Dupa listarea la bursa, un emitent poate īntreprinde diferite operatiuni corporatiste - majorari de capital, emisiuni de obligatiuni, splitari, rascumparari de actiuni, etc. Unele dintre aceste operatiuni sunt descrise, din punct de vedere formal īn Regulamentul 1/2006 al CNVM, care stabileste norme specifice fiecareia.
Cele mai frecvente operatiuni de piata sunt majorarile de capital, iar intre acestea majorarile de capital cu numerar. Majorarea capitalului social al unui emitent se poate face īn mai multe feluri, dar īntotdeauna cu aprobarea Adună 444y2422e ;rii Generale Extraordinare a Actionarilor.
Orice majorare de capital duce, pentru actionarul care nu vrea sau nu poate sa participe la ea, la dilutia detinerii sale īn firma si la diminuarea drepturilor de vot, dar si a cotei proportionale de participare la distributia profiturilor. Un mod de-a compensa actionarii care nu pot participa la majorarea de capital este distribuirea catre actionarii īndreptatiti a drepturilor de preferinta, īnainte de īnceperea subscrierii īn cadrul majorarii de capital si tranzactionarea lor la bursa. Admiterea drepturilor la tranzactionare se face īn conformitate cu Codul BVB. De exemplu, pentru a fi admise drepturile unui emitent la tranzactionare la prima categorie a bursei trebuie ca acesta sa aiba actiuni cotate la prima categorie, sa emita drepturile īn forma dematerializata, evidentiate prin īnscriere īn cont si sa le īnregistreze la CNVM. Exemple: BRK, IMP, RRC.
O operatiune rar īntālnita la noi, contrara celei descrise anterior este diminuarea (reducerea) capitalului social. Reducerea capitalului social poate fi o consecinta nedorita a īnregistrarii de pierderi īn activitatea companiei, pierderi care sunt absorbite prin reducerea corespunzatoare a capitalului social, sau a unei strategii a emitentului de rascumparare a propriilor actiuni. Regulamentul 1/2006 al CNVM stabileste ca rascumpararea actiunilor este permisa numai īn conditii speciale: folosirea acestora pentru acoperirea altor titluri de creanta convertibile (obligatiuni, de exemplu), programele de fidelizare a salariatilor prin oferirea de actiuni si rascumpararea īn vederea anularii lor si a reducerii capitalului social. Pe pietele dezvoltate asemenea operatiuni sunt destul de frecvente si reprezinta o modalitate prin care firmele folosesc numerarul propriu īn folosul actionarilor, altfel decāt prin plata dividendelor. Asemenea operatiuni au justificari fiscale evidente, iar actionarii pot īncasa indirect numerar vānzānd o parte din actiuni.
Splitarea (īmpartirea) valorii nominale a actiunilor reprezinta diminuarea valorii nominale efectuata concomitent cu majorarea numarului de actiuni. Daca de exemplu o companie are capitalul social de 20 de milioane de lei format din 2 milioane de actiuni cu valoarea nominala de 10 lei, poate splita valoarea nominala īn doua, rezultānd un numar de 4 milioane de actiuni cu valoare nominala de 5 lei. Factorul cu care se īmparte valoarea nominala (2) este acelasi cu care se īnmulteste numarul de actiuni, īn acest fel capitalul rāmanād neschimbat. Operatiunea de splitare este justificata īn primul rānd de cresterea lichiditatii actiunilor emitentului, cresterea atractivitatii titlului prin accesibilitatea mai mare. Exemplu: RRC, splitare de la 21.422 la 0.1 lei.
