POLITICA CONCURENTEI

POLITICA CONCURENTEI

I. Concurenta si politica in domeniul concurentei 1. Definirea concurentei

Diferitele acceptiuni in functie de care concurenta este definita sunt contextuale:

Astfel, "concurenta este insasi forma activa a liberei initiative, libera initiativa generata de proprietatea privata, aceasta constituind la randul ei, o trasatura esentiala a economiei de piata, al carei mecanism este concurential. Ea reprezinta confruntarea deschisa, rivalitatea dintre agentii economici vanzatori ofertanti pentru a atrage de partea lor clientela. In acelasi timp, concurenta exprima comportamentul specific interesat al tuturor subiectilor pe proprietate, comportament care se realizeaza in mod diferit, in functie de cadrul (mediul) concurential si particularitatile diverselor piete".

Conform unei alte abordari, concurenta poate fi definita si ca "preocuparea pentru asigurarea functionarii corecte a regulilor jocului comercial atat din punctul de vedere al autoritatilor publice, actorilor economici, cat si indivizilor".

2. Termeni importanti

• Concurenta pura si perfecta si concurenta indirecta.

atomicitate (price takers vs. price makers)

omogeneitate (produs substituibil)

transaparenta (informatii referitoare la cerere si oferta)

libera intrare pe piata (lipsa barierelor)

mobilitatea factorilor de productie K si W.

rationalitate (maximizarea profitului sau a satisfactiei).

• Concurenta directa si concurenta indirecta.
• Concurenta corecta si concurenta incorecta (neloiala).
• Model monopolistic.
• Modelul oligopolurilor (ex. Industria automobila si cea producatoare de computere).

3. Consideratii generale cu privire la necesitatea unei politici in domeniul concurentei

• La nivel de politica comerciala, protectionismul s-a atenuat, dar a proliferat la nivel de STN.
• Binomul comert - concurenta : una dintre cele mai dificile probleme de pe agenda OMC.
• OMC nu este considerat un forum potrivit pentru rezolvarea acestei probleme.
• Tarile cunosc mai multe sisteme, modele de baza (concurenta pura si perfecta sau cea imperfecta, caracterizata prin modelul monopolistic si cel al oligopolurilor), ce trebuie luate in considerare atunci cand se face o ancheta cu privire la eventuale practici anti-c 313g63d oncurentiale.
• Politica comerciala trebuie coordonata cu cea din domeniul concurentei deoarece :
1. barierele clasice din calea schimburilor comerciale au scazut.
2. procesul de globalizare a sistemelor de productie

au accentuat reactia de autoaparare a STN. « O politica comerciala definita tot mai mult prin liberalism favorizeaza o politica mai riguroasa in domeniul concurentei ».

• Politica comerciala stimuleaza concurenta actionand preventiv (ex ante), cea in domeniul concurentei combate practicile neloiale deja identificare, actionand curativ (ex post).

• Fiecare comportament anti-concurential este unic, dar se desprind anumite trasaturi comune.

4. Obiective ale concurentei

Printre cele mai importante obiective ale concurentei, se pot mentiona urmatoarele:

• Satisfacerea cererii consumatorilor;
• Promovarea inovatiei;
• Alocarea eficienta a resurselor;
• Limitarea politicii economice si a celei politice;
• Justa distributie a veniturilor.

5. Functii ale concurentei

Cele mai importante functii ale concurentei sunt

Faciliteaza ajustarea autonoma a cererii si ofertei in toate domeniile activitatii economice. Concurenta stimuleaza preocuparea pentru cresterea, diversificarea si imbunatatirea calitatii ofertei de marfuri pentru adaptarea acesteia la dinamica cerintelor cererii.

Stimuleaza realizarea progresului ca atare, in acceptiunea sa generala, dar mai ales a proresului tehnico-economic. Concurenta ofera firmelor un puternic motiv de a dezvolta produse performante si de a descoperi metode de a produce la un cost cat mai scazut. Astfel, pentru un agent economic producator, conditia esentiala pentru reusita pe o piata concurentiala este reprezentata de anticiparea, identificarea si rapida adaptare a ideilor inovatoare.

