MECANISMUL DE FORMARE AL PRETURILOR
1.1 &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; . Conceptul de pret. Modalitati de abordare a problematicii preturilor
Pretul reprezinta un important instrument de masurare economica, fiind cea mai complexa si mai elocventa expresie a consumului de factori de productie. Preturile sunt un element indispensabil al economiei de piata. Impactul preturilor asupra tuturor componentelor sistemului economic este imens. Cu ajutorul lor se dirijeaza cererea, oferta, veniturile (salariu, profit, renta, dobanda) consumul si investitii1e. Pe de alta parte, forma si evolutia preturilor se constituie ca un proces complex, care este influentat de factori numerosi, a caror natura este foarte diversa.
Pretul constituie forma monetara cea mai complexa de masurare a bunurilor care circula intr-o economie de piata. Existenta preturilor nu a implicat intotdeauna existenta monedei; pretul a aparut inaintea banilor, in conditiile schimbului direct (troc sau trampa), cand a reprezentat cantitatea dintr-o marfa obtinuta in schimbul altei marfi.
De indata ce moneda a devenit instrumentul general al schimbului, pretul reprezinta cantitatea de bani ce trebuie platita pentru procurarea unei marfi. Intelegerea problematicii si miscarii preturilor a suscitat si suscita ample controverse pozitii teoretice divergente generate de complexitatea categoriei, dar si de multitudinea factorilor ce intervin in procesul real al stabilirii nivelului lor.
Problema naturii esentei pretului nu este nici noua si nici unitara. Aristotel a constatat ca pretul exprima comensurabilitatea marfurilor in procesul schimbului, dar nu a reusit sa explice cum se poate pune semnul egalitatii intre marfuri atat de diferite din punct de vedere calitativ, nu si-a putut explica, deci, egalitatea a doua bunuri eterogene.
Scoala clasica a economiei politice a gasit raspunsul la nedumerirea lui Aristotel. A existat o larga apreciere ca baza obiectiva a pretului o reprezinta valoarea, pretul fiind expresia in bani a valorii, iar marfurile care se schimba intre ele, desi deosebite din punct de vedere calitativ, au ca element comun si omogen valoarea creata de munca omeneasca.
Conform teoriei obiective a valorii-munca, valoarea este expresia cheltuielilor sociale de munca vie si materializata concretizata in marfa conceptie elaborata de W Petty. Acelasi pret real reprezinta intotdeauna aceeasi valoare, sustinea Adam Smith in lucrarea 'Avutia natiunilor''in care subliniaza ca munca este masura reala a valorii de schimb a marfurilor.
David Ricardo consolideaza acest punct de vedere precizand ca substanta comuna a tuturor marfurilor o reprezinta valoarea-munca. Cercetari in domeniul elucidarii naturii economice a preturilor au existat si in tara noastra in perioada interbelica. Astfel, Virgil Madgearu a aratat ca, in anumite conditii proportia de schimb intre marfuri corespunde cheltuielilor de munca incorporate in fiecare dintre ele.
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, teoria valorii munca a inceput sa fie tot mai des contestata de catre Scoala marginalista, care a fundamentat valoarea pe utilitatea bunurilor si a sustinut ca egalitatea pretului a doua marfuri diferite are la baza egalitatea utilitatii acestor marfuri. 0 varianta a teoriei utilitatii sustine ca valoarea unei marfii este data de utilitatea sa marginala, adica de ultima unitate de utilitate ce apartine acelei marfi, pretul fiind expresia in bani a acestei utilitati.
Teoria marginalista contemporana neaga complet existenta Valorii, indiferent care ar fi suportul acesteia. Valoarea este considerata o fictiune creata de imaginatia economistilor clasici, iar pretul nu este legat de valoare. In teoria pretului fara valoare, pretul este considerat ca fiind singura categorie reala recunoscuta pe piata; el este determinat exclusiv de dinamica cererii si a ofertei. In aceasta optica, pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentu achizitionarea unor bunuri materiale si servicii, in cadrul tranzactiilor bilaterale pe piata, cantitate determinata de raportul existent in acel moment intre cererea si oferta respectivelor bunuri.
Teoria contemporana a pretului nu se limiteaza la cele doua mari directii opuse: teoria pretului bazat pe valoare si teoria pretului fara valoare. Ea surprinde si a treia directie fundamentala, care isi propune sa cerceteze pretul intr-un context mult mal larg prin luarea in consideratie a unui ansamblu de factori cum ar fi: munca, cererea, oferta, utllitatea si raritatea bunurilor, formele si instrumentele luptei de concurenta, mediul economic intern si international, inclusiv interventia administratiei de stat in mecanismul real al formarii preturilor.
Teoriile contemporane despre natura pretului oricat ar fi de diverse si de nuantate, au cateva elemente comune:
. pun accent pe pragmantismul demersului teoretic incercand sa ancoreze teoria in realitatile pietei concurentiale;
. considera ca mecanismul formarii preturilor este expresia actiunii complexe a legii cererii si a ofertei in cadrul diferitelor tipuri de piata concurentiala.
. sustin ca preturile au acelalsi continut, aceeasi structura, care este data in esenta de cheltuielile materiale, salarii si profit;
In prezent, stiinta economica beneficiaza de insemnate rezultate ale unor cercetari indreptate mai profund asupra realitatilor concrete ale comportamentului firmelor si consumatorilor. In acest sens, una din ultimele dezvoltari teoretice in problema preturilor porneste de la principiul costului total dupa orientarea din tactica firmelor care, in stabilirea preturilor, ignora costul marginal, ele calculand mai intai costul mediu la care adauga apoi un procent pentru cheltuielile generale fixe si un altul pentru profit.
In fapt, sistemul economic actual reprezinta o combinatie intre piata si dirijism. Implicit, preturile sunt o reflectare, atat a relatiilor economice care se refera la vanzarea-cumpararea de bunuri, cat si a schimburilor de influentta si putere.
Cu toate acestea, fundamentarea preturilor in intreprinderea producatoare subliniaza ca productia poate sa se desfasoare si sa continue, daca cu toata fluctuatia pietei pretul se mentine la un nivel care sa asigure remunerarea suficienta a producatorului.
Varietatea conditiilor individuale de productie ale societatilor implica diferente la nivelul costului de productie pentru acelasi obiect. In ciuda acestui fapt, pe o piata data si intr-o anumita perioada pentru marfurile de aceeasi calitate preturile tind catre un nivel unic.
Nu se creeaza dificultati majore in cazul in care diferenta dintre pretul pietei si pretul mai ridicat al firmei producatoare nu este prea mare. Cand aceasta diferenta este mare, exista riscul incetarii activitatii, ca urmare a incapacitatii firmei de a face fata cheltuielilor. Dimpotriva firmele care produc la costuri reduse si au un pret individual mai mic decat al pietei, obtin profit si sunt rentabile, respectand in acelasi timp si principiul veridicitatii pretului. Atat prin functiile lor de evaluare a cheltuielilor, de stimulare a producatorilor si de recuperare a costurilor, cat si prin atributele lor informationale si economice, preturile reprezinta principala modalitate de cunoastere a perfomantelor si imperfectiunilor sistemului economic.
