ÎNTREPRINZĂTORI
VERSUS
MANAGERI
Înfiintarea de firme reprezinta actualmente unul din procesele economice cele mai importante ce conditioneaza functionabilitatea si dezvoltarea fiecarei economii nationale. Expertii sunt astazi convinsi ca " sanatatea" economiei unei tari depinde în mare parte de numarul întreprinderilor nou create, un exemplu concret fiind situatia Frantei în urma cu câtiva ani, când exista un numar foarte mare de someri, si ca masura de lupta contra somajului s-au creat peste zece mii de întreprinderi.
Într-un recent studiu de management comparat referitor la Japonia si S.U.A., Michael Porter facea constatarea ca economia si întreprinderile japoneze sunt conduse de întreprinzatori, spre deosebire de corespondentele lor nord-americane dirijate de manageri. Aceasta ar fi, potrivit lui M.Porter, unul dintre secretele miracolului japonez.
Întreprinzatorul este personajul central al economiei de piata, este "persoana care creaza o noua întreprindere" dupa cum afirma specialistul canadian Jan Marie Toulouse.
Întreprinzatorii sunt persoane cu reactii rapide în dublu sens. Ei se lanseaza în actiuni inovatoare de la o vârsta frageda si totodata percep rapid si precoce posibilitatea unui produs sau u 20320w2214u nei piete pe care le valorifica prin initierea, crearea si dezvoltarea de întreprinderi economice.
Întreprinzatorul este persoana caracterizata printr-un grad mare de implicare în activitatea de introducere a noului sau de inovare a existentului.
O alta trasatura definitorie pentru întreprinzator este finalizarea eforturilor si implicarii sale prin înfiintarea unei firme. Aceasta reprezinta un tip social de organizatie, bazata pe diviziunea muncii si capital, utilizând anumite forte de productie, în vederea maximizarii profiturilor.
Rapiditatea si profitabilitatea trecerii României la economia de piata depinde într-o masura apreciabila de numarul si calitatea întreprinzatorilor sai. Obtinerea abundentei de produse si servicii de calitate ridicata nu este posibila fara actiunea a zeci, mii si zeci de mii de întreprinzatori.
Psihologul David C. Mc.Clelland, principalul creator al teoriei nevoilor dobândite, a sustinut faptul ca întreprinzatorii tind sa aiba o mare nevoie de realizare. Acesti indivizi tind sa se îndrepte spre acele situatii în care sa obtina rezultate prin propriile eforturi, ce presupun atingerea unor obiective de dificultate medie, si sa obtina un ritm relativ rapid în derularea afacerii.
Pe lânga statisticile care arata ca întreprinzatorii prezinta o nevoie relativ ridicata de realizare, este de asemenea evident faptul ca o astfel de trasatura, prin ea însasi, nu-i caracterizeaza în mod exclusiv pe întreprinzatori. O mare nevoie de realizare îi poate caracteriza, la fel de bine, si pe vânzatorii specialisti sau pe manageri. Totusi este evident faptul ca o dorinta mare de realizare reprezinta un ingredient important în succesul antreprenorial , dupa cum este o trasatura utila si în alte situatii care presupun responsabilitati personale în scopul obtinerii unor rezultate semnificative.
O alta trasatura caracteristica descoperita la întreprinzatori o reprezinta autocontrolul. Indivizii care se autocontroleaza sunt tentati sa aibe impresia ca îsi controleaza destinul în mare parte prin intermediul propriilor eforturi. Astfel se poate constata ca autocontrolul îi caracterizeaza la fel de bine si pe manageri, nu doar pe întreprinzatori.
O alta caracteristica ce pare sa-i diferentieze pe întreprinzatori de manageri o reprezinta toleranta fata de ambiguitate, constând în capacitatea de a continua desfasurarea efectiva a activitatii chiar în situatiile de mare incertitudine. De vreme ce activitatea antreprenoriala implica întemeierea unei noi firme, aceasta semnifica o importanta doza de nesiguranta. Managerii prezinta un grad înalt de toleranta fata de ambiguitate, însa nu atât de ridicat precum în cazul întreprinzatorilor.
Numeroase studii întreprinse au încercat sa puna în evidenta cele mai importante caracteristici personale ale întreprinzatorilor. Multe dintre abordari au vizat domeniul mediului familial din copilarie, educatia si pregatirea, vârsta si experienta de munca.
Investigatiile în ceea ce priveste influenta mediului familial din copilarie au luat în considerare chestiuni precum: pozitia în cadrul familiei si ocupatia parintilor. O chestiune interesanta este daca întreprinzatorul respectiv este primul nascut sau singurul copil din familie. Ideea de baza este ca astfel de copii beneficiaza în mai mare masura de timpul si atentia parintilor, ceea ce îi determina pe acestia sa obtina o mai mare încredere în ei însisi, fapt care îi va orienta catre activitatea antreprenoriala. Desi unele studii au identificat astfel de concordante, ipoteza nu se verifica în toate cazurile, ceea ce face ca teoria respectiva sa fie neconcludenta.
