ORGANIZAREA STRUCTURALĂ
3.1. Continutul si evolutia notiunii de întreprindere
La mijlocul secolului trecut, prin Edward Derning (1950), firma (întreprinderea)
este recunoscuta ca fiind un sistem complex adaptiv.Un sistem complex adaptiv are capacitatea, respectiv, abilitatea de a învata si raspunde activ si reactiv la mediul înconjurator, situatie în care acesta îsi
revizuieste permanent si constant organizarea elementelor sale pe baza experientei câstigata prin interactiuni. Componentele principale ale unui sistem complex adaptiv sunt:
asamblarea - care reprezinta multimea de elemente distincte reunite în sistem (oameni, masini, echipamente, compartimente, subsisteme);
relatiile între elemente - resursele, materiile prime, materialele împreuna cu procesul de fabricatie interactioneaza pentru a produce.
obiectivele - procesul de fabricatie poate avea obiective multip 121g67b le. Scopul procesului de fabricatie este de a organiza elementele si subsistemele astfel încât sa satisfaca anumite obiective (realizarea de produse conform configuratiei procesului si a specificatiilor proiectate, obtinerea unor produse într-o scara - interval de timp definit, cu un anumit nivel de calitate si cost acceptabile pentru consumator).
adaptavitatea - un proces de fabricatie trebuie sa fie operational, sa fie capabil sa se adapteze la conditiile de piata, economice si politice ale mediului pentru a supravietui si a se manifesta competitiv.
Intreprinderea este o entitate economica producatoare de profit caracterizata printr-un mod specific de actiune si activitate, având functionalitate si organizare tehnologica, o anumita capacitate de a produce bunuri si servicii, de a se conduce si gestiona rational.
Formele obisnuite de întreprinderi întâlnite în mediul economico-productiv sunt urmatoarele:
întreprinderi persoane fizice (individuale, private, de familie);
întreprinderi asociative (cooperative);
întreprinderi considerate juridic ca fiind societati comerciale; Acestea pot fi:
a) de persoane, în nume colectiv si în comandita simpla;
b) de capitaluri, pe actiuni, respectiv societati pe actiuni (corporatii);
c) societati cu raspundere limitata de persoane si de capitaluri;
regii autonome de stat, constituite din resursele directe si indirecte ale statului.
Întreprinderea comerciala este o unitate economica având ca scop achizitionarea de marfuri (produse) si servicii de la producatori sau furnizori cu scopul de a le vinde.
Societatea comerciala este o persoana juridica înfiintata printr-un contract între mai multe persoane fizice sau juridice care convin sa aduca în comun diferite valori, bunuri sau activitati în scop lucrativ, pentru a obtine profit. Societatile comerciale cu personalitate juridica se pot constitui în una din urmatoarele forme (Legea 31/1990
Societate în nume colectiv. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatiilor. Nu se prevad conditii restrictive cu privire la numarul de membri si la marimea capitalului social, care, de regula, este restrâns.
Societate în comandita simpla. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati. Acesti asociati reprezinta elementul activ în cadrul societatii. Ei dispun de gestiune, presteaza munca, desfasoara activitati comerciale. Asociatii comanditari raspund numai pâna la concurenta aportului lor, neavând calitatea de comercianti (nu pot interveni în
conducerea societatii în raportarile cu tertii). Se manifesta deplina încredere reciproca a actionarilor. Nu se prevad conditii restrictive cu privire la numarul de membri si la marimea capitalului social, care, de regula, este restrâns.
Societatea în comandita pe actiuni. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspundere nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati. Capitalul social este împartit în actiuni. Comanditarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor. Elementul determinant este capitalul, respectiv actiunile. Se aseamana cu societatea pe actiuni în ceea ce priveste constituirea, functionarea, dizolvarea si
lichidarea.
