PROBLEMATICA PROFITULUI SI A STRUCTURII FINANCIARE

CT – cheltuielile totale

CV - cheltuielile varibile

Pe linia paralela la abscisa marcam CF - cheltuielile fixe care raman neschimbate pe tot intervalul considerat de variatie a vanzarilor (chiar daca nu se fabrica nici o unitate firma face cheltuieli fixe)

Pe masura lansarii in fabricatie a comenzilor se fac si cheltuieli variabile, care cresc odata cu cresterea volumului de produse. In consecinta, de la nivelul cheltuielilor fixe din punctul de origine se formeaza si curba cheltuielilor variabile, curba care marcheaza, impreuna cu linia cheltuielilor fixe, cheltuielile totale de exploatare ale firmei.

Curba incasarilor isi are inceputul chiar in punctul de origine a celor doua coordonate si creste pe masura cresterii volumului vanzarilor. La intersectia curbei incasarilor cu curba cheltuielilor variabile, adica a costurilor totale se situeaza punctul mort – proiectia pe abscisa reprezinta volumul vanzarilor la nivelul caruia firma isi acopera costurile, dar nu realizeaza inca profit.

Algebric, acesta cantita se va determina astfel:

unde:

– incasarile firmei in concordata cu volumul vanzarilor,

–cheltuielile variabile aferente volumului vanzarilor

CF – cheltuielile fixe ale firmei

deci, productia la punctul mort va fi:

La pragul de rentabilitate „x”, profitul pe care doreste firma sa-l obtina se adauga la suma cheltuielilor fixe, judecandu-se dupa aceleasi judecati ca si in cazul pragului de rentabilitate zero.

B.    Cazul unei multitudini de produse

De regula, firmele produc si comercializeaza un intreg evantai de produse, astfel incat forma anterioara de prezentare a pragului de rentabilitate nu mai poate fi utilizata pentru previzionarea profitului total pentru anul urmator.

In acest caz, in loc de a dimensiona activitatea in volume de produs se apeleaza la exprimarea ei in valori, adica prin cifra de afaceri. Astfel, putem afirma ca, pragul de rentabilitate este acea suma a cifrei de afaceri la nivelul careia firma isi realizeaza profitul dorit sau isi acopera costurile fara a realiza inca profit (in cazul punctului mort).

Ca punct de sprijin pornim de la o relatie din anul anterior si anume, suma globala a costurilor variabile aferente cifrei de afaceri din acel an. Consideram in aceasta situatie ca costurile variabile variaza odata cu variatia volumului vanzarilor (in practica lucrurilr nu stau chiar asa, dar la nivel global putem accepta supozitia)

Astfel, raportul:

este acceptat ca si constanta, putand fi extrapolata si pentru anul urmator.

ar reprezenta ponderea cheltuielilor fixe si a profitului in cifra de afaceri.

Astfel, la punctul mort, cifra de afaceri ar fi:

daca se doreste a se afla pragul de rentabilitate „x”, atunci la suma cheltuielilor fixe se adauga suma dorita a profitului

Aplicatie 1:

Se iau in considerare doua intreprinderi “A” – complet automatizata si “B” – la care sunt automatizate doar anumite operatiuni. Ambele au acelasi pret de vanzare pentru produsul lor, respectiv, 800 mii lei unitatea de masura. La societatea “A” costurile fixe sunt de 2.800.000 mii lei si costurile variabile unitare sunt de 650 mii lei, iar la societatea “B” costurile fixe sunt de 5.600.000 mii lei si costurile variabile unitare sunt de 600 mii lei.

