Activitati specifice pedagogiei Montessori adaptate pentru educarea deprinderilor motrice fine la copiii cu deficiente neuromotorii
Pedagogia Montessori pretinde ca educatia motorie face parte din însasi viata copiilor, legând-o de activitatile practice de fiecare zi si de jocurile copiilor, introducând educatia miscarilor în ansamblul unic si indivizibil al formarii personalitatii infantile. Copilul se afla într-o miscare contin 737e46h ua, simtind permanent nevoia de a se misca în prima copilarie; aceasta situatie se estompeaza o data cu dezvoltarea capacitatii de inhibitie, care, armonizându-se cu impulsurile motorii, începe sa construiasca instrumentele destinate a asculta de vointa.
Maria Montessori considera miscarea ca fiind esentiala pentru viata, iar educatia nu poate fi conceputa ca moderatoare sau, mai rau, inhibitoare a miscarii, ci numai ca un ajutor pentru a cheltui bine energia si pentru a o lasa sa se dezvolte normal. "Educatia miscarilor ocupa primul loc, pe când învatarea lucrurilor practice constituie numai o atractie externa, motivul aparent, care stimuleaza o necesitate adânca de organizare" (Descoperirea copilului, 1948).
Metoda s-a dovedit a fi benefica recuperarii copiilor cu deficiente neuromotorii atât pentru dezvoltarea motricitatii fine, în general, pentru învatarea activitatilor practice cotidiene, în special. Metoda faciliteaza învatarea cititului si scrisului, a aritmeticii, apelând la material concret, usor de folosit de catre copiii cu deficiente neuromotorii.
Cele trei principii de baza ale metodei sunt: observatia, fara ideile preconcepute despre cum trebuie sa învete copilul; mediul pregatit cu materiale specifice, simple; conceptul de libertate individuala. Rolul educatorului montessorian este sa recunoasca nevoile de dezvoltare ale fiecarui copil, sa-i puna la dispozitie un mediu adecvat, sa înteleaga nevoia copilului de a repeta activitatile, nevoia lui de miscare fizica, sa recunoasca "pragul de interventie", sa conduca prin exemplul propriu, sa stabileasca rutine, sa arate respect, sa vorbeasca cu o voce joasa, sa aiba o tinuta îngrijita, sa ofere prin propriul exemplu o conduita de disciplina si ordine în lucrul cu materialele de joc.
Adaptarea si specificitatea mediului de joaca interior montessorian are efecte stimulatoare pentru copiii cu deficiente neuromotorii, deoarece, data fiind capacitatea lor redusa de miscare, aranjarea în mod adecvat a obiectelor si a jucariilor faciliteaza activitatile motrice si senzoriale la acesti copii (explorarea si manipularea jucariilor).
În cadrul metodei Montessori se regasesc teorii ale analizei si organizarii miscarii, multe tehnici de "interventie" psihomotorie; mai degraba de non-interventie, deoarece unul dintre principiile montessoriene sustine actiunea limitata a adultului asupra copilului, lasând acestuia din urma posibilitatea de a se dezvolta. Rolul adultului în educatia copiilor consta, conform principiilor montessoriene, în oferirea mijloacelor necesare, crearea si pregatirea unei ambiante asemanatoare celei din viata. Adaptarea metodei, în acest cadru, ar consta în interventia dirijata a specialistului.
Kinetoterapeutul intervine pe partea de motricitate globala si pe formarea si dezvoltarea deprinderilor motrice fine, psihopedagogul pe partea de stimulare a abilitatilor scolare, iar terapeutul ocupational se ocupa de integrarea acestor achizitii motrice si cognitive în viata cotidiana a copilului, pentru a-i asigura autonomia necesara spre care tindem cu totii atunci când ne fixam obiectivele reabilitarii copilului cu deficiente neuromotorii. Echipa de interventie multidisciplinara si colaborarea reala între membrii ei ar avea un rol însemnat în integrarea în societate a copilului cu deficiente neuromotorii.
Prin încercari si erori repetate copilul îsi însuseste o deprindere, reducând-o apoi la automatizarea miscarii selectionate dupa tatonare, acesta fiind un aspect al inteligentei senzorimotorii. Multitudinea miscarilor haotice ofera un mare numar de solutii în atingerea unui scop. Fara aceste solutii alternative, comportamentul nostru ar fi rigid, inflexibil. Apar doua solutii, stabilitate si flexibilitate, când urmarim felul în care copiii îsi însusesc schemele de miscare. Piaget a urmarit primele raspunsuri ale abilitatilor primare ale copilului, acestea sunt: fixarea privirii si apoi atingerea obiectului urmarit, diferentiind proprietatile propriilor segmente (mâna) si de cele ale mediului înconjurator (jucarie), precum si spatiul care le separa. Tranzitia de la miscarea haotica la cea de atingere voluntara se face pe diverse cai, urmarind schimbarile din miscarea precursoare (rasucire si scuturare), pâna se ajunge la selectia unor pattern-uri stabile, manifestate prin atingere si apoi prin prindere.