In cadrul economiei de piata locul si rolul preturilor decurge din faptul ca permit infomarea operativa a agentilor economici despre activitatile remunerabile si ii orienteaza spre desfasurarea unor activitati rentabile. Totodata preturile ofera posibilitatea reglarii activitatii productive si alocarii resurselor in conformitate cu nevoia sociala. Agentii economici care nu reusesc sa raspunda acestor doua imperative inseamna ca desfasoara o activitate neprofitabila si sunt eliminati din mecanismul economico-social, dand faliment.
Definit in termenii cei mai generali, PRETUL reprezinta o suma de bani primita sau platita pentru cedarea, respectiv obtinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului si constituie o categorie economica.
Pretul exprima relatiile banesti care apar si se deruleaza intre agentii economici, intre acestia si populatie, intre cetateni, intre diferite firme si state etc. cu privire la exprimarea in bani a valorii marfurilor care fac obiectul schimbului. Dar, in prezent, pretul nu se limiteaza doar la valoarea bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde in sfera sa si alte acte si fapte, putandu-se astfel vorbi de: pretul actiunilor, al obligatiunilor si al altor titluri de valoare, pretul concesiunilor (redeventa), pretul locatiilor de gestiune, pretul capitalului imprumutat (dobanda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.
Referitor la baza, la factorii de formare a valorii marfurilor (si a preturilor) au existat mai multe curente de gandire, mai multe teorii.
a) &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Teoria valorii munca elaborata si sustinuta de reprezentantii economiei politice engleze: William Petty, Adam Smith si David Ricardo. Referindu-se la valoarea marfii, David Ricardo concluziona ca marfurile, avand utilitate (pe care o considera esentiala pentru valoarea de schimb), isi trag valoarea din doua izvoare: din raritatea si cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor.
b) &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Teoria valorii munca sustinuta de Marx. Karl Marx a preluat de la clasicii englezi teoria valorii munca si a dezvoltat-o pana la o forma extrema. Marx afirma ca, din punct de vedere calitativ, valoarea marfii nu reprezinta altceva decat munca omeneasca abstracta, omogena, nediferentiata, socialmente recunoscuta ca utila si ca valoarea nu contine nimic in afara de munca, iar din punct de vedere cantitativ, marimea valorii este determinata de timpul de munca socialmente necesar crearii bunurilor. Prin urmare, Marx absolutizeaza rolul muncii, in special al celei fizice, in crearea valorii si neaga rolul utilitatii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind redusa la o simpla premisa.
Munca este considerata ca singura masura reala care poate servi la aprecierea si compararea marfurilor si ea constituie pretul real (natural) al unei marfi, iar cantitatea de bani defineste pretul nominal al marfii.
c) &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Teoria utilitatii marginale - conform acesteia, valoarea (pretul) unei marfi este determinata de utilitatea marginala, marimea ei fiind o functie de raritatea marfii respective, iar mecanismul concret de stabilire se bazeaza pe actiunea legii cererii si ofertei: cererea este o functie de utilitate si oferta functie de raritate. Raritatea unui bun determina marimea sacrificiului pentru obtinerea lui. Adeptii acestei teorii pun deci accentul pe utilitatea bunului ca factor de determinare a valorii, acordand prioritate satisfacerii nevoilor umane, careia trebuie sa i se subordoneze productia. De asemenea, in formarea valorii, ei acorda muncii un rol asemanator rolului oricarui alt factor de productie (capital, informatie sau stiinta, factori naturali etc.) si nu unul exclusiv. Valoarea unei marfi, dupa aceasta teorie, este cu atat mai mare cu cat ultima unitate consumata din acea marfa are o utilitate mai mare.
d) &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Exista si opinii dupa care cele doua conceptii privind formarea valorii (teoria valorii munca si teoria utilitatii marginale) nu se exclud automat, ci, mai degraba, luate separat ambele sunt unilaterale si deci trebuie considerate complementare. Astfel, economistul francez Charles Gide considera ca in formularea ofertei (si a pretului de oferta) importanta au costurile, iar in formularea cererii (si a pretului de cerere) utilitatea bunurilor. Un alt reputat economist, Alfred Marshall, afirma ca valoarea se intemeiaza pe utilitatea finala si pe cheltuiala de productie si se mentine in echilibru intre aceste doua forte opuse.
Dupa alti economisti, se poate vorbi de doua teorii in formarea valorii, una obiectiva si alta subiectiva. Conform teorii obiective, valoarea este data atat de munca incorporata in marfa, cat si de utilitatea marfii. Dupa sustinatorii teoriei subiective valoarea (de schimb) se apreciaza prin utilitatea si raritatea bunului, dar si prin solvabilitatea cereri, ei situandu-se pe pozitia cumparatorului.
Prin urmare, se poate concluziona ca in formarea valorii si preturilor au importanta, atat utilitatea care determina, in ultima instanta, cererea si pretul de cerere, cat si costul de productie prin care se manifesta caracterul limitat, raritatea factorilor de productie si care determina oferta si pretul de oferta.
Intr-o economie de piata, preturile se formeaza ca rezultat al comportamentului specific al agentilor economici, al modului in care acestia reusesc sa cunoasca mai bine piata si sa-si adapteze activitatea sau consumul la cerintele si situatia pietei. In functie de conditiile economico-sociale prin care trece o tara, intr-o anumita perioada, importanta mai mare are unul sau altul din cei doi factori (cererea sau oferta) in formarea preturilor. In tara noastra, in perioada de tranzitie, preturile au fost, in general, impuse de catre ofertanti si se bazeaza pe costuri ridicate, rezultat al unei productivitati scazute a muncii, a unor salarii care joaca si rol de protectie sociala (nu doar de remunerare a muncii), a unor dificultati economice si financiare prin care trec multi agenti economici.
Modalitati de abordare a problematicii preturilor
Modalitatile de abordare a preturilor pot fi privite sintetic prin prisma unor metode dezvoltate in continuare:
1. Metoda clasica de investigare a preturilor este specifica teoriei economice care studiaza legile si relatiile ce au loc in sfera productiei, repartitiei, schimbului si consumului. Conform acestei abordari la baza pretului sta valoarea .
2. Metoda de abordare a preturilor in functie de cerere si oferta apartine productiei bazata pe economia de piata si are doua etape:
a-perioada liberei concurente, cand se considera ca producatorul se intalneste cu consumatorul pe o piata cunoscuta, dar nu decizia lor este preponderenta in stabilirea nivelului pretului, ci trendul cererii si al ofertei din momentul tranzactiei, etapa specifica unei economii de piata perfecta;
b-perioada capitalismului monopolist cand desi cererea si oferta au un rol important in stabilirea nivelului preturilor, totusi, nu evolutia acestora e dominanta, ci optiunea pentru vanzari in cantitati mai mari si la preturi mai mici si, invers. Scopul productiei il constituie obtinerea unui profit maxim. Exista o corelatie intre cerere, oferta preturi si venituri in acest sens, in stabilirea nivelului preturilor, in primul rand la bunurile de consum, este necesara cunoasterea coeficientilor de elasticitate ai cererii in functie de venituri si de preturi. Astfel: coeficientul de elasticitate a cererii tn functie de venituri reprezinta modificarea procentuala a cererii la o modificare cu un procent a veniturilor;
c-coeficientul de elasticitate a cererii in functie de preturi indica modificarea cererii fata de modificarea cu un procent a preturilor.
