Bacteriile strict anaerobe sunt microorganisme care nu se dezvolta decāt īn absenta oxigenului, prezenta acestuia fiind foarte toxica culturii, chiar la o presiune de numai 10 atm. Bacteriile anaerobe sunt implicate īn etiologia unor infectii umane severe dar, īn acelasi timp, sunt cele mai frecvente microorganisme care colonizeaza organismul uman, avānd un rol important īn mentinerea echilibrului ecologic al florei normale.
Numeroase specii bacteriene anaerobe fac parte din flora normala a tegumentului, mucoaselor orofaringiana si nazofaringiana, tractului gastro-intestinal si tractului uro-genital (mai frecvent colonizeaza uretra si vaginul).
Cunoasterea bacteriilor anaerobe ce colonizeaza diferite situsuri ale organismului este esentiala, deoarece majoritatea infectiilor anaerobe sunt endogene, cu bacterii ce fac parte din flora normala. Exista doua gr 14514v2122o upe principale de germeni anaerobi:
1. Germeni anaerobi exogeni, sporulati, toxigeni, care apartin genului Clostridium si au ca habitat natural solul, dar pot fi īntālniti si īn intestinul unor animale si chiar al omului, mai ales sub forma de spori si care īn conditii favorabile au capacitatea de a germina.
Infectiile exogene cauzate de germeni anaerobi includ infectii alimentare, gangrena gazoasa, fascita necrozanta, celulita crepitanta, botulismul, tetanosul, gastroenterita si enterita necrotica (determinata de Clostridium perfringens).
2. Germeni anaerobi endogeni, nesporulati, netoxigeni, pot fi virulenti pentru om desi habitatul lor natural este chiar mucoasa unor cavitati naturale ale omului si animalelor.
Semnificatia clinica Infectiile de origine exogena produse de clostridii sunt gangrena gazoasa, tetanosul, intoxicatia botulinica si toxiinfectia alimentara cu Cl.perfringens.
Cl. difficile din flora normala a intestinului produce, īn anumite conditii, infectii ale tractului digestiv care se pot transmite si interuman. Clostridiile endogene din flora comensala pot initia infectii grave īn conditii deosebite ca, de pilda, traumatisme, interventii chirurgicale, imunosupresie etc.
Habitat: sunt bacterii cu habitat mixt: foarte raspāndite īn natura (sol, apa, aer, praf), si totodata facānd parte din flora saprofita a tubului digestiv, vaginului, sau cailor aeriene superioare ale omului si animalelor.
Morfologie, caractere culturale: sunt bacili gram pozitivi, anaerobi (aerotoleranti), sporulati, cu sporul dispus central. Au caractere culturale comune, deosebindu-se doar prin tipul de toxina produs (au fost descrise 5 tipuri antigenice de toxine notate de la A-E).
Patogenie: Principalele specii cu rol īn patologia umana sunt: Clostridium perfringens, Cl. oedematiens, Cl. septicum, Cl. histolyticum, Cl. bifermentans, Cl. falax (germeni ubiquitari izolati din sol, apa, aer dar sunt si comensali ai intestinului).
Clostridium perfringens se multiplica mai ales īn tesuturile lezate (postraumatic, postchirurgical), īn care vasoconstrictia si diminuarea fluxului sanguin induc ischemia locala. Prezenta ionilor de Ca 2+ si a bacteriilor aerobe asociate, sunt considerate factori favorizanti ai infectiei. Germinarea sporilor (endogeni, sau introdusi īn mod accidental īn organism) si multiplicarea bacteriilor este urmata de eliberarea toxinelor la nivelul portii de intrare. Toxinele (fosfolipaza, lecitinaza) produc efecte toxice grave, generale (cu o mortalitate de 100% a cazurilor netratate si 25% a celor tratate). Au loc tulburari hemolitice, necroze musculare, tulburari de coagulare (prin leziuni ale trombocitelor si leucocitelor). A fost descrisa o crestere a permeabilitatii vasculare, cu afectarea functiei miocardului (cu hipotensiune, bradicardie, īnsotite de soc deseori fatal).
Clostridium perfringens de tip A alaturi de enterobacterii, enterococi, este considerat a fi agentul etiologic principal al gangrenei gazoase, infectie invaziva grava a tesuturilor subcutanate (celulita anaeroba) si musculare (gangrena gazoasa propriu-zisa), cu punct de plecare de la o plaga ce ofera conditii de anaerobioza. Infectia se generalizeaza rapid. CO2 rezultat īn tesuturi īn urma metabolismului bacterian duce la aparitia crepitatiilor īn timpul compresunii tesuturilor afectate. Plaga este de regula postraumatica, consecutiva unor accidente de circulatie sau de munca, soldate cu fracturi deschise, si prezenta de pamānt sau corpuri straine īn plaga. Forma postoperatorie survine deseori īn cazul chirurgiei septice viscerale, ortopedice, sau īn cazul amputatiilor efectuate la diabetici. Au mai fost descrise cazuri de mionecroza consecutive injectiilor intramusculare cu medicamente vasoconstrictoare, precum si o forma clinica spontana, caracteristica cancerului colic.