Engramele pentru activitati obisnuite umane încep în copilarie si se mentin toata viata; astfel omul poate recunoaste o situatie si o poate compara cu altele întâlnite în trecut, dar poate întâlni si situatii noi pentru care nu are formate deprinderi. Raspunsul va fi corelat si ajustat acestei noi situatii. Abilitatile de recunoastere a unei noi situatii, de a da raspunsul cel mai adecvat, au doua proprietati: una stabila si una flexibila în toate activitatile si sunt rezultatul repatizarii si naturii dinamice în sistemul de dezvoltare. Astfel nicio abilitate nu este dobândita separat de dezvoltarea mentala a activitatii motrice.
În cazuri patologice exista pericolul ca procesul de învatare sa se faca defectuos prin fixarea unor deprinderi incorecte sau sa intervina factori care sa perturbe coordonarea miscarilor: spasticitatea, ataxia, durerile musculare, oboseala, anxietatea.
Miscarea potrivita pentru a îndeplini un scop este considerata un act mental cognitiv si face parte dintr-un sistem neuromotor complex.
Orice achizitie motorie sau cognitiva, de la cea mai simpla la cea mai complexa, este conceputa ca un raspuns la stimuli exteriori. În cazul nostru, interventia bazata pe o cunoastere riguroasa a manifestarilor patologiei copilului cu deficiente neuromotorii, precum si adaptarea si organizarea unui program adecvat tulburarilor asociate deficientei neuromotorii, este primul pas, pasul drept cu care se poate începe reabilitarea lui.
Activitatile specifice metodei Montessori pot fi adaptate si exersate în cadrul sedintelor de interventie, sub forma unor jocuri pentru a diversifica programul de reabilitare al copilului cu deficiente neuromotorii si pentru a contribui la integrarea lui sociala. Îl ajutam pe copil, astfel, sa recunoasca activitatile de joc si exercitiile învatate în sala de inteventie si sa le practice eficient în situatii diverse de viata.
Îmbinarea activitatilor montessoriene cu învatarea folosirii unor obiecte si situatii din viata cotidiana: socotitul banilor si cumparaturile, deplasarea cu mijloacele de transport în comun, participarea la spectacole, vizite la muzee sau parcuri de distractii, îl vor asigura pe copilul cu deficiente neuromotorii ca nu va fi marginalizat sau discriminat de societate. El poate desfasura aceste actiuni însotit de parinti sau de grupul de interventie din care face parte (gradinita, scoala, clinica, club, centru).
Imediat ce depaseste nivelul montajelor pur ereditare, cum a numit Piaget reflexele, copilul dobândeste deprinderi în functie de experienta. Exista o relatie strânsa între dezvoltarea controlului postural si cea a miscarilor independente ale bratelor si mâinilor. Parametrii controlului motor, implicati într-o sarcina specifica (de prindere a unui obiect) nu sunt dictati doar de activarea muschilor sinergisti; SNC controleaza performantele într-o sarcina în urma feed-back-ului oferit de proprioceptori si de receptorii cutanati, coordoneaza, planifica, anticipând miscarea în functie de factorii de mediu, de proprietatile obiectului cu care vine în contact mâna.
Prehensiunea si miscarile mâinii, în general, sunt sustinute de participarea musculaturii întregului membru, reprezentata de stabilizatori. Fiecarui mod de prindere a unui obiect pentru a efectua un act motor, îi corespunde o anume pozitie a întregului membru superior, ajutata de grupe variate si extinse de muschi. Fiecare act motor repetat devine automatism (implicarea sistemului extrapiramidal), solicitarea cortexului motor fiind admisa în functie de dobândirea si repetarea actului respectiv si de schimbarea unor componente din mediu în care desfasuram actul motric.
Dezvoltarea controlului mâinii ca obiectiv trebuie cuprinsa în programul de recuperare a copilului cu deficiente neuromotorii. Ca un corolar, abilitatea si performantele realizate de mâna sunt asociate cu o capacitate superioara a functiei sistemului proprioceptiv si dezvolta implicit functiile cognitive ale copilului si nu numai. Ca exemplu: abordarea mersului cu ajutorul cadrului sau a sistemului de bare paralele, la un copil cu deficiente neuromotorii ramâne de nerezolvat atunci când el nu se poate folosi de sprijinul pe propriile mâini, de controlul si de forta corespunzatoare manipularii aparatelor.
Mai mult, stimularea copilului sa desfasoare sarcini motrice de mare finete si specificitate cum ar fi însirarea de margele pe o sfoara sau utilizarea clemelor pentru prinderea unor obiecte de mici dimensiuni, atunci când el nu este pregatit (membrele superioare ca si întregul corp sunt în faza achizitiilor motrice de baza: sprijin pentru patrupedie, reactii de îndreptare si echilibrare la achizitia mersului) poate conduce la esecuri multiple.
