^{Definirea riscului}

Definitia riscului economic data īn "Dictionarul de economie" de Nita Dobrota este aceea de eveniment sau proces nesigur si probabil care poate cauza o paguba, o pierdere īntr-o activitate, operatiune sau actiune economica. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca si prin cunoasterea acestei legi de catre cei interesati.

Managerii vad riscul īn mod diferit fata de felul īn care e1 apare īn teoria deciziei. Īn particular exisa o usoara īnclinatie īn a egala riscul alegerii unei alternative cu variatia repartitiei probabilitatilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii alternativei. Fata de teoria deciziei sunt evidente urmatoarele trei diferente, prezentate īn continuare.

Prima diferenta consta īn faptul ca multi manageri nu trateaza, de exemplu, nesigur 828u2022i anta profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degraba asociat cu rezultatele negative. Exista, deci, o tensiune persistenta īntre "risc", ca o masura īn functie de repartitia rezultatelor posibile ale unei alegeri si "risc" ca pericol sau īntāmplare. Din aceasta din urma perspectiva, o alegere riscanta este una care contine amenintarea unui rezultat foarte slab.

Īn al doilea rānd, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de probabilitate. Cam jumatate (54%) dintre managerii intervievati considera nesiguranta un factor de risc, pentru ei īnsa, rezultatele slabe prezinta o mare importanta. O mare parte au simtit ca riscul poate fi mai bine definit prin valoarea care se asteapta sa fie pierduta. Aceasta 1-a facut pe vicepresedintele unei banci sa afirme: "Īmi asum riscuri mari cu privire la probabilitate, dar nu la valori". Un vicepresedinte pentru finante a declarat: "Nu ma uit la probabilitatea de succes sau insucces, dar iau īn consideratie volumul riscului". Descriind diferenta dintre asumarea riscului si jocurile de noroc, un manager a spus: "A juca un milion de dolari īntr-un joc, este un risc; pe cānd, a juca īn acelasi timp o jumatate de dolar nu este un risc". Aceasta tendinta de a ignora sau subestima probabilitatea de a pierde comparata cu valoarea este probabil mai bine definita ca "aversiune la pierdere" sau ca "aversiune la regret", decāt ca "aversiune la risc", īn termeni conventionali.

Īn evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii intervievati au fost preocupati de perspectiva "celor mai rele rezultate" sau de "deficitul maxim". Oricum, este clar ca managerii sunt mai tentati sa foloseasca marimi valorice pentru a descrie riscul, decāt metodele moderne de estimare a acestuia, cum ar fi statistica sau calculul probabilitatilor s.a.

Īn al treilea rānd, chiar daca pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode cantitative sau daca managerii cauta o precizie mare īn estimarea riscului, acestea se rezuma, īn final, la niste mici dorinte aplicabile numai īn cazul unor sume reduse. Pe de alta parte, la o alta testare, cānd s-a cerut unor directori executivi sa enumere 9 alternative pentru investitii, tabelul rezultat a aratat o ordonare bazata pe valori certe doar īntr-o proportie de 11%. Un vicepresedinte pentru finante a declarat ca: "Nimeni nu este interesat īn luarea unor masuri cuantificate" si un prim-vicepresedinte observa: "Nu cuantifica riscul, dar trebuie sa fii capabil sa-l simti". Recunoscānd ca exista piete financiare, tehnice, de produse si alte aspecte ale riscului, majoritatea celor intervievati au considerat ca riscul nu poate fi cuantificat cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartitie de numere; ei au argumentat, īn continuare, ca nu exista o cale de a transforma un fenomen multidimensional īntr-unul unidimensionai. Pe de alta parte, 24% din acelasi grup de manageri au considerat ca acest lucru ar fi realizabil la o investigare suplimentara. Un manager īn activitatea de proiectare a spus: "Totul ar trebui exprimat īn termeni de profit (sau pierderi) la sfārsitul proiectului, nu-i asa?"

Īn cele mai recente formulari, o alternativa de risc este una pentru care variatia este mare, iar riscul este o marime care se adauga valorii proiectate a alternativei, pentru a obtine o alternativa riscanta. Toate teoriile deciziei considera ca factorii de decizie prefera rezultatele asteptate decāt pe cele surpriza. Īn general, se considera ca factorii de decizie prefera riscuri mai mici decāt unele mari, iar importanta acordata altor factori ramāne, īn general, aceeasi. De asemenea, valoarea programata a unei alternative se presupune a fi asociata factorilor pozitivi, iar riscul celor negativi īn scara preferintelor alternativelor.

Gasirea unor definitii empirice satisfacatoare a riscului, īn interiorul acestui sistem rudimentar s-a realizat cu dificultati.

Unii factori de decizie au tendinta de a ignora posibile evenimente care ar fi foarte neplacute prin consecintele lor. Se mai poate īntāmpla ca unii manageri sa nu priveasca decāt spre o parte din rezultatele posibile si nu spre totalitatea lor si sa masoare variatia tinānd cont doar de aceste rezultate. Se observa, de asemenea, ca descrierea literala este preferata cuantificarii lui, chiar daca ultima este mai elocventa. S-a observat ca probabilitatea ca rezultatele si valorile lor sa intre īn calcularea riscului īn mod independent este mai mare decāt probabilitatea ca aceste valori sa fie luate īmpreuna. Cele de mai sus demonstreaza ca unii factori decizionali definesc riscul īn mod diferit de teoria economica si diferiti manageri vor vedea aceeasi situatie īn moduri diferite.