Operatiunea contrara splitarii este consolidarea valorii nominale a actiunilor (reverse split). Īn pietele dezvoltate splitarea este privita ca o "cura de slabire" a valorii nominale a actiunilor care sa le faca mai atractive pentru investitori, iar consolidarea este privita de obicei ca un proces de "īngrasare" a valorii nominale a actiunilor care au ajuns la valori de piata atāt de reduse īncāt risca sa fie scoase de la cota bursei. Desigur ca nu īn toate cazurile consolidarea valorii nominale a actiunilor nu are semnificatii atāt de directe; BRD a realizat o consolidare a valorii nominale de la 0.5 la 1 leu.
O categorie aparte o reprezinta fuziunile si divizarile, care, din punct de vedere tehnic, sunt operatiuni opuse folosite mai ales īn procesele de restructurare a activitatii emitentilor.
Fuziunea este operatiunea prin care 2 sau mai multe societati se unesc īntr-una singura. Fuziunea se poate realiza prin contopire, cānd entitatile participante īsi pierd identitatea si firma rezultata este este o entitate noua, distincta, sau prin absorbtie, cānd una din societati o/le īnglobeaza pe cealalta/celelalte. Aceasta din urma varianta este cel mai des īntālnita, deoarece de cele mai multe ori īn procesele de fuzine una dintre firme este mai puternica decāt cealalta/celelalte. Exemplu: fuziunea urmata de īnscrierea la cota bursei a societatilor hoteliere de pe litoral (Carmen Silva, Saturn, etc.) īn care SIF Transilvania era actionar majoritar īntr-una singura - Eforie SA, redenumita ulterior THR Marea Neagra SA.
Divizarea este operatiunea prin care īntreg patrimoniul unei societati este īmpartit īn mai multe fractiuni transmise simultan la mai multe societati deja existente sau noi. Ca si fuziunea, divizarea este de doua feluri:divizare totala, īn care īntregul patrimoniu este faramitat si transferat unor societati noi (exemplu NEOL) si divizare partiala, īn care se desprinde un fragment din patrimoniu, care este transmis unei societati existente sau create īn acest scop (exemplu divizarea din ROMT a Rompreco SA, cu diminuarea corespunzatoare a capitalului social).
Emisiunea de obligatiuni este operatiunea prin care un emitent poate obtine finantare de pe piata de capital fara a-si majora capitalul social. Prin definitie, obligatiunile sunt valori mobiliare purtatoare de dobānda sau vāndute cu discount, prin care emitentul se obliga sa plateasca detinatorului, la anumite intervale de timp, o anumita suma de bani, numita cupon , precum si sa restituie principalul la maturitate . Pe piata de capital, aceste valori mobiliare sunt cunoscute sub numele generic de titluri de valoare cu venit fix, desi īn anumite situatii venitul (cuponul) poate fi variabil, legat de o valuta straina sau de dobānzile de referinta ale bancii centrale.
Obligatiunile corporatiste sunt admise la cota bursei īn conditiile Codului BVB. Nu exista obligativitatea ca emitentul obligatiunilor sa fie listat, cum nu exista obligativitatea ca obligatiunile emise de un emitent listat la categoria a I-a sa fie admise la cota primei categorii a sectorului titluri de credit al bursei.
Astfel, pentru ca o emisiune de obligatiuni sa fie listata la prima categorie este necesar, īntre altele, ca valoarea īmprumutului obligatar sa fie mai mare de 200.000 de euro si emisiunea sa fi fost subscrisa de cel putin 1.000 de persoane. Pentru admiterea la categoria a doua a bursei, emisiunea de obligatiuni trebuie subscrisa de catre cel putin 100 de persoane.
Pentru piata de capital o categorie interesanta de obligatiuni o reprezinta obligatiunile convertibile īn actiuni. Convertibilitatea obligatiunilor este un element de atractivitate daca pretul de exercitare este avantajos, iar optiunea de conversie este īntotdeauna atributul detinatorului obligatiunii, nu al emitentului (RRC). Exemple (BM - nelistata, emisiune de 525 de milioane de lei, TLV-listata, emisiune de obligatiuni convertibile īn valoare de 25 de milioane de dolari).
Bibliografie:
|
