la studii de modelare de tip intrare-iesire pentru analiza factorilor implicati. În acest context, tehnicile evoluate nu se mai bazeaza pe informatiile din activitatea trecuta a firmei decât într-o mica masura. Acestea devin astfel mai putin vulnerabile si mai obiective. Pentru realizarea previziunilor de mediu, se recurge în majoritatea cazurilor la strategia scenariilor. Specialistii modeleaza imaginea viitoare a mediului si studiaza impactul acestuia asupra firmei, stabilind momentele decizionale strategice. Daca firma doreste sa raspunda strategic la modificarile previzibile ale mediului ambiant, atunci deciziile privind schimbarile strategice trebuie stabilite cu anticipatie.
Formularea modificarilor în strategia firmei se poate realiza cu ajutorul tehnicii "analizei golurilor" Potrivit acestei tehnici se calculeaza timpul de reactie necesar firmei de a raspunde la modificarile mediului ambiant. Daca firma doreste sa raspunda strategic la schimbarile previzionate ale mediului ambiant, atunci modificarile în strategie vor trebui facute înainte de producerea schimbarilor în mediul ambiant al firmei, pentru a evita aparitia unui "gol" intre parametrul strategic (rentabilitate, folosire capacitati, vânzari, etc.) si noile caracteristici ale mediului ambiant.
4. STRATEGIA sI TACTICA DE DEZVOLTARE A FIRMEI
4.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE STRATEGIE sI TACTICĂ
Strategia este o orientare generala într-o etapa data care presupune stabilirea sarcinilor fundamentale pentru:
- atingerea obiectivelor etapei:
- desemnarea actiunii principale care are în vedere:
- momentul de declansare a actiunii;
- mijloacele pentru optimizarea actiunilor viitoare.
Strategia se subordoneaza politicii.
Tactica reprezinta ansamblul formelor si metodelor de conducere împreuna cufolosirea mijloacelor corespunzatoare pentru atingerea
obiectivelor cu maxima eficienta.
Sintetic, tactica se defineste ca suma mijloacelor folosite pentru a reusi într-o actiune
Dezvoltarea este un proces de mobilitate, schimbare, cu caracter deliberat pentru atingerea obiectivelor economico-sociale [6].
În determinarea si fundamentarea activitatilor firmei un rol esential îl au strategiile si politicile de dezvoltare
Strategiile si politicile de dezvoltare sunt o concretizare a activitatii de previziune prin care se stabileste dezvoltarea fiecarei 21121g613v firme.
Se poate spune ca strategia de firma desemneaza ansamblul obiectivelor majore pe termen lung ale întreprinderii si principalele modalitati de realizare, împreuna cu resursele aferente
Principalele elemente componente ale strategiei sunt:
1) Obiectivele, care au în vedere orizonturi îndelungate de timp, de regula 3-5 ani si se refera la activitatea de ansamblu a firmei sau la componentele majore ale acestor activitati. Un exemplu de obiectiv îl poate costitui pentru o firma ca în perioada viitorilor cinci ani sa îsi reduca cheltuielile materiale cu 10 lei la 1 mie lei productie marfa.
2) Modalitatile pentru realizarea obiectivelor, care în principal se refera la problemele majore ale activitatii firmei, sunt cele pe baza carora se stabileste felul în care este posibila si rationala îndeplinirea obiectivelor cuprinse în strategie. Dintre modalitatile strategice se pot mentiona:
- retehnologizarea;
- reproiectarea sistemului de management;
- diversificarea productiei,
- asimilarea de noi produse;
- patrunderea pe noi piete;
- specializarea în productie;
- reprofilarea întreprinderii;
- modernizarea organizarii;
- informatizarea activitatilor;
Cele mai frecvent utilizate sunt cele de natura predominant economica. Adoptarea uneia sau alteia dintre modalitatile strategice mentionate, marcheaza sensibil performantele economice ale activitatii firmei.
Astfel, preconizarea dezvoltarii pe baza informatizarii productiei implica între altele completarea bazei tehnice prin achizitionarea de tehnica de calcul, celule flexibile de fabricatie pe care procesele de fabricatie sa fie conduse cu calculatorul, modificarea structurii profesionale a fortei de munca, si în primul rând a muncitorilor, reorganizarea sistemelor precedente de pregatire programare, lansare si urmarire a productiei, noi modalitati de dimensionare si stocare a materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, produselor finite, etc.
3) Resursele materiale, financiare si umane, sunt prevazute în strategii, în mod valoric, sub forma fondurilor de investitii, iar în unele cazuri cu precizarea necesarului de resurse umane si materiale. Totodata se indica si provenienta surselor - proprii sau credite de la banci - acesta fiind un element important daca se tine seama de caracterul limitat al resurselor si ponderea decizionala a bancilor si agentiilor guvernamentale pe care o au asupra întregii strategii.
4) Termenele prevazute în strategiile firmelor se refera în principal la:
- momentul de declansare a actiunilor prevazute în strategie;
- termenele intermediare care arata principalele faze în realizarea obiectivelor;
- termenul final care prevede finalizarea strategiei respective.
