Aparate de anestezie
Masina de gaze
Este un aparat prin care se realizeaza:
- mixica gazelor;
- vaporizarea substantelor volatile;
- distribuirea lor la concentratiile si presiunile dorite;
Componentele masinii de gaze sunt:
- debitmetrele;
- vaporizoarele;
- sistemul de tuburi prin care se asigura amestecul si
circulatia gazelor;
Schema aparatuluui de anestezie- desen
Debitmetrele (fluxmetre) sunt instrumente cu care se masoara cantitatea de gaz care patrunde in circuitul anestezic in unitatea de timp (cm3/min). Exista debitmetre umede (hidraulice) si debitmetre uscate (rotametre). Tuburile rotametrelor au un diametru interior mai mare la varf decat la baza tubului. O bobina dintr-un aliaj usor pluteste si se invarte liber in curentul de gaz.
Cifra de pe scala gradata a tubului in dreptul careia se gaseste extremitatea superioara a bobinei indica marimea fluxului de gaz.
Debitmetru uscat ( rotametru) - desen
Circuitul anestezic- desen -este un ansamblu de tuburi gofrate in care amestecul gazos este condus de la masina de gaze spre circuitul ventilator al bolnavului, fiind preluat dupa terminarea expirului si reintrodus in aparat sau eliberat in aerul atmosferic .
Circuitul Waters (dute-vino) in care calcea este montata intre balonul de amestec si sursa de gaze pe de o parte si sonda de intubatie pe de alta parte .
Circuitul Sword in care canistra de calce este plasata pe ramul expirator al circuitului. Este circuitul care se utilizeaza cel mai frecvent .
Hiperextensia capului. Elibereaza faringele prin ridicarea limbii - desen
Manevra Esmarch de eliberare a caii aeriene superioare - desen
Tripla manevra Safara de elib. a caii aeriene sup - desen
Timpul I: hiperextensia capului: reanimatorul asezat cranial fata de pacientul in decubit dorsal, cu o mana pe crestet iar cealalta pe menton realizeaza hiperextensia capului.
Timpul II: subluxarea anterioara a mandibulei: se mentine hiperextensia cu regiunea hipotenara a palmelor reanimatorului aplicate pe regiunea frontala, iar cu degetele 2-4 de la ambele maini plasate inapoia ramurii verticale a mandibulei, se aplica o miscare catre inainte (in sus) care realizeaza subluxatia cu deplasarea anterioara a bazei limbii.
Timpul III: intredeschiderea gurii - cu policele de la ambele maini situate la nivelul santului supramentonier prin aplicarea unei presiuni in jos cu indepartarea mandibulei subluxate de maxilarul superior. La sfarsitul manevrei, capul pacientului va fi
in hiperextensie mentinuta cu palmele in regiunea frontala, mandibula va fi subluxata anterior cu degetele 2-4 iar gura va fi intredeschisa prin presiunea exercitata de police.
Intubatia oro-farigiana -desen
Sonda orofaringiana Guedel - Canulele (sonde) orofaringiene Guedel au diferite dimensiuni(de la 0 la nou-nascut pana la nr. 4 la adult), sunt confectionate din plastic, metal sau cauciuc si trebuie sa fie suficient de late ca sa vina in contact cu 2-3 dinti de la nivelul arcadelor dentare. Canula este formata dintr-o portiune dreapta in contact cu dintii (zona de muscatura), o extremitate prevazuta cu flansa care limiteaza introducerea si impiedica inghitirea canulei si o portiune distala curba adaptata curburilor gurii, limbii si faringelui. In plus canula contine un lumen care faciliteaza aspiratia orofaringiana.
Deschiderea gurii la un subiect in stare de inconstienta- desen
Tehnica "incrucisarii degetelor"- desen
Intubatia orofaringiana cu sonda Guedel -desen
Tehnica
Deschiderea gurii: La bolnavii cu barbia relaxata se realizeaza cu indexul si policele aplicate incrucisat pe arcadele dentare superioara si inferioara. Degetele se introduc succesiv la nivelul comisurii bucale, lasand planul median liber si printr-o miscare de forfecare se forteaza deschiderea gurii.
La bolnavii cu tonusul muscular pastrat se introduce indexul de la mana stanga prin santul gingivo-labial al pacientului, pana ce acesta patrunde in spatiul din spatele ultimului molar. Rotind indexul se aplica o usoara presiune la nivelul mijlocului mandibulei, care permite de obicei deschiderea gurii.
Indepartarea protezelor dentare mobile si curatirea caii aeriene de eventualii corpi straini: se utilizeaza pentru aceasta indexul si mediusul invelite in tifon.
Introducerea canulei orofaringiene: pe linia mediana se introduce sonda Guedel cu concavitatea in sus, aproximativ 2/3 din lungimea sondei. Apoi se roteste cu 180° cu concavitatea in jos aplicata pe limba astfel incat portiunea distala a acesteia sa se aseze intre peretele posterior al faringelui si baza limbii (cu concavitatea spre limba). Sonda orofaringiana mai poate fi introdusa pe deasupra limbii tractionata cu o pensa de limba sau apasata in jos cu o spatula.
Contraindicatii
- bolnavul constient, cu reflectivitatea orofaringiana pastrata sau crescuta, la care introducerea canulei in faringe poate produce varsaturi sau laringospasm.