Jocuri si exercitii pentru dezvoltarea coordonarii si a deprinderilor motrice fine ce pot fi adaptate pentru activitatile copiilor cu deficiente neuromotorii:
Copilul utilizeaza clemele de rufe pentru a prinde si ridica obiecte de diferite marimi si greutati de pe masa. Scopul: cresterea fortei musculare la degete si exersarea pensei tridigitale specifica scrisului;
El însireteaza, deschide/închide fermoare, încheie/descheie nasturi, butoniere, leaga panglici si esarfe, folosind ca material cadrele specifice montessoriene. Scopul acestor exercitii: însusirea deprinderilor de îmbracare (actiuni motorii succesive), cresterea coordonarii bimanuale si a coordonarii globale;
Copilul însira margele pe o sfoara, sau le introduce într-o sticla, deapana firul pe un ghem. Exercitiile sunt utile pentru cresterea coordonarii bimanuale si oculomanuale;
Copilul aseaza diverse obiecte (nasturi, dopuri, margele) pe un material textil de dimensiuni A4, în linie, de la stânga la dreapta si de sus în jos. Obiectivele urmarite: formarea deprinderilor de organizare a spatiului grafic, a coordonarii oculomanuale;
Copilul introduce cilindri de dimensiuni egale sau diferite în casute corespunzatoare. Seriile acestor materiale de joc variaza gradual printr-o dimensiune (înaltime), doua dimensiuni (diametru si înaltime) - activitate de comparare, sortare, discriminare;
Dintr-o gama variata de materiale din diferite texturi si culori, copilul sorteaza bucati dupa textura lor, ignorând criteriul culoare. Scopul activitatii - discriminarea tactila;
Folosind doua castroane, unul gol, celalalt umplut cu apa, solicitam copilului sa mute apa dintr-un castron în altul prin îmbibarea si stoarcerea unui burete. Scopul activitatii - coordonare bimanuala;
Utilizarea seturilor de cutii cu deschizaturi profilate dupa forma pieselor ce trebuie introduse pentru dezvoltarea capacitatilor de observare, discriminare si sortare;
Apasarea puternica cu degetul sau palma a unei mingi elastice (din material textil) ce trebuie introdusa într-o cutie si scoasa printr-un sertar;
Deplasarea discurilor pe o tija de sârma dreapta sau curba regleaza controlul miscarii la membrele superioare;
Învatarea elementelor grafice se face pentru început desenând litera cu degetul la cutia cu nisip, apoi prin discriminare tactila pe placa cu litere dispuse în relief sau prin identificarea literelor, ulterior compunerea cuvintelor folosind litere de lemn;
Însusirea capacitatilor aritmetice este una dintre cele mai distractive si usoare activitati: însirarea margelelor pe o sârma (10), asezarea a 10 sârme pe un plan, apoi a 100 de sârme, una sub alta, faciliteaza numeratia pâna la 1000; asezarea cifrei corespunzatoare sub fiecare margea de pe sârma contribuie la cunosterea si la compunerea numerelor. Exista material specific pentru învatarea operatiilor cu fractii;
Alcatuirea hartilor si planurilor geografice sub forma jocurilor puzzle sau incastru faciliteaza însusirea cunostintelor de geografie, de orientare spatiala;
Cunostinte despre mediu, biologie, istorie, geometrie pot fi dobândite de catre copilul cu deficiente neuromotorii, daca se recurge la materialele didactice Montessori.
Bibliografie:
Bobath, K. (1980). A neurophysiological Basis for the Treatment of C.P., MacKeith Press, Oxford.
Brett, E.M. (1991). PaediatricNeurology, 2nd ed., Churchill Livingstone, London.
Green, E. (1998). Developmental neurology în M. Stokes: Neurological Physiotherapy, Mosby International Ltd. Londra.
Green, E. (1998). Developmental neurology în M. Stokes: Neurological Physiotherapy, Mosby International Ltd. Londra.
Luciana, M., (2001). Stability and Flexibility in the acquisition of Skilled Movement, în C. Nelson si M. Luciana (ed.): Handbook of Developmental Cognitive Neuroscience, MIT Press, Massachusetts.
Millinax, M. Dinu, M. (1998). Manual de instruire Montessori, Casa Speranta, Constanta.
Montessori, M. (1922). Metoda Pedagogiei stiintifice aplicata în educatia copiilor mici, Ed. Cartea Românesca, Bucuresti.
Montessori, M. (1991). Copilul, Centrul pentru Educatie si Dezvoltarea Creativitatii.
Montessori, M. (1977). Descoperirea copilului, EDP, Bucuresti.
Montessori, M. (1964). The Montessori Method, Schocken Books, New York.
Petrut-Barbu, G. (2008). Copilul si motricitatea. Program de educare neuromotorie, Ed. Mega. Cluj-Napoca
Piaget, J., Inhelder, B. (1980). Psihologia copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
Schaffer, H.R. (2005). Introducere în Psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca.
Winges, S.A., Santello, M. (2005). From single motor unit activity to multiple grip forces. Integrative and Comparative Biology, 45: 679.
|
