MARKETINGUL POLITIC ÎN PROPAGANDA TOTALITARĂ (O EXEMPLIFICARE PE PROPAGANDA NAZISTĂ)
Momentul de început al perioadei morderne a propagandei este marcat de deschiderea primei agentii de publicitate, în 1843, în Philadelphia. Activitatea pe care o desfasura aceasta era destul de rudimentara comparativ cu standardele contemporane, însa foarte repede a ajuns sa ofere o întreaga gama de servicii: de la m 828s186i edia planning la sondaje de opinie - toate având ca scop convingerea opiniei publice. Formele de persuasiune dominante în secolul al XX-lea sunt foarte diferite de cele din secolele trecute. Termenul de propaganda se refera la tehnicile de convingere a maselor care caracterizeaza societatea post industriala si are o origine destul de recenta. Primul document în care apare folosit este un act papal din 1622. Papa Grigore al XV-lea a initiat o serie de actiuni menite a restabili credinta cu ajutorul armelor si a-i determina pe credinciosi sa accepte "voluntar" doctrinele bisericii. Aceste actiuni au fost cunoscute drept "propaganda papala". Termenul a fost folosit pe scara larga abia în secolul al XX-lea pentru a descrie o serie de tactici de comunicare folosite în primul razboi mondial si, mai apoi, de regimurile totalitare care i-au urmat.
Într-o viziune exhaustiva, propaganda poate fi definita ca o suma de tehnici menite a raspândi anumite idei si opinii folosind minciuna cu scopul final de a determina masele sa accepte si sa-si însuseasca voluntar un punct de vedere impus, ca pe o convingere personala.
Al doilea razboi mondial nu a reprezentat numai o confruntare armata, ci mai ales o confruntare la nivel de limbaj si propaganda. Cea mai cunoscuta forma de propaganda din aceasta perioada a fost cea nazista instituita de Hitler si pusa în aplicare de Goebbles.
Puterea de persuasiune cea mai mare o au cuvintele. Cuvintele si "etichetele" pe care le folosite definesc si creeaza lumea sociala. Aceasta directioneaza gândurile, sentimentele, imaginile si chiar comportamentul.
Joseph Goebbles, ministrul propagandei în timpul lui Hitler, a descris astfel influenta covârsitoare pe care o au cuvintele asupra noastra: "Nu este imposibil de dovedit, daca ai câteva cunostinte de psihologie si o repeti suficient de des, ca un patrat este, de fapt, un cerc. În fond si la urma urmei, ce este un cerc si ce este un patrat? Simple cuvinte, care pot fi manevrate în asa fel încât sa ascunda ideile de baza".
Hitler considera ca masele nu au capacitatea de a întelege desfasurarea unor evenimente, de aceea este esential apelul la emotii. El afirma ca: "Efectele propagandei se bazeaza în mare parte pe emotii si într-o foarte mica masura pe intelect. Liderii trebuie sa evite sa aiba pretentii intelectuale exagerate din partea maselor. Receptivitatea lor este limitata, inteligenta redusa, dar puterea de a uita este enorma. De aceea, propaganda trebuie limitata la câteva idei esentiale, care sa fie exprimate cu insistenta în putine sloganuri, pâna când toti oamenii ajung sa fie convinsi de ceea ce li se spune".
Urmând exemplul propagandei eficiente a aliatilor în primul razboi mondial, Hitler a pus la punct în scurt timp propriul sau aparat de propaganda. Aceasta organizatie era secreta, avea acees la informatii secrete si avea menirea sa aduca la cunostinta maselor activitatile conducerii statului. Ea a fost condusa de Joseph Goebbles, Ministrul Propagandei, din 1933 pâna în momentul sinuciderii sale, la sfârsitul razboiului.