La elaborarea strategiilor este necesar sa se tina seama de corelarea termenelor intermediare pentru realizarea obiectivelor, pentru a se putea realiza obiectivul final la termenul prevazut.
firmei cuprinde un set de obiective pe termen mediu, ce se refera fie la activitatea de ansamblu a firmei, fie la componente majore ale acesteia, împreuna cu cantitatea si structura resurselor necesare, principalele actiuni de întreprins, principalii responsabili si executanti, sursele de finantare, termenele intermediare si cele finale, indicatorii de eficienta globali si partiali.
Din aceasta definitie rezulta ca tacticile firmei se deosebesc de strategii prin:
- orizont de timp mai redus, deoarece se refera la perioade de 0,5- 2 ani (de regula 1 an);
- grad de detaliere mai pronuntat, cuprinzând numeroase elemente de detaliere, în special cu caracter operational.
Tacticile se concretizeaza de obicei în programul sau planul anual al firmei si în programe speciale pentru anumite domenii - tehnic, financiar, personal, marketing, reparatii etc.
4.2. PRINCIPALELE OPŢIUNI STRATEGICE ALE FIRMELOR.
Trecerea la economia de piata pune pentru fiecare firma problema unei optiuni strategice pe baza careia sa se potenteze folosirea inteligenta si eficienta a tuturor resurselor firmei în activitatea tehnico-economica viitoare.
Dintre principalele optiuni strategice ale firmelor se pot enumera:
1) Specializarea în productie
România
este o
Una din directiile ce se prefigureaza pentru activitatea viitoare a firmelor din economie este reducerea gradului de diversificare pentru a permite, în corelatie cu resursele disponibile si pietele accesibile, sa se realizeze produse de un nivel calitatv ridicat la costuri competitive pe plan international. Diminuarea gradului de diversificare se realizeaza în special prin specializarea firmelor. Prin specializare se asigura firmelor premizele de natura tehnica, economica si de management pentru o activitate economica eficienta.
Specializare firmei consta în procesul previzionat de micsorare a gamei de produse fabricate sau a tehnologiilor folosite, în vederea cresterii omogenitatii, a calitatii produselor, reducerea costurilor de fabricatie si în final la cresterea profitului.
Premiza principala a specializarii productiei o reprezinta extinderea standardizarii la nivelul întregii industrii nationale, aliniind-o în masura în care este posibil si la parametrii internationali [4].
Principalele forme de standardizare sunt:
- specificarea, care consta în stabilirea anumitor caracteristici calitative pentru obiectul standardizat, ce permit identificarea lui;
- tipizarea sau simplificarea, care rezida în eliminarea produselor inutile; folosind pentru aceasta în principal metoda analizei valorii;
- unificarea, care consta în stabilirea unor caracteristici dimensionale ale produselor pentru cresterea gradului de interschimbabilitate a pieselor si subansamblelor, uniformizarea operatiilor tehnologice, universalizarea SDV- urilor si de usurare a activitatii de service.
Cele mai importante forme de specializare a firmelor sunt:
- specializarea pe produse, care consta în limitarea gamei de sortimente ce se fabrica în întreprindere. Specializarea unei societati comerciale cum ar fi S.C. U.R.B. Rulmenti S. A.Suceava în productia de rulmenti.
- specializarea pe componente de produs, adica fabricarea anumitor subansambluri sau piese dintr-un produs finit. Specializarea S.C.Mârsa S.A. în productia de piese forjate pentru autovehicule.
- specializarea tehnologica, care consta în concentrarea
activitatilor de fabricatie în realizarea unui numar redus
de operatii tehnologice.
Nivelul de specializare a firmelor se determina cu ajutorul mai multor indicatori. Între acestia se mentioneaza:
- ponderea productiei specializate în totalul productiei întreprinderii;
- ponderea valorica a pieselor si subansmblurilor tipizate în totalul de componante ale unui produs;
- ponderea valorica a utilajelor specializate în totalul de utilaje din dotarea unitatii etc.
2) Cooperarea în productie.
Reprezinta optiunea strategica de stabilire în mod planificat a unor legaturi de productie de lunga durata dintre o societate comerciala sau regie autonoma partial specializata, care realizeaza un produs finit complex, cu altte firme, de regula specializate, care contribuie cu subansambluri si piese la obtinerea acestuia.
Cooperarea îmbraca trei forme :
- pe produs;
- pe piese;
- tehnologica,
corespunzator formelor de specializare a firmelor.
Nivelul cooperarii se determina prin mai multi indicatori, între care:
- ponderea valorica a pieselor realizate prin cooperare în valoarea întregii productii;
- numarul de firme care concura la realizarea produsului finit.
Studiile efectuate pâna în prezent au aratat ca, în medie, nivelul de cooperare optim este de 65-80 %. [4]
În activitatea de cooperare este important sa se înteleaga ca posibilitatile de supravietuire si competitivitate pe termen lung a fiecarei firme depind nu numai de eforturile proprii ale acesteia ci si de cele ale partenerilor de afaceri implicati.
3) Diversifcarea productiei firmelor.
