Interventia propriu zisa, propusa de Alladin (1994) se extinde pe parcursul a 12 sedinte terapeutice, carora li se adauga una sau mai multe sedinte de urmarire (follow-up). În cele ce urmeaza prezentam pe scurt continutul acestor douasprezece sedinte.
sedinta 1: Evaluarea clinica
Sunt investigate în cadrul acestei secvente aspecte care tin de patternurile functionale si disfunctionale de gândire, emotionale, comportamentale, sau fiziologice. Masuratorile psihometrice, respectiv cele care vizeaza susceptibilitatea hipnotica îsi gasesc locul de asemenea în cadrul acestei sedinte. Atentia este îndreptata în egala masura asupra aspectelor globale, precum si a celor specifice ale functionarii personalitatii, pentru a oferi ulterior, în diferite momente ale tratamentului, respectiv dupa încheierea acestuia, termene de comparatie. Pentru cazurile în care clientul prezinta susceptibilitate hipnotica redusa, autorul recomanda substituirea interventiei hipnotice prin relaxare.
sedinta 2: Primul ajuto 535l1122f r pentru depresie
Ideea acordîrii unei asistente de tipul primului ajutor provine din recunoasterea faptului, ca eliberarea persoanelor coplesite de dispozitia depresiva, de deznadejde si de pesimism de povara apasatoare a acestor stari, chiar în conditiile în care efectul este doar de moment, poate sperante, facilitând totodata dezvoltarea relatiei terapeutice si favorizând formularea unor expectante pozitive fata de tratament. Aceasta interventie, care constituie de fapt o de extindere a interventiei elaborata initial de Overlade. În varianta propusa de Alladin, acordarea primului ajutor se realizeaza în sapte trepte: (1) clientul este încurajat sa-si exprime (ventileze) emotiile suparatoare; (2) se ofera o explicatie plauzibila si totodata acceptabila pentru dezvoltarea si mentinerea depresiei (autorul propune recursul la un model biologic - de exemplu ca reprezentând un "reflex de pliere" în fata unor adversitati ale vietii - dar oricare alt model psihologic se poate dovedi la fel de eficient), cu scopul eliberarii clientului de sentimentele de culpa, rezultate din faptul ca ar fi deprimat ca rezultat al propriei sale slabiciuni sau ineptii; (3) clientul este ajutat sa modifice postura depresiva, rezultata din reactia de pliere; (4) clientul este încurajat sa faca eforturi deliberate pentru a reusi sa zâmbeasca; (5) clientul este invitat sa-si imagineze o "mutra nostima"; (6) clientul este încurajat sa deruleze în imaginatie o "videocaseta mentala fericita"; si (7) clientul este conditionat pentru un cuvânt-stimul pozitiv, la auzul sau evocarea caruia sa-si poat[ genera o stare emotionala agreabila (sau macar tolerabila).
sedintele 3-4: Terapia cognitiva
Recursul la terapia cognitiva îsi fixeaza ca obiectiv identificare convingerilor disfunctionale, examinarea acestor si - daca acest lucru este posibil - chiar corectarea lor. La baza includerii acestei secvente se afla prezumtia, ca starile afective ar putea fi declansate si mentinute de cognitiile irationale ale persoanei si ca prin urmare combaterea acestora ar putea exercita efecte benefice asupra tulburarilor de dispozitie. Aceasta interventie valorifica în primul rând tehnicile elaborate si prezentate de Beck si colab. (2000), dar nu exclude nici utilizarea unor elemente descrise de alti exponenti ai terapiilor cognitiv-comportamentale..