Valoarea activelor imobilizate este de 85.350.000 mii lei si a celor circulante 32.430.000 mii lei in cazul societatii “A”, iar in cazul societatii “B” de 72.360.000 mii lei, repectiv 23.500.000 mii lei

Sa se calculeze in cazul celor doua intreprinderi:

a). pragul de rentabilitate zero (punctul mort);

b). cantitatea pentru care rata randamentului este 20%;

c). viteza de rotatie a activelor circulante in cele doua situatii.

a). pragul de rentabilitate zero, sau productia la punctul mort se determina potrivit relatiei:

unde:

Q_m – productia la punctul mort

CF – cheltuielile fixe totale

p – pret de vanzare unitar

cv – cost variabil unitar

b). pragul de rentabilitate “x”, sau productia pentru care rata randamentului este cea dorita se determina potrivit relatiei:

unde: P_X – profitul pentru care rata randamentului este de “x”

Rata randametului se determina prin raportarea profitului la active

Þ P = A R_r, iar A = active imobilizate + active circulante

societatea “A”

A = 85.350.000 + 32.430.000 = 117.780.000 mii lei

P = 117.780.000 20% = 23.55000 mii lei

societatea “B”

A = 72.360.000 + 23.500.000 = 95.860.000 mii lei

P =95.860.000 20% = 19.172.000 mii lei

c). viteza de rotatie a activelor circulante se calculeaza dupa relatia:

unde:

CA – cifra de afaceri, CA = cantitatea pretul

Ac – valoarea activelor circulante

Societatea “A”:

CA_m= Q_m p = 18.667 800 = 14.933.600 mii lei

CA_20% = Q_20% p = 175.706,6 800 = 140.565.280 mii lei

Societatea “B”:

CA_m= Q_m p = 28.000 800 = 22.400.000 mii lei

CA_20% = Q_20% p = 123.860 800 = 99.088.000mii lei

Aplicatie 2:

Sa se determine cifra de afaceri a punctului mort, respectiv, cifra de afaceri necesara obtinerii unui profit de 22.000.000 lei, in conditiile in care cheltuielile fixe totale sunt de 29.000.000 lei, pretul unitar este de 20.000 lei, iar ponderea cheltuielilor variabile totale in cifra de afaceri in anul trecut a fost de 28%.

Sa se calculeze si viteza de rotatie a activelor circulante stiind ca acestea au o valoare de 8.732.000 lei

Cifra de afaceri la punctul mort:

unde:

CA_m – cifra de afaceri la punctul mort

CF – cheltuielile fixe totale

CV – cheltuieli variabile totale

- ponderea cheltuielilor variabile totale in cifra de afaceri

Cifra de afaceri pentru obtinerea unui profit dorit:

unde: P_x – profitul dorit de firma

Viteza de rotatie a activelor circulante:

unde: Ac – valoarea activelor circulante

1.2. Analiza marginala in programarea profitului

Utilizarea pragului de rentabilitate ca instrument in programanrea profitului poate arata firmei volumul vanzarilor la nivelul caruia se poate obtine profitul dorit 525j97f . Daca, insa acest profit este si cel optim, adica maxim posibil in conditiile date de exploatare, este grau de afirmat.

Previzionarea obtinerii unui profit optim se poate realiza cu ajutorul analizei marginale, metoda care se bazeaza pe dinamica diferita a diverselor componente ale costurilor de exploatare si pe relatia acestora cu cantitatea produsa si vanduta. Analiza marginala se bazeaza pe notiunea de cost marginal.

La modul general prin cost marginal se intlelege costul aditional care permite producerera unei unitati suplimentare de produs.

Relatia costului marginal este urmatoarea:

unde:

C_M – costul marginal

C_T1 –cheltuielile totale aferente volumului sporit de produse

C_T0–cheltuielile totale aferente volumului initial de produse

Q₀ si Q₁ – volumele de produs din cele doua momente

2. Problematica structurii financiare

2.1. Consideratii privind importanta structurii financiare

Finantarea intregului necesar de capital pune in fata firmei chestiunea structurii financiare, adica a modului de combinare a surselor de procurare a capitalului. Implicatiile modalitatilor de procurare a capitalurilor necesare atat asupra rentabilitatii financiare, cat si asupra riscului pe care si-l asuma firma recurgand la diverse surse, sunt variate, astfel incat, inevitabile se ridica problema: care structura financiara este mai buna?

Prin structura de capital se intelege modul de combinare al capitalurilor permanante ale firmei (capital social, rezerve, datorii pe termen lung).

