Socul este o reactie generala a organizmului la actiunea unei traume fizice (mecanice, termice sau chimice), a unei toxine sau a unei traume psihice in conditii extremale.
In starea de soc se deregleaza concomitent sau in lant o multime de procese fiziologice in organizm – respiratia, circulatia singelui, schimbul de substante in tesuturi si organe, dereglarea sistemului nervos si autoreglarii hormonale, a termoreglarii si dereglarea starii psihice. Cel mai des este intalnit socul traumatic, care apare in toate traumele grave si multiple – lezarea capului, cutiei toracice, abdomenului, organelor si oaselor bazinului si fracturarea oaselor mari cu hemoragie.
1. Prima faza, numita erectila – pacientul isi pierde autocontrolul, este agitat, poate sa strige, sa rada, sa fuga, poate fi indiferent sau agresiv. Fata este palida, pupilele dilatate, privirea arata neliniste, respiratia si pulsul sunt intetite. Treptat are loc linistirea, care seamana cu o „imbunatatire falsa” – incepe inhibitia.
2. Faza a doua, numita torpida – pacientul devine indiferent, nemiscat, pasiv, nu vorbeste activ (poate raspunde scurt, neclar, la intrebari). Tegumentele palide, acoperite de sudoare rece si lipicioasa, membrele sunt reci, constiinta e pastrata.
Respiratia este deasa si superficiala, pulsul slab, filiform, uneori cu greu se palpeaza. Apare setea, uneori voma. Socul poate aparea imediat dupa trauma sau peste un anumit timp. El poate fi conditionat de acordarea intarziata sau gresita a ajutorului medical, transportarea neglijenta a sinistratului.
|