Implicati într-un asemenea efort,elevii sunt "constrânsi" sa-si asume responsabiliati mult mai mari decât în asa-zisele situatii educative "normale".
Managementul clasei depinde hotarâtor si de imaginea pe care elevii si-o formeaza despre profesorul eficient.Plecând de la rezultatele unor interviuri si observatii.H .Gannaway a ajuns la concluzia ca profesorii sunt 24324v213y supusi în mod sistematic (desi uneori,fara constientizarea acestui fapt) unor teste,care configureaza urmatoarea succesiune:
a. poate profesorul sa mentina ordinea?
b. stie sa râda?
c. îi întelege pe elevi?
Trebuie sa observam ca în mod aproape instinctiv ,chiar daca profesorul nu vrea acest lucru un fel de "negociere",de "acomodare" se produce deja ,începând cu primele întâlniri ale profesorului cu elevii.Pentru a fi acceptat ,un profesor trebuie sa obtina raspunsuri pozitive la cele trei întrebari anterioare.Implicatiile acestor întrebari,asa cum le-a sugerat Grannaway ,ar fi urmatoarele:
Prima întrebare împlica faptul ca elevii asteapta de la profesor exact acest lucru,sa mentina ordinea;
A doua întrebare implica din partea elevilor asteptarea ca mentinerea ordinii sa nu se transforme într-un regim de disciplina prea aspra si represiva.Dupa cum nota Gannaway,este nevoie de o "strictete simpatica"si nu de una "scârboasa".
Întrebarea finala se refera la întelegerea clasei ca întreg a grupului de elevi si a statutului lor si nu la întelegerea manifestata în raport cu anumiti membri ai grupului.
Încercând sa descopere "imaginea"unui profesor care,desi pastreaza ordinea,este agreat de elevi,R.Nash a ajuns la concluzia ca :elevii îi privesc favorabil pe acei profesori care pastreaza ordinea,sunt stricti si pedepsesc indisciplina,pe acei profesori care îi tin ocupati,le dau exemple,îi ajuta si se fac întelesi; care sunt interesati ,neobisnuiti,aparte;care sunt cinstiti,consecventi si nu favorizeaza pe nimeni;care sunt prietenosi,amabili si glumesc.
Preocupat de aceeasi problema,a profesorului agreat,Bruce Hart a cerut elevilor din clasa sa (de mentionat ca era o clasa de gimnaziu) sa întocmeasca o lista cu trasaturile caracteristice ale profesorului perfect.
Elevii lui Bruce Hart au întocmit liste individuale,apoi au fost grupati câte patru si s-a cerut fiecarui grup în parte sa selecteze zece trasaturi relevante pentru grup;cele zece trasaturi ale fiecarui grup au fost scrise pe tabla,cu exceptia acelora care se repetau:
atitudine pozitiva,plina de umor;
îsi ia obiectul de predare în serios;
STRATEGII sI TEHNICI DE REZOLVARE A SITUAŢIILOR
CONFLICTUALE ÎN CLASĂ
Pornind de la o abordare a salii de clasa propusa de Emil Stan, ca un spatiu de confruntare,unde nu întotdeauna profesorul beneficieaza de o pozitie privilegiata.De multe ori sursele confruntarii se afla în exterior(frustari sociale,probleme familiale etc.)dar acest lucru nu înseamna ca profesorul le poate ignora.
Se considera ca dimensiunea terapeutica a rolului social al profesorului,se impune în prezent cu tot mai multa pregnanta.Pentru a face fata noilor conditii,profesorul poate recurge-cum nota Saunders-la trei tipuri de strategii: strategii de evitare,strategii de diminuare si strategii de confruntare;
A. STRATEGII DE EVITARE
Aceste strategii se refera la cutivarea unei tolerante largi din partea profesorului,stimularea bolii,plasarea conflictului în registrul glumei.Daca a dovedit constant toleranta,un profesor aflat în dificultate poate ignora momentan criza creata în clasa fara a-si pierde credibilitatea.Sub masca bolii profesorului poate evita implicarea într-un conflict pe care simte ca nu-l va putea stapâni,fara ca acest lucru sa-i compromita autoritatea în viitor.Acelasi rost îl are si utilizarea registrului glumei.