Prin structura financiara se intelege modul de combinare a tuturor tipurilor de capital pe care le procura firma, proprii sau imprumutate, pe termen lung, mediu sau scurt. Adica, structura intregului pasiv al bilantului firmei

Firma este interesata sa cunoasa rezultatele financiare finale in diferitele structuri financiare pe care le-ar putea construi. Este mai rentabil sa se lucreze numai cu capital propriu sau este mai rentabil sa se lucreze cu capital imprumutat, si in ce proportie sa se procure acesta din urma.

In cazul in care rata indatorarii este supraunitara, o rata a dobanzii mai mare decat rata rentabilitatii economice duce la o activitate cu pierderi; numai in cazul in care profitabilitatea utilizarii capitalului este mai mare decat rata dobanzii, firma poate realiza o rata a rentabilitatii financiare mai mare decat rata rentabilitatii economice.

Rentabilitatea financiara depind esential de nivelul rentabilitatii economice, dar mai depinde de rata dobanzii bancare, precum si de nivelul de indatorare. Nivelul cotei de impunere atinge in acelasi fel, atat firmele indatorate, cat si firmele neindatorate, deci nu cota de impunere determina falimentul. Totul depinde de modul de folosire a imprumutului, de rata rentabilitatii economice obtinute de acel imprumut.

Evident, pe masura cresterii indatorarii firmei creste si riscul la care se supune ea, ceea ce afecteaza si cotatia actiunilor proprii la bursa, inregistrandu-se o tendinta de scadere a cursului, indiferent de faptul daca ramdamentul plasarii capitalului ramane sau nu ridicat.

2.2. Structura financiara optima

Acest subiect al structurii financiare optime este deosebit de dificil si de pretentios. Optimul este starea cea mai buna in anumite conditii date, ceea ce implica schimbarea optimului odata cu schimbarea conditiilor.

La modul cel mai general posibil am putea sa afirmam ca structura financiara a unei firme este optima numai in conditiile in care diferenta dintre rata rentabilitatii financiare , pe de-o parte, si rata rentabilitatii economice pe de alta parte este maxima:

Dificultatea consta in faptul ca rata rentabilitatii economice depinde prea putin de rata indatorarii, ea depinzand de factori de fabricatie si de piata. Gradul de indatorare, concurand la obtinerea profitului ca orice alt capital propriu, influenteaza, prin intermediul dobanzii deductibile, marimea profitului impozabil si pe aceasta cale, marimea profitului net (in conditii normale rata dobanzii este mai mica decat cota de impunere).

Relatia de mai sus este extrem de dificil de prognozat ca urmare a numarului mare de factori care isi exercita influenta asupra celor doi termeni ai diferentei. Exista in literatura americana numeroase controverse legate de acest subiect, aceste neputand fi aplicabile pentru moment in practica romaneasca.

2.3. Diagnosticul financiar si riscul de faliment al firmei

Determinarea gradului de autonomie economica si financiara, identificarea la timp a cauzelor care pot genera schimbari nedorite in activitatea unei intreprinderi presupun diagnosticarea financiara prin intermediul unui sistem de rate .

Ratele se stabilesc sub forma unor rapoarte semnificative intre doua elemente comparabile sub aspectul continutului si al prezentarii monetare. Forma de exprimare a ratelor este diferita, principalele modalitati fiind: exprimarea printr-un coeficient (numar), printr-un procent sau printr-o durata (nr. de zile).

Diagnosticarea eficienta a unei intreprinderi nu consta in utilizarea unui numar cat mai mare de rate, ci in selectarea, analizarea si interpretarea ratelor care corespund cel mai bine obiectivelor urmarite de analistul economico-financiar.

Cele mai semnificative rate utilizate sunt grupate astfel:

rate de rentabilitate;

rate de structura a capitalurilor;

rate privind rotatia capitalurilor;

rate financiare.

Diagnosticul financiar se efectueaza pe baza datelor contabile din bilant (financiar si functional) si din contul de profit si pierdere.

2.3.1. Ratele de rentabilitate

Rentabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderilor de a obtine profit, fiind unul dintre cei mai importanti indicatori de eficienta. Rentabilitatea intreprinderilor poate fi exprimata atat in marime absoluta-prin marimea profitului-cat si in marime relativa, prin ratele de rentabilitate.

