TEORIA PRIVIND MANAGEMENTUL PUBLIC

TEORIA PRIVIND MANAGEMENTUL PUBLIC

Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a aparut în deceniul al optulea al secolului trecut, în principal ca urmare a situatiei critice în care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice care, în timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii tarilor respective si au alimentat efectele unei crize în domeniul administratiei. A fost necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un semnal de alarma asupra pericolului iminent în care se afla omenirea la acea vreme, daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul de organizare si functionare a institutiilor, sistemelor administrative, în general si din tarile lor, în special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor dezvoltate, mai "platesc" si astazi.

1.1 Necesitatea aparitiei managementului public ca domeniu distinct al stiintei managementului

Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent în care au început în ultimii douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore în procesele de management si de executie din institutiile publice si în comportamentul organizational, au efecte majore si astazi în sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru sectorul public au aratat în lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ.

A aparut astfel nevoia de schimbari majore în sectorul public, în general si în modul de administrare a institutiilor statului, în special, astfel încât acestea sa fie eficiente si sa satisfaca deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor.

Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei în ultimul deceniu sa fie publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si vor întelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. În acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor în domeniul managementului public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public si a unui nou mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii.

Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau un mod de gândire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile birocratice ale gândirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber. Atunci, în fata argumentelor specialistilor în domeniul managementului public, practicienii au înteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si eficient în acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate în baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire generala. Era nevoie de orientarea sistemului catre noile valori ale managementului public, care sa asigure functionarea eficienta a structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetatenilor, interesele generale si individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei imense piete reprezentate de societate în ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala în parte.

1.2 Managementului public pe plan mondial si în România

În prima jumatate a secolului al XX-lea, profesori celebri, cum au fost Lorenz von Stein, Charles-Jean Bonnin si Alecsandre-François Vivien, Henry Fayol si Frederic Taylor de la mari universitati din Viena si Paris, au adus noutati în managementul public si mai târziu, catre jumatatea secolului trecut, din SUA si Marea Britanie, au dezvoltat stiinta managementului si stiinta administratiei, care au determinat aparitia mai târziu, în câteva tari europene si în SUA, a managementului public.

În acest context, ca raspuns la modelul traditional al administratiei, promovat de Max Weber, a aparut si s-a dezvoltat managementul public, un nou domeniu al stiintei managementului, cu obiective clar determinate, cu principii si legitati generale si specifice bine definite.

Dupa aproape 10 ani de cercetari, specialistii în domeniul managementului public au sintetizat rezultatele activitatii lor si astfel au aparut curente de gândire care au reunit valorile de baza ale managementului public sub diferite forme de exprimare.

Managementul public a aparut ca o necesitate si se dezvolta permanent ca unul dintre cele mai importante domenii ale stiintei managementului care, prin rezultatele sale, poate avea un impact direct asupra îmbunatatirii modului de viata al cetatenilor dintr-o tara.

Este unanim acceptat faptul ca schimbarea de conceptie în sectorul public si crearea noului sistem de management public functional si eficient pentru structura administrativa reprezinta un proces de durata care, însa, ar trebui intensificat în toate tarile ce doresc o orientare reala a serviciilor oferite de administratie catre piata. De altfel, specialistii în domeniu, între care Isaac Henry-Kester, Chris Painter, în lucrarea Management in the Public Sector: Challenge and Change si Kieron Walsh în lucrarea Public Service and Market Mechanisms, au demonstrat necesitatea reformarii conceptiei manageriale în sectorul public.

În deceniul opt al secolului trecut, s-a folosit pentru prima data conceptul de management în sectorul public.

Structurile rigide, bazate pe ierarhie si forme birocratice diversificate, care au dominat institutiile din administratia publica în cea mai    mare parte a secolului douazeci, nu mai puteau raspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administratia. În acest context a aparut managementul public, ca un nou mod de perceptie asupra conducerii institutiilor publice si asupra misiunii acestora în sectorul public.

La începutul anilor 1990, un nou model de management pentru institutiile publice a fost conturat si promovat în tarile dezvoltate (Farnham si Horton, 1996). Acesta reunea câteva concepte si abordari moderne formulate de cercetatori:

. Managerialism (Pollitt, 1993),

. Noul management public (Hood, 1991),

. Administratia publica orientata catre piata (Lan, Zhizoung si

Rosenbloom, 1992),

. Paradigmele post-birocratiei (Barzelay, 1992),

. Guvern antreprenorial (Osborn si Gaebler, 1992).

Dincolo însa de terminologia diversa folosita, principiile si legitatile de baza erau aceleasi.

O acceptiune, de asemenea interesanta, apartine specialistilor americani Osborn si Gaebler. Autorii au pornit de la premisa ca administratia guvernamentala "trebuie sa fie reinventata". Ei au aratat ca, desi cred în administratia guvernamentala si considera ca guvernul poate avea initiative interesante, totusi societatea civila, perceputa ca o imensa piata este întotdeauna aceea care determina continutul activitatilor în cadrul unor astfel de structuri. Cei doi specialisti au elaborat un set de caracteristici pentru ceea ce ei au numit guvernare antreprenoriala (Osborn si Gaebler, 1992, p.20). Ei considera ca principiile si valorile de baza pentru managementul public la nivelul administratiei guvernamentale sunt

promovarea competitiei între furnizorii de servicii;

dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea controlului din afara sistemului birocratic de catre membrii comunitatii, respectiv cetatenii;

masurarea performantei institutiilor publice în functie de rezultatele obtinute si nu de volumul si valoarea intrarilor;

orientarea conducerii institutiilor publice catre realizarea obiectivelor derivate din misiune si nu pentru aplicarea unor acte normative, regulamente si norme metodologice;

considerarea beneficiarilor de servicii drept clienti carora li se pune la dispozitie o oferta variata de servicii de catre diversi furnizori;

accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a continutului serviciilor si de prevenire a aparitiei unor situatii problema;

concentrarea energiilor în atragerea si câstigarea de resurse si nu pentru consumarea acestora;

descentralizarea autoritatii si încurajarea managementului participativ;

promovarea mecanismelor de piata în locul celor birocratice;

coordonarea si integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de sectorul public sau privat pentru a solutiona problemele specifice ale comunitatilor.

Cei doi autori includ în lucrare câteva exemple de practici inedite în managementul public din Statele Unite ale Americii, unde s-au aplicat aceste valori, în special la nivelul administratiei locale.

Presedintii si sefii guvernelor din unele state dezvoltate au început sa înteleaga ca, de fapt, competenta manageriala în administratia centrala si locala influenteaza semnificativ performantele obtinute în sectorul public si au început sa colaboreze pentru a dezvolta si extinde principiile si valorile de baza ale managementului public.

Raportul pe anul 1990 al OECD, chiar pe prima pagina se mentioneaza ca cele mai multe tari dezvoltate au trecut la schimbari radicale în valorile culturale ale administratiei publice, iar acest proces trebuie sa continue într-un ritm accelerat.

Nu mai exista nici un fel de dubiu asupra faptului ca eficienta si eficacitatea în sectorul public trebuie sa fie îmbunatatite, managementul public în institutiile publice trebuie orientat asupra obiectivelor si rezultatelor, iar managerii publici trebuie sa fie apreciati în functie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale si specifice.

Desigur ca schimbarile radicale în managementul public, în general si în cultura organizationala din institutiile publice, în special, implica o serie de costuri pe care administratiile din tarile dezvoltate au înteles ca trebuie sa le suporte în timp pentru simplul motiv ca nu exista nici o cale de întors la modelul traditional al administratiei publice.

Pornind de la acest context general al stiintei managementului public pe plan international, se poate afirma ca si în tara noastra s-au realizat Noutati în managementul public primele cercetari teoretice si practice începând din ultimul deceniu al secolului trecut. Desi în România exista mari reticente, din motive diferite, în acceptarea principiilor si legitatilor generale ale managementului public în sistemul administrativ si în celelalte domenii ale sectorului public în general, totusi începând din anul 1996 în Academia de Studii Economice Bucuresti, la Facultatea Management, la specializarea Administratie Publica, a fost introdus pentru prima data în România un curs de Management Public în anul IV. Cursul este orientat din punct de vedere valoric, principial si conceptual pe structura noilor curente în domeniu aparute în Europa Occidentala si SUA si adaptat la specificul sectorului public din tara noastra.

În cursul anului 1999 au aparut în România si primele lucrari în domeniul managementului public^[9] si managementului public international .

Patru ani mai târziu a fost introdus un astfel de curs si la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, iar în anul 2001 a fost publicata lucrarea Management public, autor Lucica Matei.

Apare însa, din ce în ce mai evident, nevoia de extindere a acestui domeniu în tara noastra. Lucru care se si întâmpla de fapt prin cresterea numarului disciplinelor derivate din managementul public introduse în universitatile si centrele regionale de perfectionare care pregatesc viitorii functionari publici.

În ultimii ani, la Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa, la Summit-ul mondial din martie 2002 de la Barcelona al Primilor Ministri si la întâlnirea sefilor de state desfasurata la Washington în primavara aceluiasi an, la care au participat sefi de state si guverne din toate tarile dezvoltate si în curs de dezvoltare si numeroase personalitati marcante din structurile administrative nationale si internationale, s-a sustinut nevoia de schimbari radicale în sistemele administrative ale statelor si dezvoltarea unei alte acceptiuni asupra modului de conducere a sectorului public, care trebuie orientat asupra unor valori ce situeaza în centru cetateanul, securitatea si siguranta acestuia, îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei, prin atenuarea diferentelor între statele bogate si cele sarace.

Daca în acest context invocam afirmatia lui Richard Farmer potrivit caruia: "Managementul explica de ce o tara este bogata sau saraca", atunci fara nici un fel de dificultate deducem care este misiunea complexa ce revine sefilor de state si de guverne si managerilor publici, în egala masura, în acest început de secol XXI.

Este nevoie de schimbari radicale de mentalitate, de perceptie si de comportament, care trebuie sa înceapa cu popularizarea ideilor despre noul management public si despre necesitatea transformarii si adaptarii sistemelor administrative în functie de noile principii si legitati fundamentale ale acestuia.

1.3 Continutul managementului public

Desi atât în teorie, în literatura straina de specialitate, cât si în practica din tarile dezvoltate, se face o distinctie clara între continutul administratiei si cel al managementului public, totusi modelul traditionalist, consacrat în ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut, exista, în special în tarile în curs de dezvoltare si slab dezvoltate. Acesta genereaza dificultati semnificative în întelegerea si acceptarea atât de catre teoreticieni cât si de practicieni a diferentelor majore de continut între cele doua domenii. În continuare insistam pe clarificarea unor astfel de probleme pornind de la sensul de baza al administratiei si managementului.

1.3.1 Administratia vis-à-vis de management

Administratia este un domeniu cu un caracter teoretic si un continut limitat la aspectele ce tin de structura unui sistem administrativ si legile, regulile si regulamentele pe baza carora acesta este organizat si functioneaza într-o tara, în timp ce managementul are un caracter practic si un continut multidimensional.

Administratia reuneste un aparat format din institutii ale statului create pentru a aplica regulamente, proceduri si politici, acte normative etc. iar managementul ansamblul proceselor si relatiilor de management din cadrul unei organizatii prin care se urmareste realizarea unor obiective definite. Cu alte cuvinte, managementul într-o organizatie este reprezentat de un grup de persoane responsabile pentru realizarea unor obiective, iar administratia este reprezentata de structuri institutionale distincte prin care se exercita puterea statului.

1.3.2 Administratia publica vis-à-vis de managementul public

Fara îndoiala ca între cele doua concepte, asa cum acestea sunt particularizate în sectorul public, respectiv administratie publica si management public exista diferente majore de continut.

Administratia publica este reprezentata de un aparat în care se desfasoara un ansamblu de activitati pentru elaborarea si aplicarea de acte normative, norme metodologice, regulamente si programe politice.

Managementul public include administratia publica (Mullins, 1996) si, în plus, urmareste crearea sistemului de management în cadrul institutiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de eficienta, în conditiile asumarii responsabilitatii pentru rezultatele obtinute. Aceste doua elemente de baza nu au fost în mod necesar integrate în sistemul administrativ traditional.

Administratia publica este orientata asupra proceselor, procedurilor si proprietatii, în timp ce managementul public implica mult mai mult decât instructiuni, managerul public îsi orienteaza activitatea pe obtinerea de rezultate si preia toate responsabilitatile derivate din propria misiune.

1.3.3 Managementului public

stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente între componentele sistemului administrativ dar si în cadrul acestora în vederea descoperirii de principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru îmbunatatirea previziunii, organizarii si coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului de satisfacere a interesului public.

Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de altfel absolut normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale. De asemenea, este important de remarcat ca la o analiza atenta se pot identifica importante interdependente între managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia publica, informatica administrativa, psihologia sociala etc.

Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate în continuare câteva coordonate esentiale.

Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate în sectorul public pe patru niveluri:

între componentele-institutiile existente în structura sistemului administrativ dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa, executiva, juridica;

în cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii unui sistem administrativ;

în cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes public si nu fac parte din structura sistemului administrativ.

stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si specifice, pentru sectorul public în general si pentru institutiile publice în special, care, prin continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.

Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de analiza si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate în sectorul public, care au fost generalizate si considerate ca având influenta determinanta asupra modului de desfasurare a activitatilor în sectorul public.

stiinta, în general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin principii si legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii si legitati este demonstrata în practica si se masoara prin gradul în care fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului respectiv.

Managementul public are un set de principii si legitati specifice^[15] care determina semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentând realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.

Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale generale si specifice determina în totalitate continutul interesului public. În vederea realizarii obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre managerii publici, asigura o previzionare realista a întregului sistem de obiective. În functie de acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului administrativ în ansamblu si a fiecarei institutii publice în parte, în care coeziunea sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata a resurselor umane în functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public si pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta.

Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie în acest domeniu un plus de responsabilitate în gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public, respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate în procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea modului în care resursele atrase în sistem sunt utilizate si identificarea gradului în care nevoile sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control si evaluarea nivelului performantelor obtinute în sectorul public în general si de fiecare institutie publica în particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate în cadrul sistemului administrativ si în fiecare institutie publica reprezinta baza pentru îmbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute în procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public.

Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei managementului, în tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care determina coordonatele majore ale reformei în sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbând câteva acceptiuni generale si neesentiale în detrimentul celor fundamentale, reunite în noul managementul public.

Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ, în general si a institutiilor publice în special ca fiind aparatul administrativ birocratic în care se elaboreaza norme, regulamente, legi si prin care acestea sunt aplicate si trecerea la noile    principii si legitati generale ale managementului public, prin care sistemul administrativ în ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici urmaresc obtinerea unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate în cresterea gradului de satisfacere a interesului public general si a nevoilor sociale specifice.

În România, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de conceptie în ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale acestuia pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor umane din institutiile publice pentru a întelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei, rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va continua plasarea formei înaintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista una în afara celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, în functie de care se identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces complex.

Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate si sintetizate în continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia.

Se poate afirma fara nici un fel de îndoiala ca managementul public ofera coordonatele unei reforme reale în sectorul public din tarile dezvoltate.

1.4 Caracteristicile managementului public

Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, în mod evident, o serie de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza întelegerea si asimilarea conceptelor fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului.

Caracteristicile managementului public trebuie abordate în interdependenta lor, pornind de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic rezultat din combinarea optima a acestora.

Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.

Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care reprezentantii politicului, integrati în structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra continutului proceselor de management si de executie.   

Caracterul complex al managementului public poate fi explicat luând în considerare mai multe aspecte si apare, fara îndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici.

Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a sectorului public. Managementul public este practicat în toate institutiile din sectorul public, care reuneste în structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor publice în care managerii publici îsi exercita functiile de conducere.

Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a numarului mare de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale si principii a caror aplicare este    puternic influentata de specificul lor.

1.5 Principiile si legitatile specifice managementului public

stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune între conceptie, decizie si actiune.

Principiul conducerii unitare consta în definirea si aplicarea de catre toti factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi perceptie reflectata într-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte în parte.

Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient decât daca partile sunt armonios integrate si coordonate si în acest spirit trebuie perceput si implementat principiul conducerii unitare.

Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, în contextul noului management public, absolut esentiala.

Principiul conducerii autonome consta în particularizarea continutului managementului public, în functie de domeniile în care se aplica si de diversitatea intereselor publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta în acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice.

Daca în cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna într-un stat unitar, în ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile democratice dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni responsabili pentru nivelul acestora.

Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public, consta în abordarea într-o dinamica permanenta a sistemului de management public, în functie de schimbarile aparute în mediul intern si international dar si în sistemul de interese publice generale si specifice.

Principiul administrarii eficiente consta în realizarea, prin intermediul proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel încât sa se poata respecta o concordanta esentiala si necesara între nivelul performantelor economice si sociale obtinute în institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere si de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite.

Principiul legalitatii consta în dimensionarea, structurarea si combinarea proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerându-se ca o baza legala de luat în considerare si nu ca un scop în sine.

1.6 Functiile managementului public

Pentru a întelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam în considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public, desi un domeniu distinct al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta, din al carui trunchi comun s-a desprins si particularizat în institutiile din sectorul public. Argumentele pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si înteles. Câteva dintre acestea sunt prezentate în continuare:

- institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza asemanatoare pentru constituire si pentru functionare;

- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice, identificate în domeniul din care face parte;

- conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane,

- în orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic,

- fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe care le utilizeaza în procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor,

- în fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite însa, cele cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare, comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil.

Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de exercitare a acestora. Câteva aspecte sunt esentiale

. obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a intereselor publice generale si specifice,

. exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice câstigatoare în scrutinul electoral,

. influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management si de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile publice,

. existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile functionarilor publici de cariera într-o tara, indiferent de domeniul în care acestia activeaza,

. existenta unei ierarhii bine determinate pentru functionarii publici integrati în sistemul carierei etc.

Exista doua categorii de functii ale managementului în institutiile din sectorul public: functii ale managementului public general valabile si functii specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului public: administratie, sanatate, învatamânt, asistenta sociala, cultura etc.

Functia de previziune consta în ansamblul proceselor de management desfasurate în institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora în strânsa interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si în functie de nevoile publice generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. În ceea ce priveste functia de previziune, specialistii în domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toti considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale managementului public.

Functia de organizare-coordonare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate în institutia publica si în domeniul în care aceasta se încadreaza.

Functia de administrare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale existente si atrase în institutia publica în procesul de realizare a obiectivelor previzionate.

Functia de motivare consta în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate.

Functia de control-evaluare a managementului public consta în ansamblul proceselor de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se verifica legalitatea activitatilor desfasurate în cadrul si în afara institutiei publice, se masoara si analizeaza abaterile si se identifica modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.