APARATUL CARDIO - VASCULAR
Alimentarea cu sânge a tuturor tesuturilor din corpul uman se efectueaza de catre sânge, care este pus în miscare de catre inima - o pompa foarte complicata, care poate functiona un timp îndelungat (în medie 65-70 de ani) fara întrerupere.
Inima este situata în mediastin, orientata cu vârful la stânga, în jos si înainte, si cu baza în sus, la dreapta si înapoi. Din punct de vedere anatomic se deosebesc inima stânga si inima dreapta.
Inima stânga este alcatuita din atriul si ventricolul stâng, separate prin orificiul atrioventricular. Atriul stâng primeste sânge arterial, care vine din plamâni prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrio-ventricular stâng sau mitral este prevazut cu doua valve, care îl închid în timpul sistolei si îl lasa deschis în timpul diastolei. Ventricolul stâng primeste în diastola sângele care vine din atriul stâng iar în sistola îl evacueaza în artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve în forma de semiluna (valvula sigmoida aortica). Orificiul mitral si cel aortic constituie sediul de electie al cardiopatiilor reumatismale (steno 646q163g za mitrala si insuficienta aortica).
Inima dreapta este alcatuita din atriul drept si ventricolul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept. Atriul drept primeste sânge venos din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare fara aer si ale venei cave inferioare.
Orificiul atrio-ventricular drept, sau orificiul tricuspid, este prevazut cu trei valve, care închid orificiul în sistola si îl deschid în diastola. Ventricolul drept primeste sângele din atriul drept în timpul diastolei si îl evacueaza în timpul sistolei în artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevazut - ca si orificiul aortic - cu trei valve în forma de semiluna.
Inima dreapta este motorul micii circulatii. Exista deci o mare circulatie sau circulatie sistemica si o mica circulatie sau circulatie pulmonara. Peretii atriilor sau ventriculilor se contracta ritmic: mai întâi cele doua atrii, apoi cei doi ventriculi, expulzând aceeasi cantitate de sânge pe care o primesc. Atriul drept primeste sângele venos din întreg organismul prin venele care si îl împinge în ventricolul drept de unde, prin atriile pulmonare, ajunge în atriul stâng si trece în ventricolul stâng si de aici - prin artera aorta - este distribuit în toate tesuturile si organele.
Inima este alcatuita din trei tunici: endocardul, miocardul si pericardul. Endocardul, sau tunica interna, captuseste interiorul inimii sau pliurile sale si formeaza aparatele valvulare.
Miocardul, sau muschiul cardiac, este tunica mijlocie, fiind alcatuita din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil si din tesutul specific sau excito - conductor. Miocardul contractil are o grosime diferita în cei doi ventricoli. Astfel, ventricolul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul are un perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plamâni. Atriile au un perete mult mai subtire în comparatie cu ventricolele.
Ţesutul specific este constituit dintr-un muschi cu aspect embrionar, bogat în celule nervoase si cuprinde:
Keith-Flack situat în peretele atriului drept, aproape de orificiul de varsare a venei cave superioare;
alcatuit din noduli atrio-ventriculari Aschoff-Tawara, situati în partea postero-inferioara a septului interatrial, si fasciculul His, care ia nastere din nodul Aschoff-Tawara, coboara în peretele interventricular si se împarte în doua ramuri (dreapta si stânga) care se termina prin reteaua anastomotica Purkinje în miocardul ventricular.
Pericardul este tunica externa a inimii - o seroasa care cuprinde doua foi, una viscelara, care acopera miocardul, si alta parietala, care vine în contact cu organele din vecinatate. Între cele doua foi se afla cavitatea pericardica.
În stare patologica cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita, endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).
Vascularizatia inimii este realizata prin cele doua artere coronare Venele coronare urmeaza traectul arterelor si se varsa în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept. Inervatia inimii se face prin vinisoare nervoase primite de la sistemul simpatic si parasimpatic.