Ratele de rentabilitate imbraca urmatoarele forme principale:

-rate de rentabilitate comerciala;

-rate de rentabilitate economica;

-rate de rentabilitate financiara.

Ratele de rentabilitate comerciala sau ratele de marja evalueaza randamentul diferitelor etape ale activitatii intreprinderii la formarea rezultatului. Ele se calculeaza ca raport intre marjele de acumulare si cifra de afaceri sau valoarea adaugata.

Rata marjei comerciale, utilizata cu precadere de catre intreprinderile cu activitate comerciala, evidentiaza strategia comerciala a intreprinderii.

Rata marjei comerciale =

O marja comerciala redusa implica cheltuieli generale riguroase si deci apelarea la forme de distribuire a marfurilor care sa diminueze costurile privind personalul, transportul, stocarea, etc. O marja comerciala ridicata necesita cheltuieli generale ridicate si implicit servicii mai bune catre clienti.

Rata marjei brute de exploatare sau rata EBE reflecta excedentul brut de exploatare aferent cifrei de afaceri si arata capacitatea activitatii de exploatare de a aduce profit.

Rata _EBE=

Rata marjei nete de exploatare ilustreaza eficienta activitatii de exploatare a intreprinderii sub toate aspectele: industrial, administrativ si comercial.

Rata marjei nete de exploatare=

Rata marjei brute de autofinantare exprima surplusul de surse de finantare aflat la dispozitia intreprinderii pentru dezvoltarea si/sau remunerarea actionarilor sai.

Rata marjei brute de autofinantare=

Rata marjei asupra valorii adaugate masoara rezultatul brut de care dispune intreprinderea dupa scaderea cheltuielilor de exploatare pentru 100 lei bogatie creata (daca se exprima procentual).

Rata marjei asupra valori adaugate =

Rata rentabilitatii economice sau rata rentabilitatii activului (in engl. Return on Assets - ROA) ilustreaza eficienta capitalului economic alocat activitatii productive a intreprinderii.

ROA =

Pentru analiza ratei rentabilitatii economice se utilizeaza descompunerea ei:

ROA=

Rata rentabilitatii financiare (engl. Return on Equity-ROE) reprezinta capacitatea firmelor de a genera profit net prin capitalurile proprii angajate in activitatea sa, sau altfel spus, randamentul utilizarii capitalurilor proprii.

Este de dorit ca rata rentabilitatii financiare sa fie superioara ratei medii a dobanzii pentru ca actiunile intreprinderii sa fie atractive si cursul bursier sa inregistreze o crestere.

ROE=

2.3.2 Ratele de structura a capitalurilor

Structura financiara a intreprinderii vizeaza, pe de o parte, activul bilantier, iar pe de alta parte, pasivul bilantier.

Ratele referitoare la structura bilantului contabil (ratele de structura patrimoniala) se calculeaza ca raport intre diferitele posturi de activ sau pasiv si totalul activului sau pasivului, stabilind astfel ponderea fiecarui post in totalul bilantului si oferind posibilitatea exprimarii acestuia in procente.

Ratele referitoare la structura activului reprezinta expresia sintetizata a structurii productive a intreprinderii, cele mai semnificative fiind:

Rata activelor imobilizate (R_AI) reflecta ponderea imobilizarilor (corporale, necorporale si financiare) in totalul activului:

R_AI=

Rata imobilizarilor corporale (R_IC) exprima marimea imobilizarilor ce imbraca forma capitalului fix in ansamblul activului intreprinderii:

R_IC=

Rata imobilizarilor financiare (R_IF) este dependenta de legaturile financiare ale intreprinderii cu alte societati la care detine participatii si ilustreaza ponderea activelor financiare in activul total:

R_IF=

Rata activelor circulante (R_AC) ilustreaza ponderea utilizarilor temporare in totalul patrimoniului:

R_AC=

Rata stocurilor (R_S) reflecta ponderea activelor circulante cu cea mai mica lichiditate in totalul activului:

R_S=

Rata stocurilor depinde de sectorul de activitate – ea inregistrand valori ridicate la intreprinderile din sfera productiei si distributiei de marfuri si foarte scazute la intreprinderile din sfera serviciilor, de durata ciclului de exploatare (rata este mai ridicata la intreprinderile cu ciclu de exploatare lung si mai redusa la celelalte) si nu in ultimul rand de factorii conjuncturali si cerintele pietei.