^{Riscul si rolul acestuia īn afaceri}

Riscul exprima incertitudinea īn legatura cu producerea unor evenimente viitoare.

Exista doua tipuri de risc recunoscute:

Riscul speculativ implica obtinerea unui profit sau a unei pierderi, īn timp ce riscul pur implica o singura alternativa, aceea a pierderii.

Cum riscul este o parte inevitabila a afacerii, managementul trebuie sa descopere modalitatile de actiune pentru controlul acestuia. Recunoasterea prezentei riscului este primul si cel mai important pas. Īn continuare, managerii au la dispozitie o serie de metode specifice pentru a evita riscul, pentru a reduce riscul, pentru a-si asuma riscul sau pentru a rezolva aceasta problema cu companiile de asigurari.

Unul dintre miile de īntreprinzatori americani, Theodore Vail, a fost poate cel mai eficace manager din istoria afacerilor īn Statele Unite ale Americii. Ca Presedinte al Sistemului Telefonic Bell, dinainte de 1910 pāna la jumatatea anilor 1920, Vail a facut din organizatie cea mai mare firma particulara din lume si una din cele mai prospere companii. Faptul ca sistemul telefonic este proprietate privata se īntelege de la sine īn Statele Unite. Sistemul Bell este, de asemenea, singurul serviciu public care a demonstrat ca este condus de un management care īsi asuma riscul chiar daca are monopolul īntr-o zona vitala si piata este saturata. Explicatia a constat īn asumarea riscurilor de catre echipa condusa de Vail atunci cānd aceasta a fundamentat patru decizii strategice īn conditii de risc si incertitudine pentru a salva sistemul telefoniei americane de la integrarea īn agentiile guvernamentale. Succesul unei īntreprinderi poate fi direct proportional cu gradul īn care conducerea acesteia īntelege sa-si asume riscurile īn adoptarea u aplicarea deciziilor. Riscul apare astfel ca un element intrinsec pentru dezvoltarea unei societati.

^{Tipuri de risc}

Exista mai multe tipuri de risc:

Riscul de tara;

Riscul īn operatiunile cu devize: riscul de translare, riscul de tranzactie;

Riscul economic;

Riscul contractual: riscul īn contractele sinalagmatice, riscul īn contractul de vānzare, riscul īn vānzarile sub conditie suspensiva;

Riscul de faliment;

Riscul īn decizia de investitii: riscul unui proiect, riscul de avarie;

Riscul īn asigurari;

8. Riscul valorilor mobiliare;

Riscul īn marketing.

3.1. Riscul de tara

Revistele "Euromoney" si "The Economist" calculeaza periodic riscul de tara, dupa metodologii proprii. Prin intermediul unor indicatori conventionali sunt exprimate sansele de transformare īn profit a unui capital investit la un moment dat īntr-o tara. Astfel, īn 1994 Romānia a īnregistrat un declin dupa riscul de tara, ocupānd locurile 74 īn martie si 77 īn septembrie acelasi an, īn timp ce dupa "The Economist", tot īn septembrie 1994 Romānia trecea de la grupa "D" (cea mai defavorabila) la grupa "C", la riscul politic.

Pentru determinarea riscului de tara, revista "Euromoney" ia īn calcul trei grupe mari de indicatori:

Analitici;

De creditare;

De piata.

Cele mai bune performante īn domeniu sunt cotate cu "nota cea mai buna", iar performantele slabe sunt cotate cu 0.

Configuratia indicatorilor analizati de "Euromoney" este urmatoarea[1]:

Informatiile economice - pondere de 25% īn punctajul final;

Riscul politic - pondere de 25% īn punctajul final;

Indicatorii de īndatorare - 10% pondere īn punctajul final;

Reesalonarea datoriei externe sau neplata acesteia - 10% pondere īn punctajul final;

Rata de creditare - 10% pondere īn punctajul final;

6. Accesul la finantarea bancara - 5% pondere īn punctajul final;

7. Accesul la finantarea pe termen scurt - 5% pondere īn punctajul final;

8. Accesul la titluri internationale si piete pentru īmprumuturi sindicalizate (5%);

9. Raportul īntre detinerea de disponibilitati pe termen de peste 5 ani si marja de forfetare, īn cazul tarilor lipsite de riscuri, precum SUA (5%).

Īn septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de tara figura SUA, pe locul II Elvetia, locul III Luxemburg, locul IV Singapore si locul V Austria.

3.2. Riscul īn operatiunile cu devize

Foarte putine īntreprinderi angajate īn comert cu alte tari pot sa-si factureze produsele si sa-si cumpere furniturile importante, īn īntregime īn moneda locala. Imediat ce vānzarile se factureaza īn devize, sau compania īncheie contracte pentru a achizitiona articole cu pret īn devize, apar riscurile operatiunilor īn devize. Īn opinia lui Milan Kurb cele mai importante sunt: riscul de translare, riscul de tranzactie si riscul economic.