sedinta 5: Introducerea hipnozei
În mod obisnuit hipnoza este introdusa în cadrul acestei a cincea sedinte, prin recursul la aceasta interventie urmarindu-se urmatoarele obiective: inducerea relaxarii, reducerea distragerii atentiei, ameliorarea capacitatii de concentrare, facilitarea gândirii divergente, amplificarea trairilor si facilitarea accesului la procesele psihologice inconstiente. Autorul recomanda pentru inducerea transei hipnotice si aprofundarea acesteia metoda numararii, propusa de Gibbons, dar este de la sine înteles, ca oricare alta metoda suficient de simpla pentru a putea fi folosita sub o forma înregistrata pe o caseta audio.. Dupa ce s-a atins un nivel satisfacator al prfunzimii transei, sunt formulate sugestii care vizeaza întarirea eului. Dupa cum am mai aratat, aceasta prima sedinta hipnotica este înregistrata, astfel încât clientul sa poata asigura cu ajutorul casetei continuitatea tratamentului si sa poata învata autohipnoza. Scopul ultim al acestui antrenament este familiarizarea clientului cu hipnoza, astfel încât sa ajunga la la o stapânire satisfacatoare a metodei, pentru a o putea utiliza eficient în etapele ulterioare ale tratamentului.
sedintele 6-8: Restructurarea cognitiva în hipnoza
Fiecare dintre cele trei sedinte de interventie prin hipnoza din cadrul acestui grupaj de trei întrevederi îsi propune realizarea unor obiective partiale, subordonate scopului general al restructurarii cognitive.
Restructurarea cognitiva propriu zisa - este efectuata dupa ce s-a indus o transa hipnotica suficient de profunda clientului. În aceasta stare i se sugereaza acestuia sa-si imagineze o situatie care în mod normal i-ar induce o dispozitie impregnata de tristete si sa se concentreze asupra cognitiilor disfunctionale, respectiv a reactiilor emotionale, fiziologice si comportamentale care sunt asociate acestor gânduri. Ceea ce se urmareste practic în aceasta etapa este identificare structurilor de tip ABC descrise de Ellis. Conform teoriei expusa de Ellis si Dryden (1998), din confruntarea unor evenimente activatoare ("activating events" = A) cu convingerile relavante ale persoanei ("beliefs" = B) rezulta o serie de consecinte ("consequences" = C) de ordin emotional, fiziologic si comportamental. În cazul în care un anumit eveniment este filtrat prin convingeri irationale îmbratisate de catre persoana (iB), consecintele rezultate vor fi si ele - în mod firesc irationale (iC). Depresia este considerata de catre Ellis una dintre formele posibile care pot fi îmbracate de aceste convingeri irationale. Asa numita "terapie comportamentala rational emotionala", elaborata de catre Ellis, îsi propune sa trateze persoanele care se confrunta cu depresia tocmai prin identificarea si combaterea acestor convingeri irationale care se afla la baza tulburarilor dispozitiei.
În vederea identificarii convingerilor irationale implicate în geneza depresiei acuzata de catre client, acesta este invitat sa evoce situatia generatoare de dispozitie proasta secventa cu secventa, asemeni cliseelor unui film si sa-si analizeze gândurile, convingerile, imaginile si fanteziile legate de aceste secvente "înghetate". Odata ce aceste cognitii eronate au fost descoperite, sarcina clientului este de a le înlocui cu judecati sau imagini mai adecvate si de a urmari raspunsul rezultat. Precesul este continuat pâna când clientul poate restructura cu siguranta setul de cognitii eronate legat de un eveniment sau de o situatie particulara.
Largirea câmpului constientei si amplificarea trairilor - este vizata practic de oricare forma a tratamentului hipnotic. Noutatea abordari propuse de Alladin consta în faptul, ca autorul propune - pe baza observatiei lui Tost si Baisden - conceptualizarea experientelor umane nu doar pe axa constient-inconstient, ci luând în consideratie si axa temporara, într-un cadru prezentat în figura . Prin urmare, reactiile emotionale si comportamentale pot constitui raspunsuri nu doar la situatii si evenimente actuale, a caror interpretare este constientizata sau nu, ci si la întâmplari din trecut sau care sunt anticipate. Practic acest lucru înseamna, ca oricare secventa ABC poate fi plasata undeva în cadrul câmpurilor delimitate de sistemul de axe prezentat în figura . Deci o reactie cu tenta depresiva poate avea la origine confruntarea cu un eveniment din trecut sau din viitor, impactul cognitiv, afectiv, comportamental, respectiv fiziologic al acestuia putând fi constientizat întru-totul sau doar partial. Una dintre consecintele acestei amplasari a raspunsului persoanei pe axa care reprezinta gradul constientizarii consta în recunoasterea faptului, ca unele procese cognitive disfunctionale care contribuie la geneza si la mentinerea depresiei se situeaza sub pragul constientei si din aceasta cauza clientul prezinta dificultati în a le identifica. Aceasta pozitie exprimata de Alladin este în acord deplin cu cea îmratisata si de catre reprezentanti contemporani ai terapiilor cognitive si cognitiv-comportamentale, care recunosc implicarea proceselor cognitive implicite - si chiar aportul superior al acestora - în geneza problemelor emotionale (Leahy, 1997; Dowd, 1997).