Desi pentru majoritatea firmelor românesti de actualitate este specializarea productiei, în activitatea lor curenta în conditiile economiei de piata, apar de multe ori oportunitati care contribuie la diversificarea productiei.
Necesitatea diversificarii rezulta în principal din :
- restructurarile ce se produc la nivelul întregii industrii;
- din înlocuirea mecanismelor functionaresti de aprovizionare si vânzare cu cele specifice economiei de piata;
- existenta unui potential tehnic si uman cu pregatire profesionala ridicata;
-existenta unui sistem de management competent la multe firme ale economiei românesti.
Diversificarea productiei firmelor reprezita inversul otiunii de specializare si consta în marirea gamei de produse fabricate ca modalitate de valorificare superioara a potentialului tehnic si uman al firmei.
Principalele forme de diversificare sunt:
- pe produs
- organologica.
Evaluarea diversificarii productiei se poate realiza prin :
- ritmul anual de diversificare a productiei, calculat ca un raport între numarul tipurilor de piese si subansambluri fabricate în doi sau mai multi ani si numarul anilor la care se raporteaza activitatea de diversificare a productiei;
- raportul dintre ritmurile de crestere ale valorii productiei medii pe un produs sau o piata raportate la cifra de afaceri a unitatii.
Eficienta economica a diversificarii productiei firmei rezida în valorificarea la un nivel mai înalt a potentialului tehnic si uman. În afara eficientei la producator, diversificarea se poate concretiza într-o apreciabila eficienta la consumator, mai ale când produsele corespund cerintelor.
Diversificarea partiala a activitatilor firmelor constituie pentru o parte a firmelor din economia româneasca o cale deosebita de supravietuire în mediul economic puternic instabil, caracteristic etapei actuale de trecere la economia de piata.
4) Informatizarea activitatilor.
Informatiile în societatea moderna sunt considerate ca o importanta resursa a bogatiei sociale si a cresterii economice, reflectându-se la nivel de firma prin schimbari de esenta în ceea ce priveste:
- culegerea datelor;
- înregistrarea acestora;
- transmiterea informatiilor;
- prelucrarea acestora;
- valorificarea informatiilor transmise.
În conditiile apelarii pe scara larga la tehnica electronica de calcul, prin informatizare se desemneaza reconceperea structurala si functionala a activitatilor firmei prin valorificarea informatiilor.
Informatizarea se refera la:
- procesele de executie;
- procesele de management.
Informatizarea proceselor de executie se refera în special la activitatile din domeniul productiei. În tarile dezvoltate exista un numar mare de firme cu procese de productie robotizate sau automatizate, în conditiile folosirii pe scara larga a calculatoarelor electronice si în special a celor de proces.
Robotizarea - tendinta de mare actualitate a progresului tehnic, implica prelucrarea electronica a cvasitotalitatii informatiilor utilizate.
Informatizarea nu se limiteaza numai la activitatea proceselor de productie, ci cuprinde si celelalte compartimente ale firmei:
- cercetare- dezvoltare;
- financiar contabil;
- comerciala;
- resurse umane
În firmele românesti, mai informatizata în prezent este functia financiar- contabila si de personal unde ponderea elementelor de rutina este mai mare.
Informatizarea proceselor de management este mai complexa si mai pretentioasa. Aceasta are în vedere aspecte decizionale si de control - evaluare.
Bancile de informatii, extinderea masiva a folosirii PC-urilor, extinderea informaticii, determina schimbari de fond în previzionarea, organizarea si control evaluarea activitatilor firmei.
Costurile ridicate implicate de informatizare sunt compensate de avantaje printre care:
- cresterea gradului de informatizare;
- ridicarea vitezei de reactie decizionala si operationala a personalului, cu efecte directe pe planul rezultatelor economice.
Pentru firmele românesti informatizarea activitatilor economice este o conditie de supravietuire pe termen mediu.
Cu cât firmele vor reusi sa-si proiecteze si sa-si implementeze un sistem informational adecvat, cu atât îsi vor mari sansele de a rezista si a deveni competitive.
5) Retehnologizarea firmelor rmânesti consta în înlocuirea masinilor, utilajelor, instalatiilor si tehnologiilor uzate moral, cu echipamente si tehnologii cu perfomante din punct de vedere tehnic si economic.
Retehnologizarea se poate realiza prin:
- achizitionarea de utilaje moderne ;
- cumpararea de licente si brevete;
- contracte de engineering cu parteneri din tarile dezvoltate;
- conceperea si asimilarea în cadrul firmei de noi tehnologii.
Optarea pentru una din aceste cai trebuie sa tina seama de resursele disponibile ale firmei, capacitatea sa de a produce si asimila noul, mentalitatea personalului si cultura organizationala specifica unitatii.
Retehnologizarea bazata pe mecanizarea complexa, automatizare, electronizare, cibernetizare, robotizare etc. prezinta avantajele:
- cresterea calitatii produselor;
- diminuarea consumurilor de materii prime, materiale si energie;
- sporirea productivitatii muncii;
- fabricarea de noi produse;
- îmbunatatirea performantelor de fezabilitate si mentenabilitate ale produselor etc.