Riscul de translare este cunoscut si sub denumirea de risc al schimbului valutar si se refera la riscul de cāstig sau pierdere atunci cānd activele, pasivele si profitul unei filiale sunt "translate" din valuta straina īn care se tin evidentele filialei, īn moneda nationala a companiei mama.

Riscul de tranzactie este un risc care apare ori de cāte ori o companie se angajeaza īntr-o tranzactie de vānzare sau de cumparare, operata īn devize, cānd exista riscul cāstigului sau pierderii, daca valoarea devizelor respective se schimba īn comparatie cu moneda locala a companiei.

Riscul de tranzactie este cu atāt mai mare cu cāt instabilitatea monetara dintr-o tara este mai mare. Īntotdeauna, īnsa, datorita riscului de tranzactie un partener cāstiga si unul pierde. Īn Romānia, pe fondul unui vid de legislatie, coroborat cu tendinta fireasca de cāstig a managerilor romāni, au aparut numeroase cazuri de manifestare a riscului de tranzactie. De exemplu, firma CNFR NAVROM S.A. a īnchiriat pe o perioada de doi ani un vapor de transport pasageri unei firme ucrainene, contra sumei de 2 milioane lei lunar, clauza ferma. La acea data suma de 2 milioane lei reprezenta de 11,4 ori amortismentul lunar pentru vasul de pasageri, ceea ce parea a fi o afacere profitabila, mai ales ca īn sarcina firmei ucrainene intrau si cheltuielile cu reparatiile curente si cu personalul navigant. Īn momentul īncheierii afacerii, CNFR NAVROM S.A. primea lunar echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei: 240 lei/$, cursul leu-dolar la acea data).

Peste doi ani chiria lunara nu mai reprezenta decāt 1379 $, deoarece īntre timp cursul dolarului a crescut la 1450 lei. Se poate spune ca īn ultima luna a contractului, CNFR NAVROM S.A. a pierdut fata de conditiile initiale ale contractului 6954 $ (10.083.300 lei), īn timp ce firma ucraineana a cāstigat suma mentionata, datorita riscului de tranzactie.

Riscul economic

Acest tip de risc este mai complex si se refera la impactul schimbarii cursului valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a īntreprinderii exportatoare si nu asupra efectului pe termen scurt al unei tranzactii.

Daca presupunem ca o societate de import-export romāneasca vinde produse īn SUA si ca valoarea dolarului scade brusc īn raport cu leul īn perioada urmatoare, atunci efectul poate fi o pierdere de tranzactie īn conditiile īn care un lot recent de produse expediate a fost facturat si neplatit.

Riscul contractual

Exista mai multe forme ale riscului contractual determinate īn special de cadrul legislativ dintr-o tara. De regula, acest tip de risc este generat de nevoia de a derula activitati comerciale care fac obiectul unui contract.

Riscul de faliment

Acest tip de risc este denumit de alti specialisti[3] risc economic. Continutul lui exprima, īn fond, incapacitatea īntreprinderii de a se adapta īn timp si la cel mai mic cost la variatiile conditiilor de mediu. Altfel exprimat, luarea īn considerare a influentei acestui risc presupune o estimare a sanselor unei īntreprinderi de a īnregistra pierderi si de a fi īn imposibilitatea de a onora datoriile fata de clienti si banci.

3.6. Riscul īn decizia de investitii

Exprima probabilitatea ca anumite evenimente neprevazute sa se produca si astfel sa poata fi prejudiciata finalizarea unei investitii. Īn literatura de specialitate sunt evidentiate principalele etape pentru conducerea riscului īn decizia de investitii de catre manageri:

Controlul riscului.

Exista mai multe forme ale riscului īn decizia de investitii: riscul generat de derularea unui proiect de investitii īn tara, īn strainatate, riscul de avarie.

Riscul īn asigurari

Acest tip de risc poate fi īnteles ca un eveniment incert, posibil sa apara īn perioada viitoare si care are acoperirea financiara a unei companii specializate.

Riscul īn asigurari are mai multe forme, īn functie de domeniul īn care se face asigurarea. Astfel exista:

Riscul maritim;

Riscul atomic;

Riscul de razboi;

Riscul de accidente;

Riscul īn asigurarea auto;

Riscul īn transportul aerian;

Riscul financiar si politic.

3.8. Riscul valorilor mobiliare

Acest tip de risc se refera la probabilitatea de a se produce schimbari īn profitabilitatea unei firme ca urmare a plasamentelor de capital financiar. Preocuparea pentru a cunoaste acest risc a aparut īn conditiile unei volatilitati sporite a valorilor mobiliare īn raport cu variatiile pietei de capital, ceea ce determina o relatie directa īntre profitabilitate si risc[4]. Altfel spus, o profitabilitate mare este īnsotita de un risc mai mare si invers. De exemplu, investirea de capital īn cumpararea unor obligatiuni cu dobānda de 3%, realizeaza o profitabilitate mica, dar cu un risc sporit. Dimpotriva, investirea aceluiasi capital īn cumpararea unor actiuni, cu rata dividendului variabila, ce a īnregistrat īn anii anteriori valori superioare celei de 5% este īnsotita de un risc mult mai mare si anume: a) de realizare īn viitor a unei profitabilitati sub 3%; b) de faliment; c) de pierdere totala sau partiala a capitalului investit.