Deasemeni Saunders sublinia fara echivoc si "precaritatea"acestor strategii: "Strategiile de evitare pot sa aiba o anume valoare de supravietuire,dar ele nu rezolva mare lucru,atâta timp cât profesorul nu castiga nici o satisfactie profesionala iar conflictul nu este rezolvat".
B. STRATEGII DE DIMINUARE
Se refera la actiuni de amânare,raspunsuri tangentiale,evitarea,apeluri la generalizare.
Actiunile de amânare,asa cum sugereaza chiar numele ,implica amânarea unor decizii pentru a evita precipitarea unei crize sau pentru ca profesorul nu este sigur de urmarile imediate ale deciziilor pe care urmeaza sa le ia.
Raspunsurile tangentiale sunt acelea care vizeaza problemele periferice ,ignorând deliberat sursele principale de conflict.
Profesorul recurge la evitare când este invitat sa ia pozitie într-un conflict,stiind dinainte ca orice pozitie ar adopta,acesta ar duce la escaladarea conflictului.
Apelul la generalizare este utilizat când profesorul vrea sa descurajeze o solicitare imperioasa din partea unui elev;el trebuie sa demonstreze elevului ca,venita din partea lui devine nerezonabila.Sunders noteaza ca acest tip de strategii este nesatisfacator,pentru ca nu rezolva situatia conflictuala.
C. STRATEGII DE CONFRUNTARE
Aceste strategii includ strategiile de putere si strategiile de negociere.
Un profesor recurge la strategii de putere când aplica metoda divide et impera(efectul ar fi fragmentarea situatiei conflictuale sau a masivitatii grupului de elevi angajati în conflict):când recurge la procedee axate pe principiul pseudo-puterii,adica preferând amenintari pe care stie ca nu le va traduce în practica,de fiecare data când manipuleaza recompense,dar din când în când face apel la traditia scolii: "Nu asa se procedeaza în scoala noastra".
Strategiile de negociere se pot aplica doar când deznodamântul situatiei conflicuale nu pare a fi iminent,iar "actorii" par dispusi sa accepte o solutie rationala.În acest sens Saunders aminteste trei procedee:compromisul,apelul la afiliere si pseudo-compromisul.
Compromisul reclama o atentie sporita din partea profesorului,deoarece poate constitui un precedent la care elevii pot recurge ulterior.
Apelul la afiliere nu se poate produce decât daca exista deja un sistem curent si acceptat de permisivitati si interdictii care sa le permita elevilor "neutri"sa se desolidarizeze de "turbulenti"fara ca acest lucru sa afecteze relatiile lor ulteriore.De aceea profesorul trebuie sa recurga la acestea doar în ultima instanta si numai daca are siguranta respectivului sistem de permisivitati si interdictii.
Psedo-compromisului ridica probleme ulterioare detensionarii situatiei ,legate de posibila stare de frustare pe care o poate resimti elevul,daca nu a înteles între timp ca pretentiile lui sunt absurde sau exagerate.În acelasi context cu Saunders ,C.Watkins si H.Wagner sugereaza câteva exigente a caror respectare poate contribui la detensionare unei situatii conflictuale:
Evita amenintarile cu elevii în fata clasei ,deoarece pozitia lor poate câstiga noi aderenti.
Întrebarea elevul daca disputa este atât de importanta pentru el încât sa merite o asemenea escaladare.
Evita amenintarile de orice fel ,mai ales acelea care pot fi percepute ca amenintari fizice.
Cauta acea alternativa care sa dea câstig de cauza amândoua.
Încurajarea elevul sa spuna cât mai multe despre perceptia sa asupra atarii conflictuale.
Explica în mod limpede propria perceptie asupra starii conflictuale respective.