Aceste avantaje potentiale se obtin numai daca se iau în considerare în strânsa corelare criteriile tehnice cu criteriile economice la fundamentarea deciziilor de producere, achizitionare si folosire a elementelor tehnice noi.
6) Reproiectarea sistemului de management în societatile comerciale si regiile autonome este necesara pentru a crea conditiile ca acestea sa devina veritabili agenti economici. În functie de prioritatile de actiune pentru trecerea la economia de piata, este necesara o redefinire a sistemului decizional prin situarea pe primul plan a criteriilor economice în locul celor administrative, adoptând noi metode de management ca:
- managementul prin obiective (MPO);
- managementul pe produs (MPPr);
- managementul prin proiecte (MPP);
- managementul prin exceptii (MPE);
- managementul prin bugete (MPB);
- diagnosticarea;
- sedinta;
- delegarea
- tabloul de bord etc.
Reproiectarea sistemului de management se poate realiza prin centre de perfectionare profesionala în domeniu, care beneficiaza de girul, protectia si implicarea principalilor factori de conducere din cadrul lor.
Reproiectarea sistemului de management reflecta schimbari ce vizeaza specializarea, cooperarea, diversificarea, informatizarea si retehnologizarea activitatilor firmei.
Avantajele reproiectarii sistemului de management al firmei sunt multiple, printre care se mentioneaza:
- evitarea aparitiei unor necorelari între managementul superior al firmei si cel din subsistemele componente ale firmei (tehnic, economic, juridic etc.);
- amplificarea capacitatii de a percepe mutatiile din cadrul mediului;
- analiza si interpretarea fenomenelor care se produc în cadrul firmei;
- amplificarea potentialului decizional si operational al firmei fata de evolutiile complexe din sistemul socio- economic;
- înscrierea mai rapida a mutatiilor din firma la cerintele impuse de construirea economiei de piata etc.
4.3. ELEMENTE PENTRU ELABORAREA STRATEGIILOR sI TACTICILOR DE DEZVOLTARE ALE FIRMELOR
La elaborarea strategiilor firmelor trebuiesc respectate patru conditii de baza astfel:
- strategiile sa fie elaborate pe prognoze fundamentate stiintific atât din punct de vedere tehnic cât si organizatoric;
- fundamentarea strategiilor pe temeinice cercetari de marketing (piata);
- abordarea sistemica a ansamblului aspectelor implicate de procesul dezvoltarii unei firme (aceasta determina tratarea fiecarei unitati ca un sistem si deci a strategiei ca o rezultanta);
- folosirea în toate fazele principale ale conceperii si implementarii strategiei a formelor de management participativ.
Adoptarea strategiilor si tacticilor de dezvoltare a firmelor reprezinta obiective de baza ale adunarii generale a actionarilor, ale consiliului de administratie si comitetului de directie.
Conceperea si aplicarea strategiilor firmelor implica parcurgerea etapelor:
- culegere a datelor;
- prelucrarea acestora;
- analiza datelor prelucrate;
- interpretarea rezultatelor.
1) În faza de culegere a datelor se urmareste stabilirea cât mai precisa a locului pe care firma îl ocupa în cadrul mediului unde îsi desfasoara activitatea si în functie de acesta, principalele oportunitati care îi sunt accesibile.
2) Folosind prognozele si planurile economice de perspectiva ale firmei si cele ale altor sisteme cu care se afla în relatii de dependenta (ramura,minister etc.) se face o prelucrare a datelor pe baza carora se stabileste cadrul general de desfasurare a activitatii pentru anii urmatori.
3) În continuare sunt necesare efectuarea a o serie de analize pentru diagnosticarea si stabilirea punctelor forte si punctelor slabe din activitatatile firmei, precum si identificarea principalelor oportunitati economice, tinând cont în special de evolutiile fenomenelor economice pe piata deservita.
4) Prin interpretarea rezultatelor are loc stabilirea oportunitatilor de dezvoltare care asigura fundamentul necesar formularii obiectivelor strategice. Acestea constau în precizarea principalelor scopuri economice, tehnice, organizatorice preconizate, precum si a principalelor restrictii economice, juridice, sociale sau de alta natura care trebuie avute în vedere.
În acelasi timp se stabilesc principalele optiuni pe baza carora obiectivele strategice vor fi atinse (specializare, cooperare, diversificare, informatizare) si resursele alocate în acest scop.
Pentru implementarea pricipalelor optiuni strategice se cunosc doua modalitati principale:
- abordarea "cutremur" care consta în implementarea dintr-o data;
- implementarea treptata, esalonata de- a lungul întregii perioade.
Corespunzator obiectivelor, optiunilor srategice si modalitatilor de implementare preconizate se determina marimea si felul resurselor necesare realizarii acestora, sub forma fondurilor de investitii.