3.9. Riscul īn marketing

Acesta este determinat de situatiile de incertitudine ale mediului ambiant al īntreprinderii īn care managerii trebuie sa adopte decizii. seful departamentului de marketing studiaza atitudinile incerte ale consumatorilor: nevoile, motivatia si fantezia acestora. Managerii iau īn considerare riscul īn marketing īnainte de aplicarea deciziilor care vizeaza lansarea unor noi produse, investitiile, cercetarea, dezvoltarea, amplasarea īntreprinderilor, sectiilor si depozitelor, īmbunatatirea calificarii personalului.

Succesul īn afaceri este influentat īn mod direct de capacitatea managerilor de a fundamenta decizii īn conditii de risc, de a identifica si a actiona īn sensul valorificarii oportunitatilor existente pe piata īntr-o perioada determinata. Un manager care stie cānd sa-si asume un risc si cum sa conduca īntreprinderea īntr-un mediu concurential de afaceri este īntr-adevar unul de succes, deoarece performanta, rezultatul final sunt o consecinta, īntr-o faza de īnceput, a identificarii, anticiparii si controlului riscurilor.

^{Riscul, factor esential īn adoptarea deciziei}

Importanta riscului pentru adoptarea deciziei este atestata de locul sau īn cadrul teoriei decizionale si a ideologiei manageriale si de interesul constant pentru evaluarea riscului īn management. Oricum, investigatiile empirice asupra procesului de adoptare a deciziei nu au fost īndreptate direct spre conceptul de risc si asumarea riscului, promovat de manageri; deci, investigatiile empirice asupra riscului implicat de adoptarea deciziei nu au fost īndreptate spre comportamentul managerial. Relatiile dintre conceptiile teoretice decizionale de risc si conceptiile de risc promovate de manageri, ramān relativ marcante.

Pratt (1964), Arrow (1965), Ross (1981) au considerat ca factorii de decizie individuali se opun asumarii riscului. Aceasta īnseamna ca atunci cānd au īn fata doua alternative, una care duce la un rezultat cert, iar cealalta mai riscanta, dar care va conduce la acelasi rezultat va fi preferata prima alternativa. Īn acest fel, factorii de decizie ar trebui sa aiba o compensatie pentru variatia posibilelor rezultate, cum ar fi marirea beneficiului preconizat pentru investitia facuta desi investitorii sunt ostili modificarii beneficiului. Nu este sigur daca managerii cred ca riscul si beneficiul sunt pozitiv corelate.

Atitudinile de asumare a riscului sunt, de obicei, descrise ca atribute stabile ale fiecarui individ, probabil legate de aspectul dezvoltarii personalitatii sau culturii. S-a īncercat asocierea riscului preferential cu dimensiunile personalitatii, astfel īncāt sa se obtina motivatia. Diferentele globale dintre presupusii indivizi care īsi asuma riscul si altii care sunt lipsiti de cultura ramān, oricum, insesizabile. Asumarea riscului, ca atribut al antreprenorilor, a fost studiat la subiecti care au renuntat la sarcinile lor manageriale, devenind oameni de afaceri si care au fost comparati cu managerii obisnuiti dar, in final, nu s-a gasit nici o diferenta īntre preferinta pentru risc a acestora.

Este posibil ca preferinta pentru. risc sa fie o parte stabila a personalitatii individuale, dar un numar de factori variabili cum ar fi starea sufleteasca, sentimentele si modul īn care problemele sunt ridicate afecteaza perceperea riscului si atitudinea de asumare a lui. Īn particular, Kahneman si Tversky (1979) au observat ca atunci cānd se vine īn contact cu o alternativa de risc, ale carei rezultate posibile sunt īn general bune (rezultatele financiare bune), subiectii umani se opun riscului; dar daca au de-a face cu o alternativa de risc a caror rezultate posibile sunt īn general modeste, subiectii umani au tendinta de a cerceta (studia) riscul (Maynard, Smith, 1978; Kahneman si Tversky, 1979; Lopes, 1986; March, 1988).

Oricum exista probleme nerezolvate. Ideea asumarii riscului īn cazul unor probleme financiare, cu siguranta īsi gaseste o justificare, dar ideea ca inventiile importante si schimbarile sunt produse de saracie nu este demonstrata de istorie.

^{Asumarea riscului managerial}

Asumarea riscului managerial presupune īnvingerea opozitiei individuale si aceea a contextului deciziei nefavorabile. Opozitia managerilor la asumarea riscului se presupune ca este rezultatul experientei fiecaruia īn domeniu si influentei diferentiate a unor factori motivationali asociati riscului. Dintre acestia se pare ca sunt importanti factorii intrinseci asociati riscului ca o parte a personalitatii fiecaruia si cei ce rezulta din normative ale comportamentului managerial.

