Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CATINA Cine bate palma cu ea se joaca de-a bolile si de-a iarna

medicina


Supervedeta sezonului rece


CATINA
Cine bate palma cu ea se joaca de-a bolile si de-a iarna

Putine plante au o putere asa de mare sub o infatisare atat de modesta. Planta "schimnica", capabila sa traiasca in sihastrie, pe povarnisuri sarace de piatra, rabda si foamea, si setea, si caldura din sesurile Europei, dar si frigul din Himalaya si Alpi, fiind una dintre cele mai adaptabile si mai vivace plante de pe Terra. Rezistenta la geruri si la arsita, la ploile care inunda solul si la seceta prelungita, o intalnim de la campie si pana spre zonele muntoase inalte. In Alpi, de pilda, ajunge pana la 2000 de metri altitudine, iar in Himalaya, la 5000. Fructele sale, de un portocaliu translucid, se coc la inceputul toamnei si rezista pe ramuri pana la inceputul primaverii, cand se scutura, pentru a pregati germinatia unei noi generatii de arbusti. Este un spectacol fascinant sa vezi, intr-o zi geroasa de decembrie sau de ianuarie, ghirlandele de fructe portocalii ale catinei stralucind in contrast cu albul zapezii. Si fiindca vorbim despre iarna, e bine sa stiti ca fructele catinei, contrar a ceea ce se crede, se pot culege si-acum, fiind mai puternice decat inghetul. Ba, atunci cand gerul este mai aprig, contin maximum de vitamina C si au proprietati vindecatoare remarcabile.
     Despre fructele de catina s-a scris si se va mai scrie mult. De ce? Pentru ca este o bomba energizanta si un redutabil remediu in multe boli. Aproape nu exista vitamina, oligoelement sau m 434i86e ineral esential care sa lipseasca din fructul acru-astringent al catinei, cel mai puternic concentrat de energie pe care natura ni-l pune la dispozitie pentru a strabate, cu bine, iarna.



Unde gasim si cum culegem fructele de catina


     Catina creste in asociatii intinse in mai toate zonele deluroase ale tarii, prin albii secate, la margini de padure, pe soluri sarace sau superficiale. Singurul element la care este foarte pretentioasa aceasta planta este soarele, de care are nevoie din belsug. Fructele de catina se pot culege de la inceputul lui septembrie si pana spre primavara. De regula, se recolteaza ramura cu tot cu fructe - arbustii de catina care sunt supusi acestui tratament vor scoate si mai multe ramuri noi in primavara. Apoi, dupa recoltarea ramurilor, fructele sunt desprinse de pe ele cu ajutorul unei furculite, pentru a fi folosite proaspete.
     Uscarea fructelor de catina se face direct pe ramuri, la temperaturi destul de mari, 40-50 de grade Celsius, pe calorifer sau in apropierea unei surse de caldura, in caz contrar existand riscul sa intre in fermentatie, ceea ce le va altera proprietatile terapeutice. Uscarea dureaza pana cand fructul de catina capata aspectul si consistenta unei stafide - semn ca va putea fi conservat peste iarna.

