BALNEOLOGIE
CURENTUL DE JOASĂ FRECVENŢĂ
- este curentul cu frecventă cuprinsă între 0 si 100 Hz ; - este "curent cu impulsuri" = se obtin din curentul continuu întrerupt la un ritm reglabil
Caracteristicile curentului de joasa frecventa:
Forma: in functie de modalitatea in care creste sau scade intensitatea, poate fi: rectangular, triangular, trapezoidal, sinusoidal, exponential.
Durata: per. de contractie, timpul în care intensitatea este tinută constantă. Este variabila in functie de forma curentului. Poate fi de la 1ms la 10-20 ms.
Frecventa Curentul dreptunghiular:
I = intensitatea
D = durata impulsului
P = pauza
Dp = perioada = impuls + pauza
Curentii rectangulari, trapezoidali, triangulari - sunt excitabili pe musculatura normal inervata.
Curentii exponentiali - au panta impulsului usor ascendebta, curba, si sunt stimulanti pe musculatura partial denervată, unde partea exponentială dă impulsuri ce pot stimula si fibrle denervate alaturi de cele normale putandu-se adapta treptat la intensitatea stimulului
Curentul faradic. Este o forma de curent de joasa frecventa obtinut din curentul continuu, cu un inductor. Grafic se prezinta ca niste curse neregulate negative si pozitive, fara posibilitatea de a fi reglate. Are frecventa de 50 Hz, cu durata pauzei de 10 ms. Singurul parametru care se regleaza este intensitatea impulsului.
Este excitant motor - produce contractii puternice. Se aplica numai pe musculatura bine irigata, altfel agraveaza ischemia.
Curentul triatronic. Este derivat din curentul alternativ, avand numai unde pozitive, cu panta descendenta rectangulara, panta descendenta exponentiala (semiunde). Are avantajul ca este excitomotor - cu intensitate, frecventa si durata constante. Dezavantaj acomodare
Curentii diadinamici Sunt derivati din curentul sinusoidal alternativ (de la retea) 220V si 50Hz.
Anularea undei negative confera curentului alternativ configuratia urmatoare:
Ramane deci o singura faza = monofaza. Aceasta este forma de curent diadinamic monofazat - MF
Unda negativa redresată devine pozitiva si rezulta un curent diadinamic cu configuratia urmatoare:
doua faze - adica curent diadinamic difazat: DF
Prin combinarea celor doua faze in diverse configuratii dau nastere urmatoarelor forme de curent diadinamic:
1sec MF + 1sec DF
undele monofazice si difazice se succed fara perioade definite exact: 2sec MF-5sec DF-2sec MF- 5secDF
In concluzie: curentul diadinamic are 5 forme: MF - monofazat
DF - difazat
PS - perioada scurta
PL - perioada lunga
RS - ritm sincopat
Efectele curentului diadinamic difera in functie de forma sa:
- curentul monofazat este excitomotor
- curentul difazat ese antialgic
- scurta perioada = resorbtiv
- lunga perioada = antialgic
- ritmul sincopat = decontracturant
Pentru musulatura normal inervata se pot folosi curentii diadinamici in scop de tonifiere. Nu se aplica in pareze, paralizii spastice
Indicatii:
- hipotonii musculare
- scolioze - pt tonifierea musculaturii hipotone (la convexitate)
- nevralgii
- sechele posttraumatice
- hiperestezii
- incontinente urinare
Tehnica de aplicatie:
- in tonifiere = bipolara sau punctiform pe punctul motor
- in durere = cu polul negativ (activ) pe punctul dureros
- transosale = pe articulatii
- longitudinale = de obicei de-a lungul unui nerv
Mărimea electrodului este in functie de regiunea de tratat.
Aplicatia electrodului se face prin intermediul materialelor hidrofile, umede.
Electrozii se fixeaza prin benzi sau saci de nisip.
Timpul de aplicare: 4-8 min pt efectul antialgic, 10-20 min pt efectul tonifiant, musculotrop
Se pot aplica o data sau de 2 ori pe zi.
Indicatiile terapiei cu curent diadinamic
- sechelele posttraumatice:
= DF + PL - in puncte durerase
= PS - direct pe muschi
- mialgii
- durerile artrozice
- epispondilite
- periatrite
- nevrite, nevralgii
-afectiuni abdominale :DF ( pe coloană, la metamerul respectiv, apoi tot cu DF pe plexul solar, apoi pe coloană- 1 - 2min)
- algodistrofia: DF + PS
Forma speciala = curentul TRABERT cu frecventa fixa 140Hz cu efect antiagic si excitomotor, hiperemiant
Contraindicatii
- osteosinteze metalice
- afectiunile cardiace
- HTA
- arteritele obliterante
- afectiunile dermatologice 23123x238x
- afectiunile inflamatorii - contagioase
- TBC
- sarcina
- neoplasmele
CURENTII DE MEDIE FRECVENTA
Sunt curenti sinusoidali cu frecvente cuprinse intre 1000 si 100.000Hz.
Sunt diferente intre curentii de joasa freventa si cei de medie frecventa privind excitatiile sincrone pt fibrele nervoase mielinice. Excitatiile sincrone sunt excitatiile produse de fiecare perioada a stimulului electric. Aceste excitatii se produc pana la 1000Hz.
Peste 1000Hz nu se mai produc excitatii sincrone. Este necesar sa se insumeze efectul unei succesiuni de perioade a curentului electric pt a putea prduceo excitatie efect GILDERMEISTER sau sumatie temporara.
Până nu demult sau folosit in electroterapie curenti cu frecvente intre 4000Hz si 5000Hz, precum si de 10000Hz (medie frecventa joasa). Astazi se folosesc curentii de medie frecventa incrucisata ( curenti interferentiali ).
Proprietati fizice ale curentilor interferentiali:
- sunt curenti alternativi sinusoidali
- rezulta din doi curenti de medie frecventa de amplitudini constante, dar cu frecvente diferite, încrucisati a.î. decalajul dintre ei să se situeze la 100 Hz
- rezultatul este tot un curent de medie frecventa, dar cu amplitudinevariabila in functie de directia pe care il consideram.
- frecventa de variatie a amplitudinii este egala cu diferenta frecventelor celor doi curenti
- diferenta celor doua frecvente corespunde, in cazul electroterapiei, unei variatii de joasa frecventa
- eficacitatea terapeutica a curentului interferential depinde de marimea variatiei amplitudinii. In practica diferenta celor doi curenti care se intersecteaza poate varia, pt a evita efectul de acomodare, intre 0 si 100Hz.
- frecventele se pot varia:
manual - cand se alege o frecventa constanta intre 0 si 100Hz
modulat - intre 0 si 100Hz, cand frecventa interferentei variaza liniar crescator, apoi descrescator, timp de 15 secunde de la 0 la 100Hz
modulat - intre o si 10Hz, cand frecventa interferentei variaza liniar crescator, apoi descrescator intre 0 si 10Hz timp de 15secunde
pot varia intre 90 si 100Hz - in acelasi mod ca anterior
Proprietatile biologice
- curentul de medie frecventa pur este excitant prin efectul de sumatie temporara (efect Gildemeister)
- curentul de medie frecventa incrucisat, efectele excitatorii sunt cele ale unui curent de joasa frecventa ca rezultat al interferentei. Avand amplitudinea variabila se evita acomodarea.
- asupra nervilor senzitivi ai pielii au o actiune excitatorie foarte scazuta, datorita scaderii foarte mari a impedantei pielii la actiunea curentilor de medie frecventa. In acest fel este permisa o aplicare nedureroasa chiar la intensitati mari, deci o penetratie mai mare in tesuturile profunde.
Efectele fiziologice Avantajele fiziologice ale curentilor interferentiali:
- permit obtinerea unei excitatii adecvate, transversale prin cuplul nerv-muschi
- blocheaza reversibil conductibilitatea nervului
- permit aplicatii cu intensitati mari, nedureroase, cu penetratie mare in tesuturi si cu reducere marcata a riscurilor electrolitice cutanate (nu produc arsuri)
- contractia musculara scheletica este puternica, reversibila, repetabila
- au efect de acoperire - analgetic
- produc eliberarea de substante vasoactive efecte hiperemiante si resorbtive
Principalele efecte fiziologice
Efect excitomotor pe musculatura striata normal inervata (mai mare la frecvente<10Hz)
Efect decontracturant, la frecvente medii (12-35Hz) mai ales cu frecventa variabila (0-100Hz), prin alternanta ritmica a starii de relaxare cu cea de stimulare a tesutului muscular
Efect vasculotrofic
- hiperemiant si resorbtiv:
- direct pe vase pe musculatura neteda
- indirect prin structura neurovegetativa vasculara
- indirect prin gimnastica musculara
Efect analgetic - se modifica perceptia dureroasa prin diminuarea excitabilitatii (efect de acoperire) dar prin combaterea hipoxiilor generatoare de durere (vasodilatatie)
Tehnici de aplicare : - 2 minute cu 4 electrozi asezati in oglinda; - electrozi manusa; - electrozi spatiali
Indicatiile terpautice ale curentilor interferentiali
- afectiuni ale aparatului locomotor : posttraumatice, degenerative periferice si vertebrale
- nevrite, nevralgii
- pareze, paralizii flasce fara leziuni de nerv (faciale)
- tulburari ale circulatiei arteriala, venoasa, limfatica
- afectiuni ginecologice
- afectiuni dischinetice biliare
- distonii functionale intestinale
- afectiuni genito-urinare: retentii, incontinente vezicale
Contraindicatii
- afectiuni febrile
- TBC
- neoplazii
- stari casectice
Prescriptie : zilnic, 10-15 sedinte in total
TERAPIA CU CURENTI DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ
- frecventa curentului este mai mare de 100.000Hz.