Clostridiile mai pot produce septicemii postpartum sau postabortum, precum si toxiinfectii alimentare (prin ingerarea sporilor, si eliberarea de enterotoxine de catre formele bacteriene vegetative).
Diagnosticul de laborator presupune izolarea si identificarea clostridiilor din produsele recoltate (secretii din plaga, sānge, materii fecale) īn functie de tipul si localizarea infectiei. Tipizarea (identificarea speciei) se face prin boala experimentala la soarece.
Sensibilitatea la antibiotice: Clostridiile gangrenei gazoase sunt sensibile la penicilina G, eritromicina, ampicilina, metronidazol, cefoxitina si īn mod natural rezistente la tetraciclina.
Epidemiologie, preventie
Profilaxia consta īn toaleta plagilor, īndepartarea corpurilor straine si a tesuturilor necrozate, antibioterapie profilactica, asepsia riguroasa a gesturilor operatorii.
Tratamentul este o urgenta chirurgicala, prognosticul bolii fiind influentat de precocitatea instituirii sale. Posibila prezenta a unei flore de asociatie impune asocierea īn terapie a unei b-lactamine cu un aminoglicozid si metronidazol. Oxigenoterapia si masurile de reanimare sunt indispensabile. Īn cazul toxiinfectiilor alimentare rehidratarea si tratamentul simptomatic sunt suficiente.
Habitat: foarte frecvent raspāndit la suprafata solului, unde poate supravietui timp īndelungat sub forma sporulata. Face parte de asemenea din flora normala a tubului digestiv al unor numeroase specii animale, fiind eliminat la exterior prin materiile fecale ale acestora.
Morfologie: bacil gram pozitiv anaerob, sporulat, cu sporul dispus terminal (are aspect de "maciuca", "racheta de tenis", etc.).
Semnificatia clinica. Cl. tetani se gaseste īn tractul intestinal al animalelor (bovine, cabaline, ovine) care elimina bacilul sub forma vegetativa. Odata eliminat, gaseste conditii nefavorabile si sporuleaza, putānd fi izolat din sol. Sporularea este favorizata de conditiile de anaerobioza, precum si de contaminarea concomitenta cu germeni piogeni. Sporii patrund prin poarta de intrare reprezentata de plagi ale tegumentelor sau mucoaselor ce pot fi: mici (taiate sau īntepate) murdarite cu pamānt sau mari cu tesuturi necrozate, zdrobite ce contin corpi straini. Mai rar se infecteaza bontul ombilical la nou-nascuti, tratat īn unele tinuturi tropicale cu balegar de vita (septic). Boala produsa de Cl. tetani este tetanosul.
Sporii germineaza la poarta de intrare unde elaboreaza toxina tetanica care difuzeaza īn organism, bacilul ramānānd cantonat la poarta de intrare. Exotoxina prezinta doua componente, tetanospasmina ce actioneaza asupra sistemului nervos central la nivelul centrilor motori unde inhiba elaborarea de acetilcolina si se fixeaza de gangliozide, iar la nivelul sinapsei neuro-musculare blocheaza elaborarea mediatorilor chimici rezultānd spasme musculare īn crize paroxistice la cea mai mica excitatie si tetanolizina cu efect cardiotoxic. Din punct de vedere clinic, dupa o perioada de incubatie de 6-15 zile, timp īn care are loc difuzia toxinei, apare contractura musculara, initial localizata (trismusul), iar apoi generalizata. Moartea se produce prin paralizia spastica a muschilor respiratori.
Diagnosticul tetanosului este clinic. Diagnosticul de laborator este un diagnostic de confirmare care se solicita numai cānd trebuie stabilita responsabilitatea medicala pentru un caz de tetanos (postoperator, postpartum, cu punct de plecare de la bontul ombilical etc.).
Tratament:
-curativ, prin administrare de ser antitetanic si anatoxina,
-preventiv, prin vaccinare si toaleta chirurgicala a plagilor. Vaccinul DTP (anti diftero-tetano-pertususis) face parte din vaccinarile obligatorii ale copilului si se administreaza la scurt timp dupa nastere sub forma unor injectii subcutanate, la o luna interval, cu rapel la 7 ani.
Habitat: este o bacterie cu un habitat mixt: suprafata solului si rareori īn intestinul animalelor. Uneori poate contamina legumele si fructele conservate.
Morfologie, structura: sunt bacili gram pozitivi anaerobi, mobili, cu capetele rotunjite, sporulati, cu sporul (termorezistent 3-5 ore la 100 C) dispus subterminal. Sintetizeaza 6 tipuri de toxine, antigenic distincte (notate de la A-F) si eliberate prin autoliza celulei. Cel mai frecvent asociate patologiei umane sunt tipurile: A, B si F. Sunt toxice īn doza foarte redusa.