Societate pe actiuni. Este forma tipica de societate pe capitaluri, de regula importante ca valoare. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor. Actionarii nu sunt considerati comercianti, neavând fata de terti nici o raspundere, dar au dreptul sa participe la luarea deciziilor în cadrul adunarilor generale a actionarilor si sa încaseze cota de beneficiu ce
li se cuvine. Constituirea societatii se poate face pe calea simultana sau prin subscriptie publica.
Societate cu raspundere limitata. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale. În caz de aport în natura, acesta nu poate reprezenta mai mult de 60% din capitalul social si se transmite în momentul construirii societatii. Prestatiile în munca si creantele nu pot constitui aport. Societatile comerciale fara personalitate juridica se pot constitui în urmatoarele
forme (Decret Lege nr. 54/1990
- Asociatii familiare. Se constituie între membrii unei familii cu gospodarie comuna.
- Persoane fizice autorizate sa desfasoare activitate independenta
Autorizarea pentru prestarea de servicii se elibereaza pe baza atestarii capacitatii profesionale specifice activitatii respective.
Întreprinderile asociate sunt entitatile care convin sa aduca în comun o contributie (în bani sau natura) în vederea constituirii unui capital social cu ajutorul caruia, în continuare, prin procesare productiva, sa se realizeze profit, urmând ca acesta sa se partajeze între asociati.
Majoritatea întreprinderilor asociative sunt forme simple de asociere în care raspunderea este nelimitata si solidara.
Întreprinderile personale sunt entitatile înfiintate fiecare de câte un proprietar care organizeaza si conduce în nume personal activitatile productiv-economice sau de servicii. Raspunderea este nelimitata, situatie în care proprietarul raspunde de întreaga infrastructura si, în totalitatea sa, de sistemul relational, nu numai cu capitalul investit în întreprinderea respectiva.
Întreprinzatorul este persoana fizica sau juridica supusa riscului de a organiza, desfasura si dezvolta o afacere sau activitate profitabila.
Firma este un element de identificare a unei întreprinderi si consta în denumirea unui comerciant care este înmatriculat la registrul comertului. Firma este necesara, din punct de vedere administrativ, pentru evidenta si control. Uzual în limbajul economic comun, termenul "firma" este utilizat si în întelesul mai larg de "întreprindere".
Compania este o entitate economica de mare dimensiune cu caracter de trust monopolist, de regula cu profit industrial, comercial, de transport, turistic s.a.
Corporatia este o forma specifica de organizare a activitatii economice. Initial, acest tip de organizare poarta denumirea de "breasla", fiind constituita cu scopul de a promova interesele si drepturile profesionale ale membrilor sai. În contemporaneitate, corporatiile sunt organizate sub forma societatilor comerciale pe actiuni. De regula, corporatia este o mare firma (întreprindere) care, prin pozitia si forta ei pe piata, are un rol important în viata economica a unei tari.
Concernul desemneaza o uniune de întreprinderi comerciale, bancare, de asigurari s.a. legate financiar pe calea participatiilor. Întreprinderile au autonomie, dar sunt controlate de catre persoanele care detin
pachetul majoritar de actiuni.
Trustul este o forma de integrare orizontala sau verticala a productiei si serviciilor si de concertare a capitalurilor. Trusturile au aparut pentru prima oara în SUA si ulterior si în alte tari industrializate.
Holdingul este o societate sau companie care detine cea mai mare parte de actiuni a mai multor firme sau filiale ale acestora. Fiecare entitate din holding îti pastreaza forma de organizare si identitatea,
concomitent cu instalarea pe pietele de aprovizionare si desfacere. Legaturile dintre compania principala si filiale se concretizeaza în domeniul investitional, financiar si tehnologic.
Societatile transnationale (multinationale) reprezinta generic entitatile private si publice care realizeaza activitati prin implantari de infrastructuri si operatii în afara teritoriului national unde îsi au sediul social.
