ei de a-si deservi clientii
Macromediul este desemnat de fortele de societate cu raza mare de actiune, care afecteaza toti participantii la micromediul întreprinderii
Înainte de a descrie care sunt acei participanti si acele forte, sa analizam câteva caracteristici definitorii ale întreprinderii mass-media.
Iata ce scrie David Randall (în Jurnalistul universal, Editura Polirom, Iasi, 1998) despre presa scrisa: consideram afirmatiile lui valabile si în cazul media electronice :
"Rolul unui ziar este de a afla informatia proaspata despre chestiuni de interes public si de a o transmite cititorilor cât mai repede si cu cât mai multa acuratete posibil, în mod cinstit si echilibrat. Asta-i tot "[2].
Mass-media lucreaza, observam noi, cu materia prima numita informatie, pe care o prelucreaza si o vinde, cu ajutorul unor interpusi, publicului. În mod cert mass-media pot fi incluse nu doar în sectorul "productie", ci si în cel al "serviciilor", pentru ca multe informatii oferite de presa sunt preluate ca atare si retransmise publicului, situatie în care mass-media detin rolul de prestatori de servicii, mai mult de producatori ai unor "bunuri media".
În afara de aceasta viziune "tehnica" asupra întreprinderii media se pot analiza impactul media asupra publicului, etica jurnalistilor s.a.m.d. ; dar, în ceea ce ne priveste, descrierea întreprinderii media ar trebui sa porneasca tocmai de la identificarea materiei prime cu care lucreaza si de la acceptiunea public = clienti.
Exista si o alta viziune asupra produselor pe care le vând mass-media.
Mass-media ar "comercializa" trei "produse" distincte :
a) 20120f52u 20120f52u informatia - clientii sunt chiar publicul care cauta sa-si satisfaca o necesitate, aceea de cunoaste mediul înconjurator.
b) 20120f52u 20120f52u distractia - clientii sunt, ca si în cazul de mai sus, publicul. Televiziunile prin cablu vând distractie;
c) 20120f52u 20120f52u audienta - clientii sunt anuntatorii. Media din categoria (a) vând, colateral (dar cât de important pentru ele !), timp sau spatiu celor care doresc sa-si promoveze mesajele.
O astfel de clasificare ne arata ca de fapt avem de-a face cu doua tipuri de clienti: (1) publicul, care consuma mesajele mass-media si justifica existenta celor care se bazeaza pe receptivitatea fata de media, si (2) anuntatorii. Vom tine cont de ambele categorii.
Revenind, vom detalia micromediul întreprinderii media. Acesta se compune din : (1) furnizorii de informatie - punctul terminus este ziaristul, dar în functie de numerosi factori putem include în categoria furnizorilor alte media (de exemplu : agentiile de presa), institutii guvernamentale sau neguvernamentale s.a. ; (2) furnizorii de alte materii prime necesare - precum RENEL, fabricile de hârtie s.a. ; (3) intermediarii - furnizorii de servicii (precum desfacerea, tiparirea s.a.) ; (4) publicul ; (5) concurentii ; (6) organismele publice - precum bancile, grupurile de interese, opinia publica s.a.
Macromediul întreprinderii media îl constituie : (1) mediul economic ; (2) mediul tehnic si tehnologic ; (3) mediul demografic ; (4) mediul cultural, social, educational ; (5) climatul politic intern si international ; (6) cadrul juridic.
Publicul
Miza finala, esentiala, ar trebui sa fie publicul. Este publicul o miza În sens comercial, da. Un anumit medium se intereseaza de numarul de cititori/ascultatori/telespectatori/abonati, pentru a sti pretul pe care sa-l ceara pentru spatiul de reclama oferit. Acesta ar fi utilizarea publicului ca materie prima din care se storc banii.
Dar cât de corecte sunt stirile pe care le primeste acest public? Cât de bine selectate sunt informatiile prezentate (stiut fiind ca doar unele evenimente "încap" în editie), astfel încât imaginea pe care publicul si-o formeaza despre mediul înconjurator (politic, economic, social) sa fie cât mai putin distorsionata ? Mai constituie publicul o miza, acum, privind dinspre interesele lui spre cele ale mass-media Nu putem raspunde la aceasta întrebare , fara a dispune de o imagine clara asupra drepturilor publicului. si, din pacate pentru breasla, publicul este tratat ca si cum ar avea un singur drept fundamental, acela de a consuma ceea ce sogunii presei îi ofera.
Sa recunoastem ca dintre întrebarile fundamentale nu pot lipsi doua : (1) Cine decide (despre)ce se scrie ? si (2) Cine culege informatiile?
Este evident, credem, ca nu putem evolua în spatele acestei filosofii - publicul are dreptul la adevar - fara a impune conditia unor informatii de calitate.
Cursul nu se refera, însa, la ziaristi, ci la cei care îi conduc. La directorii canalelor de informatie în masa, la cei care decid, în ultima instanta, daca si cum "iese" un produs jurnalistic spre public ...
Mesajele presei pot fi considerate bunuri de larg consum. Dar, dupa cum vom încerca sa demonstram, a conduce o institutie mass-media implica un efort managerial specific, deosebit. Nu se aseamana deloc cu a conduce o întreprindere care produce alte bunuri de larg consum, camasi ori pantofi de sport, de exemplu.
2.4. Climatul politic si cel juridic
Starea mass-media din România este profund afectata de lipsa a ceea ce am numi "o ideologie a proprietatii informatiei". În statele cu traditii democratice s-a consolidat de mult timp convingerea ca nu Administratia este proprietara informatiilor ; ca cetateanul trebuie sa aiba acces la cât mai multe din informatiile care provin din institutii bugetare ; ca proprietarul informatiilor aflate temporar în administrarea cutarui guvern este, de fapt, contribuabilul - alegator.
Aceasta viziune (mai degraba politica) asupra locului si presei în societate - între Putere si cei condusi, mijloc de raspândire a informatiilor de interes public, tribuna de la care se numesc problemele si supraveghetor al respectarii drepturilor cetateanului - a transformat presa occidentala în ceea ce este. Desigur, presa distreaza, deconecteaza, coloreaza, cu mici nimicuri, cotidianul. Însa rolul cel mai important, fundamental în rolul jurnalistic al democratiilor avansate, este acela de "caini de paza".
În România exista ziaristi care se lauda cu câteva victorii : cutare ministru i-a ajutat sa-si instaleze un post telefonic, respectiv înalt functionar le-a facilitat obtinerea unei locuinte, au obtinut o importanta suma doar pentru a opri niste dezvaluiri, iar pe dl. Y "însusi" îl pot apela oricând pe mobil. Semnificative victorii, într-adevar.
Noi consideram, studiind mediul jurnalistic, ca nici nu exista, si nici nu se poate forma o "ideologie a informarii publicului" în contextul actual.
În acest context s-a format - într-un mod natural - o alianta între politic si presa. În România nu exista o lege a presei. S-a spus ca aceasta ar pune calus adversarilor puterii. Nu conteaza acum ce argumente pro si contra se invoca sau daca pot fi citate exemple din tari cu presa libera. Cert este, pentru noi, ca situatia mass-media este subreglementara în România (pentru ca oarece reguli, exista vezi Legea Audiovizualului sau deciziile CNA). Ar mai fi necesare cel putin o lege a accesului la informatie, clarificarea statului jurnalistului caruia i se cere, în justitie, sa-si dezvaluie sursele, si nu în ultimul rând, clarificarea statutului producatorului si editorului de stiri - care consideram ca ar trebui sa primeasca macar un atestat din partea breslei, tinând seama de pozitia lor în "lantul informatiei".
|