Proprietătile fizice ale curentilor de înaltă frecventă
In electroterapie, din curentii de inlta frecventa se folosesc undele scurte (UNDE SCURTE)
Proprietatile fiziologice ale undelor scurte
Penetratia tisulară si efectul caloric cresc direct proportional cu frecventa curentilor.
Efectul caloric are urmatoarele repercursiuni fiziologice:
asupra metabolismului: creste necesarul de oxigen si de substrat nutritiv tisular, creste metabolismul. Dozele normale stimuleaza metabolismul in zonele tratate??
asupra circulatiei: se activeaza circulatia producandu-se hiepremie activa prin actiune directa locala, prin actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala, avand ca efect secundar scaderea tensiunii arteriale (in aplicatiile generale).
asupra sistemului nervos are efect sedativ in aplicatiile pe regiunea cefalica
la nivelul sistemului nervos periferic la dozare corecta creste excitabilitatea, viteza de conducere, scade reobaza si scurtează cronaxia.
asupra musculaturii - scade tonusul muscular relaxand antagonistii. In aplicatiile locale acest lucru se explica prin cresterea circulatiei locale, iar in aplicatiile cefalice prin actiunea asupra HT
creste imunitatea organismului
Efectele terapeutice ale undelor scurte
Hiperemizant ; - Analgetic; - Miorelaxant - antispastic; - Activarea metabolismului
Modalitati de aplicare a undelor scurte
- In camp condensator - pacientul se afla intre electrozi
- In camp inductor: - cu spirala continua ; - electrozi diplozi; - electrod monod
Intensitatea de aplicare
- se masoara in wati: Doza I - atermica: 5-10W
Doza II - oligotermica: 35W
Doza III - termica: 75-100W
Doza IV - hieprtermica: 100-250W
- Dozele se aleg dupa cum urmeaza
Indicatii
reumatism inflamator cronic
reumatism abarticular = tendinite, periartrite
sindroame posttraumatice
Contraindicatiile terapiei cu unde scurte
- procese inflamatorii acute sau supuratii
- manifestari acute ale afectiunilor reumatice
- afectiuni cu tendinta la hemoragii (ulcer, hemoptizii)
- procese neoplazice
- prezenta pieselor metalice (osteosinteze)
- pace-maker cardiac
- perioadele de ciclu menstrual
- sarcina
TERAPIA CU ÎNALTĂ FRECVENŢĂ PULSATILĂ
Fată de terapia cu unde scurte, înalta frecventă pulsatilă are următoarele avantaje:
Durata unui impuls este de 656 microsecunde. Durata pauzei variază în trepte, plecând de la o durată de 25 ori mai mare decât durata impulsului.
Frecventa impulsurilor este dozată în 6 trepte între 80 si 600 impulsuri pe sec. Penetratia este si ea în trepte de la 1 la 6.
Efectele calorice ale undelor se dispersează datorită pauzei mari intre impulsuri a.i. efectele biologice să aiba o durată mai lungă si o estompare lentă. Efectele biologice se sumează pt o perioadă de timp
Penetratia câmpului realizat este de maxim 20 cm, în functie de intensitate (max P 75 w)
Terapia cu penetratie de la 1 la 6 se alege in functie de constitutia organismului. La cele mai robuste se aleg trepte mai mari: 5, 6
Nu au efecte hipertermice locale
Excitatorul de aplica la mica distanta de corpul omenesc - de la contactul intim, pana la 2-3cm
Excitatorul se poate aplica si peste imbracaminte
Nu au contraindicatii. Singura contraindicatie etse pace-makerul cardiac.
Mod de actiune
- stimularea activitatii sistemului reticulo-histiocitar
- cresterea nivelului sanguin al gamaglobulinelor
- crestrea infiltratelor leucocitare
- stimualrea hematopoiezei
- favorizeaza formarea colagenului si procesele reparatorii tisulare
Efecte fiziopatalogice
- amelioreaza osteoporozele posttraumatice din sdr. Sudeck
- accelereaza procesul de calusare a fracturilor
- accelereaza resorbtia hematoamelor
- rezolva spectacular inflamatiile
- reduce edemul tisular si deteriorarile tisulare scurtant timpul de vindecare
- accelereaza cicatrizarea plagilor accidentale sau postoperatorii prin reepitelizari bune si rapide
- grabeste vindecarea arsurilor prin stimularea tesutului de neoformatie cutanat
- previne si reduce cicatricile cheloide
- favorizeaza cicatrizarea si vindecarea ulcerelor varicoase
- realizeaza o topire a calcificarilor organizate in structura partilor moi din bursite si tendinite
- favorizeaza vindecarea ulcerului peptic
- diminua spasmele musculaturii netede
Indicatiile terapeutice ale inaltei frecvente pulsatile
Ap. locomotor
- calusarea fracturilor
- osteoporozele posttraumatice - Sudeck
- contuzii, hematoame (pe partile moi)
- durioame plantare si digitale operate
- osteomileite
- bursite, capsulite retractile, teno-sinovite
- atrite cu diferite localizari, inclusiv P.R
- artroze: hidrartroze
Afectiuni musculare
- ulcere varicoase ale gambelor
- artropatii periferice
Afectiuni respiratorii
- bronsite
- faringite
Afectiuni ORL:
- rinite, sinuzite acute si cronice
Afectiuni deigestive
- boala ulceroasa, ulcer peptic
- colite acute - pusee de rectocolită ulcero-hemoragică
- _______ intestinale
Afectiuni uro-genitale
- pielonefrite acute
- cistite acute hemoragice
- inflamatii pelvine: anexite, metroanexite, parametrite
Afectiuni stomatologice:
- stomatite, gingivite, infectii bucofaciale
Afectiuni tegumentare
- herpes zoster
- arsuri
Contraindicatii: - pace-maker cardiac
Metodologie:
HIDROTERAPIA
Metodă terapeutică ce foloseste apa la diferite temperaturi si stări de agregare (solidă, lichidă sau gazoasă) în scop profilactic sau terapeutic.
După temperatură, hidroterapia se împarte în:
Hidroterapie f. rece - sub 0˚ = CRIOTERAPIA
Hidroterapia rece = 5˚ - 22˚
Hidroterapia caldă = 22˚ - 37˚
Hidroterapia fierbinte > 38˚ - 42˚
Se pot folosi si temperaturi mai mari de 42˚ până la 80˚, apa fiid sub formă de vapori.
În afară de apă - trat. - în această categorie de hidroterapie sunt introduse si aplicatiile cu: nisip, nămol, parafină.
Hidroterapia - este o metodă de terapie nespecifică; se poate asocia cu factori fizici, chimici, efectele fiind sumate: ale agentului fizic, electric sau chimic cu cel al apei.
Efectele depind însă si de reactivitatea particulară a organismului.
Efectele obtinute în aplicatiile hidroterapeutice se datoresc
efectului termic al apei
efectului mecanic datorat presiunii apei
excitantului chimic al apei - în cadrul " hidroterapiei cu apă de conductă" - de mai mică importantă.
Proprietătile apei:
Proprietatile tegumentului: Organ cu rol de protectie a organismului uman, cu structură si functii complexe, motiv pt care se aplica hidroterapia si devine eficienta:
Bazele fiziologice ale aplicatiilor hidroterapice sunt: - termoreglarea - la rece
- la cald
- circulatia periferica
Este o reactie fiziologica de adaptare la temperatura medilui inconjurator si este denumit comportament termoreglator = adăpostirea de rece
1. Termogeneza netremuranda
Creste metabolismul in anumite tesuturi sub influenta stimulilor reci si principalul mediator al acestor procese este noradrenalina (este un mecanism neuroendocrin). Se activeaza citocromoxidazele si cresc arderile tisulare, mai ales la nivelul anumitor tesuturi:
Singurul care nu participa este rinichiul. Termogeneza netremuranda este un proces adaptativ la persoanele solicitate mereu pt adaptare in emdiul rece ("calire"). Dacă expunerea la rece se prelungeste, acest tip de termogeneza este depasit si apare o altă modalitate de adaptare chimică:
2. Termogeneza tremuranda
Tremuraturile care sunt contractii musculare de diferite grade, de la tremuraturile f. fine până la cele grosiere = contractii puternice ritmice cu rol de a produce în timp cât mai scurt o cantitate de caldura care sa evite scaderea temperaturii centrale (cantitate suplimentara)
Aceasta se realizeaza prin contractia ritmica a maselor musculare care produc caldura. Este ceea ce cunoastem sub numele de tremurătură.