Regia autonoma este o forma de unitate economica având scop lucrativ de exploatare prin folosire si valorificare pentru profit a bonurilor aflate în proprietatea statului. Are independenta patrimoniala, întocmeste buget de venituri si cheltuieli, bilant contabil si cont de profit si pierderi. Poate contracta credite si beneficia de subventii de la bugetul de stat sau de la cele locale.
3.2. Structura manageriala în activitatea productiv-economica
Definitia generalizata a structurii organizatorice deriva din formulari diferite, dintre care se amintesc:
coordonarea planificata a activitatilor unui numar de persoane pentru atingerea unui obiectiv comun, explicit, munca si functiunile fiind împartite, iar autoritatea si responsabilitatea ierarhizate (E. Schein
schema a etajelor ierarhizate si de comunicare între diverse niveluri si administratori, în cadrul acestei scheme circulând informatiile necesare, cautate si utilizate pentru atingerea unor obiective (A.D. Chandler
un mijloc de diviziune a muncii, între sarcini si coordonarea lor
descriere a raporturilor dintre servicii si a legaturilor ierarhice între administratori de pe diferite niveluri
schema de repartizare a sarcinilor si responsabilitatilor în interiorul firmei (G. Predaglio
Structura organizatorica descrie: a) formula de conducere sau functionala si b) formula de productie sau operationala. Partile componente ale structurii organizatorice sunt: postul, functia, compartimentul, relatiile ocazionale, nivelul ierarhic, ponderea ierarhica.
Proiectarea structurii organizatorice se bazeaza pe aplicatia decizionala a unor principii:
-principiul obiectivului (concentrarea pe un scop, tel, obiectiv);
-principiul specializarii (folosirea personalului si a infrastructurii specializate);
-principiul combinat (focalizarea specializata pe un obiectiv).
Diagrama organizationala este schema care reglementeaza cooperarea si controlul în cadrul unei firme, vizând sarcini, responsabilitati, autoritate s.a.
Nivelurile ierarhice reprezinta etaje în cadrul diagramei organizationale carora le sunt alocate sarcini, responsabilitati, autoritate si restrictii.
Distributia activitatilor pe niveluri este:
strategica ; tactica ;
operationala ; executiva ;
Proiectarea structurii manageriale se bazeaza pe functiunile unitatii economice si anume:
functiunea comerciala; functiunea de productie;
functiunea financiar-contabila; functiunea de cercetare-dezvoltare;
functiunea de resurse umane.
Relatiile sociale de productie pot fi:
relatii de conducere operativa (B primeste dispozitii numai de la A fata de care raspunde);
relatii de participare la conducere B este membru cu drept de vot în consiliul de administratie);
relatii de conducere functionala B primeste dispozitii de la A cu privire la o problema de specialitate, fata de care raspunde;
relatii de avizare; relatii de îndrumare tehnica, de informare, de cooperare etc.
Structura unitatilor operative pleaca de la un loc de munca atelier, raion, perimetru, sector s.a.
Structura unitatilor functionale se diferentiaza calitativ prin: post (functionar), birou, divizie, compartiment, directie, serviciu s.a.
Efectele structurii se regasesc în managementul propriu-zis. Acesta se desfasoara sub trei aspecte:
management liniar management functional management mixt.
Fig 8 - Schema managementului liniar
Fig. 9 - Schema managementului functional
Fig. 10 - Modelul schematic al unei organizatii productive
Nivel managerial (ing. sef) Nivel managerial 2 (m a i s t r i)
Nivel managerial 3 (muncitori)
Consiliu de administratie Presedinte - Vicepresedinte financiar - Vicepresedine comercial
Vicepresedinte - operativ
Pe baza analizelor complete se alege varianta cu cele mai mari avantaje. Modelul schematic general al unei organizatii se exprima printr-o structura flexibila ce vizeaza piata, productia si finantele .