Mica farmacie pe baza de catina


Pulberea de catina
     Se obtine foarte usor din fructele uscate, care se macina cu rasnita electrica de cafea, dupa care se depoziteaza intr-un recipient de sticla, in locuri racoroase. De regula, se administreaza o lingurita rasa de pulbere, de trei-patru ori pe zi. Planta se ia pe stomacul gol, se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa. Pentru persoanele mai pretentioase la gust, pulberea de catina se amesteca cu miere - o lingurita de catina la o lingurita de miere.
Sucul proaspat
     Se obtine prin zdrobirea fructelor proaspat culese, cu ajutorul unei linguri de lemn (contactul cu metalul duce la degradarea anumitor vitamine). Zdrobirea se face intr-un vas de portelan, pana cand se formeaza o pasta foarte aproape de consistenta lichida, care va fi consumata imediat, pentru a nu se oxida. De obicei, sucul de catina nu se consuma singur, pentru ca este prea puternic, ci in combinatie cu morcovul. La jumatate de pahar de suc de morcov se adauga 4-5 linguri de suc de catina, aceasta combinatie consumandu-se pe stomacul gol, de 2-3 ori pe zi.
Siropul de catina
     Sucul proaspat de catina se conserva prin combinare cu miere - la o parte de suc se adauga doua parti de miere, dupa care se amesteca bine cele doua componente, pana cand se formeaza o pasta omogena. Siropul de catina se pastreaza in locuri intunecoase si racoroase si se administreaza din el 4-6 lingurite pe zi, in cure de lunga durata.
Ceaiul de catina     
     Se obtine prin fierberea a doua lingurite de fructe, intr-o cana de apa, vreme de 2-5 minute. Este un preparat inca destul de des folosit si l-am inclus in acest grupaj, in primul rand pentru a atrage atentia asupra ineficientei sale. De altfel, in general, extractele in apa obtinute din catina sunt ineficiente, deoarece vitaminele A, E, F se pierd, nefiind hidrosolubile. Apoi, prin fierbere se modifica mult structura biochimica complexa a fructului de catina, diminuandu-se si mai mult calitatile sale terapeutice. De aceea, este bine sa inlocuim acest tip de preparat cu pulberea, cu sucul sau cu siropul de catina.

Bolile care se vindeca cu ajutorul catinei


Gripa, guturaiul, sensibilitatea la raceli - siropul de catina face in aceasta categorie de afectiuni adevarate minuni, intarind in primul rand capacitatea naturala a organismului, apoi prevenind complicatiile gripei, prin efectele sale bactericide. Se iau preventiv 4-5 lingurite de sirop de catina pe zi, pe stomacul gol, in cure de trei saptamani minimum. Odata afectiunea declansata, se iau pana la 10-12 lingurite de sirop de catina pe zi, pentru a hrani organismul si a-l ajuta sa se apere eficient.
     

Hepatita, ciroza hepatica - efecte miraculoase are sucul de catina administrat proaspat, o jumatate de pahar pe zi. In absenta sucului proaspat, un substitut foarte bun este si siropul, din care se ia o lingura de 3-4 ori pe zi, inainte de mesele principale. Tratamentul cu ambele tipuri de preparate de catina se asociaza cu un regim vegetarian strict.
     

Anemia - se ia pulbere de catina, cate o lingurita rasa de 3-4 ori pe zi, in cure de cate o luna.
     

Enterita, colita de putrefactie - se consuma suc proaspat in amestec cu morcov (combinate in proportiile indicate mai sus), 5-6 doze pe zi. Efecte foarte bune are si pulberea luata pe stomacul gol inainte de masa: 1 lingura rasa de trei ori pe zi, in cure de cate o saptamana.
     

Ateroscleroza, fragilitate vasculara - pulberea de catina, 1 lingurita administrata de patru ori pe zi pe stomacul gol, ajuta la mentinerea sanatatii, a elasticitatii si a integritatii vaselor de sange. Cele mai spectaculoase efecte se obtin cu un preperat format dintr-o lingurita de pulbere de catina, una de polen si una de miere. Se iau 4 lingurite pe zi din aceasta combinatie. Persoane care aveau de pilda fragilitate capilara pronuntata au eliminat acest neajuns dupa doua luni de tratament cu acest preparat. De asemenea, pacientii care aveau sechele dupa accidente vasculare s-au recuperat foarte rapid cu ajutorul acestui remediu.
     

Adjuvant in bolile grave (cancer, leucemie, scleroza in placi) - pulberea de catina, luata cate 1/2 - 1 lingurita inainte de masa, mareste apetitul, puterea de digestie, stimuleaza rezistenta si capacitatea de regenerare a organismului. Mai ales bolnavii care sufera de intoxicatie medicamentoasa, care tin regimuri alimentare restrictive ar trebui sa ia acest preparat.
     

Alcoolism si tabagism - studii facute in Rusia, tara in care tabagismul si mai ales alcoolismul sunt un adevarat flagel, au pus in evidenta ca tratamentul cu catina face mai usoara dezobisnuirea de aceste droguri si ajuta la indepartarea sechelelor intoxicatiilor cu ele. De pilda, s-a constatat la alcoolicii care au facut tratament cu catina in timpul curei de dezintoxicare ca probleme cum ar fi tremuratul mainilor, nervozitatea, iesirile violente sunt mult estompate fata de cei care nu urmeaza acest tratament. Se tin cure de cate trei luni, timp in care se iau 3-4 lingurite de pulbere de catina pe zi.
     