O alta preocupare s-a concentrat asupra nivelului de pregatire. De regula, întreprinzatorii par sa fie mai bine pregatiti fata de restul populatiei, chiar fata de managerii marilor firme. În rândul întreprinzatorilor exista o gama variata de niveluri de pregatire, de la cei care nu au absolvit nici macar studiile liceale, la cei care au studii postuniversitare. De cele mai multe ori, femeile întreprinzator au studii universitare.
Exista indivizi care devin întreprinzatori înainte de împlinirea vârstei de 22 ani, însa astfel de încercari sunt mai rare, deoarece oamenii respectivi nu au cultura si experienta necesara si, totodata, nu dispun de resursele financiare necesare pentru initierea unei noi afaceri. Dupa vârsta de 50-55 ani, energia în scadere, problemele de natura fizica si altele, îi pot împiedica pe unii, desigur nu pe toti, sa devina întreprinzatori.
Putem afirma ca exista patru categorii principale de evenimente ce pot influenta evolutia unui individ si anume: un mediu de lucru nesatisfacator, evenimente cu consecinte negative, puncte de rascruce în activitatea profesionala, prezenta unor factori de influenta pozitiva.
Un mediu de lucru nesatisfacator este locul de munca care îl impulsioneaza pe angajat sî se gândeasca adesea la parasirea acestui loc de munca si la pornirea unei afaceri pe cont propriu. Un factor comun îl reprezinta insatisfactia puternica în ceea ce priveste atât munca depusa cât si în ceea ce priveste maniera de supraveghere a muncii.
Evenimentele cu consecinte negative, odata aparute în viata unei persoane, o determina pe aceasta sa faca schimbari majore în ceea ce priveste stilul sau de viata. Factorii din aceasta categorie pot fi: concedirea, divortul, moartea sotului/sotiei, emigrarea etc.
Punctele de rascruce în activitatea profesionala determina transferul de la o cariera dintr-un anumit domeniu catre o alta cariera dintr-o zona diferita de activitate. Astfel de momente sunt reprezentate de :completarea studiilor, eliberarea din serviciul militar, definitivarea unui proiect major sau parasirea casei de catre copaa.
Factorii care influenteaza pozitiv debutul unei firme noi pot fi reprezentati de anumite pesoane recum: investitorii, poentiali parteneri, care îi stimuleaza pe anumiti indivizi în pornirea unei afaceri.
Anumite conditii de mediu pot sa-i influenteze pe întreprinzatori. În general acestea privesc îndeplinirea premiselor necesare pentru desfasurarea unei afaceri precum: finantare corespunzatoare, forta de munca bine calificata din punct de vedere tehnic, accesibilitatea furnizorilor, existenta cererii, a pietelor de desfacere, existenta terenurilor si a dotarilor necesare, vecinatatea cailor de comunicatii si de transport si disponibilitatea serviciilor necesare. De altfel, conditiile care actioneaza în mod indirect pot avea un efect favorabil ca, de exemplu, prezenta unor întreprinzatori experimentati si a unor firme incubator, influente guvernamentale, proliferarea universitatilor, atitudinea populatiei din zona si conditiile de viata.
Daca întreprinzatorul are multe calitati si abilitati, nu putem spune despre manager ca nu are calitati, sau ca este mult mai putin important decât întreprinzatorul, ci doar ca fiecare dintre cei doi are locul si rolul sau bine stabilit.
Managerul este o persoana implicata în conducerea unei organizatii cu autoritate în folosirea, combinarea si coordonarea resurselor de toate tipurile, în scopul atingerii obiectivelor.
Pentru a întelege mai bine importanta managerului trebuie sa cunoastem rolul acestuia pe toate cele trei planuri: social, politico-legal si economic.
În plan social, managerii trebuie sa fie capabili sa atenueze discordantele dintre oameni pentru a fi posibila realizarea obiectivelor firmei; iar daca se ajunge la grave conflicte de munca, acestea sunt rezolvate de manageri împreuna cu sindicatele si patronatul. Managerii au calitati speciale cum ar fi: demnitate, spirit de echitate, toleranta si în acelasi timp fermitate.
În plan politico-legal, managerul adopta managementul evenimentelor, adica identificarea, evaluarea si raspunsul la problemele importante din domeniul social - politic ce apar spontan. În cadrul managementului evenimentelor, managerul trebuie sa minimizeze surprinzele prin semnalarea la timp a oportunitatilor si primejdiilor potentiale ale mediului pe de-o parte, iar pe cealalta parte trebuie sa dea un raspuns problemelor particulare, servind astfel ca forta de conducere si integrare în dacrul firmelor.
Cel mai important rol dintre toate rolurile îndeplinite de manager este în plan economic. Potrivit misiunii firmei, principala destinatie a acesteia este transpusa în viata, prin intermediul produselor sau serviciilor prestate. La rândul lor aceste îsi ating scopul social în functie de calitate, conditii de livrare si pret, iar managerul trebuie sa asigure respectivele caracteristici, folosind optimal resursele umane, materiale si financiare puse la dispozitie de întreprinzatori. Totodata, firma trebuie sa prospere, în cel mai rau caz sa poata suprevietui. În acest caz, rolul managerului este sa stabileasca strategiile evolutiei firmei, în monitorizarea performantelor acesteia, potrivit strategiilor fixate si reglarea curenta, asigurând un profit din care sa se poata efectua retehnologizarea, si investitia pentru dezvoltare.
