Absorbtia intestinala

Absorbtia intestinala

Datorita structurii sale specifice, precum si vascularizatiei sangvine si limfatice de care dispune, mucoasa tubului digestiv permite trecerea unor substante simple din lumenul sau in mediul intern al organismului. Posibilitatile pe care le ofera pentru absorbtie mucoasa bucala, esofagiana si chiar cea a stomacului sunt cu totul neglijabile. in schimb, mucoasa intestinala este special adaptata acestei functii. intr-adevar, ea este mult mai delicata, are suprafata mare si o vascularizatie mai abundenta.

Spre a dobandi o imagine mai clara despre aceste adaptari, mentionam ca pe fiecare centimetru patrat de mucoasa intestinala se gasesc cateva mii de vilozitati, iar in fiecare vilozitate sunt prezente sute de capilare. Prin urmare, intestinul subtire, cu ai sai aproximativ 8.000 cm2, constituie o suprafata considerabila de schimb. Din aceasta cauza, peste 90% din produsii finali de digestie sunt absorbiti inainte de a trece continutul intestinal in colon.

Pe langa acestea, mai este necesar de stiut ca la nivelul intestinului procesul de absorbtie a unor nutrimente nu este pur fizic, deci o simpla trecere pasiva printr-o membrana subtire de la o concentratie mai mare spre una mai mica (osmoza), ci este mult mai complex. In celulele epiteliului intestinal se produc in timpul absorbtiei diferite procese metabolice, la care participa diferiti biocatalizatori. Prin urmare, trebuie de retinut ca absorbtia este un proces fiziologic complex.

Daca ne referim acum la diferitele categorii de substante consumate pentru acoperirea necesitatilor organismului, constatam urmatoarele:
. apa poate fi absorbita doar in cazul in care contine diferite saruri;
. dintre saruri, unele se absorb mai usor (ex.: clorurile, bromurile, acetatii s.a.), altele se absorb greu (ex.: fosfatii, cifratii, sulfatii) si cateva nu se absorb deloc (oxalatii, fluorurile etc);
. acidul clorhidric joaca un rol important in absorbtia unor elemente, de pilda a calciului si a fierului (in legatura cu aceasta notam ca fierul poate sa se depoziteze in epiteliul intestinal sub forma unei combinatii organice);
. protidele sunt descompuse pana Ia aminoacizi, produsi care sunt apoi absorbiti;
. glucidele sunt descompuse pana la monozaharide (oze), forma in care pot fi absorbite;
. lipidele emulsionate pot fi absorbite, ca atare, in reteaua limfatica, dar pot trece si in cea sangvina, insa numai dupa o prealabila desfacere in glicerol si acizi grasi. Pentru absorbtia acestora sunt necesare sarurile biliare
. alte substante organice (ex. vitaminele) pot fi absorbite de asemenea.

Functia intestinului gros
Dupa cum am vazut, cea mai mare parte din substantele digerate (90%) sunt absorbite la nivelul intestinului subtire. Mai ramane o mica parte care impreuna cu produsii de digestie in diferite stadii de degradare, sau chiar nedigerate, formeaza un amestec de aspectul unui lichid laptos denumit chil intestinal. Prin valvula ileocecala chilul trece in intestinul gros. Secretia intestinului gros nu contine fermenti, deci nu se poate vorbi despre o digestie la acest nivel. Totusi, resturile alimentare sufera importante modificari chimice datorita florei bacteriene care populeaza colonul. Doua procese chimice au loc aici: fermentatia si putrefactia.

Procesul de fermentatie are loc in colonul ascendent si jumatate din colonul transvers, sub actiunea florei bacteriene aerobe. El consta din scindarea unor glucide cu molecule mari care nu au fost descompuse in intestin, ca de exemplu celuloza. La animalele erbivore fermentatia bacteriana din intestinul gros joaca un rol foarte important. Actiunea bacteriilor nu se limiteaza la scindarea polizaharidelor in monozaharide, ci se produce si desfacerea acestora in acid lactic si alti acizi (fermentatie lactica).