3. Frisonul : Este caracterizat prin contractii puternice, dezorganizate, care apar în situatia unor dereglări ale centrilor vasomotori. Reprezintă o modalitate neeconomică de termogeneza. Se produce o cantitate de caldura rapid, dar cu cheltuiala energetică mare (glucidele hepatice). La rece creste consumul de O2.
Contra răcirii organismul se apară prin cresterea capacitătii izolatoare a corpului.
Contra supraîncălzirii organismul se apără prin mărirea transferului de căldură în straturile superficiale prin activarea circulatiei superficiale
vasodilatatie, cresterea sudoratiei, cresterea ritmului respirator, secretiei salivare
la rece toate acestea sunt diminuate.
Exista 2 temperaturi critice la care organismul poate fi expus:
Există un comportament termoreglator care variază în functie de: individ; vârstă; microclimat ; îmbrăcăminte
Organismul este constituit dintr-o zona periferică si una centrală ( nucleul )
Zona periferica (coaja) = tegumentul - Are urmatoarele functii:
Tampon termic = poate ceda sau primi temperatura in functie de temperatura nucleului prin termogeneza sau termoliza.
Izolator caloric variabil - Poate face transferul de caldura prin conductie si convectie
Conductia este o cale pur fizica (adica primeste sau cedeaza caldura prin contact direct), iar convectia este o componentă fiziologică, transferul de căldură făcându-se prin jocul vasodilatatie - vasoconstrictie in functie de factorii de mediu - rece sau cald.
Comutator al stratului de tesut adipos - In mediu rece tesutul adipos are rol izolator, dar în mediu cald, nefiind irigat, nu poate pierde caldura.
Receptor caloric
Receptorii termici sunt bogati in tegument : corpusculii Krausse pt rece si Ruffini pt cald. Distributia receptorilor este definita pt rece si cald. Sunt anumite zone ale organismului care sunt mai bogate in receptori termici decat alte zone. De ex: tegumentul fetei, mainii, al fruntii, etc
Expunerea la rece determina o reactie vasculara la nivelul tegumentului in 3 faze:
a). Vasoconstrictie = 1-2 min (palid)
b). Vasodilatatie (arteriolară si venulară) pielea devenind roz - rosiatică. Este faza hiperemiei active.
c). Faza de stază - când capilarele retin sângele, curentul sangvin încetineste si apare spasmul arteriolar - ischemie - cu incetinerea schimburilor metabolice locale cu aspectul cianotic al zonei.
Excitatiile reci sunt : - între 18˚ - 35˚ ; - între 5˚ - 18˚
Aplicatiile reci au la bază jocul vasodilatatie - vasoconstrictie vasculară, care determină răspunsuri consensuale prin răspândirea reactiilor si excitatiilor în tegument ( R. OTTFRIED - MULER) si a mucoaselor (BROWN - SEQUARD)
Aplicatiile reci nu au efecte asupra circulatiei organelor interne. Aici intervin urmatoarele mecanisme:
- legea Dastre - Morat = vasele periferice (din tegumente si mucoase) actioneaza antagonist cu cele ale organelor interne
- mecanismul mobilizarii sangelui din organele interne
- reactiei consensuale = racirea cu vasoconstrictia
Excitatiile la cald
- activitatea centrilor este inhibată
- dacă temperatura centrală depaseste 37˚, centrii hipotalamici anteriori inhibă tonusul simpatic vasoconstrictor periferic si apare vasodilatatia cutanată si intră în functie sudoratia.
5. Organ efector al răcirii prin:
- perspiratia insensibilă si transpiratie
- difuziune pasivă a apei prin tegument
- functia glandelor sudoripare
Zona centrală (nucleul) - Functii:
- temperatura zonei centrale nu este uniform stabilă si omogenă, fiind între 35 - 37.5˚ C .
Se consideră ca fiind cele mai apropiate temperaturi de T0 centrală, temperatura rectală si sublinguală
- echilibrarea deficientei de temperatură în interiorul nucleului se face prin conductie ( între organe ) si prin circulattia sângelui
- nucleul are o variatie periodică a temperaturii: - diurnă: - maximă : după-amiaza
- minimă : noaptea si dimineata
- lunară - hormonală
- sezonieră.
SCHIMBURILE DE CĂLDURĂ ÎNTRE ORGANISM sI MEDIU
- convetia externă = miscarea aerului la suprafata corpului
3. Evaporarea: - sudoratiei
- perspiratia insensibila
4. Radiatia - corpul uman se comporta ca un corp negru
REACTII IN HIDROTERAPIE. In functie de tipul constitutional:
APRECIEREA EFECTULUI HIDROTERAPIEI
1. Variatiile pulsului - creste sau scade
2. Neregularitatea pulsului
3. Variatiile tensiunii arteriale
4. Reactii subiective:
- imediate: - durerea
- arsura (daca dispare reactie buna)
- tardive: - tulburari de somn
- scaderea apetitului (reactie rea)
5. Reactie dermo-epidermica
Buna = vasodilatatie suportabila
Rea = paloare, cianoza sau racire, frisoane, cefalee, alterarea starii generale
- depinde de:
- intensitatea factorului termic aplicat (rece sau cald)
- schimbul termic pe unitatea de timp si suprafata
- deficitul caloric
- echilibrul termic
- gradientul termic
- viteza de aplicare
- procesul de acomodare
HIDROTERMOTERAPIA
Apa simpla: - calda
- rece
- cu adausuri de substante chimice sau gaz
Alte tipuri de aplicatii calde/reci => abur dar cald
Parafina
Namol + factori mecanici
La statiuni = ape: - sarate
- sulfuroase
- iodurate
Forme de aplicatii: a. partiale : - compresele; - cataplasmele; - impachetarile; - frictiunile; - baile partiale ; - afuziunile
b. generale: - dusurile; - baile
COMPRESELE. Clasificare - Dupa temperatura:
18˚ - 22˚ C = 20 sec. (stimulante pt circulatia locala)
5. prieshnitz = sunt comprese reci stimulante - dureaza 2 - 6 ore pana se usuca. La inceput se produce vasoconstrictie, apoi vasodilatatie ce dureaza pana la terminarea procedurii.
Dupa regiuni: - cap; - gat; - torace; - abdominale
CATAPLASMELE = comprese in interiorul carora se pune o substanta organica sau anorganica cu consistenta ridicata la temperaturi diferite. Aici actioneaza factorul: - termic ; - chimic
Se pot folosi următoarele substante:
Umede:
Uscate:
IMPACHETARILE
A. Impachetarea umeda completa
Presupune impachetarea completa a corpului intr-un cearceaf bine udat si stors, izolarea capului apoi prin invelire cu paturi. In final are efect hiperterm
Sunt 3 faze in aplcarea impachetarilor umede complete, pe care se bazeaza efectul lor:
B. Impachetarile uscate - nu se mai folosesc
C. Impachetari speciale: - parafina; - nisip; - namol
Impachetarea cu parafina
- placa de parafina; - pensularea cu parafina; - imersia in parafina lichida
Efectul se bazeaza pe proprietatea parafinei de a ceda tegumentului o mare cantitate de caldura - producandu-se vasodilatatie importanta tegumentara cu decongestionare profunda. Are efect: - decongestiv; - decontracturant
Este indicata in contracturi musculare de diferite etiologii (nu in inflamatie!!): degenerative, posttraumatice, mai ales pt pregatirea programului de kinetoterapie ( temperatura = 40˚, durata = 20 min). Este singura metoda de aplicare a parafinei - imersia si pensularea sunt greu de suportat.
Împachetările cu nisip sau nămol au aceeasi prescriptie, pt aceleasi afectiuni ca si placa de parafina. Efectele se bazeaza pe aceleasi principii. Temperatura de aplicare = 40˚, durata aplicatiei = 20 min.
FRICTIUNILE. Sunt proceduri reci, rar alternante, niciodata calde. Se executa cu un cearceaf pe regiunea interesata, pana la incalzirea cearceafului. Se sterge apoi regiunea cu un prosop uscat, dupa care pacientul se relaxeaza o jumatate de ora. Are efect tonifiant, revigorant.