În acest context, hipnoza reprezinta un vehicul adecvat pentru abordarea cognitiilor care în mod obisnuit nu depasesc pragul constientei, indiferent de locaizarea temporara a evenimentelor de care se leaga.
.Construirea circuitelor antidepresive - este un demers menit sa contracareze efectul produs de dezvoltarea circuitelor depresive. Acestea din urma sunt elaborate ca o consecinta a focusarii negative si ideea care sta la baza acestui exercitiu este ca putem sa ne folosim de acest mecanism, invitând clientul sa se concentreze asupra unor imagini pozitive, a caror capacitate de a induce stari emotiopnale pozitive a fost amplu documentata în litaratura de specialitate. În vederea realizarii acestui obiectiv, este de maxima importanta identificarea unor imagini sau scene pe care clientul le poate aprecia ca fiind în egala masura pozitive si realiste. Sugerarea unor reverii pe care clientul le-ar putea aprecia ca facând parte din domeniul irealizabilului sau al visului rupt de realitate, n-ar avea decât darul de a accentua în si mai mare masura trairile negative ale persoanei, amplificând sentimentul desnadejdei. Ideal este, ca imaginile utilizate sa fie cele descoperite chiar de catre client. Evocarea sau reprezentarea mentala a acestor imagini, însotita de trairea cât mai deplina a emotiilor ce i se asociaza, este completata de sugestii posthipnotice care se refera la "focusarea pozitiva" sau, ori de cîte ori acest lucru este posibil, la derularea acelei "videocasete mentale fericite", de care am pomenit deja cu ocazia prezentarii "primului ajutor pentru depresie".
sedinta 9: Comutarea atentiei si inducerea dispozitiei emotionale pozitive
Sensul acestei interventii este dat de predispozitia persoanelor depresive de a rumega - nu rareori chiar cu o tenta obsesiva - gândurile negative sau imaginile ce reprezinta scene de a dreptul catastrofale pentru "beneficiar". Aceste imersiuni nesfârsite în negativ joaca un rol de importanta majora în ancorarea în "sentimentele albastre", reprezentând unul dintre impedimentele cele mai greu de depasit în tratamentul persoanelor cu depresie. Recunoasterea acestui lucru justifica pe deplin eforturile mobilizate în vederea sistarii framântarilor cu continut negativ.
În vederea întreruperii ciclului ruminativ negativ, clientul este antrenat sa-si poata comuta atentia dinspre cognitiile negative, în directia unor trairi pozitive. Prima sarcina a clientului angrenat în realizarea acestui obiectiv, consta în întocmirea unei liste ce cuprinde un numar de 10-15 evenimente placute din propria viata si sa practice focalizarea atentiei aproximativ câte 30 de secunde asupra fiecareia dintre aceste întâmplari. În continuare, clientul este încurajat (1) sa practice evocarea evenimentelor de pe lista - în conditiile specificate anterior - de 4-5 ori în fiecare zi si (2) sa comute de pe gândurile negative sau neplacute, ori de câte ori se trezeste ca atentia îi este monopolizata de acestea, pe unul dintre itemii pozitivi aflati pe lista pe care a întocmit-o. Atunci când îi sugeram clientului acest lucru, accentuam faptul, ca prin comutarea atentiei, cognitiile negative sunt înlaturate din sfera preocuparilor sale si înlocuite cu cele legate de evenimentele a caror evocare este în masura sa genereze trairi mult mai placute. Acesta tehnica a comutarii este înrudita cu cea utilizata în NLP, constituindu-se într-o alta modalitate de dezactivare a "circuitelor depresive" si de întarire a celor "fericite". Avem de a face în fapt, cu o interventie care vizeaza practic anularea efectelor autohipnozei negative (depresogene), prin recursul la autohipnoza pozitiva.