3. Metoda sistemica de abordare a problematicii preturilor presupune analiza elementelor pretului in cadrul unui sistem capabil sa fundamenteze un model economic simplu si usor de realizat, care sa permita legatura sau interferenta dintre sistemul preturilor si alte sisteme ca: financiar, bancar, valutar.
4. Abordarea preturilor prin prisma evolutiei acestora in perioada anterioara. Pe baza evolutiei preturilor dintr-o anumita perioada se stabilesc anumite corelatii intre elementele structurale ale acestora, care vor avea aceleasi valori in perioada urmatoare. Este insa necesar ca, pentru perioada de previziune sa se tina seama de influentele pe care le vor exercita factorii imprevizibili (progres tehnic, modificarea structurii productiei) asupra nivelului preturilor.
5. Abordarea preturilor pe baza metodelor intuitive. In functie de analizele efectuate de diversi specialisti se pot elabora mai multe variante de preturi din care se va alege varianta optima
6. Abordarea dirijista a pretului este specifica economiilor centralizate in care pretul este rezultatul unor decizii elaborate la nivel central si respects acelasi nivel pe intreg teritoriul tarii, intr-o anumita perioada de timp. Desi exista aceasta diversitate de modalitati privind abordarea problematicii preturilor, toate au un element comun in sensul ca ele incearca sa elucideze natura economica a preturilor prin prisma eforturilor ce se fac pentru realizarea unui produs. Importanta analizei naturii economice a preturilor produselor rezulta din faptul ca in cadrul acestui proces se manifesta cel mai pregnant relatiile de productie. indiferent de natura proprietatii.
Plecand de la aceste considerente preturile, ca o categorie economica de baza a teoriei si in special a practicii economice, exprima relatiile ce se stabilesc intre diverse tari agenti economici, intre acestia si populatie, intre diferite persoane in legatura cu forma baneasca de exprimare a bunurilor materiale si a serviciilor.
In conditiile economiei de piata preturile au un rol important in efectuarea tranzactiilor dintre productie (oferta) si consum (cerere) prin intermediul schimbului de marfuri.
1.2 Particularitati ale deciziei de pret
O lunga perioada de timp preturile nu au constituit obiectul unor decizii. Abia in deceniul patru al secolului trecut prin metoda Full Cost preturile se formeaza pornind de la costul mediu la care se adauga un profit corespunzator unei anumite rate. In prezent preturile au devenit obiectul unor decizii ale diferitelor organizatii. Astfel, Uniunea Europeana stabileste preturile la produsele agricole care fac obiectul schimburilor dintre tarile membre; organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol stabileste pretul la acest produs pentru tarile comunitare.
Principalele particularitati ale deciziei de pret sunt:
a- actiunea deciziei de pret intr-un domeniu neobisnuit, cel al cuantificarii. Exista insa o serie de instrumente de masurare exacta care nu mai face necesara prezenta unei decizii ;
b- existenta unei decizii in domeniul preturilor este necesara, deoarece masurarea elementelor din structura acestora se face prin aproximare, intrucat existenta unor factori imprevizibili face cu neputinta dimensionari exacte. Insusi costul ca element de baza al preturilor nu reprezinta decat o contabilizare a structurii lui si nu o masurare exacta, cu atat mai mult elementele de venit net;
c) stabilirea indirecta a elementelor de pret si a pretului in general, pe baza unor corelari si recorelari ale preturilor produselor noi cu cele ale produselor existente, ce joaca rolul de produse etalon.
Fuctiile preturilor
Definim pretul prin cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru achizitionarea (cumpararea) unor bunuri materiale si servicii in cadrul tranzactiilor bilaterale pe piata. Nivelul si miscarea preturilor sunt influentate de o serie de factori, dar un loc central printre acestea il ocupa cererea si oferta.
Relatiile cerere si oferta pret trebuie vazute in dublu sens. Modificarea nivelului preturilor poate fi, pe de o parte cauza a nivelului si dinamicii cererii si ofertei. Pe de alta parte, schimbarile ce au loc in evolutia cererii si/sau a ofertei duc la modificarea nivelului pretului. Amploarea si intensitatea influentelor exercitate de modificarea cererii si ofertei asupra preturilor sunt diferite in timp. Astfel pe termen scurt, deoarece oferta nu se poate modifica, cererea constituie factorul principal al fomarii preturilor.
Pe termen lung, oferta reprezinta factorul predominant al evolutiei preturilor. In realitatea economica exista insa, raporturi intre preturile de echilibru si preturile efective (preturi de piata determinate corespunzator fortelor economice ale pietei concurentiale libere si prin masuri extraeconomice). In privinta generalizarii teoretice a principiului costurilor totale, s-a conturat ideea conform careia in cadrul economiilor de piata contemporane exista o serie de 'preturi administrative', in a caror formare deciziile producatorilor sunt esentiale.
Costurile medii (unitare, pe produs) si procentajul adaugat pentru acoperirea cheltuielilor generale si a profitului reprezinta elementele definitorii ale preturilor administrate. La baza deciziilor de pret ale producatorilor stau estimarile costurilor si aprecierile ce privesc profitul corespunzator unor factori multiplii si variabili, dar si comparativ cu realizarile altor intreprinderi o firma fixeaza preturile, bazandu-se pe faptul ca, in linii mari, celelalte firme vor accepta mai mult, daca numarul firmelor dintr-o ramura industriala este mic, firma initiatoare are posibilitatea de a se orienta spre ceea ce le convine si celorlalte firme principale. In deteminarea nivelului preturilor nu se face totusi abstractie de conditiile obiective ale pietei, de elasticitatea cererii in functie de pret (curbele cererii), de dependenta cheltuielilor de productie in functie de volumul fabricatiei, de relatia pret-oferta (curba ofertei).
In general pretul efectiv se abate de la pretul de echilibru, insa abaterile nu pot fi permanent intr-un singur sens, deoarece nerealizarea echilibrului cerere-oferta pe timp indelungat creeaza grave distorsiuni economice, afectand negativ eficienta utilizarii resurselor, in fond, satisfacerea necesitatilor societatii.
Pe langa aceste categorii, tabloul general al preturilor mai cuprinde: preturi unice, al caror nivel este fix, preturi cu limite de variatie stabilite, preturi fornate pe baza unor reglementari (structura costului, normativele de factori, diferentieri in functie de destinatie etc.), dar al caror nivel nu este prestabilit: preturi libere, formate pe piata prin mecanismul cererii si ofertei, nesupuse nici unui fel de reglementari .