Prima si cea mai importanta atributie a Ministerului Propagandei o constituia exercitarea controlului asupra tuturor mijloacelor de informare în masa si atragerea maselor de partea puterii. Înca de la început, partidul nazist si-a înfiintat propria structura de media - Eher Verlag - care detinea peste 150 de edituri si tipografii, cu 35 000 de angajati si un profit de 100 milioane de marci pe an. În acest fel, Hitler si Goebbles au reusit sa impuna un control strict mai ales asupra ziaristilor si regizorilor de film printr-un sistem abil de recompense si sanctiuni. Accesul la sursele de informatii pentru buletinele de stiri era permis doar anumitor ziaristi verificati ca fiind fideli. Astfel informatia era controlata în întregime.
Cea mai eficienta propaganda era cea desfasurata prin intremediul spectacolelor, a distractiilor în general. De exemplu, olimpiada din 1936 de la Berlin a fost un bun pretext pentru a promova imaginea unei natiuni ariene puternice si de a induce germanilor un sentiment de superioritate fata de alte natii. Au fost folosite afise publicitare stridente, cu titluri imense, cu imagini puternic accentuate.
Programele de radio erau adesea folosite pentru a insera mesaje propagandistice în timpul unor emisiuni de divertisment ale unor cântareti celebri în epoca. Controlul complet asupra presei, radioului, teatrului, cinematografului, muzicii si a întregii arte, în general, a permis ca mesajele esentiale ale nazistilor sa fie repetate sub diferite forme în continuu. Devenise imposibil în Germania anilor 30 sa citesti o carte, sa asculti un program de radio sau sa vezi un film, fara sa iei contact sub o forma sau alta cu ideologia nazista. Goebbles a facut posibil acest lucru acoperind toate evenimentele cu sloganuri usor de retinut si de înteles, care atrageau involuntar atentia oamenilor. În acest fel se puteau directiona gândurile si sentimentele oamenilor în directiile dorite, fara ca acestia sa-si dea seama ca sunt manipulati. De exemplu, Goebbles a impus folosirea cuvântului "Fuhrer" - conducator - când se facea referire doar la Hitler. Era interzisa numirea altei persoane cu acest termen. Ca sa ridice moralul scazut al populatiei în 1942, Goebbles a inventat termenul "schleichende Krise" (criza înfioratoare), pentru a denumi starea de agitatie social-politica si economica din Marea Britanie. Prin comparatie, starea natiunii germane parea mult mai înfloritoare, iar aceasta era de natura sa mentina speranta germanilor în marea victorie.
O metoda eficienta de propaganda nazista au constituit-o zvonurile si aluziile. La începutul perioadei de conducere a partidului nazist, Goebbles a dus o întreaga campanie de denigrare a membrilor partidelor din opozitie, lansând zvonuri despre scandaluri în care acestia ar fi putut fi implicati.
Spre sfârsitul razboiului, când devenise evidenta apropiata înfrângere a nazistilor, Goebbles a lansat un zvon, conform caruia cercetatorii germani erau pe punctul de a inventa doua arme noi, un submarin capabil sa atinga viteze mari si un tun anti-aerian, cu directionare magnetica a munitiei, care facea imposibila ratarea tintelor. Menirea acestor zvonuri era de a mentine credinta ca victoria germanilor este înca posibila si ca ei ar trebui sa lupte în continuare, în ciuda înfrângerilor suferite pîna atunci.
Un alt mijloc prin care propaganda nazista îsi asigura succesul erau aplauzele, uralele si manifestarea cât mai zgomotoasa si evidenta a adeziunii pentru nazism, sustinuta de persoane care aveau misiunea de a da tonul acestora în timpul evenimentelor. Era folosit principiul conform caruia, daca majoritatea oamenilor este de acord cu ceva, atunci si restul trebuie sa consimta obligatoriu.
Toate sloganurile naziste exprimau încrederea în fortele proprii: "Luptati cu noi", "Adolf Hitler este victoria", "Alatura-te luptei noastre". Tonul folosit de Hitler în discursurile sale exprima un mare sentiment de încredere în superioritatea si capaciatatea poporului german de a-si atinge scopurile.