Patogenie: Clostridium botulinum, este agentul patogen al botulismului, o intoxicatie alimentara fatala, produsa prin ingerarea de alimente ce contin toxina botulinica. Foarte sensibil la oxigen, prolifereaza īn alimente īn care exista un anumit grad de anaerobioza: conserve de legume, peste sau carne (toxina eliberata produce gaz care bombeaza capacul conservei), mezeluri, sunca ( īn are loc o dezvoltare caracteristica "īn cuiburi"), cārnati afumati etc. Intoxicatia survine la 18-96 de ore postprandial. Toxina, (termolabila) ingerata rezista la actiunea sucului gastric, patrunde īn intestin, de unde ajunge īn circulatia generala pe cale limfatica si actioneaza asupra sistemului nervos prin blocarea eliberarii de acetilcolina la nivelul sinapsei neuro-musculare. Se produce paralizia flasca a musculaturii buco-faringiene (disfagie, greturi, varsaturi), cu paralizia īn final a muschilor respiratori.
Diagnosticul de laborator are rolul de a confirma diagnosticul clinic si urmareste evidentierea toxinei botulinice īn ser, materii fecale, continut gastric, varsaturi si mai rar a bacilului botulinic īn materiile fecale. Tipizarea toxinei botulinice, care are 7 tipuri antigenice (de la A la F), se poate face prin boala experimentala la soareci.
Tratament: Este o maladie cu declarare obligatorie. Profilaxia se refera la supravegherea procesului de fabricare a conservelor.
Tratamentul curativ este simptomatic si se efectueaza īn servicii de terapie intensiva.
Acestia reprezinta un al doilea grup de microorganisme, anaerobe, patogene pentru om. Ele cuprind un ansamblu de bacterii foarte diferite din punct de vedere morfologic si functional, dar care au ca trasaturi comune anaerobioza, comensalismul cutaneomucos si potentialul patogen.
Frecventa infectiilor cu germeni anaerobi nesporulati este īn continua crestere, acestea fiind prin excelenta bacterii "oportuniste". Cel mai frecvent dau infectii īn asociatie cu alte specii microbiene.
Nu vom insista asupra diagosticului de laborator, care urmeaza principiile generale de izolare si identificare a germenilor anaerobi, dar vom prezenta īn linii generale taxonomia acestor germeni, care a suferit mari modificari īn ultimul deceniu si semnificatia lor clinica.
Bacilii gram negativi strict anaerobi sunt cuprinsi īn familia Bacteroidaceae. Ei fac parte din flora comensala a mucoasei respiratorii, a tractului digestiv si a tractului genital. Din cele 20 de genuri, importante īn patologia umana sunt genurile Bacteroides, Prevotella, Prophyromonas si Fusobacterium. Speciile acestor genuri sunt implicate īn etologia bolii periodontale.
Diagnosticul infectiilor produse de bacilii gram negativi anaerobi consta īn izolarea si identificarea lor din produsele patologice. Īntrucāt fac parte din flora normala a organismului, produsele contaminate cu aceasta flora nu pot fi prelucrate. Diagnosticul este foarte laborios, dureaza mult (4 saptamāni) si implicatia lor etiologica trebuie corelata cu realitatile clinice. Izolarea lor din produse normal sterile are īntotdeauna semnificatie patologica.
Sensibilitatea la antibiotice a bacililor gram negativi anaerobi este diferita constituind un criteriu de identificare.
Propionibacterium acnes este agentul etiologic al acneei juvenile īn asociatie cu alte microorganisme. Are o morfologie similara corynebacteriilor.
Actinomicetele sunt bacili gram pozitivi anaerobi, nesporulati care cresc sub forma de filamente. Ele fac parte din flora normala a cavitatii bucale de unde pot initia, īn anumite conditii infectii endogene. Specia cel mai frecvent īntālnita īn patologia umana este Actinomyces israelii, īn asociatie cu alte microorganisme anaerobe ale cavitatii bucale (Bacteroides spp). Dintre infectii mentionam actinomicoza cervicofaciala, toracala, abdominala, parodontita etc.
Diagnosticul este bacteriologic. Examenul microscopic direct al puroiului recoltat din abcese este de mare valoare, deoarece morfologia filamentoasa, ramificata a actinomicetelor este caracteristica. Din puroiul recoltat, care este grunjos se zdrobesc 2-3 grunji (formati prin agregarea filamentelor germenilor ramificati) īntre 2 lame. Lamele se despart, si fiecare se coloreaza Gram. Cultivarea se face pe medii complexe īn conditii de anaerobioza si dureaza mult.
Cocii gram pozitivi strict anaerobi sunt cuprinsi īn genurile Peptococcus si Peptostreptococcus. Ei fac parte din flora normala a cavitatii orale si produc infectii numai īn asociere cu alti anaerobi. Patrund prin solutii de continuitate ale pielii īn profunzime, unde produc īmpreuna cu alte specii infectii purulente subacute de tipul abceselor cerebrale, otitelor, sinuzitelor etc. Pot participa de asemenea īn infectii ale tractului respirator inferior si ale regiunii abdominale (peritonita, apendicita, abces hepatic etc).
Ca si īn cazul celorlalti germeni anaerobi endogeni nesporulati, diagnosticul este dificil si dureaza īn timp.
Sunt reprezentati de genul Veillonella care face parte din flora normala a cavitatii orale. Poate produce pioreea alveolara.
|