Rata stocurilor poate fi descompusa in rate analitice in functie de elementele constitutive ale stocurilor (materii prime, productie in curs de executie, produse finite, marfuri).

Rata creantelor (R_cr) reflecta ponderea creantelor intreprinderii in totalul activului si este influentata de categoriile de clienti si termenele de plata acordate de catre firma partenerilor externi din aval.

R_cr=

Rata creantelor inregistreaza valori scazute in cazul intreprinderilor aflate in contact direct cu clienti care achita in numerar (comertul cu amanuntul, prestarile de servicii) si valori mai mari in cazul relatiilor dintre intreprinderile cu decontari fara numerar.

Rata activelor de trezorerie (R_AT) arata ponderea disponibilitatilor banesti si a plasamentelor in activul total al intreprinderii:

R_AT=

O valoare ridicata a disponibilitatilor ne indica o situatie favorabila in termeni de echilibru financiar, daca nivelul lor este mai ridicat decat nivelul pasivelor de trezorerie. In caz contrar, intreprinderea contracteaza credite bancare curente pentru finantarea nevoilor de exploatare.

Ratele referitoare la structura pasivului furnizeaza informatii referitoare la structura resurselor financiare ale intreprinderii pe categorii de resurse (proprii, imprumutate) si termene de exigibilitate (scurt, mediu si lung).

Rata stabilitatii financiare (R_SF) evidentiaza capitalul permanent de care dispune intreprinderea in ansamblul resurselor totale de finantare.

R_SF=

Rata autonomiei financiare globale (R_AFG) reflecta autonomia financiara a intreprinderii:

R_AFG=

Rata de indatorare globala (R_IG) masoara ponderea datoriilor totale in patrimoniul intreprinderii:

R_IG=

Rata de indatorare globala este, prin natura ei, subunitara si pe masura ce raportul se diminueaza, indatorarea scade, respectiv autonomia financiara creste.

2.3.3.Ratele privind rotatia capitalurilor

Ratele de rotatie a capitalurilor confera posibilitatea obtinerii informatiilor referitoare la ritmul de reinnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor si creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare.

Cifra de afaceri este constituita din elemente valorice care au drept scop acoperirea cheltuielilor de productie, reinnoirea stocurilor de materii prime, plata datoriilor fata de furnizori, achitarea salariilor, rambursarea creditelor, etc. Elementele patrimoniale de activ vor fi reinnoite intr-un interval de timp specific prin cifra de afaceri , iar datoriile vor fi achitate intr-un anumit interval prin componenta valorica corespunzatoare din cifra de afaceri, intervale de timp numite durate de rotatie a capitalurilor prin cifra de afaceri.

Durata de rotatie a capitalurilor(D_R) indica numarul de zile in care cifra de afaceri reinnoieste activele sau achita datoriile :

D_R=

Rotatia de ansamblu a capitalurilor in raport cu cifra de afaceri se exprima prin intermediul unui coeficient de rotatie (k_r), ce semnifica viteza de rotatie globala, in numar de rotatii pe an:

K_r=

Viteza de rotatie (numarul de rotatii) arata rapiditatea cu care elementele activelor circulante sau datoriilor de exploatare se reintorc la forma baneasca initiala, cu cat viteza de rotatie a lor este mai mare, cu atat este mai mare eficienta utilizarii lor. In acest scop putem calcula mai multi indicatori, si anume:

Viteza de rotatie globala (V_R), calculata in functie de cifra de afaceri si valoarea stocului mediu global, indica de cate ori, intr-o perioada de gestiune stocurile trec succesiv prin fazele de aprovizionare, productie, comercializare:

V_R=

Stoc mediu global =

Viteza de rotatie a stocurilor de materii prime exprima eficienta activitatii de aprovizionare:

V_{R materii prime}=

Viteza de rotatie a stocurilor de produse finite indica eficienta activitatii de desfacere:

V_{R produse finite}=

Viteza de rotatie a stocurilor de marfuri arata eficienta activitatii comerciale a intreprinderii:

V_{R marfuri}=

Viteza de rotatie a creantelor evidentiaza numarul reinnoirii portofoliului mediu de creante prin fluxul anual de vanzari.