Din punct de vedere al naturii si obiectivului pietei, exista preturi ale bunurilor materiale si serviciilor, preturi ale factorilor de productie si preturi (sau cursuri) ale hartiilor de valoare 'preturi' ale banilor (corespunzator pietei titlurilor financiare si pietei monetare). Paleta categoriilor de preturi existente in tarile cu economie de piata este insa mult mai larga: preturi industriale, agricole, tarife pentru servicii etc. (dupa natura obiectivului schimbului); preturi cu ridicata, preturi cu amanuntul (dupa stadiul schimbului) etc.
Nivelul si structura preturilor se afla sub influenta permanenta a variabilelor intrarilor si iesirilor sistemului economic. Pretul se constituie astfel , intr-un principal mesaj de reglare a mecanismului economic de semnalizare a starii sistemului economic si de anticipare a evolutiei sale.
Prin functiile lui economice, pretul este nu numai o categorie valorica, ci si o importanta parghie economica prin intermediul careia se realizeaza anumite obiective economice si sociale. Rolul preturilor in cadrul mecanismelor economice de piata rezulta din functiile pe care ele le indeplinesc. Principalele functii ale preturilor sunt:
a) functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor agentilor economici. Prin intermediul preturilor capata expresie baneasca indicatorii ce caracterizeaza activitatea eeonomica la nivel macro-, mezo si microeconomic. Preturile evidentiaza dimensiunile cantitative si structurale ale tuturor activitatilor economice precum si evolutia acestora, constituind un important instrument fundamenteaza deciziile economice la toate nivelurile;
b) functia informationala, in sensul ca preturile prin nivelul lor transmit mesaje agentilor economici solicitanti si ofertanti de bunuri, agentilor investitori si detinatori de resurse banesti disponibile. Functia informationala a preturilor devine cea mai importanta, iar problema eficientei utilizarii bunurilor devine stringenta.
c) functia de stimulare a producatorilor. Prin evolutia nivelului lor preturile influenteaza direct marimea veniturilor si cheltuielilor fiecarui agent economic; ele motiveaza comportamentul si actiunile vanzatorilor si cumparatorilor. Preturile constituie elementul central al strategiilor elaborate de agentii economici, il stimuleaza pe acestia in adaptarea permanenta a volumului, structurii si calitatii productiei la cerintele reale ale pietei. Totodata, nivelul preturilor stimuleaza (nu stimuleaza) agentii economici in atragerea si utilizarea eficienta a capitalului uman, a tuturor factorilor de productie;
d) functia de recuperare a costurilor si de distribuire a veniturilor. Daca activitatea desfasurata de agentul economic ce produce o marfa este normala, nivelul pretului trebuie sa acopere cheltuielile si sa permita incasarea unui profit minim. De aceea, fiecare producator este interesat sa valorifice cat mai eficient factorii de productie pe care i-a atras si sa vanda cat mai favorabil pe piata. In cadrul pietei concurentiale se intalnesc producatori cu conditii de productie foarte diferite, reflectate in nivelul diferit al costurilor pentru acelasi produs. Pretul pentru un produs (pretul de echilibru) este unic pentru toti producatorii unui bun, indiferent de nivelul costurilor acestora. Ca urmare, preturile mijlocesc distribuirea si redistribuirea veniturilor producatorilor.
In anumite situatii, si in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de redistribuire a veniturilor si patrimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate.
Decizia de pret se adopta tinand seama de existenta unor constrangeri monetare, fiscale, bugetare, tehnice, economice si sociale, etc. si a unor libertati de actiune a agentilor economici. Constrangerile se manifesta sub forma unor elemente normative si a unor elemente sau conditii obiective. Elementele normative constau in legi, hotarari si ordonante guvernamentale, ordine ale ministerelor, hotarari ale autoritatilor locale, si alte acte normative privind preturile, cheltuielile cuprinse in pret si celelalte componente ale preturilor (dobanzi, profit, impozite si taxe, adaos comercial), precum si unele restrictii privind productia, desfacerea si consumul, importul si exportul, etc. In fostele tari socialiste, cu economie planificata, rolul hotarator l-au avut aceste elemente normative. In economia de piata, elementele normative au un rol mai scazut; in general interventia statului in formarea preturilor se realizeaza indirect, prin masuri fiscale, valutare, vamale, etc.
Elementele obiective sunt date de existenta si functionarea pietei cu toate componentele sale: raportul cerere-oferta; nivelul cheltuielilor de productie si rata profitului, pe plan intern si international, care determina producatorii sa-si extinda sau restranga productia la anumite bunuri; oferta scazuta la anumite marfuri care permite ofertantilor sa practice preturi ridicate si care pot provoca o crestere a productiei la sortimentele respective; existenta unor stocuri de marfuri greu vandabile, care impune operarea unor reduceri de preturi; variatia intensa a raportului cerere-oferta care presupune adaptabilitatea operativa la modificarea conditiilor; existenta unor capacitati de productie neutilizate sau insuficiente care determina producatorii sa adopte anumite decizii privind productia si preturile (extinderea productiei si reducerea preturilor sau scaderea ori mentinerea productiei si a preturilor) etc.
1.3. Formarea preturilor in economia concurentiala
Intr-o acceptiune cuprinzatoare, mecanismul economic cuprinde ansamblul elementelor de reglare si autoreglare a vietii economice.In functie de preponderenta elementelor ce-l alcatuiesc si de natura lor, mecanismul economic poate fi:
a) Administrativ in care organizarea economica se realizeaza prin actiuni ale factorului costient de conducere, instrumentul de baza fiind planul imperativ, caracteristic pentru economiiile centralizate;
b) &n 454e45e bsp; daca preponderente sunt elementele de autoreglare provenite din functionarea pietei, atunci mecanismul economic este spontan, de piata, fortele acestuia asigurand proportii1e si echilibrul economic independent.
Mecanismul economic viabil este acesta,din urma. EI nu exclude insa, prezenta elementelor de reglare care opereaza nu imperativ, decizional, ci intr-o formula libera, indicativa, de organizare si conducere a vietii economice. In cadrul acestui mecanism, preturile constituie o componenta cu rol si functii caracteristice. In calitatea lor de unitate de masura baneasca a bunurilor si serviciilor, ele ofera infomatii pentru agentii economici cu privire la situatia pietei, dezvaluind acestora ce trebuie si cat trebuie produs din fiecare bun sau serviciu.
Preturile sunt nu numai un instrument al functionarii pietei, ci si consecinte ale acesteia. In procesul concurentei si sub actiunea cererii si a ofertei, pe piata se delimiteaza nivelul pretului, care este unul al pietei, adica un pret de echilibru ce se formeaza prin intermediul pietei in care se confrunta voluntar ofertele cu cererile de bunuri si servicii. Acest mecanism de echilibrare a cererii si ofertei are loc sub actiunea influentelor reciproce dintre agregatele economice implicate: cererea si oferta pe de o parte, influenteza pretul, iar acesta din urma influenteaza cererea si oferta. Aceste interactiuni reciproce se impun cu necesitate, actioneaza ca legi naturale,ce determina formarea preturilor pentru oricare bun sau serviciu. Formarea preturilor este, deci, guvernata de anumite legitati.