Alte câteva strategii au fost fixate de Laura Rose:
I.Iubeste elevii:
-Stabileste relatii si încurajeaza relatiile elevilor.
-Trateaza fiecare elev cu respect.
-Stabileste o atmosfera de concentrare în sala de clasa.
II.Asteapta-te la cel mai bun comportament din partea elevilor si comunica-le acest lucru:
-Stabileste reguli si standarde simple pentru ceea ce consideri a fi comportament dezirabil.
-Nu accepta mai putin,manifesta explicit dezacordul tau
-Nu cheltui energie schitând raspunsuri pentru fiecare comportament gresit.
III.Stabileste planuri în vederea sprijinirii comportamentului deziderabil:
-Pregateste lectii care sa aiba înteles pentru elevi cu predispozitii si interese diferite.
-Exerseaza comportamentele pe baza din sala de clasa.
-Ofera recompense elevilor care îsi îndeplinesc sarcinile.
-Utilizeaza umorul si ironia într-o maniera stimulativa pentru elevi.
-Spune: "te rog sa iei o pauza,revino cât de repede poti".
IV.În cazul unor comportamente perturbatoare repetate,profesorul trebuie sa aiba consecintele deja pregatite;utilizarea lor trebuie combinata cu o atitudine care spune:
-"Tu ai responsabilitati fata de tine si fata de colegi";consecintele pot fi selectate în conformitate cu unul din urmatoarele sisteme de disciplina :Glasser,Canter,Jones etc.
-Mesaje centrate pe elev: "daca tu nu-ti faci treaba,nu pot sa te ajut în nici un fel".
-"sedinte"care ar putea conduce la un contract si la sublinierea unor consecinte posibile.
V.În cazul comportamentului scandalos si care risca sa capete amploare profesorului are nevoie de un plan de urgenta:
-Transmite un mesaj clar cu vedere la ceea ce înseamna un mediu sigur,cu granite
-Elevul va trebui sa-si sune parintii sau sa le scrie o scrisoare (daca greseala lui nu ridica si alte probleme).
-Foloseste consecintele pe care elevul le-a acceptat prin contract.
CONFLICTUL ADOLESCENTULUI CU FAMILIA
Familia ai carei membri sunt reuniti prin drepturi si obligatii comune ,are ca functie principala cresterea si educarea copiilor.Acestora,familia le asigura existenta materiala si climatul afectiv moral necesar dezvoltarii personalitatii.Familia,ca matrice pentru adulti si copii,trebuie sa aiba capacitatea de suport,sa asigure securitatea membrilor,sa îi poata încuraja în initiativele lor sau în situatii limita"(C.Ciofu).
În familie i se transmit copilului valori morale,culturale si religioase,se asigura pastrarea identitatii etnice,se initiaza formarea constiintei civice a copilului,se însusesc de catre copil normele de comportament acceptate social,i se dezvolta personalitatea,spiritul de initiativa si de independenta.În familie copilul învata sa se ajute pe sine,sa accepte ajutorul celorlalti si sa acorde la rându-i ajutor.
Calitatea vietii de familie,determinata de situatia sociala si culturala a parintilor,de rolul mamei si,respectiv,al tatalui,de accesul la mass-media,de specificul relatiilor extra-familiale si continutul acestora,de felul cum se gospodaresc resursele financiare,de traditie si mentalitatile locale si etnice etc., are o importanta hotarâtoare pentru formarea copilului,cel putin în perioada timpurie de viata a acestuia.
Prin repetabilitatea zilnica a interactiunilor,prin comunicarea ce are loc între membrii sai si în masura în care aceasta are loc,familia exercita o puternica influenta asupra comportamentului copilului.Într-un stil optim de interactiune parinti-copii,se combina autoritatea si fermitatea în luarea hotarârilor si urmarirea îndeplinirii lor,pe de o parte,si cultivarea independentei copilului,recunoasterea si respectarea personalitatii acestuia,pe de alta parte.Cerintele rezonabile ale copilului sunt îndeplinite,cerintele rezonabile ale partilor sunt ferme,permisiunile si interdictiile sunt echilibrate.Securitatea materiala si psihica asigurata copilului în familie este cadru indispensabil dezvoltarii lui normale.