Impiedica realizarea profitului de monopol de catre agentii economici, asigurand o alocare rationala a resurselor. Marimea si structura optime ale activitatii desfasurate de un agent economic sunt determinate prin intermediul concurentei. In acest fel, agentul economic poate mentine mai usor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cat mai mic. Sistemul economiei de piata nu impune limite privind accesul pe piata. Este permisa intrarea oricarei forme legale de organizare a activitatii economice, conditia reusitei pentru firme fiind eficienta.

Concurenta contribuie din plin la reducerea preturilor de vanzare. Profiturile mai mari rezulta din cresterea desfacerilor si mai putin din preturile mai stabile.  Aceasta in conditiile in care in cadrul economiei de piata se stabilesc anumite raporturi intre cantitatea vanduta si preturile de desfacere practicate. Premisele productiei in serie mare sunt create datorita preturilor mici, accesibile celor multi.

Concurenta are rol direct asupra psihologiei agentilor economici. Acestia se preocupa in permanenta de eficienta, maximizarea profitului si satisfacerea in conditii bune a nevoilor de consum.

6. Efectele statice si dinamice ale concurentei intr-o economie de piata

6.1 Efecte statice

Tehnica de productie ce trebuie utilizata intr-o economie de piata este decisa de concurenta. La un anumit tip de tehnologie performanta aflata la un moment dat pe piata, cei care nu dispun de aceasta vor ramane in urma sau vor fi eliminati.

Concurenta serveste ca mecanism de distribuire a veniturilor. Aceasta inseamna ca, pe o piata, persoanele cu cel mai inalt grad de calificare vor avea cele mai mari salarii si firmele cele mai eficiente vor avea cel mai crescut profit.

Concurenta este principalul mecanism prin care se coordoneaza activitatile economice.

Efecte dinamice

Ameliorarea nivelului tehnologic al economiei se realizeaza ca urmare a inovatiilor care se petrec in cadrul unei economii dinamice. Persoanele fizice si juridice care isi asuma riscul inovatiei au posibilitatea realizarii unor castiguri mari, deoarece concurenta reprezinta un mediu stimulativ pentru dobandirea unui inalt nivel tehnologic.

Obiective ale politicii in domeniul concurentei

Acestea pot fi grupate succinct in urmatoarele categorii:

• Cresterea bunastarii consumatorilor Aceasta functie tehnica a concurentei se bazeaza pe prezumtia ca exista o relatie directa intre promovarea concurentei si imbunatatirea performantelor economice.
• Protectia consumatorilor. Acest obiectiv se refera la apararea indivizilor de practicile concurentiale daunatoare, care pot fi folosite de marile companii.
• Redistribuirea veniturilor. Se pleaca de la prezumtia ca monopolurile si cartelurile sunt structuri nedemocratice si se incearca astfel combaterea inclinatiei companiilor de a acumula o mare parte din PNB.
• Protejarea firmelor mici si mijlocii Se considera ca existenta unui numar mare de actori de dimensiuni mai mici este un aspect pozitiv intr-o economie.
• Consideratii regionale sociale sau sectoriale Politica in domeniul concurentei este utilizata ca un instrument ce are drept scop obtinerea unor efecte non-concurentiale: mentinerea sectoarelor aflate in declin, reducerea somajului sau incurajarea internationalizarii anumitor sectoare.
• Integrarea pietelor. O politica adecvata in domeniul concurentei amplifica sau atenueaza numeroase sensibilitati ce sunt comportate de integrarea pietelor sectoriale.