Prima legitate arata influenta cererii si ofertei asupra pretului: pretul este efectul modificarii raportului dintre cererea si oferta unui bun. Pornind de la preturile date, daca cererea crste, iar oferta ramane neschimbata, atunci preturile cresc. Daca creste oferta, cererea ramanand neschimbata, preturile vor scade. Cererea si oferta pot avea si o influenta opusa: sa scada cererea si sa scada si oferta, imprejurare in care preturile vor avea si ele o evolutie diferita de cea prezentata anterior. In concluzie, evolutia cererii intr-un sens sau altul determina la nivelul preturilor, o evolutie de acelasi sens; pe cand evolutia ofertei conduce la o miscare de sens invers in nivelul preturilor: creste oferta, scade pretul; scade oferta, creste pretul.
A doua legitate arata influenta preturilor asupra cererii si ofertei: modificarea preturilor unui bun devine cauza modificarii cererii si ofertei aceluiasi bun. Atunci cand pretul creste, cererea, ca tendinta, se restrange, adica vor fi mai putini cei dispusi sa cumpere si invers, la o crestere a pretului oferta tinde sa creasca. In situatia opusa, daca preturile scad, cererea de bunuri si servicii va creste, in schimb oferta se reduce, fiind putini cei ce vor dori sa vanda la un pret redus. Forma de actiune a acestei legitati este opusa celeilalte in acest caz, pretul influenteaza cererea si oferta si are urmatoarea desfasurare: la o schimbare a nivelului pretului, intr-un sens sau altul, cererea reactioneaza in mod direct proportional. Cu totul alta este tendinta ofertei care evolueaza in acelasi sens cu pretul.
A treia legitate arata ca schimbul vanzare-cumparare de bunuri si servicii are loc cand cererea si oferta la un anumit bun coincide, ca marime si tinde spre echilibru. EI multumste si producatorul si cumparatorul si asigura efectuarea celor mai numeroase tranzactii.
A patra legitate se refera la interdependenta preturilor diferitelor bunuri: modificarea cererii ofertei si pretului unui bun oarecare atrag dupa sine modificarea cererii, ofertei si pretului de piata la celelalte bunuri. Relatia este directa, pentru bunurile complementare si substituibile, precum si pentru bunurile si serviciile de productie ca elemente componente in producerea altor bunuri ea reflecta solidaritatea preturilor tuturor bunurilor de pe piata.
Mecanismul formarii preturilor in economia concurentiala se afla sub actiunea conjugata a celor patru legitati. Oscilatiile la nivelul cererii si ofertei influenteaza pretul. Daca cererea creste, vor creste si preturile. Acestea, la randul lor, vor determina pe mai multi ofertanti sa vanda si in acest fel, asistam la o mai deplina satisfacere a cererii.. Astfel, prin ajustari reciproce ale cererii si ofertei in procesul concurentei se ajunge la un moment cand cererea si oferta sunt in echilibru, se identifica ca 'marime. Acest moment sau nivel al raportului de identitate dintre cerera si oferta da tocmai marimea pretului ce este acceptat de catre toti cei ce participa la tranzactiile de pe o anumita piata.
Mai interesanta este situatia cand oferta este scazuta: in acest caz preturile sunt ridicate, producatorii, constatand ca nu exista cerere vor reduce pretul de vanzare, se vor gasi cumparatori mai multi, oferta va scade, cererea va creste si, pe o cale ocolita se va ajunge tot la situatiile prezentate, adica la realizarea spontana a echilibrului dintre carere si oferta.
Pe o anumita piata, pentru un anumit bun sau serviciu, sub actiunea legilor cererii si ofertei se ajunge la o situatie sau un anumit punct in care acestea sunt in echilibru, stabilind nivelul pretu1ui. Acest pret este unic pentru aceeasi marfa pe intreaga piata.
1.4. Fundamentarea preturilor de oferta prin corelare
pe baza costurilor de productie
Este cea mai utilizata in tara noastra, conditia fiind ca dimensionarea nivelurilor costurilor produselor comparate sa fie corecta. Compararea costurilor celor doua produse se bazeaza pe antecalculatia intocmita pentru produsul nou si calculatia pentru produsul etalon. Daca ambele produse sunt executate de aceeasi unitate, costurile etalonului se analizeaza critic si se actualizeaza. Daca etalonul este fabricat de alta unitate, costurile acestuia se redimensioneaza in functie de conditiile de fabricatie.
Actualizarea costurilor de productie are ca scop asigurarea comparabilitatii in timp si, daca este cazul, in spatiu. Actualizarea in timp a costurilor se efectueaza in functie de conditiile fabricatie, de desfacere, in functie de legislatie. Comparabilitatea in spatiu presupune transpunerea unui produs etalon in conditiile de fabricatie din alta unitate care fabrica un produs nou sau un alt produs. Actualizarea costurilor este necesara nu numai in cazul unui produs etalon, ci si in cazul modificarii conditiilor de fabricatie, de desfacere si se efectueaza pe fiecare articol de calculatie in functie de:
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; preturile materiilor prime;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; indicele de scoatere a deseurilor;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; productivitatea muncii;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; salarii;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; cota CAS;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; cota de repartizare a cheltuielilor comune ale sectiei, cheltuielilor cu intretinerea si repararea utilajelor, cheltuielilor generale ale intreprinderii. In procesul de formare a preturilor coturile constituie elementele de baza. Aceasta, deoarece mecanismul de evaluare a consumului de factori de productie, costurile au constituit intotdeauna un punct de sprjin; ele exprima elemntele fundamentale cuantificate ce intra in structura preturilor.
Costul si pretul au o natura economica comuna, ambele exprimand consumul de factori de productie. In reglementarile privind sistemul de preturi este inserata obligativitatea ca baza evaluarilor in fundamentarea preturilor sa o constituie costurile. Costul este masura efortului depus la un moment dat pentru obtinerea unui produs. Costul este elemnt de fundamentare a pretului, nivelul costului influentand nivelul pretului. Exista si influenta inversa: costurile sunt determinate de preturi. Costul ar fi un element neomogen dak cheltuielile nu s-ar aduce la celasi numitor prin intermediul preturilor si al tarifelor de salarizare. Pretul este deci instrumentul de cuantificare al efortului depus la un moment dat pentru realizarea unui produs, respectiv instrument de cuantificare a costului. In economia de piata, concurentiala, costurile nu isi exercita direct influenta asupra preturilor, ci ele isi manifesta direct influenta asupra ofertei. In aceasta economie, relatia cost-pret se stabileste indirect, prin intermediul productiei destinate schimbului.
Relatia cost-pret nu este directa, nu asistam la transformarea automata a costurilor in pret, pentru ca nu intotdeauna cheltuielile sunt recuperate prin preturi. Stabilirea preturilor va fi precedata in toate cazurile de analiza critica a costurilor pe fiecare unitate producatoare, urmarindu-se optimizarea productiei, valorificarea maxima a rezervelor interne si oglindirea cheltuielilor justificate din punct de vedere economic, pentru fabricarea diferitelor produse, precum si de verificarea documentatiilor privind calitatea produselor. Pentru produsele la care nu se stabilesc preturi unice pe tara, la determinarea preturilor se iau in considerare costurile antecalculate ale unitatilor producatoare.