Copilul este centrul universului familial.Dar a folosi tot timpului si toate resursele pentru copil înseamna pentru parinte a-si sacrifica drepturile lui ca persoana pentru datoriile de parinte.Or,si parintele are dreptul la preocupare pentru fericirea personala,pentru obtinerea satisfactiilor profesionale si sociale,la intimitate.A-si dedica tot timpul copilului înseamna nu numai un sacrificiu personal,ci si obisnuirea copilului înseamna nu numai un sacrificiu personal,si obisnuirea copilului cu pretentii pe care viata sociala nu i le va satisface.La polul opus,neglijarea copilului lasa câmp larg deschis influentelor spontane asupra lui,provoaca racirea relatiilor intrafamiliale,cautarea de catre copil a unor satisfactii în afara familiei. Pornind si la constatarea ca prea deseori copiii se considera neîntelesi de parinti si de profesori,s-au facut cercetari vizând acceptiunea pe care o dau copiii si tinerii termenului de întelegere.Indirect ,din opiniile subiectilor chestionati,am obtinut informatii despre relatia de întelege concreta în care se gasesc termenii ei.
Din analiza compunerilor,în rezumat,desprindem urmatoarele:
1.Nu mi-ar place ca parintii mei:
-sa-mi faca tot timpul observatii;
-sa nu ma doreasca;
-sa divorteze;
-sa fie stresati
-sa nu-mi asigure o camera unde sa stau;
-sa-mi ceara supunere neconditionata
-sa fie obsedati de munca,de bani.
Raporturile intrafamiliale capata anumite particularitati odata cu trecerea copilului la preadolescenta si adolescenta.Nevoia de afirmare a tânarului îsi pune amprenta pe atitudinile si comportamentele sale,pe relatiile cu colegii,cu profesorii si parintii,cu adultii în general.Stima de sine îi sporeste sensibilitatea la parerea celorlalti,dar si la influenta celor pe care îi stimeaza.Pentru a se afirma,adolescentul recurge,nu odata ,la "teribilisme"pe strada,la scoala,în locuri publice.Nefiind convins ca ceea ce face este bine si datorita nesigurantei de sine,în general,manifestarile stridente,chiar individuale fiind, ale adolescentului au loc doar în grup si urmaresc expres afirmarea în grup.
Interesul pentru tinerii de sex opus îi stimuleaza adolescentului preocuparea pentru propria-i persoana,pentru a placea celorlalti.Psihologic,adolescentul se desparte de familie,prefera compania colegilor si a prietenilor,relatiilor extrafamiliale devin prioritare.
CĂI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A COMUNICĂRII COPIL/ADOLESCENT-ADULT
Clarificarea diferentelor dintre nevoile copilului si nevoile adultului si identificarea caror nevoi îi raspunde modul în care adultul comunica cu copilul.
În comunicarea emotiilor,este mai eficient sa se aplice limbajul responsabilitatii.Formularea mesajelor la persoana întâi comunica copiilor modul în care comportamentul lor a interferat cu cel al adultilor si ceea ce simte adultul despre aceasta situatie.E foarte important ca emotiile sa fie comunicate copilului fara a-l învinovati: "M-a deranjat foarte tare ca nu..." si nu formulari ca "Uite ce am patit din cauza ca tu nu ai...!!!".
Limbajul responsabilitatilor se foloseste atât pentru a comunica sentimentele pozitive,cât si pentru comunicarea lucrurilor sau situatiilor care ne deranjeaza
Mesajele responsabilitatii comunicate pe un ton nervos devin mesaje negative.Acestea învinovatesc copilul si îl critica,si omit mesajul care ar trebui sa indice care este responsabilitatea lui pentru a schimba ceea ce a facut.Tonul mesajelor negative da dovada de lipsa respectului pentru cel caruia îi este adresata afirmatia.