Reglementarile comunitare din domeniul concurentei interzic numai acele comportamente care pot influenta negativ relatiile comerciale dintre statele membre, fara a avea in vedere si situatiile in care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru (asemenea situatii sunt de competenta autoritatilor nationale in domeniu). Pe de alta parte, deoarece in cadrul economiei de piata concurenta reprezinta un vector esential in asigurarea succesului economic, sunt considerate ca acceptabile anumite practici, care genereaza efecte pozitive asupra economiei.

II. Politica concurentei in Uniunea Europeana

Primii pasi spre introducerea unei politici in domeniul concurentei

• Ratiunea crearii unei piete interne unice in cadrul UE a constat in necesitatea asigurarii conditiilor propice unei concurente nestingherite la nivel comunitar.
• In diferitele tari europene, de la inceputul secolului al XX-lea, reglementarile in domeniul concurentei au cautat sa asigure un echilibru intre beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme si riscurile politice si economice pe care aceasta le implica. Atat in Germania, cat si in Japonia (ca si in cazul SUA) dupa al doilea razboi mondial, fortele aliate au impus o legislatie anti-monopol cu scopul de a restrange puterea unor uriasi financiari-industriali, care sustinusera eforturile de razboi ale acestor tari. Din motive similare, prevederi anti-trust au fost introduse si in Tratatul CECO, semnat la Paris in 1951, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la inceput si reglementari privind controlul concentrarilor.
• In cazul Comunitatii Europene, regulile au fost introduse in 1957, prin Tratatul CEE, dar din ratiuni diferite. In acest caz, regulile privind concurenta au servit pentru a asigura faptul ca restrictiile - tarifare si netarifare - existente in cadrul relatiilor comerciale dintre tarile membre si anulate prin acest tratat, nu vor fi inlocuite de carteluri intre companii din diferite tari.

Bazele juridice ale politicii in domeniul concurentei

Desi politica comunitara in domeniul concurentei este tot mai mult determinata de considerente economice, constrangerile la care este supusa sunt in principal de ordin juridic.

Baza legala (juridica) a PDC este oferita, in primul rand, de prevederile incluse in Tratatului UE , respectiv:

• Articolul 81, privind practicile restrictive;
• Articolul 82, privind pozitia dominanta pe piata;
• Articolul 86, privind intreprinderile publice;
• Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

In al doilea rand, referiri se gasesc in legislatia secundara, adoptata de Consiliul UE si de Comisia Europeana, sub forma regulamentelor si directivelor. Astfel, in aceasta categorie sunt incluse:

• Regulamentul Consiliului 17/1962;
• Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;
• Regulamente si directive privind exceptarile in bloc, acordate in cazul unor acorduri care privesc situatii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea si dezvoltarea, distributia autovehiculelor, etc.

In al treilea rind, un numar in crestere instructiuni, care nu sunt in mod formal obligatorii, ofera informatii esentiale menite sa arate cum pot fi interpretate regulile obligatorii sau in ce mod va actiona Comisia in acest domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia cauta sa creasca gradul de predictibilitate al actiunilor sale. Acestor surse de drept li se adauga deciziile Curtii Europene de Justitie si ale Tribunalului de Prima Instanta. Nu in ultimul rind, trebuie mentionate si acordurile internationale in care se fac referiri exprese la situatii specifice privind concurenta.

3. Institutiile implicate

Comisia si Curtea Europeana de Justitie sunt cele doua institutii comunitare a caror principala misiune in domeniul politicii concurentei era administrarea curenta a procesului si evolutia acestuia. Totusi, aceasta relatie intre cele doua institutii a ridicat probleme legate de credibilitatea guvernarii in domeniul concurentei. Ulterior, s-au implicat si Consiliul si Parlamentul si aceasta a dus la aparitia unor critici referitoare la caracterul birocratic al procesului de administrare a politicii in domeniul concurentei.

4. Acquis-ul comunitar in materia dreptului concurentei

• Acordurile restrictive, deciziile asociatiilor de intreprinderi si practicile concertate

Companii din acelasi sector de activitate pot alege sa colaboreze si astfel sa nu mai fie competitori. Anumite industrii se bazeaza tocmai pe o astfel de cooperare intre companii, dar Comisia este cea care decide daca aceste aranjamente sunt sau nu compatibile cu legislatia in materie.