Costul de productie este o categorie fundamentala a economiei de schimb. El exprima, sub raport categorial, esenta intregului sistem de legaturi pe linie de productie si de circulatie, ce se stabilesc in mod obiectiv intre agentii economici, intre intreprinzatori, intre producatori si consumatori la un moment dat, nivel si spatii date. Folosirea rationala a capitalurilor presupune existenta unitatilor economice cu o autonomie deplina si reala si anume cerinte privind eficienta activitatii lor. Totalitatea cheltuielilor pe care producatorii le efectueaza pentru producerea si desfacerea produselor lor sau prestarea serviciilor constituie costul de productie. In economia de piata costul influenteaza indirect pretul fundamentat si propus de catre producator pentru negocierea lui cu cumparatorii, prin intermediul costului de oferta. In functie de raportul cerere-ofeta, ale carui dimensiuni sociale sunt recunoscute prin mecanismul pietei, costul fiecarui producator poate fi mai mic, egal sau mai mare decat pretul. c < p, cand pretul acopera integral costul si asigura profit; c = p, cand pretul este egal cu costul, deci acopera in intregime cheltuielile, dar nu asigura profit; c > p, cand pretul este mai mic decat costul, nu acopera in intregime cheltuielile si genereaza pierderi. Fiind o rezultanta a echilibrarii cererii cu oferta pe piata, pretul nu se formeaza in exclusivitatea in functie de cost, si si in functie de posibilitatea de echilibrare, la un anumit nivel a celor doua componente ale pietei. Concurenta directa prin pret antreneaza, indirect, o concurenta prin cost. La acelasi nivel de pret castiga mai mult acei producatori al caror cost este mai redus. In procesul de fundamentare si stabilire a pretului, costul de productie prezinta urmatoarele sensuri:
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Sensul costului de cost de productie sau masura a efortului producatorului pentru obtinerea unui bun sau serviciu.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul antecalculat, costul postcalculat
Fundamentarea preturilor de oferta se realizeaza pe baza unei antecalculatii ( estimari a costului pe produs ). Aceasta estimare are in vedere normele de consum, preturile factorilor de productie si modul de repartizare a cheltuielilor indirecte. La produsele unicat sau comenzi ocazionale pentru care nu exista un produs comparabil, costul se calculeaza dupa efectuarea acestora ca un cost postcalculat.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul mediu, costul individual, costul concurential Costul mediu a fost utilizat in situatia planificarii centralizate a activitatii ca o valoare unica pe ramura de la care se pleca in determinarea pretului unic. Costul individual este costul pe unitatea de produs calculat de catre fiecare producator in functie de conditiile de productie proprii. Costul concurential este costul individual cu nivelul cel mai scazut.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul de echilibru se determina prin formarea libera a pretului pe piata si reprezinta un cost recunoscut de participantii la piata pe baza raportului cerere-oferta. Cum preturile libere tind sa se apropie de pretul de echilibru tot asa costul de echilibru deserveste ca marime de comparatie pentru costurile individuale.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul marginal este utilizat ca indicator la nivel microeconomic in analiza optimizarii productiei. Se considera ca egalitatea dintre costul marginal si venitul marginal indica profitul maxim ce poate fi obtinut de catre o firma producatoare in anumite conditii date.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul comparabil pe piata mondiala. Acesta arata valoarea care sta la baza apropierii preturilor interne de cele mondiale, valoare care este afectata de factori precum productivitatea muncii, performantele tehnice, concurenta pe piata mondiala, etc.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul ca baza de calcul a profitului In procentul de fundamentare a pretului profitului se determina cu ajutorul ratei rentabilitatii, calculata in functie de cost:
r% = P/C ∙ 100
PP0 = Ca + Ca - r%
unde:
Ca - cost antecalculat;
r% - rata rentabilitatii determinata in functie de cost;
P - profitul;
C - costul mediu pe ramura sau pe firma producatoare;
PP0 - pretul producatorului de oferta ( pretul fundamentat ).
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul ca element de comparatie in metodele de corelare a preturilor La produsele noi pretul se determina prin corelare utilizand produse consacrate pe piata, adica produse etalon. Costul inclus in pretul produsului etalon este un element de referinta pentru calcularea in prealabil a costurilor produselor noi.
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; Costul de sectie, costul de uzina, costul complet Aceasta ierarhizare a costurilor este specifica modului de colectare si repartizare a cheltuielilor pe etape. Costul de sectie include in structura sa urmatoarele:
- cheltuieli cu materii prime si materiale;
- cheltuieli cu energia, combustibilul, apa, amortizari;
- cheltuieli cu salariul muncitorilor direct productivi;
si alte cheltuieli directe la care se adauga urmatoarele cheltuieli indirecte: cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor ( CIFU ); cheltuieli comune sectiei (CCS ).
Costul de uzina include in structura sa costul de sectie si cheltuielile generale si de administrare ( CGA).
Costul complet se determina adaugand la costul de uzina cheltuieli de desfacere.
Materialele recuperabile obtinute din productie = valoarea materialelor consumate x cota de recuperare a materialelor;
CAS + AS = salarii brute ∙ cota de CAS respectiv AS;
CIFU = ( salarii + CAS + AS ) ∙ cota CIFU
CCS = ( salarii + CAS + AS ) ∙ cota CCS
Costul de sectie = Total cheltuieli directe + CIFU + CCS
CGI = cost de sectie ∙ cota CGI
Cost de uzina = cost de sectie + CGI
Cheltuieli de desfacere = cost de uzina ∙ cota de cheltuieli de desfacere
Cost complet = cost de uzina + cheltuieli de desfacere
Stabilirea, actualizarea si adaptarea pretului de oferta
Principalii factori care determina modificari ale costurilor sunt: preturile materiilor prime ( influente interne si externe ); salariile si alte drepturi de personal; contributiile pentru asigurari sociale si cele privind ajutorul de somaj; cotele cheltuielilor indirecte: cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor, cheltuieli comune ale sectiei, cheltuieli generale ale intreprinderii; indici de utilizare a materiilor prime; proportia recuperarii materialelor refolosibile; indicele productivitatii muncii.
Operatiunile de recalculare au la baza metodologia de calculatie a costului. In cadrul calculatiei pe articole de cheltuieli, costul total pe produs se calculeaza dupa relatia:
C = ( Mp - Mr ) + ( Sb + CAS + AS) + CIFU + CCS + SDV + AC + CGI
unde:
C = costul total pe unitatea de produs;
Mp = materii prime si materiale directe ( din tara si din import );
Mr = materii recuperabile obtinute in procesul de fabricare al produsului;
Sb = salarii directe brute;
CAS = contributia pentru asigurari sociale;
AS = contizatii privind ajutorul de somaj;
CIFU = cota pentru cheltuieli de intretinere si functionare a utilajelor;
CCS = cota pentru cheltuieli comune ale sectiilor de productie;
SDV = scule, dispozitive si verificatoare;
AC = alte cheltuieli;
CGI = cheltuieli generale ale intreprinderii.
