ORGANIZAREA STRUCTURALĂ
3.1. Continutul si evolutia notiunii de īntreprindere
La mijlocul secolului trecut, prin Edward Derning (1950), firma (īntreprinderea)
este recunoscuta ca fiind un sistem complex adaptiv.Un sistem complex adaptiv are capacitatea, respectiv, abilitatea de a īnvata si raspunde activ si reactiv la mediul īnconjurator, situatie īn care acesta īsi
revizuieste permanent si constant organizarea elementelor sale pe baza experientei cāstigata prin interactiuni. Componentele principale ale unui sistem complex adaptiv sunt:
asamblarea - care reprezinta multimea de elemente distincte reunite īn sistem (oameni, masini, echipamente, compartimente, subsisteme);
relatiile īntre elemente - resursele, materiile prime, materialele īmpreuna cu procesul de fabricatie interactioneaza pentru a produce.
obiectivele - procesul de fabricatie poate avea obiective multip 121g67b le. Scopul procesului de fabricatie este de a organiza elementele si subsistemele astfel īncāt sa satisfaca anumite obiective (realizarea de produse conform configuratiei procesului si a specificatiilor proiectate, obtinerea unor produse īntr-o scara - interval de timp definit, cu un anumit nivel de calitate si cost acceptabile pentru consumator).
adaptavitatea - un proces de fabricatie trebuie sa fie operational, sa fie capabil sa se adapteze la conditiile de piata, economice si politice ale mediului pentru a supravietui si a se manifesta competitiv.
Intreprinderea este o entitate economica producatoare de profit caracterizata printr-un mod specific de actiune si activitate, avānd functionalitate si organizare tehnologica, o anumita capacitate de a produce bunuri si servicii, de a se conduce si gestiona rational.
Formele obisnuite de īntreprinderi īntālnite īn mediul economico-productiv sunt urmatoarele:
īntreprinderi persoane fizice (individuale, private, de familie);
īntreprinderi asociative (cooperative);
īntreprinderi considerate juridic ca fiind societati comerciale; Acestea pot fi:
a) de persoane, īn nume colectiv si īn comandita simpla;
b) de capitaluri, pe actiuni, respectiv societati pe actiuni (corporatii);
c) societati cu raspundere limitata de persoane si de capitaluri;
regii autonome de stat, constituite din resursele directe si indirecte ale statului.
Īntreprinderea comerciala este o unitate economica avānd ca scop achizitionarea de marfuri (produse) si servicii de la producatori sau furnizori cu scopul de a le vinde.
Societatea comerciala este o persoana juridica īnfiintata printr-un contract īntre mai multe persoane fizice sau juridice care convin sa aduca īn comun diferite valori, bunuri sau activitati īn scop lucrativ, pentru a obtine profit. Societatile comerciale cu personalitate juridica se pot constitui īn una din urmatoarele forme (Legea 31/1990
Societate īn nume colectiv. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatiilor. Nu se prevad conditii restrictive cu privire la numarul de membri si la marimea capitalului social, care, de regula, este restrāns.
Societate īn comandita simpla. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati. Acesti asociati reprezinta elementul activ īn cadrul societatii. Ei dispun de gestiune, presteaza munca, desfasoara activitati comerciale. Asociatii comanditari raspund numai pāna la concurenta aportului lor, neavānd calitatea de comercianti (nu pot interveni īn
conducerea societatii īn raportarile cu tertii). Se manifesta deplina īncredere reciproca a actionarilor. Nu se prevad conditii restrictive cu privire la numarul de membri si la marimea capitalului social, care, de regula, este restrāns.
Societatea īn comandita pe actiuni. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspundere nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati. Capitalul social este īmpartit īn actiuni. Comanditarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor. Elementul determinant este capitalul, respectiv actiunile. Se aseamana cu societatea pe actiuni īn ceea ce priveste constituirea, functionarea, dizolvarea si
lichidarea.