In legislatia europeana este prevazut faptul ca practicile restrictive care afecteaza comertul intre statele membre sunt interzise, mai ales daca acestea inlatura, distorsioneaza sau restrictioneaza concurenta in cadrul pietei unice. Curtea Europeana de Justitie a stabilit, insa, o regula de minimis.

Aceasta regula prevede faptul ca "un acord este exceptat de la prevederile acordului 85(81) atunci cand are un efect nesemnificativ asupra pietei, avand in vedere pozitia slaba pe care firma o are pe piata produsului respectiv." Se stabileste astfel o linie de demarcatie intre intelegerile care pot avea un impact semnificativ asupra pietei si cele care raman la nivelul competentei autoritatilor nationale.

• Abuzul de pozitie dominanta

Teoria economica ofera putine criterii dupa care sa se stabileasca o pozitie dominanta pe o piata. Evaluarea se bazeaza in general pe doi piloni:

• Piata relevanta, cu cele trei dimensiuni ale sale, respective piata produsului, piata in sens geografic si piata in sens temporal.
• Puterea pe o piata. Aceasta reflecta in termini cantitativi si calitativi statutul unei firme, care ii permite acesteia sa influenteze jocul concurential.

Faptul ca o companie detine o cota mare de piata nu inseamna ca aduce prejudicii bunei functionari a pietei respective. Doar abuzul de pozitie dominanta este cel care aduce compania respectiva in conflict cu prevederile politicii in domeniul concurentei.

• Fuziunile (concentrarile)

Comisiei i s-a incredintat rolul de a controla achizitiile si fuziunile care ar putea restictiona competitia pe Piata Unica. Comisia are competenta de a interzice achizitiile si fuziunile sau de a impune anumite conditii in scopul prevenirii aparitiei unei pozitii dominante. Reglementarile in domeniul fuziunilor si achizitiilor constituie cea mai puternica arma de care dispune DG Competition.

In Tratatul de creare a CECO era inclus un sistem de control al fuziunilor, dar in Tratatul privind crearea Comunitatii Economice Europene nu au fost retinute astfel de prevederi. Acest Tratat se baza pe ideea ca expansiunea economica a CEE necesita o larga concentrare a fortei economice; la acel moment fuziunile nu erau privite ca amenintand concurenta.

Pe parcursul anilor 60 atitudinea initiala s-a modificat. Riscul dominarii pietelor de catre marile concernuri rezultate in urma fuziunilor devinea evident. Progresul in domeniul reglementarilor achizitiilor si fuziunilor a fost lent.

• Ajutoarele de stat
• Intreprinderile publice si liberalizarea pietei.

5. Dualitatea de competenta

Cea mai importanta problema procedurala reprezinta dualitatea de competenta intre autoritatile comunitare si cele nationale. Exista posibilitatea ca, in anumite situatii, in cazul unei practici anticoncurentiale sa avem de-a face atat cu o interventie din partea Comisiei, cat si cu una din partea autoritatilor nationale. Acest lucru implica riscul unor hotarari contradictorii. De aceea, trebuie rezolvate doua chestiuni extrem de importante, si anume:

• determinarea sferei de aplicare a dreptului comunitar si a celui national;
• posibilitatea interventiei autoritatilor nationale in aplicarea dreptului comunitar.

In ceea ce priveste prima problema, Tratatul CE prevede ca dispozitiile comunitare in materie de concurenta se aplica daca comertul dintre statele membre este afectat de practica interzisa. Daca aceasta conditie nu este indeplinita este aplicabil doar dreptul national. O chestiune mult mai dificila este aceea de a stabili daca, in cazul in care conditia afectarii comertului dintre statele membre este indeplinita, se vor aplica numai regulile comunitare sau se vor aplica, cumulativ, regulile comunitare si cele nationale. In cazul in care vom raspunde afirmativ la aceasta intrebare, trebuie sa admitem ca va exista o colaborare intre autoritatile comunitare si cele nationale.