Corespunzator volumului de investitii se stabileste si sursele de finantare care în economia româneasca pot fi:
- fondurile proprii ale firmei;
- credite bancare;
- capital atras de la alti investitori prin vinderea de actiuni, emiterea si vinderea de noi actiuni ale societatii (investitii de portofoliu) sau prin investitii directe;
Obiectivele, optiunile strategice, esalonarea realizarii acestora si sursele de realizare- sunt cuprinse într- un plan care vizeaza o perioada de timp de 3-5 ani, sau într- un program special (sectorial) de dezvoltare privind un anumit domeniu, cu o durata similara (cresterea productivitatii muncii, ridicarea nivelului calitativ al productiei, reducerea costurilor de productie etc.).
Strategiile firmelor servesc drept fundament pentru elaborarea tacticii de catre managementul sau de nivel superior
Fazele pe care le implica stabilirea unei tactici eficiente pentru o activitate economica eficienta a unei firme sunt:
- stabilirea obiectivelor pe termen mediu;
- determinarea marimii si a structuriii resurselor disponibile;
- stabilirea actiunilor de întreprins pe baza detalierii elementelor
cuprinse în strategia firmei;
- ierarhizarea actiunilor în functie de necesitatile firmei si a responsabililor pe fiecare actiune;
- stabilirea duratei de realizare a fiecarie actiuni;
- finalizarea si aprobarea planului de catre organul de management participativ al firmei;
- repartizarea actiunilor de întreprins pe oameni si înstiintarea acestora, de regula în scris, asupra sarcinilor ce le revin.
Aceasta concepere a tacticii firmei asigura înscrierea activitatilor firmei pe coordonatele ramurii din care face parte cât si adaptarea acesteia la conditiile în continua schimbare din mediul economiei de piata.
5. SISTEMUL DE MANAGEMENT AL FIRMEI.
5.1. DEFINIREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT.
Exercitarea functiilor si relatiilor de management în cadrul fiecarei firme se realizeaza prin sistemul de management.
Sistemul de management al firmei poate fi definit ca ansamblul elementelor cu caracter decizional, organizatoric, informational, si motivational din cadrul acestuia, prin intermediul caruia se exercita ansamblul proceselor si relatiilor de management pentru obtinerea unei eficiente economice cât mai mari [4].
Sistemul de management este structurat din componente, în functie de natura, caracteristicile, metodele si mijloacele folosite, astfel (fig. 10):
- subsistemul organizatoric,
- subsistemul informational;
- subsistemul decizional;
- subsistemul de metode si tehnici de management;
- alte elemente ale sistemului de management.
Fig. 10 Sistemul de management al firmei
5. 2. SISTEMUL ORGANIZAŢIONAL
5.2.1. Definirea conceptului de organizare formala si informala.
Sistemul organizational al firmei este componenta cea mai concreta a managementului firmei. Firma ca sa functioneze ca un sistem, ca un mecanism, este nevoie de o buna organizare.
În general prin organizare se întelege descompunerea unui fenomen, proces, obiect în elementele cele mai simple, analiza acestora, cu scopul recompunerii lor sub un efect de sinteza ameliorat
- grupuri functionale care sunt create pentru realizarea unor
obiective organizationale pe o perioada de timp nedeterminata (compartimente functionale din cadrul firmelor, comitetul director etc.);
- grupuri la tema înfiintate si organizate sa realizeze un domeniu
relativ restrâns de sarcini, pentru un interval de timp prestabilit (comitete ad-hoc, echipe speciale de lucru, etc.)
- grupurile informale sau de interes, create de membrii acestor grupuri pentru scopuri care pot avea sau nu legatura cu telurile organizatiei. Grupul informal este spontan si nu are o existenta continua (grupul cu care ia masa de prînz managerul general este un grup informal, grupul cu care merge la pescuit, grupul microbistilor de fotbal din compartimentul de cercetare-proiectare etc.) Grupurile informale pot reprezenta o forta importanta în organizatie si managerii trebuie sa nu o ignore. Aceste grupuri pot fi o forta pozitiva pentru firma, sau poate fi una negativa.
Cauzele care genereaza aparitia si functionarea organizarii informale tin de afectivitate, satisfactii, interese personale si de grup, nivelul pregatirii si calificarii, originea sociala, etc
5.2.2. Organizarea procesuala. Functiile firmei.
Organizarea procesuala face parte din organizarea formala si consta în descompunerea proceselor de munca fizica si intelectuala (operatii, faze, treceri, mânuiri, etc.), analiza acestora cu scopul regruparii lor în functie de importanta obiectivelor la realizarea carora participa, de omogenitatea si complementaritatea lor, de nivelul de pregatire si natura personalului care le realizeaza, precum si de specificul, metodelor, tehnicilor si mijloacele folosite, pentru realizarea obiectivelor cu un plus de eficienta.
Rezultatele organizarii procesuale se concretizeaza în delimitarea si definirea functiunilor firmei, precum si a componentelor acestora: (activitati, atributii, sarcini, opreratii etc.)
În afara organizarii procesuale, daca ne referim la structura firmei ca ansamblul personalului, al obiectelor muncii, al mijloacelor de munca, precum si al relatiilor ce se stabilesc între ele, se poate vorbi de organizarea structurala a acesteia.
Daca ne referim la sistemul informational dintr-o firma, ca ansamblul datelor, informatiilor, criteriilor informationale, procedurilor si mijloacelor de tratare a informatiilor, se poate vorbi de organizarea siatemului informational.