Societate pe actiuni. Este forma tipica de societate pe capitaluri, de regula importante ca valoare. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor. Actionarii nu sunt considerati comercianti, neavānd fata de terti nici o raspundere, dar au dreptul sa participe la luarea deciziilor īn cadrul adunarilor generale a actionarilor si sa īncaseze cota de beneficiu ce
li se cuvine. Constituirea societatii se poate face pe calea simultana sau prin subscriptie publica.
Societate cu raspundere limitata. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale. Īn caz de aport īn natura, acesta nu poate reprezenta mai mult de 60% din capitalul social si se transmite īn momentul construirii societatii. Prestatiile īn munca si creantele nu pot constitui aport. Societatile comerciale fara personalitate juridica se pot constitui īn urmatoarele
forme (Decret Lege nr. 54/1990
- Asociatii familiare. Se constituie īntre membrii unei familii cu gospodarie comuna.
- Persoane fizice autorizate sa desfasoare activitate independenta
Autorizarea pentru prestarea de servicii se elibereaza pe baza atestarii capacitatii profesionale specifice activitatii respective.
Īntreprinderile asociate sunt entitatile care convin sa aduca īn comun o contributie (īn bani sau natura) īn vederea constituirii unui capital social cu ajutorul caruia, īn continuare, prin procesare productiva, sa se realizeze profit, urmānd ca acesta sa se partajeze īntre asociati.
Majoritatea īntreprinderilor asociative sunt forme simple de asociere īn care raspunderea este nelimitata si solidara.
Īntreprinderile personale sunt entitatile īnfiintate fiecare de cāte un proprietar care organizeaza si conduce īn nume personal activitatile productiv-economice sau de servicii. Raspunderea este nelimitata, situatie īn care proprietarul raspunde de īntreaga infrastructura si, īn totalitatea sa, de sistemul relational, nu numai cu capitalul investit īn īntreprinderea respectiva.
Īntreprinzatorul este persoana fizica sau juridica supusa riscului de a organiza, desfasura si dezvolta o afacere sau activitate profitabila.
Firma este un element de identificare a unei īntreprinderi si consta īn denumirea unui comerciant care este īnmatriculat la registrul comertului. Firma este necesara, din punct de vedere administrativ, pentru evidenta si control. Uzual īn limbajul economic comun, termenul "firma" este utilizat si īn īntelesul mai larg de "īntreprindere".
Compania este o entitate economica de mare dimensiune cu caracter de trust monopolist, de regula cu profit industrial, comercial, de transport, turistic s.a.
Corporatia este o forma specifica de organizare a activitatii economice. Initial, acest tip de organizare poarta denumirea de "breasla", fiind constituita cu scopul de a promova interesele si drepturile profesionale ale membrilor sai. Īn contemporaneitate, corporatiile sunt organizate sub forma societatilor comerciale pe actiuni. De regula, corporatia este o mare firma (īntreprindere) care, prin pozitia si forta ei pe piata, are un rol important īn viata economica a unei tari.
Concernul desemneaza o uniune de īntreprinderi comerciale, bancare, de asigurari s.a. legate financiar pe calea participatiilor. Īntreprinderile au autonomie, dar sunt controlate de catre persoanele care detin
pachetul majoritar de actiuni.
Trustul este o forma de integrare orizontala sau verticala a productiei si serviciilor si de concertare a capitalurilor. Trusturile au aparut pentru prima oara īn SUA si ulterior si īn alte tari industrializate.
Holdingul este o societate sau companie care detine cea mai mare parte de actiuni a mai multor firme sau filiale ale acestora. Fiecare entitate din holding īti pastreaza forma de organizare si identitatea,
concomitent cu instalarea pe pietele de aprovizionare si desfacere. Legaturile dintre compania principala si filiale se concretizeaza īn domeniul investitional, financiar si tehnologic.
Societatile transnationale (multinationale) reprezinta generic entitatile private si publice care realizeaza activitati prin implantari de infrastructuri si operatii īn afara teritoriului national unde īsi au sediul social.