AFUZIUNILE Sunt aplicatii de apa, in jet, fara presiune, centripet la nivelul membrelor, pe trunchi se executa axial spre ceafa. Are efect de tonifiere prin actiunea reflexa asupra segmentelor medulare. Sunt indicate:
- pt astenii, distonii neurovegetative
- afuziunile alternante sunt indicate in insuficienta venoasa periferica, staza, acrocianoza, tulburari trofice asociate
Afuziunile alternante: - cald: 38˚ - 40˚C, 40 min
- rece: 18˚ - 22˚C, 20 min
= se incepe cu cald, se termina cu rece. Se fac 8 - 10 alternante pe sedinta.
Contraindicatii: - solutii de continuitate pe tegumente; - dermatite
DUSURILE. - sunt aplicatii de apa sub presiune variata, la temperaturi variate; - efectele lor se datoresc factorului termic si mecanic
Clasificarea dusurilor:
Dupa temperatura: - reci; - calde; - alternante.
Dupa forma jetului: - sul; - evantai; - rozeta
Efecte
Dusurile reci excitante
Dusurile calde calmante
Dusurile alternante cresc tonusul muscular la locul aplicarii
Dupa modalitatea de aplicare:
Dusul scotian - este un dus orizontal sub presiune, alternant. Presiunea apei in jet este de 1.5 - 2 atmosfere
Temperatura apei: -pt cald = 38˚ - 40˚C
- pt rece = 18˚ - 22˚C
Timpul de aplicare a jeturilor: cald - 40"
Rece - 20"
Alternanta: se incepe cu cald, se termina cu rece
Efecte: - excitant asupra SNC
- creste reactivitatea
- activeaza circulatia
Indicatii: - pareze, paralizii flasce
- atonii
- meteorism, constipatia
- hipotirodie
- obezitate
Dusul masaj
- combinatia manevrelor de masaj sub dusul rozeta (o ploaie de dusuri rozeta). Se practica la temperatura de 38˚ - 40˚C, 15 min .. Efecte:
- hiperemie locala importanta, atat prin efectul termic al apei, cat si menvrelor masajului
- resorbtive locale
- antialgic:- in lombalgii, dorsalgii
- spondilite
- nevrite
- mialgii
- tumefactii
- redori posttraumatice
Dusul subacval
Se executa intr-o baie generala, calda, cu temperatura apei jetului mai mare cu 1-2˚ decat a baii. Se aplica oblic sau perpendicular pe tegument, in functie de efectul pe care dorim sa-l obtinem. Forma duzei dusului se alege de asemenea in functie de efectul dorit sa-l obtinem.
Efectele aplicatiei sunt datorita temperaturii apei, presiunii hidrostatice a baii, presiunii jetului dusului, forma duzei, diferentei de temperatură dintre bai si dus. Efecte:
- decongestive, resorbtive in aplicatiile oblice la 10 cm de tegument
- tonifiante - in aplicatiile perpendiculare pe tegument la distanta mai mica de 10 cm
- sedative - forma duzei evantai sau rozeta la distanta de 10 cm de tegument, oblic
Dusul cu abur sau cu aer cald nu se mai folosesc.
BAILE. Clasificare
Dupa suprafata de imersie a corpului: - generale
- partiale
Dupa temperatura: - reci: sub 20˚
- racoroase: 21˚-23˚
- indiferente: 34˚-35˚
- calde: 36˚-40˚
- fierbinti sau hiperterme: >40˚
Dupa compozitia chimica a apei: - minerale
- sulfuroase
- de plante
Efectele sunt datorita:
- temperaturii apei (factor termic)
- presiunii hidrostatice a apei (factor mecanic)
- compozitiei apei baii
Baia indiferenta . Temperatura indiferenta = 34-35. Nu exista excitant termic, dar efectul mecanic exista prin presiunea hidrostatica a apei, care comprima discret circulatia periferica, apare oarecare accelerare a respiratiei si excitarea SNC la imersia in apa. Apoi intervine adaptarea, baia avand in continuare efect sedativ. Durata baii de 10-15 min este tonifianta, revigoranta. Intre 15-45 min efectul baii este calmant, recomandat in prurit, insomnii, nevroze, nevralgii.
Baile racoroase. Sunt baile a caror temperatura este sub temperatura de indiferenta. In prima faza la contactul cu apa intervine spasmul vascular care impiedica pierderea de caldura. TA creste putin , creste pulsul si se produce o excitatie a SNC.
A doua faza - reactiva - este dominata de vasodilatatie, aparand hiperemia activa si ca urmare o pierdere a caldurii din corp, cu atat mai mare cu cat temperatura baii este mai mica.
Baia HALFBAD - baia de jumatate. Se efectueaza intr-o cada cu pereti mai mari decat cele obisnuite, umpluta pe jumatate, bolnavul sezand usor aplecat. Se fac turnari repezi, dupa perioada de adaptare, cu o cana, izbind cu apa tegumentele.Se fac pana la 15 turnari pe spate, urmate de frictiuni puternice. Apoi se repeta procedeul si pe fata anterioara si pe membre. Indicatii: pareze, paralizii, atonii gastrice, congestii hepatice. Este folosita ca o proceudra de racire dupa bale fierbinti
Baia cu peria - efect mecanic prin frictuni cu peria ; - indicata in tulburarile circulatorii, nevroze.
Baia kinetoterapeutica. - este o baie calda in care kinetoterapeutul executa miscari de mobilizare pasive, pasiv-active, pe toate articulatiile sau tintit pe un anumit segment in scop de recuperare functionala. Apa calda este relaxanta, antialgica, facand posibila mobilizarea in absenta gravitatiei, facand miscarile mai usor de realizat.
Baile fierbinti. Se practica la temperaturi de 40˚-42˚C. Sunt intens hiperterme, temperatura cutanata creste rapid, creste si temperatura centrala, creste pulsul, TA.
Baile hiperterme. - pireto-terapeutică; - temperatura de plecare 35˚. Se fac turnări succesive de apa fierbinte astfel incet sa creasca temperatura baii cu un grad la fiecare minut. Procedura se opreste cand temperatura sub limba ajunge la 39˚-40˚C.
Indicatii:
- afectiuni neurologice degenerative
- nevrite, nevralgii
- in bolile infectioase pt efecte imunologice.
Baile partiale
- de maini
- de picioare Hauffe: -cu incalzire
- de sezut -cu racire
Cele cu incalzire se fac dupa acelasi protocol ca cea hiperterma.
Cele cu racire se fac pana la 18˚, plecand de la 35˚.
Indicatii: - tulburari trofice
- tulburari circulatorii
Baile de plante. - la temperaturi de 36˚ - cu efect sedativ prin adaosul in baie a florilor de tei, fan, musetel, (mixturi)
Baile cu bule CO2 - gazul - CO2 - aste condus prin conducte ce se distribuie in toata baia. Este baie artificiala, presiunea gazului este de 5 atm. Efectul baii cu CO2:
- chimic - se resoarbe prin tegument - cu efect excitant asupra peretilor
vasculari, producand vasodilatatie cutanta, la nivelul anastomozelor arterio-venoase
(pasiv)
- temperatura baii - de indiferenta - scade temperatura centrala cu
0.4˚-0.7˚C in 20-30 min, prin efectul vasodilatator.
Baia naturala cu CO2 are efecte benfice in tulburarile circulatorii.
TERMOTERAPIA. A doua parte a hidrotermoterapiei foloseste temperaturi ridicate (40˚-80˚) in scop terapeutic. Se folosesc vaporii de apa, aerul incalzit, nisipul (=conductibilitate mai redusa decat apa). Aceste proceduri se termina printr-o procedura de racire sub forma de baie completa, halfbad cu racire, dus rece, etc. In timpul procedurii se aplica comprese reci la ceafa, pe frunte sau inima. Sunt foarte solicitante, de aceea se aplica rar, de 2-3 ori pe saptamana. Formele termoterapiei:
Baile de abur:
- se aplica in camere speciale intr-o atmosfera supraincarcata cu vapori la 40˚-50˚. Sunt foarte eficiente pt sistemul cardiovascular.
- sunt foarte indicate in: hipotiroidii, obezitate, intoxicatii cu metale, diateza urică, reumatisme usoare??, nevralgii, nevrite.
2. Baile de abur partiale
- se practica la trunchi, membre, cap. - durata: 5-30 min
3. Baile de lumina
- folosesc aerul incalzit cu ajutorul becurilor, utilizand efectele razelor infrarosii in spatii inchise.
- sunt partiale si generale; - durata: 5-20 min
Au avantajul unei vasodilatatii puternice datorita caldurii indirecte, transipratia incepe mai devreme. Scad TA.
Efectele aplicatiilor
- spasmolitice
- resorbtive
- relaxante
- analgezice
- imunologice
CRIOTERAPIA. Expunerea de scurta durata a tegumentului la temperaturi apropiate de 0˚ sau sub 0˚C.