Trecerea sângelui din atrii în ventriculi si apoi în arborele vascular împreuna cu fenomenele care determina si însotesc aceasta deplasare de sânge, poarta numele de revolutie cardiaca. Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde si cuprinde contractia atriilor sau sistola atriala, care dureaza 0,1 secunde, contractia ventriculelor sau sistola ventriculara dureaza 0,3 secunde si repaosul întregii inimi, sau diastola generala dureaza 0,4 sec.
Inima este o pompa aspiratoare - respiratoare, care pune în miscare tot sângele din organism. Revolutia cardiaca începe cu umplerea atriilor în timpul diastolei atriale, sângele venos din venele cave patrund în atriul drept, iar sângele din venele pulmonare, în cel stâng. Patrunderea sângelui destinde peretii relaxati ai atriilor pâna la o anumita limita, când începe contractia atriala, adica sistola atriala, care evacueaza tot sângele atrial în ventriculi.
Acumularea sângelui în ventriculi duce la cresterea presiunii intraventriculare si începerea sistolei ventriculare (contractia ventriculilor). În timpul acesteia datorita presiunii ridicate din ventriculi, care depaseste presiunea din artera pulmonara si aorta, se închid valvele atrio-ventriculare si se deschid valvele sigmoide. Dupa expulzarea sângelui din ventricoli, peretii acestora se relaxeaza si începe diastola ventriculara când, datorita presiunii scazute din ventriculi, se închid valvele sigmoide si se deschid cele atrio-ventriculare.
La începutul diastolei ventriculare, sângele este aspirat din atrii de catre ventriculi. La sfarsitul diastolei ventriculare, contractia atriala contribuie la varsarea de sânge, din atrii, în ventriculi. Rezulta ca în timpul revolutiei cardiace, atriile si ventriculii prezinta sistole (contractii) si diastole (relaxari) succesive care se efectueaza în acelasi timp în cavitatile drepte si cele stângi.
Diastola generala, adica relaxarea întregii inimi, se suprapune pe diastola ventriculara, dar dureaza mai putin decât aceasta, din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioada a diastolei ventriculare.
La un individ normal au loc 70-80 de revolutii cardiace pe minut, care reprezinta bataile inimii. Contractiile cardiace depind de doua mecanisme reglatoare - unul intracardiac si altul extracardiac.
Mecanismul intracardiac are o actiune specifica cu urmatoarele proprietati:
automatismul, proprietatea de a-si crea stimuli exitatori;
excitabilitatea, o proprietate a materiei vii;
conductibilitatea, proprietate de a conduce stimulul;
contractibilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie.
Automatismul si conductibilitatea se datoreaza tesutului specific si explica activitatea specifica, ritmica a inimii. Frecventa ritmica a inimii este controlata de nodulul Keith si Flack, denumit si nodulul sinusal, care emite stimuli speciali, fapt pentru care ritmul cardiac normal se mai numeste ritm sinusal.
Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic si parasimpatic. Simpaticul (adrenalina, efedrina si celelalte substante simpatomimetice) accelereaza ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl rareste.
În ceea ce priveste fiziologia vaselor: sistemul vascular este alcatuit dintr-un segment arterial, unul venos si altul limfatic.
Arteriile conduc sângele de la inima spre periferie. Peretii arteriilor sunt mult mai grosi în comparatie cu ai venelor si, în interior, au o tunica (intima) alcatuita din celule endoteliale, o tunica medie formata din fibre speciale elastice dispuse circular si o tunica externa alcatuita din fibre conjunctive elastice. Datorita structurii elastice, aorta si vasele mari înmagazineaza o parte din energia dezvoltata de cord în sistola si o restituie în diastola, transformând undele de sânge trimise de cord intermitent într-o curgere continua. Pentru asigurarea circulatiei ritmice pompa cardiaca trebuie sa învinga rezistenta vasculara, deci sa functioneze ca o pompa cu presiune, presiunea fiind factorul principal - forta de contractie a cordului, precum si factorul secundar - rezistenta vasculara.
Circulatia sângelui în vene are loc ca o consistenta a circulatiei în artere si capilare. Actiunea de pompa a inimii este suficienta pentru a asigura întoarcerea sângelui catre inima.