Se considera ca un manager care ezita sa-si asume riscuri n-ar trebui sa activeze īn afaceri sau management. Cānd au fost īntrebati daca ar putea identifica predispozitia spre risc si aversiunea fata de risc, managerii de nivel mediu au spus ca predispozitia fata de risc dispare la indivizii care urca pe scara ierarhica. Managerii cu calitati manageriale considera ca cei ce sunt pregatiti īn acest domeniu trebuie sa fie obisnuiti si cu asumarea riscului. Atitudinile negative īn raport cu asumarea riscului sunt caracteristice managerilor care considera riscul mai degraba ca un pas spre o pierdere proiectata decāt ca o apreciere a profitului. Directorii executivi analizati au explicat preferinta pentru riscuri calculate avānd la baza trei motivatii.

Īn primul rānd, asumarea riscului este esentiala pentru adoptarea unei decizii de succes. Peste 87% dintre ei au considerat ca īntre risc si beneficiu exista o strānsa legatura.

Īn al doilea rānd, acesti manageri asociaza asumarea riscului cu sarcinile de serviciu si nu cu calitatile personale. Ei considera ca asumarea riscului este o componenta esentiala a rolului de manager. Un prim-vicepresedinte al unei firme a spus: "Daca nu-ti place sa risti, cauta-ti alta slujba!". Asumarea riscurilor este sinonima cu adoptarea deciziei īn conditii de incertitudine.

Īn al treilea rānd, acesti manageri recunosc placerea emotionala a asumarii riscului. Multi dintre cei intervievati au afirmat ca placerea succesului este argumentata de amenintarea insuccesului.

Aceste trei motivatii stau si la baza justificarii rolului factorilor contextuali īn asumarea riscului. Managerii chestionati au afirmat ca īn anumite conditii au anumite preferinte īn ceea ce priveste asumarea riscului. Ei cred ca ar trebui sa-si asume mai putine riscuri atunci cānd lucrurile merg bine. Alegerile riscante se fac cānd firmele sunt falimentare.

Cei mai multi manageri par sa creada ca asumarea riscului este mai justificata atunci cānd exista pericolul falimentului, decāt atunci cānd realizarea obiectivelor este iminenta. Īn situatiile "rele" trebuie asumat riscul.

De asemenea, riscul este adoptat cu mai multa usurinta atunci cānd functia celui ce si-1 asuma este īn pericol.

Alti manageri dintre cei intervievati (peste 90%) cred ca nu ar risca atunci cānd falimentul ameninta existenta īntreprinderii. Un intervievat a spus ca: "Īn situatia cānd un concurent ameninta pozitia firmei pe piata, trebuie acceptat unul din doua riscuri: pe de o parte prabusirea si, pe de alta parte, adoptarea unei noi strategii ce reclama risc".

In general, o pozitie solida conduce la un comportament conservator, avānd īnsa īn vedere importanta riscului si minimizānd pericolul falimentului. Īn acelasi timp, avantajele pozitiei fata de scopul propus, face ca pericolul implicat de asumarea riscurilor sa fie mai mic. "Personal īmi doresc mai multe riscuri īn raport cu posibilitatile pe care le am", se pronunta nostalgic un manager de nivelul mediu.

Studiile efectuate au aratat ca managerii evita riscul mai repede decāt sa īl accepte si aceasta aproape din reflex, utilizānd reactia inversa, de tip feed-back.

Alte studii arata ca managerii evita acceptarea riscului, privindu-1 ca pe un obiect ce poate fi controlat. Ei nu accepta ideea ca riscurile pe care le au īn fata sunt inerente. Mai degraba cred ca riscurile pot fi reduse prin utilizarea experientei īn domeniul controlului pericolului. Este deja recunoscuta existenta managerilor care evita riscul, a celor ce-si asuma riscul si a celor care produc riscuri. Ultimii, nu numai ca-si asuma riscuri, dar īncearca sa le conduca si sa le schimbe, considerānd riscul controlabil; ei fac o distinctie neta īntre jocul de noroc (unde atuul are un caracter exogen si de controlat) si asumarea riscului (unde experienta si informarea reduc nesiguranta).

Īn cazurile īn care o alternativa data promite un beneficiu satisfacator, dar implica si un pericol mare, managerii īsi īndreapta atentia spre caile de micsorare a pericolului. O cale sigura este respingerea estimarilor.

Managerii se considera persoane ce-si asuma riscul, dar numai dupa ce actioneaza asupra pericolelor si le modifica asa īncāt sa poata fi siguri de succes. La adoptarea deciziei ei cauta, cu prioritate, strategii de control ale riscului. Cei mai multi cred ca-si pot face treaba mai bine decāt s-ar crede, chiar si dupa revizuirea estimarilor. Aceasta tactica, denumita ajustare de catre MacCrimmon si Wehrung (1986), este considerata ca un raspuns standard la risc. Managerii intervievati de Shapira au vorbit despre eliminarea necunoscutelor si controlul riscului.

Aceste observatii reclama o tratare mai atenta de catre management a riscului care, īn prezent, se abate de la simplul concept de risc.