Efecte:
- analgezic: se reduce transmisia nervoasa
- reduc procesele inflamatorii
- reduc metabolismul local (vasoconstrictie)
Metoda foloseste
- aerul rece in flux pe tegument
- kelenul expunere rapida
- gheata sau apa cu gheata
- comprese reci 0˚ sau sub 0˚C
TERAPIA CU ULTRASUNETE
Urechea percepe sunete de circa 20000 oscilatii pe secunda.Vibratiile mecanice pendulare reprezentând sunetul - ce depasesc aceasta limita - poarta numele de ultrasunet. Frecventa undelor ultrasonice este foarte mare, fiind apreciata la 50000Hz - 3000000Hz.
Aparatele utilizate în fonoterapie furnizeaza ultrasunete cu frecvente cuprinse între 80000 si 100000Hz. Lungimea de unda a ultrasunetelor este foarte mica, putând fi localizate selectiv. Ele prezinta variatii în functie de natura mediului strabatut : gaz, lichid, solid.
Aplicarea undelor ultrasonice pe un cap omenesc produce un transfer de energii considerabil prin alterarea starilor de presiune realizate.Transferul de energie se masara în W/cm2 , si depaseste intensitatile sunetului.Acesta este un parametru important în cadrul terapiei cu ultrasunete. Undele ultrasonice se propaga sub forma unui fascicol de raze, cu viteza costanta.
Efectele fizico-chimice ale ultrasunetului
1. Efect mecanic reprezentat de vibratia pendulara, care se transmite din aproape în aproape, fiecare molecula fiind pusa în miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei.
2. Efect termic - energia ultrasonica se transforma în energie calorica în mediul traversat prin doua modalitati:
- prin absorbtia energiei undelor ultrasonice de catre mediile neomogene cu degajare de caldura si amestecare amplitudinilor vibratorii.
prin frictiunea particulelor mediului, mai ales la nivelul de separare a doua medii
3. Efectul de cavitatie este un fenomen care consta în producere de goluri în interiorul lichidului traversat, manifestându-se vizibil prin formarea bulelor de aer. Acestea se produc prin compresiunile si dilatarile succesive realizate de UUS asupra lichidului.În perioade de compresiune cavitatile dispar dupa care amestecul lichidian se reface cu eliberarea unei mari cantitati de energie, cu efecte distructive. În punctele de separare a doua medii cu densitati diferite ( os - muschi , de ex ) presiunea poate creste la câteva mii de atmosfere în temperatura la câteva sute de grade. În lichide se produce fenomenulde pseudocavitatie, caracterizat prin degazeifierea lichidului.
În practica terapeutica curenta nu se pot produce fenomene de cavitatie.
4. Efectul de difuziune consta în cresterea permeabilitatii membranelor.
5. Efecte chimice - ca urmare a actiunii ultrasunetelor, au loc procese de oxidare, reductie, depolarizare si alterare a structurii chimice a substantelor.
6. Efecte biologice ale ultrasunetelor - sunt - incomplete elucidate, se presupune ca în functie de intensitatea ultrasunetului (care se masoara în W/cm2) se produc modificari tisulare minime si reversibile, la intensitati mici. La intensitati medii au loc efecte fizico-chimice si biologice maxime (0,5-0,7W/cm2) reversibile, iar la intensitati mari (0,8W/cm2) apar modificari ireversibile.
Dozele mici de 0,1-0,5 W/cm2 (0,4 W/cm2) cresc permeabilitatea membranei celulare, se produc activari moleculare, creste activitatea de respiratie celulara, sunt activate enzimele glicolitice, se scindeaza macromoleculele glucidice, sunt activate procesele oxidative, se produc efecte reductoare (creste continutul de grupe sulfhidrice în ficat, creier,rinichi,miocard).
La nivelul tegumentului se elibereaza mastocitele, cu producere de histamina.Creste permeabilitatea celulelor tegumentare, care are ca urmare posibilitatea de a difuza prin tegument substante medicamentoase cunoscut sub numele de SONOFOREZĂ.
Dozele medii de 0,5-W/cm2 -0,7W/cm2 - produc hiperemie tegumentara, cu vasodilatatie si în tesutul subcutanat si cel conjunctiv; cu hiperemie consecutiva. Au efecte fibrinolitice prin rupere si fragmentare tisulara, fragmentarea macromoleculelor, hipermeabilizarea membranelor, cresterea metabolismului celulelor local.
Dozele mari de 0,8W/cm2 produc distructii celulare si rupturi capilare, datorita exacerbarii efectelor dozelor medii.
În tesutul muscular, efectele UUS sunt direct proportionale cu intensitatea ultrasunetelor aplicate.
Ţesutul osos, la dozele mici reactioneaza prin formare de osteofite, la dozele mari prin edeme hemoragice, necroze osoase.
La limita muschi os se acumuleaza o importanta cantitate de energie calorica, osul se încalzeste de 5 ori mai mult decât muschiul.
Ţesutul osos la nivelul epifizelor în perioada de crestere este foarte sensibil.
Sângele, supus iradierii cu ultrasunete, va determina scade proteinemia(albuminele si alfa globulinele) si creste globulinele beta, eritrocitele se concentreaza în grupuri, se încetineste procesul de coagulare
Efectele fiziologice ale ultrasunetelor: 1. Analgetice; 2. Hiperemiante; 3. Miorelaxante
Mod de aplicare: dozare
Dozarea se face în functie de
regiunea tratata (grosimea straturilor tisulare
permeabilizarea locului tratat
calea de aplicare
natura afectiunii (în spondilita doze mari)
stadiul afectiunii(în acute doze mici, în cronice doze mari)
vârsta pacientului(sub 18 ani si vârstnici doze mici)
starea generala a pacientului
Dozarea : doze mici: 0,05-0,4W/cm2
Doze medii: 0,5-0,8W/cm2
Doze mari: 0,9W/CM2-1,2w/cm2 +1 la puterea7
Pentru tesutul subcutanat si cutanat se utilizeaza. intensitati mici 0,1-0,2w/cm2iar în zonele hiperalgice chiar mai mici:0,02w/cm2
Pentru tesuul muscular dozele sunt cele medii cu insistenta pe zona de trecere tendon-muschi în disectia fibrelor musculare
Pentru tesutul osos si articulatii: pozitionarea sa fie adecvata, fracturile imobilizate în aparat gipsat se stimuleaza pentru formarea calusului, în doze mici prin ferestre în gips zonele cu vascularizatie vor fi tratate cu intensitati reduse.
Indicatiile terapiei cu ultrasunete
Patologia ap.locomotor de cauza reumatismala
-reumatismul degenerativ : artroze, spondiloze
-reumatismul inflamator cronic: artrite , spondilite
-reumatismul abarticular
Patologia ap.locomotor de cauza traumatica-ortopedica
-fracturi recente (se stimuleaza cu UUS formarea calusului
-contuzii, entorse, luxatii, hematoame, algoditrofii posttraumatice; se practica dozele progresive, de la 0,05-0,1 w/cm2 pâna la 0,5 w/cm2, 2-5 minute
-posturi vicioase: scolioze, deformari ale picioarelor
Afectiuni dermatologice: cicatrici cheloide, plagi atone, ulcere trofice ale membrelor
Afectiuni ale tesutului colagen: fibrozite, dermatomiozite, miozite, sclerodermie,Dypytren
Afectiuni neurologice: nevite ,nevralgii ,sechele ce apar dupa herpes zoster,nevroamele amputatiilor, distrofia musculara progresiva,sindroame spastice
Afectiuni circulatorii:...st I-II în aplicatii dermatomioamele paravertebrale, creasta iliaca, triunghiul lui Scarpa, boalaRaynaud când se iradiaza ganglionul stelat în regiunea supraclaviculara, în dreptul vertebrei C7-T1
Contraindicatiile ultrasonografiei
afectiuni dermatologice cu leziuni tegumentare sau nevi
tulburari de coagulare
fragilitate vasculara
stare generala alterata, casexie
tumori în toate stadiile, pre si postoperator
TBC activa, indiferent de stadiu si localizare
Stari febrile
Fenomene inflamatorii
RAA
Insuficienta cardiorespiratorie cardiopatie hipertensiva
Tulburari de ritm
Suferintele venoase: varice, flebite, tromboze
NU se vor aplica UUS pe zonele organelor integre: creier, maduva, ficat, splina, uter gravid, glandele sexuale, plamani, cordul
NU se va aplica UUS pe zonele de crestere la copii si adolescenti
FOTOTERAPIA= terapia cu lumina = utilizeaza energia radianta luminoasa asupra organismului.
Energia radianta luminoasa poate fi:
naturala (solara)
artificiala - furnizata de spectrele de iradiere emise in anumite conditii
Utilizare in scop terapeutic a luminii solare este denumita helioterapie.
Energia radianta artificiala este furnizata de aparatura medicala prin transformarea energiei electrice.