sedinta 10: Antrenamentul activ-interactiv
Aceasta secventa a terapiei este orientata înspre dislocarea "deprinderilor disociative", respectiv înlocuirea acestora cu atitudini de "asociere" cu mediul relevant pentru persoana. Alladin defineste prin "disociere pasiva" acea raportare tipica a persoanelor afectate de depresie - asemanatoare de altfel cu cea întâlnita si la nevrotici - prin care acestea îsi reduc la minimumul necesar interactiunile cu mediul exterior, dar si cu cel interior. Consecinta disocierii pasive o reprezinta tendinta unei ancorari stabile în "realitatea inerioara", reprezentata de schemele negative si de sentimentele sincretice asociate. Tocmai datorita disocierii poate ramâne persoana depresiva impenetrabila fata de acele informatii - fie ele din exterior sau din interior - care i-ar putea invalida prezumtiile disfunctionale. Obiectivul terapeutic consta în substituirea acestei atitudini cu una care poate fi caracterizata ca "interactiune activa" cu informatiile relevante din mediul intern si extern, ceea ce implica receptivitate optima fata de stimuli si capacitatea de a fi racordat la "realitatea conceptuala", adica aceea, care prinde contur nu din schemele distorsionate ci pe baza datelor furnizate neîntrerupt de interactiunea cu mediile interior si exterior. Disocierea pasiva inhiba procesele care ar permite o confruntare cu proba realitatii ("reality testing"), în timp ce interactiunea activa favorizeaza corectarea neîntrerupta a imaginii pe care o formam despre lume si noi însine.
Masurile care vizeaza prevenirea sau diminuarea disocierii pasive include urmatoarele: (1) constientizarea functionarii acestui mecanism; (2) mobilizarea activa în vederea inhibarii fenomenului, prin comutarea atentiei alocata cognitiilor negative (asa numitelor "ancore negative"); si (3) îndreptarea activa a atentiei asupra elementelor relevante ale realitatii conceptuale. Demersurile pot fi definite si ca un proces de angajare activa a emisferului stâng, impunând persoanei sa gândeasca analitic, logic, realist si sintactic.
sedinta 11: Antrenamentul abilitatilor sociale
Implicarea unui deficit al abilitatilor sociale în dezvoltarea si mentinerea depresiei a fost sustinuta în primul rând de Lewinsohn si colaboratorii sai, înca de la începutul anilor 1970. Mai recent, Joiner (1997) si-a propus verificarea ipotezei conform careia timiditatea ar constitui un factor generator de vulnerabilitate fata de depresie în absenta suportului social. În conformitate cu aceeasi ipoteza, singuratatea ar media relatia dintre timiditate si accentuarea depresiei. Studiul efectuat de Joiner confirma aceasta ipoteza. S-a demonstrat, totodata, ca efectul este specific simptomelor depresive, deci nu se face simtit în cazul afectelor negative în general. Actualitatea tezei ce afirma contributia deficitului interpersonal la geneza depresiei este ilustrata si de relativ recenta lucrare a lui Dill si Anderson (1999). Autorii citati prezinta depresia ca fiind un important mediator interpersonal între factorii cauzali si depresie. Multi dintre factorii de risc interpersonali, ca de exemplu reducerea la tacere, subordonarea involuntara, timiditatea, precum si absenta schemei de relatie, ar putea contribui la dezvoltarea singuratatii, care la rândul ei ar atrage dupa sine cresterea vulnerabilitatii fata de depresie. Astfel, singuratatea ar functiona ca mediator între toti acesti factori de risc si simptomele depresive. Chiar daca ipoteza emisa initial de catre Lewinsohn si colaboratorii a stârnit multe controverse - de exmplu este dificil sa se demonstreze ca deficitul abilitatilor sociale cauzeaza într-adevar depresia si nu este doar un grup de simptome asociat acesteia - corelatia puternic semnificativa dintre cele doua variabile este atestata de un numar impresionant de cercetari empirice. Williams (1992, p. 19) sumarizeaza rezultatele mai multor studii efectuate în acest domeniu, concluzionând urmatoarele:
-persoanele depresive alieneaza interlocutorii cu care interactioneaza;
-respingerea generata este mai puternica în cazul interactiunii cu persoane de sex
opus;
-cel putin o parte a acestui efect ar putea fi mediata prin emotiile negative induse în interlocutor;
-aparent, elementele generatoare de tulburari emotionale si alienare la interlocutor ar fi mentionarea unor probleme personale în contextul blamarii propriei persoane si a deznadejdei.