Avantaje
- faciliteaza ventilatia pacientului pe masca faciala si reduce cantitatea de aer insuflat in stomac
- asigura permeabilitatea caii respiratorii la bolnavii cu trismus sau maxilarul inclestat
Complicatii
Utilizarea canulei orofaringiene expune la 3 complicatii majore: traumatice, hiperreflectivitatea caii aeriene si obstructia caii aeriene.
Complicatii traumatice: lezarea buzelor, dintilor, limbii si mucoasei faringiene succesiv la introducerea fortata a canulei. Aplicarea acesteia la bolnavii cu dintii incisivi
imbracati poate constitui o contraindicatie relativa, intrucat exista riscul ca pacientul sa muste canula si sa-si fractureze coroana de acrilat.
Hiperreflerctivitatea caii aeriene: tusea, voma si laringospasmul dupa tentativa de intubare orofaringiana la un bolnav cu hiperreactivitatea caii aeriene este o complicatie potential letala .
Obstructia caii aeriene: accentuarea obstructiei datorita pozitionarii incorecte a unei canule Guedel prea scurte care impinge limba posterior agraveaza
insuficienta respiratorie.
Intubatia nazofaringiana
Canula nazofaringiana este un cilindru cu curb pliabil din cauciuc sau material plastic. O flansa impiedica patrunderea extremitatii externe in narina iar curbura canulei faciliteaza plasarea intre baza limbii si peretele posterior faringelui.
Tehnica
a. Examinarea cavitatilor nazale pentru excluderea unei eventuale obstructii prin corpi straini, polipi sau deviere de sept.
b. Introducerea unui lubrefiant (ulei gomenolat) si a unui vasoconstrictor (cocaina, efedrina) in interiorul narinei. Se pot introduce mese din tifon umecta cu solutie de cocaina.
c. Introducerea sondei nazofaringiene in narina, indreptata cu concavitate in jos, paralel cu palatul, pana ce simtim trecerea varfului acesteia prin orificiul nazofaringian. Se mai avanseaza cativa centimetri pana ce se obtine un flux de aer optim. Daca canula nu trece atunci se incearca in narina opusa sau se alege un tub de diametru mai mic. Daca se percepe rezistenta la intrarea in nazofaringe se roteaza usor cu 90° in sens invers acelor de ceasornic si apoi se impinge.
Complicatii
Complicatiile intubatiei nazofaringiene constau din epistaxis, tunelizarea submucoasei, leziuni de decubit, esecul insertiei. Cea mai frecventa complicatie este epistaxisul care se rezolva de obicei spontan.
Precautii
- la bolnavii cu traumatisme ale coloanei cervicale se va evita hiperextensia maxima a capului
- alegerea unei canule de dimensiuni potrivite.
Anatomia orificiului glotic vizualizat prin laringoscopie directa- desen
Orificiul glotic este delimitat de corzile vocale si de cartilajele aritenoide. Dispuse paralel, sub forma unor benzi albe-sidefii, corzile vocale se insereaza anterior pe cartilajul tiroid, la limita cu insertia epiglotei, iar posterior pe suprafata laterala a cartilajelor aritenoide.
Epiglota este o formatiune cartilaginoasa situata in faringe, cu marginea anterioara aderenta la cartilajul tiroid si cu cea posterioara atarnand liber in fata glotei, pe
care o mascheaza. Intre epiglota si baza limbii se gaseste valecula, reper important pentru intubatia traheala cu ajutorul laringoscopului cu lama curba.
Intubatia endotraheala cu laringoscop: a. cu lama dreapta; b. cu lama curba - desene
Tub traheal tip Magill din material plastic -desen
CONTRAINDICATII
1. Prezenta corpilor straini in caile aeriene superioare.
2. Infectii orofaringiene cu risc de hemoragie sau ruptura unui abces.
3. Afectiunile laringelui (traumatisme, edem, laringita acuta).
4. Fracturile bazei craniului, care contraindica intubatia nazotraheala.
COMPLICATII
1. Leziunile coloanei cervicale si ale maduvei, la bolnavii cu osteoporoza, fracturi ale coloanei.
2. Leziunile orofaringiene atribuite laringoscopiei :leziuni ale dintilor, buzelor, limbii, mucoasei bucale, faringiene si a laringelui.
3. Declansarea unor reflexe nocive la bolnavul hipoxic sau hipercapnic.
4. Intubatia esofagului, in situatiile in care vizualizarea glotei este dificila.
5. Intubatia endobronsica.
6. Edemul laringian, consecinta mentinerii unui tub endotraheal prea gros care dezvolta o presiune excesiva asupra peretelui laringian.
PRECAUTII
l. Utilizarea tuburilor endotraheale cu mansete de volum mare si presiune joasa pentru prevenirea leziunilor ischemice ale mucoasei.
2. Prevenirea edemului laringian prin utilizarea tuburilor endotraheale cu diametrul mai mic decat al glotei si evitarea intubatiei in prezenta unei infectii a cailor aeriene superioare.
3. In cazul intubatiei la un bolnav cu stomacul plin, efectuarea manevrei Sellick (comprimarea cartilajului cricoid de catre un ajutor) si aspiratia secretiilor prin lumenului tubului endotraheal pentru prevenirea aspiratiei.
|