V_{R creante}=

Viteza de rotatie a datoriilor totale ilustreaza durata medie in zile, de rambursare a datoriilor totale (imprumutate si atrase):

V_{R datorii totale}=

Viteza de rotatie a datoriilor curente exprima durata medie in zile de achitare a datoriilor pe termen scurt:

V_{R datorii t scurt}=

Viteza de rotatie a furnizorilor indica numarul de zile in care intreprinderea isi achita datoriile fata de furnizori:

V_{R datorii furnizori}=

2.3.4. Ratele financiare

Analiza lichiditatii se efectueaza prin intermediul urmatoarelor rate de lichiditate: rata lichiditatii generale (globale), rata lichiditatii reduse si rata lichiditatii imediate.

Rata lichiditatii generale (R_LG) este o modalitate de exprimare relativa a fondului de rulment financiar.

Lichiditatea generala exprima posibilitatea activelor curente de a se transforma intr-un terme scurt in lichiditati pentru a satisface datoriile exigibile. Se considera ca lichiditatea generala (globala) este favorabila, atunci cand rata lichiditatii generale este supraunitara (cuprinsa intre 2 si 2,5).

R_LG=

Rata lichiditatii reduse (R_LR) reflecta capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile pe termen scurt din creante si disponibilitati. In literatura de specialitate se considera ca valoarea optima este cuprinsa intre 0,7 si 1.

R_LR=

R_LR=

Rata lichiditatii imediate (R_LI) sau rata capacitatii de plata imediate exprima masura in care disponibilitatile banesti existente pot acoperi datoriile exigibile pe termen scurt. Literatura de specialitate considera corespunzatoare o rata a lichiditatii imediate de peste 0,35.

R_LI=

In categoria disponibilitatilor banesti sunt luate in considerare doar disponibilitatile efective din conturile bancare si numerarul din casierie.

Analiza solvabilitatii ilustreaza capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile totale (atat cele pe termen scurt, cat si cele pe termen lung) din resursele totale.

Rata solvabilitatii(R_S) se determina ca raport intre activul total si datoriile totale, intreprinderea fiind considerata solvabila atunci cand suma activelor sale (fixe si circulante) este mai mare sau cel putin egala cu totalul pasivelor exigibile:

R_S=

Daca raportul este mai mare de 1,5 rezulta ca intreprinderea are capacitatea de a-si onora obligatiile banesti fata de terti, o valoare a raportului mai mica de 1,5 evidentiind riscul de insolvabilitate pe care si l-au asumat furnizorii de fonduri puse la dispozitia intreprinderii.

Analiza capacitatii de indatorare poate fi realizata prin intermediul urmatorilor indicatori:

Coeficientul indatorarii globale (CIG) =

sau

Coeficientul indatorarii globale (CIG) =

Coeficientul indatorarii la termen (CIT)= sau

Coeficientul indatorarii pe termen scurt =

2.4. Riscul de faliment

Evaluarea sintetica a riscului de faliment

Dat fiind faptul ca metodele de analiza utilizate de diagnosticul financiar-analiza lichiditate-exigibilitate, analiza pe baza bilantului functional, analiza pe baza ratelor de rentabilitate si risc-evidentiaza situatiile favorabile si nefavorabile ale gestiunii financiare, dar nu pot evalua global riscul de faliment, cercetatorii si organismele internationale au considerat oportuna elaborarea unei metode de previzionare a riscului de faliment, denumita metoda scorurilor.

Metoda scorurilor are la baza tehnicile statistice ale analizei discriminante a caracteristicilor financiare, stabilite cu ajutorul ratelor si consta in separarea unui grup de intreprinderi in intreprinderi cu functionare normala si intreprinderi cu dificultati financiare. Pentru fiecare categorie de intreprinderi se selecteaza cu ajutorul unei proceduri informatice ratele cele mai discriminante pana se obtine un procent de clasament bun ridicat.