La ora actuala cele mai multe cazuri de deces ale omului sunt datorita afectiunii inimii, care din diferite motive îsi înceteaza functia, deci este necesar sa cunoastem cele mai des întâlnite afectiuni ale inimii:
Endocarditele sunt boli inflamatorii evolutive ale endocardului, care pot fi provocate de infectii bacteriene sau nebacteriene de tipul reumatismelor;
Din bolile valvulare mai des întâlnite sunt stenoza mitrala, insuficienta mitrala, insuficienta aortica si stenoza aortica;
Destul de des sunt întâlnite si bolile miocardului si pericardului;
Bolile congenitale ale inimii, dintre care cardiopatiile congenitale cianogene si necianogene;
Foarte des întâlnite în mijlocul populatiei sunt si tulburarile ritmului cardiac de tipul aritmiilor extrasinusale.
Se considera ca 95% din totalitatea acestor boli au ca substrat lezional ateroscleroza, coronaritele si altele.
Cea mai des întâlnita afectiune a sistemului cardiovascular este infarctul miocardic. Acesta este un sindrom clinic provocat de necroza ischemica a unei portiuni din miocard, determinata de obstructia brusca a unei artere coronare. Cauza principala este ateroscleroza care apare mai ales la barbatii trecuti de 40 de ani care sufera de angina pectorala. De obicei bolnavii sunt sedentari, obezi, fumatori, au diabet sau hipertensiune arteriala. Pâna la infarct apar accidente vasculare cerebrale, cardiopatii ichemice sau arterite ale membrelor pelviene. Factorii principali care duc la infarct sunt: efortul fizic, aportul mare de sodiu si aparitia diferitelor tipuri de infectii.
În ultimul timp au aparut multi oameni bolnavi de insuficienta cardiaca - un sindrom clinic care rezulta din imposibilitatea de a expulza întreaga cantitate de sânge primita si de a mentine astfel un debit sanguin corespunzator nevoilor organismului, în conditiile unei umpleri venoase satisfacatoare. Scaderea debitului cardiac consecutiv scaderii fortei de contractie a miocardului, duce la lipsa oxigenului în tesuturi si organe, în special la nivelul rinichiului, glandelor suprarenale si hipofizei posterioare. Determinând scaderea filtratia glomerulara, apar toxine în organism, care duc rapid la deces.
Hipertensiunea arteriala - una din cele mai cunoscute afectiuni cardio-vasculare, se caracterizeaza prin cresterea presiunii sistolice si a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se considera presiuni normale de tensiune valorile maxime de 140 -160 mm Hg, interpretate în raport cu vârsta, sexul si greutatea, si valorile minime de 90-95mm Hg.
Hipotensiunea arteriala este un sindrom clinic caracterizat prin scaderea valorilor tensionale sub 100 mm Hg pentru tensiunea sistolica si sub 65 mm Hg pentru cea diastolica.
În functie de durata, tensiunea poate fi trecatoare sau permanenta.
În ceea ce priveste etiologia se deosebesc: hipotensiuni arteriale esentiale, simptomatice si ortostatice.
Hipertensiunea arteriala esentiala se deregleaza mai des la intelectuali din cauza efortului intelectual, care retine regimul circulatiei. Exista si forme clinice cu simptome atribuite nevrozelor: cefalee occipitala, astenie pronuntata, insomnii, palpitatii, transpiratii. Simptomele se manifesta prin paloarea fetei, transpiratii, polipnee, tegumentele sunt palide si reci, cianoza unghiala, oligurie, mioza. Acestea pot evolua spre stadiul de soc decompensat, de obicei ireversibil, când pacientul este apatic,obnubilat, dar constient, pulsul este rapid, de peste 140, filiform, uneori ireceptibil, tensiunea arteriala scazuta, sub 80 mmHg, venele superficiale colorate, respiratia frecventa si superficiala, iar pupilele dilatate. În ultimul stadiu pacientul intra în coma, tegumentele devin cianotice, pamântii, marmorate, pulsul este rar si slab, tensiunea este 0, venele periferice sunt destinse, iar pupilile prezinta medriaza fixa.
|