Între aceste componente ale organizarii firmei ca obiect al managementului exista o stânsa dependenta.
Astfel, organizarea procesuala caracterizata prin delimitarea functiunilor, activitatilor atributiilor etc., influenteaza modul de constituire a compartimentelor, stabilirea relatiilor dintre compartimente în cadrul structurii organizatorice, deci influenteaza organizarea structurala.
Rezultatul organizarii procesuale se delimiteaza în:
1) functiunile firmei;
2) activitati;
3) atributii;
3) sarcini.
1) Functiunea firmei, ca o componenta a organizarii procesuale, reprezinta ansamblul activitatilor omogene, complementare, desfasurate de personalul de o anumita specialitate, folosind metode si tehnici specifice, cu scopul realizarii obiectivelor derivate de ordinul I ale firmei (comercial, cercetare- dezvoltare, productie, financiar- contabila, personal)
2) Activitatea se poate defini ca o alta componenta a organizarii procesuale ce reprezinta ansamblul atributiilor omogene ce se îndeplinesc de personalul ce poseda cunostinte de specialitate, dintr- un domeniu mai restrâns, cu scopul îndeplinirii obiectivelor derivate de ordinul II (mai multe obiective derivate de ordinul II formeaza un obiectiv derivat de ordinul I )
3) Atributia este o componenta a organizarii procesuale prin care se întelege ansamblul sarcinilor executate periodic de personal cu cunostinte specifice unui domeniu restrâns si care contribuie la realizarea unui obiectiv specific.
4) Sarcina este un element component al atributiei si implicit al organizarii procesuale, constituind o componenta de baza (elementara) a unui proces de munca simplu sau complex, desfasurat cu scopul realizarii unui obiectiv individual si care de regula se atribuie unei singure persoane.
În cadrul firmelor, functiunile firmei nu prezinta aceeasi intensitate de manifestare în fiecare etapa de dezvoltare a acestora. Acestea se pot dezvolta în
cadrul acestora având urmatoarele caracteristici:
- potentiala sau virtuala, atunci când din anumite rationamente ce tin de asigurarea unei eficiente, atât în firma respectiva cât si la nivelul sistemului din care face parte, ea nu se manifesta într-o anumita perioada;
- integrata, când unele activitati specifice sunt desfasurate în cadrul firmei, iar altele - de obicei de o amploare si o complexitate deosebita- se desfasoara la un nivel ierarhic superior,
- reala si efectiva, când ansamblul activitatilor specifice acesteia se desfasoara în cadrul firmei respective.
Realizarea obiectivelor prevazute pentru o perioada în cadrul firmelor depinde de manifestarea în strânsa interdependenta a tuturor functiunilor sale, evident cu intensitati diferite, în functie de etapa de dezvoltare a acesteia si de natura si nivelul obiectivelor stabilite.
Aproape unanim sunt recunoscute urmatoarele functiuni ale firmei:
- cercetare- dezvoltare;
- productie;
- comerciala;
- financiar-contabila;
- personal.
1) Functiunea de cercetare- dezvoltare
Este determinata de ansamblul activitatilor care de desfasoara în cadrul firmei în vederea realizarii obiectivelor din domeniul firmei, pentru realizarea obiectivelor din domeniul producerii de noi idei si transformarii ideilor în noutati utile dezvoltarii în viitor.
Importanta acestei functiuni rezida din necesitatea adaptarii permanente a firmelor la noile cuceriri ale stiintei si tehnicii contemporane si în faptul recunoscut ca stiinta reprezinta un vector al dezvoltarii societatii.
O firma în cadrul careia functiunea de cercetare-dezvoltare nu se manifesta este sortita stagnarii pe termen scurt si disparitiei pe termen lung
Functiunea de cercetare dezvoltare are un caracter complex prin faptul ca se manifesta în toate domeniile de activitate. De aceea limitarea domeniului la activitatea de productie, folosirea pentru activitatile componente doar a cadrelor tehnice, fara a lua în considerare întrega sfera de cuprindere (în care se includ si problemele economice ale organizarii, managementului etc.) are influente negative asupra eficientei activitatii de ansamblu a firmei.
Functiunea de cercetare-dezvoltare grupeaza totalitatea activitatilor prin care se studiaza, se concepe, se elaboreaza si se realizeaza viitorul cadru tehnic, tehnologic si organizatoric al societatii comerciale.
Ea grupeaza activitati din domeniul cercetarii siintifice, al ingineriei tehnologice si al introducerii progresului tehnic, investitiilor si constructiilor, din cel al organizarii conducerii, productiei si al muncii. Deci, rezulta ca functiunea de cercetare-dezvoltare înglobeaza activitati cu un pronuntat caracter intelectual
Activitatile pe care le grupeaza functia de cercetare-dezvoltare în grupa cercetarii stiintifice, ingineriei tehnologice si introducerea progresului tehnic sunt:
- cercetarea produselor, lucrarilor, serviciilor si a tehnologiilor de realizare a acestora,
- proiectarea produselor;
- pregatirea tehnologica a produselor, lucrarilor, sau serviciilor;
- organizarea conducerii productiei si a muncii;
- realizarea si încercarea prototipurilor;
- proiectarea SDV- urilor;
- dezvoltarea capacitatilor de productie;
- documentarea si informarea de specialitate a personalului;
- inventiile, inovatiile si rationalizarile;
- elaborarea normelor de consum de materii prime, materiale, combustibili si energie;
- elaborarea normativelor de munca.