Diferentierea intreprinderilor cu functionare normala de cele cu dificultati finnaciare, prin intermediul acestei combinatii de rate, conduce la stabilirea unui indicator numit scor (notat cu Z), care aproximeaza riscul pentru o anumita intreprindere, respectiv probabilitatea unei intreprinderi de a functiona normal sau de a fi falimentara.

Scorul Z se prezinta sub forma unei functii liniare de mai multe variabile, caracterizate de coeficienti de pondere calculati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra unui grup de intreprinderi repartizate de la inceput in „bune” si „rele”:

Z=a₁R₁ + a₂R₂ +..+a_nR_n + c

unde:

a_i=coeficientul de pondere al fiecarei rate

R_i=rata selectionata

c=constanta (care poate aparea sau nu)

Coeficientii (a_i) pot fi pozitivi sau negativi, in ultima situatie degradand scorul si contribuind la cresterea riscului de faliment.

Ratele selectionate (R_i) sunt independente intre ele in raport cu functia scor (Z), deoarece un anumit grad de corelatie intre ele ar duce la inregistrarea in functia scor a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen financiar.

In literatura de specialitate s-au elaborat o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, cele mai cunoscute fiind: modelul Altman, modelul Conan si Holder, modelul Bancii Frantei, etc.

Modelul Altman reprezinta una din primele functii scor elaborate in SUA, in anul 1968, de profesorul Altman.Pe baza studiului a numeroase intreprinderi, acesta a constatat ca analiza bazata pe mai multe variabile, efectuata cu ajutorul a cinci indicatori, a facut posibila previziunea a 75% din falimente cu doi ani inante de producerea acestora.

Modelul Z al lui Altman, se prezinta astfel:

Z=1,2 R₁+1,4R₂ + 3,3R₃+0,6 R₄+1,0 R₅

unde:

R_1, R₂,R₃, R₄, R₅ sunt indicatori economico-financiari

R₁=   

Capital circulant = Active circulante – Pasive circulante = Fond de rulment

R₂=

Profit reinvestit=Profit net – Dividende

R₃=

R₄=

R₅=

Interpretarea scorului Z:

Z< 1,8 –intreprinderea prezinta stare de faliment iminenta

Z>3 – situatia financiara a intreprinderii este buna, aceasta fiind credibila pentru

bancheri

1,8<Z<3- intreprinderea se confrunta cu o situatie financiara dificila si apropiata starii

de faliment

Modelul Conan si Holder (5 variabile) are la baza analiza lichiditate-exigibilitate si este aplicabil intreprinderilor industriale cu un numar maxim de 500 angajati.

Z= 0,24 R₁+0,22R₂ + 0,16R₃ - 0,87 R₄-0,10 R₅

unde:

R₁=

R₂=

R₃=

R₄=

R₅=

Riscul de faliment se stabileste in functie de valoarea scorului:

Se constata ca intreprinderea este cu atat mai vulnerabila cu cat valoarea lui Z este mai mica.

Modelul Centralei Bilanturilor din cadrul Bancii Centrale a Frantei previzioneaza riscul de faliment al companiilor franceze, utilizand un scor cu 8 variabile, astfel:

100Z= -1,25 R₁+2,003R₂ - 0,824R₃ + 5,221 R₄-0,689 R₅ – 1,164 R₆ + 0,706 R₇ + 1,408 R₈ – 85,544

In functie de valoarea lui Z se disting urmatoarele zone:

a)     o zona nefavorabila, daca Z <-0,25, situatia este riscanta, intreprinderea prezinta vulnerabilitate si are sanse sigure sa cunoasca dificultati economico-financiare semnificative;

b)    o zona de incertitudine, daca -0,25<Z<0,125; nu se poate formula o concluzie definitorie, recomandandu-se si utilizarea unei alte functii a falimentului;

c)     o zona favorabila, daca Z>0,25, intreprinderea prezinta o situatie economico-financiara normala, probabilitatea de faliment fiind foarte redusa.