Fig. 11 - Triunghiul managerial al postului în organigrama
3.3. Dimensiunea întreprinderii în câmpul productiv-economic
În tarile Uniunii Europene functioneaza aproape 16 milioane de întreprinderi mici si mijlocii (99% din totalul întreprinderilor din Uniune). Succesul acestei formule organizatorice este legat de managementul aplicat, în care procesul decizional este mai direct, simplu si rapid, iar informarea generalizata în întreaga structura. În România (1996-2000), densitatea întreprinderilor mici si mijlocii este de 13,5 la 1000 de locuitori în comparatie cu densitatea înregistrata în tarile Uniunii Europene, care se situeaza între 25 si 45 întreprinderi/1000 locuitori. Prin OG nr. 25/1993, în România o întreprindere este mica daca are de la
5 la 25 salariati si mijlocie daca are de la 26 la 200 salariati. Orice organizatie este un tip de sistem, care reprezinta un ansamblu de entitati (abstracte sau concrete) legate între ele.
Caracteristicile manierei de conducere (a managementului) sunt determinate de:
) componenta (oameni, utilaje, materiale, bani); ) structura; ) comunicarea; ) controlul.
3.4. Elemente de organizare structurala
Organizarea structurala reprezinta gruparea functiunilor, atributiilor si salariilor, în raport cu anumite criterii, si repartizarea acestora pe grupuri de angajati pentru operationalizare.
Postul: grup de obiective, sarcini, competente si responsabilitati ce revin spre executie unui singur angajat; Rationalitatea unui post este evidentiata prin corelatia: sarcini - competente-responsabilitati pentru îndeplinirea obiectivelor individuale (triunghiul de aur al organizarii
OBIECTIVE - INDIVIDUALE / OBIECTIVE - INDIVIDUALE
Sarcini
Fig. 12 -Triunghiul de aur al organizarii
AB = responsabilitati; BC = sarcini; CA = competente.
Functia este desemnata de totalitatea posturilor care sunt caracterizate de aceleasi trasaturi principale. Functia poate fi a) de conducere si b) de executie.
Ponderea ierarhica desemneaza numarul de angajati (persoane) conduse (coordonate) nemijlocit de un manager.
Compartimentul reprezinta ansamblul persoanelor care presteaza munci omogene sau complementare, de regula pe acelasi amplasament.
Nivelul ierarhic este compus din totalitatea subdiviziunilor aflate la aceeasi distanta ierarhica de top - management.
Relatiile organizationale sunt raporturile dintre subdiviziunile organizatorice (posturi, compartimente) stabilite prin reglementari oficiale
3.5. Forme de prezentare a structurii organizatorice
Organigrama este reprezentarea grafica a structurii organizatorice. Dreptunghiurile reprezentând posturi si compartimente legate prin linii desemneaza raporturile ierarhice si functionale între componentele structurii organizatorice.
Regulamentul de organizare si functionare este o redare cu urmatorul continut:
în prima parte sunt înserate date privind baza legala a constituirii si functionarii firmei;
se realizeaza o prezentare succinta a obiectului de activitate;
se include organigrama generala a firmei;
sunt relatate în continuare principalele caracteristici organizationale (obiective, sarcini, competente, responsabilitati);
se prezinta în detaliu compartimentele firmei, functiile si posturile
Descrierea postului (fisa postului) cuprinde: ) denumirea postului,
) obiectivele individuale, ) sarcinile, ) competentele, ) responsabilitatile,
) relatiile postului cu alte posturi, ) cerinte specifice ale postului (calitati, aptitudini,
cunostinte s.a.).
Structura oganizatorica se clasifica în:
structura ierarhica (liniara). Are un numar redus de compartimente. Fiecare persoana este subordonata unui singur manager (sef).
structura functionala W. Taylor, 1965). Titularii posturilor de executie primesc decizii atât din partea managerilor ierarhici directi, cât si de la compartimentele functionale, prin dubla subordonare.
structura ierarhic - functionala reprezinta o combinatie între elementele organizatorice descrise anterior.
|