III. Conceptul de concurenta in SUA

Considerente de ordin istoric

Primul set de reguli in domeniul concurentei a fost introdus in SUA, in US Sherman Act, din 1890. Masurile au fost adoptate ca rezultat al ingrijorarilor crescande manifestate la sfarsitul secolului al XIX-lea in legatura cu cresterea numarului de intelegeri din domeniul cailor ferate, petrolului si bancilor, care amenintau stabilitatea sistemului economic si politic.

Alabama a fost primul stat care, in 1883, a adoptat o lege anti-trust.

Every contract, combination in the form of trust or otherwise, in restraint of trade or commerceis declared illegal', section 2 states 'Every person who shall monopolize, or combine or conspire with any other person or persons, to monopolize any part of the trade or commerceshall be deemed guilty of a felony'. Sherman Act, 1890.

Actul Clayton, 1914

In 1914, Clayton Act aduce imbunatatiri Actului Sherman din 1890, mai ales in directia eliminarii posibilitatii ca firmele multinationale sa dizolve sindicatele (trade unions). Acesta mai presupune:

Discriminarea preturilor intre diferitii cumparatori, daca aceasta diferentiere aduce serioase prejudicii concurentei sau daca duce la crearea unui monopol la orice nivel al comertului.

Vanzari conditionate de non-tranzactionarea cu competitiorii directi ai vanzatorului.

Fuziuni si achizitii ce are putea afecta in mod substantial concurenta.

Imposibilitatea ca o singura persoana sa detina simultan functia de director la doua sau mai multe companii.

IV. Politica concurentei si Romania

1. Scurt istoric

Dupa decembrie 1989 au fost intensificate contactele cu Uniunea Europeana, pentru ca la 22 octombrie 1990, sa se semneze Acordul de Comert, de cooperare comericiala si economica intre Romania si Comunitatea Europeana. Intrarea in vigoare a acestui accord, la 1 mai 1991, a avut ca urmare imediata eliminarea restrictiilor cantitative si suprimarea graduala a acestora la importurile Romaniei din Comunitatea Europeana.

Dorinta Romaniei de a se asocial la Uniunea Europeana, acceptata in plan politic si de tarile Uniunii Europene, avea sa se realizeze la 1 februarie 1993, ziua semnarii "Acordului European instituind asociere intre Romania, pe de o parte si Comunitatea Europeana si statele member ale acesteia, pe de alta parte"

Parlamentul Romaniei a aprobat Acordul European de asociere prin Legea nr. 20/1993, aceasta obligand institutiile statului si orice alta persoana civila sau fizica la punerea in practica a prevederilor Acordului. El avea sa intre in vigoare la 1 februarie 1995, cu toate implicatiile, obligatiile si angajamentele din partea tuturor institutiilor guvernamentale si a tuturor fortelor politice ale tarii. Acordul statueaza ca obiectivul final al asocierii este ca Romania sa devina membru al Uniunii si ca, in viziunea partilor, aceasta asociere va ajuta tara noastra sa realizeze obiectivul integrarii.

Cartea Alba, adoptata in mai 1995 de catre Comisia Europeana, pentru pregatirea tarilor associate din Europa Centrala si de Est pentru integrarea in piata interna a Uniunii, se pronunta asupra reglementarilor comunitare pe care tarile candidate trebuie sa le transpuna in dreptul national si sa le puna in practica pentru a aplica acquis-ul Uniunii. Au fost astfel identificate masurile cheie cu efect direct asupra liberei circulatii a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor si conditiile necesare aplicarii legislatiei, inclusive structurile juridice organizatorice. In raport de stadiul dezvoltarii economico-sociale al tarii noastre, s-a actionat pentru asigurarea concordantei dintre legislatia romana cu reglementarile Uniunii Europene.