^{Estimarea probabilistica a riscului}

Īn general, managerii nu prea cred īn estimarile probabilistice, nu le prea īnteleg sau, pur si simplu, nu le utilizeaza prea mult. Rezultatele posibile, dar care au o probabilitate scazuta de realizare, par sa fie ignorate. Acolo unde prioritatea scazuta a probabilitatii este combinata cu consecinte importante (cazul dezastrelor neasteptate sau a descoperirilor neanticipate), practica excluderii, a neluarii īn consideratie a evenimentelor cu probabilitate foarte scazuta de a se produce, poate avea urmari nedorite. Īntr-o lume īn care exista numeroase evenimente cu probabilitati de producere foarte scazute, dar cu consecinte deosebit de importante este greu ca, īntr-un mod rezonabil, sa poata fi luate toate īn calcul. Practica ignorarii probabilitatilor foarte scazute are īnsa ca efect faptul ca firmele sunt surprinse de catre evenimentele carora le sunt caracteristice acest gen de probabilitati. Cu toate acestea nu exista o rezolvare confortabila a acestei dileme.

Insensibilitatea fata de estimarea probabilistica depaseste cazul probabilitatilor foarte scazute; foarte frecvent, managerii prefera sa considere ca riscul este definit mai bine de catre amplitudinea valorii rezultatului decāt de cea data de probabilitate.

si comportamentul poate avea consecinte nedorite cānd conduce spre preferinte pentru acceptarea unui risc mai mare (īn sensul de variatie) atunci cānd repartitia probabila a rezultatelor posibile este relativ rectangulara. De asemenea, este argumentat faptul ca acest comportament este mai putin inteligent decāt adoptarea tuturor variatiilor probabilitatii si ar putea fi util sa se observe ca "confuziile" managerilor asupra riscului sunt ecouri ale ambiguitatii din studiile privind procesul de decizie efectuate de catre ingineri. Īn teoria deciziei, riscul se refera la probabilitatea incerta a stabilirii rezultatelor provenite din alegere. Īn studii recente, riscul reprezinta nu neputinta de a asigura un rezultat dorit, ci costurile sale. Ultima terminologie se concentreaza asupra definirii legaturilor dintre "riscul specific" si alte costuri ca, de exemplu, dintre frecventa si severitatea prejudiciilor si costul masurilor de siguranta.

Insensibilitatea manageriala fata de probabilitatile estimate poate reflecta, īn parte, elasticitatea terminologiei utilizata de catre cei ce se ocupa cu studiul riscului si al deciziei-ingineresti.

Estimarea rezultatelor probabile este dificila, asa cum este si estimarea beneficiilor. Informarea este compromisa de conflictul de interese dintre sursa de informatii si receptor.

Studiile asupra asumarii riscului indica faptul ca preferinta pentru risc variaza īn functie de context. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relatia dintre pericolele si oportunitatile reflectate de risc si de cele cāteva nivele critice ale aspiratiei proprii factorului de decizie.

Tendinta evaluarilor manageriale a alternativelor de a-si īndrepta atentia numai asupra cātorva aspecte cheie ale problemei, la un moment dat, este o tema recurenta īn studiul rezolvarii problemelor umane; de exemplu, studiile despre "eliminarea aspectelor" de catre factori de decizie individuali (Tversky, 1972), analiza "atentiei" īn rezolvarea problemelor umane (Nisbett si . Ross, 1980)/ "atentia secventiala acordata scopurilor" de catre grupuri de -factori de decizie (Cert si Mach, 1963).

In cāteva dintre aceste teorii exista o singura valoare care focalizeaza atentia si anume, nivelul aspiratiei care desparte succesul subiectiv de esecul subiectiv.

Aceste observatii, respectānd schimbarea concentrarii atentiei spre risc, par sa confirme mai degraba importanta a doua valori, si anume: nivelul propus pentru performanta si nivelul de supravietuire.

Aceste doua valori de referinta se pot studia din punctul de vedere al succesului, insuccesului si al dezvoltarii. Adaugarea unei valori focalizante, asociata cu o diminuare a acesteia, schimba oarecum interesul sau preferinta pentru risc īntr-o functie a succesului.

Pericolul falimentului coboara tinta asupra careia este īndreptata atentia, iar oportunitatea riscului este mai scazuta. Aceasta duce la o atitudine de adversitate fata de risc a managerilor care au succes.

Pentru managerii cu rezultate bune, atentia fata de oportunitatea si, deci, asumarea riscului, este stimulata doar cānd performantele depasesc tinta propusa (nivelul propus).

Pentru factorii de decizie care se asteapta la rezultate a caror valori sunt sub cele programate, dorinta de a-si atinge scopul propus īi conduce spre asumarea riscului. Īn acest caz, oportunitatea riscului capteaza atentia mai repede decāt pericolul, exceptānd cazul cānd apropierea de punctul de supravietuire capteaza atentia la acelasi nivel.

Daca performanta se opreste la punctul de supravietuire, evidentierea variantelor este moderata de frica fata de pericolele ce s-ar putea ivi.