Proprietatile fundamentale ale luminii
Actiunile fizico-chimice ale luminii
1. Efectul termic
radiatiile infrarosii, cele vizibile si cele invizibile, radiatiile ultraviolete au proprietatea de a fi absorbite de ecrane sau corpuri interpuse si de a se transforma in caldura
efectul termic al radiatiilor infrarosii este mai puternic decat al ultravioletelor
2. Absorbtia
un corp care primeste un flux radiant absoarbe o parte din energia acesteia, iar o alta parte este transmisa si o alta reflectata
3. Reflexia si refractia
radiatiile infrarosii au proprietatea de a se reflecta
radiatiile ultraviolete au nivel mai scazut de reflexie
4. Efecte fotoelectrice
efect fotoconductor
efect de fotoemisie
efect fotovoltaic
5. Efecte fotochimice
se produc datorita actiunii termice
sunt = disocieri moleculare, oxidari, reduceri, _________ fotosinteze, fotolize (ex. transformarea oxiHb sanguine in metHb si activarea ergosterolului sun actiunea radiatiilor ultraviolete)
Actiunea biologica a luminii
1.Asupra proteinelor si a aminoacizilor
degradari prin procese de hidroliza , dezaminare si polimerizare. Se rup lanturile polipeptidice , cu dezagregarea ac. Ribonucleic, inhibarea sintezei de ADN (la doze mari de RUV) . Ca urmare sunt alterate metabolismul si activitatea celulara .
2.Actiunea RUV asupra sterolilor
Ergasterolul in epiderm este transformat in vit.D . Se formeaza in stratul cornos tegumentar
( superficial ). Totodata induce si cheratinizarea .
3.Actiunea asupra organismelor monocelulare si a bacteriilor
au efect bactericid prin coagularea celulei bacteriene. Distrug sau atenueaza bacilii KOCH ,
carbunosi, bacteriofagi , iar in doze mai mari virusurile . Ca urmare , RUV sunt utilizate :
i. pentru prepararea vaccinurilor ( rabia , febra aftoasa ? )
ii. pentru sterilizarea si dezinfectarea apei
iii. pentru sterilizarea si dezinfectarea aerului ( spitale , sali de operatie , scoli?? etc. )
Asupra plagilor superficiale efectului bactericid I se mai adauga si efectul trofic de stimulare a tesutului mezenchimal si efectul de stimulare a imunogenezei => contribuie la grabirea vindecarii
4.Actiunea asupra teguimentuli
difera in functie de lungimea de unda a radiatiei
=> cele infrarosii au efect caloric de profunzime
=>cele UV => 2,3 mm in tegument .
Radiatiile infrarosii(RIR): In terapie se folosesc urmatoarele lungimi de unda :
Efecte :
- au actiune calorica profunda cu cat lungimea de unda este mai scurta
- produc modificari tranzitorii in circulatia tegumentara : vasodilatatie arteriolara si capilara care sta la baza eritemului caloric care persista? 30- 40 min. , urmata rapid de o pigmentatie patata;
- edem al stratului mucos al papilelor dermice ; infilltratii leucocitare perivasculare ( la doze sub 1500 m
- dozele mari pot provoca arsuri de diferite grade in functie de intensitatea si durata expunerii , alterari sau chiar distrugeri celulare ( flictene) . La actiuni prelungite => necroze .
Pentru terapie se folosesc dozele moderate => care produc vasodilatatie subpapilara cu cresterea debitului sanguin ( vasodilatatie) crescand metabolismul local si general cu efecte trofice locale si generale.
Aplicatiile cu radiatii infrarosii se pot face in :
spatiu deschis = lampa Sohie?
spatiu inchis = baile de lumina - partiale ; - generale
Indicatiile RIR in spatiu deschis
-afectiuni locale insotite de edeme inflamatorii si staza superficiala;
-inflamatii ale tegumentului acute sau cronice:plagi superficiale,foliculite,furuncule etc.
-celulite;
-afectiuni reumatologice degenerative(spondiloza, artroza);stari contuzionale posttraumatice;
-afectiuni respiratorii acute=>catare;
-leziuni cutanate=>plagi postoperatorii, degenerative, radiodermitele, eczemele, piodermitele etc.
-tulburari circulatoriiperiferice:acrocianoze,sindr. Laynaund,arterite obliterante cu tulburari trofice;
-tulburari spastice viscerale abdominale.
Indicatiile RIR in spatiu inchis
-are caracter de termoterapie de sudatie si de solicitare generala a organismului,mai ales baile generale de lumina;
-boli cu metabolism scaut:obezitate, hipotiroidism(fara interesare cardiaca),diabet, diateze urice;
-boli reumatismale degenerative:artroze, periartrite, mialgii;
-intoxicatii cronice cu metale grele ,in care sudatia intensa permite eliminarea acestora;
-afectiuni inflamatorii cronice si subacute ale organeor genitale(metroanexite,);
-afectiuni cronice ale aparatului respirator:astm, bronsite cronice
Contraindicatii ale RIR:
-nu se aplica in perioada imediat urmatoare traumatismelor;
-nu in hemoragii recente sau riscuri de hemoragii;
-inflamatii acute,supuratii;
-stari febrile.
Radiatia ultravioleta(RUV) Efecte:
-stimularea tegumentului-este mai puternica in functie de unghiul de incidenta si lungimea de unda.Intensitatea maxima la incidenta perpendiculara si lungime de unda 280 m
-pigmentatie cutanata-se produce in 2 etape
=>eritemul actinic?=fenomen fotochimic precoce ,dupa expunerea tegumentului la RUV;
=>pigmentatie melanica -apare dupa disparitia eritemului actinic? ca urmare a expunerii teumentului la RUV(soare,artificiale,la RIR sau Rx);
=>............ progresiva a pigmentatiei;
=>exfolierea epidermului;
Dozarea RUV terapeutice
1-UV-A(I)=sau unde lungi=400-315 m .Este spectrul abundent de la lumina solara.
2.UV-B(II)=sau unde medii=280-315 m .Sunt emise de lampile cu mercur
3.UV-C(III)=sau unde scurte=sub280 m =produse de aparate prin descarcari electrice in vapori de mercur.
Exista o sensibiltate individuala la RUV ,care difera de la individ la individ.Protectia se realizeaza cu unguente topice sau injectii IV cu pirocatehina(interfera mecanismele biochimice implicate in efectele atenuate de RUV).
Indicatiile tratamentului cu RUV:
-in afectiuni dermatologice:cicatrci cheiloide,dermatite , eczeme, foliculite, furunculoza, degeraturi, eritem pernio,
herpes zoster, herpes, psoriazis.
-in pediatrie:tratamentul rahitismului,astmul infantil
-in reumatologie:afectiuni degenerative,artrita reumatoida, nevralgii
-TBC(nu in activitate)
-sindroame neurovegetative
-afectiuni ORL
-afectiuni..............
-profilactic
Contraindicatiile apicatiei RUV
-neoplazii
-TBC activa
-casexii
-CI,IC,HTA.,AVC
-insuficienta renala
-stari hemoragipare
-hipotiriodia
-nevroze
-sarcina
-fotsensibilitate
Tehnica aplicarii RUV:
-lampi cu cuart
-lampi cu mercur
-lampi cu electrozi de carbune
-lampi cu arc voltaic
Se fac aplicatii locale si generale.
Inainte de inceperea tratamentului se face biodozimetria=masurarea timpului minim necesar pt obtinerea celui mai slab eritem pe tegument , adica eritem perceptibil (care dispare dupa 24 ore) la o anumita persoana, cu o anumita sursa de UV ,de la o distanta fixa( 75 sau50cm).Se efectueaza cu lampa .................Se va face trat. prin aplicatie perpendiculara.Se creeaza 4 campuri de expunere-(1-4 minute).Se alege doza cu eritemul cel mai inofensiv pt tegument.
In functie de eritemul rezultat:-gradul I-culoare rosie slaba
-gradul II-rosu net ,urmat de pigmentatie
-gradul III-reactie putin pala, inconjurat de lizereu rosu viu, urmata de descuamare
-gradul IV-rosu aprins cu aspect de arsura,insotit de edem
De obicei se alege biodoza care a determinat eritem de gradul doi.
Bazele anatomici ale kinetologiei
In evolotia umana miscarea complexa a specializat un aparat diferentiat-aparatul locomotor care are ca unitate componenta de baza-unitatea kinetica,alcatuita din articulatie,muschi,nerv.
Rolul fiecarei structuri -din acestea trei-are un rol bine precizat dar care actioneaza ca un tot in interdependent,de aici denumirea de aparat,NEUROMUSCULOKINETIC.
ARTICULATIA
Reprezinta ansamblul partilor moi prin care se unesc doua sau mai multe oase vecine (testut)
Sunt mai multe feluri de articulatii:
A)dupa mobilitate
1)articulatii fibroase=unirea se face prin tesut conjuctiv.Sunt foarte putin mobile si datorita formei suprafetei osoase articulare care congrueaza perfect cu cea opusa (exemplu:articulatiile cutiei craniene sau cele interapofizare vertebrale.