Asupra acestor componente cuprinse in calculul costului unitar al produsului pot influenta o serie de factori prezentati in continuare:
a) Modificarea preturilor materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor.
Aceasta influenta se ia in calculul de actualizare a costului prin indicele de modificare a preturilor Ip1/0 in perioada de actualizare ( 1 ) fata de perioada in care s-a efectuat ultimul calcul ( 0 ). Actualizarea se face pentru fiecare reper " i " de materie prima, materiale, subansamble, combustibil, energie, conform relatiei:
Mpi1 = Mpi0 ∙ Ipi1/0 sau Mpi1 = Mpi0 + Mpi0 ∙ ( Ipi1/0 - 100 ) / 100
in care:
i = fiecare reper de materie prima, material, subansamblu, combustibil sau energie;
Mpi1 = valoarea materiilor prime pe repere " i ", actualizata in functie de modificarea preturilor; Mpi0 = valoarea materiilor prime pe repere " i " , din documentatia anterioara a pretului;
Ipi1/0= indicele de modificare a pretului materiei prime " i " in perioada in care se efectueaza actualizarea fata de perioada in care s-a efectuat ultima calculatie.
b) Modificarea indicilor de utilizare a materiilor prime ( U1 ) fata de indicii anteriori ( U0 ).
Actualizarea se efectueaza pe baza relatiei:
M'pi1 = Mpi1 ∙ Ui0 / Ui1, sau M'pi1 = Mpi1 ± ( Ui1 - Ui0 ) ∙ Mpi,
in care:
M'pi1 = valoarea materiilor prime actualizate, influentate de indicele de utilizare actualizat;
Ui0, Ui1 = indicii de utilizare a materiilor prime " i " inainte de actualizare ( 0 ) si in perioada actualizarii ( 1 ).
c) Modificarea proportiei recuperarii materialelor:
Mri1 = M'pi1 ∙ cota actualizata
d) Modificarea salariilor brute directe:
Sb1 = Sb0 + ∆Sb
in care:
Sb1 = salarii brute directe actualizate pe produs;
Sb0 = salarii brute directe inainte de actualizare;
∆Sb = adaosurile la salariile brute ( majorari, reasezari de salarii, revendicari ale sindicatelor, sporuri, s.a.).
Drepturile de personal si cheltuielile aferente se recalculeaza ori de cate ori se modifica acestea, cat si cele privind cotizatiile pentru asigurarile sociale si pentru ajutorul de somaj, astfel:
CAS1= Sb1 ∙ cota CAS1
AS1 = Sb1 ∙ cota AS1
in care:
CAS1 = contributiile la asigurarile sociale actualizate;
AS1 = ajutorul de somaj actualizat.
e) Modificarea productivitatii muncii
Conduce la recalcularea salariilor astfel:
Sb'1 = Sb1 ∙ ( 100 ± ∆Iw ) / 100,
in care:
Sb1 = salariile brute directe actualizate, corectate cu influenta productivitatii mucii;
∆Iw = abaterea indicelui productivitatii muncii de la 100%. Daca indicele este mai mare decat 100% ∆Iw, se scade ( −∆Iw ); daca indicele este mai mic decat 100% ∆Iw, se aduna ( +∆Iw ).
Astfel, cand productivitatea muncii creste ( Iw > 100 ), salariul pe unitatea de produs scade proportional cu cresterea( +∆Iw ).
Cand productivitatea muncii scade ( Iw < 100 ), salariul pe unitatea de produs creste proportional cu scaderea ( −∆Iw ).
f) Modificarea cotelor de cheltuieli indirecte ( CIFU, CCS, CGI )
Recalcularea cotelor de cheltuieli indirecte se face dupa relatia:
Cota
de ch. indirecte = 
∙ 100
CIFU1 = ( Sb1 + CAS1 + AS1 ) ∙ cota CIFU1;
CCS1 = ( Sb1 + CAS1 + AS1 ) ∙ cota CCS1;
CGI1 = CS1 ∙ cota CGI1.
CS1 = cost de sectie actualizat
Actualizarea costului total este data de relatia:
C1 = ( Mp1 - Mr1 ) + ( Sb1 + CAS1 ) + AS1 + SDV1 + CIFU1 + CCS1 + AC1 + CGI1.
Notatiile din formula simbolizeaza aceleasi componente ca in formula ( C ), indicand sensul de actualizare ( 1 ). Actualizarea costului total permite urmarirea proportiei modificarii costului, cu ajutorul indicatorului:
Ic% = ( C1 / C0 ) ∙ 100
Actualizarea costului total conduce si la actualizarea pretului de oferta
PP1 = C1 + Pr1,
unde:
PP1 = pretul producatorului actualizat;
Pr1 = profitul actualizat;
PR = C + ( C ∙ r% ) + TVA = PP + TVA→
in care:
PR1 = pretul cu ridicata facturat;
TVA = taxa pe valoarea adaugata;
r% = rata profitului care poate fi constanta sau se poate actualiza.
Proportia modificarii pretului de oferta este:
IPP1/0 = indicele modificarii pretului producatorului;
IPR1/0 = indicele modificarii pretului de oferta;
PP0 si PP1 = pretul producatorului in perioada premergatoare actualizarii si, respectiv, pretul producatorului actualizat;
PR0 , PR1 = pretul cu ridicata de oferta in perioada premergatoare actualizarii si, respectiv, pretul cu ridicata actualizat;
Asemenea calcule au fost necesare cu ocazia liberalizarii preturilor in perioada de tranzitie catre economia de piata in tara noastra
1.5. Mecanismul de formare a pretului de echilibru si de verificare al preturilot de oferta
Pretul liber - pret de echilibru al pietei
Economia moderna este economia schimburilor libere, iar formarea preturilor depinde de comportamentul producatorilor si consumatorilor si de politica statului. Vanzatorii producatori propun spre negociere cu cumparatorii preturi pornind de la costuri (pret de revenire) si marja beneficiului (profit). Jocul liber al preturilor este rezultanta a doi factori: o raportul cerere-oferta: cerere > oferta, pretul urca; cerere < oferta, pretul coboara; o concurenta intre producatori: cerere > oferta, pretul de cumparare creste; cerere < oferta, pretul de vanzare scade.
Pentru a studia cererea, este necesar sa se studieze cantitatea de marfa pentru care cumparatorii sunt solvabili la pretul stabilit; de obicei, cantitatea cumparata este invers proportionala cu pretul:
deplasarea curbei cererii la stanga determina reducerea cantitatii vandute si cresterea pretului;
deplasarea curbei ofertei la dreapta semnifica cresterea cantitatii vandute si reducerea pretului.
Datorita influentei ofertei asupra preturilor este necesar ca producatorii sa se informeze asupra cererii fiecarui produs si asupra orientarii consumatorilor in privinta pretului. Alt factor important ce determina modelarea ofertei in raport cu cererea este concurenta. Economia concurentiala este opusa economiei bazate pe monopol si presupune existenta mai multor producatori.