Sub actiunea florei bacteriene se sintetizeaza in colon unele vitamine indispensabile organismului, ca: vitamine din complexul B si vitamina K. Pentru aceste considerente, flora bacteriana de fermentatie este considerata ca o flora utila, obligatorie, pe care, cand o distrugem, ca in cazul administrarii pe cale bucala a antibioticelor, trebuie sa o reinsamantam mancand iaurt care contine bacilii lactici. Procesul de putrefactie are loc in cea de-a doua parte a colonului transvers si in colonul descendent sub actiunea florei bacteriene anaerobe. Proteinele care au ramas nedigerate sunt degradate in substante toxice pentru organism (putresceina, cadaverina). Peretii intestinului gros secreta multa mucina care formeaza un strat protector si ajuta la formarea bolului fecal.

Prin miscari peristaltice continutul inainteaza spre colonul sigmoid, unde materiile fecale sunt depozitate. La om, in mod obisnuit rectul este gol. Cand printr-o unda peristaltica puternica materiile fecale coboara in rect, sunt excitati receptorii din mucoasa regiunii anale si se declanseaza reflexul defecatiei prin care materiile fecale sunt eliminate. Defecatia este un act reflex comandat de centrii din maduva regiunii lombo- sacrale. Din receptorii anali, pe cai senzitive, influxurile ajung la acesti centri, de unde, pe cai motorii apartinand parasimpaticului sacral, se comanda relaxarea sfincterului anal intern si contractia muschilor din peretii rectului, urmata de eliminarea bolului fecal.

Pentru ca evacuarea sa aiba loc, trebuie sa se relaxeze si sfincterul extern, format din fibre striate, deci sub comanda sistemului nervos somatic. Pentru aceasta, din centrii medulari, pe cai ascendente, scoarta cerebrala este informata, senzatia de necesitate devine constienta si comanda de relaxare a sfincterului extern se transmite pe cai somatice. Tot prin influxuri corticale se comanda constrictia sfincterului extern care nu permite efectuarea defecatiei.
 
Materiile fecale
Desi chilul intestinal este semilichid, materiile fecale au consistenta crescuta deoarece, la nivelul colonului, se absoarbe o mare cantitate de apa. Se mai absorb si sarurile minerale. Cu cat materiile fecale stau mai mult in colon, cu atata devin mai consistente, facand uneori scaunul foarte dificil, ca de exemplu in constipatie. in materiile fecale, pe langa deseurile alimentare si produsele proceselor chimice care au loc in intestinul gros, mai gasim flora microbiana si uneori celule care se descuameaza din mucoasa intestinului.

Dereglari ale functiei digestiei
Buna functionare a aparatului digestiv presupune integritatea anatomica si functionala a tuturor partilor componente incepand cu cavitatea bucala si sfarsind cu regiunea rectala; fiecare parte poate fi sediul unei dereglari. in mare parte, mentinerea starii de sanatate si asigurarea bunei functionari tin de respectarea regulilor de igiena. Dintii trebuiesc spalati dupa mesele principale pentru a indeparta resturile alimentare si a fi feriti de carii.

Alimentele trebuie sa fie proaspete si bine spalate, in caz contrar, flora microbiana introdusa produce perturbari ale functiei secretorii, motorii si de absorbtie. Consecinta este diareea (scaune frecvente lichide) cu dureri abdominale (colici). Diareea si colicii pot sa apara si in afara infectiilor, ca simple manifestari ale unor emotii puternice. Explicatia este activitatea corticala care, influentand centrii subcorticali, face sa creasca exagerat secretia si motilitatea tractusului digestiv.

In actul defecatiei reflexele conditionate joaca un rol important, asigurandu-se astfel evacuarea zilnica si la aceeasi ora a intestinului. Retinerea materiilor fecale timp mai indelungat in intestinul gros are drept urmare absorbtia de substante toxice rezultate din procesul de putrefactie. Aceste substante toxice absorbite sunt partial neutralizate in ficat (functia antitoxica a ficatului), cele care scapa actiunii antitoxice a ficatului actioneaza asupra organismului, producand dureri de cap, ameteli etc.