În momentul de fata mediul economic este tulburent si concurential, necesitând sa li se acorde o deosebita importanta aspectelor sale de baza cum ar fi: sesizarea ciclurilor economice, optimizarea folosirii resurselor si tendintele de globalizare a economiei.
În ciclurile economice, prognozele si corectitudinea afacerilor trebuie sa fie baza managerilor.
Cu privire la folosirea resurselor necesare, managerii trebuie sa evite consumul de resurse aflate în scadere accentuata, fie prin conservarea prin privare, fie prin conservarea prin inovare.
Pentru o economie dinamica, managerul alege conservarea prin inovare si actioneaza în cadrul acesteia în trei directii:
intensificarea reciclarii resurselor,
folosirea resurselor alternative,
reproiectarea produselor.
Managerul stie ca pentru reciclarea produselor se foloseste mai putina munca si energie decât pentru producerea de resurse noi.
Reproiectarea produselor reprezinta cea mai productiva directie de actiune pentru conservarea resurselor. Partial, aceasta acopera si înlocuirile de energie si materiale. În conceptia si reproiectarea produselor si serviciilor, managerii trebuie sa solicite proiecte care sa minimizeze consumurile de energie si de materii prime. În planul controlului economic al proiectarii de produse, care sa contribuie la conservarea energiei si materiilor prime, managerilor le revine obligatia de a utiliza sistemul deciziilor multicriteriale. Managerii au misiunea sa asigure folosirea unor solutii în conceptia produselor care sa nu duca la deteriorarea calitatii si încrederii clientilor.
Globalizarea economiei, este cea de-a treia trasatura a schimbarii mediului economic în societatea actuala care afecteaza rolul managerilor. În aceste conditii apar aliante între firme din diverse tari si au loc aliante(politice) economice între state.
Exista mai multe tipuri de manageri în literatura de specialitate, acestia variind de la un specialist la altul, în functie de criteriile specifice care au stat la baza delimitarii lor si de combinatiile acestor criterii. Astfel, francezul Chalvin, delimiteaza 10 tipuri de manageri: organizatorul, întreprinzatorul, participantul, realistul, maximalistul, birocratul, demagogul, tehnocratul, oportunistul, utopistul modernist.
Profesorul polonez Storociak prezinta doua tipuri: autocratul si democratul.
Profesorul american Keith Davis, impune patru tipuri de manageri: autocrat, custodial, suportiv si colegial.
Conform celebrelor teorii x, y, z ale scolii sociologice de management, exista cinci portrete robot care pot caractriza orice manager, si anume:
managerul populist, caracterizat prin:
lipsa unui management strategic,
prioritate acordata rezolvarii unor pretentii salariale,
nu disponibilizeaza personal, chiar daca situatia firmei o impune,
apelarea la împrumuturi mari pentru salarii.
managerul autoritar, caracterizat prin:
atentie deosebita acordata pentru problemele restructurarii,
are o bogata experienta anterioara si o personalitate solida,
dovedeste corectitudine, severitate, exigenta, seriozitate fata de angajati,
dezinteres pentru problemele sociale,
urmareste maximizarea profitului,
este dispus sa demisioneze daca nu-si poate exercita stilul managerial.
managerul incompetent este caracterizat prin:
nemultumelte pe toata lumea,
absenta unei strategii realiste,
lipsa de initiativa, curaj în asumarea unor riscuri,
neadaptarea la schimbarile din mediul ambiant,
usor coruptibil
managerul participativ-reformist, se caracterizeaza prin:
considera ca poate fi facuta restructurarea din mers cu asigurarea unui parteneriat al salariatilor, acestia fiind ca ce se inteprinde este în interesul lor,
spirit inovator si creator,
curaj în asumarea riscurilor,
capacitate de antrenare ridicata,
disponibilitate pentru comunicare,
flexibilitate în situatii de criza sau conflict de munca,
strategii clare,
masuri preventive de evitare a riscurilor.
managerul conciliator, caracterizat prin:
compromis între cele doua tendinte considerate contradictorii,
realizeaza performante medii în ambele situatii,
strategii de supravietuire si o conducere de pe o zi pe alta,
abilitate în situatii conflictuale.
Actualmente, în societatile comerciale si regiile autonome deosebim trei tipuri de manageri:
manager de tip participativ
manager de tip autoritar
manager de tip participativ-autoritar
În concluzie se pare ca exista câteva trasaturi care îi diferentiaza pe întreprinzatori de manageri.
Bibliografie: "Economia si gestiunea firmei", Ed. Economica, 1999, autori: Ioan Constantin Dima, Dan Anghel Constantinescu, Mariana Man, Marinica Dobrin, cap.23 Întreprinzatorii si gestiunea firmelor mici
|
