Dupa listarea la bursa, un emitent poate întreprinde diferite operatiuni corporatiste - majorari de capital, emisiuni de obligatiuni, splitari, rascumparari de actiuni, etc. Unele dintre aceste operatiuni sunt descrise, din punct de vedere formal în Regulamentul 1/2006 al CNVM, care stabileste norme specifice fiecareia.
Cele mai frecvente operatiuni de piata sunt majorarile de capital, iar intre acestea majorarile de capital cu numerar. Majorarea capitalului social al unui emitent se poate face în mai multe feluri, dar întotdeauna cu aprobarea Adună 444y2422e ;rii Generale Extraordinare a Actionarilor.
Orice majorare de capital duce, pentru actionarul care nu vrea sau nu poate sa participe la ea, la dilutia detinerii sale în firma si la diminuarea drepturilor de vot, dar si a cotei proportionale de participare la distributia profiturilor. Un mod de-a compensa actionarii care nu pot participa la majorarea de capital este distribuirea catre actionarii îndreptatiti a drepturilor de preferinta, înainte de începerea subscrierii în cadrul majorarii de capital si tranzactionarea lor la bursa. Admiterea drepturilor la tranzactionare se face în conformitate cu Codul BVB. De exemplu, pentru a fi admise drepturile unui emitent la tranzactionare la prima categorie a bursei trebuie ca acesta sa aiba actiuni cotate la prima categorie, sa emita drepturile în forma dematerializata, evidentiate prin înscriere în cont si sa le înregistreze la CNVM. Exemple: BRK, IMP, RRC.
O operatiune rar întâlnita la noi, contrara celei descrise anterior este diminuarea (reducerea) capitalului social. Reducerea capitalului social poate fi o consecinta nedorita a înregistrarii de pierderi în activitatea companiei, pierderi care sunt absorbite prin reducerea corespunzatoare a capitalului social, sau a unei strategii a emitentului de rascumparare a propriilor actiuni. Regulamentul 1/2006 al CNVM stabileste ca rascumpararea actiunilor este permisa numai în conditii speciale: folosirea acestora pentru acoperirea altor titluri de creanta convertibile (obligatiuni, de exemplu), programele de fidelizare a salariatilor prin oferirea de actiuni si rascumpararea în vederea anularii lor si a reducerii capitalului social. Pe pietele dezvoltate asemenea operatiuni sunt destul de frecvente si reprezinta o modalitate prin care firmele folosesc numerarul propriu în folosul actionarilor, altfel decât prin plata dividendelor. Asemenea operatiuni au justificari fiscale evidente, iar actionarii pot încasa indirect numerar vânzând o parte din actiuni.
Splitarea (împartirea) valorii nominale a actiunilor reprezinta diminuarea valorii nominale efectuata concomitent cu majorarea numarului de actiuni. Daca de exemplu o companie are capitalul social de 20 de milioane de lei format din 2 milioane de actiuni cu valoarea nominala de 10 lei, poate splita valoarea nominala în doua, rezultând un numar de 4 milioane de actiuni cu valoare nominala de 5 lei. Factorul cu care se împarte valoarea nominala (2) este acelasi cu care se înmulteste numarul de actiuni, în acest fel capitalul râmanâd neschimbat. Operatiunea de splitare este justificata în primul rând de cresterea lichiditatii actiunilor emitentului, cresterea atractivitatii titlului prin accesibilitatea mai mare. Exemplu: RRC, splitare de la 21.422 la 0.1 lei.
Operatiunea contrara splitarii este consolidarea valorii nominale a actiunilor (reverse split). În pietele dezvoltate splitarea este privita ca o "cura de slabire" a valorii nominale a actiunilor care sa le faca mai atractive pentru investitori, iar consolidarea este privita de obicei ca un proces de "îngrasare" a valorii nominale a actiunilor care au ajuns la valori de piata atât de reduse încât risca sa fie scoase de la cota bursei. Desigur ca nu în toate cazurile consolidarea valorii nominale a actiunilor nu are semnificatii atât de directe; BRD a realizat o consolidare a valorii nominale de la 0.5 la 1 leu.
O categorie aparte o reprezinta fuziunile si divizarile, care, din punct de vedere tehnic, sunt operatiuni opuse folosite mai ales în procesele de restructurare a activitatii emitentilor.
Fuziunea este operatiunea prin care 2 sau mai multe societati se unesc într-una singura. Fuziunea se poate realiza prin contopire, când entitatile participante îsi pierd identitatea si firma rezultata este este o entitate noua, distincta, sau prin absorbtie, când una din societati o/le înglobeaza pe cealalta/celelalte. Aceasta din urma varianta este cel mai des întâlnita, deoarece de cele mai multe ori în procesele de fuzine una dintre firme este mai puternica decât cealalta/celelalte. Exemplu: fuziunea urmata de înscrierea la cota bursei a societatilor hoteliere de pe litoral (Carmen Silva, Saturn, etc.) în care SIF Transilvania era actionar majoritar într-una singura - Eforie SA, redenumita ulterior THR Marea Neagra SA.
Divizarea este operatiunea prin care întreg patrimoniul unei societati este împartit în mai multe fractiuni transmise simultan la mai multe societati deja existente sau noi. Ca si fuziunea, divizarea este de doua feluri:divizare totala, în care întregul patrimoniu este faramitat si transferat unor societati noi (exemplu NEOL) si divizare partiala, în care se desprinde un fragment din patrimoniu, care este transmis unei societati existente sau create în acest scop (exemplu divizarea din ROMT a Rompreco SA, cu diminuarea corespunzatoare a capitalului social).
Emisiunea de obligatiuni este operatiunea prin care un emitent poate obtine finantare de pe piata de capital fara a-si majora capitalul social. Prin definitie, obligatiunile sunt valori mobiliare purtatoare de dobânda sau vândute cu discount, prin care emitentul se obliga sa plateasca detinatorului, la anumite intervale de timp, o anumita suma de bani, numita cupon , precum si sa restituie principalul la maturitate . Pe piata de capital, aceste valori mobiliare sunt cunoscute sub numele generic de titluri de valoare cu venit fix, desi în anumite situatii venitul (cuponul) poate fi variabil, legat de o valuta straina sau de dobânzile de referinta ale bancii centrale.
Obligatiunile corporatiste sunt admise la cota bursei în conditiile Codului BVB. Nu exista obligativitatea ca emitentul obligatiunilor sa fie listat, cum nu exista obligativitatea ca obligatiunile emise de un emitent listat la categoria a I-a sa fie admise la cota primei categorii a sectorului titluri de credit al bursei.
Astfel, pentru ca o emisiune de obligatiuni sa fie listata la prima categorie este necesar, între altele, ca valoarea împrumutului obligatar sa fie mai mare de 200.000 de euro si emisiunea sa fi fost subscrisa de cel putin 1.000 de persoane. Pentru admiterea la categoria a doua a bursei, emisiunea de obligatiuni trebuie subscrisa de catre cel putin 100 de persoane.
Pentru piata de capital o categorie interesanta de obligatiuni o reprezinta obligatiunile convertibile în actiuni. Convertibilitatea obligatiunilor este un element de atractivitate daca pretul de exercitare este avantajos, iar optiunea de conversie este întotdeauna atributul detinatorului obligatiunii, nu al emitentului (RRC). Exemple (BM - nelistata, emisiune de 525 de milioane de lei, TLV-listata, emisiune de obligatiuni convertibile în valoare de 25 de milioane de dolari).
Bibliografie:
|