Adjuvant in bolile psihice - administrarea regulata a catinei mareste in timp nivelul de serotonina din creier, au concluzionat cercetatorii din Germania si Statele Unite. Serotonina este un neurotransmitator care induce o stare de curaj calm, foarte util celor care se confrunta cu depresii sau stari de teama. Cresterea nivelului serotoninei prin tratamentele cu catina micsoreaza simtitor numarul recidivelor bolilor psihice, dar si al sinuciderilor, al actelor antisociale etc. Se fac cure indelungate (6 luni) cu pulbere de catina: 1 lingurita de patru ori pe zi.

Aplicatii externe ale catinei


Eczeme infectioase - se zdrobesc fructele proaspete de catina si se aplica direct pe zona afectata, unde se lasa vreme de jumatate de ora. In final se clateste zona tratata si se lasa sa se zvante in aer liber. Pe eczemele uscate se aplica in final si un strat protector de ulei de catina.
     

Revigorarea tenului obosit - se aplica direct pe piele siropul de catina (al carui mod de obtinere a fost prezentat mai sus) si se lasa vreme de 20 de minute. Se spala apoi pielea cu un tampon de vata inmuiat in infuzie de musetel. Tratamentul se face de 2-3 ori pe saptamana.

Uleiul de catina


     Fructul de catina, mai ales coaja, contine 2 pana la 8% ulei gras cu proprietati terapeutice puternice, care insa nu poate fi obtinut casnic, ci numai cu ajutorul unor instalatii speciale. Acest ulei, pe care il gasim in mai toate magazinele si farmaciile naturiste, este foarte bogat in vitaminele A si E, care sunt foarte usor asimilabile in aceasta forma. El are efecte regenerante, intineritoare si este folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare. Se administreaza, de regula, la adulti - cate 20 de picaturi, de trei ori pe zi, iar la copiii peste un an - cate 5 picaturi, de trei ori pe zi. Iata in continuare cateva aplicatii ale sale:
l Boli de ochi - datorita extraordinarei sale bogatii in vitamina A, uleiul de catina este un elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala oculara, incetineste evolutia bolilor de ochi.

Potenta, fertilitate la barbati si femei - uleiul de catina este cea mai bogata substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si vitamina tineretii si a fertilitatii, tratamente de 2-3 luni cu ea ajutand la relansarea activitatii glandelor sexuale, la redobandirea vigorii si a dinamismului.
     

Regenerarea tesuturilor dupa arsuri, raniri, interventii chirurgicale - cura interna de o luna cu ulei de catina ajuta la regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor, dubland practic viteza de vindecare.
     

Psoriazis, sclerodermie, dermatoze rezistente la tratament - tratamentul intern de minimum doua luni cu ulei de catina are un efect benefic deosebit asupra pielii. La persoanele sanatoase, cura cu ulei de catina face pielea mai stralucitoare, mai elastica si ii da un aspect tanar. In cazul persoanelor cu boli de piele cronicizate, cura cu ulei de catina grabeste, si in anumite cazuri, deblocheaza procesele de vindecare.
     

Accelerarea proceselor de dezvoltare mentala si fizica la copii - cinci picaturi de ulei de catina, luate de trei ori pe zi, ajuta la reglarea proceselor de crestere si maturizare a copiilor si pubertinilor.
Cateva utilizari externe ale uleiului de catina
     

Arsuri - se aplica ulei de catina pe locul afectat, dezinfectat in prealabil.
     

Protectia pielii la frig, vant si radiatiile solare - se unge pielea cu un strat subtire de ulei de catina inainte de a fi expusa la factorii agresivi de mediu. Aplicat pe piele, uleiul de catina are efecte de filtrare a razelor ultraviolete si a altor tipuri de radiatii cu efecte nocive asupra pielii.
     

Degeraturi (prevenire si tratare) - se aplica ulei de catina atat cat poate absorbi pielea pe zonele afectate sau care urmeaza sa fie expuse la frig.


Document Info


Accesari: 22240
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )