CONCEPTUL DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ

1.1. Aspecte teoretice privind situatia financiara a firmei

"Analiza economico-financiara fiind un instrument operational, o metoda a cunoasterii, impune : stabilirea  tipului de analiza economico-financiara, stabilirea continutului procesului de analiza economico-financiara, stabilirea metodelor si tehnicilor de analiza economico-financiara".[i]

Dictionarul explicativ al limbii române explica conceptul de analiza în general ca fiind "o metoda de cercetare a realitatii, bazata pe descompunerea unui întreg în elementele lui 131t1924b componente si pe studierea separata a fiecaruia dintre acestea".

În ceea ce priveste echilibrul economic, pentru explicarea acestuia, sunt folosite ca puncte de reper accetiunile date de diferitele stiinte ale naturii.Echilibrul se manifesta sub forma unei stari proprii pietei, generata de actiunea agentilor economici la nivel micro si macroeconomic. Nivelul macroeconomic reprezinta " acea stare spre care tinde piata bunurilor economice, monetara, capitalului si muncii, piata nationala în ansamblul ei, caracterizata printr-o concordanta relativa a cererii si ofertei, în diferitele lor segmente, abaterile dintre ele încadrandu-se în limitele considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultati, de dezechilibre"[ii]. Echilibrul microeconomic priveste nivelul verigilor primare, al agenWilor economici Si al entitatilor administrative teritoriale de baza.

Problemele legate de realizarea analizei economice si financiare la nivel microeconomic prezinta unele particularitati în raport cu realizarea acestei analize la nivel macroeconomic. Aceste diferentieri sunt explicate prin faptul ca la nivel de economie volumul resurselor ce urmeaza a fi mobilizate au un caracter limitat deoarece depind de nivelul de dezvoltare al activitatii economice.O unitate microeconomica, în afara resurselor degajate din propriul proces de exploatare (resurse endogene), are la îndemâna si alte modalitati de procurare a resurselor financiare (resurse exogene). În acest sens ea poate opta pentru majorarea capitalului social prin emitere de actiuni, în situatia în care ofera conditii avantajoase de valorificare a capitalului disponibil pentru potentialii investitori, sau poate recurge la resurse de împrumut, în masura în care prezinta credibilitate si posibilitati de garantare a împrumuturilor solicitate.[1]

Analiza situatiei financiar economice individuale sau proprii fiecarui agent economic constituie baza realizarii analizei financiare macroeconomice. Importanta sa deriva din însusi faptul ca agentul economic este celula de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara procesele economice productive si se creaza un plus de valoare care constituie fundamentul analizei economico-financiare a macrosistemului (economiei nationale).

Pentru a se mentine în afaceri, fiecare agent economic trebuie sa-si urmareasca în permanenta propriul echilibru economico-financiar. Acesta se manifesta prin diferitele "corelatii prin care se stabilesc proportionalitati între fluxurile financiare"[2] Si cuprinde toate activitatile firmei (tehnica, economica si financiara). Pornind de la maniera globala de definire a notiunii de analiza care evoca ideea de armonie între diferitele elemente ale unui sistem, la nivelul agentului economic aceasta se traduce prin punerea în balanta a resurselor financiare de care acesta dispune într-o anumita perioada si necesarul sau de resurse, în aceeasi perioada. În acest sens legea mentioneaza expres obligativitatea regiilor autonome si societatile comerciale sa-si acopere din veniturile propri, toate cheltuielile pe care si le propun sa le efectueze. În acest sens trebuie avute în vedere corelatiile obiective între necesitatiile de resurse materiale si umane si posibilitatile de finantare a acestora. De modul în care sunt utilizate si valorificate aceste resurse depinde realizarea echilibrului economico-financiar care vizeaza pe de o parte activitatea investitionala, iar pe de alta parte activitatea de exploatare a resurselor. Astfel se poate remarca importantadeosibita ce se acorda analizei financiare microeconomice, ca o premisa a realizarii acestui obiectiv la nivelul întregii economii. De asemenea realizarea echilibrului financiar al fiecarui agent economic conditioneaza însasi existenta si viabilitatea sa.

Analiza economico-financiara, cuprinzând corespondenta biunivoca dintre alocari si resusrse, poate fi divizata în doua componente sau subsisteme : analiza economica si financiara. Între aceste componente exista o relatie de complementaritate, de la parte de întreg deoarece analiza economica precede si determina pe cea financiara care la rândul sau genereaza noi dimensiuni ale analizei economice.

Analiza economica, la rândul sau, genereaza urmatoarele aspecte :[3]

a)-analiza gestiunii resurselor umane care presupune asigurarea societatii comerciale cu personal de o anumita calificare care contribuie esential la valoarea economica a întreprinderii.

Obiectivele analizei gestiunii resurselor umane se pot concretiza în :

analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ, structural si calitativ,

analiza gradului de stabilitate a personalului,

analiza utilizarii timpului de munca,

analiza conflictualitatii în relatiile de munca,

analiza eficientei utilizarii personalului,

elaborarea bilantului social ca instrument modern de analiza a potentialului uman al organizatiei.

b)-analiza gestiunii mijloacelor fixe se refera la gradul de dotare al unitatii

cu echipamente, pe de o parte, iar pe de alta parte cu randamentul mediu pe un utilaj. De asemenea diminuarea gradului de uzura a parcului aflat în dotare, retehnologizarea productiei, efectuarea la timp si de calitate a lucrarilor de revizie si reparatii determina microstabilizarea componentei " mijloace fixe ".

Analiza gestiunii activelor fixe impune tratarea în principal a doua probleme :

analiza volumului, structurii Si calitatii potentialului tehnic si reflectarea în performantele economico-financiare ale firmei,

analiza utilizarii potentialului tehnic si reflectarea în performantele economico-financiare ale firmei.

c)-analiza activitatii de productie este principala functie a firmei definita "ca ansamblul proceselor de munca din cadrul firmei prin care se transforma obiectele muncii în produse finite, semifabricate si servicii si se creeaza nemijlocit conditiile tehnico-materiale, organizatorice si de deservire necesare desfasurarii fabricatiei în bune conditii."[4]

Procesele de fabricatie, în raport cu modul în care participa la executarea sau transformarea diferitelor produse, lucrari sau servicii, se clasifica în :

procese de baza,

procese auxiliare,

procese de deservire.

Functia de productie, din punct de vedere organizatoric cuprinde urmatoarele activitati :

pregatirea tehnico-economica a productiei,

programarea , lansarea si urmarirea productiei,

executia productiei,

controlul tehnic de calitate,

întretinerea si repararea utilajelor,

realizarea productiei auxiliare.

Analiza financiara reprezinta o parte constitutiva a analizei economice în expresie valorica si exprima egalitatea si corelatiile dintre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de constituire a acestor resurse. Pentru un agent economic analiza financiara este "o stare sau un sistem de stari partiale care se întinde asupra tuturor elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare ale acestuia"[5]. Prin analiza financiara se reflecta microstabilitatea financiara a unei societati comerciale si se materializeaza între componentele functionale ale solvabilitatii si lichiditatii, venituri si cheltuieli. Analiza financiara îmbraca mai multe forme si anume :

a)- analiza lichiditatii financiare adica posibilitatile firmei de a-si transforma activele în numerar.

b)- analiza nivelului de îndatorare sau de solvabilitate financiara care reflecta capacitatea întreprinderii de a face fata obligatiilor de plata în deosebi din resurse proprii.

c)- analiza indicatorilor de profitabilitate reflecta eficienta activitatii desfasurate de firma în sensul capacitatii acesteia de a obtine profit din resursele disponobile

d)- analiza indicatorilor de gestiune aduce informatii care privesc viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de numerar ale societatii precum si capacitatea acesteia de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza.

e)- gradul de îndatorare aratamodil în care fiema atrage resurse oentru a-si acoperi necesitatile

f)- indicatori privind rezultatul pe actiune

1.2. Factori care influenteaza asupra echilibrului financiar

Orice firma functioneaza ca un sistem deschis în legatura permanenta cu mediul înconjurator care se manifesta ca o sursa permanenta de opartunitati ce stau la baza evolutiei fiecarei întreprinderi, a viabilitatii acesteia. Astfel, activitatea unei întreprinderi depinde de o serie întreaga de factori endogeni si exogeni.

Factorii endogeni se refera la resursele materiale, umane si financiare ale întreprinderii vazuta ca un sistem complex. Gestionarea optima a fiecarui factor mentionat contribuie la realizarea echilibrului firmei si la adaptarea acesteia la cerintele pietei.

a) Resursele umane detin o pozitie esentiala în potentialul firmei. Principalele elemente care o demonstreaza sunt urmatoarele :[6]

- forta de munca este singura creatoare de valoare de întrebuintare deoarece firma reprezinta celula de baza a economiei în care se creaza produse si servicii de catre oameni ;

- resursa umana este creatoare de noi idei concretizate în produse, tehnologii, metode de conducere, solutii organizatorice ;

- eficacitatea si eficienta utilizarii resurselor materiale si informationale depind foarte mult de resursele umane atunci când se mentine un echilibru corect între cerintele fata de salariati si atitudinea acestora.

Potentialul uman al întreprinderii este descris prin : caracteristici dimensionale (numar de persoane, structura sociologica, structura de profesii, calificare) si caracteristici functionale (fluctuatie, circulatie, grad de îndeplinire a normelor, dezvoltarea si perfectionarea resurselor umane, motivarea).

Conceperea sistemica a firmei implica abordarea resurselor umane în strânsa interdependenta cu celelalte resurse. Suprasolicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afecteaza echilibrul dinamic al întreprinderii si conditioneaza functionarea si dezvoltarea sa profitabila.

b) Resursele materiale cuprind utilajele si echipamentele, resursele de materii prime si materiale. Structura interna a resurselor materiale depinde de profilul activitatii, de tehnologia de fabricatie, de organizarea generala a întreprinderii si de progresul tehnic din economie. Aceste resurse contribuie la realizarea echilibrului firmei daca sunt asigurate în cantitati suficiente si utilizate eficient în procesul de productie.

c) Resursele financiare sunt formate din mijloace bÂnesti concentrate la dispozitia unitatii economice si utilizate pentru dezvoltarea si functionarea acesteia. Pentru a se asigura mentinerea functionarii normale a întreprinderii este necesara înfaptuirea optimului financiar al întreprinderii .

Aceasta notiune se defineste ca fiind " acea stare de echilibru spre care se tinde în economia întreprinderii, în care resursele sale financiare sunt mobilizate oportun, alocate în stransa concordanta cu nevoia de fonduri banesti si utilizate corespunzator cu nivelul maxim posibil de eficienta determinat fiind de conditiile concrete de mediu în care functioneaza" .

Echilibrul financiar, în calitatea sa de componenta a echilibrului economic presupune alocarea resurselor financiare astfel încât sa se permita întreprinderii cresterea eficientie în toate domeniile activitatii sale si pe aceasta baza sporirea continua a patrimoniului sau, a fortei concurentiale. El contribuie nemijlocit alaturi de celelalte componente la înfaptuirea echilibrului economic. Din acest punct de vedere între echilibrul economic si cel financiar exista o relatie de la parte la întreg, motiv pentru care problemele echilibrului financiar trebuie puse pe acelasi plan cu cele ale optimului utilizarii capacitatii de productie, a resurselor materiale si energetice precum si cu optimul utilizarii fortei de munca. Relatia dintre echilibrul si optimul economic este redata în figura urmatoare.

ECHILIBRUL ECONOMIC GENERAL

Echilibrul resurselor umane

Echilibrul resurselor tehnico materiale si energetice

AL INTREPRINDERI 

	Echilibrul financiar
			Echilibrul monetar		Echilibrul valutar

Figura 1 " Relatia optim-echilibru economic"

Factorii exogeni cuprind influentele din afara firmei adica "acele forte care actioneaza în cadrul pietei, respective consumatorii actuali si potentiali, factori sociali, economici, caracteristicile distributiei, concurenta" , factori politici, ecologici, juridici. Asupra întreprinderii pot actiona pentru a stimula dezvoltarea sau împotriva falimentului: furnizorii, clientii, noi firme concurentiale. Fiecare factor exogen influenteaza situatia economico-financiara. Astfel furnizorii actioneaza asupra echilibrului financiar prin doua elemente : promptitudine si cost. Promptitudinea se refera la respectarea conditiilor contractuale în ceea ce priveste termenele si calitatea produselor livrate. În ceea ce priveste costul, preturile practicate de furnizor reprezinta un cost variabil în structura costului total al unui produs sau serviciu. De asemenea cresterile de preturi sau aparitia incertitudinii în relatiile cu furnizorii pot avea o actiune negativa asupra firmei (întârzierea termenelor de livrare a marfii, cresterea costului total).

Clientii reprezinta sursa de venituri pentru întreprindere. Ei sunt o forta pozitiva atunci când cumpara produsele si serviciile firmei si devin clienti permanenti. Activitatile de marketing influenteaza în sens pozitiv actiunea clintilor asupra întreprinderii. Durata medie de încasare a clientilor reprezinta un instrument de politica economica si financiara la latitudinea agentului economic. Orice întreprindere va consimti la majorarea duratei numai în masura în care vânzarile sporesc, iar vânzarile suplimentare sunt generatoare de profituri suplimentare. Pentru a-si asigura mijloacele de plata, întreprinderea trebuie sa promoveze o politica de dimensionare a creditelor acordate clientilor sai dar si de prelungire a termenelor de achitare a datoriilor catre furnizori. În conditiile în care durata de încasare a creantelor este mai mica decât durata de achitare a furnizorilor are loc o atragere de surse relativ gratuite din partea furnizorilor pentru finantarea ciclului de exploatare.