Managerii au o reactie puternica la risc si la asumarea riscului. Īsi fac probleme pentru reputatia lor īn cazul asumarii riscului si sunt dornici sa-si exprime sentimentele de dezacord cu cei care stimuleaza grupurile ce iau decizii inteligente, dar riscante. Pe de o parte, asumarea riscului este evaluata si tratata ca fiind esentiala pentru inovatii si asigurarea succesului. Īn acelasi timp, asumarea riscului este diferentiata de "judecarea atuului". Un bun manager "īsi asuma un risc" nu "joaca un joc de noroc". Importanta acestei paralele a fost recunoscuta de factorii de decizie-ingineri, care au īncercat, cu rezultate modeste, sa cāstige un criteriu de evaluare a managerilor si potrivit caruia se recompenseaza mai repede "deciziile bune" decāt "rezultatele bune", argumentānd ca determinarea unei alegeri proprii n-ar trebui sa fie confundata cu sansa constientizarii unor situatii de risc.

Managerii fac deosebire īntre asumarea riscului si jocul de noroc, īn primul rānd, pentru ca o face societatea care īi apreciaza si pentru ca experienta i-a īnvatat ca pot controla fatalitatea. Societatea apreciaza asumarea riscului, dar nu si jocul de noroc prin care se īntelege asumarea riscului care provoaca un rezultat negativ.

Din punctul de vedere al managerilor si al societatii dedicate managementului de calitate se pune problema mentinerii si cresterii reputatiei manageriale de asumare a "riscurilor bune" si evitare a "riscurilor rele".

Situatia a fost descrisa foarte bine de catre un prim-vicepresedinte intervievat de Shapira. El a spus: "trebuie sa fii un tip care īsi asuma riscul, dar trebuie mai mult sa cāstigi decāt sa pierzi".

Reputatia manageriala de asumare a riscului este sustinuta mai bine decāt jocul de noroc, de catre procesele sociale obisnuite. Īn perspectiva istoriei, nu este greu sa se faca distinctia dintre cei care au fost adevarati manageri (si-au asumat cu adevarat riscuri) si cei care au fost niste nebuni (amatori de jocuri de noroc).

Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie īn cāstigatori si īnvinsi, dar a si interpretat acele diferente care reflecta deosebirea dintre gāndire si abilitate. Experienta managerilor buni i-a īnvatat ca probabilitatile vietii nu pot fi luate īn calcul. Managerii cred, si experienta se pare ca le-a si confirmat-o, ca ei pot schimba "atuurile", ceea ce īnseamna ca un proces probabilistic poate fi controlat. Rezultatul este ca managerii devin mai predispusi sa-si asume riscul, ceea ce corespunde cu definitiile sociale ale rolurilor manageriale. Managerii au rolul de a influenta mersul lucrurilor, de a lua decizii. Ideologia manageriala prezinta managerii ca initiatori ai schimbarilor; dar, unii manageri au tendinta de a dirija schimbarile organizatorice iar altii de a astepta sa se īntāmple acest lucru. De asemenea, ideologia manageriala considera ca un bun manager este numai cel ce-si asuma riscuri.

Actul managerial include credinta ca īn momentul deciziei se poate face clar diferenta īntre riscurile asociate rezultatelor bune si cele asociate rezultatelor rele.

^{Perspectivele manageriale si riscul}

Īn formularile conventionale ale teoriei deciziei, alegerea implica un schimb īntre risc si beneficiul prevazut. Factorii de decizie refractari la risc prefera riscurile relativ mici si sacrifica ceva din beneficiul prevazut pentru a reduce variatia rezultatelor posibile. Factorii de decizie amatori de risc prefera riscurile relativ mari si sacrifica o parte din beneficiul prevazut pentru a spori variatia. Teoria presupune ca factorii de decizie īn primul rānd calculeaza riscul si apoi aleg īntre alternativa risc-beneficiu, combinatiile favorabile; īnsa factorii de decizie neaga uneori existenta riscului sau considera ca acesta este atāt de mic īncāt poate fi ignorat.

O forma comuna de negare implica acceptarea realitatii calculate a riscului, combinata cu un refuz de a asocia acea realitate cu interesele personale ale cuiva. Termenul "refuz" sugereaza o patologie psihologica; poate fi, desigur, mai mult o respingere filozofica a importantei motivarii probabilistice pentru un singur caz sau o neīncredere īn baza cauzala a evenimentelor. Tendinta indivizilor de a percepe evenimentele īntāmplatoare ca fiind cauzale si sub control, demonstrata īn diferite experimente, īncearca sa dezvolte teorii cauzale ale evenimentelor chiar si atunci cānd se stie ca relatiile dintre evenimente sunt accidentale.

Īn continuare se prezinta o serie de tipuri de riscuri si masurile care trebuie sa fie luate pentru diminuarea lor :

^{Riscul si elaborarea bugetului de capital}

Riscul sau incertitudinea sunt concepte utilizate pentru a descrie īngrijorarea care apare atunci cānd sunt elaborate bugetele, īn legatura cu posibilitatea ca asteptarile - si sperantele privind viitorul afacerilor sa nu fie īndeplinite. Se cunoaste faptul ca veniturile si cheltuielile incluse īn buget vor fi diferite de rezultatele reale, din diferite motive. Este posibil ca estimarile privind activitatea viitoare sa fie gresite, sau ca anumite evenimente imprevizibile sa modifice cursul asteptat al activitatii, ca de exemplu:

Vānzarile de bunuri si servicii pot fi peste, sau sub nivelul asteptarilor.