Hitler si Goebbles au folosit si simboluri istorice pentru a-si sustine mesajele. Ei au fost inventatorii a ceea ce se numeste "marea minciuna". Conform propagandei naziste, o metoda eficienta de manipulare a maselor este inventarea si repetarea insistenta a unor neadevaruri atotcuprinzatoare, imposibil de dovedit. De exemplu: "Germanii sunt o natiune superioara", "Europa este condusa din umbra de o conspiratie a evreilor". Astfel de minciuni sunt imposibil de contrazis. Daca sunt sustinute de mici detalii care sunt adevarate, întreaga afirmatie pare a fi adevarata. Iar daca este repetata suficient de des, ea sfârseste prin a fi crezuta drept adevarata.
Marile minciuni s-au dovedit mult mai eficiente folosite la nivel national si international. Hitler a creat un puternic sentiment al identitatii inventând un singur vinovat pentru toate problemele natiei germane în urma primului razboi mondial - pericolul reprezentat de evrei. Acestia erau mereu prezentati ca fiind inferiori si nedemni de a fi tratati ca fiinte umane, urmarind sa distruga "sfânta mostenire ariana a poporului german" si de aceea trebuiau eradicati. S-a creat impresia ca singura solutie pentru a pune capat problemelor era ca poporul german, sub coducerea lui Hitler, sa îi elimine pe evrei si sa readuca vremurile glorioase de altadata. Doar o Germanie unita în jurul unui conducator putea învinge, putea fi din nou puternica. Ideea a fost impusa opiniei publice prin filmul "Triumful vointei", din 1934. Acesta începea cu imagini ale unor tineri "ideali" care se pregateau sa devina soldati, sub privirile lui Hitler, care le urmarea instructia. La finalul filmului, acesti tineri se transformau într-o indestructibila masina de razboi nazista. Mesajul era: "Doar împreuna putem fi din nou puternici."
Propaganda nazista a creat doua imagini pentru Hitler. Într-una era prezentat ca un parinte al natiunii, zâmbind si îmbratisând copii, afisele având ca slogan: "Hitler - ultima noastra speranta. Goebbles considera ca aceasta imagine este deoasebit de eficienta, deoarece: "Oamenii simpli capata încredere în el, pentru ca îl simt ca pe un prieten si un protector." În cealalta ipostaza, Hitler era înfatisat drept "Conducatorul", abordând întotdeauna tinuta militara, sigur pe el, foarte impunator, trecând în revista trupele armate.
Succesul masinii de propaganda naziste s-a bazat pe mai mult decât câteva tactici inteligente de persuasiune. S-a indus ideea ca era de datoria liderilor sa elaboreze legi si sa dea ordine si de datoria maselor sa le urmeze fara nici un fel de comentariu. Doar conducatorii au privilegiul de a cunoaste adevarul si sunt atotcunoscatoare. Acesta este aspectul cel mai periculos al propagandei naziste: impunerea convingerii ca exista un singur adevar absolut la care au acces doar elitele conducatoare.
Ideea adevarului unic a adus dupa sine crearea unei imagini unice si atotcuprinzatoare a "dusmanului". În timpul "razboiului rece", atât propaganda rusa, cât si cea americana s-au înfatisat reciproc drept "puteri imperialiste" care încalcau drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Odata creata aceasta identitate a "dusmanului", se impuneau si justificau orice actiuni "drepte si morale" pentru a contracara actiunile "nedrepte si imorale" ale adversarului."
O parte din metodele propagandei naziste au fost folosite si de comunisti. Cu cinci ani înainte de a ajunge la putere datorita revolutiei din octombrie 1917, partidul comunist si-a înfiintat propriul ziar "Pravda"(care în traducere înseamna adevar). Pentru mai bine de sapte decenii acesta a fost ziarul puterii ce publica doar articole "bine filtrate", cenzurând informatiile ce nu trebuiau sa ajunga la opinia publica din Rusia si din tarile est-europene. }tirile aveau adesea conotatii emotionale, cu un foarte mare impact asupra cititorilor.
Stalin a rezumat poate cel mai bine acest tip de propaganda spunând ca: "Moartea unui singur soldat rus înseamna o tragedie. Un milion de morti înseamna statistica."
|