Efectele concurentei asupra preturilor, consumului si castigurilor sunt:
un singur producator - preturi de vanzare mari, castiguri mari, consum limitat;
mai multi producatori - preturi de vanzare mici, castiguri diminuate, consum mare;
un singur consumator (statul) - preturi de vanzare mici, cheltuielei mici, consum ridicat;
mai multi consumatori - preturi de vanzare mari, cheltuieli diminuate, consum redus pe consumator.
Echilibrul pietei - piata se echilibreaza pentru acea marime a pretului ce permite egalitatea cantitatii cerute de consumator cu cantitatea oferita de producator. Pretul care stabileste aceasta stare este pretul de echilibru. Pentru ilustrarea formarii pretului, consideram ca pretul scade intr-un moment si oferta ramane constanta, producandu-se, astfel, o penurie. Coborarea pretului va influenta cresterea cererii care va influenta cresterea ofertei si, implicit, cresterea pretului, ajunganduse inapoi la echilibru. Cresterea pretului determina excedent de oferta, concurenta intre producatori, scaderea pretului tinzand catre pretul de echilibru ce stimuleaza revenirea cererii.
Daca miscarea pretului este efectul masurilor luate de stat prin interventia asupra preturilor libere cu ajutorul limitelor, asemenea masuri trebuie insotite de o serie de masuri pentru functionarea normala a pietei, intrucat, daca pretul de vanzare scade, atunci producatorii nu vor mai fi interesati sa produca, consumatorii nu vor mai avea de unde sa-si procure produse si va aparea specula. Daca pretul de vanzare este 10 mai ridicat decat cel de echilibru, atunci cantitatea suplimentara oferita pe piata trebuie achizitionata sau exportata chiar de catre stat.
Pentru a nu afecta direct raportul cerere-oferta, statul poate folosi subventiile de pret sau pentru a preintampina consumul irational de resurse, statul poate influenta restrangerea consumului de resurse de catre intreprinderi.
Statul este interesat in dubla calitate de a interveni asupra pretului:
in primul rand, ca reprezentant al tuturor membrilor
societatii, pentru a asigura masuri de orientare a schimbului pe piata, pentru a asigura satisfactie tuturor consumatorilor in functie deveniturile lor;
in al doilea rand, pentru a finanta diferite obiective cu caracter economic sau social, statul are nevoie de resurse de la buget - atat resursele publice, cat si cheltuielile publice sunt influentate de sistemul de preturi sub incidenta impozitelor si subventiilor.
.6. Importanta strategiei de marketing in promovarea si sustinerea preturilor
Fundamentarea politicilor si strategiilor de preturi este legata de activitatea de marketing si insasi stabilirea preturilor este comuna cu activitatea de marketing. Mixul de marketing priveste modul cum sunt antrenate si dozate resursele in efortul global al firmei pentru a se ajunge la efectele dorite. Mixul de marketing cuprinde si o serie de elemente printre care si instrumentele de formare a preturilor. Politici de marketing si politici de preturi.
Politica de marketing, care cuprinde si politica de preturi, are un rol important in fundamentarea acesteia din urma si implicit in fundamentarea strategiilor si tacticilor de preturi. Politica de preturi cuprinde un ansamblu corelat de principii, norme su metode concrete prin care o firma isi defineste pozitia fata de preturile produselor sale in vederea indeplinirii unor obiective specifice fiecarui produs. De asemenea, politica de preturi trebuie asociata cu politica de produs. Prin politica de preturi se poate urmari realizarea unor obiective in functie de strategia de piata:
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; acoperirea capitalurilor proprii si asigurarea unui profit corespunzator, maxim cifra de afaceri;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; asigurarea unei competitivitati ridicate a produselor;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; consolidarea desfacerii produselor pe anumite piete;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; recuperarea rapida a investitiilor efectuate.
In raport de concurenta, o firma poate duce, in functie de conditiile existente, urmatoarele politici de pret:
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; de intimidare pentru descurajarea concurentei;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; de asezare pe o linie dreapta dupa concurenta;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; de raspuns la o ofensiva a concurentei.
In raport cu cererea, o firma poate urmari prin politica de preturi:
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; penetrarea pe piata prin preturi scazute;
· &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; &n 454e45e bsp; selectarea consumatorilor.
Locul si rolul politicii de preturi in mixul de marketing.
Importanta preturilor in politica de marketing variaza in functie de imprejurari. Comparativ cu celelalte componente ale mixului de marketing (produs, distributie, promovare), pretul are o situatie speciala pentru ca este o variabila atat endogena, cat si exogena intreprinderii.
Pornind de la gradul de participare al firmei, la stabilirea pretului se intalnesc: preturi administrative si preturi de piata. Pretul este un instrument de determinare a gradului de valorificare a resurselor intreprinderii, un mijloc de adaptare la cerintele mediului si punctul de plecare in stabilirea strategiei de piata. Firma are in vedere o serie de caracteristici ale pretului, precum si operativitatea modificarii preturilor si posibilitatea obtinerii unui efect imediat intrucat cererea si oferta actioneaza mai prompt la modificarea pretului decat a imaginii produsului.
Rolul pretului in politica de marketing se accentueaza daca se tine cont de pretul factorilor de productie. Odata cu stabilirea mixului, o firma trebuie sa aiba imaginea unei lumi a preturilor si, de asemenea, orice firma trebuie sa tina cont de inflatie. Strategii de preturi; elemente caracteristice ale unei strategii de pret O strategie de preturi desemneaza liniile definitorii ale atitudinii si conduitei unei firme in vederea atingerii unor anumite obiective.
Strategia de pret reprezinta conduita agentilor economici fata de preturi pe o perioada indelungata. Strategia de pret va reflecta influenta factorilor externi si conditiile interne, date mai ales de costurile de productie si va fi un compromis intre cerinte si posibilitati. Strategiile de preturi sunt diferite, functie de profilul activitatii si specificul pietei, si pot fi un determinat sau un determinant al mixului de marketing.
Elementele care caracterizeaza o strategie de preturi sunt:
a) nivelul preturilor - este cel mai important element, iar in functie de obiectivele firmei se poate alege pentru un produs oarecare una din urmatoarele trei tipuri de strategii:
□ strategia punctelor inalte - are motivatii in fructificarea avantajului detinut pe piata pentru imaginea unor produse, cat si rol de protectie;
□ strategia punctelor moderate;
□ strategia punctelor joase - are ca scop penetrarea unor piete, descurajarea concurentei, promovarea vanzarilor;
b) gradul de diversificare a preturilor - este mai elocvent la intreprinderile comerciale in cazul unei game vaste de produse;
c) gradul de mobilitate a preturilor - este in functie de ciclul de viata al produselor si are diferite forme: o modificarea intr-un numar mai mic sau mai mare de etape, in proportii variate sau substantiale; o folosirea preturilor psihologice (momeala, lider, magice, de prestigiu).
|
