Artemisia absinthium L. (Asteraceae) - Pelinul
Planta din familia Asteraceae, Artemisia absinthium, pelinul, este simbolul amaraciunii. Toate partile sale au acest gust; chiar si parfumul sau este puternic amar.
Artemisia absinthium este o specie perena, erbacee, cu partea subterana reprezentata de un rizom lignificat si ramificat.
Tulpina parosa este inalta de 0,6-1,5 m, erecta, de doua feluri: tulpini sterile, mai scurte, si tulpini florifere, inalte de pe 818e47i ste 1 m, lemnoase la baza, ramificate spre varf, de culoare cenusie.
Frunzele bazale sunt sesile, lungi, bipenat sectate, cu segmente obtuze, late de 5 cm. Frunzele tulpinale prezinta forme diferite: cele inferioare sunt bipenet partite, cele mijlocii penat partite; in treimea superioara sunt trilobate, iar in apropierea inflorescentelor sunt simple, lanceolate. Toate frunzele sunt pubescente, argintii -cenusii pe partea inferioara si verzi-cenusii pe partea superioara.
Florile sunt colorate in galben, fiind grupate in antodii, globuloase, cu diametrul de 3-4 mm, usor aplecate, dispuse in raceme terminale. Antodiile sunt acoperite de bractee membranoase si tomentoase. Receptacolul, convex, poarta in exterior putine flori femele, tubuloase. Florile centrale sunt hermafrodite, cu o corola campanulata, divizata in partea superioara in 5 lobi.
Fructul este reprezenta de o achena mica, de 1-1 cm lungime, de culoare bruna deschis.
Intreaga planta prezinta un miros caracteristic aromatic si un gust amr.
Perioada de inflorire este lunga, plantele inflorind din mai pana in septembrie.
PARTICULARITATI SI CERINTE BIOLOGICE
Pelinul se dezvolta bine in zonele cu temperaturi medii zilnice mai ridicate. In climat secetos cu zile calde si lipsite de precipitatii este favorizata acumularea uleiului volatil in planta. Este putin pretentios la umiditate. Datorita pubescentei tulpinilor si frunzelor, transpiratia plantelor este mai redusa, fapt ce confera acestora o rezistenta sporita la seceta. Este o specie iubitoare de lumina, aceasta influentand favorabil dezvoltarea plantelor si acumularea uleiului volatil. Se dezvolta bine pe toate tipurile de sol. Valorifica solurile nisipoase, precum si cele pietroase, aride si sarace in substante fertilizate.
ISTORIC
Pelinul este o veche planta medicinala, fiind apreciata pentru actiunea sa terapeutica inca din antichitate. Afost descris in Papirusul Ebers, in literatura greca si cea romana.
Numele latinesc al genului deriva din numele grecesc al zeitei vanatorii, Artemis, protectoarea oamenilor, capabila de vindecari miraculoase. Denumirea speciei a fost data dupa numele unui trib tracic, absinthii, care aromatizau vinul cu iarba de pelin. Urmasii absinthilor prepara si astazi, in Romania, vin-pelin sau pelin de mai. Bautura puternic alcoolizata denumita absint are alta istorie, mai scurta si cu mai mare rasunet in lume. Vermutul, ca bautura aperitiva, poarta chiar numele german al pelinului: Wermut.
Lichiorul de pelin a fost inventat de un medic francez, dr. Ordinaire, ca potiune medicinala, cam prin anul 1790. Dupa moartea inventatorului lichidul verde de pelin a fost comercializat ca bautura alcoolica de maiorul Dubied care a fondat, in 1798, la Neuchatel, o distilerie, impreuna cu ginerele sau Henri-Louis Pernod. Acesta a construit mai multe distilerii in Franta, incepand din 1805, unde absintul a primit si numele de Pernod. IN 1870, firma Pernod producea zilnic cate 30000 l absint, dupa care consumul a crescut, pana in 1900, de cca 40 de ori, avand ca rezultat o intoxicatie sociala.
Pe langa pelin, in absint se asociau salvie si isop, o tarie alcoolica ce evoluase de la 50 la 70 gr, precum si alcooli superiori: butilic si propilic, din spirturi denaturate. Salvia si isopul au crescut si ele efectele neurotoxice, epileptogene.
Intoxicatia
cu absint este redutabila. Absintismul
poate deveni grav, atat in cazurile acute cat si in cele cronice.
Prin ordonanta data de Guvernul Frantei la 16 august 1915, absintul a fost interzis. Mai tarziu si alte tari au interzis fabricarea lui, cu exceptia Spaniei. Bauturile care inca se mai comercializeaza sub acest nume, nu mai prezinta aceleasi riscuri, compozitia lor fiind modificata.
In medicina antichitatii, babilonienii recomandau pelinul impotriva lenevirii stomaculi, egiptenii il considerau in plus vermifug, druizii il administrau si ei ca antihelmintic, dar il inchinau zeilor ca ofranda. Galii si-l aplicau sub cingatoare ca antireumatic, iar femeile lor si-l administrau pentru favorizarea menstruatiei.
ORGANUL UTILIZAT, COMPOZITIA CHIMICA
Ca materie prima vegetala se foloseste herba de pelin (Herba Absinthii).