2)articulatii cartilaginoase=unirea se face prin fibrocartilaj si nu prin cartilaj hialin.Articulatia permite o anumita miscare.De exp:simfizele pubiene dar si articulatia intervertebrala (fibrocartilajul discal).
3)articulatii sinoviale=unirea se face prin caposula,existand o cavitate intre suprafetele articulare ,care permite miscari ample. Aceste articulatii sunt ca diartrope.
B)dupa forma suprafetelor :articulari care determina tipul de miscare posibila in respective articulatie.Din acest punct de vedere diartrozele se calsifica in:
1)articulatii plane(artrodii in care miscarea este mai mult de alunecare. De ex::articulatiile oaselor capului sau trunchiului.
2)articulatii sferoide (evartroze) care sunt formate dintr-o suprafata articulara sferoida si alta cancava ca o cupa(de ex;articulatia coax -femurala ,sh?). Acest tip de articulatii permit o foarte mare mobilitate in mai multe planuri.Astfel de articulatii sunt denumite articulatii total libere.
3)articulatii cilindroide sau balamale cu cele doua variante:
-trohleara=articulatia cotului
-trohoida=articulatia radiocubitala
4)articulatii elipsoidale,cu cap articular cotiliodian ca la articulatia genunchiului
5)articulatii selare cu una din suprafete cancava si cu cealalta convexa (ca articulatia trapezometacarpiana a policelui).
C)dupa gradele de libertate a numarului de directii de miscare:
-gradul 1 de libertate :plane,cilindroide,elipsoidale)
-gradul 2 de libertate :selare
-gradul 3 de libertate :sferoidale.
Structura articulatiei diartroide
a)cartilaju hialin care acopera extremitatile osoase formand suprafelete articulare. Au grosime variabila in functie de zonele de presiune:mai mare in zonele de maxima presiune articulara.Nu este irigat (nu are vase sangvine) deci nu se poate regenera sau cicatriza.Este rezistent la agresiuni.este numit deci osul subcondral si deci lichidul sinovial prin imbibitie. Este lipsit de inervatie.Au elasticitate datorita fibrelor colagene care sunt compresibile.
b)bureletul fibrocartilaginos=este present in enartroze unde suprafetele articulare nu sunt egale ca in capul articulatiilor c-f sau s-h. Cavitatile articulare (glenoida si cotiloida) sunt marite ca suprafata de aste burelate circulare pentru a asgura siguranta articulara.
c)capsula articulara=structura conjunctiva complexa formata din doua straturi-cel extern fibros in continuarea periostului si cel intern sinovial.Capsula se prinde pe epifize ca un manson,de periost,de bureletul fibrocatilaginos pana la nivelul cartilajului.La articulatiile cu grad mare de libertate capsula inveleste si cativa cm din metafiza.In anumite locuri,capsula intarita de fascicole fibroase numite ligamente capsulare care au rol in limitarea miscarilor.
In alte locuri,capsula este extreme de subtire sau chiar lipseste.In aceste locuri capsula herniaza in jurul tendoanelor si chiar sub musculatura periarticulara ,formand funduri de sac sau pungi sinoviale-formatiuni ce faciliteaza alunecarea tendomusculara in timpul miscarii articulatiei.
Capsula delimiteaza cavitatea sinoviala.
Capsula este inervata senzitiv,are si baroreceptori si mecanoreceptori,precum si fibre postganglionare cu rol vasomotor.
d)sinoviala=tapeteaza intern capsula ,formand fundurile de sac si o serie de pliuri interne,interarticulare,bine vasularizate (vilozitati sinoviale).Imobilizarea articulara indelungata,determina proliferarea acestui tesut conjunctivo-histiocitar organizandu-l si blocheaza articulatia.
e)lichidul sinovial=scalda cavitatea articulara ,fiind generat de sinoviocite,de transudatul plasmatic si produsele de descuamatie sinoviale si cartilaginoase care apar in timpul miscarii.Asta are rolul de a hrani,curata,lubrefia cavitatea articulara.
f)ligamentele para-articulare=sunt externe articulatiei,realizeaza stabilitatea si rezistenta articulara,participa la ghidarea miscarii blocand excesul de miscare ,regularizand forta musculara.Sunt bogat inervate.
MUSCHIUL - este elementul motor al miscarii si reprezinta elemental cel mai important al kinetologiei ( chiar inaintea articulatiei ).Este componenta finala a complexului neuromuscular sau a " unitatii motorii "
Este vorba de mushiul sriat care participa la miscare.Sunt 430 de muschi striati in tot organismul uman si reprezinta 40-45 % din greutatea lui.
Macroscopic mushiul striat are urmatoarele componente : corpul muscular, tendonul, jonctiune tendo-musculara, tecile sinoviale, bursele seroase anexe.
1.Corpul muscular Muchii unui segment au la exterior o fascie comuna.
Fiecare corp muscular are unu manchon conjunctiv cu rol protector la efort perimisiumul extern
Intre perimisiumul si fascia comuna este un tesut lax conjunctiv care permite alunecarea planurilor in timpul contractiei. Din perimisiumul extern pornesc o serie de septuri conjunctive, spre interiorul corpului muscular pe care il separa in fascicole musculare mai groase sau mai subtiri in functie de grosimea muschiului.Aceste septuri formeaza in totalitate perimisiumul intern sau endomisiumul.
Fiecare fascicol cuprinde 10-30 de fibre musculare.
Fibra musculara este celula musculara si este formata din : membrane=sarcolema, protoplasma = sarcoplasma, nuclei = sarcolemali, structuri citoplasmatice diferentiate specifice miofibrile.
Fibra musculara poate fi de cativa cm sau 25-35 cm (m. sartorius) iar grosimea ei de la 10 la 150µ.
Sarcolema = membrana celulei musculare, are pe fata interna nucleii sarcolemali paraleli cu axul lung al fibrei. Are o grosime de 20-100Ĺ. In sarcolema sunt plasate: partea postsinaptica a placii motorii (unica la fibrele albe si multipla la fibrele rosii) si inceputul invaginarilor tubulare ale sistemului tubular "I"prin care se dirijeaza impulsurile nervoase spre elementele contractile
Sarcoplasma - Este o protoplasma nediferentiata, in care se gasesc miofibrilele. Cantitatea de sarcoplasma difera in functie de activitatea musculara: mai bogati in sarcoplasma sunt muschii cu activitate permanenta=muschii rosii. Cei cu activitate redusa sunt saraci in sarcoplasma se contracta rapid si obosesc repede=muschii albi.
In sarcoplasma mai sunt: granule formate din mitocondrii (sarcozomi), grasimi, lipoproteine.
ocupa 2/3 din spatiul intracelular. Sunt orientate de-a lungul fibrei musculare, paralele intre ele, aparand ca o structura tigrata, prin alternanta de zone intunecate si clare.
Sunt compuse din miofilamente de actina si miozina, aranjate longitudinal care determina discul clar = actina si discul intunecat = miozina
se grupeaza in jurul nucleilor, a placii motorii si intre elementele contractile. Sunt purtatorii echipamentului enzimatic celular, care metabolizeaza acidul piruvic pana la CO2 si H2O. Ei sunt rezervor de energie, stocand ATP.
proteine sarcoplasmatice: - mioglobina ; - enzimele
proteine miofibrilare: - miozina, - actina; - tropomiozina; - troponina
proteinele formatiunilor subcelulare
proteinele stromei
2.TENDONUL - Este un organ rezistent, inextensibil, format din fascicule conjunctive (fibre de colagen) legate intre ele printr-o substanta fundamentala ca un ciment. Printre fibrele de colagen se afla celulele tendinoase=tenocitele. Ca si la muschi, tendonul are septuri conjunctive care separa fasciculele tendinoase. Aceste despartituri alcatuiesc pertendonul interb si se desprind din peritendonul extern.
Tendonul se insera direct pe os sau prin periost. In primul caz continua fibrele de colagen ale osului.
Unele tendoane strabat canale osteofibroase, se invelesc de teci sinoviale, care permit o mai buna alunecare a tendonului
Sub raport structural si functional muschii sunt: - tonici - de tip I - extensori
fazici - de tip II - flexori
Muschii tonici = sunt superficiali, sar doua articulatii, au tendoane lungi, realizeaza contractii rapide si obosesc repede _________ contractii tonice sau fazice.
In componenta muschilor exista fibre fazice (albe) si fibre musculare tonice (fibre rosii).
Intr-un muschi predomina unul saumai multe tipuri de fibre. Astfel in muschii flexori, in vastul extern, gemeni, semimembranos, muschii posturii, predmina fibrele rosii, in timp ce in extensori - vastul intern, solear, semitendinos, predomina fibrele albe.
Fibrele albe sunt sarace in mioglobina, mitocondrii si enzime oxidative. Rezervele ATP sunt reduse, vascularizatie saraca. In aceste fibre albe, contractiile sunt rapide, fazice pt ca au o singura sinapsa neuromusculara, iar stimulul genereaza potentiale de actiune care se propaga in tot muschiul. O astfel de contractie se face cu cheltuiala energetica mare, motiv pentru care fibra oboseste repede.