La 21 iunie 1995, la Snagov, printr-un consens al tuturor fortelor politice, a fost adoptata Strategia Nationala de pregatire a aderarii Romaniei la uniunea Europeana, document ce acorda prioritate procesului de armonizare legislativa pentru integrare in Piata Interna a Uniunii Europene.

O componenta de baza a Strategiei Nationale de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana o reprezinta Programul national de armonizare legislativa in domeniul pietei interne. Acest program, elaborate la sfarsitul anului 1995 a cuprins o evaluare a legislatiei romanesti in raport cu legislatia comunitara in toate domeniile pietei interne. In Romania, de la inceputul lunii aprilie 1995, a inceput sa functioneze Consiliul Legislativ care are ca obiect primordial si permanent asigurarea unei consultante de specialitate calificate in activitatea de legiferare, atat pentru Parlament, cat si pentru executiv, inclusiv, in domeniul armonizarii legislatiei romane cu reglementarile comunitare.

In intervalul 1995-2000, Romania a actionat pentru realizarea conditiilor legislative si economico-sociale specificate in accord:

elaborarea cadrului necesar realizarii unei legislatii adecvate;

formularea principiilor fundamentale si/sau a procedeelor de baza dupa care se conduce fiecare sector;

functionarea normala a fiecarui sector in cadrul pietei unice.

In ansamblu se poate aprecia ca au fost inregistrate progrese substantiale in armonizarea legislatiei romane cu cea comunitara. Adoparea noii Constitutii si a primelor legi, in perioada 1990-1991, a marcat inceputul acestui drum. Intre timp au fost facute progrese evidente in aceasta directie. Astfel, daca ne raportam numai la legile adoptate in perioada 1990-2003, trebuie subliniat ca numarul acestora depaseste 3200, dintre care 2600 au fost adoptate dupa intrarea in vigoare a Acordului European. Cea mai mare parte a acestora este integral sau in cea mai mare masura armonizata european.

2. Metodologia pentru armonizarea legislativa

Toate proiectele de acte normative ce au conotatii comunitare sunt transmise de catre ministerul initiator spre avizarea Ministerului Integrarii Europene. Pentru prima data dupa ratificarea Acordului European de catre Romania (in 1995), in competenta unei structuri guvernamentale de integrare europeana intra si armonizarea legislatiei cu acquis-ul comunitar. Potrivit Hotararii Guvernului nr. 1075/2001, acest minister avizeaza in mod obligatoriu toate proiectele de acte normative cu relevanta comunitara, inainte ca acestea sa fie aprobate de Guvern.

In cadrul Ministerului Integrarii Europene au fost infiintate, in acest scop, doua directii pentru armonizare legislativa, care au ca principale atributii:

• monitorizarea procesului de armonizare a legislatiei romane cu cea comunitara si a respectarii programului de armonizare legislativa;
• evaluarea compatibilitatii legislatiei in vigoare cu acquis-ul comunitar;
• avizarea proiectelor de acte normative care transpun legislatia comunitara;
• raportarea periodica, in sedinte de Guvern, asupra stadiului armonizarii legislatiei romanesti cu cea comunitara;
• organizarea participarii autoritatilor romane la procedurile de examinare analitica a adoptarii si aplicarii de catre Romania a cquis-ului comunitar;
• coordonarea traducerii reglementarilor comunitare si a celorlate acte normative ale Uniunii Europene.

Concret, activitatea de armonizare legislativa se desfasoara conform unei "Metodologii de lucru pentru avizarea de catre Ministerul Integrarii Europene a proiectelor de acte normative cu relevanta comunitara." Conform acesteia, in vederea emiterii avizului de concordanta cu reglementarile comunitare, intr-o prima etapa, dupa elaborarea si insusirea proiectului de act normative cu relevanta comunitara de catre initiator, pot avea loc consultari intre institutia initiatoare si Ministerul Integrarii Europene pentru eliminarea, inca din aceasta faza, a eventualelor erori sau omisiuni in preluarea prevederilor comunitare prin proiectul de act normativ supus avizarii.