Regia autonoma este o forma de unitate economica avānd scop lucrativ de exploatare prin folosire si valorificare pentru profit a bonurilor aflate īn proprietatea statului. Are independenta patrimoniala, īntocmeste buget de venituri si cheltuieli, bilant contabil si cont de profit si pierderi. Poate contracta credite si beneficia de subventii de la bugetul de stat sau de la cele locale.
3.2. Structura manageriala īn activitatea productiv-economica
Definitia generalizata a structurii organizatorice deriva din formulari diferite, dintre care se amintesc:
coordonarea planificata a activitatilor unui numar de persoane pentru atingerea unui obiectiv comun, explicit, munca si functiunile fiind īmpartite, iar autoritatea si responsabilitatea ierarhizate (E. Schein
schema a etajelor ierarhizate si de comunicare īntre diverse niveluri si administratori, īn cadrul acestei scheme circulānd informatiile necesare, cautate si utilizate pentru atingerea unor obiective (A.D. Chandler
un mijloc de diviziune a muncii, īntre sarcini si coordonarea lor
descriere a raporturilor dintre servicii si a legaturilor ierarhice īntre administratori de pe diferite niveluri
schema de repartizare a sarcinilor si responsabilitatilor īn interiorul firmei (G. Predaglio
Structura organizatorica descrie: a) formula de conducere sau functionala si b) formula de productie sau operationala. Partile componente ale structurii organizatorice sunt: postul, functia, compartimentul, relatiile ocazionale, nivelul ierarhic, ponderea ierarhica.
Proiectarea structurii organizatorice se bazeaza pe aplicatia decizionala a unor principii:
-principiul obiectivului (concentrarea pe un scop, tel, obiectiv);
-principiul specializarii (folosirea personalului si a infrastructurii specializate);
-principiul combinat (focalizarea specializata pe un obiectiv).
Diagrama organizationala este schema care reglementeaza cooperarea si controlul īn cadrul unei firme, vizānd sarcini, responsabilitati, autoritate s.a.
Nivelurile ierarhice reprezinta etaje īn cadrul diagramei organizationale carora le sunt alocate sarcini, responsabilitati, autoritate si restrictii.
Distributia activitatilor pe niveluri este:
strategica ; tactica ;
operationala ; executiva ;
Proiectarea structurii manageriale se bazeaza pe functiunile unitatii economice si anume:
functiunea comerciala; functiunea de productie;
functiunea financiar-contabila; functiunea de cercetare-dezvoltare;
functiunea de resurse umane.
Relatiile sociale de productie pot fi:
relatii de conducere operativa (B primeste dispozitii numai de la A fata de care raspunde);
relatii de participare la conducere B este membru cu drept de vot īn consiliul de administratie);
relatii de conducere functionala B primeste dispozitii de la A cu privire la o problema de specialitate, fata de care raspunde;
relatii de avizare; relatii de īndrumare tehnica, de informare, de cooperare etc.
Structura unitatilor operative pleaca de la un loc de munca atelier, raion, perimetru, sector s.a.
Structura unitatilor functionale se diferentiaza calitativ prin: post (functionar), birou, divizie, compartiment, directie, serviciu s.a.
Efectele structurii se regasesc īn managementul propriu-zis. Acesta se desfasoara sub trei aspecte:
management liniar management functional management mixt.
Fig 8 - Schema managementului liniar
Fig. 9 - Schema managementului functional
Fig. 10 - Modelul schematic al unei organizatii productive
Nivel managerial (ing. sef) Nivel managerial 2 (m a i s t r i)
Nivel managerial 3 (muncitori)
Consiliu de administratie Presedinte - Vicepresedinte financiar - Vicepresedine comercial
Vicepresedinte - operativ
Pe baza analizelor complete se alege varianta cu cele mai mari avantaje. Modelul schematic general al unei organizatii se exprima printr-o structura flexibila ce vizeaza piata, productia si finantele .