Herba contine cca 8% substante minerale, compuse din macro si microelemente, ca: K, Na, Ca, P, Fe, Mn, Zn, Cu, Mo. Mai contine substante amare, care sunt lactone sescviterpenice din grupa guaianolidelor, din care absintina este principala substanta amara, impreuna cu izomerul ei anabsintina (un amestec de patru substante amare). In herba se mai gasesc acetat tujilic, rasini, acizi tanici, acid ascorbic, vit B6, artabazina, legaturi flavonice, acizi organici.
Inca din secolul al XVII-lea, in urma distilarii pelinului s-a obtinut ulei volatil.
Uleiul volatil din herba, a carui culoare variaza de la verde inchis la albastru si la brun, se gaseste in proportie de 0 -1.32 %. Componentul lui principal este tujona (amestec de alfa si beta tujona) in proportie de 25-70%. In ulei au mai fost pusi in evidenta alfa-tujolul, beta-felandren, cadinen, cineol, alfa si beta pinen, para-cimen, precum si azulene.
Azulenele nu preexista in herba. Ele se formeaza, in timpul
distilarii, din prochamazulenele existente (artabsina), care trec in acest
proces in dihidrochamazulene, produsi intermediari. Prin
oxidarea acestora se formeaza chamazulenele.
PERIOADA DE RECOLTARE, MOD DE RECOLTARE, USCAREA
Perioada de recoltare a pelinului trebuie stabilita in functie de destinatia materiei prime vegetale. Astfel, in cazul in care plantele urmeaza a fi distilate, acestea trebuie recoltate incepand cu faza in care 50-70 % din plante sunt inflorite, recoltandu-se atat cat se poate distila intr-o zi, iar ultimele cantitati ce urmeaza a se recolta sa nu depaseasca faza infloririi depline, cand s-a constatat o scadere accentuata a continutului in principii active.
In cazul in care herba recoltata este destinata uscarii, acesta se va recolta la inceputul infloririi in zilele senine, dupa oa 9.
Se recolteaza cu cositoarea mecanica reglata la inaltimea de taiere de 20-22 cm de la sol. Herba recoltata se transporta imediat la locul de distilare sau de uscare.
Din 2 recolte se poate realiza o productie de herba proaspata de 18-20 t/ha.
Din herba destinata uscarii se indeparteaza tulpinile lignificate si frunzele ingalbenite, apoi aceasta poate fi uscata la umbra, asezata in strat subtire, sau in uscatoare la temperatura de 35 gr C. In urma uscarii se realizeaza o productie de herba uscata de 50-60 q/ha.
AMBALAREA, PASTRAREA
Materia prima vegetala se ambaleaza in saltele de panza rara si se depoziteaza in magazii curate si uscate. Nu se pastreaza mai mult de 2 ani, deoarece se reduce continutul de principii active.
ACTIUNEA FARMACOLOGICA
Fitoterapia actuala recomanda preparatele din pelin ca tonice, stimulente generale, aperitive, coleretice, calmante ale durerilor de menstruatie, vermifuge, dezinfectant si antiinflamator digestiv, antivomitiv, diuretic cu eliminare de urati, usor laxativ.
Frunzele proaspete, infuzia si decoctul prezinta o actiune cicatrizanta, bacteriostatica, hemostatica si chiar hipotensiva. Din cauza tuionei, uleiul volatil este un toxic nervos. In aceeasi masura trebuie luat in considerare ca abortiv.
Intoxicatia cu pelin poarta numele de absintism. Spre sfarsitul sec XIX, absintismul a facut ravagii in Franta si in randul trupelor din Legiunea franceza in Algeria. Faptul s-a datorat bauturii alcoolice numita absint sau "zana verde".
Absintismul acut se caracterizeaza prin betie zgomotoasa si agresivitate.
In formele cronice, se manifesta prin tulburari motrice cu tulburari convulsivante, epileptiforme, apoi prin modificarea sensibilitatii, anularea spermatogenezei; tulburari psihice in care predomina stupoarea si halucinatiile, iar in final degenerecenta nervoasa si chiar moarte.
RECOMANDARI- MAJORE Gastrite hipoacide anorexie(inclusiv in anemie, convalescenta), atonie digestiva. ALTE RECOMANDARI: Int.- dispepsii cu constipatie, colici digestive, aerofage, stari de voma, edeme renale, guta, dismenoree, oxiuraza (inclusiv in uz extern). Ext- plagi purulente.
MOD DE ADMINISTRARE: Int- Infuzie (½ lingurita la cana), ¼ de cana
inainte de masa; tinctura (20g de planta macerate 7 zile in 100 ml alcool) cate
15-20 pic inainte de mese; planta pulverizata (2-3 g in amestec cu miere),
luata dimineata pe stomacul gol, ca vermifug. Ext- bai de
sezut, clisme, spalaturi. Intra in formula ceaiului
tonic aperitiv.
CONTRAINDICATII: Cure mai lungi de 7-8 zile produc tulburari nervoase si digestive; afectiuni nervoase, infectii intestinale acute, gravide, lauze.
|