În perioada de tranzitie spre economia de piata, managerul este chemat sa acorde o atentie deosebita ridicarii sistematice a nivelului tehnic si calitativ al produselor prin intensificarea activitatilor de cercetare stiintifica, de inginerie tehnologica si de introducere a progresului tehnic.
Pentru aceasta este necesara elaborarea de programe curente si de perspectiva proprii, precum si în colaborare cu institute de cercetari si proiectari de profil, vizând teme de mare utilitate în atingerea obiectivelor firmei.
O alta componenta semnificativa din cadrul functiei de cercetare-dezvoltare o reprezinta activitatile din domeniul investitiilor si cel al constructiilor. În acest sector se asigura elaborarea planului de investitii si a documentatiei necesare, se încheie contractele de executie cu firmele de constructii-montaj, se urmareste realizarea acestora si se receptioneaza obiectivele.
De asemenea, este necesar sa se aiba în vedere preocuparea pentru asigurarea unui nivel superior organizarii conducerii productiei si a muncii.
În acest scop se realizeaza studii referitoare la perfectionarea structurilor organizatorice, rationalizarea sistemului informational, optimizarea fluxurilor de fabricatie, îmbunatatirea proceselor de munca, a activitatilor de întretinere-reparatii si transport uzinal.
Totodata se actioneaza pentru organizarea eficienta a muncii. Pentru aceasta se adopta masuri de îmbunatatire a normarii muncii, de organizare rationala a locurilor de munca.
2. Functiunea de productie.
Firma reprezinta un ansamblu de mijloace materiale de productie si activitati unde se dezvolta trei fluxuri:
- material;
- informational;
- financiar.
Totalitatea activitatilor legate de fluxul material, adica de miscarea produsului sau a lucrarii finite, constituie functiunea de productie.
Din punct de vedere al rezultatelor si al existentei societatii comerciale aceasta este functiunea principala.
Pe plan organizatoric si psihosocioeconomic problemele productiei nu sunt în exclusivitate tehnice sau tehnologice, ele fiind în acelasi timp umane si economice.
Functiunea de prodctie include activitatile de baza ale unitatii, prin care se realizeaza:
- miscarea resurselor de materii prime, materiale, informatii s.a.;
- transformarea acestora,
- prelucrarea
pâna la obtinerea unui produs finit, efectuarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu, precum si activitatile auxiliare care asigura desfasurarea normala a celor de baza.
Deci, functiunea de productie cuprinde activitati de baza, auxiliare, si de servire prin care se realizeaza obiectivele din domeniul fabricarii produselor, elaborarii lucrarilor sau prestarii serviciilor în cadrul societatii comerciale.
Functiunea de productie cuprinde urmatoarele activitati:
a) programarea, lansarea în productie si urmarirea realizarii productiei si a celorlalte activitati auxiliare;
b) transformarea obiectelor muncii din momentul scoaterii acestora de la magazia sau depozitul de materii prime si semifabricate pâna la realizarea produsului finit si predarea acestuia la magazia sau depozitul de expeditie;
c) controlul tehnic de calitate al materiilor prime, semifabricatelor si subansamblelor pe întregul flux de fabricatie, precum si al produselor finite potrivit metodelor statistice si cu mijloacele prevazute în documentatia tehnica;
d) întretinerea si repararea instalatiilor, masinilor , utilajelor si cladirilor;
e) exploatarea instalatiilor si agregatelor energetice (de energie electrica, abur tehnologic, frigorifice, ventilatie, etc.);
f) asigurarea unor conditii corespunzatoare de securitate si de igiena a muncii;
g) efectuarea transporturilor si a manipularilor de materii prime, materiale, semifabricate, produse, pe parcursul fabricatiei si pâna la magazia de produse finite.
Orice manager urmareste realizarea functiunii de productie în conditii optime. În acest scop el vegheaza asupra felului în care se asigura în cadrul firmei folosirea, întretinerea, repararea si modernizarea fondurilor fixe, alimentarea cu combustibil, energie electrica, termica etc.
În acelasi timp urmareste exploatarea rationala a instalatiilor existente, asigura reducerea sistematica a consumurilor si o încarcare cât mai completa a capacitatilor de productie. Toate acestea vizeaza cresterea eficientei economice a tuturor activitatilor ce se desfasoara în procesul de productie.
3. Functiunea comerciala
Aceasta functiune cuprinde activitati ce asigura materiile prime si materialele necesare productiei, conservarea acestora si a produselor realizate, transportul lor, precum si desfacerea, respectiv comercializarea produselor.
Activitatile de comercializare a produselor trebuie sa se desfasoare pe baza studierii cererii si a ofertei pe piata interna si externa, influentând în mod direct activitatile din cadrul functiunilor de cercetare-dezvoltare si productie.