Fibrele rosii sunt bogate in mioglobina, mitocondrii, ATP. Sunt bine vascularizate, au mai multe sinapse neuromusculare care determina potentiale de actiune propagate. Raspunsul _____ este de intensitate redusa, dar de durata lunga, cu consum energetic mic, deci obosesc greu.
CERTIFICAREA MIsCĂRILOR ÎN RAPORT CU PLANURILE ANATOMICE
Miscările se clasifică în raport cu planul anatomic de miscare după cum urmează:
în plan frontal : flexia si extensia
în plan sagital: abductia si adductia
în planuri multiple: circumductia
în axul lung al segmentului: rotatiile
Miscările în plan frontal sunt flexia si extensia
Miscările de flexie sunt definite ca fiind miscările de îndoire fată de pozitia initială - ortostatică.
Miscările de extensie - sunt definite ca fiind opuse acestora si au loc în sensul revenirii la pozitia ortostatică sau în sensul exagerării acestei pozitii.
Nu întotdeauna aceste miscări sunt denumite ca atare.
La umăr, de exemplu - miscarea de flexie se numeste si anteproiectie sau anteductie, iar cea de extensie → retroproiectie sau retroductie.
De asemenea, la laba piciorului flexia gleznei are loc în plan anterior, în timp ce flexia labei din articulatia mediotarsiană are loc în plan posterior. De aceea se preferă termenul de flexie dorsală în loc de flexia labei piciorului si termenul de flexie plantară în loc de extensia labei piciorului.
Miscările în plan sagital sunt abductia si adductia , după cum segmentul se îndepărtează sau se apropie de planul sagital.
Miscările de înclinare laterală si de revenire a trunchiului se realizează fată de planul mediosagital.
Pentru miscările distale ale membrelor, terminologia este diferit înteleasă. Planul sagital fată de care se face orientarea nu este acelasi pentru toti autorii: scoala franceză consideră că acest plan mediosagital este planul mediosagital al trunchiului, pe când scoala germană si cea anglosaxonă, care folosesc termenul de NBA, consideră că acest plan este planul mediosagital al membrului care execută miscarea.
Astfel, ducerea labei piciorului spre înăuntru este denumită si adductie, iar în exterior abductie.
Miscarea care se execută concomitent pe mai multe planuri este circumductia, adică miscarea prin care segmentul descrie un con, cu baza mai mare sau mai mică, al cărui vârf este reprezentat de axul articulatiei.
Rotatiile se execută în axul lung al segmentului si pot fi interne sau externe.
La antebrat aceste miscări se numesc: pronatie (rotatie internă) si supinatie (rotatie externă).
MASAJUL
Este o metodă de tratament care are la bază contactul tegumentului bolnavului cu mâna terapeutului.
Pielea (tegumentul) este un organ complex cu multe functii: protectie, sensibilitate tactilă, termică, de secretie, de absorbtie.
Actiunea fiziologică a masajului
antialgică;
decontracturantă - relaxantă;
trofică;
sedativă.
Tehnica masajului:
EFLEURAJUL ( netezirea )
Presiunile
Frământarea - PETRISAJUL
Frictiunile
Vibratia
Percutia
Aceste manevre se execută succesiv, intercalându-se între ele obligatoriu - 2 - 3 minute din prima tehnică - efleurajul - Aceasta are efect sedativ, fiind manevră de suprafată, usoară; presupune alunecarea mâinilor pe tegument fără apăsare sau presiune asupra tesuturilor subiacente. Efleurajul este sedativ, decontracturant.
Efectele celorlalte manevre de masaj (exceptând efleurajul) →
vasodilatatie superficială prin cresterea temperaturii cutanate;
stimulează terminatiile nervoase crescând excitabilitatea nervoasă;
pe muschi determină contractii musculare, prin reflex miotatic;
pe musculatura paravertebrală solicită functiile simpaticului paravertebral;
aplicate pe punctele reflexogene, produc efecte în profunzime în functie de dermatomul pe care se aplică manevrele de masaj.
Aceste manevre sunt indicate atunci când se urmăreste cresterea tonusului si fortei musculare → nu se aplică în cazul în care urmărim efecte sedative.
KINETOTERAPIA=generalitati-istoric-bazele anatomice si fizice ale kinetoterapiei
Definitie =ramura a stiintelor biologice care se ocupa cu studiul miscarilor locomotorii-kinetiologie; pornind de la termenul "kinetos" care inseamna miscare -kinetoterapia-terapia prin miscare.
Locomotia animala este cea mai desavarsita forma de miscare a materiei vii, forma care subordoneaza si inglobeaza toate celelalte forme de miscare biologica. In cadrul locomotiei animale locomotia umana oupa un loc deosebit atat prin caracterele ei cat si prin ontogenia ei.
Formele superioare ale miscarilor nu pot fi explicate integral prin aplicarea legilor formelor inferioare de miscare. Miscarea biologica (viata si locomotia organismelor vii) nu poate fi explicate numai pin aplicarea legilor mecanice, fizice sau chimice. Miscarea biologica este o forma superioara de miscare, care dispune de calitati si mecanisme noi, caracteristice acestor forme. In cadrul acestor mecanisme si calitati formele inferioare de miscare nu sunt fundamentale ci auxiliare ........... Natura biocurentilor nervosi si musculari desi asemanatoare nu este identica naturii curentilor electrici. Segmentele osoase nu actioneaza ca niste simple parghii iar forta lor de actiune nu se poate determina matematic apelandu-se la formulele clasice ale fizicii. In miscarea umana intervin o serie de factori cum sunt: componenta articulara, .........., interventia muschilor periarticulari, integrtitatea sistemului nervos si centrilor periferici. Miscarea a precedat conditiile indispensabile aparitiei materiei vii. In aparitia materiei vii se disting 3 stadii evolutive: chimic, coloidal si morfologic.
Kinetoterapia =in functie de particularitatile morfofunctionala si calitatile neofunctionale ale organismului uman- se poate defini ca: * forma active ; * forma partial active ; * forma pasiva
Tipurile de statica si locomotie
Statica si locomotia reptiliana
Cvadripedia
Brahiatia
Bipedia
1.Statica si locomotia reptiliana este intalnita la taratoare care isi mentin axul longitudinal in contact cu solul si se deplaseaza vermicular rin tarare.
2.Cvadripedia reprezinta tipul de postura si locomotive al animalelor patrupede la care centrul de greutate este situat anterioraproximativ deasupra membrelor inferioare la nivelul toracelui
3.Brahiatia este tipul de postura si locomotie al primatelor care folosesc membrele superioare (anterior) pentru atarnare si deplasare in copaci. Centrul de greutate este plasat mai posteror, cam la mijlocul trunchiului. Tipar: maimutele- urangutanul.
4.Bipedia - tipul de postura si locomotie characteristic omului folosind membrele inferioare pentru statica si locomotive. Centrul de greutate este plasat tot la nivelul trunchiului dar mai jos. Celelalte speii de animale folosesc bipedia ocazional (ursii). Bipedia umana se deosebeste fundamental de postura si locomotia ocazionala a celorlalte animale.
Pozitia bipeda caracteristica omului se numeste ortostatism. Pozitia anatomica corecta corespunde pana la un anumit punct pozitiei de drepti din gimnastica: membrele inferioare lipite cu piioarele in unghi drept pe gambe, genunchii si soldurile extinse. Membrele superioare sunt lipite de partile laterale ale trunchiului cu coatele extinse, antebratele rotate in afaraiar palmele cu degetele extinse. Aceasta este denumita si pozitia "0" sau "neutrala" si se foloseste in ....... reprezentand pozitia de start. Planurile anatomice sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. In raport cu orientarea fata de pozitia anatomica se determina 3 categorii principale de planuri anatomice: panuri frontale, sagitale si transversale.
Planurile frontale = sunt dispuse parallel cu fruntea deci vertical si latero-lateral si impart corpul intr-o parte anterioara si una posterioara. Planul frontal care imparte greutatea corpului intr-o jumatate anterioara si una posterioara se numeste plan mediofrontal.
Planurile sagitale = sunt dispuse vertical si anteroposterior si impart corpul intr-o parte dreapta si una stanga. Planul sagital care imparte greutatea corpului intr-o jumatate dreapta si una stanga se numeste plan mediosagital.
Planurile transversale = sunt dispuse orizontal si impart corpul intr-o parte superioara si una inferioara. Planul transversal care imparte corpul intr-o jumatate superioara si un inferioara se numeste plan mediotransversal.
Centrul de greutate al corpului -sau de gravitatie poate fi definit ca fiind punctul corpului asupra caruia actioneaza rezultanta fortelor gravitationale si care se gaseste la intersectia planurilor mediofrontal, mediosagital si mediotransversal(undeva la nivelul simfizei pubiene)
|