Sarcasmul,ridicularizarea si presiunile sunt o forma de nerespectare a drepturilor personale.
Etichetarea arata lipsa încrederii în copilul caruia îi este adresat mesajul.
Încrederea se comunica prin cuvinte,gesturi,tonul vocii.
ASPECTE POZITIVE ALE CONFLICTULUI
Abilitatea de a comunica presupune si abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare.Conflictul nu presupune în mod obligatoriu aspecte negative,deci comunicarea eficienta nu înseamna camuflarea conflictului.Acesta trebuie acceptat ca o parte fireasca a procesului de comunicare.
Efectele pozitive ale conflictului:
Creste motivatia pentru schimbare;
Îmbunatateste identificarea problemelor si a solutiilor;
Creste coeziunea unui grup dupa solutionarea comuna a conflictelor;
Creste capacitatea de adaptarea la realitate;
Ofera o oportunitate de cunoastere si dezvoltare a desprinderilor;
Dezvolta creativitatea
Daca conflictul este negat,reprimat,camuflat,sau solutionat de tipul câstigator-învins,acesta poate avea o serie de efecte negative:
Scade implicarea în activitate
Diminueaza sentimentul de încredere în sine;
Polarizeaza pozitiile si duce la formarea de coalitii;
Dileme morale
Dificultati în luarea deciziilor.
Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilitatilor de comunicare si de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri eronate despre conflicte în rândul participantilor care scad eficienta seminariilor de comunicare daca nu sunt dezvoltate mesaje alternative.
REZOLVAREA CONFLICTELOR
În rezolvarea unei situatii de conflict,este necesara uneori acceptarea metodei câstig-pierdere,adica una dintre parti primeste ceea ce a cerut a fi rezolvat,iar partea cealalta pierde.Oamenii recurg la asemenea solutii când percep situatia ca fiind "fie......,fie...".În anumite situatii,metoda câstig-pierdere este necesara:când una dintre parti dispune de prea putine resurse sau doar una dintre parti poate sa îsi împlineasca nevoile.
Metoda "pierdere-câstig".Desi pare foarte greu de crezut ca o astfel de metoda este eficienta,exista situatii când e cea mai eficienta,exista situatii când cea mai eficienta solutie.Compromisul este o forma a acestei metode de solutionare a conflictelor.
A treia metoda de management al conflictelor este "câstig-câstig".În astfel de situatii,scopul este ca cererile tuturor partilor sa fie satisfacute.Cei implicati nu numai ca nu doresc sa castige în detrimentul celeilalte,dar scopul lor este de a lucra împreuna pentru a ajunge la solutia cea mai eficienta.
PRINCIPII DE MANAGEMENT AL CONFLICTELOR
1.Mentinerea unei relatii pozitive pe perioada conflictului prin :ascultarea activa,utilizarea întrebarilor deschise pentru clarificarea mesajelor.
2.Diferentierea dintre evenimente,comportament si interpretarea lor,evaluarea diferentelor optiuni.
3.Focalizarea pe problema nu pe persoane,folosirea unor termeni concreti,specifici,comportamentali în descrierea situatiei si nu generali,utilizarea unui limbaj adecvat.
4.Utilizarea comunicarii directe,fara a reactiona cu propriile argumente,clarificarea întrebarilor,solicitarea informatiilor pentru întelegerea situatiei,evaluarea impactului conflictului asupra relatiei si a grupului.
5.Identificarea barierelor în rezolvarea conflictului.Acestea pot fi:judecarea persoanei si nu evaluarea mesajului,cautarea de contraargumente,reactia prematura,ascultarea interlocutorului pentru a identifica greselile si nu pentru a întelege mesajul,convingerea ca numai el/ea are dreptate.
6.Utilizarea deprinderilor de rezolvare de probleme în abordarea conflictului.
|