Concurenta este un factor extern ce actioneaza asupra întreprinderii, de o deosebita importanta în economia de piata. Oricând exista posibilitatea aparitiei de noi producatori ce ofera produse si servicii care pentru clienti pot fi mai atractive. Concurenta se poate produce în domeniile pretului, calitatii, serviciului sau o combinatie.

Atingerea echilibrului financiar are loc numai printr-o alocare rationala si folosirea cu maxim de randament a resurselor financiare angajate în circuit. De aceea este necesar a se tina seama în mod expres de toate restrictiile economice ce dau dimensiunea procesului productiv al întreprinderii , restrictiilor economice cum ar fi : caracterul limitat al resurselor materiale si energetice, al fortei de munca si cresterii salariilor determinat de nivelul productivitatii muncii, caracterul limitat al consumurilor specifice si al reducerii costurilor, caracterul limitat al puterii de cumparare al consumatorilor li se adauga si cele cu caracter pur financiar, cum ar fi : caracterul limitat al ofertei de capital, al costului de capital si caracterul limitat al cresterii profitului inclusiv al rentabilitatii. Toate aceste restrictii au caracter obiectiv si dimensioneaza amploarea procesului productiv.

Cunoasterea actiunii factorilor interni si externi asupra starii de echilibru a firmei permite evitarea situatiilor nedorite, iar ignorarea lor poate genera faliment. În sfârsit echilibrul financiar este rezultatul variatiei privind marimea si compozitia situatiei financiare care provin din operatiile si faptele ce ocazioneaza interactiunile între întreprindere si mediul sau economic si social.

1.3. Caile de asigurare ale echilibrului financiar în cadrul firmei

"De realizarea echilibrului financiar este conditionata însasi existenta si viabilitatea agentului economic. Diagnosticul situatiei economico-financiare si perspectivele acesteia intereseaza partenerii economici si sociali, interni si externi : salariati, manageri, investitori, banci si stat. În acest scop, sunt analizate postfaptum, curent si previzional starea economica si financiara a firmei cu ajutorul unor indicatori de eficienta."

Prima conditie pentru realizarea si asigurarea unei eficiente ridicate în folosirea fondurilor si implicit pentru realizarea echilibrului financiar este dimensionarea lor în raport cu nevoile reale ale productiei si circulatiei. Pentru aceasta este necesara realizarea ritmica si pe masura cerintelor a aprovizionarii, productiei si comercializarii produselor astfel încât sa se obtina venitusi si rezultate financiare bune. Supraevaluarea necesarului de fonduri conduce la aparitia unor imobilizari certe si la risipa resurselor, iar subevaluarea poate influenta negativ continuitatea circuitului si capacitatii de plata a întreprinderii. O deosebita importanta o are stabilirea corecta a capacitatilor de productie si apelarea la noi investitii, numai când, prin buna utilizare a mijloacelor fixe existente nu se poate realiza sporul de productie programat.

De asemenea se sugereaza reducerea perioadei de imobilizare a fondurilor în diferite stadii ale rotatiei lor. Deciziile financiare trebuie sa vizeze actiuni pe linia optimizarii stocurilor pentru productie, înlaturarii stocuriloe excedetare si prevenirea aparitiei lor, scutarea proceselor tehnologice prin modernizarea echipamentelor si a încasarii în timp a creantelor si a onorarii la scadenta a datoriilor. Prin punerea în aplicare a acestor actiuni se asigura, inca din faza de evaluare a necesarului de fonduri, o accelerare a rotatiei acestora si prin aceasta, o eficienta ridicata în utilizarea lor.

O alta conditie pentru asigurarea echilibrului financiar este data de preocuparea pentru ca cheltuielile sa se încadreze în limitele prestabilite iar veniturile previzionate sa fie încasate la timp. În acest sens trebuie sa se asigure : o corelare a programului de aprovizionare cu cel de productie, o aprovizionare ritmica si în conditiile cerute de consumul curent, folosirea rationala a capacitatilor de productie si a fortei de munca, reducerea ciclului de fabricatie, functionarea continua si la întreaga capacitate a instalatiilor si utilajelor, îmbunatatirea cooperarii între compartimentele întreprinderii, organizarea corespunzatoare a procesului de formalizare a livrarilor, alegerea unor forme si instrumente de decontare care sa asigure încasarea la timp util a livrarilor si eliminarea cauzelor generatoare de refuzuri de plata.

La aparitia problemelor de dezechilibru, managerul financiar trebuie sa adopte decizii de reglare, de actiune asupra intrarilor si iesilor de fonduri, spre a se elimina factorii care determina abaterea de la echilibru.