Fig. 11 - Triunghiul managerial al postului īn organigrama
3.3. Dimensiunea īntreprinderii īn cāmpul productiv-economic
Īn tarile Uniunii Europene functioneaza aproape 16 milioane de īntreprinderi mici si mijlocii (99% din totalul īntreprinderilor din Uniune). Succesul acestei formule organizatorice este legat de managementul aplicat, īn care procesul decizional este mai direct, simplu si rapid, iar informarea generalizata īn īntreaga structura. Īn Romānia (1996-2000), densitatea īntreprinderilor mici si mijlocii este de 13,5 la 1000 de locuitori īn comparatie cu densitatea īnregistrata īn tarile Uniunii Europene, care se situeaza īntre 25 si 45 īntreprinderi/1000 locuitori. Prin OG nr. 25/1993, īn Romānia o īntreprindere este mica daca are de la
5 la 25 salariati si mijlocie daca are de la 26 la 200 salariati. Orice organizatie este un tip de sistem, care reprezinta un ansamblu de entitati (abstracte sau concrete) legate īntre ele.
Caracteristicile manierei de conducere (a managementului) sunt determinate de:
) componenta (oameni, utilaje, materiale, bani); ) structura; ) comunicarea; ) controlul.
3.4. Elemente de organizare structurala
Organizarea structurala reprezinta gruparea functiunilor, atributiilor si salariilor, īn raport cu anumite criterii, si repartizarea acestora pe grupuri de angajati pentru operationalizare.
Postul: grup de obiective, sarcini, competente si responsabilitati ce revin spre executie unui singur angajat; Rationalitatea unui post este evidentiata prin corelatia: sarcini - competente-responsabilitati pentru īndeplinirea obiectivelor individuale (triunghiul de aur al organizarii
OBIECTIVE - INDIVIDUALE / OBIECTIVE - INDIVIDUALE
Sarcini
Fig. 12 -Triunghiul de aur al organizarii
AB = responsabilitati; BC = sarcini; CA = competente.
Functia este desemnata de totalitatea posturilor care sunt caracterizate de aceleasi trasaturi principale. Functia poate fi a) de conducere si b) de executie.
Ponderea ierarhica desemneaza numarul de angajati (persoane) conduse (coordonate) nemijlocit de un manager.
Compartimentul reprezinta ansamblul persoanelor care presteaza munci omogene sau complementare, de regula pe acelasi amplasament.
Nivelul ierarhic este compus din totalitatea subdiviziunilor aflate la aceeasi distanta ierarhica de top - management.
Relatiile organizationale sunt raporturile dintre subdiviziunile organizatorice (posturi, compartimente) stabilite prin reglementari oficiale
3.5. Forme de prezentare a structurii organizatorice
Organigrama este reprezentarea grafica a structurii organizatorice. Dreptunghiurile reprezentānd posturi si compartimente legate prin linii desemneaza raporturile ierarhice si functionale īntre componentele structurii organizatorice.
Regulamentul de organizare si functionare este o redare cu urmatorul continut:
īn prima parte sunt īnserate date privind baza legala a constituirii si functionarii firmei;
se realizeaza o prezentare succinta a obiectului de activitate;
se include organigrama generala a firmei;
sunt relatate īn continuare principalele caracteristici organizationale (obiective, sarcini, competente, responsabilitati);
se prezinta īn detaliu compartimentele firmei, functiile si posturile
Descrierea postului (fisa postului) cuprinde: ) denumirea postului,
) obiectivele individuale, ) sarcinile, ) competentele, ) responsabilitatile,
) relatiile postului cu alte posturi, ) cerinte specifice ale postului (calitati, aptitudini,
cunostinte s.a.).
Structura oganizatorica se clasifica īn:
structura ierarhica (liniara). Are un numar redus de compartimente. Fiecare persoana este subordonata unui singur manager (sef).
structura functionala W. Taylor, 1965). Titularii posturilor de executie primesc decizii atāt din partea managerilor ierarhici directi, cāt si de la compartimentele functionale, prin dubla subordonare.
structura ierarhic - functionala reprezinta o combinatie īntre elementele organizatorice descrise anterior.
|