In a doua etapa a procesului de avizare,  institutia initiatoare va proceda, conform prevederilor articolului 8 din HG nr. 555/2001, transmitand Ministerului Integrarii Europene pentru avizare, proiectul actului normative national care transpune prevederi comunitare. Ministerul Integrarii Europene este penultimul care incheie succesiunea operatiunilor din etapa de avizare, inaintea Ministerului Justitiei.

In oricare din cele doua etape, proiectul de act normativ cu relevanta comunitara va fi insotit obligatoriu de tabelul de concordanta cu reglementarile comunitare. Astfel, in cursul procedurii de avizare, fiecare proiect este supus studiului comparat al textului acestuia cu directivele si reglementarile in materie, urmarindu-se concordanta solutiilor propuse cu principiile fundamentale si spiritual dreptului comunitar, cu obiectivele Uniunii Europene.

Sincronizarea legislatiei interne cu cea comunitara nu este urmarita numai cu ocazia avizarii actelor normative. In raport de problemele aflate in atentia Executivului, au loc frecvente consultari intre expertii Ministerului Integrarii Europene si cei ai ministerelor initiatoare pentru identificarea solutiilor optime de armonizare legislativa cu reglementarile comunitare. Ministerul Integrarii Europene colaboreaza si examineaza, impreuna cu structurile similare din cadrul Executivului, noile reglementari ale Uniunii Europene, in vederea asigurarii asistentei de specialitate pentru factorii de decizie in procesul integrarii.

Impreuna cu alti specialisti, indeosebi din Ministerul Justitiei si Consiliul Legislativ, expertii Minisetrului Integrarii Europene au examinat o serie de prevederi legale asupra carora existau dubii ca ar contravene unor dispozitii comunitare. Au fost formulate astfel puncte de vedere si propuneri de modificare a unor reglementari elaborate inainte de semnarea Acordului European de asociere, dar si de perfectionare a celor adoptate in ultimii ani.

3. Situatia actuala a transpunerii acquis-ului

Legea Concurentei nr.21 (in continuare numita Legea Concurentei), a fost adoptata la 10 aprilie 1996 si a intrat in vigoare la 1 februarie 1997.

In domeniul concurentei, legislatia de baza si cea secundara sunt armonizate cu legislatia europeana similara, existand un grad avansat de compatibilitate referitor la modul de tratare si reglementare a intelegerilor, practicilor concertate, abuzului de pozitie dominanta si controlului concentrarilor economice.

In general, legislatia privind concurenta care trateaza intelegerile, abuzul de pozitie dominanta si concentrarile economice, urmeaza, linia legislatiei Comunitatii:

• Articolul 81 si 82 din Tratatul de la Amsterdam (inclusiv Regulamentul 17/1962 privind aplicarea acestor articole) se reflecta in Legea concurentei;
• Regulamentele CEE 4064/1989 si 3384/1994 privind controlul concentrarilor economice sunt preluate de Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice adoptat de Consiliul Concurentei.
• Au fost de asemenea adoptate in acelasi spirit:
• Regulamentul privind exceptarea pe categorii de intelegeri, decizii ori practici concertate;
• Regulamentul de organizare, functionare si procedura al Consiliului Concurentei;
• Instructiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri;
• Instructiuni pentru definirea pietei.

Contextul dinamic al evolutiei economiei romanesti obliga la o permanenta evaluare a necesitatii de adaptare a prevederilor acestor acte normative - de exemplu inflatia sau deprecierea monedei nationale necesita reevaluarea pragurilor de minimis in cazul notificarii concentrarilor economice si in cazul exceptarilor de la prevederile legii. Pe de alta parte este necesara transpunerea in legislatia romaneasca a noilor reglementari comunitare in domeniu.