Prin prisma constatarilor de mai sus, credem ca eforturile depuse în vederea ameliorarii abilitatilor de relationare ale persoanelor afectate de depresie sunt pe deplin justificate, cel putin în cazul acelor clienti, care în mod evident se confrunta cu dificultati de integrare în relatiile interpersonale sau care sunt lipsiti de suportul social atât de necesar mai ales în acele perioade ale existentei umane, care favorizeaza dezvoltarea starilor de criza si a depresiei. Atragem însa atentia asupra faptului - sesizat de altfel într-o paranteza chiar de catre Alladin - ca este foarte probabil ca o singura sedinta dedicata dezvoltarii acestor abilitati s-ar putea dovedi insuficienta, în aceste cazuri impunându-se alocarea unui timp mai consistent pentru realizarea acestui obiectiv terapeutic sau chiar includerea clientului într-un program structurat de antrenament al abilitatilor sociale si/sau de comunicare. O alta solutie - propusa de autor - ar consta în recomandarea unor surse bibliografice, pe baza carora clientul sa-si poata dezvolta de unul singur deprinderile sociale. În ceea ce ne priveste, suntem relativ sceptici în ceea ce priveste sortii de izbânda ai unui astfel de demers în cazul persoanelor afectate de depresie, justificate doar de încadrarea cu orice pret în limita celor 12 sedinte prestabilite, chiar cu pretul nerezolvarii uneia dintre cele mai importante probleme ale clientului. Credem mai degraba, ca unica solutie cu adevarat viabila - si deci terapeutica - consta în aceste cazuri în alocarea unui numar suplimentar de sedinte, pâna la atingerea unui nivel satisfacator al abilitatilor în cauza.
sedinta 12: Vizualizarea scopului ideal si antrenamentul pentru
Constituie în mod efectiv ultima secventa a a programului hipnoterapeutic propus de Alladin, care urmareste în egala masura ameliorarea stimei de sine a clientului, întarirea achizitiilor terapeutice si motivarea clientului pentru transferul acestor achizitii în viata sa de zi cu zi. În acest scop, clientul este invitat sa-si imagineze obiective atragatoare dar în acelasi timp realiste, sa se reprezinte recurgând la strategii adecvate si angrenându-se în actiuni concrete pentru realizarea acestora. Aceasta proiectie în viitor cu repetitie se realizeaza cu maximum de eficienta în cadrul unei transe usoare.
sedintele de urmarire
Sunt menite sa asiste clientul atât în eforturile depuse pentru rezolvarea problemelor într-un context extraterapeutic, cât si în cele necesare pentru desprinderea treptata de mediul protector oferit de relatia terapeutica. Obiectul acestor sedinte, dintre care cea dintâi este fixata de regula la o luna (sau la trei luni) dupa ultima sedinta terapeutica, îl constituie discutarea progreselor înregistrate de client, întarirea acestora, analizarea dificultatilor întâmpinate si examinarea posibilelor solutii pentru surmontarea acestora, respectiv - poate cel mai important dintre obiectivele propuse - întarirea sentimentului de competenta al persoanei.
Autorul subliniaza faptul, ca desi programul este proiectat pentru 12 sedinte, în cazurile în care clientul îsi exprima preferinta - sau nevoia - de a beneficia de un numar fie mai mic, fie mai mare de întâlniri, este recomandabil ca terapeutul sa tina seama de aceste doleante si sa-si modifice planul terapeutic pentru a se putea conforma.
|