Un loc important în cadrul acestei functiuni revine activitatilor de studiere si prospectare a pietei interne si externe. Aceste activitati contribuie la stabilirea directiilor de dezvoltare a productiei si de perfectionare a produselor pentru ca acestea sa fie competitive. Pe aceasta cale se urmareste sa se realizeze premizele decalajului necesar dintre conceptia si realizarea produselor.
Totodata se urmareste sa se asigure un portofoliu de comenzi care sa stea la baza elaborarii planului de productie si care sa asigure acoperirea utilizarii capacitatilor de productie.
Functiunea comerciala cuprinde trei activitati importante .
a) aprovizionarea tehnico-materiala, prin care sa se asigure ritmic, complet si la timp mijloacele necesare procesului de productie;
b) desfacerea pe piata interna si externa a produselor precum si încasarea contravalorii acestora (trecera produselor din sfera productiei în sfera circulatiei);
c) marketingul, respectiv studiul pietei, cu scopul de a descoperi necesitatile consumatorilor, pe baza carora sa se orienteze productia proprie în vederea satisfacerii acestor necesitati.
Managerul preocupat continuu de realizarea profitului prevazut în balanta de venituri si cheltuieli urmareste în cadrul acestei functiuni modul de elaborare, fundamentare, si executare a programului de aprovizionare tehnico- materiala, cotractele închiate si modul lor de derulare, atât în domeniul aprovizionarii cât si al desfacerii productiei.
Pe prim plan este necesara situarea activitatii de prospectare a pietei pentru a cunoaste necesitatile de consum, de efectuare a reclamei, de prezentare a marfurilor (promotion), participari la expozitii, urmarirea în exploatare a comportarii produselor si de asigurare a activitatii de service.
4. Functiunea financiar- contabila.
Este o functiune esentiala care cuprinde activitatile de asigurare a mijloacelor financiare necesare desfasurarii normale a procesului de productie în societatea comerciala, studiere a utilizarii lor profitabile, înregistrarea cheltuielilor facute, semnalarea fenomenelor care influenteaza negativ cresterea profitului
Indiferent de marimea unitatii economice, organizarea actvitatii financiar-contabile se sprijina pe doua sectoare principale:
a) activitatea financiara cu atributii de:
- previziune, mai ales în privinta asigurarii de fonduri banesti;
- control, privitor la modul de respectare a disciplinei financiare, inclusiv a celei în relatia cu bancile;
- operative, ce vizeaza stabilirea drepturilor salariale, operatiuni de încasari si plati, urmarirea si încasarea debitelor.
b) activitatea contabila cu atributii de :
- control post-operativ;
- control ierarhic operativ curent de evidenta;
- analiza a activitatii economice (în general a pretului de cost);
- asigurarea inventarelor (reflecta asigurarea mijloacelor si a resurselor de productie);
- întocmirea arhivei contabile.
Functiunea financiar- contabila are în continutul sau un volum impotant de activitati de control si actiune corectiva. Este important ca managerul sa acorde o atentie deosebita acestei activitati, sa-i acorde un loc important în cadrul carnetului de bord managerial si al procesului de adoptare a deciziilor.
În acest cadru, managerul urmareste :
- sa cunoasca veniturile,firmei;
- fondurile societatii comerciale si modul lor de repartizare;
- creditele bancare;
- varsamintele la bugetul administratiei centrale si locale de stat;
- alte resurse si cheltuieli legate de desfasurarea activitatilor sale comerciale.
5. Functiunea de personal (resurse umane)
Functiunea de personal cuprinde activitatile prin care se asigura resursele umane necesare realizarii obiectivelor firmei, utilizarea rationala a acestor resurse, dezvoltarea competentelor profesionale ale personalului precum si solutionarea problemelor salariale si sociale ale acestora.
Fiecare manager trebuie sa aiba în vedere ca activitatile acestei functiuni materializeaza latura umana a procesului managerial.
Principalele activitati care compun functiunea de personal pot fi de:
a) administrare a personalului, adica recrutarea, selectionarea si încadrarea salariatilor, evidenta personalului, aprecierea si promovarea acestuia, salarizarea;
b) prestare a unor servicii de catre firma unor salariati de-ai sai sub forma pregatirii si perfectionarii profesionale a salariatior, asigurarea conditiilor de igiena si protectia muncii, iar în unele situatii de protectie sociala (asigurarea pentru salariati a unei mese de prânz la cantina unitatii);
d) activitati administrative;
e) secretariat si de protocol.
Managerul trebuie sa mentina în permanenta un echilibru între interesele salariatilor pe de o parte si obiectivele si rezultatele obtinute de firma pe de alta parte, stiut fiind ca dezechilibrele pot genera nemultumiri, stari conflictuale, care de regula se solutioneaza mult mai greu.
În orice întreprindere, indiferent de natura ei, obiectul principal al functiunii de personal consta în mentinerea relatiilor umane pe o baza care sa permita bunastarea individuala si în consecinta sa determine toti salariatii firmei sa-si aduca contributia la activitatea acesteia.
|