Costurile pot fi mai mari sau mai mici decāt s-a prevazut īn buget.

Nivelul productivitatii poate fi mai bun, sau mai slab decāt s-a previzionat.

Climatul economic general poate fi favorabil sau nefavorabil afacerilor, spre deosebire de asteptari.

Noile tehnologii pot influenta nivelurile veniturilor, cheltuielilor, fata de cele stabilite initial īn buget.

Preturile anumitor bunuri si servicii pot fi diferite de cele asteptate sau inflatia poate diferi de previziunile facute.

Īn majoritatea companiilor, elaborarea bugetelor urmareste estimarea profitabilitatii afacerii dupa un anumit numar de ani, de regula unul sau doi ani. Īnsa, evenimentele care apar īn aceasta perioada vor influenta cursul actiunii. Managerii vor īncerca sa mentina obiectivele bugetare, realizānd corecturile necesare pentru ca afacerea sa se reabiliteze, sau pot decide sa renunte la planurile initiale si sa previzioneze din nou profitabilitatea viitoare, urmānd un plan modificat pentru restul perioadei.

Atunci cānd se impune evaluarea investitiei de capital, necesara īn planificarea strategica, perioada pentru care se va elabora bugetul de investitii este īntre 5-15 ani. Datorita intervalului de timp foarte mare, sansele ca rezultatele finale sa fie diferite de cele asteptate sunt foarte mari. Mai mult, alegerea unui anumit plan strategic face dificila schimbarea optiunii. Īn cazul investitiei de capital, o data ce aceasta a fost acceptata si aplicata, nu se poate reveni asupra ei. Daca evenimentele produse nu sunt pe masura asteptarilor, nu se poate actiona decāt īn sensul ameliorarii situatiei.

Termenul de risc, utilizat īn evaluarea bugetelor de capital si a planurilor strategice, exprima incertitudinea privind viitorul. Īn aceste conditii, se impune masurarea gradului de incertitudine privind rezultatele viitoare, generate de o investitie de capital. Numai īn aceste conditii, managerii pot stabili daca veniturile obtinute din investitii sunt suficiente pentru a prelua riscuri suplimentare. Se presupune ca investitorii pot accepta riscurile, cu conditia ca rentabilitatea asteptata sa fie mai mare.

Managementul riscului.

Īn afaceri, riscul are mai multe fatete. Īn contextul deciziei strategice, nu se iau īn calcul riscurile asigurabile -incendiul, furtul, sau alte evenimente generatoare de daune, ci riscul ca rezultatele pe care le asteapta o companie sa nu fie obtinute - din diverse motive, iar firma sa nu mai evolueze asa cum se previzionase.

Unele firme (sau manageri) au aversiune fata de risc si vor evita orice decizie care include si posibilitatea de a se īnregistra rezultate slabe. Altii īnsa, aplica vechiul dicton "nu risti, nu cāstigi". Majoritatea managerilor prudenti vor īncerca sa minimizeze riscul comercial, raspunzānd la īntrebarea: "Daca se va īnregistra cel mai slab rezultat posibil, compania va reusi sa supravietuiasca, sau va esua?". Īnsa, indiferent de atitudinea companiilor fata de risc, este clar ca nu se poate obtine o rentabilitate superioara, fara a prelua un risc suplimentar.

Din punct de vedere al evaluarii financiare, riscul este definit īntr-o anumita maniera: exprima variatia asteptata a rentabilitatii investitiei. Din punct de vedere matematic, poate fi exprimat sub forma abaterii standard a

rentabilitatilor.

Desi calculele efectuate sunt foarte laborioase, precizia acestora este doar aparenta. Se poate crea impresia ca au fost luate īn calcul toate aspectele privind rentabilitatile posibile si ca acestea nu se pot situa īn afara intervalului previzionat. Īn realitate, calculele realizate īn vederea determinarii riscului au fost bazate pe estimari si nu pot fi corecte decāt īn masura īn care previziunile au fost bune.

Uneori, este posibil ca proiectul de investitii sa ofere si alte avantaje. Acestea apar ca urmare a efectului de sinergie, care va fi mentionat īn cadrul

scenariilor optimiste sau pesimiste. Astfel de avantaje sunt:

Aceste sinergii pozitive pot fi obtinute sau nu si vor afecta rentabilitatile generale, atāt ale scenariilor pesimiste, cāt si optimiste. Īnsa, este posibil si ca introducerea unei noi linii de productie sa aiba efecte negative pentru restul companiei, ca de exemplu:

BIBLIOGRAFIE

Ion Dijmarescu - "Bazele managementului", Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1995

Radu Mihalcea, Armenia Androniceanu - "Management: Fundamente, Interferente, Studii de caz, Solutii", Ed. Economica, 2000

Dan Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Alina Costache - "Management strategic", Bucuresti, Ed. Tehnica, 1999

Nita Dobrota - "Dictionar de economie", Ed. Economica, 1999